Credinţa-i ceva măreţ,
E lucrul cel mai de preţ
Însă trebuie-ncercată
Să se vadă de-i curată.

Niciun om neprihănit
N-a fost de-ncercări scutit.
Vremea grea, de încercare
Vine pentru fiecare.

Grâul bun, este bătut,
Auru-i prin foc trecut,
Iar credinţa cea mai mare
Va fi pusă la-ncercare.

Prieten cu Dumnezeu
Avram era,-n timpul său.
Dar nici credinţa lui mare
Nu a scăpat de testare.

După ce Domnul i-a dat
Fiul binecuvântat
Pe care-l iubea atâta,
Ca o furtună venit-a

Glasul Domnului cel viu:
“Avrame, ia pe-al tău fiu
Isaac, cel iubit de tine
Şi jertfeşte-l pentru Mine.

Du-te-n ţara Moria
Şi acolo vei afla
Pe munte, un loc anume
Pe care Eu ţi-l voi spune,

Unde fiul să-ţi jertfeşti
Ca s-arăţi că Mă iubeşti”.
Avram amuţi de-ndată.
“Cum am putut altă dată

Ca să insist pentru Lot?
Şi pentru Isaac… nu pot!”
Lovitura-i mult mai mare...
Sufletul din el îl doare.

N-a fost un coşmar, un vis,
Dumnezeu aşa i-a zis!
Cum va putea face asta?
Oh, să nu afle nevasta!

Altfel, cum ar mai putea
Să se lupte şi cu ea?
Singur va purta povara…
Nimic n-o să afle Sara!

Pe Isaac, i l-a promis
Dumnezeu. Aşa i-a zis:
“Pe-acest copil născut de ea
Eu îl voi binecuvânta.

Legământul Meu îl fac
Cu-acest fiu al tău, Isaac”.
Ce-a promis, Domnul va face,
Chiar dacă-n clipa-asta tace!

Oh, Doamne, cum voi putea
Să-l ucid cu mâna mea?
Dar nu pot face altceva,
Decât s-ascult porunca Ta!

Am s-ascult, fie ce-o fi!
Şi din moarte l-ar trezi
Dumnezeu, El totul poate
Şi El împlineşte toate.

Ce-a promis, aşa va fi!
Mâine-n zori îl voi trezi
Pe Isaac şi-l iau cu mine
Dar nu-i zic nimic... sau bine

Ar fi să-i spun că plecăm
Domnului să ne-nchinăm
Şi o jertfă vom aduce.
Împreună ne vom duce

Până sus, pe Moria
Şi-acolo se va-ntâmpla
Ceea ce Domnul voieşte.
Cuvântul Lui se-mplineşte

Chiar dacă eu nu-nţeleg.
Dar cum oare?... Am să-l leg?
Ce-o să-i spun că vreau a face?
Va plânge?... Sau poate tace?

Cum să-i spun că îl iubesc
Însă vreau să împlinesc
A lui Dumnezeu poruncă?
Întrebări ca astea şi-încă

Multe altele şi-a pus
Până-n zori... Atunci s-a dus
Şi şi-a înşeuat măgarul.
Luă cuţitul şi amnarul,

Două slugi, pe fiul lui,
Se-nchinară Domnului
Şi spre munte, sus, plecară.
Au tot mers, din zori în seară

Nu o zi, ci trei la rând
Şi merseră până când
Avram zări-n depărtare
Muntele-acela pe care

I-l spusese Dumnezeu.
Şi-a lăsat măgarul său
Şi slujitorii la poale
Şi urcă apoi, agale,

Doar cu dragul lui fecior.
Acesta urca de zor
Ducând şi lemnele-n spate.
Deodată zise: “Se poate,

Tată, jertfă fără miel?
Lemne-avem şi foc la fel,
Însă mielul unde este?"
“De miel, Domnul se-ngrijeşte!”

I-a răspuns Avram şoptit.
Şi apoi i-a povestit
Toată viaţa ce-o trăise,
Cum Dumnezeu împlinise

Tot ceea ce i-a promis.
Apoi, lui Isaac i-a zis:
“Cu tine-a promis a face
Un sfânt legământ de pace.

Te va binecuvânta
Şi mulţi urmaşi îţi va da.
Cum bolta de stele-i plină
Atunci când noaptea-i senină,

Aşa va fi-n viitor
Al Domnului sfânt popor!
Deci, orice ţi s-ar întâmpla,
Fiule, nu te-nspăimânta!

Povestind, au ajuns sus.
Lemnele pe-altar le-a pus
Şi când vru ca să-şi jertfească
Fiul, o voce cerească

Din cer de sus a tunat:
“Nu te-atinge de băiat!
Ai dovedit că Mă iubeşti
Când fiu-ai vrut ca să-ţi jertfeşti!”

Şi un miel văzu apoi
Avram, când privi-napoi.
Într-un tufiş era-ncurcat.
L-a luat şi l-a sacrificat.

Cu-adevărat S-a-ngrijit
Domnul, jertfa n-a lipsit!
Aşa cum Avram zisese
Şi lui Isaac îi spusese.

Dar Tatăl nostru de sus,
L-a dat jertfă pe Isus
Ca eu şi tu să fim iertaţi.
Şi-atunci când vom fi-ncercaţi

Să biruim, căci Hristos
A ieşit victorios.
Numai prin puterea-I mare
Biruim în încercare.

Şi pentru noi lupta-i grea
Dar El ne va ajuta.
Ca Avram de-avem credinţă,
Vom primi şi biruinţă.

Zis-a Domnul: “Mâna ta
De te face a cădea,
Să ţi-o tai ar fi mai bine
Şi s-o lepezi de la tine.

La fel un ochi, un picior,
Că-i mai bine şchiop sau chior
Decât să le ai întregi,
Dar cu ele-n iad să mergi!”

Doamne, eu Te rog să-mi dai
Putere-aceasta, să tai
Orice rău ce mă apasă
Şi te rog, Doamne, mă lasă

Lângă Tine să rămân,
Tu să-mi fii pe veci Stăpân.
Bucuria mântuirii
Să biruie-ndemnul firii.

Dă-mi cuţit, - cuvântul Tău
Să tai tot ce este rău
Şi foc din dragostea-Ţi mare,
Să ard orice întinare.

Vreau să fie-ndepărtat
Tot ce mă trage-n păcat:
Fie ochi, picior sau mână
Şi fă, Doamne, să rămână

În mine Duhul Tău Sfânt
Cât voi fi pe-acest pământ!
Să-mi măreşti mereu credinţa
Şi să-mi aduci biruinţa!