Mai marii lumii, efemere

Mai marii lumii, efemere
Fără temeri de Dumnezeu,
Dorind să aibă-un apogeu
Avizi de forţă, prin putere,
Îşi împart lumea între ei
După politici şi doctrine
De adevăr cât mai străine,
Lipsiţi de simţul datoriei.

Al datoriei, ce şi-asumă
De sarcini că e purtătoare;
Dar naţiuni şi-a' lor popoare
Sub neglijare se sugrumă...
Ei nu mai vor să ia aminte
La declaraţii, cum au zis,
La toate câte au promis
Şi-au făgăduit mai înainte.

În sesiuni mari, şi întruniri
Pe care ei le patronează
Şi le anunţă cu emfază,
Nu sunt deloc descoperiri
Că-i preocupă buna stare
În grija ce zic că o poartă,
Toţi să aibă aceeaş soartă
Din propriile lor popoare.

A dispărut simţul dreptăţii
Prin scopurile lor infame,
Prin acţiunile cele profane
Dând frâu liber nedreptăţii
Care striveşte sub călcâi
Voinţa liber... exprimată
Prin legi deja, garantată,
De formă doar pe locu-ntâi.

Dar va veni şi ziua-n care
Prin nedreptăţi ce au făcut,
N-or avea nici har nici scut
Mai marii lumii-n judecare,
Ce naţiunile şi-au torturat
Prin faptul că le-au asuprit
Şi drepturile le-au strivit,
Şi în mizerie, le-au apăsat.

Flavius Laurian Duverna
04 noiembrie 2012