Nu va fi o zi, mai fericită...
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Măreţia Dragostei Divine  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Duverna in 09/11/2012
Nu va fi o zi, mai fericită

Nu va fi o zi, mai fericită
Ca ziua scumpă de-ntâlnire
Când Hristos l-a Lui venire,
De-ai Săi copii va fi trăită
În frumuseţea-nveşnicită,
Şi-n bucuria cea mai mare,
Căci cu păcatul s-a sfârşit,
Că-n Jertfa Lui i-a izbăvit
De moartea îngrozitoare
Şi-L vor slăvi prin adorare.

Nu va fi o zi, mai strălucită
Ca ziua aceea când pe nori
Domnul va veni-n splendori
Să-Şi ia mireasa pregătită
De Duhul cel Sfânt însoţită,
Şi-n inul cel alb îmbrăcată
Spre slava sfântă a Mielului
S-o plimbe-n largul cerului,
S-o ducă-n ţara-I minunată
Şi de miresme-mbălsămată.

Nu va fi o zi, mai cu mărire
Când adunaţii din popoare,
Vor întâlni pe Domnul care
Le va da dreapta răsplătire
Prin sfânta Lui neprihănire,
Pentru binele recunoscut
C-au consimţit cu fraţii lor
Cum i-a-nvăţat bunul Păstor,
Şi cum cu drag ei L-au ştiut
Că Domnul însuşi l-a făcut.

Flavius Laurian Duverna
09 noiembrie 2012
amin. Aşa să fie. Ziua când va veni Domnul să fie cea mai fericită din viaţa noastră ca să putem cânta ,,Nu va fi o zi mai fericită.."
Binecuvântări cereşti.
Adăugat în 09/11/2012 de 1954adina.9mai
Ce minunată trebuie să fie această zi! Domnul să fie slăvit în veci.
Adăugat în 10/11/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 758
  • Export PDF: 47
  • Comentarii: 2
Opțiuni