Sunt așa de... dezamăgit de mine

Sunt așa de... dezamăgit de mine
Când văd... mă trezesc că bârfesc.
Pe alții-i învăț că nu-i bine
Și eu... uite-acum mă căiesc.

Atâta de rău mie-mi pare
Că iarăși pe altu-am vobit...
Și culmea,-i dădusem iertare
Și totuși, iar mi-am amintit...

Pe mine mă văd ca perfect...
Dar iată-n Cuvânt ce-am găsit:
Nici unul măcar, nu-i nici unul
Să fie chiar... neprihănit.

Știam... că citisem-nainte
Cuvântul... și-atunci mi-a vorbit.
Și totuși, și după aceasta,
M-am trezit... în timp ce-am greșit.

Așa că pe-acela cu care
Pe altul... așa l-am vorbit,
Să nu credeți că eu... ca-n proverbe,
Cu dulci prăjituri l-am servit.

(De fapt, numai Domnul mai poate
Să-l ’’salte’’... că l-am otrăvit.)

Repară! Repară Tu Doamne!
Te rog! Ce eu iar am greșit.
Și iartă-mă! Iartă-mă iară!
Că slab din nou eu m-am găsit.

Ajută-mi Te rog! Dă-mi tărie!
Să pun frână în drumul meu
La tot ce-ntâlnesc printre oameni,
La tot ce îmi pare că-i rău.

Mâhnită mi-e inima toată
Și caut să văd... de iubesc.
Și văd că nu-n totalitate,
Dar... bine că eu recunosc.

Ce-aș face Isus fără Tine?
Ce-aș face dacă i-aș iubi
Doar pe cei ce îmi fac doar bine?
De lume m-aș deosebi?

Dar Tu ești Iubirea; Din Tine
Îmi vin noi puteri să iubesc.
Și-așa mă îndrepți Tu pe cale,
Și pacea, eu iar regăsesc.