Lacrimi

Cât va fi un cer cu soare
Ierni târzii în plină ceaţă,
Lacrimile nu vor trece
Neştiute de a mea faţă.

Lacrimile-mi sunt prieteni
De onoare, şi surori
Mereu în nopţile străine
Când mă prind ai mei fiori.

Ele sunt ca mesagerii
Care vin şi dau de ştire
Aducând cu ei mesajul
De necaz sau de bucurie.

Lacrimile sunt izvoare
Ce au curs de când e lumea;
Dar va fi o zi în care
Vor seca pe veci atuncea.

Doamne, Tu ai plâns cu lacrimi .
Ştii ce-i lacrima în sine...
Şterge-mi azi Tu, ochii umezi
Şi îndură-Te de mine.

Ai lăsat promisiunea
Că Te duci în ceruri sus
Şi să pregăteşti o ţară
Unde lacrimi nu mai sunt.

Mult aş vrea să pot atinge
Ţara sfinţilor Tăi regi,
Iar cu mâna Ta cea sfântă
Lacrimile să le ştergi.

Ce va fi ? Tu ştii prea bine.
Eu cu mintea mea naivă
N-am să înţeleg vreodată
Voia Ta, şi vocea-Ţi blândă.

Ştiu că până-n ceasul morţii
Lacrimile-mi vor fi frânte
În dureri şi doruri multe
Până moartea mă desparte.

Sfinte Domn Isus din ceruri
Azi aduc ca jertfă-n dar
Lacrimile pocăinţei
Pironite pe altar.

Ca şi cei din lumea veche
Ce au plâns în suferinţă,
Azi, şi lacrimile mele
Le aştern cu o dorinţă:

Ca în Ţara mult visată
Unde lacrimi nu mai vin,
Cu cei dragi să alerg spre Tine
În Noul Ierusalim.


Viorel Balcan 31 august 2011