E toamna.
Pe strazile ninse
De frunze aurii
Imi port eu piciorul
In amurguri tarzii.

Si gandul imi zboara
Spre vechea mea viata,
Spre timpul in care,
Am umblat ca prin ceata.

A fost o vreme in care,
Cu picioru-mi pe stanca,
Credeam ca pot totul,
Ca nimic nu ma-nfrica.

Eram ca un zeu cu sabia in mana,
Si pe oricine doream sa-l prefac in tarana.
Eram ca un vultur orbit de-naltimi,
Si oameni de bine, consideram pe putini.

Cu mine viata era buna
Si vedeam ca totul imi merge struna,
De ceilalti nici ca-mi pasa
Ci doar de mine si voia mea.

Deodata, Doamne, fata ti-ai intors
Caci cu oricat bine, n-avea nici un rost,
Nu vedeam ca de la Tine primesc
Tot ceea ce in inima-mi doresc.

Eram mandra si credeam mereu
Ca in toate e doar meritul meu,
De aceea Doamne, fata ti-ai intors
Si m-ai lasat prada lucrurilor de jos.

Am cazut in locul de unde
Nici banii, nici mandria nu te pot smulge.
Am cazut Doamne, aproape de pragul mortii
Si ma luptam doar cu umbrele noptii.
Nu voiam Doamne, viata sa-mi pierd
Si pe toti cei dargi sa nu ii mai vad.

Atunci Doamne, te-ai indurat,
Viata mea in maini ai luat,
M-ai binecuvantat si-ai hotarat
Sa nu lasi sufletul meu nemantuit.

M-ai ridicat, caci nu ai vrut
Vrajmasii mei sa ma vada pierdut,
M-ai vindecat, ca sa imi arati
Doamne, cat esti de maret !

Dar lucrul cel mai important:
Sufletul meu din locuinta mortilor ai ridicat
Ca prin jertfa Fiului Tau,
O viata noua sa am si eu.

De-atunci Doamne, n-am mai uitat
Cate pentru mine, Tu ai lucrat.
Plansetele mele au devenit veselie,
Si viata-mi toata, o bucurie.

De aceea inima mea canta mereu
Doar pentru Tine, Sfant Dumnezeu,
Si tuturor voi spune mereu:
Cantati, voi, cei iubiti de Dumnezeu!

Caci Domnul nici cui nu vrea rau,
Intoarceti-va pe drumul Sau,
Binecuvantati numele Domnului,
Si in veci veti fi copiii Lui!