Privim în sus
Autor: Marioara Coman  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de petrucoman in 14/11/2012


Privim în sus cu ochii-nlăcrimaţi,
De-un tainic dor noi sântem animaţi,
E dorul de a Te vedea pe nor venind,
O vino, vino, Doamne mai curând!.

Ne-ai spus să stăm mereu în aşteptare,
Chiar şi în ceasul de grea încercare.
Şi noi avem de-atunci mereu privirea-n sus
Dorim să Te vedem venind, Doamne Isus!

Când ai plecat, ai spus că vii ca să ne iei
Că unde eşti Tu, vrei să fie toţi ai Tăi,
Că nicidecum Tu n-ai să zăboveşti,
Ci vei veni ca să ne duci în slăvi cereşti.

Ne-ai spus că îndelunga Ta răbdare,
Lucrează mântuirea pentru fiecare
Şi chiar de ni se pare că-ntârzii,
Să nu descurajăm că, negreşit Tu ai să vii.

E ceasul vremii cel mai de pe urmă
Iar aşteptarea grea ştim că se curmă,
Semnalele venirii se aud în lumea toată,
Biserica slăvită cu dor şi drag, Te-aşteaptă.

Mai e puţin, foarte puţin din noapte
Şi zorii dragi ai zilei în curând o să se-arate,
Iar „SOARELE strălucitor de dimineaţă”,
Îi va trezi pe toţi acei neprihăniţi la viaţă!

Şi împreună-n marş triumfător,
Ne-om îndrepta atunci spre albul nor
Ca să-ntâlnim pe Domnul în văzduh,
Toţi câţi am fost pecetluiţi cu Sfântul Duh.

Îl vom privi atunci cu drag, faţă în faţă,
Pe cel ce S-a dat morţii ca noi să-avem viaţă
Şi vom fi veşnic, veşnic cu El împreună
Pe capul nostru, El va aşeza cunună.

Atunci sfârşi-se-va pe veci al nostru dor,
Ce ne-a mistuit în scurgerea veacurilor
Mireasa sfântă, fără pată; cea aleasă,
Cu Mirele iubit, pe veci va sta la masă.

Iar Mirele iubit şi drag, şi maiestos,
Al cărui nume minunat este „Isus Hristos”
Ne va duce în a Sa şi-a Tatălui cerească casă
Şi pentru veci de veci, noi Îi vom fi Mireasă!.

Amin
14.XI.2012, Petroşani Marioara Coman
Statistici
  • Vizualizări: 1148
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni