VEDENIILE LUI DANIEL
-2-
Daniel 8:1-27
*****
În anul al treilea al domniei lui Belşaţar,
Daniel, a avut o vedenie, iar.
În vedenie în capitala Susa, parcă era,
În ţinutul Elam, lângă râul Ulai, stătea.
A ridicat ochii, cât zarea petrec,
Şi într-un râu stătea un berbec.
Avea două coarne; coarnele erau înalte,
Cu mândrie înalţate.
Dar unul era mai înalt decât celălalt,
Deşi crescuse la urmă, era cel mai înalt.
Berbecul împungea cu coarnele spre apus,
Spre miazănoapte şi spre miazăzi; pe furie pus.
Nici o fiară nu putea să-i stea împotrivă
Şi nimic nu-i scăpa, ce-i cădea în mână;
El făcea ce voia, şi a ajuns puternic,
Dar a venit din apus un ţap inamic.
Ţapul acesta avea între ochi, un corn mare,
Pe care-l purta cu mare îngâmfare.
Berbecul s-a repezit asupra ţapului
Cu toată furia şi puterea lui.
Ţapul a izbit pe berbec,
Ce-n luptă era cam zevzec
Şi ambele coarne i-a frânt,
L-a trântit la pământ,
Şi l-a călcat în picioare,
Cu ură mare.
Aproape, cu totul îl strivi,
Fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi;
Şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui.
Aşa începu domnia ţapului.
Ţapul a ajuns foarte puternic şi când era mai tare,
Atunci i s-a frânt cornul cel mare.
În locul lui au crescut patru coarne mari,
In cele patru vânturi ale cerurilor zări.
Dintr-unul din ele a crescut un corn mic,
Deşi pitic se ţinea mai voinic.
Care s-a întins nespus de mult spre miazăzi,
Spre alte ţinuturi începu a îndrăzni.
Spre răsărit şi spre ţara cea minunată.
Mândria lucra tot mai înflăcărată.
Încrezut în puterea lui,
Chiar spre înaltul cerului,
Privirea-şi îndreaptă, sfidător.
Se înălţă până la oştirea cerurilor,
La pământ doborând,
Şi-n picioare călcând,
O parte din oştire şi din stele,
Ne rămânând nimic din ele.
S-a înălţat până la căpetenia oştirii,
Cu furia urii,
I-a smuls jertfa necurmată,
Cu mânie turbată
Si i-a surpat locul Locaşului celui Sfânt.
În Sfânt aşezământ,
Fără oprire a lovit.
Oastea din pricina păcatului săvârşit,
Împotriva jertfei necurmate,
A fost pedepsită, ca să se facă dreptate.
Ca deznodământ,
Cornul a aruncat adevărul la pământ
Şi a izbutit în ce a început.
Atât timp, cât putere în el a avut.

Daniel a auzit pe un sfânt
Vorbind cu un alt sfânt,
De-a vremurilor semne.
Aşa a aflat în câtă vreme
Se va împlini vedenia, avută,
De Daniel nepricepută.
A aflat şi alte date,
Despre desfiinţarea jertfei necurmate
Şi despre urâciunea pustiirii,
Despre suferinţa ce duce la împlinirea iubirii.
Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea.
Ce suferinţi stârni-va în păcat omenirea.
„Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi;”
Să se descopere al eternităţii frumuseţi.
“Apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!”
Şi în înaltul cerului înălţat.

Pe când Daniel, căuta s-o priceapă,
Vedenia ce i-a fost arătată.
Înaintea lui cineva stătea,
Ce înfăţişarea unui om, avea.
Şi-n mijlocul râului Ulai, a auzit
Un glas de om ce striga lămurit:
-„Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.”
Daniel se mira, de toate astea.
Când s-a apropiat,
Daniel s-a înspăimântat.
-„Fii cu luare aminte, fiul omului,
Căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!”
Daniel în timp ce i se vorbea, a leşinat,
Gabriel l-a atins şi-n picioare l-a ridicat.
Apoi i-a mai spus ce va mai fi,
Până suferinţele se vor sfârşi.
-„Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei,
Căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului,” a urgiei.
“Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne,
Sunt împăraţii mezilor şi perşilor.” doua popoare.
“Ţapul însă este împărăţia Greciei,”
Cu toate ţinuturile ei.
Pe-ntinderea pământului.
“Şi cornul cel mare dintre ochii lui”
Prezintă pe cel ce ”este cel dintâi împărat”
Ce cu îndrăzneală şi putere a luptat.
“Cele patru coarne care au crescut”
Şi ţi-i fac de cunoscut,
”În locul acelui corn frânt.” indica:
”Patru împărăţii care se vor ridica,
Din neamul acesta.”
Dar care nu vor avea atâta putere.”
Vor fi fără pricepere.
“La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii”
Vor fi umplut măsura nelegiuirilor” cu ticăloşii,
“Se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean.”
“El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi;”un tiran.
”El va face pustiiri de necrezut,”
Cum nu s-au mai văzut.
“Va izbuti în tot ce va începe,”
Peste orice obstacol va trece.
“Va nimici pe cei puternici, chiar pe poporul sfinţilor.”
Ingâmfat “se va ridica împotriva Domnului domnilor.”
“Dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.”
Vedenia aceasta, Daniele s-o pecetluiesti,
“Caci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.”
Toate vedeniile sunt Daniele adevărate.
“Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.”
Despre sfârsitul vremurilor şi-n inimă păstram vedenia.

Amin!