“Fericiţi sunt cei care au fărădelegile iertate, păcatele acoperite şi Dumnezeu nu le ţine în seamă nelegiuirea.” Psalmul cap. 32,1

“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3,16

Orice neascultare de poruncile lui Dumnezeu, orice atitudine sau comportament, orice fapte sau vorbe care nu sunt după voinţa Lui este păcat (Romani cap.3,23). Dumnezeu este prezentat în Sfânta Scriptură şi cunoscut ca Dumnezeul Atotputernic şi Sfânt, Creatorul nostru şi Suveranul întregului univers. Nu trebuie ofensat prin păcatul nostru (Iacov cap.4,17; 1Ioan cap.3,4-6). Teama de Dumnezeu înseamnă a avea înţelepciune şi a fi cu băgare de seamă pentru a nu păcătui (1 Ioan cap. 5,18). Ceea ce desparte pe om de Dumnezeu este păcatul din inima lui. Să ne gândim la experienţa lui David şi a relaţiei lui cu Dumnezeu (2Samuel cap.12,1-14). David, după ce a păcătuit, a fost avertizat de cele întâmplate de către profetul lui Dumnezeu şi, prin Duhul Sfânt, a fost mustrat pentru păcatele săvârşite. Atunci a fost trezită conştiinţa lui, ceea ce l-a făcut să regrete amar, căci a păcătuit şi a supărat pe Dumnezeul pe care-L iubea. Dumnezeu, văzând reacţia lui David şi pocăinţa sa, îi dăruieşte iertare şi uşurare sufletului său apăsat (Psalmul 32).

Bunul nostru Tatăl ceresc, prin harul Său, prin jertfa şi meritele Domnului Hristos ne dăruieşte iertare pentru păcatele noastre şi nu numai atât, ne dă şi puterea să nu le mai repetăm (1Ioan cap.1,7-9). Atunci când ne dăm seama că am păcătuit în vreun fel ce trebuie să facem? Căci nu este om care să nu păcătuiască şi de cele mai multe ori fără să-şi dea seama. Păcatele şi faptele care nu sunt după voia lui Dumnezeu ar trebui să ne îngrozească şi aceasta se întâmplă numai dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu (Ioan cap.14,15; 1Ioan cap.3,9-10). Să fim sinceri, să nu găsim scuze pentru păcatele noastre, şi să le recunoaştem înaintea lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre, făcute din toată inima, cu regrete şi cu inima zdrobită, cerând, pe lângă iertare, şi ajutor şi putere de la Dumnezeu pentru a nu le repeta (Ps.51). Lipsa de veghere sau de atenţie asupra noastră şi a comportamentului nostru, duce la grava situaţie când nu conştientizăm păcatul din viaţa noastră manifestat prin stil de viaţă şi comportare în familie, în biserică şi în societate: vorbire nechibzuită şi fără rost, gânduri necurate, lipsă de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semeni; cuvinte care rănesc pe semenul şi pe fratele nostru şi altele care nu sunt în armonie cu învăţăturile Sfintei Scripturi. În aceste situaţii nu suntem asemenea Domnului Isus Hristos în caracter şi în fapte (Matei cap.5,1-16 şi vers. 38-48). Apostolul Pavel ne spune în Romani cap. 6,1-4 “Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi care am murit faţă de păcat cum să mai trăim în păcat? Noi deci prin botezul în moartea Domnului Hristos, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” de neprihănire şi sfinţenie. Trebuie să ne verificăm în permanenţă gândurile, vorbele şi faptele prin lumina celor scrise în Biblie şi să ne lăsăm stăpâniţi şi conduşi de Duhul Sfânt. Să ne aşezăm înaintea oglinzii, Legea lui Dumnezeu, pentru a ne descoperi defectele de caracter. Să lepădăm păcatele şi să cerem Domnului Hristos, cu credinţă, spălarea caracterului nostru prin sângele Său cel sfânt şi Domnul să ne ia în stăpânire întreaga noastră fiinţă. Foarte uşor putem înfăptui greşeli şi păcate (chiar dacă avem un legământ încheiat cu Dumnezeu) şi când nu ne dăm seama de ele (Ps. Cap.19,12-13). Să ne gândim ce înseamnă viaţa de neprihănire, sfinţenie şi lumina pe care Dumnezeu o doreşte de la noi. Nu putem face o reformă personală asupra sufletului şi a vieţii noastre, atâta timp cât conştiinţa nu ne este trezită de Duhul Sfânt. Şi aceasta se întâmplă datorită împietririi şi răzvrătirii inimii noastre. Să ne amintim cum a reacţionat David atunci când i s-au adus la cunoştinţă păcatele. Nu a căutat să le ascundă şi le-a recunoscut întocmai şi s-a pocăit de ele.

Pentru a avea parte de viaţa veşnică, oricărui suflet i se cere să fie de partea lui Dumnezeu şi a binelui. Să-şi iubească aproapele, să fie îngăduitor, iertător, cinstit şi să urască păcatul de orice fel. Să primească mântuirea oferită prin harul divin şi încă multe altele pe care, fiecare în parte ştim din Sfintele Scripturi că trebuie să le facem (Ioan cap.5,39; Matei cap.16,24). Ceea ce ar trebui să ne trezească pentru viaţă, în ce privesc faptele chiar şi cele mai mărunte, este jertfa supremă a scumpului nostru Mântuitor care a plătit cu atâta suferinţă pentru orice păcat al nostru. Căci înaintea lui Dumnezeu orice neascultare de voia Lui este păcat şi poate rămâne înregistrat în cărţile cerului, dacă nu ne cerem iertare cu pocăinţă sinceră Domnului Isus, care mijloceşte în ceruri la dreapta Tatălui pentru fiecare din noi (Maleahi cap.3,16-18; 1Ioan cap.2:1-5). Să dăm la o parte mândria şi iubirea de deşertăciuni şi plăceri pe care ni le îngăduim acum şi care izgonesc din inimă dragostea Domnului Isus Hristos. Să spunem Domnului Isus de fiecare dată, prin rugăciune, ceea ce am greşit, cu o inimă sinceră şi pocăită. În 1Ioan cap.1,9 avem această făgăduinţă:” Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Să căutăm să nu păcătuim pe cât se poate şi atârnă de voinţa şi vegherea noastră. Să avem asigurată, prin credinţă, făgăduinţa iertării lui Dumnezeu prin meritele Domnului Isus Hristos şi prin sângele Său cel sfânt vărsat la cruce. Pentru aceasta trebuie să ne aducem contribuţia prin atitudinea noastră faţă de păcat, prin felul cum ne rugăm Domnului (cât de sincere ne sunt rugăciunile) şi cum ne pocăim de păcatele iertate. Prin rugăciuni aduse cu evlavie şi dintr-o inimă curată căpătăm iertare dar şi îndurare şi milă de la Dumnezeu. Bunul nostru Dumnezeu ne trimite ajutor şi izbăvire din toate nevoile şi necazurile noastre. El este ocrotirea noastră, numai noi să ne lăsăm conduşi de El. Să ascultăm de învăţăturile Cuvântului Său şi al Duhului Sfânt. “Dar acum odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani cap.6:22-23). Cel ce se încrede în Domnul va avea parte de ocrotire şi fericire. Dar cei răi care se împotrivesc lui Dumnezeu vor avea parte de dureri şi necazuri (Ps. Cap.34). David, simţindu-se păcătos înaintea lui Dumnezeu, s-a rugat astfel: “Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc! Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.” Ps.19,12-13. “Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Ps.119,11). Să ne reamintim de Petru care a păcătuit, lepădându-se de Domnul Isus Hristos, dar după ce conştiinţa lui a fost trezită din cauza păcatului său, el s-a retras într-un loc singur şi a plâns cu amar. Domnul Isus a văzut regretul din inima lui sinceră şi i-a dăruit iertare (Matei cap.26:69-75). Să nu păcătuiţi cu voia – ne îndeamnă cuvântul Domnului în Evrei cap 6:4-8. O dată ce am fost spălaţi şi iertaţi prin sângele jertfei Domnului Hristos de la Calvar, care s-a adus o dată pentru totdeauna.

Motive pentru ca rugăciunile să ne fie ascultate şi ca să primim răspuns la ele: să dăm la o parte păcatul sau abaterile din viaţa noastră, din inimă, din gânduri, din vorbire şi din fapte. Să fim treji şi să nu acţionăm nechibzuit ci să cerem în permanenţă, pentru orice împrejurare a vieţii noastre înţelepciune şi călăuzirea lui Dumnezeu. Inima să ne fie plină de gânduri bune, de iubire şi de încredere în Dumnezeu, cât şi iubire pentru semenii noştri şi pentru tot ce a creat Dumnezeu. Să citim şi să studiem cu rugăciune, în fiecare zi, Cuvântul Său pentru a asculta de El. “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru, păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi Îl împiedică să vă asculte!” (Isaia 59:1-2).

Apostolul Pavel, în epistola către Efeseni cap. 4,30-32, ne îndeamnă:” Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt a lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Îndemnul este să dovedim că suntem copii ai lui Dumnezeu prin viaţa de sfinţenie şi neprihănire în toate aspectele ei. Printr-o dragoste profundă pentru Dumnezeu, ascultare de toate poruncile Sale care să ne ducă la sfinţirea caracterelor şi la asemănarea cu Domnul Isus Hristos. “Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor. Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” Eclesiastul cap.12,13-14

În ce constă pregătirea noastră pentru întâlnirea cu Domnul Isus? Îl aşteptăm noi pe El, ne este dor de El şi de făgăduinţa revenirii Lui? Apoc. Cap.3,20 şi cap. 22,12

"Părinte ceresc, te rog în Numele Domnului Isus, iartă-ne păcatele, dă-ne putere pentru a ne sfinţi viaţa şi ajută-ne să fim gata în orice vreme pentru întâlnirea cu Domnul Isus Hristos şi pentru împărăţia Ta cea veşnică. AMIN "

Olga Bucaciuc, Suceava