Numele acestei serii de mesaje ce se desprind din psalmi este „Gândind şi simţind împreună cu Dumnezeu.” Am ales acest nume întrucât, pe de o parte, psalmii sunt inspiraţi de Dumnezeu, prin urmare sunt meniţi să ne înveţe cum trebuie să gândim cu privire la Dumnezeu, la om şi la lume. Iar pe de altă parte, psalmii sunt poeme sau cântări şi au menirea de a trezi, de a exprima şi de a şlefui ceea ce simţim pentru Dumnezeu, om şi lume.

În mesajele precedente ne-am îndreptat atenţia asupra sentimentelor de depresie sau descurajare spirituală (psalmul 42), asupra regretului şi a vinei (psalmul 51) şi asupra recunoştinţei şi a laudei (psalmul 103). Astăzi ne vom concentra pe emoţia de furie, sau mai specific, pe dorinţa de răzbunare sau de a regla conturile, furia pe care o simţim atunci când cineva face un lucru teribil de greşit sau de nedrept, cum ar fi abuzarea sexuală a unui copil, vreun soi de discriminare rasială strigătoare la cer, sau dacă cineva ţi-a ucis soţul/soţia, ori încălcarea jurămintelor de căsătorie şi părăsirea partenerului pentru altcineva.

Satisfacţie în justiţie?

Atunci când vă uitaţi la un film în care se face o mare răutate şi nedreptate, iar voi spumegaţi de furie când vedeţi cum par să se scape cei răi, iar o persoană nobilă şi umilă, cu spirit de sacrificiu, îşi riscă viaţa  şi îi prinde pe răufăcători şi îi aduce în faţa justiţiei, este bine să simţi o profundă satisfacţie că s-a făcut dreptate?

Iar în viaţa voastră de zi cu zi, ce sentimente ar trebui să aveţi faţă de cei care v-au greşit – poate v-au nedreptăţit foarte rău? Ce ar trebui să simţiţi şi cum ar trebui să gândiţi? Şi ce anume ar trebui să faceţi?

Psalmi ce blestemă

Există un grup de psalmi ce se numesc psalmi de blestem întrucât conţin imprecaţii, adică blesteme, judecăţi împotriva duşmanilor lui Dumnezeu. Creştinii consideră de obicei aceşti psalmi ca fiind o problemă, căci Isus ne-a învăţat: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:27-28). Iar Isus, răstignit pe cruce, s-a rugat pentru duşmanii săi: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34). Aşadar, se pare că aceşti psalmi fac exact opusul a ceea ce a spus şi a făcut Isus.

Hai să luăm psalmul 69, fiindcă este unul din cei mai lungi psalmi de blestem şi să încercăm să înţelegem ce vrea să exprime şi cum ar trebui să şlefuiască modul nostru de a gândi şi de a simţi împreună cu Dumnezeu.

Ideea de bază: folosirea sa în Noul Testament

Ideea principală este cum folosesc acest psalm autorii Noului Testament, cum îl înţeleg ei. Iar în această privinţă avem parte de mult ajutor întrucât şapte din versetele acestui psalm sunt citate în mod explicit  în Noul Testament, inclusiv părţile cu blesteme. Autorii Noului Testament nu au citat timid din psalmii de blestem. Se pare că, de fapt, i-au considerat deosebit de utili pentru a explica lucrarea lui Isus şi ce semnifică ea pentru noi.

Aşadar hai să aruncăm o privire de ansamblu asupra psalmului şi să vedem cum îl foloseşte Noul Testament.

O privire de ansamblu asupra psalmului 69

Contextul situaţiei: David se simte copleşit de duşmani. Nu par să fie duşmani de pe câmpul de luptă ci duşmani personali. Mai ştim şi că sunt nemiloşi şi răutăcioşi.

David nu pretinde că ar fi perfect. De fapt chiar recunoaşte în versetul 5 că a comis greşeli de care Dumnezeu ştie. Însă ostilităţile împotriva sa nu sunt cauzate de acele greşeli. Duşmanii îl urăsc fără temei. Şi îl atacă cu minciuni.

Versetul 4: „Cei ce mă urăsc fără temei, sunt mai mulţi decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor sa mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.”

Zel pentru gloria lui Dumnezeu

Aici vorbim despre faptul că e gelos pentru gloria lui Dumnezeu, iar adversarii săi îi reproşează acest lucru. Versetul 7: „Căci pentru Tine (o, Doamne) port eu ocara, şi îmi acoperă faţa ruşinea.” 

Versetul 9: „Căci râvna Casei Tale (o, Doamne) mă mănâncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.”  Cu alte cuvinte, nu numai că suferă în mod nemeritat, dar îndură tocmai pentru că este reprezentantul lui Dumnezeu. „Ocările celor care Te-au ocărât, o Doamne, au căzut asupra mea.” Când i se reproşează ceva lui Dumnezeu, psalmistul încasează reproşurile. Oamenii care Te urăsc pe Tine, o, Doamne, sunt cei care îmi fac viaţa un iad, din cauză că Te reprezint.

Implorând să fie salvat

Îl imploră pe Dumnezeu să-l scape din această situaţie nefericită. Versetul 14: „Scoate-mă din noroi, ca sa nu mă mai afund! Sa fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie!” Versetul 18: „Apropie-Te de sufletul meu si izbăveşte-l! Scapă-mă, din pricina vrăjmaşilor mei!”

Apoi urmează versetele 22–28, care sunt întregime imprecaţii sau blesteme împotriva duşmanilor lui. El se roagă lui Dumnezeu ca aceşti duşmani – duşmanii săi şi ai lui Dumnezeu – să simtă pe pielea lor urgia judecăţii lui Dumnezeu şi să nu care cumva să fie iertaţi. Nu se roagă pentru scăparea lor; se roagă pentru condamnarea lor. Versetele 22–24: „Să li se prefacă masa intr-o cursă, şi liniştea într-un laţ!
Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, si clatină-le mereu coapsele! Varsă-Ţi mânia peste ei, şi să-i atingă urgia Ta aprinsă!”

Strigând după ajutor

Apoi încheie psalmul cu un alt strigăt de ajutor şi cu o promisiune de laudă. Versetele 29–30: „Eu sunt nenorocit şi sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice! Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări, şi prin laude Îl voi preamări.”

 Aşadar, în concluzie, aici avem de-a face cu un rege David care nu este un om perfect (v. 5), însă un om neprihănit (v. 28), un om care iubeşte slava lui Dumnezeu, se încrede în mila lui Dumnezeu ca să fie răscumpărat şi izbăvit (v. 18), care ia apărarea cauzei celor umili (versetele 32–33) şi care suferă persecuţia nemeritată din partea duşmanilor săi şi ai lui Dumnezeu. Iar în toiul acestor lamentări şi strigăt după ajutor, dedică şapte versete în care strigă spre Dumnezeu să-i pedepsească pe aceşti duşmani.

Psalmul 69 în Noul Testament

Aşadar ce poziţie ia Noul Testament cu privire la acest psalm?

În primul rând trebuie să precizăm că Noul Testament nu citează stânjenit din acest psalm, nici nu adoptă o poziţie critică vizavi de acest psalm. Niciodată nu tratează acest psalm ca fiind ceva ce ar trebui să respingem sau să lăsam deoparte. Niciodată nu vorbeşte despre acest psalm ca fiind o răzbunare personală păcătoasă. Aşadar aflăm din Noul Testament, exact cum ne-am aştepta, din moment ce Isus consideră psalmii ca fiind inspiraţi de Dumnezeu (Marcu 12:36; Ioan 10:35; 13:18), că acest psalm este respectat şi onorat ca un adevăr sacru.

Noul Testament citează psalmul 69 în cel puţin două moduri importante: citează psalmul datorită cuvintelor lui David, şi citează acest psalm datorită cuvintelor lui Isus. Haideţi să analizăm pe rând aceste două situaţii, după care să încheiem întrebându-ne cum am citit acest psalm astăzi şi cum gândim şi ce simţim cu privire la rugăciunea lui David de a fi pedepsiţi cei răi şi violenţi.

1)   Citând cuvintele lui David

În primul rând, Scrisoarea către Romani 11:9-11 citează psalmul 69:22-23. Iată cuvintele psalmului:

„Să li se prefacă masa într-o cursă, şi liniştea într-un laţ! Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele!”

Aşa începe rugăciunea lui David ca Dumnezeu să îşi reverse indignarea peste adversarii săi (v. 24). El se roagă ca exact aşa cum ei i-au otrăvit mâncarea (v. 21), tot aşa masa lor să le cauzeze distrugerea. Tocmai mărinimia care cred ei că îi caracterizează să se dovedească a fi condamnarea lor. Şi se roagă să orbească şi să nu mai poată găsi calea spre casă şi să tremure veşnic.

Cu alte cuvinte, aceasta este o rugăciune pentru ca ei să fie condamnaţi, distruşi şi ruinaţi. Versetele  27–28: „Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, şi să n-aibă parte de indurarea Ta! Să fie şterşi din cartea vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!” David îi dă pierzării, îi încredinţează iadului.

Nu o răzbunare personală păcătoasă

Ei bine, aţi crede că dacă ar fi vorba de o răzbunare personală păcătoasă apostolul Pavel ar putea cel puţin să evite psalmul şi probabil să-l corecteze. Însă el face taman pe dos. Merge direct la acest text pentru a-şi demonstra învăţătura din Epistola către Romani capitolul 11. Nu e câtuşi de puţin intimidat de acest psalm. În Epistola către Romani capitolul 11 el afirmă că cei mai mulţi izraeliţi l-au respins pe Isus în calitate de Mesia şi au căzut sub incidenţa judecăţii lui Dumnezeu. Judecata constă în faptul că cea mai mare parte a izraeliţilor îşi vor împietri inimile ca să nu creadă.

Romani 11:7  „Asta ce-nseamnă? Ceea ce caută Israel, aceea n-a dobândit; au dobândit însă cei aleşi. Cât despre ceilalţi, ei s-au împietrit” Versetul 25: „Dar ca nu cumva să vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi, nu vreau ca voi, fraţilor, să nu ştiţi taina aceasta: lui Israel i s-a făcut împietrire în parte până ce întregul număr al păgânilor va fi intrat.” Aşadar una din principalele învăţături ale lui Pavel în Epistola către Romani capitolul 11 este faptul că Dumnezeu pedepseşte pe Israel cu această împietrire până ce întregul număr al păgânilor, rânduit de Dumnezeu, va fi mântuit.

Vorbind în numele lui Dumnezeu

În acest context, Pavel face apel la aşa numitul psalm de blestem 69 (este singurul text pe care l-a citat din întreg Vechiul Testament) pentru a-şi susţine ideea şi citează versetele 22–23 în Epistola către Romani 11:9-11: „Şi David zice: «Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.»”

Cu alte cuvinte, Pavel interpretează cuvintele lui David nu ca pe o răzbunare personală păcătoasă ci ca pe o expresie demnă de încredere a ceea ce se întâmplă adversarilor unsului lui Dumnezeu. David este regele uns de Dumnezeu, dar este respins, criticat şi ocărât. David dă dovadă de multă răbdare în viaţa sa (psalm 109:4). Însă vine o vreme când David vorbeşte ca un ales al Domnului, inspirat de El, iar prin rugăciunea lui îi condamnă pe adversarii săi la întuneric şi asprime. Ei vor simţi pe pielea lor această condamnare deoarece David vorbeşte în numele lui Dumnezeu.

Cuvinte grele şi profetice de condamnare

Pavel nu aude doar cuvinte pline de o emoţie tulburătoare în vocea lui David. Aude cuvinte grele, profetice de judecată pe care unsul lui Dumnezeu le aruncă împotriva adversarilor săi. De aceea citează aceste cuvinte în Epistola către Romani, capitolul 11 unde subliniază următoarea idee: adversarii lui Cristos, Mesia lui Dumnezeu, vor fi întunecaţi şi trataţi cu asprime când vor fi judecaţi de Dumnezeu. Aceasta este prima formă în care Noul Testament citează psalmul 69, şi anume ca şi cuvinte profetice de judecată a vorbitorilor inspiraţi de Dumnezeu împotriva adversarilor unşilor lui Dumnezeu.

2) Citând cuvintele lui Isus

Cea de-a doua formă în care Noul Testament citează psalmul 69 este sub forma cuvintelor lui Isus însuşi. Motivul este acela că Isus este Fiul lui David (Romani 1:3; Matei 21: 15; 22:42), iar ceea ce s-a întâmplat cu David care a fost uns rege de Dumnezeu este doar o prefigurare a alesului de pe urmă, Mesia, Isus. Aşadar Isus a citit acest psalm şi şi-a înţeles propria misiune ce fusese experimentată înaintea sa.

Patru exemple scurte:

a) Isus curăţă Templul

În Ioan 2:13-17 citim cum Isus a alungat vânzătorii din templu. Versetul 16 spune: „şi celor care vindeau porumbei le-a zis: «Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de neguţătorie!»” Ucenicii care cunosc bine Biblia înţeleg această pasiune pentru casa lui Dumnezeu, aud cum Isus numeşte templul „casa Tatălui meu,” şi îşi amintesc cuvintele psalmului 69:9. Versetul 17: „Şi ucenicii Săi şi-au adus aminte că este scris: «Râvna casei Tale m-a mâncat.» Cu alte cuvinte, ei văd în cuvintele şi faptele  lui David o prefigurare a cuvintelor şi faptelor lui Cristos.

 
b) Isus urât de ai săi

În Evanghelia după Ioan 15:24-25 Isus este urât de conducătorii religioşi tot aşa cum David a fost urât de propriul său popor (v. 8). De data aceasta însuşi Isus este cel care citează în mod explicit psalmul 69 ca parte a „legii” lui Dumnezeu sau a instrucţiunilor date de Dumnezeu. El spune: „Dacă nu aş fi făcut în mijlocul lor minuni pe care nu le-a făcut nimeni, nu s-ar face vinovaţi de păcat, însă acum au văzut şi ne-au urât atât pe mine cât şi pe Tatăl meu. Însă cuvântul scris în Lege trebuie împlinit: «M-au urât fără temei.»” Acesta este un citat din psalmul 69:4:  „Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu.”

Aşadar însuşi Isus este conştient de experienţa de care a avut parte David şi o înţelege ca  pe o prefigurare a ceea ce urma să i se întâmple lui şi spune, Când David este urât de duşmanii săi, acest lucru duce la experienţa mea şi trebuie să fie împlinită în mine.

c) Isus pe cruce

Pe cruce, în cel mai important moment din istorie, Isus îşi sfârşeşte viaţa împlinind în mod intenţionat psalmul 69 prin propria sa experienţă. În versetul 21 David spusese „Ei îmi pun fiere în mâncare, şi, când mi-e sete, îmi dau să beau oţet.” În mod evident Isus trăise în acest psalm, meditase la acest psalm şi se identificase cu acest psalm. Altminteri nu ştiu cum am putea explica Evanghelia după Ioan 19:28-30. Aici atârnă pe cruce, în cruntă agonie, în timp ce noi citim:

După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Acolo era un vas plin cu vin acru, aşa că au pus un burete îmbibat cu vin acru într-o creangă de isop şi i-au dat-o în dreptul gurii. După ce Isus a primit vinul cel acru a spus „S-a săvârşit,” apoi şi-a plecat capul şi şi-a dat duhul.

Conform apostolului Ioan, Isus a murit împlinind psalmul 69. Ce tribut mai măreţ ar putea fi plătit unui psalm? Chiar psalmul pe care avem tendinţa să-l evităm ca problematic din cauza imprecaţiilor pe care le conţine a fost cel pe care Isus l-a trăit, cel care l-a purtat până la cruce şi prin chinul crucii.

d) Isus îndurând reproşurile

2.4. Încă o ilustraţie a psalmului 69 care conţine cuvintele lui Isus: în versetul 9 David îi spune lui Dumnezeu: „ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.” În Epistola către Romani capitolul 15 Pavel invită creştinii să fie răbdători cu cei slabi, să se nege pe ei înşişi şi să-i primească cu umilinţă pe ceilalţi.

În mod uimitor, această idee ne trimite din nou la psalmul 69:9 când afirmă „Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.»” Cu alte cuvinte el preia cuvintele lui David şi le înţelege a fi împlinite în Cristos. Iar lucrul specific pe care se concentrează este faptul că de bunăvoie a îndurat Cristos reproşurile oamenilor.

Aşadar, se pare că psalmul 69 iese de două ori la iveală în Noul Testament. Prima dată este judecata: imprecaţiile nu sunt o răzbunare personală păcătoasă ci o aprobare profetică a pedepsei drepte dată de Dumnezeu pentru păcat.

A doua dată când întâlnim psalmul 69 se vorbeşte de suferinţa unsului lui Dumnezeu. Suferinţa este îndurată de dragul lui Dumnezeu. Iar suferinţa este fie mijlocul prin care adversarii sunt determinaţi să se căiască şi sunt mântuiţi, fie mijlocul prin care li se confirmă îndârjirea şi sunt condamnaţi.

Cum ar trebui să ne influenţeze psalmul 69?

Aşadar, ne dăm un pas înapoi şi încheiem punându-ne întrebarea: cum ar trebui să gândim şi să simţim atunci când citim psalmul 69 astăzi? Trei răspunsuri:

1) Încuviinţarea judecăţii lui Dumnezeu

Ar trebui să auzim vocea lui David, cel inspirat de divinitate, unsul lui Dumnezeu, suferind pentru gloria lui Dumnezeu, exprimându-şi dorinţa şi încuviinţarea faţă de judecata lui Dumnezeu pronunţată cu privire la duşmanii Domnului, care nu se căiesc. El afirmă răspicat că judecata lui Dumnezeu va veni, şi că este dreaptă şi chiar de dorit, şi că va veni atunci când duşmanii sunt departe de a da vreun semn de căinţă. Va veni o judecată divină, iar în acea zi creştinii vor încuviinţa ceea ce face Dumnezeu. Asta este ceea ce spun răspicat imprecaţiile lui David. Asta ar trebui să gândim şi să simţim.

2) Prefigurând slujirea lui Isus

Ar trebui să-l auzim pe David ca pe o prefigurare a slujirii lui Isus. Ceea ce trăieşte David în calitate de uns al Domnului, Isus va desăvârşi  în moduri mai măreţe prin propria sa suferinţă şi moarte. Suferinţa sa va fi o suferinţă care va oferi mântuire şi condamnare. Pentru cei care o vor accepta ca pe gloria lor, ea îi va mântui. Cei care sunt împietriţi din cauza ei, ea îi va condamna.

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. (Romani 2 :4-5)

3) Îndemnarea la iertare

Dar noi? Ce ar trebui să gândim, să simţim şi să facem atunci când citim aceste cuvinte?

Ideea de bază este că nu vom înţelege imprecaţiile ca pe încurajări sau îndemnuri de a ne blestema duşmanii. De fapt, în interpretarea lui Pavel, psalmul ne duce exact în direcţia opusă. Pavel citează psalmul în Epistola către Romani 15:3 pentru a ne încuraja să ne negăm pe noi înşine şi nu să dăm curs plăcerii de răzbunare. „Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: «Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.»” Cu alte cuvinte, fii îngăduitor, iartă.

Însă acest lucru nu înseamnă că în psalmul 69 nu ar fi mânie, pedeapsă şi judecată. Ba dimpotrivă. Însă nu este treaba noastră să aplicăm pedeapsa. Faptul că Dumnezeu va face acest lucru şi că este drept ca El să facă acest lucru este chiar mijlocul prin care putem să-l urmăm pe Isus în suferinţă de dragul celorlalţi care ne-au greşit:

Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine. (Romani 12 :19-21)

Cărbunii încinşi vor fi purificatori dacă există căinţă, şi pedeapsă dacă nu există pocăinţă. Dumnezeu va hotărî. Noi vom încuviinţa. Însă până ce va veni acea zi a judecăţii, vom urma cuvintele Regelui Uns:

„Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,

binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi… şi veţi fi fiii Celui Preaînalt” (Luca 6:27-29,35)