Cei săraci în duh 

A fi sărac înseamnă (literalmente) a avea o nevoie materială. Săracii (în VT) nu avut nici un alt loc de scăpare decât în Domnul de aceia a ajuns să fie identificată cu dependența smerită de Dumnezeu.

Acest gen de sărăcie spirituală este elogiat în Isaia 41:17-18 - Săracii şi nevoiaşii caută apă dar nu găsesc, iar limba li se usucă de sete. Însă Eu, DOMNUL, le voi răspunde! Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi! Pe dealurile pleşuve voi face să curgă râuri, iar în mijlocul văilor – izvoare; voi preface (schimba) pustia într-un iaz, şi pământul uscat – în izvoare de apă.

Acestor săraci avea să le aducă Cristos vestea bună a mântuirii: Duhul Domnului este peste Mine, căci El M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună - Luca 4:18. Bogații aveau tendința să facă compromisuri cu păgânismul și să uite de Domnul.

Săraci în duh - înseamnă a ne recunoaște sărăcia spirituală, falimentul spiritual înaintea Lui. Căci suntem păcătoși, stăm sub mânia lui Dumnezeu fără să merităm altceva decât judecata Lui. Nu avem nimic cu ce să îl impresionăm pe D-zeu și nimic de adus (spus) în favoarea noastră pentru a cumpăra bunăvoința cerului.

Cu mâna goală înainte-ți vin și doar de Crucea Ta mă țin,

Sunt gol, te rog să mă îmbraci, neputincios un Har să-mi faci,

Ca pasărea zbor spre izvor, Isuse spală-mă sau mor...

Acesta este limbajul celor săraci în duh, locul nostru este lângă vameșul din pilda lui Isus:

A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți: „Doi oameni s-au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș (colector de taxe). Fariseul stătea în picioare și se ruga în sine însuși astfel: «Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt ca ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulteri – și nici chiar ca acest colector de taxe! Eu postesc de două ori pe săptămână  și dau zeciuială din tot ceea ce câștig!» Colectorul de taxe însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să-și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» Eu vă spun că mai degrabă acesta s-a dus acasă socotit drept, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește va fi înălțat!“ - Luca 18:9-14

Numai cel care s-a micit pe sine într-atâta încât a devenit o nimica și care se bizuie doar pe îndurarea lui Dumnezeu, poate fi numit: sărac în duh. Este cel care își recunoaște sărăcia spirituală, falimentul spiritual înaintea Lui, Luca 18:9-14 - Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosu. Căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește va fi înălțat!

Ei sunt:

- cei ce au o inimă umilă, se simt mici, insuficienți și care știu că depind totalmente de Dumnezeu.

- cei ce nu își pun speranța în bogățiile acestei lumi (chiar dacă le au) ci trăiesc bucuroși, fie că au, fie nu. Nimic din exterior, ar putea schimba bucuria lor interioară: Știu ce înseamnă să fii sărac și știu ce înseamnă să ai din belșug. Am învățat secretul de a fi mulțumit în orice situație – fie sătul, fie flămând, fie în belșug, fie în nevoie. (Filipeni 4:12 NTR)

- sunt cei care, atunci când au bogății în această lume, sunt dispuși să binecuvânteze pe Dumnezeu chiar dacă Acesta îi lase fără ele.

- sunt cei care precum apostolul Pavel în gândire: chiar dacă era folosit în lucrarea misionară, precum nimeni altul dintre apostoli, totuși se considera cel mai mic dintre toți: Deși eu sunt ultimul dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Cristos - Efeseni 3:8

- sunt aceia care și-au pierdut orice nădejde în ei înșiși, în propria justiție (dreptate) și în propriile puteri, și care recunosc că viața, mântuirea și speranța lor depind în totalitate de lucrarea și meritele Domnul Isus, puterea Duhului Sfânt și dragostea Tatălui!

Doar unor asemenea oameni le este dată Împărăția lui Dumnezeu! Cu acest început de predică, Isus a contrazis toate judecățile omenești despre Împărăție:

- le este dată săracilor (cu nevoie spirituală), nu bogaților (care cred că religia lor este de ajuns)

- celor slabi (dependenți de Dumnezeu), nu celor puternici (care se încred în ei înșiși)

- copilașilor care se smeresc să o primească, nu soldaților care pretind că o pot opține

- celor flămânzi și însetați (după Adevăr), nu celor sătui (hai mă că le știu pe astea...)

Acești oameni nu au altceva de făcut decât să strige după îndurare, după ajutor și după salvare: și El le-a auzit glasul, așa cum ți-L aude și ție astăzi dacă strigi către El. Ieremia 33:3.

Domnul Dumnezeu să fie alături de cei smeriți, de cei care caută să nu se înalțe singuri și de cei cu o dorință sinceră de a-L urma pe Isus!

Pastor Dinu

www.metodista.ro

[email protected]