„Cinci minciuni care distrug relaţiile”… am ajuns la cea de-a treia minciună, cum poate serviciul nostru să ne distrugă relaţiile. Trebuie să vă spun că este o poveste extraordinară, e o poveste adevărată, iar din sfârşitul foarte trist se desprinde o concluzie uimitoare. Eram primul pastor dintr-un orăşel micuţ, uitat de lume, din Texas, cu vreo 4500 de locuitori, nici măcar nu avea un semafor când am ajuns acolo. Ne aflam într-o clădire albă situată la vreo 10 kilometri înafara oraşului. Am început cu vreo 35 de oameni, puţini dar inimoşi, iar pe parcurs, cu binecuvântarea Domnului grupul nostru s-a mărit, am ajuns la vreo câteva sute, aşa că am renovat un liceu vechi ca să încăpem cu toţii. La vremea respectivă în oraş a sosit un tip, pe nume Henry. Era vecin cu unul din participanţii la seminarii, care venea la biserica noastră. S-a împrietenit cu Henry şi ne-a zis: „Cred că Dumnezeu vrea cu adevărat să atingă inima lui Henry.” Şi ne-a propus să mergem împreună la Henry acasă, într-o aşa zisă vizită, căci el mai schimbase câteva cuvinte cu el pe afară, în curte.

Încă îmi e vie amintirea acelei întâmplări, chiar dacă au trecut mai bine de douăzeci de ani. Îmi amintesc cum ne-am dus acolo, am bătut la uşă, perdelele erau trase… eram în Texas, la ora 3-4 după amiaza, erau vreo 39 de grade afară, un soare de te topea, aşadar perdelele erau trase. M-am gândit că nu ne-a văzut nimeni, aşa că am bătut la uşă. Ne-am uitat unul la altul, şi ne-am zis că nu era acasă, dar i-am văzut maşina, aşa că am insistat la uşă. Am auzit că vorbeau nişte persoane înăuntru, deci era cineva acasă, iar noi ne întrebam de ce nu ne deschide nimeni. Până la urmă a ieşit cineva şi ne-a poftit înăuntru. Era foarte întuneric, doar o luminiţă într-un colţ, era aproape deprimant. Am intrat, am făcut un pic de conversaţie, am încercat să ne împrietenim. Era un om foarte închis din punct de vedere social, soţia lui n-a scos nici măcar o vorbuliţă. Copiii lui au venit şi au stat retraşi într-un colţ… Acela a fost începutul minunii din viaţa lui Henry. Vă povestesc aceste lucruri pentru că am primit permisiunea lui. Henry mi-a devenit prieten foarte apropiat. Henry şi soţia lui proveneau amândoi din familii cu probleme, în care se întâmplau abuzuri şi anomalii atât de mari încât aproape că nici nu ni le putem închipui. S-au întâlnit, având fiecare din ei mari nevoi. Când cei care provin din familii unde au avut parte de lucruri înfiorătoare ajung de se întâlnesc şi se căsătoresc, dacă nu intervine Domnul Isus, nu fac decât să reproducă cu precizie exact aceleaşi lucruri pe care le-au trăit în familiile lor. Una din fetiţele lor a fost diagnosticată a fi retardată din punct de vedere mintal. Mai târziu aveam să descoperim că nu era de fapt retardată din punct de vedere mintal ci era atât de traumatizată emoţional, avea o stimă de sine foarte scăzută, astfel încât trăind într-o lume atât de disfuncţională, nu doar că a crezut că e proastă, dar nici nu voia să-şi asume vreun risc. Avea vreo 12- 13 ani şi nu putea să citească, nici nu ştia alfabetul. Ţin să vă spun această poveste extraordinară, ca să vedeţi puterea Trupului lui Cristos. Prietenul meu care participa la seminarii l-a îndrăgit şi a ţinut legătura cu el. A fost nevoie de timp. Încet încet au început să vină la biserică. Vă puteţi imagina că, provenind din familii atât de anormale nu aveau nici măcar cele mai elementare abilităţi sociale. În mod normal oamenii i-ar fi ocolit, fiind persoane cu probleme, însă acea biserică nu a procedat astfel. Ei au iubit. Au început să-i îmbrăţişeze soţia, să-i poarte de grijă, să investească în copiii lor. Soţia mea şi cu mine am luat fetiţa aceea în fiecare seară de miercuri, soţia mea a învăţat-o să citească, a adus-o la nivelul de citire al copiilor de clasa a treia sau a patra. Am început s-o învăţăm versete scurte, să-i arătăm iubire şi s-o ajutăm să înţeleagă ce se întâmpla în jurul ei. În fond era o fată de 12-13 ani care începea să se maturizeze. Apoi vreo patru familii ne-am unit și i-am plătit taxa la o școală creștină, unde s-a străduit foarte mult să învețe bine, și am început să vedem cum fetița începe să facă progrese. În ceea ce-l privește pe Henry, acesta era un tip foarte deștept, contrar așteptărilor cum că cei ce provin din familii dezorganizate ar fi săraci cu duhul. Lucra la o firmă de amenajări interioare, dând găuri, vopsind, etc. Era foarte priceput să repare orice și foarte curând l-am solicitat să repare diverse pe lângă biserică, s-a împrietenit cu câțiva frați și a ajuns chiar să aibă propria casă. Cu ajutorul câtorva oameni i-am cumpărat prima lui casă. A început să se implice în viața bisericii. Este cel mai grăitor exemplu de trecere de la întuneric la lumină pe care l-am văzut în viața mea. Henry a primit o propunere pentru un serviciu pentru că atunci când Dumnezeu lucrează la inima ta viața ți se îmbunătățește. Foarte curând Henry s-a schimbat, a prins încredere în forțele proprii, mai că ales că era extrem de deștept, a început să se implice și în alte afaceri, iar la un moment dat a primit o propunere foarte tentantă la o distanță de două state. Era o slujbă mai bine plătită, urma să aibă funcție de șef, cu câțiva subalterni. Henry se roagă pentru această propunere vreo 30 de secunde și decide să accepte oferta, și să devină șef. Am simțit că era unul din momentele când trebuia să ne oprim și să medităm un pic, dar nu pentru a pune piedici norocului unui om sau să punem sub semnul întrebării posibilitatea că acel serviciu nu ar fi venit de la Dumnezeu. Ne-am adunat un grup de bărbați acasă la Henry și l-am rugat să acorde mai multă atenție consecințelor. Ne-a întrebat ce vrem să spunem. I-am prezentat situația cum o vedeam: trecuseră trei ani și jumătate de când ne cunoșteam, soția lui avea o prietenă pentru prima dată în viață, fiica lui mergea la școală, câțiva oameni se îngrijeau de bunul mers al lucrurilor în acea privință, și trecuse de la stadiul de bolnav retardat mintal la nivelul unei tinere ce înflorea ca un trandafir, în plin proces de dezvoltare. Fiica cea mai mare, care era introvertită a început să se deschidă și să lege prietenii, fiul său era pe drumul cel bun, familia poseda propria lor casă și toată lumea făcea progrese. Așa că l-am făcut atent că avea o biserică care îl iubea. Și l-am rugat ca înainte de a da un răspuns pozitiv ofertei să cumpănească mai întâi și să verifice dacă în localitatea unde va merge este vreo biserică care să îl accepte și să-l iubească, dacă există școli pentru membrii familiei sale, etc. Poate că un serviciu extraordinar nu este singurul motiv suficient pentru a se muta cu toată familia. M-a asigurat că totul va fi bine, a acceptat serviciul, însă după patru luni situația a început să se înrăutățească, iar membri familiei sale au început să alunece în aceleași disfuncționalități pe care le mai experimentaseră, în mai puțin de un an a început să aibă probleme cu fiica cea mare, aproape toți membrii familiei au dat semne de regresie și cam după doi ani de zile îmi amintesc că soția mea a fost sunată: Herny și familia lui rămăseseră fără casă și locuiau într-un vagon de tren, iar el ne suna dintr-un stat oarecare pentru că avuseră o legătură specială cu familia noastră. Ne-a împărtășit situația lui grea, ne-a cerut rugăciune și să-i ajutăm cumva.

Ceea ce trebuie să învățăm de aici este că uneori putem să luăm hotărâri cu privire la un serviciu, care poate să fie o slujbă extraordinară, însă ne poate distruge relațiile. Sunt uneori oportunități vocaționale care necesită mutarea, iar noi ne vom închipui în mod automat, din cauza spiritului lumii în care trăim că dacă am obținut un anumit post vom putea promova la următorul nivel și vom face acel lucru în mod automat. Nu ne gândim la nimic altceva decât la valoarea serviciului, la scopurile de atins, la beneficii și nu ne trece prin minte că uneori putem să luăm hotărâri proaste cu privire la serviciu, care vor duce la distrugerea relațiilor noastre. Așa că hai să tragem o concluzie: trebuie să fim pe recepție. Iacov ne va permite să ne facem micuți ca un șoricel într-un colț sau un microfon în cameră. În Iacov 4: 13-17 are loc o ședință de planificare strategică. Contextul istoric: evreii erau în diasporă. Erau persecutați, alungați din sinagogile de pretutindeni, timp în care biserica creștea. Această dezvoltare a bisericii stârnea uimirea atât a evreilor cât și a grecilor, iar vestea s-a răspândit. Pavel știa aceste lucruri pentru că la început mergea prin sinagogi. Acest lucru a dus la niște oportunități financiare incredibile. Acești oameni sunt oameni de afaceri, negustori, oameni care știu cum să înceapă o afacere, cum să sesizeze o ocazie, cum să facă planuri și cum să ”dea lovitura”. Aceste lucruri se întâmplau în Europa și în nordul Africii. Iacov trage cu urechea, așadar ascultați planificarea strategică a doi oameni. „Ascultaţi, acum,” - ceea ce literalmente însemnă „am dat de o ocazie de a face bani”-  voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”, Iacov spune cu alte cuvinte: „staţi niţel, liniştiţi-vă şi mai evaluaţi o dată situaţia.” Cuvântul „ziceţi” înseamnă că aţi cumpănit, aţi prospectat atent piaţa şi aţi dezvoltat un plan de afaceri. În acest context nu este doar o vorbă spusă în treacăt, „voi care spuneţi” ci se referă la voi, care, după ce aţi cumpănit bine ce urmează să faceţi, aţi încropit un plan, voi ce spuneţi astăzi sau mâine, vom merge în cutare sau cutare oraş şi vom petrece un an, literalmente este „vom face un an acolo”, ne vom implica în afaceri… aici pentru „negustorie” avem cuvântul „emporiu” care înseamnă „centru comercial mare”, este o afacere care promite mult, vom lua crema de pe tort dacă scoatem această afacere pe piaţă. Şi vom face profit. Deci observaţi ce implica acest plan de afacere: 1) îşi alege timpul când va începe activitatea, e foarte limpede, astăzi sau mâine. 2) selectează locaţia, pentru că locaţia este unul din cei mai importanţi factori într-o afacere. Aşadar scoate harta, studiază terenul şi cercetează unde sunt ocazii de afacere: acolo trebuie să meargă. Observaţi că îşi propune o perioadă de timp limitată: vom sta un an acolo. E vorba de  un sistem piramidal, nu de a deschide încă o franciză în regiunea respectivă, la acea locaţie specifică. Îşi defineşte piaţa: vom face negustorie. Aceasta este piaţa noastră, acesta este produsul conceput de noi, aceasta este ocazia de afacere. În cele din urmă, îşi proiectează profiturile. Îşi calculează costurile, eu cred că au făcut şi o analiză economico-financiară a pierderilor şi a profitului, atât ne va costa dacă lucrăm în această locaţie, aceasta este ocazia, iată cum vom proceda… Are un plan de afaceri atent conceput. Păi, în cazul acesta unde e problema? Pare o ocazie nesperat de bună, sună ca ocazia din cazul lui Henry. Mai mulţi bani? Un serviciu mai bun? O funcţie de conducere? A cercetat, a cumpănit, a studiat piaţa, a stabilit anumite momente când să intre în acţiune, are un anumit scop, care este problema?

Iacov, inspirat de Duhul Sfânt, va spune: uite unde este problema! Planul de afaceri nu l-a inclus şi pe Dumnezeu. Planul de afaceri l-a exclus pe Dumnezeu! Iacov nu interzice planificarea. Biblia e plină de îndemnuri de a planifica dacă vrem să ajungem undeva. Nici nu critică faptul de a scoate profit. Biblia se exprimă foarte limpede: fiţi înţelepţi, daţi dovadă de isteţime când vă investiţi banii. Însă ceea ce critică este următorul aspect: prezumpţia arogantă, sau faptul de a-l exclude pe Dumnezeu din planurile noastre. Ne entuziasmăm atât de tare când vedem profilându-se o ocazie, ne facem imediat planul, vom câştiga mai mulţi bani, ne putem muta cu serviciul, şi gata, hotărât lucru: e voia lui Dumnezeu! Însă ceea ce ne spune Iacov este că l-am exclus cu aroganţă pe Dumnezeu din hotărârea pe care am luat-o cu privire la serviciul nostru şi din planul nostru de afaceri. Observaţi ce se spune în Proverbe 16:3: „Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile.” Sau Proverbe 16:9: „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” Dumnezeu doreşte ca noi să ne facem planuri, însă vrea ca planurile noastre să fie concepute de o inimă sensibilă care spune: „Doamne, am văzut o ocazie extraordinară, vreau să filtrezi tu această ocazie prin voia Ta, vreau să-ţi aud vocea, vrea să depind de Tine, spune-mi ce vrei să fac. Este serviciul care trebuie, promovarea care trebuie la momentul potrivit în locul potrivit?”

Acesta ridică întrebarea: de ce a planifica excluzându-l pe Dumnezeu este atât de periculoasă? Iar în versetul 14 Iacov ne va spune cu precizie de ce planurile făcute fără a-l include pe Dumnezeu sunt atât de periculoase. Pentru că deciziile proaste luate cu privire la muncă derivă din prezumţii false. Urmăriți cu atenție această idee în timp ce vă citesc versetul 14. Face o afirmaţie: „nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine!” Voi aţi făcut deja un plan excelent, o să ajungeţi în cutare loc, veţi rămâne un an, veţi pune bazele pieţii…etc. Însă Iacov vă opreşte: de ce vă ambalaţi aşa? Nici nu ştiţi ce vi se va întâmpla mâine. După care pune o întrebare, o întrebare grea, şi vă rog să observaţi că nu se referă la serviciul sau munca lui: „Căci ce este viaţa voastră?” Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Aşadar, răspunsul pe care îl dă Biblia la întrebarea „ce este viaţa voastră” este „nu sunteţi decât o umbră, un abur.” Cuvântul „abur” se referă la acei vapori de apă care până la ora 10 dimineaţa s-au evaporat. Viaţa voastră e trecătoare, e scurtă, e plină de neprevăzut, viaţa e cu mult mai diferită decât ceea ce credeţi voi că ar fi.  Iar de aici se desprind două prezumpţii false pe care ne bazăm atunci când facem planuri excluzându-l pe Dumnezeu:

Presupunerea falsă numărul 1 este aceea că viaţa e previzibilă. Viaţa poate fi prevăzută. E o chestie foarte subtilă. Tindem să credem că lucrurile se vor desfăşura în continuare aşa cum au evoluat până acum. Iar când credem această minciună ne pregătim terenul pentru dezastru. Adevărul este că viaţa este nesigură şi că nu ştim ce se va întâmpla. Noi credem că lucrurile vor rămâne neschimbate şi pe viitor. Singurul lucru care rămâne neschimbat este schimbarea.

Presupunerea greşită numărul 2: viaţa e lungă. Nu doar că e previzibilă şi lucrurile vor rămâne neschimbate, dar voi trăi o viaţă lungă. În mod inconştient gândesc că doar altora li se întâmplă accidente de maşină, se prăbuşesc cu avionul, au cancer, trec prin tot felul de tragedii inexplicabile. Eu voi trăi mulţi ani, aşa că este timp suficient să fac lucrurile cu adevărat importante… mai târziu. Vă mai aduceţi aminte de parabola pe care a istorisit-o Isus în Luca, capitolul 12 despre un om peste care a dat prosperitatea. El deja îşi făcea planul să dărâme hambarele vechi, să ridice hambare cu mult mai mari, să adune provizii cu grămada, după care să nu facă altceva decât să mănânce, să bea şi să se căsătorească, pentru că în sfârşit a dat lovitura, el îşi imagina că va trăi veşnic din punct de vedere emoţional. Vă mai aduceţi aminte cum l-a făcut Isus în acea parabolă? „Nebunule!” Chiar în această noapte ţi se va lua viaţa… Parcă ce sunt tabelele cu morţi? Tu eşti încă tânăr, o să trăieşti mult şi bine… alea sunt doar tabele, nu sunt oameni adevăraţi, sunt doar nişte statistici. Da, există nişte procente cu care se ocupă companiile de asigurare…. Cum au afectat uraganele şi tsunami cifrele din tablele de morţi? Viaţa e scurtă. Când luăm hotărâri cu privire la serviciu fără să-l implicăm pe Dumnezeu şi cumva ne gândim că economia, evenimentele, oamenii şi structurile vor rămâne neschimbate, iar că noi vom fi cumva excepţia care confirmă regula, și dintr-o statistică 70 din 80, noi suntem numărul 84… Nu intelectul nostru gândeşte astfel, însă ne comportăm de aşa natură. Iacov afirmă că vom da de necaz. Viaţa e ca un abur. Ar trebui să spunem ca în psalmul 90: Doamne, învaţă-mă să îmi număr bine zilele; Doamne, vreau să pun înaintea Ta o inimă înţeleaptă, arată-mi care Îţi este Voia!

Dacă viaţa e nesigură, dacă e scurtă, cum veţi putea lua decizii înţelepte cu privire la serviciul vostru? În versetele 15-18 ne va da o explicaţie cât se poate de limpede: „Voi, dimpotrivă,” – literar cuvântul este „în contrast cu” ceea ce aţi auzit… ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.” „Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea. Deci cine ştie să facă bine,” -  încercuiţi cuvântul „bine” pentru că ne vom întoarce la el— „şi nu face, săvârşeşte un păcat!” În acest context cuvântul „bine” înseamnă „excelent din punct de vedere moral.” Vrednic de laudă. Încântător. Ceva ce produce lucruri bune în vieţile şi inimile celorlalţi. Cred că în aceste trei scurte versete Dumnezeu ne oferă patru metode axiomatice foarte clare ca să luăm decizii înţelepte cu privire la muncă.

1.       Ne dă reţeta: trebuie să spuneţi „dacă e voia Domnului”

2.       Face un reproş: nu fiţi lăudăroşi şi aroganţi cu privire la viitorul vostru

3.       Ne avertizează: dacă ştiţi ce este drept să faceţi şi nu faceţi, acest lucru este un păcat.

Iar în acest pasaj am detectat patru principii clare pentru a lua hotărâri bune cu privire la serviciu:

1.       Faceţi din voia lui Dumnezeu fundamentul tuturor hotărârilor pe care le veţi lua. Pentru că, în fond, cine cunoaşte viitorul? Dumnezeu. Cine este preocupat cum v-ar fi vouă cel mai bine? Dumnezeu. Asta este, zic eu, partea pe care nu o credem. Amintiţi-vă de Psalmul 84:11, care îmi place deosebit de mult:

„ Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.”

Dumnezeu este în favoarea voastră. Nu încearcă să vă pună beţe în roate ca să nu obţineţi un serviciu bun, să aveţi mulţi bani şi toate beneficiile care decurg de aici. Domnul Dumnezeu este un soare – resurse nelimitate, Domnul este un scut – este protectorul vostru, Domnul dă îndurare – lucruri pe care nu le meritaţi, Domnul dă slavă – vrea să extindă şi să înmulţească resursele tale, e bun cu tine, e Tatăl tău.

„De niciun bine” nu lipseşte pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Când veți pricepe ce înseamnă acest lucru nu vă veți mai ruga: „Doamne, vrei să renunţ la această ocazie extraordinară? Tare mă tem că te vei opune, aşa că îmi pare rău dar nu am timp să te ascult.” Pentru că noi credem că ştim ce este cel mai bine pentru noi. Cine ştie dacă lucrurile vor rămâne la fel sau ce anume se va schimba? Cine ştie prin ce schimbări vor trece soţul, soţia, fiul sau fiica? Eu nu am cum să ştiu, dar Dumnezeu da. „Am venit ca să aveţi viaţă, a spus Isus, şi s-o aveţi din belşug.” Aşadar, împliniţi voia lui Dumnezeu. Spuneţi: Doamne, iubesc voia Ta mai mult decât oricare din dorinţele mele.

2.       Să spuneţi, indiferent de cum arată situaţia: voi face aşa cum spui Tu. Înainte de a lua această hotărâre trebuie să vă angajaţi cu inima. Deoarece acest lucru este foarte important, haideţi să vă dau câteva modalităţi specifice cum să puneţi la temelia hotărârilor voastre Voia lui Dumnezeu. Iată ce fac eu atunci când vreau să aflu Voia lui Dumnezeu:

-          Fiţi gata să faceţi orice vrea Dumnezeu să faceţi. Ioan 7:17. Isus s-a adresat unui grup de oameni: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.”

Eu cred că aproape 90% din voia lui Dumnezeu constă în a-mi aduce inima la punctul în care în loc să citesc printre versete sau să citesc printre sfaturile pe care le primesc este să spuneţi: Doamne, voi face orice vrei Tu ca eu să fac.

-          Ce-a de-a doua cale de a găsi voia Domnului este să ne rugăm. Matei 7:7. „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”

Cereţi-i lui Dumnezeu: Doamne, arată-mi. Arată-mi. Vorbeşte-mi.

-          Cea de-a treia metodă este Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 119, 105:  Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

Mi se întâmplă adesea să citesc şi iar să citesc: Doamne, vezi bine că este o decizie importantă. Doamne, nu ştiu ce să fac. De aceea te întreb pe Tine. Vorbeşte-mi din Cuvântul Tău.

Aşadar, voi fi gata să fac Voia Tatălui, mă voi ruga, voi citi Scripturile şi numărul 4: voi căuta un sfat înţelept. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.”  Proverbe 13:20.

Faceţi din Voia lui Dumnezeu temelia hotărârilor voastre: sunt pregătit să o fac, Te întreb, studiez atent Cuvântul Tău şi îi voi întreba pe oamenii care mă cunosc cel mai bine şi care umblă cu Dumnezeu: ce crezi despre ocazia acesta? Nu că voi face ceea ce spun ei, dar sunt în siguranţă prin faptul că cer o mulţime de sfaturi. Apoi voi cumpăni eu însumi situația.

Cel de-al doilea principiu care se desprinde din această învățătură pentru a lua hotărâri bune cu privire la serviciu este să recunoaștem: cauza care stă la baza planificărilor noastre excluzându-l pe Dumnezeu se regăseşte în versetul 16: „vă făliţi cu lăudăroşeniile voastre!”, literalmente sunteţi mândri de aroganţa voastră. Consider că ideea cheie este să ne declarăm capacităţile ca pe o afirmaţie a credinţei: iată ce cred că vrea Domnul ca eu să fac… Însă atunci când ajungem să fim buni într-un anumit domeniu, când sunteţi conştienţi să sunteţi buni, şi apropo, nu e nimic greşit să excelezi în ceva, Dumnezeu te-a făcut să fii performant în diverse domenii, însă aici este capcana: vă analizaţi realizările, după care vă gândiţi că puteţi mai mult… în cutare loc am fost manager, dincolo supervizor, director la altă firmă.. e clar, sunt tare! Trebuie să rămânem sensibili la voia Domnului: dacă El vrea acesta va fi următorul pas… Poate că e voia Domnului, acesta este un test. Isus afirmă nişte lucruri grele: ori Eu ori Mamona. Vă mai aduceţi aminte? Nu vă puteţi închina şi lui şi Mie. Şi adesea ocaziile de a promova vor pune la încercare exact esenţa fiinţei voastre. Nu orice ocazie de a promova poate fi voia Domnului. Iar acesta este cel de-al treilea principiu din acest pasaj: să nu credeţi minciuna că în mod automat orice ocazie de promovare vi se iveşte este voia lui Dumnezeu. Adesea ne gândim în mod inconştient, iar de cele mai multe ori nici măcar nu ne mai gândim: cum se iveşte ocazia, tragem concluzia că musai e voia lui Dumnezeu. Iar eu vă îndemn să nu credeţi minciuna aceasta. Nu înseamnă să nu o acceptaţi, sau că nu trebuie să vă rugaţi cu privire la aceasta, nici că e mai spiritual să refuzaţi decât să acceptaţi. Un alt test poate fi că Dumnezeu vrea să vă extindă capacităţile; dacă veţi merge în alt loc nu este pentru că sunteţi tari şi veţi câştiga cu mult mai mult, ci veţi merge acolo în calitate de servitor al oamenilor din mila lui Dumnezeu. Aceasta este o mare responsabilitate. Aceasta implică schimbări majore dacă aveţi o familie. Nu înseamnă că nu veţi accepta ocaziile de promovare ce implică mutarea în altă localitate, însă minciuna constă în a crede că aceste ocazii sunt în mod automat voia lui Dumnezeu. Iar Iacov ne spune că… nu sunt!

Cel de-al patrulea principiu ce se desprinde din acest pasaj pentru a lua decizii înţelepte cu privire la serviciu este să acţionaţi în conformitate cu imboldurile şi visele pe care vi le-a dat Dumnezeu. Ce se spune în versetul 17? Dacă ştie cineva ce este bine, binecuvântat, frumos, vrednic de laudă, pozitiv din punct de vedere moral şi ştie că ar trebui să facă acel lucru, însă nu-l face păcătuieşte! Versetele 13-16 vorbesc despre păcatul comisiunii. Este planificarea arogantă care îl exclude pe Dumnezeu. În versetul 17 ne avertizează cu privire la păcatul omisiunii. Există un bine pe care sunteţi obligaţi moral să îl faceţi. Poate că ar trebui să vă ocupaţi de aceste lucruri în loc să vă preocupaţi de slujba voastră. Iar acum vă întreb: care este binele pe care vă îndeamnă Dumnezeu să-l faceţi? Acest pasaj accentuează foarte tare avertismentul de a nu crede minciuna cu privire la ocaziile de promovare în funcţii, însă mai apoi nu se referă doar la serviciu, ci face un rezumat al tuturor realizărilor noastre. După Iacov, ar trebui să ne propunem: iată binele pe care ar trebui să-l fac, ar trebui să predau cutare materie la școală, ar trebui s-o consiliez pe acea tânără, dar ştii am un serviciu excelent, sunt asigurat privat pentru o pensie foarte frumoasă; în străfundul inimii mele trebuie să recunosc că ar trebui să trăiesc vreo patru vieţi ca să cheltuiesc atâţia bani. Sunt asigurat până în dinţi.

Am lucrat cu un grup care a făcut cercetări pe o categorie de oameni care sunt putred de bogaţi. Aceste statistici nu arată nici un rezultat în care părinţii bogaţi au lăsat moştenire averile copiilor şi că s-a terminat totul cu bine, ba chiar rezultă peste tot că acele milioane de dolari au corupt şi distrus nepoţii. Am auzit de multe ori fraza: o să dau bani săracilor atunci când averea mea ajunge la cutare cifră. Şi ajung la 10 milioane, la 100 de milioane, însă atunci când ajung la nişte economii colosale nu se mai simt în largul lor să doneze ceva. Dacă e s-o luăm aşa, câtă friptură poate să mănânce un om într-o zi? Care este binele pe care trebuit să-l facem? E cumva să dăm cu generozitate sume mari de bani? Cumva unii care sunt la jumătatea vieţii sau mai în vârstă au mai multe de oferit decât  să se țină cu orice preț să ajungă la o anumită cifră de afaceri? Oare nu ar trebui să investească înţelepciunea, viaţa şi darurile în generaţia următoare? Nu ştiu ce este. Poate că trebuie să rişti ceva, să ai o anumită iniţiativă. Care este binele? Care este visul din inima ta pe care îl aprobă Dumnezeu şi ar trebui să-l faci? Nu-i așa că e o definiţie interesantă a păcatului? Dacă ştii un bine care trebuie făcut şi nu-l faci este păcat. Iar păcatul înseamnă că ai scăpat din vedere semnul. De ce nu vrea Dumnezeu să scăpăm din vedere semnul? Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Planurile Lui în ceea ce ne privește sunt mărețe. De ce îi mustră Iacov pe acești afaceriști că își fac planurile excluzându-l pe Dumnezeu? Pentru că planurile mele, ale tale, ale noastre, concepute fără Dumnezeu nu ne vor duce niciodată în cel mai bun loc. E un Dumnezeu iubitor. Ne-am obișnuit cu ideea că Dumnezeu domnește, că El a dat tot felul de porunci și cumva încearcă să ne oprească să ajungem la ceva bun. Poruncile sale sunt precum parapetele de pe un drum sinuos, dacă treci peste parapetul drumului cazi de la vreo 1000 de metri altitudine și mori… Toate aceste porunci și toate aceste parapete sunt menite să ne țină în siguranță pe drum, să urmăm drumul și să ajungem pe autostradă. Să obținem ce e cel mai măreț și cel mai bun. Însă în lumea în care trăim trebuie să luăm multe decizii dure. Și veți arăta foarte diferit de creștinii obișnuiți când veți concepe planurile voastre nu fără Dumnezeu, ci supunându-le lui Dumnezeu. Presupun, bazându-mă pe experiență și citindu-vă fețele că în urmă cu câțiva ani ați acceptat un serviciu, iar acum, uitându-vă în trecut vă întrebați oare de ce ați luat acel post, l-ați acceptat fără măcar să reflectați. Poate copiii voștri au trecut prin perioade dificile, sau după trei ani ați ajuns să divorțați. Compania care părea solidă ca o stâncă a ajuns să angajeze un nou director pentru că acțiunile companiei la bursă au scăzut pe grafic și ca valoare…  Unii dintre voi care ați luat o decizie în trecut cu privire la serviciu, vă gândiți: ce bine ar fi fost să fi auzit învățătura asta acum cinci ani de zile! Eu cred că pericolul constă în convingerea noastră că nu ar mai fi vreo speranță. ”Da, am acceptat o slujbă, nu pentru că am fost egoist și lacom, am acceptat-o pur și simplu, la vremea respectivă mi se părea firesc să procedez așa. ” Dacă se întâmplă să fiți unul din acești oameni care sunt foarte îndurerați vreau să mă ascultați, o să vă spun o poveste, pentru că vreau să vă spun că puteți s-o dați în bară, să luați hotărâri cum nu se poate mai proaste, chiar să le luați cu nevinovăție, dar Dumnezeul nostru e un Dumnezeu al speranței, un Dumnezeu al harului, un Dumnezeu al restaurării. Notați undeva, pe colțul paginii Geneza capitolele 12 și 13. Poate vreți să luați lângă voi o ceașcă de cafea, un pahar de Cola sau o cană cu ceai, fiecare după preferință, să vă faceți comozi, și să vedeți în timp ce citiți dacă sunteți în acea situație. Povestea este foarte simplă: un om este într-o relație foarte importantă cu Dumnezeu; Dumnezeu îl cheamă, iar acesta ascultă. Ascultă, dar intervine ocazia: nu era vorba chiar de un serviciu dar situația economică îl forțează să ia  hotărârea de a coborî în Egipt. Omul nostru a ajuns în locul nepotrivit la timpul nepotrivit, iar aceasta l-a făcut să-și știrbească integritatea, a început să spună câteva minciuni cu privire la soția sa pentru a se apăra, după care soția lui ajunge în haremurile faraonului. Dumnezeu îl disciplinează pe Avram și o salvează pe soția lui din acea situație, iar faraonul s-a enervat cumplit. Citim mai departe că a părăsit Egiptul. Nu e chiar o perioadă prea drăguță în viața lui Avram, s-a comportat ca un laș. A luat o hotărâre excluzându-l pe Dumnezeu. Situația economică l-a făcut să încerce să dea singur din coate în loc să spună: Doamne, nu știu cum o să îmi porți de grijă, dar am încredere în Tine. Însă, în loc să facă astfel, a luat o hotărâre din considerente economice, a pornit într-o călătorie care aproape l-a dus la faliment. Interesant este faptul că Dumnezeu i-a atras atenția cu delicatețe că făcea o greșeală, și la fel face și cu tine, care te afli în această cameră. Spre sfârșitul capitolului 13 se mută, iar capitolul 14 îl descrie într-o țară nouă, unde Dumnezeu a trasat noi granițe, iar este scris că ”Avram a înălțat un altar Domnului” și s-a închinat. Cred că la acel altar Dumnezeu a auzit mai multe cereri de iertare din partea lui Avram si recunoașterea că a greșit. Cred și sper că a avut o conversație și cu Sara, în care și-a cerut iertare. Dacă urmărim povestea lui Avram, lucrurile nu s-au oprit acolo. A făcut o greșeală enormă, dar în capitolul 15 Dumnezeu reînnoiește acea alianță măreață, iar Dumnezeu își ține promisiunile chiar dacă a făcut o greșeală imensă, uriașă, care i-a fost aproape fatală, cu privire la direcția în care să se îndrepte bazându-se numai pe considerente economice. Aș vrea să știți că exact așa se va comporta Dumnezeu cu voi.