Iacov 5, 1-6. Este un pasaj extrem de interesant. Comentatorii se străduiesc din greu să interpreteze acest pasaj pentru că începe atât de incisiv. Pentru a-l înțelege trebuie să știți care este publicul țintă. Primul verset se adresează bogaților necredincioși care îi asupreau pe credincioșii din vremea respectivă. Este prima carte a Noului Testament, după cum v-am mai spus și înainte. În biserica primară acești oameni erau împrăștiați peste hotare, mulți dintre ei își pierduseră familia,  afacerile și se găseau în situații financiare disperate. Mulți dintre ei, pentru că îl acceptaseră pe Isus în calitate de Mesia au fost dezmoșteniți, au fost scoși din testament. Erau într-o situaţie foarte dificilă să fie desproprietăriți de propriile lor familii. Iar această aspră dojană din versetul 1 se adresează celor bogați și puternici care abuzau de copiii lui Dumnezeu. Apoi, de la versetele 2-4, în acest context istoric, vom primi și motivele pentru care Dumnezeu este atât de neînduplecat cu privire la acest abuz. Haideți să deschidem Bibliile și să vă citesc aceste șase versete, după care haideți să le analizăm împreună. Începe astfel: „Ascultaţi acum voi, bogaţilor!” Ce urmează sunt cuvinte grele. „Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi.” Versetul 1, care se adresează bogaţilor necredincioşi: vine peste voi judecata lui Dumnezeu pentru ceea ce aţi făcut! După care continuă: „Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii.

Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!

Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.

Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.

Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea!”

După cum vă mai spuneam, aceste cuvinte se adresează bogaţilor necredincioşi, însă de aici se desprind nişte principii pentru noi toţi.

Dojană aspră, urmată de patru motive care justifică mustrarea. Înainte de a trece la analiza acestui pasaj ce conţine cuvinte dure vreau să înţelegeţi un adevăr: Dumnezeu nu este împotriva bogăţiei. Mulţi dintre cei mai mari credincioşi din timpurile biblice erau bogaţi. Solomon, David, Iov, Avraam. Noul Testament: Iosif din Arimateea, Barnaba, credincioşi extrem de bogaţi. Dumnezeu nu este împotriva bogăţiei, dar se opune proastei întrebuinţări şi abuzării de ea. Pentru studiul vostru personal, dacă este o secţiune a Scripturii care consider că vă ajută să înţelegeţi  echilibrul dintre a avea bogăţii şi a te bucura de ele, ca de un dar bun venit de la Dumnezeu, fiind în acelaşi timp avertizat ce poate face bogăţia, atunci acela este 1 Timotei capitolul 6, de la versetul 6 până la capătul capitolului. Eu am făcut un studiu personal şi am înţeles cu adevărat ce vrea să spună Dumnezeu cu privire la bogăţie. Dumnezeu nu se împotriveşte bogăţiei, însă suntem avertizaţi că dacă ne întrebuinţăm prost averile atragem asupra noastră judecata lui Dumnezeu. Haideţi să analizăm împreună. Observaţi ce se spune în versetul 1 din Iacov, capitolul 5:  „ascultaţi acum!” e un cuvânt dur. Literalmente înseamnă: opriţi-vă! Staţi un pic, voi, bogaţilor! „Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi.” Subliniaţi cuvântul „bogaţilor” pentru că avem nevoie să ştim cine sunt şi încercuiţi cuvintele „plângeţi” şi „vă tânguiţi”. Cine sunt aceşti oameni bogaţi? Swindall face o observaţie extraordinară: el precizează că în Biblie sunt patru categorii de oameni care se raportează la bogăţie:

1.       Există oameni care sunt săraci pe exterior şi săraci pe interior. Cu alte cuvinte nu au nicio resursă economică, averi, dar nu posedă nici bogăţii spirituale.

2.       Există oameni care sunt puternici şi bogaţi în exterior, dar sunt săraci sufleteşte. Nu au o relaţie cu Dumnezeu.

3.       Există oameni care sunt săraci priviţi din exterior, adică sunt săraci din punct de vedere financiar, însă sunt bogaţi din punct de vedere sufleteşte.

4.       Şi cea de pe urmă observaţie: există oameni bogaţi pe exterior, putrezi de bogaţi,  dar sunt săraci în inimă. Cu totul înstrăinaţi de Dumnezeu.

Aceasta este categoria căreia i se adresează. Le spune: plângeţi! Literalmente, este cuvântul pe care îl folosesc profeţii, acelaşi termen se găseşte în Vechiul Testament cu privire la bărbaţii şi femeile rele, care trebuie să răspundă astfel, ştiind că judecata lui Dumnezeu va veni asupra lor. Sunt cuvinte foarte dure. Mulţi nu spun „plângeţi”, ci „urlaţi” – un plâns puternic. Aşadar, acesta este avertismentul. El spune că proasta întrebuinţare a averilor, care răneşte şi abuză de alţii va atrage după sine judecata lui Dumnezeu. După care urmează să ofere motivele. În versetele 2,3 şi 4 dă patru avertismente. Iar aceste avertismente sunt adresate bogaţilor care sunt necredincioşi, care îi tratează rău pe copiii lui Dumnezeu, însă acestea sunt de fapt avertismente foarte limpezi pentru tine şi pentru mine, pentru că nu cred că suntem imuni la proasta întrebuinţare a banilor. Aşadar, ne va da patru avertismente foarte precise despre ce nu trebuie să facem, sau cum să nu ne întrebuinţăm banii. Primul are de-a face cu cât de mult aţi acumulat. Versetul 2 conţine avertismentul: nu vă strângeţi comori! Nu le adunaţi unele peste altele. Poate vă întrebaţi cum am ajuns la această concluzie. Citiţi versetul 2: bogăţia voastră a ruginit, moliile v-au mâncat hainele, aurul şi argintul vostru au ruginit, această rugină va pune mărturie împotriva voastră. Parcă e un grafic. Vă va mânca carnea precum focul. Aţi strâns averi în zilele din urmă. Pentru a înţelege acest pasaj încercuiţi cuvântul „putrezit”, încercuiţi cuvântul „haine”, şi  încercuiţi cuvântul „ruginit.” Pentru că despre asta este vorba atunci când adunaţi bogăţii. Ei nu-şi făcuseră o pensie privată frumoasă, pentru că nu aveau multe bănci în felul în care ne gândim la bănci în ziua de azi, iar modul de a acumula bogăţii era în primul rând făcând depozite de alimente, în sensul că dacă recolta de grâu fusese bogată aveai s-o depozitezi, iar el spune… ştiţi ceva? Grânele au putrezit. O altă modalitate era să investească în haine. Cumpărau mătase, pânză de in, pânzeturi alese, le adunau în stive şi cu cât aveau mai multe… era un fel de fond de economii sau pensie privată. Iacov spune că moliile le-au ros. Cel de-al treilea mod erau monedele de valoare. Au ruginit. Iar cuvântul reprezintă această judecată extremă din cauză că adunau averi, pentru că erau atât de egoişti în timp ce lângă ei erau atât de mulţi oameni nevoiaşi. Iacov spune: Dumnezeu vă va judeca. Uitaţi-vă împrejur câte nevoi sunt şi uitaţi-vă la depozitele pe care le-aţi făcut, iar el spune, toate acest lucruri pe care le credeaţi că vă dau putere şi siguranţă…. Grâul a putrezit şi s-a stricat. Toate acele bunuri pe care credeaţi că le puteţi cumpăra şi vinde, are grijă molia de ele, monedele preţioase vor rugini chiar sub ochii voştri. De ce? Pentru că le-aţi adunat în stive. Aţi strâns fără încetare pentru a vă da vouă înşivă impresia că sunteţi puternici, plini de autoritate, prestigiu şi sunteţi în siguranţă. V-aţi zis în sinea voastră: în toată vremea asta oamenii aceştia au avut nevoi…  Dumnezeu spune: nu face asta! Ştiţi ceva, nu suntem imuni la aceste lucruri, suntem cea mai prosperă ţară din lume. Oare se poate ca până şi creştinii din zilele noastre să se facă vinovaţi că adună comori? Dacă adunaţi fără încetare nu veţi ajunge mai generoşi. Atunci când adunaţi fără oprire nu înseamnă decât că vă extindeţi din ce în ce mai mult plasa de siguranţă. Poate vă faceţi planul că procentul sumelor pe care le oferiţi în dar va creşte tot mai mult, direct proporţional cu cantităţile pe care le adunaţi, însă în realitate oamenii îşi dau seama că au din ce în ce mai mult de pierdut. Avertismentul numărul 1: nu vă strângeţi comori.

Avertismentul numărul 2 vorbeşte despre calea pe care ne vin banii pe care îi avem. Iacov spune: nu-i furaţi. Observaţi ce afirmă în versetul 3: „Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” E vorba de Domnul Savaot. Este cel care conduce oştirile. Cel Atotputernic. Cel ce cârmuieşte, Cel ce răsplăteşte. Dumnezeu va face dreptate. Trebuie să ştiţi şi contextul istoric: ei aveau venituri pe căi necinstite. Vă mai aduceţi aminte de parabola în care Isus povesteşte despre lucrătorii care munceau câmpul şi erau plătiţi la sfârşitul zilei? Aşa îşi luau oamenii banii. Oamenii mergeau, lucrau toată ziua, iar tipul care era bogat şi puternic spunea: a, nu, azi nu vă plătesc. Exact la asta se referă: opriţi salariile muncitorilor voştri. Însă spre deosebire de noi, ei nu îşi încasau cec-ul o dată pe lună sau la două săptămâni, după care să-şi plătească facturile, ei nu aveau acasă dulapuri pline cu haine, ei aveau nevoie de banii din ziua respectivă pentru a-şi procura hrana pe ziua aceea. Mulţi trăiesc la limita de supravieţuire. Majoritatea lumii trăieşte astfel: ce o să mănânc azi? Va trebuie să muncesc pentru a primi atâţia bani, când o să primesc banii aceştia o să cumpăr hrană, o duc acasă la familia mea, vom avea suficient pentru seara asta, iar mâine pentru mic dejun şi prânz, iar mâine… dar ce se făceau dacă nu erau plătiţi? Familiile lor sufereau de foame. Observaţi strigătele muncitorilor. Ce aţi face voi dacă aţi fi un bărbat care lucrează toată ziua, care are nevoie de bani, nu are de mâncare acasă, vă întoarceţi la copilaşul care vă sare în braţe… ce vă faceţi? Tipul cel bogat şi puternic nu vrea să vă plătească ziua de lucru. Mergeţi acasă şi vă buşeşte plânsul. „Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.” Iar Domnul Savaot le spune acestora: voi veni şi voi face dreptate. Pentru că ce fac de fapt? Fură banii. Una din cele mai urâte mărturii pe care le-am văzut în viaţa mea are de-a face cu oamenii care nu-şi plătesc datoriile. Creştini care nu-şi achită datoriile. Câţi dintre voi nu aţi făcut afaceri cu un creştin, cu peştele pe cartea de vizită, pe maşină şi v-aţi ales cu o experienţă cumplită? Aproape că atunci când vedeţi peştele pe cartea de vizită daţi înapoi reticenţi. Nu căutaţi decât pe cineva cinstit care să semneze contractul… De câte ori nu aţi avut încredere în cineva de la biserică… că veni vorba, creştinii sunt oamenii care pot fi cel mai uşor prostiţi de pe faţa pământului. Iar dacă o persoană exclamă de câteva ori „Isus” sau „glorie Domnului”, citează câteva versete, după care vine cu cererea de a-l ajuta cu ceva… E uimitor cât de uşor membrii din biserici împrumută bani, sau dau bani unui frate de credinţă care nu-i mai returnează. Am întâlnit în cadrul bisericii situaţii de oameni care vin şi se plâng: „Nu mai pricep nimic. Am dat familiei cutare X mii de dolari, au spus că nu au de unde să ni-i dea înapoi, iar ei au plecat în Hawaii! Noi nu putem să mergem în Hawaii, ce aveţi de gând să faceţi, voi, păstorii? Această persoană este implicată în slujirea din biserică.” Şi uite aşa convocăm o şedinţă cu ambele părţi, deschidem Biblia, spunem deschis lucrurilor pe nume, atingând toate punctele delicate, concepem planuri de eşalonare a plăţilor… deci se întâmplă până şi în biserică.

Recapitulăm modurile de a folosi rău bogăția: avertismentul numărul 1 – nu vă strângeţi comori, avertismentul numărul 2- nu furaţi bani, după care continuă cu avertismentul numărul 3. Acesta se referă la modul în care cheltuim banii pe care îi avem. Iar aici ne spune: nu-i risipiți. Ascultați ce ne zice Scriptura: „Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.” Rădăcina cuvântului „plăceri” care este folosit în text semnifică „a doborî”, „a înmuia”, conţine ideea de exces în modul de trai. Redă ideea unor oameni care nu au nicio nevoie, dar trăiesc într-un belşug greu de imaginat; nu e vorba doar de lucrurile fizice, ci de absenţa fibrei morale. Înainte de căderea marilor imperii domnea un lux atât de mare încât oamenii nu mai trebuiau să ia decizii dificile, nu trebuiau să-şi mai refuze ceva, nu mai era disciplină, prin urmare moliciunea nu apare doar din punct de vedere financiar, alimentar şi lux sub toate aspectele, dar dispare puterea morală. Iar el le reproşează: „Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări.” Dacă e să analizăm cuvântul „desfătări”, acesta înseamnă exces, risipă, satisfacere prin plăcere imorală. Aceştia sunt oamenii care posedă multe avuţii şi mănâncă prea mult, îşi satisfac toate capriciile posibile, după care îşi bagă degetul pe gât şi varsă tot ca să poată să mănânce în continuare. Iar Dumnezeu li se adresează acestor oameni: „Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări.” După care adaugă: „V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.” Textual „v-aţi îngrăşat inimile”, iar aceasta este descrierea a ceea ce se întâmplă când ai un porc, pe care îl bagi în coteţ şi îl hrăneşti în exces cu grăunţe ca să se îngraşe. Cuvântul lui Dumnezeu vrea să spună: voi credeţi că puteţi să trăiţi în belşug, dar vă spun Eu ce aţi făcut: sunteţi asemenea unui porc, şi v-aţi îngrăşat pentru ziua în care am să vă tai. În tot ce aţi făcut nu v-aţi concentrat decât pe voi înşivă trăind în risipă, lux şi belşug. Sunt cuvinte foarte grele, nu? El este Domnul întregului pământ. Aurul şi argintul îi aparţin. Tot ce există este al Lui. Iar ceea ce vrea să le comunice acestor oameni este: nu faceţi risipă. Nu vă adunaţi comori, nu furaţi bani, nu faceţi risipă!

Cel de pe urmă avertisment de aici este: nu faceţi nedreptăţi profitând de puterea voastră! Aici este vorba de modul în care ne folosim banii pentru a-i influenţa pe ceilalţi. Nu vă folosiţi de bani pentru a abuza de influenţa pe care o puteţi avea. Observaţi ce spune în versetul 4: „Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea!” Stăpânii nu au plătit simbriile, păi oare ce se întâmplă în acest caz? Nu doar că săracul acela merge acasă şi strigă la Dumnezeu: Doamne, am lucrat toată ziua, nu am luat un ban, nu îmi pot hrăni familia… dar mai are pe deasupra şi facturi de achitat, nu? Are de plătit şi chiria. Când vine la uşă proprietarul şi îşi cere banii pe chirie, iar săracul îi spune că cel la care a lucrat nu l-a plătit, pe proprietar nu-l interesează problemele lui personale. Ştiţi cum îi făceau pe cei datornici să îşi plătească datoria la vremea respectivă? Îi aruncau în închisoare. Asta era o soluţie tare inteligentă. Cu siguranţă că făceau o groază de bani fiind închişi… dar aşa stăteau lucrurile. Vă mai amintiţi de parabola pe care a spus-o Isus despre un datornic care nu putea să îşi plătească datoria, a fost închis, el a implorat milă, iar când a fost eliberat a făcut acelaşi lucru altcuiva? Aşa se rezolvau lucrurile la vremea respectivă. Literalmente, ceea ce se spune în text este: aţi profitat de poziţia voastră şi aţi condamnat şi ucis oameni, pentru că dacă ajungi în închisoare din cauza unei datorii, pe care nu reuşeşti s-o achiţi, ce se întâmplă în cele din urmă? Mori. Iar acesta este cuvântul dur pe care Duhul lui Dumnezeu îl adresează la vederea acestor nedreptăţi acestor necredincioşi, care îşi adună comori, fură şi fac nedreptăţi acestor oameni. Mai adaugă: nici măcar nu vi se opuneau! Literalmente, aceasta înseamnă: erau neputincioşi înaintea voastră. Nu erau capabili să mişte un deget împotriva voastră. În ziua de azi vedem că există oameni care îşi folosesc banii pentru a mitui, pentru a cumpăra bunăvoinţa judecătorilor, a obţine funcţii în politică sau a semna contracte… aşa se poate face abuz de bani.  Ori de câte ori folosiţi banii pentru a face nedreptăţi, pentru a-i controla pe alţii în loc să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe cei de lângă voi, spune Domnul că este un abuz. Iar acest pasaj pe care l-am citit se întâmplă pe toată faţa pământului, mai ales în ţările din lumea a treia şi probabil că se întâmplă şi la noi mai mult decât ne-ar plăcea să credem.

Haideţi să vă prezint patru porunci ce se desprind din Scriptură pentru a folosi bine bogăţia. Doresc să vă ofer şi alternativa a ceea ce este de făcut, nu doar ce nu trebuie făcut, pentru ca atunci când părăsim această adunare, în loc să ne simţim vinovaţi cu privire la bogăţia noastră să spunem mai curând că am aflat o modalitate practică ce trebuie aplicată sistematic prin care să folosim bogăţia dată de Dumnezeu pentru a face bine.

Porunca numărul 1: economisiţi cu credincioşie.

Cu toate că a aduna comori este de condamnat, Dumnezeu ne spune că dacă suntem înţelepţi trebuie să facem planuri de viitor cu ajutorul averii pe care o posedăm. Observaţi ce scrie în Proverbe 21:20 Comori de preţ şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte.

A face economii din punct de vedere biblic este pentru a sluji, nu pentru a ne pune în siguranţă. Observaţi diferenţa? În calitate de credincios am nevoie să fac economii pentru situaţii neprevăzute, de urgenţă, pentru vremuri de criză, pentru nevoi viitoare, pentru a-i ajuta pe alţii, pentru a-mi folosi banii mai bine, iar când economisesc iau decizii mai bune. Ce-ar fi să vă achitaţi ratele pentru maşină vouă înşivă, pentru ca următoarea maşină pe care o cumpăraţi să o achitaţi pe loc fără a plăti dobândă? Ce-ar fi să economisiţi pentru ca dacă maşina de spălat se strică să puteţi merge să vă luaţi una nouă cu banii în mână? Ia imaginaţi-vă cum ar fi dacă s-ar ivi o nevoie stringentă, cum ar fi un uragan, iar milioane de oameni ar fi forţaţi să îşi părăsească locuinţele? Dacă aveţi bani puşi de o parte, ce-ar fi să spuneţi: „Banii aceştia sunt pentru situaţii de urgenţă. Eu am crezut că îmi vor folosi mie în vreo situaţie de urgenţă, dar Doamne, eu cred că îi vrei pentru urgenţa lor.” După care să-i daţi pur şi simplu, în loc să îi compătimiţi cu vorbe goale: „Vai săracii, aş fi vrut să fi putut face ceva…” Dumnezeu spune că este important şi înţelept. Cartea Proverbelor ne îndeamnă să privim la furnică. Ce fac furnicile? Lucrează împreună, pun deoparte primăvara, vara şi toamna pentru a fi pregătite atunci când vine iarna. A economisi în calitate de slujitor necesită câteva lucruri elementare. Fiţi foarte atenţi: pentru a economisi trebuie să cheltuiţi mai puţin în fiecare lună. Atunci o să reuşiţi. Dacă vreţi, mai repet o dată mai rar. Pentru a economisi bani trebuie să cheltuiţi mai puţin decât câştigaţi. Să presupunem că salariul vostru este de 2000 de dolari, sau de 5000 de dolari, sau de 10000 de dolari/lună… trebuie să cheltuiţi mai puţin decât atât pentru a vă lăsa deoparte nişte bani care pot fi economisiţi. Am studiat nişte statistici care studiază vânzare de investiţii şi planificare financiară. Am descoperit că dacă oamenii câştigă 50.000 pe an, aceasta era marja, vor cheltui cam 55.000. Dacă câştigă 100.000/an, vor cheltui 110.000/an, etc. Uimitor este faptul că pe orice nivel de salarii m-am uitat, cheltuielile par mereu să depăşească veniturile. Aşadar, va trebui să începeţi să puneţi deoparte ceva, o sumă cât se poate de nesemnificativă pentru a putea pe viitor să aveţi nişte bani pentru situaţii neprevăzute, sau ceva de care are nevoie altcineva.

Cea de-a doua modalitate pozitivă de a vă folosi bogăţia este să o faceţi pe cale cinstită. Astfel ar trebui ca bogăţia noastră să prospere. Observaţi ce se spune: munca aduce cu sine profit. Vorbirea aduce sărăcie. Aşadar, să muncim din greu în loc să furăm. Observaţi că acolo suntem îndemnaţi să lucrăm din greu în loc să ne îmbogăţim prin speculă. Proverbe 13:11 „Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.”

În paginile Noului Testament găsim în Efeseni 4:28 „Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.”

Deci se întâmplă în biserică. Cu alte cuvinte, nu mai furaţi… Lucraţi din greu, dar cu înţelepciune. Îmi place ce scrie în Proverbe 23:4  Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.

Lucraţi cât puteţi, asta e modalitatea de a câştiga banul. Nu există căi rapide de a face bani. Dumnezeu spune că nu e nimic în neregulă cu bogăţia. De fapt Dumnezeu spune că îi dă bogăţie celui evlavios şi nu adaugă nicio durere la aceasta. Lucraţi din greu. Economisiţi, lucraţi pe căi cinstite.

De multe ori oamenii îmi pun o întrebare care îi frământă: câţi bani poate să facă o persoană cu frică de Dumnezeu? La care eu răspund: cât doriţi voi, cu condiţia să nu vă afecteze sănătatea, familia, sau pe alţii… şi… iată testul cheie: cu condiţia ca progresul vostru spiritual să depăşească progresul vostru material. Bogăţia nu este un lucru rău. Dimpotrivă, poate fi un lucru extraordinar. Însă eu vreau să vă avertizez că e un lucru periculos. Nu cred că luăm prea în serios aceste lucruri. În Marcu capitolul 4, când Isus vorbeşte despre cele patru seminţe care cad pe pământ vedem că prima sămânţă este luată de Satana, sămânţa numărul doi sunt persecuţiile… Vă mai aduceţi aminte ce este sămânţa numărul 3? „…grijile lumii, (spinii) înşelăciunea bogăţiilor… îneacă Cuvântul”

Este foarte greu pentru un bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că bogaţii, adică noi, nu recunosc dependenţa disperată de Dumnezeu. Săracii sunt bogaţi în credinţă pentru că se roagă, aşteaptă, cer şi au nevoie de Dumnezeu cu disperare. Când ai suficientă avere ca să-ţi porţi singur de grijă trebuie să vrei de bunăvoie să fii dependent. Bogăţia este înşelătoare, iar definiţia cuvântului „înşelător” este că te afectează pe tine. Persoana care nu ştie acest lucru eşti tu. Când eşti înşelat crezi că lucrurile merg bine, umblu cu Dumnezeu, totul e bine, mă simt bine, cânt cutare cântare şi o simt în inimă, citesc din Biblie, slujesc în biserica de care aparţin. Vă spun că Dumnezeu vi se va adresa: ia să vă văd agenda de lucru, programările de şedinţe cu părinţii la şcoală şi bilanţul vostru financiar-contabil. Atunci o să vă spun cum staţi vis-a-vis de Mine. Pentru că aşa cum spune Isus, dacă vrei să vezi ce are omul în inimă, radiografia stării sale spirituale, tomografia sa spirituală este dată de bilanţul său contabil. Petru că, dacă e să judecăm după imaginea pe care ne-o oferă Isus: aici e inima noastră,iar mai încolo un lanţ, care este legat de portofelul vostru. Unde este portofelul vostru, inima voastră îl urmează într-acolo. Şi dacă vrem să aflăm unde este cu adevărat inima noastră, ce ne pasionează, este să ne uităm pe ce sunt cheltuiţi banii. Oare în cluburi de golf, concedii, operaţii estetice etc. Puteţi să îl iubiţi pe Dumnezeu, să citiţi din Scripturi, să cântaţi, să slujiţi în biserică, dar inima voastră este în acele lucruri. Dacă banii voştri se duc pe scopurile Împărăţiei lui Dumnezeu, şi sunteţi generoşi cu ceilalţi după ce aţi asigurat cele necesare celor faţă de care sunteţi responsabili, atunci inima voastră se află pe drumul cel bun din perspectiva iubirii de Dumnezeu. Oare aşa să fie?

În concluzie, puteţi să aveţi cât de mulţi bani doriţi. Aveţi grijă, numai, ca progresul vostru spiritual să depăşească prosperitatea voastră materială.

Numărul 3: cheltuiţi banii cu înţelepciune.

Economisiţi bani, lucraţi pentru ei, cheltuiţi-i cu înţelepciune. Observaţi ce se spune 1 Timotei 6, 17-18: „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia  - adică pe noi - să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii …” de ce? Pentru că sunt atât de nestatornice. Nestatornice. Dumnezeu nu vrea să-ţi pui speranţa în ceva  de genul azi cumperi o acţiune cu 55 de dolari, care mâine se va vinde cu 2 dolari bucata. Brusc eşti falit! Nu trebuie să îţi pui speranţa în ceva ce este atât de nesigur, ci pune-ţi speranţa în Dumnezeu, care ce face? „…care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.” Subliniaţi această frază. Dumnezeu ne dă de toate. Apoi ne porunceşte să facem binele, să dăm celor aflaţi în nevoi. Să fim generoşi şi gata să împărţim din bunurile noastre cu ceilalţi. Ni se aminteşte că toate acestea îi aparţin 100% lui Dumnezeu, şi că nu daţi din acestea decât un mic procent. Cunosc oameni care spun: eu o să fac un calcul cât este 10% din venitul meu ca să-mi dau zeciuiala faţă de Dumnezeu.

Haideţi să spun ceva care să deschidă ochii celor care plătesc zeciuiala: 10% îi aparţin lui Dumnezeu, restul de 90% este tot al Lui şi îi aparţine. Aşadar, voi fi evaluat în funcţie de ce fac cu acel 10% sau 15% sau cât mă inspiră Domnul să dau, dar voi fi evaluat în funcţie şi de cum întrebuinţez restul de 90%. Sunt un slujitor înţelept? Petru că, în fond, acestea nu sunt bunurile mele. Eu nu sunt managerul banilor mei. Citiţi Luca 16. Când a vrut să-i înveţe, Isus a vorbit despre ispravnicul şiret şi necredincios. Ceea ce şi-au dat seama creştinii isteţi a fost faptul că nici măcar un dolar din cei pe care-i aveţi nu pot fi cheltuiţi în Rai. Vă daţi seama că perioada de timp rămasă este scurtă, aşa că luaţi banii pe care-i aveţi şi-i investiţi în viitor, pentru ca să fiţi primiţi în locuinţele veşnice de oamenii care vor spune: „Eu am fost una din victimele afectate de uragan, vă mulţumesc foarte mult, aţi dăruit 10 dolari, aţi ajutat Biserica, aţi vestit Evanghelia, am auzit de la îngeri că dvs. sunteţi binefăcătorul şi vreau să vă mulţumesc.” Oameni care stau la rând în Rai ca să vorbească cu voi şi să vă spună cum le-aţi transformat viaţa. Apare unul din Kenya, altul din Australia, să vă mulţumească pentru darul vostru făcut misiunii cutare… Asta-i ideea.

Însă aici nu e vorba doar de fapte bune şi de îndemnarea celor bogaţi să facă bine. 100% îi aparţine lui Dumnezeu, noi suntem doar slujitorii care administrăm bunurile. Însă există o chestie care ne face pe mulţi să ne punem întrebări. Nu este acelaşi Dumnezeu care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele? Eu cred că în inima fiecărui credincios este o oarecare tensiune atunci când vine vorba de bani. Iar tensiunea constă în conflictul dintre cum pot face sacrificii în mod radical şi în acelaşi timp să mă bucur fără remuşcări şi din toată inima de darurile bune pe care ni le dă Dumnezeu? Cred că Dumnezeu doreşte ca tot mai mulţi să devină bogaţi dacă ceea ce le este încredinţat nu va sufoca literalmente Duhul din inima lor. Este necesară o maturitate excepţională să fii bogat. Şi atunci ce spune Dumnezeu cu privire la bogăţie? Că dă toate lucrurile din belşug pentru ca noi să ne simţim vinovaţi? Nici vorbă. El dă toate lucrurile din belşug pentru ca noi să ne bucurăm de ele. Să ne bucurăm! Trebuie să-mi pun în ordine priorităţile în viaţă: m-am rugat, mi-am plătit facturile, am deschis un cont de economii pentru situaţii neprevăzute, am economisit nişte bani pentru perioada când voi fi pensionar, mi-am făcut calculele, banii pe care îi voi avea pe lângă pensie îmi vor ajunge cam atâţia ani de zile, i-am împărţit în mai multe direcţii, vor ajunge la instituţii şi  oameni buni care fac fapte bune, nu îi voi aduce pe copiii mei la sapă de lemn. Între timp fac progrese din punct de vedere al credinţei, dăruiesc de la an la an din ce în ce mai mult şi îl voi pune la încercare pe Dumnezeu! Iar în timp ce voi faceţi aceste lucruri, ghiciţi ce se întâmplă? Lucruri grozave, cum ar fi că El vă dă din ce în ce mai mult!

Aşadar, ce ne spune Dumnezeu: economiseşte, câştigă-i prin muncă cinstită, cheltuieşte-i cu înţelepciune, iar ultimul sfat este să dăruiţi.  Daţi cu generozitate. Proverbe 11:24 „Unul care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească.”

Îmi place tare mult versetul 25 din Proverbe capitolul 11:  Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.

Biblia vorbeşte limpede cu privire la bani şi dărnicie. Şi ştiţi de ce? Pentru că:

Opţiunea 1: Isus este Domnul vieţii mele

Opţiunea 2: Mamona (sau materialismul) este domnul vieţii mele.

Eu nu pot avea doi stăpâni. Ori unul, ori altul, a treia opţiune nu există.

Iar antidotul împotriva lăcomiei, după spusele lui Isus, este să fii generos. Singura cale ca banii să nu se lipească de tine este să-i dăruieşti. Isus a spus că este mai fericit cel care dă decât cel care primeşte. Dăruirea este modalitatea divină oferită de Dumnezeu pentru a-mi proteja inima. Este modul său divin de a zdrobi lăcomia şi spinii care îneacă viaţa spirituală. Şi este mijlocul pe care îl dă fiecărui credincios să sprijine Biserica Sa pentru a-şi împlini misiunea în lume. Şi astfel ajungeţi să investiţi veşnic atunci când învăţaţi să daţi, şi o faceţi cu mână largă. Isus a spus „binecuvântaţi” – cuvântul înseamnă „fericiţi”, „împliniţi”, „importanţi”, „bucuroşi” – binecuvântarea vine mai mult din a da decât în a acumula, sau a primi. Aş vrea să închei cu o întrebare.

Prima premisă era „dacă aş avea mai mulţi bani aş fi mai fericit.” Iar din punct de vedere pragmatic, modul în care ne trăim viaţa confirmă acest lucru ca fiind adevărat. Însă Biblia afirmă că este fals.

Iar acum hai să reformulăm: dacă aş dărui mai mulţi bani aş fi mai fericit. Adevărat sau fals? E adevărat. Ce-ar fi dacă ne-am propune cu toţii să dăm mai mulţi bani? Hai să-i iubim pe oameni, hai să ne comportăm radical. Încercaţi şi vedeţi ce face Dumnezeu. Dacă vă dă mai mult, atunci daţi şi voi ceva mai mult. Nu că ar fi minunat? Uite ce cred că se va întâmpla în inima voastră: nu veţi avea fericirea pe care credeţi că o vor aduce hainele, maşina, ceasul, şi alte lucruri la care se face reclamă. Dar începeţi să dăruiţi din banii voştri, din inima voastră, din timpul vostru, din energia voastră şi veţi deveni atât de fericiţi că nu o să vă vină să credeţi. E o generozitate care aparţine de modul vostru de a trăi. E un mod de a gândi care, atunci când păşiţi într-o încăpere sau într-o anumită situaţie să vă întrebaţi: „ce pot să ofer” în loc „de ce am nevoie”? Aceştia sunt genul de oameni pe lângă care ţi-e drag să stai. Vrei un prieten? Oferă prietenie. Vrei mai mult timp? Dăruieşte timp. E un principiu axiomatic al Împărăţiei: orice ai nevoie cu adevărat, dă cu generozitate celor din jur şi va veni înapoi la voi o măsură bună, îndesată, scuturată şi dând pe dinafară. Din experienţă am constatat în mod clar că mai multe lucruri, sau lucrurile mai bune nu ne fac fericiţi. Şi că banii întotdeauna ne dau în vileag inima.

Haideţi să rezumăm: până ce nu vă puneţi în ordine situaţia financiară, viaţa voastră relaţională va fi mereu în haos. Aşadar, întrebaţi-vă: economisesc cu credincioşie, câştig banii în mod cinstit, cheltui cu înţelepciune şi dăruiesc cu generozitate? Dacă da felicitări şi mulţumiţi-i Domnului pentru ce v-a învăţat. Dacă nu, alegeţi una dintre modalităţi şi spuneţi: Doamne, vreau să fiu ascultător în această direcţie.

Iar El vă va copleşi cu haruri cum nu a mai făcut-o niciodată.