Mielul lui Dumnezeu

            Multe întrebări își pune omul în decursul vieții, cu privire la multe lucruri ale ei. Dar nimeni nu își pune cea mai importantă întrebare a vieții, și anume: Ce trebuie să fac să fiu mântuit? Temnicerul din Filipi a pus această întrebare lui Pavel și lui Sila (Fapte 16:29-31). Dar de ce a pus-o? A pus-o pentru că era un om păcătos și avea nevoie de iertare.

            Toată omenirea se află sub păcatul Adamic, și nici un om de sub soare nu este neprihănit, după cum spune apostolul Pavel: „...nici unul măcar...” (Romani 3:12-20). Odată cu căderea lui Adam, blestemul morții a venit asupra pământului și s-a răsfrânt asupra tuturor oamenilor, și astfel omenirea, de la Adam până azi, are nevoie să fie salvată de sub acest blestem.  Adam a încercat să-și acopere păcatul, să se acopere cu frunze (lucrare omenească), dar Dumnezeu nu a acceptat și nu acceptă nici azi ca, iertarea păcatelor să fie o lucrare omenească . Pentru acoperirea păcatului lor, a lui Adam și a Evei, a trebuit să jertfească un animal ca mai apoi din pielea lui să le facă acoperitoare pentru păcat (Genesa 3). Dumnezeu spune: „...și fără vărsare de sânge nu este iertare.” (Evrei 9:22).

            De atunci, marii oameni ai lui Dumnezeu au continuat să-I aducă jertfe. În această direcție îl amintim pe Abel, despre care autorul Epistolei către Evrei spune: „Prin credință a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună ca a lui Cain. Prin ea (prin credință) a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui” (Evrei 11:4). Îl mai amintim și pe Noe care, după ce a fost salvat de potop, a adus o jertfă de bun miros lui Dumnezeu: „Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate și a luat din toate păsările curate, și a adus arderi de tot pe altar. Domnul a mirosit un miros plăcut... (Genesa 8:20-21).

            Avraam, pe care Sfânta Scriptură îl numește părintele credinței, a fost chemat de Dumnezeu pentru o lucrare mare. Aceea de a face din el un neam din care să iasă, după trup, Mântuitorul. Astfel este numit de Biblie „Avram Evreul” (Genesa 14:13). La un moment dat Dumnezeu îi cere un lucru neobișnuit, și anume: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria, și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune” ( Genesa 22:2). În timp ce erau deja în drumul lor spre munte pentru a-l pune pe Isaac pe altar, Isaac întreabă pe Avraam: „Tată... iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?” (Genesa 22:7). Întrebarea aceasta a răsunat de veacuri, dar nu a venit răspunsul.

             S-a făcut Cortul Întâlnirii, în care arhitectul era însuși Dumnezeu. Dar înainte ca, Cortul Întâlniri să fie instaurat, Dumnezeu, în noaptea în care i-a eliberat pe evrei de sub robia egipteană, a poruncit ca să: „ia un miel de fiecare familie, de fiecare casă. Să fie un miel fără cusur de parte bărbătească, de un an; ...Să-l păstrați până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; și toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. ...Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi așa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi țara Egiptului” (Exod 12:1-13). Mielul  trebuia păstrat patrusprezece zile, apoi omorât. Trebuia ca familia să se obișnuiască cu mielul, să-și lege inima de el, iar când era adus la junghiere persoana trebuia să pună mâna peste el, să-și mărturisească păcatele și să se gândească că în locul mielului tebuia să fie el omorât și să se pocăiască.

Pragul de jos nu era voie să fie uns deoarece nu era voie să fie călcat în picioare. Pentru cine călca în picioare sângele, era și este pedepsit de Dumnezeu: „Cu cât mai aspă pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângării sângele legământului cu care a fost sfințit, și va batjocori pe Duhul harului? ”(Evrei 10:29).

Dar toate acestea nu erau decât „umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată prin aceleași jertfe, care se aduc în fiecare an, să facă desăvârșiți” (Evrei 10:1). Toate acestea erau doar profeții despre Hristos Domnul. Iată ce spune Scriptura: „...și a intrat, odată pentru totdeauna, în locul prea sfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curăția trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! (Evrei 9:12-14). Lucrurile din Vechiul Testament sunt doar o imagine, un simbol al lui Hristos.

Întrebarea pusă de Isaac care nu a primit încă răspuns timp de secole, acum a venit. Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Testament, a venit cu răspunsul. Pe când se afla la râul Iordan pentru a boteza, „a venit Isus din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan”(Marcu 1:9).  Pe când se apropia Isus de Iordan să fie botezat, Ioan a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”(Ioan 1:29). – Evreii din vremea respectivă cunoșteau foarte bine imaginea mielului care trebuia să moară pentru păcate, îndepărtând astfel vina, deoarece zi de zi, fără întrerupere, la Templul din Ierusalim erau înjungheați numeroși miei – spunea Samuel Rindlisbacher. Astfel Ioan le spunea că jertfele de la Templu au încetat, pentru că a venit adevăratul Miel, care trebuia să moară ca jertfă de ispășire pentru păcatele omenirii: „El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre ci pentru a întregei lumi” (1 Ioan 2:2). Simbolul mielului de jertfă al Vechilui Testament, care trebuia să fie fără pată, fără vreun cusur, s-a împlinit profetic în Domnul Isus. El este Mielul lui Dumnezeu, prin care am fost răscumpărați după cum spune Apostolul Petru: „...căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:18-19).

Acum să răspundem la întrebarea: „Ce trebuie să fac să fiu mântuit?” În vechime pentru a primi iertarea păcatelor, trebuia „să-și pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, și va fi primit de la Domnul, ca să facă ispășire pentru el”(Levitic 1:4). Făcând astfel, se făcea un transfer; păcatele omului erau puse asupra animalului, care mai apoi era jungheat. În locul persoanei respective murea un miel, și astfel persoana era absolvită de la moarte, și era liberă. Tot așa trebuie să facem și noi. Păcatele noastre trebuie puse la crucea lui Hristos, pe care Dumnezeu „...L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Isus ne-a substituit, murind în locul nostru, pentru ca noi să fim absolviți de iadul cel veșnic și a trăi o veșnicie cu Dumnezeu.

Acum Isus este glorificat în ceruri, unde toată oștirea cerească I se închină. Iată ce spune apostolul Ioan, care a primit revelație din partea lui Dumnezeu: „Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii, și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. ...când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului... și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost jungheat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. ...ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5).  Nu ai vrea și tu să te alături, că să I te închini acestui Miel Divin, și anume lui Isus Hristos Domnul?