Mângâietorul

            De obicei numele sau titulatura pe care cineva o poartă, spune cine este sau ce lucrare face acea persoană. De exemplu în Genesa 25:25 spune: „Cel dintâi a ieșit roș de tot: ca o manta de păr, și de aceea i-au pus numele Esau (Esau sau Edom înseamnă roșu)”. Mai avem un exemplu tot în cartea Genesa în cap. 5 cu vers. 28-29: „La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, Lameh a născut un fiu. El i-a pus numele Noe (mângâiere), zicân: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala și truda mâinilor noastre, cari vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Dumnezeu”.

            Domnul Isus Îl numește pe Duhul Sfân, a treia parte din Dumnezeire, MÂNGÂIETORUL. El spunea: „... și eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor...” – „... dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt...” (Ioan 14:16, 26). Acest nume dat de Mântuitorul, Duhului Sfânt, arată lucrarea pe care avea să o facă.

1.      Odihnă oferită în schimbul păcatelor

Comparânt lucrarea pe care Noe trebuia să o facă cu privire la mângâierea oferită celor care se trudeau în munca lor zilnică, tot așa Domul Isus oferă odihnă celor care vin la El cu truda și povara păcatelor lor iar în schimb vor primi odihnă; „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Aceasta înseamnă libertate și este o promisiune divină.

Oameni sunt trudiți și împovărați de păcate, și au nevoie de eliberare. Au nevoie să fie despovărați și să primească odihnă. Apostolul Pavel afirmă: „... căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului acolo este slobozenia ....” (2 Corinteni 3:17). Duhul Sfânt este Cel care dă viață (2 Corinteni 3:6).

Domnul Isus spunea: „... oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului ...” (Ioan 8:34). Oameni sunt robiți de tot felul de pofte și patimi în care trăiesc și nu mai pot să să lase de lucrurile de care sunt robiți, pentru că păcatul a pus stăpânire pe oameni. Epistola către Evrei apune: „... să dă la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne ... ” (Evrei 12:1), dar Isus Hristos a venit să ne elibereze de sub robia păcatului și a morții și să ne ofere eliberare. Oricine vine la Domnul Isus va primi eliberare de sub robia păcatului.

2.      Mângâiat într-o lume a necazului

Pe timpul lui Noe „pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de sâlnicie (violență)”, aceasta se datorează faptului că „răutatea oamenilor era mare pe pământ”(Genesa 6). Ori și unde te uitai era numai violență. 

Noe „acest propovăduitor al neprihănirii”(2 Petru 2:5), prin credință „a osândit lumea”(Evrei 11:7). El a oferit mângâierea arătând credința lui statornică în Dumnezeu, indiferent de circumstanțe. Deși pământul era plin de sâlnicie și oameni erau batjocoritori, Noe oferea șansa salvării din acea lume păcătoasă, prin intrarea în corabie. Dar fiincă oameni au refuzat să intre în corabie „a venit potopul și i-a luat pe toți” (Matei 24:39), nu a mai rămas nimeni în viață în afară de Noe și familia lui.

„Cum a fost în zilele lui Noe, aidoma se va întânpla și la venire Fiului omului” (Matei 24:37). Comform profeției lui Ioel, cu privire la revărsarea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii a început timpul numit „zilele de pe urmă”; „.. în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură... ” (Fapte 2:17). Aceasta este și ceea ce Domnul a spus în Ioan 14:16 și anume: „.. Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor ...”.  A început era Biserici.

Domnul Isus spunea. „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). Orice om care iese din lume și intră în Biserică va avea necazuri, deoarece spunea Domnul: „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu mai sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea” (Ioan 15:19). Domnul nu a promis că dacă ne vom pocăi, vom duce o viață pașnică, fără probleme în lume. Chiar apostolul Pavel „spunea că în împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22). Numai atunci nu vom avea necazuri când nu trăim cu evlavie, dar pe de altă parte „... toți cei ce voiesc să trăască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți” (2 Timotei 3:12).

În toate necazurile noastre Dumnezeu este Cel care ne oferă mângâiere, iată ce spunea apostolul: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre... ” (2 Corinteni 1:3-4a).  În momentul în care trecem printr-un necaz din pricina din pricina Domnului Isus, Biblia spune că este ferice de noi „.. fiincă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi” (1 Petru 4:14).

Întipăriți în mintea dumneavoastră aceste versete pe care Mântuitorul le spunea: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi” (Matei 5:11-12).