Pocăința

„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască...” (Fapte 17:30)

În zilele noastre când oameni aud de cuvântul pocăință și mai ales să le spui ca să se pocăiască, ei privesc lucrul acesta ca fiind ceva rău. Gândesc că a fi pocăit, înseamnă a fi un om rătăcit, unul care este din treapta de jos a societății și astfel i-au în batjocură acest frumos nume. Dar pocăința este un lucru poruncit de Dumnezeu. Domnul Isus când era pe pământ propovăduia pocăința: „El (Isus) zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.” – Marcu 1:14-15. Dacă este un lucru poruncit, atunci de ce oamenii privesc lucrul aceste a fi ceva rău? Biblia spune că tot ceea ce Dumnezeu face, este foarte bun: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune..” – Genesa 1:31. Atunci înseamnă că și pocăința trebuie să o privim ca pe un lucru foarte bun.

Haideți să privim la ce înseamnă de fapt pocăință:

Este dovedit faptul că toți oamenii de pe fața pământului sunt supt păcat. Biblia spune: „Nu este nici un om neprihănit nici unul măcar” – Romani 3:10. Toți oameni născuți din femeie (afară de Domnul Isus Hristos, fiind născut de la Duhul Sfânt) moștenesc o natură umană căzută. Prin urmare toți oameni păcătuiesc din pricina că sunt păcătoși. Charles Swindoll spunea „Noi nu sntem păcătoși pentru că păcătuim, ci păcătuim pentru că suntem păcătoși”. Iar în contrast cu natura sfântă a lui Dumnezeu orice om este găsit vinovat înaintea Lui. Plata pentru păcat este moartea – Romani 6:23, „dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Pocăința este o poruncă de la Dumnezeu. Dacă vrei să scapi de iad și să ți se șteargă păcatele ai nevoie de pocăință. Iată ce spune cartea Faptele apostolilor: „Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se ștergă păcatele...” – Fapte 3:19.

Pocăința implică o schimbare a modului în care până acum am văzut păcatul

Pocăința implică o schimbare la nivelul minți. În momentul pocăinței se schimbă vedera pe care cineva o are cu privire la păcat. Dacă până în momentul pocăinței păcatul a fost plăcut, din momentul pocăinței păcatul trebuie urât. „Urâți  răul cei ce iubiți pe Domnul!” – Psalmul 97:10. Un om care s-a pocăit trebuie să aibă o minte schimbată.

Există o pildă rostită de Domnul Isus, numită „pilda celor doi fii”. În ea este reprezentat un tată care avea doi fii, cărora le-a spus să meargă să lucreze în via lui. Unul din ei spune Biblia că a zis: „Nu vreau”, dar „în urmă i-a părut rău și s-a dus” – Matei 21:29. Expresia din limba greacă „i-a părut rău” este „și-a schimbat gândul, părerea”. A văzut că ceea ce făcuse, nu făcuse bine și i-a părut rău. Și-a schimbat găndul cu privire la atitudinea sa. Noi putem să avem o părere bună despre noi, dar atunci când îți schimbi gândul cu privire la tine, privești păcatul ca pe un lucru rău.

Pocăința implică o schimbare a atitudinii

Implică schimbarea atitudinii asupra păcatului. Psalmistul spune: „... mă doare de păcatul meu ..” – Psalmul 38:18. Este o adâncă părere de rău asupra păcatului săvârșit.

Isus a intrat în casa unui fsriseu ca să mănânce. Acolo în timpul mesei a intrat o femeie păcătoasă care „stătea înapoi lângă picioarele lui Isus și plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrămile ei, și să le șteargă părul capului ei; le săruta mult și le ungea mir” – Luca 7:36-50. Se vede din întâmplarea aceasta cum femeia a venit înaintea lui Isus și a început să-și plângă păcatele. Domnul Isus văzând lucrul acesta a zis: „...credința ta te-a mântuit...” – vs.50.

La Templu au stat doi oameni ca să se roage. Unul era fariseu iar celălalt era vameș. Fariseul se vedea un om bun care nu a făcut nicioadată vreun rău, iar pe deasupra era și un om religios. El nu își vedea starea de păcat ci a început să se îndreptățească. Vameșul în schimb „sta departe și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept și zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcăosul!” – Luca 18:9-14. Vameșul a plecat acasă iertat, deoarece s-a pocăit cu adevărat.

Pocăința implică mărturisirea și abandonarea păcatului

În cartea Proverbele spune: „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, capătă îndurare” – Proverbe 28:13.

Fiul risipitor „și-a venit în fire și a zis: „...mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: „Tată am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chemi fiul tău ... s-a sculat și a plecat la tatăl său” – Luca 15:17-20. Aceasta înseamnă recunoașterea păcatului și abandonarea lui.