1. Prin Cuvântul Scripturii

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare”. (Ioan 16:13)

Duhul Sfânt călăuzește viața credinciosului folosindu-se de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt îi este reamintit credinciosului în diversele situații din viață prin care trece, dându-i mângăiere, întărire sau mustrare. „Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom 15:4). Cuvântul de asemenea ne este reamintit în ispitiri pentru a nu păcătui, în încercări pentru a rămânea tari. De asemenea Duhul Sfânt este cel care ne călăuzește în înțelegerea Scripturilor arătându-ne înțelesul adevărat al Scripturilor. „V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească. Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. (1Ioan 2:26-27)

2. Prin roada Duhului din viața noastră

Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. (Gal 5:16)

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. (Gal 5:22-23)

Duhul Sfânt este în viața fiecărui credincios și produce roadă. Această roadă nu sunt faptele credinciosului ci sunt faptele Duhului în viața credinciosului. El le produce în viața noastră tocmai pentru călăuzire. Ele pot fi asemănate cu bornele kilometrice. Ne îndreptăm spre un oraș pe care nu îl vedem, dar bornele de pe marginea drumului ne indică dacă suntem pe drumul cel bun sau nu. Nu putem vedea Duhul Sfânt în viața noastră, iar a ne lăsa călăuziți de cineva pe care nu îl vedem e imposibil. Dar putem vedea roada Duhului Sfânt în viața noastră; tocmai de aceea lasă El aceste roade în viața noastră, și anume pentru călăuzire. În Gal 5:16, verset prezentat mai sus, apostolul ne îndeamnă să ne lăsăm cârmuiți sau conduși de Duhul; în versetele următoare ne explică și cum.

În viața noastră este prezentă firea pământească și Duhul Sfânt. Ele sunt în noi și lucrează. Dacă în sinea noastră sunt prezente: „… preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea…” (Gal 5:19-21), atunci suntem cârmuiți de firea pământească, de impulsuri și instincte carnale și nu de Duhul Sfânt. Dacă însă în viața noastră sunt prezente: „… dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor…” (Gal 5:22-23), atunci suntem cârmuiți de Duhul Sfânt. Așadar Duhul Sfânt care este invizibil produce în viața credinciosului, pentru călăuzire, semne vizibile, care sunt roadele Duhului.

Una dintre roade este pacea. Dacă cercetându-ți viața găsești tensiuni, neliniști, tulburare în loc de pace ai pierdut călăuzirea Duhului Sfânt. În 2Sam 24:4-6 este prezentat episodul în care David cere un recensământ al evreilor. Chiar dacă nu avea nici un argument pentru a-l face el insistă în acest lucru. După terminarea recensământului și aflarea numărului oștenilor, David simte că în sinea lui, în locul păcii s-a instalat neliniștea. „David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: «Am săvârşit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!»” (2Sam 24:10). În acel moment el știe că e în afara voiei și călăuzirii lui Dumnezeu și se pocăiește. De vreme ce Duhul Sfânt produce pacea în viața noastră nu ar trebui să fie altceva în locul ei.

O altă roadă este bucuria. Această bucurie nu se datorează unor factori externi ci Duhului din viața credinciosului. Această bucurie nu e neapărat una exteriorizată. E o bucurie net superioară celei pe care o experimentează omul de obicei. Bucuria ca roadă a Duhului vine din interior, din Duhul, pe când bucuria pe care o trăiesc de obicei oamenii își are sursa în evenimente exterioare omului. Bucuria aceasta este de o calitate deosebită și se poate păstra chiar și în suferințe, în moarte, în activitățile credinciosului în fiecare zi.

„Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; … ” (Rom 5:3)

„… Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul. Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.” (Fapte 5:40-41)

„…, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu”. (Fapte 20:24)

„În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie,”(Fil 1:4)

Un alt exemplu tot din viața lui David – l-am ales pe David pentru că el are o sensibilitate spirituală deosebită – este după păcătuirea cu Batșeba. În rugăciunea lui de pocăință stăruie pentru permanența Duhului în viața sa dar și pentru bucuria mântuirii. „Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Ps 51:11-12). Odată cu înfăptuirea păcatului viața lui întră în derută. Indicatorul din viața lui, numit „bucurie”, a fost distrus; drept pentru care dorește ca Dumnezeu să-l restaureze în viața lui.

La fel este cu celelalte roade ale Duhului. Același principiu se aplică și lor.

Putem spune: dacă te lași cârmuit de dragoste, de bucurie, de pace, bunătate și celelalte lucruri de felul acesta, te lași cârmuit de Duhul Sfânt, pentru că în spatele acestei rodiri stă Duhul Sfânt.

„Urmăriţi dragostea…” (1Cor 14:1). „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr 12:14), sunt doar două din multele versete pe care le găsim în Scripturi și prin care suntem îndemnați să ne lăsăm călăuziți de roade ale Duhului în particular.

Ce are omul de făcut este să se cerceteze pe sine, cu mare atenție, să vadă dacă toate aceste roade, în deplinătatea lor sunt prezente în viața sa și să le păstreze nealterate. Dacă Duhul a rodit pace, dragoste, bucurie, etc., iar în ființa umană este altceva atunci ființa umană nu mai este în concordanță cu Duhul Sfânt.

Ca o concluzie: Duhul Sfânt produce în viața credinciosului această rodire tocmai pentru a avea repere sigure în a se lăsa cârmuit de Duhul Sfânt.

3. În mod direct, prin lucrări supranaturale, extraordinare

„Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie”. (Fapte 16:6-7)

„Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat»”. (Fapte 13:2)

„Duhul a zis lui Filip: «Du-te şi ajunge carul acesta!»” (Fapte 8:29)

„Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui”. (1Imp 18:12)

Am notat mai sus câteva versete care arată că Duhul Sfânt poate să călăuzească pe cineva într-o manieră supranaturală sau directă.