Când ați intrat ați primit un conspect cât și un semn de carte, care vă vor fi de folos în câteva momente. Așa că vă încurajez să le păstrați și să le țineți la îndemână. Bună. Mă numesc Max Lucado și sunt un  delăsător în ce privește rugăciunea. Mă ia somnul atunci când mă rog.  Gândurile îmi zboară dintr-o parte în alta. Îmi e distrasă atenția într-o mie de părți. Nu știu dacă deficitul de atenție se aplică și în cadrul rugăciunii, dar dacă e așa, cu siguranță sufăr de el.

    Unii oameni nu au problema asta.  Unii oamenii și-au dezvoltat un obicei al rugăciunii, o inimă a rugăciunii, chiar un limbaj al rugăciunii. Unii oameni preferă mai degrabă să se roage decât să doarmă,  dar din anumite motive mie mi-a fost întotdeauna greu să nu adorm atunci când mă rog. Acești oameni sunt echipa militară numărul 6 a mijlocirii. Ei reprezintă AUR - asociația uriașilor rugăciunii. Eu sunt înscris în cadrul DAR - Delăsătorii Anonimi ai Rugăciunii. Poate vă regăsiți și voi.  Nu e vorba că nu ne rugăm.  De fapt  primul meu punct e următorul: cu toții ne rugăm. Cu toții ne rugăm. Cu toții ne rugăm măcar puțin.  

    Atunci când ne udăm perna de lacrimi ne rugăm.  La priveliștea gâștelor zburând, ne rugăm.  Atunci când ne cuprinde un somn adânc, ne rugăm.  Atunci când cităm rugăciuni vechi, ne rugăm. Există ceva în noi care ne îndeamnă la rugăciune. Cu toții ne rugăm.  O statistică spune că vor fi mai mulți oameni care se vor ruga în această săptămână  decât care vor face mișcare sau care vor avea relații sexuale.  Asta spune o statistică. Tot o statistică spune că unul din cinci atei aduc laudă în fiecare zi.  Nu pot explica cum se întâmplă acest lucru. Probabil prin faptul că mizează cu ambele părți. Dar cu toții ne rugăm. Cu toții ne rugăm într-o anumită măsură.

    Însă cu toții ne-am dori să ne rugăm... Mai mult?  Mai bine?  Mai adânc?  Cu mai multă convingere, cu mai multă însemnătate? Cu mai mult foc, cu mai multă frenezie? Cu mai multă credință? Cu toții ne-am dori să ne rugăm cumva diferit.

    Dar există câteva probleme. În primul rând avem problema vieții.  Problema facturilor care trebuie plătite.  Problema scutecelor care trebuie schimbate. Problema termenelor limită. Cu toții ne-am dori să ne rugăm mai mult, dar când? Când? Calendarul parcă ar fi un tigru.  Se năpustește asupra intențiilor noastre bune la fel ca un tigru asupra unui șobolan. Cu toții ne-am dori să ne rugăm mai mult, dar când?

    Și ne-am dori să ne rugăm mai mult, dar de ce? De ce? De ce vrea Dumnezeu să mă audă? Sincer... nu pot să-i fac nici pe cei de la compania de cablu să mă sune, și Dumnezeu vrea să mă audă? Medicul nu are timp pentru mine, și Dumnezeu are? De ce?

    Apoi se mai ridică problema rugăciunilor fără răspuns.  „Am cerut vindecare și nu am primit.” „Am cerut restaurare, dar tot am ajuns la divorț.” „Am cerut putere, dar tot mă simt obosit.” Cred că ezitarea nerostită pe care o avem cu privire la rugăciune,  e din cauza faptului că ne gândim la Dumnezeu ca la cineva care frânge inimi.  Nu vreau să sufăr din nou.

    Rugăciunea... Paradoxul rugăciunii.  Ajută să știi, dacă te lupți în ce privește rugăciunea, că nu ești primul. De fapt, pe lista originală care s-a deschis pentru rugăciune personală, se aflau câțiva oameni importanți. Ioan, Petru, Andrei... toți apostolii. Pentru că atunci când unul din ucenici a mers la Isus și a cerut ajutor pentru a se ruga, cu toții au spus că au nevoie.  Iată cererea lor. Ei au spus, „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm.” Nu vi se pare interesant că ei nu au spus, „Doamne, învață-ne să umblăm pe ape.” Niciodată nu au spus, „Doamne, învață-ne să uimim oamenii prin discursurile noastre.” „Doamne, învață-ne să eliberăm un loc din cimitr, la fel ca Tine.” E singurul lucru care ucenicii au cerut să fie învățați cum se face. După trei ani petrecuți cu Isus, ei au spus,  „Din toate lucrurile care ne-ai putea învăța Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Mă întreb de ce. De ce s-au gândit la rugăciune?

    S-ar putea să aibă ceva de a face cu acele promisiuni incredibile care ni se dau când se vorbește despre rugăciune.  Cu sigurnață le-ați citit și voi și v-ați întrebat ce e cu ele, la fel ca mine. Isus a spus, „Cereţi, şi vi se va da.” „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Isus nu a spus niciodată, „Lucrați și vi se va da,”  „Sau dacă puneți la cale un comitet, acel comitet va face posibil să primiți tot ce vreți.” El, dimpotrivă, atașează niște promisiuni incredibile actului simplu de rugăciune. El a spus, „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Așa promisiuni a făcut Isus,  încât ucenicii au fost determinați să spună,  „Doamne, învață-ne să ne rugăm, dacă așa stau lucrurile.”

    Și mai mult, Isus a dat porunci să ne rugăm.  O dată s-a uitat și a văzut că oamenii erau atât de necăjiți și preocupați de viață,  încât s-a întors către ucenici și le-a spus următoarele,  „Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” Ne-am fi așteptat ca Isus să le spună ucenicilor, „Faceți ceva, strângeți niște bani, găsiți o soluție.” Dar El a spus doar, „Rugați-vă.” Într-o parte se aflau oamenii necăjiți dar El se întoarce către biserică, către ucenici și le spune,  „Rugați, dar, pe Domnul...” Dacă eu aș fi fost unul din ucenici m-aș fi uitat la Isus întrebându-mă, „Stai puțin, de ce vrei să mă rog eu?” „Nu poți să te rogi Tu singur? Tu ești cineva. De ce ar conta rugăciunile mele?” Până la urmă nu vorbim de niște teologi, nu poartă veșminte speciale, nu cântă la harfă, nu sunt îngeri. Sunt vameși, sunt pescari. Au mâini muncite, respirație urâtă. Sunt bărbați obișnuiți. Dacă ar trăi în vremurile noastre, i-ai vedea la benzinărie făcând plinul la mașină. Sunt bărbați obișnuiți.  Dar cu toate acestea Isus se întoarce la acești ucenici și le spune,  „Ascultați. Iată ce vreau să faceți. Vreau să vă rugați.” Și le dă astfel cardul de credit divin. Ați văzut această promisiune? El spune, „Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare,  le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.”   Nu e de mirare că au spus, „Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Pentru că a dat aceste promisiuni. A dat această poruncă.

    Dar poate mai mult decât orice, Isus însuși s-a rugat. William Barclay în comentariul lui asupra cărții Matei spune,  „Adevăratul motiv pentru care să ne rugăm e că Isus s-a rugat.” Nimic mai mult, nimic mai puțin.  Veți găsi în Bibliile voastre referințe cu privire la viața de rugăciune a lui Isus.  Una se află în Marcu capitolul 1. „Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.”  Da, Isus s-a rugat. Da, într-adevăr El a creat stelele, dar s-a rugat. El a fost Domnitorul universului, dar cu toate acestea s-a rugat. El era însuși Dumnezeu, autorul vieții, dar cu toate acestea s-a rugat. S-a rugat înainte de a dormi. S-a rugat înainte de a mânca. S-a rugat pentru bolnavi. S-a rugat pentru cei descurajați. S-a rugat pentru prietenii Lui.  S-a rugat într-o grădină. S-a rugat într-un cimitr. S-a rugat pe o cărare. S-a rugat sub cerul liber. S-a rugat.

    Ucenicii cu siguranță au văzut asta. „Unde e Isus?” „Iar s-a dus să se roage.” „Tocmai m-am trezit, Petru, ce avem la micul dejun?” „Nu știu, Îl caut pe Isus. Cred că s-a dus iar să se roage.” O dată s-a dus și s-a rugat toată noaptea.  Ziua începuse cu vestea că Ioan Botezătorul, verișorul Lui, fusese decapitat de către Irod, un om fără coloană vertebrală. Isus a venit la ucenici și le-a spus, „Haideți să mergem să ne odihnim.” Dar când S-a uitat în urmă, câteva mii de oameni Îl urmăreau. Și decât să-i alunge, i-a învățat toată ziua, și a vindecat pe cei bolnavi dintre ei.  Când a venit vremea să mănânce, nu au avut mâncare, așa că a înmulțit pâinea din coșul acelui băiat. Ce zi istovitoare, solicitantă și dificilă. Dacă cineva merita să aibă parte de o noapte odihnitoare, acela ar fi fost Isus.

    Dar atunci când a venit seara, le-a spus mulțimilor să plece acasă. Le-a spus ucenicilor să se urce în barcă, și ce a făcut Isus? Biblia spune că, „...S-a dus pe munte ca să Se roage.” Petru, Ioan și Iacov se uită unul la altul, „Iar merge să se roage. Tot timpul se roagă.” Și probabil că a contat. Vă amintiți relatarea, nu? Cum a venit furtuna pe Marea Galileii,  și barca s-a clătinat precum o minge de plajă pe plajă. Dar când Isus a coborât de pe munte, nu-I era frică, nu era preocupat. Biblia spune că, „corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.” Ascultați ce zice, „umblând pe mare!”  

    A plecat extenuat și a reapărut învigorat.  A plecat epuizat și a reapărut umplut, puternic. A coborât de pe munte la fel ca un rege cuceritor.  Nu a încetinit ritmul deloc, a continuat să meargă înspre apă ca și cum ar fi existat un pod invizibil sub apă. A continuat să umble. Apoi când a văzut vântul, valurile și pe ucenicii înspăimântați a vorbit pur și simplu vântului  și totul s-a liniștit.  Ucenicii s-au uitat unii la alții și s-au uitat la El.  

    Eu mă gândesc că întâmplarea are legătură cu cererea lor, „Doamne, învață-ne să ne rugăm așa!” „Învață-ne să ne rugăm așa!” „Învață-ne așa să stăm în prezența Ta, încât atunci când încheiem timpul nostru de rugăciune,  să nu mai fim cum am fost atunci când l-am început.”  Învață-mă să cobor de pe muntele rugăciunii mele cu autoritate, cu încredere, cu convingere. Schimbă-mă, zguduie-mă, dă-mi putere! Învață-mă să mă rog astfel.  

    Asta vrei. Asta vrei mai mult decât orice altceva, prietenul meu.  Ce îți dorești e un loc în care să poți merge și să găsești putere și tărie.  Dacă ești ca și mine, ai mers în locurile greșite și ai plecat dezamăgit de acolo.  Dar cred că în adâncul inimii tale, vrei să vorbești cu Dumnezeu. Ai fost creat să comunici cu Dumnezeu, cu Creatorul tău. Am crede că e ușor. Deja am învățat că rugăciunea nu necesită un loc special, anumite haine, o loțiune sau o incantație. Dar cu toate acestea ne luptăm cu acest privilegiu al rugăciunii.  

    S-ar putea să vă ajute să știți că vina nu e numai a noastră.  Și diavolul are mare parte din vină.   Lui îi place să te țină departe de odaia ta de rugăciune. Îi place să nu ne lase să ne plecăm genunchii.  Îi place când vede că încercăm să rezolvăm singuri lucrurile.  O, dar atunci când ne vede plecându-ne capetele în fața Tatălui nostru ceresc,  se întoarce cu coada între picioare și fuge cât îl țin picioarele.  Scriptura spune că atunci când ne rugăm „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti.” „Armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.”  Vedeți, satan a venit în viețile noastre și a creat aceste mici întărituri și a luat mici teritorii,  a pus  mâna pe domenii din viața noastră, dar când începem să ne rugăm  acestea încep să fie eliberate în Numele lui Isus.  Încep să fie eliberate în Numele lui Isus.  Și Isus poate face mai mult într-un moment în care decide să-și exercite voia suverană și să-și arate bunătatea,  decât poate realiza un consilier într-o duzină de întâlniri, sau un predicator printr-un milion de predici. De aceea nu vrea satan să te rogi.  

    Dar iată vestea bună.  Dumnezeu te va ajuta să te rogi.  El e de partea ta în problema asta.  Pentru fiecare dorință pe care o ai de a te ruga, Dumnezeu mai are încă un milion.  El nu stă la distanță și-ți spune, „Hai odată, adună-te!” Știți care e poziția lui Dumnezeu?  Isus a spus-o astfel. El a spus, „Iată Eu stau la uşă şi bat.  Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”  Lăsați ca această promisiune să vă pătrundă adânc în inima frântă. Unde se află Isus chiar acum? El e în pragul inimii tale. Acea căldură pe care o simți, acea foame pe care o simți... Știi ce reprezintă? Reprezintă bătaia lui Dumnezeu la ușa inimii tale. El a spus, „dacă aude cineva,” nu, „dacă aude o persoană bună, o persoană neprihănită,” ci „dacă aude cineva...” Utlima dată când am verificat cu toții ne încadram la „cineva”.

    Dacă aude cineva... putem deschide pur și simplu ușa... Ați deschis vreodată o ușă? Știți cum să deschideți o ușă? Rugăciunea reprezintă mâna credinței pe mânerul ușii inimii tale.  Rugăciunea reprezintă o mână de credință pe mânerul ușii inimii tale, pe care apeși și spui,  „O, intră Isuse!” „Intră!” „Bucătăria e în dezordine, dar intră. Nu am făcut curățenie, dar intră.” „Sunt atât de bucuros că ești aici.” „Nu prea știu ce să spun, dar intră.” „Intră te rog...” Isus spune că dacă vei face asta... priviți cum onorează El cel mai mic dintre gesturi. El nu așteaptă să spui niște cuvinte magice. Nu așteaptă să te aduni. El spune doar, „Uite, pune mâna credinței pe mânerul ușii inimii tale, deschide ușa și primește-Mă înăuntru.” Și El spune,  „La oricine va face asta Eu voi intra, și vom mânca împreună.” Nu spune, „Voi intra și te voi pune la punct.” Sau, „Voi intra și te voi mustra.” Sau „Voi intra și îți voi da câteva palme.” Diavolul procedează așa. Isus vine cu un duh blând.  „Eu sunt blând și smerit cu inima,” spune El.  El vine cu duhul blând și delicat al unui păstor.

    Unii dintre voi nu ați deschis niciodată ușa pentru că vă este frică că va intra și se va răsti la voi.  Nu mai credeți această minciună. Isus Hristos, bunul Păstor va intra și va sta cu tine. Tu vei vorbi cu El și El va vorbi cu tine. Atâta tot. El spune, „Vom mânca împreună.  Voi turna un pahar de vin, voi frânge pâinea. Vom petece timp împreună. Eu voi cina cu tine și tu cu Mine.” Asta înseamnă rugăciunea.

    Am spus la început, am mărturisit mai bine zis că sunt un  delăsător în ce privește rugăciunea. Dar ați băgat de seamă că am spus că sunt un  delăsător al rugăciunii în recuperare? Vorbesc din experiență, biserică,  atunci când spun că rugăciunea ar putea fi cea mai mare sursă de putere pentru viața voastră. Timpul meu de rugăciune reprezintă timpul în care sunt cel mai puternic.  Și Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciuni, și a schimbat rugăciunea de la a fi o datorie la a fi o plăcere. Timpul meu de rugăciune e timpul meu favorit din zi.  Câteodată mă trezesc devreme și mă grăbesc să mă ridic din pat pentru că abia aștept să încep. Cine s-ar fi gândit? Am 58 de ani. Uitați-vă la mine.  Nu am avut niciodată mai multă energie ca acum. Sunt entuziasmat să îmbătrânesc. Cine s-ar fi gândit? Să vină bătrânețea.

    Fiecare zi mă aduce tot mai aproape de o nouă descoperire a inimii lui Isus Hristos. Și El e atât de bun, atât de blând.  Și mă vindecă de răni pe care nici nu știam că le am.  Regrete? Desigur că am regrete.  Dar ele cad pe parbrizul inimii mele la fel ca picăturile de ploaie. După care vin ștergătoarele rugăciunii și le îndepărtează. Nu rămân acolo. Anxietate și frici? Nu prea am. Poate câteva.  Am mai multe termene limită decât am avut vreodată, călătoresc mai mult decât am călătorit vreodată.  Dar cu toate acestea simt o energie mai mare decât am avut când aveam 21 de ani.  Cât de dulce e Isus!

    Iată ce am avut eu nevoie. Am avut nevoie ca cineva să mă ajute.  Am avut nevoie ca cineva să-mi dea o unealtă.  Știu că nu toți aveți nevoie de asta, dar unii dintre noi avem nevoie de o unealtă, de ceva care să ne ajute. Atunci când ucenicii au spus, „Doamne, învață-ne să ne rugăm,” știți ce le-a dat Isus? Știe cineva? O rugăciune. Rugăciunea „Tatăl nostru.” Nu le-a ținut o prelegere despre rugăciune, nu le-a dat o explicație despre rugăciune.  Nu le-a oferit o serie pe parcursul a 16 săptămâni despre rugăciune.  A spus doar, „Uite, încercați asta, Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;  vie Împărăţia Ta....” Asta vă e de ajuns.

    Aș vrea să procedez la fel.  Aș vrea să vă ofer o rugăciune. Eu cred că toate rugăciunile din Biblie pot fi reduse la o singură propoziție. Rămâneți alături de mine. Eu cred că toate rugăciunile din Biblie... știu că sunt multe, dar cred că toate pot fi reduse la o singură frază portabilă, format de buzunar, ușor de memorat. Iat-o.  „Doamne, Tu ești bun.  Am nevoie de ajutor. La fel și ei. Mulțumesc.” Doamne, Tu ești bun. Ești bun. Aici începe rugăciunea. Cu bunătatea lui Dumnezeu.  Și pentru că Dumnezeu e bun, pot să vin la El și să spun, „Doamne, am nevoie de ajutor. Am nevoie să mă vindeci, să mă încurajezi, să mă conduci și să mă ierți. Am nevoie de ajutor, și la fel și ei, cei dragi ai mei dar și cei pe care nu îi iubesc. Și această lume care suferă mult. Îți mulțumesc.

    Acel semn de carte pe care l-ați primit are această rugăciune pe el.  Și ia această frază, „Doamne ești bun. Am nevoie de ajutor. La fel și ei. Mulțumesc,” și o dezvoltă un pic mai mult. Asta vom face și noi în următoarele câteva săptămâni.  Vom lua această rugăciune, câte o afirmație pe rând, și vom trăi cu ea.

    Vreau să vă provoc, vreau să vă încurajez, vreau să vă spun bun venit în această aventură captivantă a rugăciunii. În timp ce stăteam în prezența Domnului vineri dimineața L-am întrebat, „Isuse, ce vrei să dai bisericii Tale?” Știu că ar da, pentru că El e bun, e un dădător bun.  Și la fel cum Tatălui îi place să dea, și Domnului nostru Isus îi place să dea. Așa că am spus, „Doamne, ai un dar pe care vrei să-l dai bisericii Tale, în timpul acestei serii de predici?” Și iată cuvântul pe care mi l-a dat. Prospețime. Prospețime. Primiți asta astăzi. Dumnezeu vrea să dea prospețime inimii tale, prospețime căsniciei tale,  prospețime credinței tale, vitalității tale, viitorului tău, trupului tău. Prospețime. Adu-o Doamne. Adu prospețime.  

    Vreau să vă încurajez să nu vă programați nimic în weekend în următoarele 15 săptămâni. Vă încurajez să fiți aici în fiecare duminică. Dacă aveți călătorii planificate anulați-le.  Glumesc, uitați-vă în direct pe internet.  Nu ratați nici un weekend. Vreau să vă încurajez să veniți mai devreme, vreau să vă încurajez să vă rugați înainte să veniți,  să veniți cu așteptări. Vreau să vă încurajez să rămâneți mai mult  să zăboviți și vă desfătați cu fiecare cuvânt până la terminarea adunării, din ce ar avea Isus să vă spună. Și vreau să vă încurajez să vă luați câteva minute în fiecare zi,  doar 10 minute, cam cât v-ar lua să mâncați o porție de cereale cu lapte. Voi alegeți în ce moment al zilei, voi alegeți locul.  Cum vi se pare vouă mai bine. Seara târziu, dimineața devreme, voi alegeți timpul și locul,  dar retrageți-vă într-un colț, mergeți undeva afară, undeva unde să vă simțiți bine,  și spuneți, „Doamne ești bun.” Și meditați la fiecare din aceste afirmații pentru câteva momente. Și am o bănuială că veți descoperi că se întâmplă ceva minunat  atunci când pui mâna credinței pe mânerul ușii inimii tale și spui, „O, Doamne Isuse, vino înăuntru.” Amin?

    Îți mulțumesc Doamne, îți mulțumesc. Chiar acum deschidem ușile inimilor noastre. Ne pare rău că Te-am ținut cu mâinile legate, ne pare rău că ai bătut de atâta timp, și noi nu am deschis ușa din mai multe motive. Doamne, astăzi o facem. O deschidem. Îți mulțumim Isuse. Îți mulțumim.  Intră și simte-Te ca și acasă în inimile noastre. Fă lucrarea pe care numai Tu o poți face, această lucrare de vindecare, ajutorare și încurajare. Intră Doamne. O, cât de mare nevoie avem de Tine și cât de mult vrem să Te primim. În Numele lui Isus ne rugăm. Amin.