Doamne, ești bun. Ești Tăticul meu. Ești în control. Vie Împărăția Ta. Am nevoie de ajutor. Vindecă-mă. Încurajează-mă. Condu-mă. Iartă-mă. La fel și pe ei. Aceia pe care îi iubesc. Aceia pe care nu îi iubesc. Această lume care suferă. Mulțumesc.

    Bine ați venit la „Cele mai bune zece minute ale tale,” o serie de lecții despre rugăciune, pentru aceia care au probleme în domeniul rugăciunii, care sunt nedumeriți sau confuzi în ceea ce privește rugăciunea, care au încercat să se roage dar au eșuat, care vor să se roage dar nu știu de unde să înceapă. Am redus toate rugăciunile Bibliei la o rugăciune simplă de format de buzunar. O puteți lua cu voi. Și sugestia mea e următoarea: petreceți câteva minute în fiecare zi cu această rugăciune, poate doar zece minute. Și cred că veți da de o sursă de putere care nu știați că există. E vorba de o rugăciune portabilă care sună așa. Puteți să o rostiți tare alături de mine. Doamne, ești bun. Am nevoie de ajutor. La fel și ei. Mulțumesc. Spune, „Doamne, ești bun.” Totul începe și atârnă de bunătatea lui Dumnezeu. Și din moment ce Dumnezeu e bun, putem spune, „Doamne, am nevoie de ajutor.” „Vindecă-mă. Încurajează-mă. Condu-mă.” Și „iartă-mă.” „La fel și pe ei, aceia pe care îi iubesc, aceia pe care nu îi iubesc, și această luma care suferă. Amin.” Ce vrem să spunem atunci când cerem, „Doamne, condu-mă,” atunci când Îi cerem ajutor lui Dumnezeu? Cerem în mod specific, „Ajută-mă să rezolv această problemă.” „Arată-mi ce să fac.” Cum răspunde Dumnezeu? Cum ar trebui să ne rugăm? Există o modalitate prin care să-I dăm lui Dumnezeu problemele noastre, înainte ca acestea să preia controlul asupra noastră?

    Doamne, aceasta e întrebarea noastră astăzi. O aducem înaintea Ta. Primim lucrarea Ta. Mișcă-Te deasupra noastră, lucrează în noi, liniștește gândurile noastre, deschide-ne inimile. Mințile noastre sunt distrase de un milion și unu de lucruri pe care trebuie să le facem. Dar Doamne, pentru următoarele câteva minute ia gândurile noastre și supune-le Ție. Diavole, orice forță de putere, orice rău, orice forță răuvoitoare, trebuie să pleci. Aceasta este casa lui Dumnezeu. Aceștia sunt copiii lui Dumnezeu. Și au venit aici să-L audă pe Dumnezeu vorbind, și nu pe tine. Așa că pleacă. Doamne Isuse te rog preia autoritatea, vorbește inimilor noastre. Iartă păcatele celui care vorbește, pentru că sunt multe. Îngăduie să-L vedem pe Isus și doar pe Isus. Prin Hristos ne rugăm. Și toată biserica spune, amin.

    Există o propoziție care înspăimântă inima oricărui părinte. Dacă vreți să vedeți fața unui tătic albă ca varul, dacă vreți să vedeți o mămică tremurând, bâlbâindu-se și împleticindu-se. Atunci uitați-vă îndeaproape la ei atunci când se uită la cadoul pe care tocmai l-au cumpărat pentru fiul sau fiica lor, și văd scrise pe cutia acelui cadou trei cuvinte, „asamblare parțială necesară.” Vă spun că aceste cuvinte vor înspăimânta și cele mai curajoase mămici sau tătici, pentru că tot ce doreau era să le dea copiilor un cadou, dar dintr-o dată s-au angajat la un proiect pe termen lung. Pentru că piesele nu se potrivesc niciodată. A nu se potrivește tot timpul cu B. C nu se aliniază tot timpul cu D. Și fiecare mămică și tătic – puteți verifica ce spun - s-a întrebat dacă nu poți sări peste pașii 4, 5 și 6. Sunt convins că diavolul locuiește în detaliile jucăriilor. Și oricare ar fi locul unde mama și tatăl încearcă să asambleze acea jucărie, creaturi minuscule din iad sunt eliberate în spațiul de lucru și fură piesele, șuruburile, acoladele și undeva în iad există un depozit mare plin de acolade și șuruburi furate. Piesele nu se potrivesc întotdeauna. „Asamblare parțială necesară.” Această propoziție e valabilă atunci când cumpărați un cadou pentru copil, dar e valabilă și în viață. Mă întreb dacă pe certificatele de căsătorie nu ar trebui să fie scrise trei cuvinte, „Asamblare parțială necesară.” Cei care aplică la un job ar trebui să vadă aceste trei cuvinte înainte de a semna contractul. „Asamblare parțială necesară.” Cred că bebelușii ar trebui să iasă din burtă cu o etichetă atașată de degetul mare care spune, „Asamblare parțială necesară.” Amin? Viața e un dar, dar e unul dezasamblat. Vine în bucăți și câteodată se face bucăți. Și trebuie să asamblăm bucățile. Și câteodată piesele pur și simplu nu potrivesc. Avem mai multe provocări decât putere. Avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Avem mai multe lupte decât răbdare. A nu se potrivește cu B.

    Așa că ce facem atunci când avem aceste probleme în viață? Invitația din Evanghelii e una simplă. Adu-le la Isus. Exact asta a făcut Maria. Da, Maria mama lui Isus. S-a ivit o problemă și a adus-o prima dată la Isus și a lăsat-o cu El. Și pentru că a făcut asta, o nuntă a fost salvată și a rămas în urmă o poveste. Povestea se găsește în Ioan capitolul 2, și începe cu existența unei probleme. O problemă. „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.” (Ioan 2:1-2) Era o nuntă obișnuită. Mireasa nu era o prințesă și mirele nu era un erou. Nici un invitat de la petrecerea nunții nu era faimos. Dacă nu ar fi existat un detaliu interesant, nu am mai vorbi despre această nuntă, 2000 de ani mai târziu, nu-i așa? Iată acel detaliu interesant: lista invitaților. Lista invitaților. Atunci când părinții și cuplul care urma să se căsătorească s-au așezat pentru a face lista cu invitații, au trecut acolo numele lui Beniamin, prietenul lor din Cana. L-au trecut pe Saul, prietenul lor din Ierusalim. Și undeva mai jos pe listă, cineva a trecut acest nume: Isus din Nazaret. Isus era la o depărtare de doar 15 km de Cana. Nu știm dacă Isus a fost un membru al familiei care sărbătorea, poate era un verișor, sau doar un prieten apropiat. Nu știm. Dar știm un lucru. L-au invitat pe Isus la nuntă. Și din moment ce Isus merge întotdeauna unde este chemat, El și ucenicii Lui și-au făcut simțită prezența la nuntă. Poate de aceea au rămas fără vin. Poate nu se așteptau ca Isus să vină cu toți acei bărbați. Dar oricare ar fi fost motivul, s-a terminat vinul la petrecere. Cineva nu a apreciat bine numărul invitaților, apetitul invitaților, sau adâncimea butoaielor pentru vin. Și în consecință s-a ivit această problemă. Era o nuntă fără vin. Sau în cazul tău, urmează data limită pentru o rată și nu ai bani. Sau ai o problemă fără soluție. Sau s-a iscat o ceartă în echipa ta și nu este nici o dorință de rezolvare. Viața are tendința de a ne lăsa fără resursele de care avem nevoie. Nunta a rămas fără vin, așa că aveau o problemă. Intră în scenă Maria, mama lui Isus. Din cunoștințele mele, ea apare rar în Scriptură. Cine Îl cunoștea pe Isus mai mult sau mai bine decât Maria? Îl purtase în pântecele ei. L-a hrănit la sân. L-a privit cum învață să umble. A mâncat la masa ei. Cine Îl cunoștea pe Isus mai mult decât Maria? Așa că atunci când Maria vorbește, noi ciulim urechile. Ea este autoritatea supremă în cazul lui Isus. Și când Maria se roagă, noi ascultăm. Pentru că modul în care ea a tratat problema a fost prin rugăciune.

    Două idei interesante. Prima. Aceasta este prima rugăciune la adresa lui Isus, înregistrată în Scriptură. Prima rugăciune adresată lui Isus înregistrată în Scriptură. Din sutele de mii care au urmat, Maria, mama lui Isus a adus-o pe prima. Și e singura rugăciune adresată lui Isus, pe care o citim de pe buzele Mariei. Iat-o. „Mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.” (Ioan 2:3) Atâta tot. Ea a luat problema și a dus-o direct la Isus. Înainte de a o duce la nunul nunții, înainte de a o duce la mireasă sau la mire, înainte de a face orice altceva, a luat problema, „Am o problemă,” și a mers în prezența lui Isus și a pus-o în fața Lui. Iat-o. Patru cuvinte. „Nu mai au vin.” Cât de simplu. Cât de nesofisticat. A făcut-o într-un mod respectuos. Nu a spus-o sub formă de ordin. Nu a spus, „Nu mai au vin. Uite ce să faci Isus. Du-te în vecinătate, știi că este o vie acolo. Știu că strugurii nu sunt copți încă dar am văzut ce poți să faci. Accelerează recolta. Fă struguri, fă niște vin și adu-l aici rapid.” Ea nu a încercat să repare problema. Nu a dat ordine și nici nu a fost gravă. „Isuse, nu știu ce se întâmplă cu lumea asta. Nu s-au gândit la vin. Lumea asta se duce în jos. Ce se va întâmpla cu noi. Va urma un război, va fi un dezastru...” Ea nu a exagerat. „Nu mai au vin.” Ea nu a dat vina pe oaspeți. Nu a spus, „Acești oameni mă scot din sărite! Dacă m-ar fi întrebat pe mine prima dată le-aș fi spus.” Și în mod interesant, nu a dat vina pe Isus. Nu a spus, „Dacă ai fi cine spui că ești, nu am avea această problemă. Nu cred că exiști.” Ea pur și simplu a numit problema. Nu s-a plâns în privința vinului. Ea pur și simplu a spus care e problema în patru cuvinte, „Nu mai au vin.” Ceea ce urmează, cel puțin după părerea mea, e cel mai fascinant dialog pe această idee a rugăciunii din Biblie. Iată cum răspunde Isus. „Isus i-a răspuns: „Femeie...” era un termen respectuos, știu că uneori când noi îl folosim nu este. „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.” Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.” (Ioan 2:4-5) Interesant. Se pare că Isus nu avea în plan să scoată nunta din impas. Nu acesta era planul Lui. Nu era în agenda Lui. Nu acesta era modul în care vroia să-și arate puterea. Aceasta e prima Lui minune, și eu mă gândesc că existau moduri mai spectaculoase sau evidente de a face prima ta minune, decât să transformi apa în vin. Așa că înțeleg ezitarea. Prin urmare Isus își exprimă reținerea de a face ceva, pentru că nu acesta era planul Lui. Maria, când și-a dat seama de reținerea lui Isus, le spune slugilor, „Să faceţi orice vă va zice.” Ea nu Îl mustră, nu încearcă să îi forțeze mâna, ea pur și simplu are încredere în El. În imaginația mea, o văd pe Maria în acest moment întorcându-se, cu o expresie împăcată, foarte liniștită, și plecând. Pentru că ea și-a făcut datoria. A identificat problema, a adus-o la Isus și a lăsat-o acolo. În imaginația mea Îl văd pe Isus zâmbind, poate chiar râzând ușor, poate scuturând puțin capul în timp ce se uită în sus.

    Apoi se uită într-un colț unde vede șase vase pentru apă, și decide să facă ceva. „Isus le-a zis [slugilor]: „Umpleţi vasele acestea cu apă.” (Ioan 2:7) Am citit bine? Oare nu s-a arătat Isus ezitant să facă ceva? Nu a spus El că nu I-a venit încă ceasul? Dar cu toate acestea Isus alege să facă ceva. Nu avea de gând să facă ceva, dar pentru că cineva pe care iubea vine cu o nevoie autentică, o aduce reverențios, respectuos și se încrede în El că va face ce trebuie, acționează. Credința Îl atinge pe Isus de fiecare dată. Și și de această dată a ajuns la Isus. Și El și-a schimbat planul datorită rugăciunii autentice a Mariei. „Scoateţi acum”, le-a zis El, „şi aduceţi nunului.” Şi i-au adus.” (Ioan 2:8) Cunoașteți restul istorisirii, cum nunul a gustat vinul, s-a lins pe buze și a spus mirelui, „E foarte bun. Majoritatea folosesc vinul bun la începutul nunții, și îl păstrează pe cel mai puțin bun pentru sfârșit. Dar acesta e cel mai bun.” Și nu numai că era bun, Ioan nu ne vorbește numai despre calitate ci și despre cantitatea vinului, pentru că Isus a umplut șase vase de piatră de 113 litri fiecare, până sus. După un calcul rapid rezultă 903 sticle de vin. 903! Ca și cum Isus ar spune, „Atunci când eu răspund la o rugăciune, eu voi răspunde nu glumă!” El a răspuns la acea rugăciune în mod extravagant, nu cu ezitare, nu cu tragere de inimă, nu cu invidie, ci în mod extravagant. Maria avea problema. A dus-o la Isus. A spus-o clar. A lăsat-o cu Isus. A spus, „Orice ar spune El, eu sunt mulțumită.” Isus, atins de credința ei a răspuns, mai bine zis și-a schimbat planurile și a binecuvântat acea nuntă cu o poveste pe care nu o vor uita niciodată.

    Există o altă versiune a acestei povestiri. În această versiune Maria alege să nu ducă problema la Isus. În schimb merge la mire și îi spune, „Ce a fost în capul tău? Uite, am rămas fără vin.” Și pune problema în cârca lui. El se supără din cauza criticii ei, și îi spune, „Nu fi așa dură cu mine, Maria. Mai bine du-te.” Maria se întoarce supărată și pleacă. Viitoarea mireasă, își vede mirele certându-se cu Maria și vine la ei. Află că s-au certat și se supără și ea. Ea îi spune, „Dacă nu poți planifica o nuntă cu siguranță nu te vei descurca cu o căsnicie. Plec și eu!” Și dintr-o dată totul se sfârșește. Într-un colț se află Isus care se întreabă, „De ce nu ai vorbit direct cu Mine?” Această versiune nu se află în Biblie. Dar această versiune se află pe strada ta, în clădirea unde lucrezi, în școli. Ceea ce este o problemă mică, devine o criză majoră, doar pentru că nimeni nu aduce problema înaintea lui Isus. Așa că mesajul acestei povestiri este foarte simplu. Du-ți problema la Hristos. Du-o la El! Înainte de a face orice altceva, du-ți problemele la Isus. Nu-ți du problemele în clubul de noapte. Băutura Jim Beam nu-ți poate rezolva problemele. Nu poate. Nu-ți du problemele la familie sau prieteni. Făcând așa vei avea mai multe probleme. Ascultați-mă. În secunda în care simțiți că există o problemă, oricât de mare sau mică, duceți-o direct la Isus, oriunde v-ați afla. Poate la lucru la biroul tău, poate la pupitrul de la școală, poate în trafic, spuneți doar, „Doamne Isuse, Doamne Isuse, am o problemă.” Vei spune, „Max, dacă eu îmi duc problemele la Isus de fiecare dată când am o problemă, voi vorbi cu El toată ziua.” Tocmai asta e ideea! Scriptura spune, „Nu vă îngrijorați de nimic; ci rugați-vă pentru toate lucrurile; spuneți-I lui Dumnezeu nevoile voastre, și nu uitați să Îi mulțumiți pentru răspunsurile Lui.” Nu ar putea fi mai simplu. „Dacă faceți asta, veți experimenta pacea lui Dumnezeu care este mult mai minunată decât poate înțelege mintea umană. Pacea Lui vă va păzi gândurile și inimile în liniște și în pace în timp ce vă încredeți în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6 TLB)

    Sugerez ca fiecare dintre noi să afirmăm această frază mai mult decât o facem, și anume, „Doamne, condu-mă. Arată-mi ce să fac. Isuse, am o problemă.” Expune-o într-un mod simplu. Adu-o în credință. Las-o cu El, și spune, „Cum zici Tu.” Doctorița Helen Roseveare a învățat o lecție despre cum să-ți duci problemele la Isus. Timp de 20 de ani Dr. Helen Roseveare a fost misionară în Congo. A slujit la un orfelinat și la o clinică. În timpul celui de-al patru-lea an al slujirii ei de două decenii din Congo, a fost de față când o mamă tânără a murit la naștere. Moartea în sine a fost o tragedie, dar faptul că mama a lăsat în urmă un copil de doi ani, și că bebelușul s-a născut prematur, a făcut situația și mai complicată. Noul născut, născut prematur, avea nevoie să stea la căldură. Dar această clinică era atât de departe de zone locuite încât nu aveau electricitate, deci nici incubator. Așa că ceea ce obișnuiau să facă era să pună apă caldă într-o buiotă și să o pună lângă bebelușul care avea nevoie de căldură în timpul nopții. Prin urmare Dr. Roseveare a trimis moașa să aducă o buiotă. Moașa a venit cu o veste proastă. Buiota plesnise în timp ce a încercat să o umple cu apă caldă, și mai rău era că nu mai aveau altele. Era seara târziu și nu puteau face nimic, de fapt nici nu știau ce să facă. Erau izolați de zonele locuite. I-a spus moașei să doarmă lângă copil pentru a-i ține de cald, și următoarea zi urmau să găsească o soluție. Următoarea zi dimineața, au avut un timp de rugăciune, după cum se obișnuia la clinică și orfelinat, cu copiii orfani. Dr. Roseveare le-a spus copiilor problema pe care o aveau. Le-a spus despre bebelușul prematur și sora bebelușului de doi ani care nu mai avea o mămică. Și au început să se roage. În timpul rugăciunii o fetiță de zece ani s-a ridicat și a întrerupt rugăciunea cu rugăciunea ei. Și rugăciunea ei, după cum știm de la Dr. Roseveare, a fost cam așa. „Te rog, Doamne, trimite-ne o buiotă. Nu ne va fi de nici un folos să o trimiți mâine pentru că până atunci bebelușul va muri. Așa că te rog trimite-o în această după-masă. Dacă tot te ocupi de asta, nu vrei să trimiți și o păpușă pentru sora bebelușului, ca ea să știe că o iubești cu adevărat.” Doctorița a fost uimită, pentru că după cum am menționat, slujise deja la clinică de patru ani, și în acești patru ani nu primiseră încă nici un colet, nici măcar un pachet. Singura modalitate prin care această rugăciune putea primi răspuns era să se trimită un pachet, și încă nu primiseră un pachet în patru ani. Erau într-o locație foarte îndepărtată în junglă. Și chiar dacă ar primi un pachet, cine ar pune buiotă în el? Doar se aflau la ecuator. Dar cineva a făcut-o. Mai târziu în acea după-masă, a sosit un pachet de 9 kilograme. În timp ce chema copiii, ochii doctoriței s-au umplut de lacrimi la gândul ce ar putea fi în pachet. A dat la o parte sfoara și hârtia în care era împachetat, a deschis pachetul, și sub privirea orfanilor, a scos cadourile. Bluze, pachete de stafide și, ce credeți? O buiotă nou nouță. Alături de buiotă... vrea cineva să ghicească? Era o păpușă pentru fetiță. Acel pachet fusese trimis cu cinci luni în urmă de la o școală duminicală din Statele Unite. Dumnezeu a răspuns rugăciunii înainte ca rugăciunea măcar să fie rostită. Și Dr. Rosevreare a învățat o lecție pe care nu a uitat-o niciodată. Aceea de a duce problemele imediat la Isus Hristos.

    Și tu ai probleme. Viața e însoțită de probleme. Câteodată piesele nu se potrivesc. Câteodată vinul se termină. Câteodată buiota plesnește. Întrebarea nu este dacă ai probleme, ci ce faci cu problemele tale. Nu ai vrea te rog, nu ai vrea te rog, să-ți dai problemele lui Isus? Dă-i-le Lui. Spune-le simplu, adu-le cu credință, și încrede-te în El cu reverență. „Ce vrei Tu Isuse, asta vreau și eu.” Bănuiala mea e că vei bea din vinul asigurat de El, mai repede decât vei crede.

    Doamne, aceasta este rugăciunea noastră. Învață-ne să ne încredem mai mult în Tine, să-ți dăm problemele noastre. Avem tendința să le ducem singuri. Astăzi vrem să învățăm mai mult despre cum să-ți dăm aceste probleme Ție, înainte să ne distrugă. Ne rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Și toată biserica spune amin.