Doamne, ești bun. Ești Tăticul meu. Ești în control. Vie Împărăția Ta.  Am nevoie de ajutor. Vindecă-mă.  Încurajează-mă. Condu-mă. Iartă-mă. La fel și ei.  Aceia pe care îi iubesc. Aceia pe care nu îi iubesc. Această lume care suferă.  Mulțumesc. 

    De ce ar conta rugăciunile mele în fața lui Dumnezeu? De ce I-ar păsa ce cred eu? De ce să fie glasul meu auzit în cer? Cine sunt eu să am obrazul să mă gândesc că Dumnezeu m-ar asculta? Nu-i pot face nici pe cei de la compania de cablu nu mă sune înapoi, cu atât mai puțin pe Dumnezeu. De ce ar conta glasul meu în fața Lui? În discuțiile noastre despre rugăciune, trebuie să ne punem întrebarea: „Au contat rugăciunile mele înaintea lui Dumnezeu?” Și țelul meu pentru următoarele minute e să vă conving că da, da, da, de o mie de ori da.

    Suntem la o serie de lecții intitulate „Cele mai bune zece minute ale tale,”  pentru că bănuiala mea e că dacă vei lua doar zece minute din când în când pe parcursul zilei,  și vei aduce o rugăciune simplă precum aceasta Tatălui tău ceresc,  „Doamne, ești bun. Am nevoie de ajutor. La fel și ei. Mulțumesc.” Dacă vei lăsa ca inima ta să fie condusă în prezența lui Dumnezeu oriunde te-ai afla, în mod periodic pe parcursul zilei,  acele minute vor deveni cele mai bune minute ale tale. Am ajuns la a treia idee de bază a acestei serii. Până acum am pus bazele primei idei, faptul că Dumnezeu e bun.  Am pus bazele celei de-a doua idei, și anume faptul că avem nevoie de ajutor, dar acum în timp ce stabilim a treia idee de bază, declarăm că și ei au nevoie de ajutor. Oamenii pe care îi iubim au nevoie de ajutor. Oamenii pe care nu îi iubim au nevoie de ajutor. Această lume care suferă are nevoie de ajutor. Dar înainte să începem să vorbim despre asta, despre a ne ruga pentru alții,  să ne asigurăm că putem răspunde la această întrebare: Contează rugăciunile noastre în fața lui Dumnezeu? Aude El cu adevărat? De ce ar auzi? Cine suntem noi să facem orice fel de cereri și de ce ne-ar asculta Dumnezeu? Pentru a ne ajuta să răspundem la această întrebare, haideți să recapitulăm două istorisiri din Vechiul Testament,  probabil favoritele voastre, și de asemenea și ale mele atunci când vorbim de rugăciune. Una este povestea lui Avram care se roagă pentru cetățile Sodoma și Gomora. Și cealaltă este povestea lui Moise care se roagă pentru evrei de pe muntele Sinai. În prima poveste Avram și Sara, acest cuplu patriarhal, primesc în tabăra lor trei vizitatori. În curând își dau seama că acești trei vizitatori nu sunt vizitatori obișnuiți. Doi dintre ei sunt îngeri, și în mod surprinzător, unul dintre ei este Dumnezeu.  Aceștia au venit îmbrăcați ca și oamenii. Când Avram își dă seama cine vine în tabăra lui, el desfășoară covorul roșu, taie un vițel,  dă un ospăț, se oferă să le spele picioarele, îi invită să se odihnească.  Și după o perioadă în care le arată ospitalitate, cei trei oaspeți se pregătesc să iasă din tabără  și se îndreaptă spre orașele Sodoma și Gomora. Într-un pasaj foarte neobișnuit ni se redau chiar gândurile lui Dumnezeu.  Scriptura spune că Dumnezeu s-a întrebat pe Sine, „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” (Geneza 18:17) „Nu voi face asta,” va decide El. Apoi s-a întors la Avram și a spus următoarele, „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu. De aceea Mă voi coborî acum să văd...” (Geneza 18:20-21) Avram știa foarte bine ce urma Dumnezeu să găsească în Sodoma și Gomora. Știa duhoarea orașului. Știa răul care se petrecea pe străzi. Motivul pentru care știa era pentru că nepotul lui Lot se mutase cu familia lui în Sodoma și Gomora. Așa că Avram știa cu precizie cât de depravate erau condițiile și oamenii din oraș.  Și el știa că atunci când Dumnezeu va vedea cât de păcătos este orașul îl va distruge,  și prin asta va distruge parte din familia lui.  

    Așa că Avram a făcut ceva. Versetul 22 din Geneza capitolul 18 spune că  „Avraam stătea tot înaintea Domnului.” Stătea nemișcat, și stătea tot înaintea Domnului. S-a pus între Dumnezeu și aceste două orașe.  S-a pus între oamenii care aveau nevoie de ajutor și milă, și Dumnezeul care putea să le dea. A stat pur și simplu acolo.  Era ca și cum Dumnezeu ar fi fost aici și orașele erau în spatele lui și Avram pur și simplu s-a pus acolo. Ca și cum ar fi vrut să spună, „Doamne, vreau să vorbesc cu Tine despre ce vrei să faci.” Ceea ce a făcut el a fost îndrăzneț. Pentru noi Avram e un erou, dar atunci era doar un păstor mai bun, de succes. Dar fără îndoială un păstor mai bun.  Avea părul până la umeri, barba lăsată, era înaintat bine în vârstă, probabil îi lipsea un dinte sau doi. Cine era el să Îl ia pe Dumnezeu la întrebări pentru ceea ce făcea? Dar el a făcut asta. A stat acolo ca un copac singuratic pe câmp. Și el a spus următoarele.  „Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni:  îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei? Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva!  Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Geneza 18:23-25) Oameni buni, aceasta e prima dată când cineva a vorbit cu Dumnezeu în felul acesta în Scriptură. Dacă iei Biblia de la început, nu îi vei auzi pe Adam și Eva vorbind cu Dumnezeu așa. Nimeni din cei de la Turnul Babel nu a vorbit cu Dumnezeu așa. Noe nu a vorbit cu Dumnezeu așa. Și eu mă gândesc că Sara stătea ascunsă în cort și se gândea, „Avrame, nu așa se vorbește cu Dumnezeu. Nu fă asta. Ne-ar putea anihila, ne-ar putea distruge.” Dar Dumnezeu nu îl distruge pe Avram, ci dimpotrivă, El intră într-o conversație cu Avram.  Și e o conversație fascinantă. Dumnezeu spune, „Bun, cincizeci de oameni și cei neprihăniți sunt salvați.” Avram stă înaintea lui Dumnezeu și spune, „Bun, cincizeci de oameni.” Se întoarce și dă să plece dar se oprește. Eu mă gândesc că încerca să-și aducă aminte oamenii pe care îi cunoștea în Sodoma și Gomora și spune,  „Hmm... dacă mă gândesc mai bine, dacă sunt numai patruzeci și cinci?” „Patruzeci și cinci vor fi de ajuns.” Se întoarce și dă să plece dar din nou se oprește. Nu îi vin în minte patruzeci și cinci, așa că se întoarce înapoi și spune,  „Poate patruzeci?” Și continuă să meargă și să se întoarcă până când în cele din urmă rămân la numărul zece.  Și Avram e împăcat, și Dumnezeu e împăcat.  Dumnezeu și îngerii se întorc și se îndreaptă spre Sodoma și Gomora. Și Avram pleacă. Aceste două orașe sunt distruse în cele din urmă, dar familia lui Avram e scutită, pentru că Avram a stat înaintea Domnului.  El s-a pus între oamenii care aveau nevoie de milă și Dumnezeul care putea să o dea.

    Moise a făcut același lucru. Mergem opt secole mai târziu.  Moise se află pe muntele Sinai, în aceași epocă în care primește cele zece porunci. Copiii lui Israel au fost eliberați din robia egiptenilor.  Tocmai fuseseră martori la zece miracole, zece plăgi. Văzuseră cum Marea Roșie devine covorul roșu.  Erau prima generație din ultimii aproape 400 de ani care să fie liberi.  Ar fi trebuit să-L laude pe Dumnezeu. Dar în schimb au făcut lucrul insolent de a-și construi un vițel de aur. Și se închină unei vaci din metal, o vacă făcută de om.  Era mai mult decât putea Dumnezeu îndura.  „Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău...” Fiți atenți că nu spune, „poporul Meu” „căci poporul tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu...  Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui;  dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.” (Exod 32:7-11) Ți-ai dat seama că poporul evreu a dat de necaz? Cred că și iarba uscată de pe mutele Vesuvius avea o șansă mai mare de supraviețuire decât copiii lui Israel.  Singurul care mai era de partea lor era Moise. Moise, acest lider octogenar, care vorbea cu Dumnezeu și Îl asculta pe Dumnezeu. Așa că Moise, dacă nu ai dat până acuma o lovitură puternică, acum e momentul. Prin urmare Moise face ceea ce a făcut Avram.  Se poziționează între Dumnezeul care poate acorda milă și poporul care avea nevoie de ea cu disperare. Ascultați rugăciunea lui Moise din Exod 32. „Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis:  „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău,  pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare? Pentru ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului”?  Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău.” Acum uitați-vă. „...Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” (Exod 32:12,14) Rugăciunea lui Moise L-a determinat pe Dumnezeu să se răzgândească.  El s-a răzgândit.  Pasiunea rugăciunii lui Moise. Cu fața la Dumnezeu într-un moment, cu fața la pământ în altul,  ridicând pumnul într-un moment, lovind pământul cu pumnii în altul. A fost o rugăciune plină de pasiune și sinceră. O rugăciune în care Moise i-a cerut lui Dumnezeu să fie Dumnezeu, să fie drept, să fie cine spunea că este. Și rugăciunea a fost atât de eficientă încât, Scriptura spune că, „Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” (Exod 32:14)

    Avram a stat înaintea Domnului și ca rezultat familia lui a fost salvată.  Moise a stat înaintea lui Dumnezeu și ca rezultat națiunea a fost salvată.  Și tu stai înaintea lui Dumnezeu pentru cineva pe care iubești și care se află la urgențe. Dumnezeu e aici, cel care are nevoie de milă e în spatele tău și tu stai în parcare și spui,  „Doamne, te rog intervino. Te rog adu vindecare. Te rog întărește.” Sau poate ești părinte și te rogi pentru copilul tău adolescent care a mers pe o cale rea. Nu știi ce să-i spui, așa că spui, „Doamne, te rog binecuvinteaz-o pe fiica mea, binecuvintează-l pe fiul meu.  Trezește-i, înviorează-i, urmărește-i! Fă ceva Doamne!” Poate te rogi pentru țara ta, poate te rogi pentru oraș.  Poate te rogi pentru vecinii tăi sau pentru familia ta. Și poate din când în când, sau chiar mai des te întrebi dacă aceste rugăciuni fac vreo diferență.  Cine sunt eu să-I vorbesc lui Dumnezeu? Mă va asculta Dumnezeu pe mine? Vreau să vă spun că vă ascultă.  Și iată motivul. Rugăciunile tale sunt importante în fața lui Dumnezeu pentru că tu ești important pentru Dumnezeu. Punct. Rugăciunile tale sunt importante înaintea lui Dumnezeu nu datorită elocvenței lor,  nu pentru că știi ceva ce Dumnezeu nu știe. Nu pentru că ai un cod secret pe care nu-l mai are nimeni.  Nu pentru că ai terminat un curs avansat despre rugăciune.  Rugăciunila tale contează înaintea lui Dumnezeu pentru un singur motiv. Și acel motiv e că tu ești important pentru Dumnezeu.  Vezi, tu ești copilul Lui. Ești copilul lui Dumnezeu. Scriptura spune, „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1) Atunci când tu te rogi, copil drag al lui Dumnezeu, tu nu vii ca și un intrus.  Tu nu ești un străin. Nu ești un spectator.  Nu ești nepoftit.  Tu ești copilul lui Dumnezeu.  Și atunci când Dumnezeu îți aude vocea El aude vocea care îi place să o audă. Dumnezeu iubește vocea ta pentru că tu ești copilul Lui.  Voi mamelor și taților, cunoașteți sentimentul. Chiar și cel mai rău tată sau rea mamă adoră să audă vocea copiilor lor.  Noi părinții vom opri orice activitate atunci când auzim vocile copiilor noștri.  Cu cât mai mult nu va face Dumnezeu asta, care este un Tată perfect, care nu este niciodată obosit,  care nu este niciodată irascibil.  Cu cât mai mult nu va opri El totul atunci când aude vocea copilului Lui.  

    Dumnezeu adoră să-ți audă rugăciunile pentru că tu ești copilul Lui.  Dar e mai mult de atât. Nu doar că ești copilul Lui, ci ești și ambasadorul Lui.  Ai un titlu oficial. Ai o responsabilitate roială. Scriptura spune, „Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos;  şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos:  împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:20) Atunci când țara trimite un ambasador într-o țară străină, datoria ambasadorului e să reprezinte președintele, sau să reprezinte regele, sau națiunea care l-a trimis. Și atunci când ambasadorul vorbește, vorbește în numele națiunii care l-a trimis,  cu autoritatea națiunii care l-a trimis, având autorizația națiunii care l-a trimis. Atunci când ambasadorul vorbește, e ca și cum regele ar fi în acea țară și ar vorbi, nu-i așa? Tu ești ambasadorul lui Dumnezeu! Și atunci când tu intri în sala de clasă, tu ești ambasadorul lui Dumnezeu în acea sală.  Și când intri pe strada ta, ești ambasadorul lui Dumnezeu.  Atunci când mergi la lucru, ești ambasadorul lui Dumnezeu și Isus spune că El face o chemare prin tine. Tu porți aroma lui Hristos. Vorbești cu autoritate. Proclami Numele lui Hristos.  Și atunci când vorbești în Numele lui Hristos, tot ceea ce e rău trebuie să plece  pentru că ce e rău nu poate sta în prezența Numelui lui Hristos. Tu ai influență! Nu mă interesează care e statutul tău, nu mă interesează ce titlu ai, nu prea mă interesează nici ce salar ai. Aceste lucruri nu contează. Ceea ce contează e că tu ești ambasadorul lui Hristos în lumea ta. Așa că tu vorbești lumii în numele lui Hristos. Vorbești adevărul. Nu subestima înțelepciunea pe care o ai, pentru că Duhul Sfânt locuiește în tine și El vorbește prin tine. Așa că tu vorbești lumii în numele lui Hristos. Dar e mai mult decât atât. Ambasadorul nu doar că vorbește lumii în numele regelui,  el vorbește și regelui în numele lumii, nu-i așa? Nu sună ambasadorul la Palat sau la Casa Albă si să spună, „Avem nevoie de ajutor aici.” „Avem nevoie de resurse aici.” Sau, „Sunt probleme la acest avanpost străin. Avem nevoie de ajutorul vostru.” Și ce va face regele? Ce va face președintele? Să sperăm că vor răspunde. De ce? Pentru că pentru asta au trimis ambasadorul.  Regele se îngrijorează mai degrabă dacă ambasadorul nu dă nici un semn de viață. Președintele se îngrijorează de ambasadorul mut.  „Nu am auzit nici o veste de la el, ce se întâmplă acolo?”

    Dumnezeu vrea să vă audă. Atunci când simți că se apropie un pericol de strada ta, de casa ta, de națiunea ta, de lume,  El așteaptă ca tu să-L invoci, să-L chemi, să-L inviți.  Tu ai o putere semnificativă pentru că acționezi în Numele lui Isus Hristos. Ești un ambasador.  Ești copilul lui Dumnezeu, ești ambasadorul lui Dumnezeu și ești preotul lui Dumnezeu sau preoteasa lui Dumnezeu.  Faci parte din preoția regală. De aceea Dumnezeu îți ascultă rugăciunile. Tu ești un membru al preoției Lui. „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească,  o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1 Petru 2:5) Datoria preotului e să mijlocească pentru popor înaintea scaunului de milă al lui Dumnezeu. Datoria ta e să mijlocești pentru poporul tău. Să faci ce a făcut Avram, să stai între Dumnezeu și oamenii care au nevoie de milă, și să spui, „Doamne, ajută-ne.” Aceasta e datoria ta. Tu ești un preot. Te va auzi Dumnezeu? Cu siguranță că da! Nu datorită a ceea ce știi, nu datorită elocvenței sau realizărilor tale. Ci pentru că te afli acolo la invitația Lui în Numele lui Isus Hristos. Tu ai și un scaun în ceruri. Scriptura spune, „şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.” (Efes. 2:6) S-ar putea să nu ai un scaun la Curtea Supremă. S-ar putea să nu ai un scaun în Congres. S-ar putea să nu ai un scaun nici măcar în comitetul școlii.  Dar ascultă, ai un loc cu Hristos în ceruri. Asta înseamnă că ai o poziție de autoritate. Lucrezi cu autoritate și atunci când vorbești, cerul ascultă.  Atunci când ceri, cerul răspunde. Atunci când tu acționezi, cerul declară că trebuie să trecem la acțiune. La fel ca un membru al unui Congres, tu reprezinți un sector. Ți-au fost atribuiți în mod divin niște oameni. Cine sunt acești oameni? Ar putea fi vecinii tăi, cu siguranță familia ta. Ar putea fi oameni de la locul de muncă. Sunt grupuri de oameni pentru care simți o povară deosebită. S-ar putea să fie vorba de o altă țară, de o altă societate. Ar putea fi vorba de un grup de populație specific, undeva în lume. Dar dacă simți o povară pentru ei, atunci ți-a fost atribuit acest grup,  și datoria ta ca și ambasador, ca și preot, ca și copil al lui Dumnezeu  e să continui să aduci acești oameni în prezența lui Dumnezeu în rugăciune. Pentru că tu șezi împreună cu Hristos în locurile cerești. Tu ești Avram pentru strada ta. Tu ești Moise pentru familia ta. Privilegiul pe care îl ai e să vorbești cu Dumnezeu pentru alții. Și atunci când tu vorbești, Dumnezeu aude. Dumnezeu aude.

    Biserica nu este la periferia lumii. Lumea este la periferia bisericii. Biserica nu este la periferia lumii. În alte cuvinte noi nu suntem controlați de ceea ce face lumea. Lumea este influențată de ceea ce face biserica. Dacă tu ești în Hristos, ești trupul lui Hristos, chemat să fii Isus în cartierul tău, la locul tău de muncă. Asta înseamnă că Dumnezeu își face chemarea prin tine, ca preot, ca ambasador, ca și copil al Lui. Așa că tu faci parte din centrul de comandă al lumii. În timp ce Dumnezeu își descoperă planul, El își antrenează copiii să ia parte. Acum, de ce ar face Dumnezeu asta? Cât de interesant din partea lui Dumnezeu să ne implice pe noi în luarea deciziilor în ce privește strategia Lui.  De ce ar face Dumnezeu asta? Pentru că ne pregătește pentru veșnicie. Amintiți-vă că această viață, de la naștere până la moarte reprezintă o pregătire la locul de muncă pentru ceruri. Bine ați venit în baza de instruire. Asta e tot. Tu ești echipat în această viață pentru cea care urmează. Și dacă nu înțelegi asta, viața nu va avea prea mare sens. Dar dacă înțelegi că totul în această viață ne pregătește pentru cea care urmează, atunci spui,  „Bun, Dumnezeu mă pregătește, mă echipează.” Și Scriptura spune din nou și din nou că vom domni împreună cu El. De ce? Pentru că facem parte din familie.  Și care e afacerea familiei? Conducerea universului.  Așa că vom avea anumite roluri, sarcini.  „Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri.” Din nou și din nou, Dumnezeu ne face aceste promisiuni, că atunci când vom intra în casa noastră eternă vom avea responsabilități alături de El. Vom domni alături de El pentru veci de veci. Așa că totul în viață ne învață despre Isus Hristos, Regele nostru. Ne învață cum vom lucra cu El, cum comunică El, care sunt pasiunile Lui, care sunt prioritățile Lui. Unul din modurile prin care ne învață, poate principalul mod, e prin rugăciune. Pentru că aducem cereri înaintea Lui, apelăm la El, și atunci când El spune da, noi luăm seama. Și chiar și atunci când spune nu, vom spune, a fost de fapt un da pentru că totul lucrează spre binele nostru. Și există această comuniune, acest dialog, această interacțiune cu Isus în fiecare zi,  care ne pregătește pentru ziua în care vom avea responsabilități în eternitate. De aceea rugăciunile tale contează,  pentru că rugăciunea face parte din exercițiul de rutină pentru dezvoltarea mușchilor spirituali.  

    Dar știm un lucru. Atunci când oamenii lui Dumnezeu se roagă, Dumnezeu ascultă.  Am văzut asta aici la biserică de multe ori. Din nou și din nou. Îmi amintesc prima dată când am venit la biserica aceasta pe la sfârșitul anilor 80. Mi s-a dat ocazia, la câțiva ani după ce am venit aici, să vorbesc unei biserici de mare succes din San Diego. Pe atunci păstor al acelei biserici era John Maxwell. Am vorbit bisericii, apoi am ieșit la masă cu John și l-am întrebat,  „John, care e secretul, care e cheia? Din anii tăi de experiență care e un lucru de care orice biserică are nevoie?” Și el mi-a dat o idee grozavă.  Mi-a spus, „Întoarce-te la San Antonio și recrutează parteneri de rugăciune,  oameni care se vor angaja să se roage în fiecare zi pentru tine, pentru familia ta și pentru biserică. Adună 120 de oameni, pentru că în camera de sus au fost 120 de ucenici.” Am luat acest lucru simbolic. Ne-am întors și am adunat 120 de oameni. În timp ce pregăteam această serie de lecții despre rugăciune,  am dat peste un raport pe care l-am trimis lui John Maxwell șase luni mai târziu, în care îi mulțumeam pentru sfat. Am spus, „În ultimele șase luni am bătut recordul participării la programele de duminică de două ori. Am încheiat anul cu cel mai mare număr de participanți la programele de duminica. Am încheiat anul cu bani în plus.  Da, cu bani în plus. Am dublat numărul de angajați și prezbiteri. Am fost martorii câtorva vindecări importante.” Și am mai spus, „contradicția e că într-o perioadă în care lipsa de unitate în biserică era la culme, ea a ajuns să crească.”  Am fost uimit. Și singurul lucru pe care l-am făcut diferit a fost să ne rugăm.  Nu am schimbat nimic altceva.  Ne-am rugat doar. Ca și biserică am văzut puterea rugăciunii. Și ca și biserică, vedem puterea rugăciunii chiar acum. Cu două săptămâni în urmă am participat la o întâlnire a conducerii bisericii  la care am auzit rapoarte strălucitoare de la diferite departamente ale congregației noastre. Fiecare campus experimentează o creștere fără precedent, absolut fiecare. Avem mai mulți voluntari pentru fiecare lucrare decât am avut vreodată.  Biserica noastră, încă o dată, este mult peste buget. Și cu siguranță cel mai important e că vin mai mulți oameni la Hristos decât au venit vreodată. Am avut aproape 300 de persoane care au făcut botezul din aprilie încoace. Niciodată nu am văzut o astfel de recoltă.  Așa că am început să ne întrebăm cum de lucrurile merg atât de bine. Cred că sunt multe motive pentru aceasta.  Cred că Randy Frazee e un păstor senior extraordinar. Cred că e eminent. Și cred că strategia pentru a atinge cartierele noastre are efect, și învățăm cum să le câștigăm. Cred că avem prezbiteri minunați. Cred că avem membri și slujitori extraordinari. Dar există un motiv care cred că e cel mai important. Pe ce ne-am concentrat în ultimele trei luni? Știe cineva? Pe rugăciune! Ne-am provocat unii pe alții să ne rugăm mai mult, nu-i așa? Ce se întâmplă atunci când ne rugăm mai mult? Dumnezeu aude. Dumnezeu acționează.  Este voia lui Dumnezeu să facă bine poporului Lui, să ne învețe și să-și descopere inima. Așa că în timp ce ne rugăm, Dumnezeu răspunde.

    Îndemnul meu pentru tine astăzi drag copil, și drag membru sau vizitator al bisericii Oak Hills, e pur și simplu să te rogi, să te rogi, să te rogi. Unii dintre voi sunteți la capătul puterilor. Continuați să vă rugați.  Unii simțiți că nu mai aveți forță. Continuați să vă rugați.  Unii dintre voi simțiți că lumea se duce de râpă. Nu disperați, rugați-vă! Rugați-vă! În Numele lui Isus vă chem să fiți și să umblați în autoritatea pe care v-a dat-o Isus,  ca și copii ai lui Dumnezeu, ca și ambasadori al lui Dumnezeu, ca și preoți sau preotese ale lui Dumnezeu.  În Numele lui Isus vorbim împotriva oricăror duhuri de îndoială, frică și descurajare  care par să ne tragă în jos și încearcă să ne convingă că nu avem nici o influență, că nu putem face nimic. Destul! Sunt toate o nimica în Numele lui Isus. Declară! Și acționează în autoritatea pe care o ai ca și copil al lui Dumnezeu.  Ascultă, ca și copil al lui Dumnezeu, tu ești sarea societății orașului nostru.  Tu, ca și copil al lui Dumnezeu, ești lumina din societatea orașului nostru.  Și dacă tu nu sărezi, nu va exista sare. Dacă tu nu ești lumină, dacă te ascunzi după un tufiș, nu va mai fi lumină. Așa că fii sare, fii lumină, roagă-te, acționează, umblă în autoritatea pe care Isus ți-a dat-o. Vei spune, „Max, Avram se putea ruga astfel pentru că el era Avram.  Moise se putea ruga astfel pentru că el era Moise.” Nu sunt de acord. Eu cred că Avram a devenit Avram pentru că s-a rugat astfel. Moise a devenit Moise pentru că s-a rugat astfel.  Și tu vei avea parte de cel mai roditor anotimp, noi ca și biserică și tu ca individ,  în timp ce continuăm să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm,  pentru că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile pentru că noi suntem importanți pentru Dumnezeu, amin?

    Îți mulțumesc Doamne că Tu ne asculți rugăciunile, din nou, nu pentru că noi suntem vrednici,  ci pentru că Tu ne-ai chemat să vorbim cu Tine. Lasă ca să auzim ceea ce ne înveți în timp ce ne pregătești pentru misiunea noastră eternă. Mulțumesc. Mulțumesc pentru bunătatea pe care ai arătat-o acestei biserici, dar mărturisim că orice lucru bun înfăptuit aici e pentru că Tu l-ai făcut, nu pentru că noi l-am făcut. Tu ești sfânt, Tu ești drept, Tu ești credincios, Tu ești puternic. Declarăm că trebuie să Te avem pe Tine, trebuie să avem prezența Ta. Și îți mulțumesc Doamne că ne-o vei da. Prin Isus ne rugăm.  Și toți oamenii lui Dumnezeu spun: amin.