Dumnezeu este Dumnezeul începuturilor noi și a celei de-a doua șanse. Dumnezeu este un Dumnezeu al zilelor glorioase. Și dacă ți-ar prinde bine niște zile glorioase, bine ai venit la studiul pe cartea și viața lui Iosua. Dumnezeu i-a dat lui și copiilor lui Israel o a doua șansă la țara promisă. Ei au profitat de ea, și nu au mai fost niciodată la fel. Dacă și tu ești interesat de oportunitatea de a intra în țara promisă, îți va plăcea această poveste. Ați primit o schiță când ați intrat. Suntem la secțiunea numărul doi, lecția numărul doi. Am început săptămâna trecută - și vom continua până la sfârșitul lui iunie - un studiu al zilelor glorioase. Haideți să ne rugăm împreună și apoi ne vom apuca de treabă.

    Îți mulțumim Doamne că ne-ai adus împreună astăzi. Îți cerem să ai milă de vorbitor, căci păcatele lui sunt multe. Dă-ne onoarea să-L vedem pe Isus. Prin Hristos ne rugăm. Amin.

    A venit timpul să atacăm boala care a rezistat neatinsă de prea mult timp, și a afectat fără nici un impediment, pe prea mulți. A lăsat în urmă greutăți, vise abandonate, căsătorii distruse și speranțe spulberate. Nu a contaminat această boală destule vieți? E timpul să declarăm război epidemiei care se răspândește sub numele, „Nu pot.” Care ne atacă carierele: „Nu pot să am o slujbă.” Autocontrolul: „Nu pot să nu beau.” Căsătoriile: „Nu pot să iert.” Credința noastră: „Nu pot să cred că lui Dumnezeu îi pasă de mine.” „Nu pot.” Cuvintele descurajării și disperării. Dacă Iosua ar fi îndrugat aceste cuvinte, cine nu s-ar fi îndoit de el? Haideți să luăm un minut pentru a ne uita la problemele lui Iosua, începând cu capitolul 1, versetul 1 al acestei cărți din Vechiul Testament.

    „După moartea lui Moise, robul Domnului.” (Iosua 1:1) După doar câteva cuvinte din carte, cineva moare. Povestea lui Iosua începe cu o înmormântare. Înmormântarea lui Moise, nu oricine, ci Moise. Moise era totul pentru poporul evreu. Când poporul era în robie, Moise a fost cel care l-a confruntat pe faraon, Marea Roșie înfuriată. Moise a fost cel care s-a rugat pentru ajutor când poporului îi era foame sau sete sau era nedumerit. Moise a fost cel care s-a rugat și Dumnezeu a răspuns. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor lui. Moise a fost Mandela pentru poporul evreu. A-l pierde pe Moise însemna să pierzi cauza. Imaginați-vă exasperarea, frica, durerea. Dar nici nu a apucat să crească iarba pe mormântul lui Moise, că Dumnezeu i-a spus lui Iosua, „Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te.” (Iosua 1:2) Ne-am fi așteptat să spună, „Moise a murit, acum plângeți, retrageți-vă, reorganizați-vă, găsiți un terapeut. ” Dar în schimb el spune, „acum, scoală-te.” Și la doar un verset în carte ni se face cunoscută o temă majoră din cartea Iosua, și anume: Puterea lui Dumnezeu e puterea care contează. Poate că Moise a murit, dar Dumnezeu e viu. Poate liderul nu mai e, dar Liderul este prezent. Dar chiar și așa Iosua ar fi putut spune, „Nu pot. Nu pot face asta.” Ar fi avut câteva motive să spună asta. De fapt ar fi avut două milioane de motive să spună asta.

    Atunci când ne uităm la numărătoarea relatată în cartea Numeri, capitolul 26, vedem un detaliu important. Iosua a condus în Canaan 601,738 oameni cu vârsta de peste 20 de ani. Dacă presupunem că două treimi din acei oameni au avut fiecare o soție și că acele cupluri au avut fiecare vreo doi copii, numărul populației se ridică rapid la 2 milioane de oameni. Nu uitați asta în timp ce citiți cartea Iosua. Iosua nu conduce un grup de cercetași prin Canaan. E vorba de un oraș de aceeași mărime cu San Antonio sau San Diego. Două milioane de oameni. Două milioane de oameni neexperimentați. Aceștia nu fuseseră niciodată în Canaan. Fuseseră în pustie. Nu văzuseră niciodată un oraș fortificat precum Ierihon, sau luptători antrenați ca și luptătorii lui Ahi. Ei știau să lupte cu șerpii, se descurcau în deșert, dar aveau ei o strategie pentru carele de fier ale canaaniților? Și vorbind de canaaniți, cum rămâne cu toți acești dușmani: amaleciții, hitiții, canaaniții, amoriții, locuitorii Ierihonului, celulariții. Niște nume ciudate pentru noi, dar pentru poporul evreu erau nume de temut.

    Trebuie să înțelegeți că timp de 400 de ani, acești oameni au fost stăpâni peste acest pământ. Se face referire la ei, încă de pe vremea lui Avraam în cartea Geneza, când Dumnezeu i-a spus lui Avram, „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. ...ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” (Geneza 15:13, 16) Dumnezeu a prevăzut asuprirea amoriților peste acest pământ, și faptul că avea să dureze timp de 400 de ani. Timp de 400 de ani acești oameni contaminaseră pământul pe care Dumnezeu îl dăduse lui Avraam. Istoricii ne spun că sacrificau copii în ritualurile lor de închinare. Practicau orgii, se dedicau vrăjitoriei și idolatriei. Talmudul, care reprezintă un comentariu vechi al Bibliei din cultura iudaică, îi numea pe amoriți, „un popor viclean și păcătos, a cărui răutate întrece orice alt popor, a cărui viață nu va fi lungă pe pământ.” Încă un motiv pentru care Iosua putea să spună, „Nu pot să fac asta! Nu pot, Moise e mort.” „Nu pot. Am alături de mine o grămadă de novici. Două milioane.” „Nu pot, nu ai văzut oamenii de dincolo de râul Iordan? Mănâncă oameni ca noi la micul dejun.” Dar Iosua nu a avut niciodată șansa să se declare învins. Moartea lui Moise tocmai avusese loc când a primit invitația din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a dat următoarea declarație: „acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.” (Iosua 1:2) Subliniați aceste cuvinte: „pe care o dau copiilor lui Israel. ” Nu țara pe care s-ar putea să le-o dau. Nu țara pe care voi trebuie s-o cuceriți, nu țara pe care trebuie să dovediți că o meritați. Nu țara pe care trebuie să o câștigați, confiscați, cuceriți sau să o achiziționați. Ci trebuie să mergeți în țara pe care „Eu le-o dau lor.” Tranziția avusese deja loc. Dumnezeu le dădea țara. Victoria fusese deja câștigată. Decizia fusese deja luată. Așa că victoria era sigură, pentru că victoria era a lui Dumnezeu.

    Când am avut 16 ani, mi s-a întâmplat ceva asemănător. Într-o seara când luam cina la masa familiei Lucado, undeva în timp ce dădeam de la unii la alții fasolea și mazărea, au apărut lângă farfuria mea un set de chei. M-am uitat la chei și dialogul care a decurs a sunat ceva de genul: Max: Ce e cu cheile astea? Tata: Sunt cheile unui Sedan Plymouth parcat pe aleea din fața casei. Max: A cui mașină e? Tata: A ta. Max: Vorbești serios? Tata: Cât se poate de serios. Max: Înghit în sec. Îi cerusem tatălui meu o mașină în fiecare zi a vieții mele. În poza de la ecograf se vede că țin un semn pe care scrie, „Mașină, te rog.” Alți bebeluși, atunci când spun primul cuvânt, spun: „Mama.” Eu am spus: „Mustang.” Dar răspunsul constant al tatălui meu la cerințele mele zilnice era: „Max, vei avea o mașină după ce...” – acum completați spațiile libere. „...o vei câștiga, o vei cumpăra, vei economisi pentru ea, te vei califica pentru ajutor social.” Mi-a dat de înțeles clar că a intra în posesia unei mașini era de datoria mea. Dar apoi a avut loc acest eveniment minunat și glorios. Această schimbare de direcție când mi-a înmânat cheile. Într-un moment de slăbiciune, nu mi-a înmânat tichete de plată, nu mi-a înmânat o hârtie cu cerințele pentru achitarea unei mașini. S-a dovedit că firma la care lucra, Exon, denumită Umble pe atunci, dădea la licitație o grămadă de mașini ale companiei la un preț de nimic. Și într-un moment de slăbiciune, mi-a cumpărat una. Era un Sedan vechi cu patru uși, mașină de firmă, dar cui îi păsa? Aveam o mașină. Tata mi-a dat-o. Aveam o mașină pentru că el a decis să mi-o dea. Pur și simplu de aceea.

    Evreii au primit această țară pentru că Dumnezeu a stabilit că va fi a lor. Pur și simplu. Pe când Iosua s-a ridicat de la pământ, Dumnezeu i-a dat deja o parte din pământ. El a spus, „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. Ţinutul vostru se va întinde de la pustiu şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara hetiţilor, şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.” (Iosua 1:3-4) Erau nomazi, nu dețineau nici lot de nisip, nu aveau nimic. Dar printr-o singură mare decizie divină le-a fost dat pământul viselor lor. Proprietatea cea mai aleasă de pe planetă. Dumnezeu i-a dat lui Iosua cheile. Și Iosua, într-un mare moment de credință a luat cheile și a spus, „Le accept.” Mă întreb dacă nu e momentul ca și tu să faci asta? Dacă ți-ai dat inima lui Hristos, Dumnezeu ți-a dat Canaanul ție. Dacă tu ți-ai dat inima lui Hristos, atunci Dumnezeu deja ți-a dat o țară promisă. Cartea Efeseni e în multe feluri o versiune nou testamentală a cărții Iosua. În Efeseni capitolul 1, versetul 3 Pavel spune, Dumnezeu „...ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.” (Efeseni 1:3) Care este timpul aici? Trecut! E timpul trecut! El ne-a binecuvântat, nu: ne va binecuvânta, s-ar putea să ne binecuvinteze, într-o zi ne-ar putea binecuvânta. Nu avem nici un condițional aici, nu există nici o posibilitate ascunsă sau secretă. E vorba de o afirmație cu privire la ceva ce s-a întâmplat. Proprietatea țării promise a fost trecută pe numele tău. Canaanul ți-a fost dat deja. A avut loc o tranzacție în sala de ședințe a cerului, și numele tău a fost trecut pe actul de proprietate pe care scrie: Țara promisă. Ai deja acces la fiecare binecuvântare spirituală pe care o poate da Dumnezeu.

    Altfel spus: ai deja tot ce ai nevoie pentru a fi tot ce dorește Dumnezeu să fii. Tu ai deja - și eu la fel - tot ce ai nevoie pentru a fi tot ce dorește Dumnezeu să fii. Acesta s-ar putea să fie cel mai mare secret al creștinismului. Eu cred că noi subestimăm ceea ce ni s-a întâmplat, și ceea ce se întâmplă altora după convertire. Majoritatea oamenilor atunci când sunt întrebați ce s-a întâmplat când au devenit creștini vor spune ceva de genul, „Păi, păcatele mele au fost șterse. Am fost iertat. Am fost curățit.” Și chiar ai fost. Are loc curățire la convertire. Dar majoritatea oamenilor se limitează la curățire, la un act de iertare, o ștergere a trecutului. După cum a spus cineva, „Dacă duci o rablă la spălătorie vei pleca de acolo cu o rablă curată.” Majoritatea dintre noi presupunem că actul convertirii se reduce la curățirea de păcat, ceea ce e adevărat, dar e mult mai mult decât atât. Vedeți, în planul lui Dumnezeu, intri o rablă murdară dar ieși un Maserati lustruit. El îndepărtează vechiul motor deteriorat, fisurat și distrus de rebeliune și păcat și pune în schimb o versiune care sună bine a Duhului Sfânt. El sădește în tine... Nu vă uitați la mine ca și cum aș inventa totul. El a sădit în tine chiar prezența Lui. Te-a binecuvântat cu fiecare beneficiu spiritual, cu fiecare binecuvântare spirituală. De aceea a spus apostolul Pavel, „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) Toate lucrurile? Toate lucrurile. Există potențial pentru o nouă atitudine. Există potențial pentru un nou autocontrol. Există potențial pentru o nouă credință. Există potențial pentru o nouă compasiune. Toate lucrurile s-au făcut noi.

    Pentru Iosua, zilele glorioase au început cu o schimbare de tipar. Noul Iosua spune, „Privește viața diferit.” Ai nevoie de un tipar nou. Vechiul tipar spune că dacă voi lupta din greu, pot obține țara promisă. Noul tipar spune că ai țara promisă și trebuie doar s-o primești. Vechiul tipar spune: Câștigă favoarea lui Dumnezeu și El te va binecuvânta. Noul tipar spune: Am favoarea lui Dumnezeu, acum voi învăța să primesc binecuvântările lui Dumnezeu. Vechiul tipar spune: Dacă economisesc destul pot să îmi cumpăr un Plymouth. Noul tipar spune: Hei, am un Plymouth. Voi învăța cum să-l conduc, voi avea grijă de el. Mulțumesc tati. Vedeți diferența? Unul e în pustiu, unul e în Canaan. Dumnezeu vrea să ne mute în Canaan. În Canaan nu luptăm pentru victorie, luptăm în victorie. În Canaan nu luptăm pentru victorie, luptăm în victorie. În pustiu te lupți, în Canaan te încrezi. În pustiu cauți atenția lui Dumnezeu, în Canaan ai favoarea lui Dumnezeu. În pustiu cauți să fii salvat, în Canaan știi că ești salvat. Treci de la a vrea să fii la a crede că ai deja. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia.” (2 Petru 1:3) Totul. Dumnezeu „să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui.” (Evrei 13:21) Atunci când ați fost născuți în Hristos, ați intrat în familia roială a lui Dumnezeu. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1:12) Și din moment ce faci parte din familie, ai acces la binecuvântările familiei, la toate. „În El am fost făcuţi şi moştenitori.” (Efeseni 1:11) Testamentul a fost executat, pedeapsa a fost ispășită și contul tău spiritual a fost umplut. „Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.” (Galateni 4:7) Ești surprins? Încă nu ai auzit nimic.

    Într-un alt pasaj apostolul Pavel spune, „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu...” Petru? Pavel? Moise? Nu! „Suntem împreună moștenitori cu Hristos.” (Romani 8:16-17) Noi putem să accesăm orice poate accesa Hristos. Nu vă uitați așa la mine. Noi putem să accesăm orice poate accesa Hristos. După cum a spus apostolul Ioan în 1 Ioan 4:17, „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” Aceasta înseamnă că Dumnezeu a lăsat pe planetă chiar acum oameni în care locuiește. Ei sunt un popor ales, un popor împuternicit. Ei au ceva ce alții nu au. Ei au prezența Dumnezeului viu în ei. Au acces la putere la care alții nu au acces. Și dacă tu i-ai spus da lui Hristos atunci Hristos ți-a înmânat cheile Canaanului. Încredibil, nu-i așa?

    Ceea ce ne duce la întrebarea: Atunci cum explicăm deconectarea? Cum o explicăm? Dacă suntem moștenitori împreună cu Hristos de ce avem atâtea lupte în viață? Dacă moștenirea noastră este pace deplină de ce ne simțim o epavă completă? Avem acces la bucuria la care are acces Isus, dar cu toate acestea arătăm ca niște măgari care suferă de dispepsie. Dumnezeu ne-a dat acces la fondurile care îl fac pe Bill Gates să arate ca un cerșetor, dar noi continuăm să ne îngrijorăm, încă ne temem și ne e frică.

    De ce? Eu m-am gândit la câteva motive.

    Primul: nu știm că avem o moștenire. Am o bănuială că un număr mare - mii de creștini - pur și simplu nu știu asta. Nu cunoaștem, „care este faţă de noi, credincioşii,nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui.” (Efeseni 1:19) Nimeni nu ne-a spus că luptăm în victorie nu pentru victorie. Unii creștini nu trăiesc din moștenirea lor pentru că pur și simplu nu știau că au una. Ei credeau că e normal să ne aflăm în pustiu. Există o fabulă americană despre un viteaz care a dat de un cuib de vulturi. Pentru că vroia să se distreze, a luat unul din ouăle de vultur și l-a pus în cuibul unor găinușe de prerie. Oul a crăpat și vulturul strămutat se credea o găinușă de prerie. Așa că și-a petrecut viața cloncănind, cotcodăcind și alergând. Nu a încercat niciodată să zboare mai mult decât să se ridice puțin de la pământ. El credea că e destinat să fie o găină. Dar într-o zi, un vultur a zburat pe deasupra lui, și ceva în interiorul lui a tresărit. S-a uitat în sus și a spus, „O, ce pasăre frumoasă, ce o fi?” Una din gainușe i-a spus, „O, e un vultur, niciodată nu vei putea fi unul.” Și el a crezut găinușa și s-a întors la a scruma în pământ, la a mânca insecte și la cloncănit.

    Atunci când citești povestea lui Isus Hristos din evanghelii, ceva din tine tresare. El nu s-a îngrijorat niciodată. Întotdeauna părea să aibă înțelepciune. Avea compasiune. Respecta frumusețea fiecărei persoane. Era ceva deosebit la El. Era cea mai perfectă persoană care a trăit vreodată. Ceva din tine spune, „Vreau să fiu ca El.” Dar Satan a lăsat liberi milioane de demoni pe această planetă, ca pe niște găinușe. Și ei ne șoptesc, „Nu poți face asta niciodată.” „Te-ai născut în era greșită, vii dintr-o generație greșită.” „Nu ai sexul bun. Nu ești destul de educat. Uită-te la trecutul tău.” Așa că vulturul zboară și noi cloncănim. Dar din când în când cineva sfidează voicile care spun, „Nu pot,” și aude vocea care spune, „În Hristos pot.” Și încep să se trezească pentru că își dau seama că li s-a dat o moștenire. Atunci când Moise a vorbit copiilor lui Israel în zilele pustiei, a trebuit să le amintească, „[Dumnezeu] ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că ne-o va da.” (Deuteronom 6:23)

    În alte cuvinte, Dumnezeu te-a scos din Egipt pentru a te aduce în Canaan. Te-a scos pentru a te aduce în Canaan. Ei ar fi fost mulțumiți cu pustiul. Dumnezeu ne spune la fel nouă. „V-am scos din păcat pentru a vă duce în putere.” „V-am eliberat de frică pentru a vă putea da curaj.” El nu ne-a scos doar pentru a ne curăța și a ne lăsa acolo. El ne-a scos pentru a ne transforma din rable vechi în forțe puternice. Trebuia să amintească copiilor lui Israel acest lucru și cred că și noi avem nevoie să ni se amintească. Poate nu ai știut, dar acum știi. Ceea ce ne duce la a doua întrebare: Vei crede? Vei crede? Aceasta e a doua explicație pentru slăbiciunea noastră. Pur și simplu nu credem că avem o moștenire. Mie mi-a fost greu să cred că tatăl meu mi-ar da o mașină. Dar puteți fi siguri că nu a durat mult până am testat acea promisiune. Iosua a crezut. Vei crede și tu? Vei începe să trăiești ca un copil al moștenirii?

    Dumnezeu i-a spus lui Iosua, „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.” (Iosua 1:3) Din această afirmație reiese, „Am făcut această promisiune în urmă cu 40 de ani, dar nu M-au crezut. Zilele glorioase ar fi putut începe în urmă cu 40 de ani, dar oamenii nu M-au crezut.” Spre binele lui, Iosua a crezut și și-a luat misiunea de a moșteni țara. Dar tu? Crezi tu că ești locuit de prezența lui Dumnezeu? Crezi tu ești locuit chiar de prezența lui Dumnezeu? Crezi că atunci când intri într-o cameră, prezența lui Dumnezeu e în acea cameră? Crezi că, chiar dacă nu poți ierta pe cineva, Dumnezeu poate, și din moment ce El poate, poți și tu? Și chiar dacă tu nu te poți lăsa de băut, Dumnezeu poate, și din moment ce El e în tine, și tu poți? Și chiar dacă nu îți poți controla dispoziția, limba, dorințele sexuale, Dumnezeu poate, și cu ajutorul Lui, El te poate schimba zi de zi. Ai acces la o putere spirituală. Fiecare binecuvântare spirituală din ceruri e a ta. Și e doar o chestiune de a învăța să conduci Plymouth-ul. De a învăța să trăiești în noua țară, cu noua ta identitate.

    Vedeți, oamenii din pustiu, și oamenii din Canaan au concepții diferite. Oamenii din pustiu spun, „Sunt slab și întotdeauna voi fi slab.” Oamenii din Canaan spun, „Am fost slab, dar devin mai tare.” Oamenii din pustiu spun, „Sunt o victimă a mediului din care provin.” Oamenii din țara promisă spun, „Sunt victorios în ciuda mediului din care provin.” Oamenii din pustiu spun, „Nimeni din familia mea nu a obținut prea multe. Se pare că nici eu nu voi obține.” Oamenii lui Dumnezeu spun, „Nu contează ce a făcut familia mea, pentru că eu sunt acum născut în familia lui Dumnezeu.” Ne putem doar imagina ce s-ar întâmpla dacă o generație de creștini ar trăi din moștenirea lor. Ce s-ar întâmpla, dacă oamenii lui Dumnezeu ar trăi cu adevărat ca oameni ai lui Dumnezeu? Bărbații nu s-ar mai uita la pornografie pe internet, femeile singure ar găsi liniște în Dumnezeu nu în brațele unor străini. Căsniciile care au probleme s-ar baza mai mult pe rugăciune, și ar lăsa deoparte mânia. Copiii s-ar gândi să-și binecuvinteze și să aibă grijă de părinții lor în vârstă. Un cuib de găinușe plin cu vulturi creștini ar ieși din hambar. Haideți să spunem mai puțin, „Nu pot,” și haideți să începem să spunem, „Pot” mai mult. „Care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi.” (Efeseni 1:19-20) Vreau să vă încurajez să transformați „Nu pot” în „Pot.” În Hristos, pot! „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

    Te așteaptă o nouă zi, o nouă zi a descoperirii, a speranței, a puterii. Nu mai ești persoana care ai fost și ești doar o părticică din persoana care vei fi. Pentru că prin puterea lui Dumnezeu vom învăța cu toții ce înseamnă să fim copii ai promisiunii și să moștenim țara promisă a lui Dumnezeu. Bun? Ne așteaptă zile bune. Haideți să ne ridicăm cu toții și să facem această declarație. Cuvintele vor apărea pe ecran. Umpleți-vă plămânii de aer, inimile de speranță și rostiți cu convingere. Aceste zile sunt zilele gloriei. Trecutul e trecut. Viitorul meu e strălucit. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și Cuvântul lui e sigur. Cu Dumnezeu în ajutor, voi fi tot ce vrea El să fiu, voi face tot ce vrea El să fac și voi primi tot ce vrea El să primesc. Aceste zile sunt zilele gloriei.

Da, Doamne, îți mulțumim, îți mulțumim, îți mulțumim. Ne dăm toată silința Doamne, dar avem nevoie de ajutorul Tău. Pentru că, în timp ce încercăm să fim oameni ai promisiunii, dăm înapoi și devenim oameni ai blestemului. Dar astăzi Doamne pășim înainte în credință, pășim în țara promisă, și îți cerem să ne ajuți să fim poporul care vrei Tu să fim. Îți mulțumim pentru darul Tău, îți mulțumim pentru dragostea Ta. Îți mulțumim pentru favoarea Ta, îți mulțumim pentru dedicarea Ta față de noi. Prin Isus ne rugăm, și toată biserica spune: Amin.