Dumnezeu este Dumnezeul celei de-a doua șanse și a începuturilor noi. Dumnezeu este Dumnezeul zilelor glorioase, și dacă ți-ar prinde bine niște zile glorioase, bine ai venit la acest studiu pe cartea și viața lui Iosua. Cel mai renumit pământ din toată istoria a fost dat copiilor lui Israel. O a doua șansă să intre în țara promisă de care Iosua și oamenii Lui au profitat. Dacă și tu ești gata să intri în țara ta promisă, atunci povestea Lui e pentru tine. Vor apărea pe ecran cuvintele declarației zilelor glorioase. Vreau să vă umpleți plămânii de aer și inimile cu speranță. Nu vreau să le spuneți dacă nu le spuneți din toată inima. Sunteți gata? Iată cuvintele. Aceste zile sunt zilele gloriei. Trecutul e trecut, viitorul meu e strălucit. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și Cuvântul Lui e sigur. Cu Dumnezeu în ajutor, voi fi tot ceea ce vrea El să fiu, voi face tot ce dorește El să fac, și voi primi tot ceea ce vrea El să primesc. Aceste zile sunt zilele gloriei.

    Doamne, ai milă de noi acum. Deschide-ne inimile să primim învățătura Ta. Știi cât de slab și păcătos e învățătorul Tău, ai milă de el. Dă-ne onoarea să plecăm binecuvântați de aici azi. Să primim ceva nou, o revelație nouă, o nouă înțelegere, o cunoaștere pe care nu am avut-o când am venit aici. Călcăm în picioare pe cel rău în Numele lui Isus Hristos. El nu își are locul aici. Și primim lucrarea ta, Duhule Sfinte. Prin Hristos ne rugăm. Și toată biserica spune: amin.

    Vreau să iau câteva minute înainte de a începe mesajul despre Ierihon, pentru a vă vorbi despre o întrebare care iese mereu la suprafață ori de câte ori vreunul dintre noi studiază cartea lui Iosua. Întrebarea are legătură cu distrugerea canaaniților. Cartea Iosua e o carte sângeroasă, nu are nici un sens să ne prefacem că nu e. Nu doar că se întâmplă ceva groaznic în ea – uciderea unor mase mari de oameni dar acel lucru groaznic se întâmplă femeilor, copiilor, chiar și animalelor. E greu să ne imaginăm. Pentru mulți cititori această violență este o barieră în calea studierii cărții Iosua sau chiar în înțelegerea personajului și a inimii lui Dumnezeu. Așa că e o întrebare bună. Ce atitudine vom adopta în fața omorurilor care au avut loc ca parte a cuceririi țării? Unii oameni încearcă să rezolve acest puzzle spunând că Dumnezeu nici măcar nu a poruncit aceste lucruri, și că Iosua avea probleme cu urechile, că nu a înțeles bine ce a spus Dumnezeu. Este aproape imposibil să mergem pe această rută și să credem în continuare în inspirația Scripturii. Instrucțiunile lui Dumnezeu sunt foarte clare. Prin urmare cum vom aborda situația? Pe mine m-au ajutat câteva idei.

    În primul rând, Dumnezeu cunoștea poporul canaanit, mai exact știa cât de răi erau. Cunoștea violența lor nestăpânită. Și știa de toate acestea cu șase sute de ani înainte de evenimentele despre care citim în cartea Iosua. În Geneza capitolul 15, versetul 16, Dumnezeu îi spune lui Avram – pe când încă nu se numea Avraam. „În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor,” care este un alt nume pentru canaaniți, „nu şi-a atins încă vârful.” În alte cuvinte Dumnezeu putea să vadă răutatea amoriților, așa că le-a dat șase secole, șase secole, șase sute de ani pentru a-și schimba căile. Știm că dacă și-ar fi schimbat purtarea i-ar fi iertat. Știm asta datorită poveștii lui Rahav din Iosua capitolul 2. Când ea și-a schimbat cursul vieții, Dumnezeu a primit-o. Și dacă poporul și-ar fi schimbat căile, Dumnezeu i-ar fi primit, dar nu au făcut-o. Se pare că dimpotrivă, au devenit tot mai răi cu fiecare generație ce trecea. Deuteronom 12:31 spune următoarele despre oameni: „făcând toate urâciunile pe care le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.” Mulți dintre voi citiți traducerea lui Eugene Peterson a Bibliei. El spune: „Canaanul secolului 13 î. de Hr. era o groapă de șarpe a sacrificării de copii și prostituție sacră. Oameni care erau devotați fără milă folosirii celor mai nevinovați și vulnerabili membri ai comunității, bebelușii și virginele pentru a-l manipula pe Dumnezeu sau dumnezeii străini.” Dumnezeu a văzut asta. Nu numai că a văzut ce au făcut, dar un Dumnezeu omniscient a văzut ce urmau să facă. El știa ce se va întâmpla dacă răul rămânea trecut cu vederea, așa că i-a pedepsit. Prin pedepsirea lor, El proteja oameni, planeta, țara promisă, oamenii promisunii, și proteja Copilul promisiunii.

    Știu că pare o pedeapsă severă, dar vreau să ne amintim de asemenea că de multe ori copiii nu înțeleg severitatea deciziilor părinților lor. Ei nu înțeleg acțiunile pe care părinții le fac pentru a-și proteja copiii. Am un prieten a cărui fiică, pe vremea când era adolescentă, avea un iubit toxic. Acesta o influența în tot ce era rău. În urma influenței lui, ea a început să aibă gânduri întunecate și negative. Părea că băiatul ar fi pus o vrajă peste fiica lui așa că i-a impus să se despartă de el, și să nu-l mai vadă. Ea a refuzat și au continuat să se întâlnească. În cele din urmă a făcut un act de disperare, și-a dat dat demisia, a pus casa spre vânzare și a spus familiei că se vor muta, toate acestea doar pentru a-i separa pe cei doi. Răspunsul fetei către tatăl ei a fost: „Exagerezi.” Sunt sigur că pentru ea era o exagerare, dar în mintea lui, era o protecție necesară.

    Pentru aceia care citesc cartea Iosua și spun că răspunsul lui Dumnezeu a fost o exagerare, m-aș grăbi să spun că pur și simplu nu știm dacă e așa. Nu știm cât de răi erau oamenii. Nu știm cât de nedrept și crud s-ar fi comportat față de alte generații. De asemenea, să nu uităm că Dumnezeu e Dumnezeu și doar El știe pe deplin, și doar El înțelege. Și în cele din urmă, să nu uităm că Dumnezeu este Dumnezeul harului. E singura carte din Biblie în care oamenilor lui Dumnezeu li se cere să acționeze atât de agresiv. În orice altă situație oamenilor lui Dumnezeu li se cere să fie miloși și buni. Dumnezeu Însuși e un Dumnezeul al răscumpărării, care manifestă putere, răbdare și dragoste. El ne-a câștigat încrederea pagină după pagină și ni s-a revelat ca un Dumnezeu al harului. Depinde de tine dacă vei continua să te mai lupți cu acest gând, dar eu așa văd lucrurile, și sper ca ceea ce v-am spus să vă ajute.

    Apropo, într-o zi Dumnezeu va face asta din nou. Va pedepsi tot ceea ce este rău și îl va înfrânge complet pe diavolul și pe îngerii și urmașii lui. Și cred că în acea zi, nimeni nu va pune la îndoială dreptul Lui de a acționa astfel.

    Acum haideți să începem studiul pe Iosua capitolul șase. Povestea zidurilor Ierihonului și prăbușirea lor. Iată ce trebuie să știți despre zidurile Ierihonului. Erau imense. Înconjurau cetatea precum o platoșă de apărare. Două cercuri concentrice de piatră se ridicau la 12 metri de la pământ. Erau de netrecut. Iată ce trebuie să știți despre locuitorii Ierihonului. Erau feroce și sălbatici. S-au împotrivit de-a lungul anilor tuturor asediilor. Au alungat toți cotropitorii. Stăteau pe metereze și aruncau săgețile ca ploaia înspre atacatorii lor. Puteai spune despre ei că erau o variantă din epoca de bronz a armatei naziste. Îi putem numi tirani în câmpiile Canaanului. Toate acestea însă până a apărut Iosua. Până în ziua în care armata lui și-a făcut apariția. Pînă în ziua în care pietrele au început să crape și cărămizile să cadă. Până în ziua în care totul s-a cutremurat. Pietrele din ziduri, genunchii regelui, molarii soldaților. Cetatea neîntrecută a întâlnit forța de neoprit și puternicul Ierihon s-a prăbușit. Iată însă ce trebuie să știți despre Iosua. Nu el a fost cel care a dărâmat zidurile. Știu că vechiul imn spune altceva. „Iosua a dus lupta de la Ierihon, Ierihon...” Îl știți. Cu toții l-am cântat, dar e greșit. Nu Iosua a dus această luptă. Iosua nu a purtat niciodată o sabie. Nu a învârtit nici un ciocan. Oamenii lui nu au mișcat nici o cărămidă. Nu au spart nici o ușă, nu au desfăcut nici o piatră. Acea mișcare, acel cutremur, acea zdruncinătură - Dumnezeu a făcut-o pentru ei și ascultă-mă, Dumnezeu o va face și pentru tine. Ierihonul tău este frica ta. Ierihonul tău este vinovăția ta. Ierihonul tău este neliniștea ta. Ierihonul tău este negativismul tău. Înclinația ta spre critică, prea multă analiză, spre compartimentare. Ierihonul tău reprezintă acea concepție, acea întăritură care te ține de la a înainta în viața pe care Dumnezeu ți-a predestinat-o. Ierihonul tău îți fură bucuria, pacea, somnul noaptea, îți distruge relațiile și stă între tine și zilele tale glorioase. Și pentru ca tu să poți trăi zilele glorioase, Ierihonul trebuie să cadă. Pentru a moșteni pământul trebuie să înfrunți Ierihonul și zidurile lui trebuie să cadă. Îți voi spune ce trebuie să faci ca aceasta să se întâmple.

    1. Să crezi în puterea lui Dumnezeu. Dacă citești Iosua capitolul șase, vei vedea cum Domnul îi spune lui Iosua, „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi.” (Iousa 6:2) Dumnezeu nu a spus: „Iosua, cucerește orașul!” ci „Iosua, Eu am cucerit orașul, tu primește-l acum.” Iosua nu a mers înainte sperând să câștige, ci el știa că Dumnezeu câștigase deja. Tu nu lupți pentru victorie tu lupți în victorie. Și Dumnezeu nu îți spune: „Bob, vreau să scapi de acele obiceiuri proaste,” ci Dumnezeu îți spune: „Bob, Eu am rupt puterea acelor obiceiuri proaste de peste viața ta, acum umblă prin credință alături de mine. Primește binecuvântarea victoriei mele.” Totul începe chiar aici cu această credință în noua ta identitate, încrezându-te în ceea ce ți s-a întâmplat în ziua în care ai traversat Iordanul sau ai pășit prin credință. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost că ai devenit moștenitor împreună cu Hristos, nu un cetățean marginalizat al cerului, ci un moștenitor împreună cu Hristos. Fiecare binecuvântare a lui Hristos îți stă la dispoziție. A fost Hristos victorios în viața Sa? Da. Vei fi tu victorios în viața ta? Da. A biruit Hristos păcatul și moartea? Da. Vei birui tu păcatul și moartea? Da. Întrebarea nu este dacă vei birui ci când vei birui? Trebuie să înveți să umbli în putere, în credință, anticipând că e doar o chestiune de timp până când un alt Ierihon va fi dărâmat. Satan a pierdut orice drept pe care l-a avut asupra ta la cruce. Isus l-a dezarmat pe diavolul. Dușmanul e acum învins, a fost umilit, și în consecință, problemele zilei de azi nu sunt neapărat problemele zilei de mâine. Greutățile personale de azi nu trebuie să fie prezente și mâine. Dependențele de azi, nu trebuie să fie și dependețele zilei de mâine. Nu te mai eticheta singur. „Eu sunt doar un luptător.” „Pornografia e slăbiciunea mea.” „Tatăl meu a fost un băutor și un bețiv, se pare că sunt destinat să duc mai departe tradiția familiei.” Încetează să mai gândești așa! Încetează! Astfel de cuvinte devin aliații diavolului. Îi vor da acces în duhul tău. Nu te alia cu el, nu te pune în acord cu el. Tu nu ești destinat înfrângerii. Tu ești un copil al lui Dumnezeu. Nu ești destinat depresiei. Nu ți s-a pregătit o viață de sărăcie și tristețe. Nu este voia lui Dumnezeu să trăiești o viață fără bucurie, marginalizată, înfrântă, nefericită și epuizantă. Este timpul să întorci urechea de la vechile voci și să începi să auzi și să primești aceste opțiuni noi. După cum spune psalmistul: „O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată.” (Psalmul 16:6) Trăiește din moștenirea ta ca un moștenitor împreună cu Hristos. Încrederea în Dumnezeu e primul pas.

    2. Al doilea pas e să te lupți cu armele lui Dumnezeu. Parcă îmi imaginez cum soldații lui Iosua au ridicat capetele în timp ce comandantul lor anunța, „E timpul să luăm Ierihonul!” „În sfârșit! Ne vom lua săbiile, sulițele. Vom asalta zidurile. Unde să atacăm mai întâi Iosua?” Iosua însă s-a uitat la bărbați și a spus: „Dumnezeu are o altă strategie. El ne-a poruncit unul din cele mai neobișnuite atacuri.” El a spus: „Luaţi chivotul legământului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului.” (Iosua 6:6) Amintiți-vă că chivotul legământului reprezenta prezența lui Dumnezeu. Așa că le-a spus soldaților să meargă în fața și în spatele preotilor care purtau chivotul legământului și suflau din trâmbițele de corn de berbec. Și poporului „Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: „Strigaţi!” Atunci să strigaţi.” (Iosua 6:10) Așa că preoții aveau să sufle din trâmbițe continuu în timp ce soldații și preoții mărșăluiau în jurul orașului o dată pe zi. Nu a existat nici o luptă corp la corp, nu s-au ridicat săbii, nu au zburat sulițe, nici un berbece, nu s-au acționat catapulte. Ci doar trâmbițe de corn de berbec și preoți care mărșăluiau liniștiți. Iosua avea cel puțin patruzeci de mii de soldați la dispoziția lui și el le spune să nu strige și să privească. Ce fel de război o fi acesta? Un război spiritual. Fiecare bătălie e de fapt o luptă spirituală. Fiecare conflict e de fapt un conflict cu Satan și forțele lui. Din acest motiv Scriptura ne îndeamnă: „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:3-4) Întăritură. E un cuvânt important în vocabularul nostru creștin. Cuvântul întăritură apare de vreo 50 de ori în Biblie și în general se referă la o fortăreață. O fortăreață înaltă, inaccesibilă sau greu de cucerit. Regele David a numit orașul Ierusalimului o fortăreață când l-a văzut așezat sus de pe deal. Apostolul Pavel folosește acest termen - fortăreață - nu pentru a descrie o clădire din cărămizi ci un proces al gândirii, o mentalitate, o atitudine.

    Să citim din nou versetul: „Căci armele cu care ne luptăm noi... sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 10:4-5) Vedem aici definiția unei întărituri. E vorba de un raționament, de un mod de gândire, de o atitudine, de o concepție, este o înălțime care se ridică împotriva cunoștinței de Dumnezeu. În alte cuvinte ceva ce concurează cu adevărul despre caracterul lui Dumnezeu. Ceva ce caută să nege adevărul despre Dumnezeu, se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu. Alte traduceri folosesc următoarele cuvinte pentru a descrie o întăritură: imaginații (versiunea King James), pretenții (New International Version), părere elevată (versiunea English Standard), filozofie deformată (versiunea The Message). Prin urmare o întăritură reprezintă orice concepție, orice tipar de gândire, orice atitudine, orice convingere care se ridică împotriva lui Dumnezeu. O întăritură este o premisă falsă care neagă promisiunea lui Dumnezeu. O întăritură este o premisă falsă, o filozofie, care neagă promisiunea lui Dumnezeu, adevărul.

    Câteva exemple de întărituri: „Dumnezeu nu m-ar putea ierta niciodată.” Aceasta este întăritura vinei. E o premisă falsă. „Nu l-aș putea ierta niciodată.” Poate asta simți, dar nu e adevărat, ai putea să-l ierți. E o întăritură a resentimentului. „Întotdeauna mi se întâmplă lucruri rele.” E o premisă falsă. Nu e adevărat. Poți începe să crezi asta și să iei decizii în consecință. E o întăritură a autocompătimirii. „Eu trebuie să fiu responsabil.” Nu trebuie. E o minciună. E o întăritură a mândriei. „Nu merit să fiu iubit.” E o minciună. Meriți să fii iubit! Ești special în ochii lui Dumnezeu. E o întăritură a respingerii. „Nu îmi voi reveni niciodată.” E întăritura înfrângerii. „Trebuie să fiu bun, sau Dumnezeu mă va respinge.” E întăritura legalismului sau a realizărilor. „Sunt atât de bun pe cât arat,” sau „atât de bun pe cât posed.” Întăritura înfățișării fizice și întăritura materialismului. Acestea sunt întărituri și dacă nu luați ofensiva împotriva lor, ele vor domina pământul țării voastre promise și nu veți înainta niciodată. Dacă nu învățați să negați premisa neadevărată și să vă bazați pe promisiunea divină, întotdeauna veți fi cu un picior în pustie și cu un picior în țara promisă. Așa că dacă sunteți gata să înaintați veți învăța să luptați în puterea lui Dumnezeu pentru a dărâma aceste întărituri. Pavel spune: „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu.” Cu alte cuvinte noi nu doar strângem din dinți și ne dublăm eforturile. Nu! Aceasta e calea firii pământești. Armele noastre vin de la Dumnezeu. Și Dumnezeu spune că armele lui sunt „întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4) El nu vrea doar să te ajute să-ți revii, ci vrea să surpe întăriturile odată pentru totdeauna. Noi putem avea speranța că vine o zi în care aceste întărituri vor reprezenta știrile de ieri. Putem avea speranța că nu vom trăi întotdeauna cu această luptă cu această prejudecată, cu această mânie, cu această rană, cu această inimă. Noi trebuie să vizualizăm ce poate face Dumnezeu în noi. Vrem să vedem întăriturile noastre dărâmate, nu-i așa? Imaginea Ierihonului e imaginea a ceea ce Dumnezeu poate face cu Ierihonul tău.

    Cum se va întâmpla asta? Îl vei pune pe Dumnezeu în centru mereu. Iosua a pus chivotul și preoții chiar în mijlocul procesiunii. Totul orbita în jurul lui Dumnezeu: preoții, trompetele, soldații. Chiar în mijloc se afla chivotul legământului. Asta trebuie să facem și noi. În timp ce înaintăm în țara noastră promisă, vom face tot posibilul pentru a-L pune pe Dumnezeu în centru. Nu vom încerca să dărâmăm întăriturile fără El. Nu vom încerca să găsim explicații logice. Nu vom încerca să ignorăm sau să negăm problema. Nu o vom soluționa cu ajutorul alcolului, arătând cu degetul sau dând vina pe alții. Îl vom pune pe Dumnezeu în centrul acțiunii. Vom mărșălui prin credință, cu încrederea că la fel cum Iosua a plasat soldați înaintea și înapoia preoților, la fel și Dumnezeu a pus îngeri în fața și în spatele nostru pentru a ne proteja. „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” (Psalmul 91:11-12) Tu nu lupți singur. Nu! Dumnezeu te călăuzește, Isus te mângâie, îngerii îți păzesc calea și... asta o să-ți placă, ...ai o trâmbiță din corn de berbec. Ce ai zis? Ai o trâmbiță din corn de berbec în care să sufli. Copiii lui Israel aveau două trâmbițe: o tropetă de argint și o trâmbiță din corn de berbec. Trompeta de argint era folosită pentru a da semnalul începerii bătăliei. Trâmbița din corn de berbec era folosită pentru a declara câștigarea unei bătălii. Care din acestea două au folosit-o preoții în timp ce mărșăluiau în jurul Ierihonului? Au chemat ei oamenii la luptă? Nu, ci au declarat că lupta a fost deja câștigată. Au mărșăluit în credință. Nu au luptat pentru victorie ci au luptat în victorie.

    Dumnezeu i-a spus lui Iosua să lase victoria să răsune. Apoi le-a spus oamenilor să facă liniște: „să nu vă iasă o vorbă din gură.” (Iosua 6:10) „Nu vreau să discutați între voi. Nu vreau să vă dați cu părerea.” Nimeni să nu zică: „Ce crezi că vor face?” „De ce nu procedăm așa?” „De ce așa, de ce nu invers?” Propriile noastre gânduri devin dușmanii noștri și începem să semănăm aceste semințe de distrugere printre noi. În loc să ascultăm propriile păreri, Dumnezeu spune: „Lăsați-Mă pe Mine să conduc.” Și lăsați ca sunetul de victorie al trâmbiței să ne umple viețile. De unde să procurăm trâmbițele astea Max? Noi nu trebuie să folosim trâmbițe, ci versete, cântece de laudă, cuvinte de încurajare, declarații ale adevărului. Vom declara că suntem mai mult decât biruitori prin Hristos. „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Ne vom umple mințile cu relatările vieții lui Isus, cu învierea, umblarea pe apă, înmulțirea pâinilor și promisiunea întoarcerii lui Hristos. Vom lăsa astfel ca trâmbițele speranței să răsune tare în viețile noastre, nu vom scoate nici o vorbă. Nu vom asculta alți negativiști. Vom evita discuții, plângeri și nemulțumiri. Acestea nu îl vor deranja pe diavol și cohortele lui. Ci vom sufla din trâmbițe, vom cânta cântece de laudă și răscumpărare. Vom declara versete de biruință. Vom pune muzică de laudă în mașină, vom pune versete pe parbriz. Vom face tot ce putem pentru a ne umple mințile cu adevăr, și în timp ce facem asta, acel pământ va începe să se cutremure. Zidurile vor începe să cadă și demonii vor începe să fugă.

    Îmi imaginez cum canaaniții se uitau în jos de pe ziduri. În prima zi au râs de israeliți, a doua zi la fel, a treia zi... a patra zi... Deja îmi imaginez că au devenit puțin mai serioși. A cincea zi se întrebau probabil, „Ce au de gând oamenii ăștia?” A șasea zi... și apoi în a șaptea zi... nu duseseră niciodată o astfel de luptă. Mă gândesc la dușmanul tău acum, la diavol. Mă întreb cum răspunde el când te vede azi aici, cercetând Cuvântul lui Dumnezeu, apucând promisiunile lui Dumnezeu, înflăcărându-ți credința, stârnind flacăra care e în tine, crezând că ești moștenitor împreună cu Hristos, învățând să-ți umpli mintea de speranță și nu negativism, învățând că adevărata luptă nu se dă împotriva republicanilor sau democraților sau a guvernului, a liberalilor sau conservatorilor, sau a economiei, ci adevărata luptă se dă împotriva diavolului însuși. Așa că vei lupta împotriva lui Satan și împotriva urmașilor lui. Vei învăța să te rogi, vei învăța să te închini, vei învăța să ieși din casă în fiecare zi cu speranță. Vei învăța cum să înlocuiești gândurile negative cu gânduri de adevăr și Satan va începe să observe. Va începe să observe pentru că el vede prezența lui Isus cel viu în inima ta, și atunci când vede asta, prieten drag, nu mai are de ales decât să plece. El nu poate rămâne acolo unde Hristos e proclamat.

    Cu ceva timp în urmă, o mamă mi-a cerut să mă rog pentru băiatul ei de opt ani. Era chinuit mereu de gânduri negative, vedenii și imagini înspăimântătoare. Vedea oameni în spatele mașinilor și în umbre, și aceste imagini îl speriau pe bună dreptate. Nu putea să doarmă nici noaptea din cauza lor. În ziua în care ne-am cunoscut părea înfrânt. În timp ce frații lui erau încrezători și fericiți, el nu mai avea zâmbetul pe față. Nu exista nici o umbră de bucurie pe fața lui și adesea vedeam lacrimi în ochii lui în timp ce se lipea de mama lui. Mama mi-a spus despre gândurile înspăimântătoare. Îl duseseră la medici și la psihiatri dar nu l-au putut ajuta. M-a întrebat dacă nu voiam să mă rog pentru el. I-am spus tânărului băiat ceea ce v-am spus și vouă. Și anume că adevărata bătălie în viață are loc în gândurile noastre. Dar diavolul nu are nici o autoritate peste viețile noastre. Și Dumnezeu ne va ajuta să facem fiecare gând rob. I-am spus despre armele spirituale ale rugăciunii, închinării și Cuvântului. L-am îndemnat să memoreze un verset biblic și să-l citeze de fiecare dată când apărea un gând înspăimântător. Apoi i-am sugerat să facă următorul exercițiu: i-am spus să își ridice mâna și să apuce acel gând înspăimântător, să-l smulgă pur și simplu din cap și să-l arunce la gunoi. Și înainte de a avea timp să se întoarcă, să umple acel gând cu o promisiune de-a lui Dumnezeu, cu un verset din Biblie. Am exersat. A ieșit biruitor. Ne-am rugat pentru el. I-am făcut ungerea, iar cinci zile mai târziu mama lui a observat mari progrese. Mi-a trimis următorul email. „De săptămâna trecută, imaginile au dispărut. Nu le mai vede. Se descurcă bine la școală. A început să citească cu plăcere cartea Geneza. Dumnezeu ne-a dat Psalmul 25:5: „Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” Recită acest verset în fiecare noapte. L-a adus mai aproape de Hristos și folosește strategia de a arunca gândurile la gunoi. A spus că atunci când încearcă să le arunce, nu îl mai doare capul, iar când l-am întrebat ce le-a făcut să plece, mi-a zâmbit și mi-a spus: „Știu că Dumnezeu!”

    Încă un Ierihon înfrânt. „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7) „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Avantajul pe care îl are cineva mai tânăr e credința. Credința. Cei tineri vor asculta mai repede. Un copil de opt ani are un duh ca acela a unui copilaș care nu crede că e destinat să trăiască cu aceste întărituri. Provocarea cu care vă confruntați mulți dintre voi e că aceste întărituri v-au dominat decenii la rând și ați presupus că sunt parte din cine sunteți. Nu e adevărat! Nu e adevărat! Imaginează-ți o nouă versiune a ta. Imaginează-ți o versiune nouă mai bună a ta. Dumnezeu nu și-a încheiat lucrarea cu tine încă. Vei ști că a terminat atunci când tu îți vei da ultima suflare. De acum și până atunci, El are planuri mari de a-ți schimba modul de gândire, de a modifica felul cum vezi lucrurile. Poate ai fost un fanatic toată viața ta, dar nu trebuie să contiuni să fii un fanatic. Poate ai fost un afemeiat toată viața ta, dar nu trebuie să continui să fii un afemeiat. Nimic nu e săpat în piatră. Dumnezeu poate distruge tiparele pe care le-ai învățat de la părinții tăi, tiparele pe care le-ai deprins în societate. El poate dărâma toate acestea și poate crea în tine o nouă persoană, dar nu o va face până nu Îl crezi. Până când nu adopți credința acelui băiețel de opt ani, până când nu începi să vizualizezi: „Dacă mă voi împotrivi diavolului, el va fugi de la mine.”

    Vei spune: „Max, eu am încercat deja de multă vreme asta.” Cred că și unii din evrei au gândit asta. Au mărșăluit prima zi, a doua zi, a treia zi... Ați realizat în timp ce ați citit Iosua capitolul 6 că Iosua nu le-a spus evreilor câte zile vor mărșălui în jurul orașului? Lui Iosua Dumnezeu i-a spus că vor fi șapte zile. El știa. Dar nu știu de ce Iosua nu a spus asta poporului. Puteau crede că vor mărșălui în jurul orașului ani de zile. Iosua nu le-a specificat cât. Nici Isus, Iosua al nostru nu ne-a spus nouă cât timp va dura. El ne spune doar să continuăm să mărșăluim. Dar știm un lucru. El ne-a spus: „fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (2 Corinteni 15:58) Să continuăm să mărșăluim. Ceea ce știm e că nu mai avem mult. „În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori... A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!... Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate.” (Iosua 6:15-16, 20) Aceleași ziduri care i-au împiedicat să intre au devenit pietre peste care să calce și să intre în oraș. Fie ca Dumnezeu să facă același lucru cu Ierihonul tău. Să treci de la premise neadevărate la promisiuni divine. Apucă acele gânduri și scoate-le. Imaginează-ți o nouă versiune a ta. Apropo, ceea ce s-a întâmplat în Ierihon, se va întâmpla din nou. Iosua al nostru, Isus Hristos, va face semn unui înger să sune dintr-o trompetă, și în acel moment totul se va cutremura. Lumea așa cum o știm noi se va schimba și tot răul care a adus foame, lipsă, viol, durere în această lume, diavolul împreună cu toate slugile lui va fi aruncat pentru totdeauna într-o pedeapsă eternă. Apoi Dumnezeu va așeza o nouă împărăție chiar aici. Până atunci va fi o luptă, va fi o bătălie, dar știm cine a câștigat și Îl vom urma pe El, nu-i așa? Și ne vom încrede în El că va dărâma Ierihoanele din viața noastră. Amin?

    Doamne, îți mulțumim că ne-ai amintit aceste lucruri. Ne punem încrederea în Tine. Ne rugăm Tată ca orice ai stârnit în inimile noastre astăzi să împlinim. Nu ne lăsa să uităm ce ne-ai învățat. Păzește aceste adevăruri în mințile noastre. Ajută-ne să ne privim diferit. Ajută-ne să urmărim promisiunile Tale și să fim oameni ai victoriei. Aducem această rugăciune prin Isus Hristos, și toți care sunt de acord spun: amin.