Disciplina în biserică 

de Ardelean Viorel

1. Introducere

2. Motive de disciplinare

a. Scopul disciplionări

b.Atitudini şi obiective biblice în disciplinare

c. Motive de corectare

3. Disciplinarea

4. Concluzii

5. Bibliografie

1. Introducere

Cuvântul folosit pentru disciplinare[1] este ”pandeia”, care însemnă în original și pedagogie  a educa prin care se înțelege și insruirea copiilor. Cuvântul se trage din termenul grecesc medical ”pediatric  Pedo”, termenul original pentru copii. Cuvântul pedeapsă are conotații negative, dar cuvântul pandeia are un spectru mai larg, deoarece are și un aspect pozitiv dar și negativ, este ca o balanță în transmiterea unor lucruri ca învățarea adevărului, virtuți și caracter, în care pe de altă parte cei disciplinați primesc destulă durere, și trebuie direcționați de la lucruri rele spre fapte bune, și în consecință vor evita răul. Prin folosirea acestui cuvânt se presupune un efort, pentru cultivarea unor virtuți creștine, care înseamnă corectarea greșelilor și atenuarea pasiunilor. De asemenea se încearcă eliminarea răului  și încurajarea a ceea ce este bun. Dumnezeu  și Biserica prin reprezentați fac acest lucru în viața noastră. Ar trebui să fie o balanță între pozitiv și negativ. Când vorbim de pedeapsa divină ea are legătură mai mult cu sfințirea noastră. Există și excepții când se cade în păcat sau erezii. Atunci când folosim termenul de biserică ne referim la noțiunea de Trup al lui Hristos. (Romani 12:5) Credincioșii sunt mădularele trupului iar capul este Isus Hristos (Ephesians 5:23).  Imaginea Trupului simbolizează legătura dintre Biserică și credincioșii care compun Biserica și Hristos care este Capul Bisericii, o părtășie pe verticală dar și una pe orizontală între frați. Se face confuzie între clădirea bisericii și cei care compun biserica, dar și mai mult adevăratul trup al bisericii este totalitatea tuturor credincioșilor   din    toate veacurile și timpurile, care au spălați de păcate în Sângele lui Isus Hristos și care au fost Născuți din Nou. Biserica s-a născut la Rusalii ( Fapte 2), iar prima referință despre Biserică o găsim în Matei 6:18, pe care o folosește Domnul Isus dar o face cu referință la timpul viitor. Termenul grecesc pentru Biserică este  εκκλεσια care înseamnă adunarea celor credincioși. Și în Vechiul Testament și în Noul Testament Dumnezeu era acela care vorbea și poporul asculta[2]. Biserica are patru funcții principale descrise în Fapte 2:42 și care sunt învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâini și rugăciune. În legătura frățească intră și zidirea Trupului, părtășie pe orizontală între credincioși. Dacă cine se bucură ea se amplifică și se bucură tot Trupul, iar dacă cineva suferă, în părtășie durerea se micșorează. Autoritatea în Biserică este o autoritate delegată, iar disciplinarea se face prin cei care reprezintă biserica, frați aleși, pastor, diaconi și comitet. Disciplina este totalitatea regulilor de comportare și ordine pentru membrii unei colectivități. Ea este într-un anume fel liberă  dar în același timp este condiționată și impusă.[3]  Cuvântul folosit pentru disciplină este καταρτιζειν , care înseamnă reabilitarea unui frate căzut într-o greșeală, cuvântul mai înseamnă și a adapta, a pune în ordine, sau a reface.[4] Atunci când analizăm Biserica o facem prin cel puțin două lentile, din care una este lentila Scripturii și alta este lentila culturii respective.[5] De asemenea atunci când se face disciplinarea trebuie să avem în minte mai mulți factori. Ne gândim la biserica locală dar și la Biserica Universală, la biserica vizibilă dar și la Biserica invizibilă care este adevăratul Trup a lui Hristos. De asemenea Biserica este și Mireasa lui Hristos care are un veșmânt curat și fără pată. (Ephesians 5:27).  O adevărată relație cu Dumnezeu presupune sfințenie atât din partea credinciosului cât și a Bisericii.  Nimic întinat nu poate sta în preajma lui Dumnezeu și ca exemplu când Adam și Eva au păcătuit ei au fost izgoniți din Grădina Eden. (Geneza 3:23). Biserica este un grup de credincioși sfinți dar și declarați ca sfinți care se adună pentru  a asculta vocea lui Dumnezeu, a avea părtășie, laudă și rugăciune, și a împărtăși  sacramentele. Păcatul nu are loc în acestă ecuație.

2. Motive de disciplinare

a. Scopul disciplinării

Calificarea pentru a fi membru într-o biserică este să ai o relație mântuitoare cu Isus Hristos, ca presupune o închinare în duh și adevăr (Ioan 4:24), și Nașterea din Nou conform cu Ioan 3: 3-6. De asemenea prin botez devii în mod vizibil aparținător al unei biseici locale (Fapte2: 41)[6] de asemenea acest lucru presupune o perioadă de chatechizare, când avem timpul necesar a familiarizare cu doctrinele de bază și în acest timp un comportament sănătos din punct de vedere biblic. De asemenea nu trebuie să se facă confuzie dintre membralitatea din biserică (Anania și Safira din Fapte 5) și Biserica adevărată ca și Trup al lui Hristos. Această Biserică[7] nu e o organizaţie pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou. Evrei 12:23  “de Biserica celor întâi născuţi, cari sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,” Scopul pentru care se fac disciplinarea  este restaurarea credincioșilor care merg pe căi greșite.[8] Păcatul este acela  care împiedică părtășia credinciosului cu Dumnezeu și afectează întreaga biserică. Scopul presupune refacerea relației celui care a păcătuit cu Dumnezeu dar și cu credincioșii din Biserică. Disciplinarea se face într-un mod pedagogic. Disciplinarea se face conform cu Matei 18 :15-17. Disciplina constă în mustrare, ridicarea drepturilor şi excluderea din Biserică.  Reprimirea unui exclus se va face, la fel, pe baza mărturisirii. De asemenea sunt relevante în acest scop textele din 2 Tesaloniceni 3:6  și 1 Corinteni 5:11.  Noi trebuie să dovedim că ținem la onoarea lui Dumnezeu[9], se confirmă diferența dintre cei care sunt mântuii și cei care nu sunt mântuiți, iar disciplinarea se face în dragoste și se urmărește readucerea celui care a greșit în Biserică. Prin disciplinare dovedim ascultare de Dumnezeu, de Sfânta Scriptură, de normele statuare și de Mărturisirea de Credință.[10]

b. Atitudin şi obiective biblice în disciplinare

Disciplina nu este răzbunătoare, nu se aplică retributiv și nu se face în mod sadic[11]. Ea trebuie să fie întotdeauna constructivă, se aplică în folosul celui care nu a reușit să facă binele. Dacă păcatul este mustrat cu duritate, însuși mustrarea este un păcat. Dacă atitudinea celor care fac disciplinarea este doar de al arunca afară din biserică, a nu este biblică.[12] Nu este admisă răzbunarea personală și se poate adăuga faptul că și antipatia nu este permisă. Spiritualitatea blândețea, umilința, trebuie să fie o trăsătură de caracter a celor care disciplinează. (Galateni 6:1) La fel este necesară și o poziție în care nu se face compromis. Izgonirea vânzătorilor din Templu (Ioan 2: 13-17) de către Isus este un bun exemplu. De asemenea dragostea este absolut necesară în contextul disciplinării. Cel disciplinat trebuie socotit nu ca un vrășmaș ci ca un frate. (2 Tesaloniceni 3:15) De asemenea trebuie să dai posibilitatea celui în cauză să se apere. La fel cei care fac disciplinarea nu trebuie să își asume puteri mai mari ca acelea cu care a fost investit.  Cel care disciplinează are o autoritate delegată. Se face consilierea și se caută împăcarea. Dacă eforturile individuale dau greș, ia cu tine martori și acesta este un motiv de sinceritate[13], și în ultimă instanță se apelează la Biserică. Dacă membrii bisericii au fost primiți prin vot tot prin vot vor fi diciplinați și dacă este cazul dați afară.[14] Adunarea nu este în principiu o instanță de judecată (1Corinteni 5:2), dar trebuie să acționeze în cazul unor păcate evidente și dovedite.[15] Unul dintre obiectivele disciplinării este îndepărtarea păcatului și a urmărilor lui.[16] Judecata și pedeapsa oficială au fost poruncite. Păcatul penetrează și murdărește întregul grup și biserica. Puțin aluat dospește toată plămădeala, iar dacă păcatul rămâne nejudecat, încurajază atitudinea celorlalți de a păcătui. Așa se pierde mărturia bisericii.  Organizaţia Bisericii locale e făcută pe principiul democraţiei autonome. Programul Dumnezeiesc are ca scop stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor, iar Bisericile sunt mijloace alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop.  Bisericile au menirea de a proslăvi pe Dumnezeu, de a răspândi Evanghelia şi prin părtăşia frăţească de a da creşterea spirituală necesară fiecărui membru în parte. Hristos este capul Bisericii. Efeseni 1:22-23  “El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.”

c. Motive de corectare

Motivele pentru care o persoană este disciplinată sunt variate, dar este obligatoriu ca ele să aibă un suport biblic. Cei căzuți în păcat nu se pot împărtășii.  Este necesară  a păstra sfințenia bisericii  și sănătatea spirituală, altfel își pierde mărturia[17]. Biserica trebuie să rămână curată și în sensul acesta avem în Fapte 5 pe Anania și Safira. Cei care slujesc și conduc trebuie să fie exemplu: Titus 2:7  şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie. Motive de disciplinare :

-  O viață dezordonată 2 Tesaloniceni 3: 6-15

-  Abateri morale 1 Corinteni 5 în care se face mustrarea și se refuză părtășia

-  Desconsiderarea autorității Bisericii. Matthew 18:17  Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.

-  Învățături false[18] în care disciplina nu se confundă cu democrația  1 Timotei 1: 19-20 și sunt dați exemplu Imeneu și Alexandru.

- Dezbinările cer disciplinare Titus 3:10  După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,

- O atitudine de nepocăință[19]

Am înțeles că disciplinarea are un scop. Păcatul nu este compatibil cu pocăința și cu sfințenia lui Dumnezeu, atât credinciosul cât și biserica trebuie să rămână curate. Corectarea se face cu dragoste chiar dacă se ajunge la excludere.  Motivele pentru care este disciplinată o persoană trebuie să aibă ca suport Sfânta Scriptură. Dacă disciplinarea nu se aplică Biserica își pierde mărturia.

3. Disciplinarea

Înainte ca Domnul să ia ultima cină ” Cina cea de Taină” împreună cu ucenicii Iuda trebuie să place. Cercul intim al ucenicilor trebuia purificat. (Matei 29:17-29) membralitatea într-o biserica se poate pierde. Disciplinarea poate presupune 

- Matei 18: 15 în care dacă mustrarea rezolvă problema lucrurile se opresc aici.

- Interdicția de a participa la Cina Domnului (1 Corinteni 5:11) și alte activități

- Excluderea celui vinovat[20], se face de către biserică. Autoritatea Bisericii își are fundamentul în Scriptură și emană din Cristos. Excluderea se face când credinciosul stăruie în păcat. Pavel spune corintenilor  să scoată afară răul acela (1 Corinteni 5:13). Îndepărtarea răului din mijlocul poporului lui Dumnezeu se practica și în Vechiul Testament (Deutronom 17:7) iar închinarea la idoli era pedepsită cu moartea (Iosua 7)

- Măturarea aluatului cel vechi 1 Corinteni 5:5

Tot în contextul disciplinării  se pot amintii câteva din problemele actuale ale bisericilor, trebuie să recunoaștem realitatea lor și să se caute soluții. Ignorarea acestor probleme poate genera în viitor acte grave de indisciplină. Probleme de genul acestora ar fi:

- gelozia între două grupe de studiu

- nențelegeri în cor

- partide în biserică

- grup adunat în mijlocul unui lider ambițios

- absența respectului și a reverenței

- servicii slab organizate și pregătite

- copii indisciplinați

- râsul și vorbire neglijente, rumoare în sală

- tineri firești, indiferenți și sfidători

- indiferența, credincioși care nu-și asumă răspunderea[21] și altele.

În fața acestor probleme biserica trebuie să dea dovadă de înțelepciune, dragoste și răbdare, dar să nu fie indulgentă. Se pot face greșeli în aplicarea disciplinei cum ar fi :

- severitate excesivă

- atitudine părtinitoare cu rudele și cu prietenii care sunt un obstacol în calea crdincioșiei bisericii față de Dumnezeu

- nu se confirmă vinovăția

- aplicarea disciplinei se face în grabă.[22]

Măsurile de disciplinare se iau și împotriva slujitorilor bisericii. Pastorii diaconii, membrii în comitet, dirijori sau lideri, sunt supuși disciplinei bisericești ca și orice membru. Învinuirea trebuie adusă  cu martori și probe nendoielnice. (1 Timotei 5:19) Cauzele pot să fie abateri de la învățătura Scripturii, căderea în păcat, ispita mândriei, ispita bunurilor materiale, imoralitate, nendeplinirea  datoriei față de Biserică.  [23]Biblia dă reguli cu privire la viața noastră spirituală (1Timotei 4:7) ” să fii evlavios”, tradus și cu deprinde-te (disciplinează-te…engl GBV). Dacă ar fi să ”măsurăm” regulile de disciplinare, pentru a simplifica viața spirituală dar cu standarde biblice, poate am avea de câștigat în realitate, sau din contră am avea de pierdut. Dacă Biserica nu ia măsuri, va suporta consecințe de ordin spiritual, coborârea standardelor Scripturii la bunul plac al normelor omenești. Acolo unde biserica refuză să exercite disciplina dumneziască, ea mai devreme sau mai târziu, prin adunarea locală va înceta să reprezinte Biserica Universală și invizibilă care este Trupul lui Cristos.[24] Am înțeles faptul că există numeroase motive pentru a disciplina și este necesară autoritatea derivată a bisericii ca să facă acest lucru pentru membrii simpli din biserică dar poate să exercite autoritatea și asupra slujitorilor din biserică. Dar principala poziție a bisericii în procesul de disciplinare este aceea de corectare.  Dacă cei disciplinați dau dovadă de pocăință, ei pot fi reprimiți îm Biserică. Dar mai există o problemă atunci când disciplinarea o face Dumnezeu. În Evrei 12:5   Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. Dacă un tată pământesc pedepsește pe fiul lui și Dumnezeu face acest lucru ca un Tată și se poartă cu noi ca și cu niște fii și o face pentru binele nostru pentru ca să fim părtași sfințeniei Lui. Proverbs 3:11  Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului, şi nu te mâhni de pedepsele Lui. În Evrei capitolul 11 sunt prezentați eroii credinței care într-un fel sau altul au luat poziție față de Dumnezeu, dar dacă mergem mai departe de la versetele 33-40 sunt prezentate două feluri de creștini, unii aparent înfrânți, alții aparent biruitori, dar lucrul care este esențial este faptul că Dumnezeu îi privește la fel.

4. Concluzii

Apariția  bisericii pe scena istoriei ca Trup al lui Cristos, pe lângă beneficiile aduse dă posibilitatea unei relați corecte tuturor oamenilor credincioși cu Dumnezeu. Se  realizează părtășia pe verticală cu Divinitatea și pe orizontală ceilalți creedincioși. Dar s-a generat  și o serie de probleme în interiorul bisericii, de la cele mai simple, (creștini care  sunt copii în credință și care se hărănesc cu lapte) până la probleme grave ca păcate sau învățături false, partide în biserică,  care au necesitat  clarificarea lor și chiar  excluderea unor persoane. Ca exemplu avem în biserica din Corint în care   s-a ajuns la schisme. Aceste probleme trebuiau rezolvate, dar pentru rezolvarea lor este necesară o bază scripturală, bazată pe învățătura Vechiului Testament, dar în primul rând pe cea a Noului Testament, în care predomină învățătura lui Hristos, a ucenicilor și a apostolilor.  Scopul disciplinării era și este ca Biserica să rămână curată, pentru a nu-și pierde mărturia. Dacă Biserica nu este curată, ea rămâne cu statutul de biserică locală, dar nu mai face parte din Biserica ca și Trup al lui Hristos. Biserica trebuie să aibă o atitudine biblică atunci când trebuie să intervină, pentru a mustra, corecta și disciplina, iar disciplinarea se face în DRAGOSTE. Obiectivul principal trebuie să fie îndepărtarea păcatului din biserică, , care așa cum am văzut nu este compatibil cu sfințenia lui Dumnezeu.    Biserica nu este scutită de greșeli dar ea trebuie să le evite. Disciplina trebuie să aibă un suport telogic, doctrinal logic și rațional.   Motivele pentru care o persoană este disciplinată pot să fie variate, dar fără o bază scripturală se transformă în abuz de putere. Scopul disciplinei este sfințenia bisericii și recuperarea celui care a greșit și trebuie salvat. Un lucru care necesită claritate este faptul că  în disciplinare există  o autoritate derivată, biserica trebuie să țină seamă că Domnul le-a încredințat în mână fiecare membru al bisericii de care vor da socoteală. Acts 20:28  Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

5. Bibliografie

Doctrina și Administrarea Bisericii  de Paul  R. Jackson

Disciplina în Biserica Creștină de Ioan Râmcu

Acolo Eu Sunt în mijlocul lor de Christian Briem

Prelegeri de Teologie  Sistematică de  H. C. Thiessen

Analiza Semantică a unor termeni din Noul Testament de W. Barclay

Doctrine Biblice de Ionel Truță

Acolo Eu Sunt în mijlocul lor de Christian Briem

Teologie Creștină de Millard  J. Ericson vol 3

Disciplinează-te fără legalism de Don Whnitey

Disciplinarea plină de dragoste a lui Dumnezeu  de de John F. MacArthur, Jr.

Ardelean Viorel