Dumnezeu este Dumnezeul celei de-a doua șanse și a începuturilor noi. Dumnezeu este Dumnezeul zilelor gloriei. Bine ați venit la Zilele gloriei, o serie de mesaje pe viața și cartea lui Iosua. Dumnezeu i-a dat lui Iosua și copiilor lui Israel o a doua șansă la țara promisă și ei au apucat-o. Dacă și tu ai nevoie de o a doua șansă, un început nou, atunci cartea lui Iosua e pentru tine. Declarația zilelor gloriei va apărea pe ecran. Vă invit să vă umpleți plămânii de aer și inimile de speranță și să o spuneți din toată inima. Sunteți gata? Aceste zile sunt zilele gloriei. Trecutul e trecut, viitorul meu e strălucit. Promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate și Cuvântul Lui e sigur. Cu Dumnezeu în ajutor, voi fi tot ceea ce vrea El să fiu, voi face tot ce dorește El să fac, și voi primi tot ceea ce vrea El să primesc. Aceste zile sunt zilele gloriei.

    Fie ca să fie într-adevăr așa, Doamne. Ai milă de cel care vorbește căci păcatele lui sunt multe. Și dă-ne onoarea să primim un cuvânt proaspăt de la tronul Tău, din învățătura Ta. Prin Hristos ne rugăm, și toți oamenii lui Dumnezeu spun: amin.

    Ultimele cuvinte pe care îmi amintesc că le-am auzit înainte să intru în apă au fost: „Vei regreta!” Nu am băgat în seamă avertizmentul și nici nu m-am întors. Ce aveam să regret? Toată lumea mergea pe drumul lung, eu o luam pe o scurtătură. Ceilalți au mers de-a lungul apei. Eu am traversat-o direct. Până la urmă era vorba de Everglades [un parc național din Florida]. Desigur că eu nu mai fusesem niciodată în Everglades. Nu văzusem nici măcar o mlaștină din Florida. Văzusem pâraie în Texas și lacuri în New Mexico. Fusesem chiar la pescuit de păstrăvi în Colorado. Apa e apă nu? Greșit! Greșit! Greșit! – încercau să-mi spună noii mei prieteni din Florida. Voiau să mă ducă la un picnic, o petrecere de bun venit în Miami. Mesele erau așezate de cealaltă parte a bălții și parcul prevăzuse un pod peste care pietonii puteau să treacă. Dar cine avea nevoie de un pod? Tocmai terminasem facultatea. Nu aveam pe nimeni. Eram țanțoș. Doream să impresionez și nu m-au speriat câțiva metri de teren mlăștinos. „Voi fi dincolo imediat!” le-am spus. Cineva mi-a arătat un semn care spunea: „Apa din baltă nu e recomandată pentru recreere.” Eh. Nu mă putea opri un avertizment. Așa că m-am aventurat în apă. Noroiul mi-a înghițit picioarele. Apa era neagră, mirosea urât și era casă pentru un milion de țânțari. Chestii dubioase au început să înoate în jurul meu. Creaturi cu solzi se frecau de mine. Cred că am văzut o pereche de ochi care se uita în direcția mea, așa că am făcut imediat cale întoarsă. Amândoi papucii mei au fost absorbiți în abis și nu aveam să-i mai văd vreodată. Am ieșit plin de noroi, mușcat de țânțari și foarte rușinat. Am trecut podul și m-am așezat la masa de picnic. Toată lumea de la petrecere era fericită, dar eu eram murdar de noroi, îmi era rușine, eram mușcat și ud. Toată lumea se bucura de picnic. Și eu mă prefăceam că mă bucur, dar cum puteam din moment ce stăteam acolo acoperit de noroi uscat, mușcături de țânțari și de regrete. Toate acestea au dus la un picnic nefericit, dar și la un avertizment oportun.

    Viața e însoțită de voci. Și vocile conduc la alegeri. Și alegerile au consecințe. V-am dat un mic context. Amintiți-vă acum că studiem cartea lui Iosua și ne uităm la șapte ani din istoria lui Iosua în care aceștia au avut un succes de necontestat și fără precedent. Patruzeci de ani în pustie, urmați de șapte ani în țara promisă în care au moștenit ceea ce Dumnezeu le promisese. Și ne întrebăm ca și creștini ce putem învăța din această perioadă a succesului, această campanie triumfătoare. Cum putem noi să ne lăsăm în urmă pustia și să întrăm în țara noastră promisă? Adevărul e că mulți creștini bombăne la picnic. De ce unii sfinți reușesc în timp ce alții se luptă să supraviețuiască? De ce unii creștini trec peste încercări de mărimea Everestului, și ies biruitori, în timp ce alții merg pe cărări care par să meargă pe deal în jos, dar se împotmolesc și acolo. De ce unii oameni sunt necontenit mulțumiți în timp ce alții sunt fără nici o explicație și parcă necontenit nefericiți.

    Eu mi-am pus întrebarea asta în dreptul vieții mele. În unele perioade simt că vântul bate din spate. Pânzele mele sunt acționate la maxim. În alte perioade parcă pedalez o bicicletă cu o singură roată care și ea are cauciucul desumflat. De ce? Parte din răspuns are de-a face cu mlaștinele, cu semne și cu cărări alese. Vedeți, zilele glorioase au loc atunci când facem alegeri bune. Necazurile vin atunci când nu facem alegeri bune. Iată mesajul principal pe care Iosua l-a spus întregii adunări de la Sechem. Dacă doriți să completați spațiile libere, acesta este indiciul. Dacă faci o listă cu locuriile victoriei din cartea Iosua, nu uita de valea Sechem. Lista ar include râul Iordan. Acolo a avut loc traversarea. Tabăra de la Ghilgal. Am trecut pe acolo. Acolo s-au așezat pietrele de aducere aminte. Acolo s-a făcut din nou tăierea împrejur. Acolo Iosua a primit statutul de comandant al oștirii Domnului. Ierihonul, unde au căzut zidurile. Satul Ai. A. I. unde Acan a fost neascultător, unde Iosua a atacat din nou. Și acum valea Sechem. Ce e interesant e că pelerinajul de la Gilgal la Sechem a fost ideea lui Moise. El îi dăduse porunca lui Iosua să oprească atacurile și să ducă pe toată lumea într-o vale pentru ceea ce trebuie să fi fost cea mai extraordinară priveliște înregistrată vreodată între acei doi munți. Dacă citim în Deuteronom, Moise i-a spus lui Iosua, „După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var. Acolo, să zideşti un altar Domnului Dumnezeul tău, un altar de pietre... Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului Dumnezeului tău; să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău. Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele Legii acesteia, săpându-le foarte desluşit.” (Deuteronom 27:4-8)

    Sechem era la patruzeci de kilometri distanță de tabăra evreiască din Gilgal. Amintiți-vă că era vorba de două milioane de oameni. Două milioane de oameni! Cât orașul San Diego. Priveliștea putea probabil fi comparată cu un râu Amazon format din oameni, pe măsură ce mărșăluiau de la Gilgal la Sechem. Odată ce au ajuns în vale, Iosua a ascultat de spusele lui Moise și a început construirea unui altar.

    Acum citim din Iosua, capitolul opt. „Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel pe muntele Ebal, cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, şi cum este scris în cartea Legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumiri. Şi acolo Iosua a scris pe pietre o copie a Legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel.” (Iosua 8:30-32) În zona orientului în vremurile vechi era obișnuit ca regii să comemoreze reușitele militare prin a înregistra victoriile pe niște pietre uriașe tencuite cu var. Iosua însă nu a comemorat munca lui ci a sărbătorit Cuvântul lui Dumnezeu, a sărbătorit legea lui Dumnezeu. E ca și cum ai spune că secretul succesului lor nu a fost dat de puterea armatei lor, ci de hotărârea poporului de a ține poruncile lui Dumnezeu.

    Și acum urmează partea cea mai bună, „Tot Israelul, bătrânii, mai marii oştii şi judecătorii lui, stăteau de amândouă părţile chivotului, înaintea preoţilor din neamul leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului; erau de faţă atât străinii, cât şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel. Iosua a citit apoi toate cuvintele Legii, binecuvântările şi blestemele, după cum este scris în cartea Legii.” (Iosua 8:33-34) Pajiștea din Sechem era așezată între doi munți: Ebal și Garizim. A rămas o vale frumoasă până în ziua de azi, cu grădini, livezi și culturi de măslini pe toată suprafața văii. Straturi din calcar se pot vedea în zona cea mai adâncă a văii și sunt astfel stratificate încât au aspectul unor bănci naturale pe care pot sta mari mulțimi de oameni. Formația de pietre dă locului o calitate acustică care permite vocii dintr-o parte a unui munte să fie auzită până la celălalt munte. Așa că Iosua a așezat triburile pe cei doi munți. Șase de o parte și șase de cealaltă. Șase pe Garizim și șase pe Ebal unde fusese construit altarul. În valea din mijloc se aflau preoții, leviții, coducătoii, chivotul legământului și Iosua. Și când Iosua și leviții au început să citească binecuvântările, s-au urcat pe muntele Garizim. Și binecuvântările au fost strigate de pe muntele Garizim peste vale înspre muntele Ebal. Și de fiecare dată când binecuvântarea era citită de pe muntele Garizim oamenii de pe Ebal răspundeau și spuneau: „Amin!”

    Vă puteți imagina? Era vorba de două milioane de oameni! Era probabil ceva de genul: „Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi.” „Amin!” „Va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale.” „Amin!” „Domnul te va copleşi cu bunătăţi.” „Amin!” „Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme.” „Amin! Amin!” Toate acestea sunt enumerate în Deuteronom capitolul 28. Aceeași procedură a fost urmată atunci când s-au citit blestemele. „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit,” s-a auzit de data aceasta de pe muntele Ebal înspre oamenii de pe muntele Garizim. „Amin!” au spus oamenii de pe Garizim. „...cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa.” „Amin!” „...cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” „Amin!” Vocile răsunau între stânci dintr-o parte și din alta. Toți oamenii, copiii, emigranții, cei mai bătrâni, cei mai tineri, cu toții proclamau într-un ritm antifon valorile lor. „N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor.” (Iosua 8:35) Nu uitați când și unde a avut loc această întânire. Când a avut loc? În mijlocul unei invazii. Unde se aflau? Chiar în mijlocul teritoriului dușman. Acești soldați căliți în deșert au pus pe pauză bătălia fizică pentru a o putea duce pe cea spirituală. A acorda atenție cuvântului lui Dumnezeu e mai important decât a lupta războiul lui Dumnezeu. Sau, mai bine zis, a asculta cuvântul lui Dumnezeu înseamnă să lupți lupta lui Dumnezeu.

    Victoria are loc atunci când legământul e onorat. Vrei niște zile de glorie? Vrei un anotimp de victorii neîntrerupte? Vrei să moștenești Canaanul tău? Vrei să mergi din victorie în victorie? Vrei să ieși din pustiul tău și să pășești în moștenirea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru tine? Iată ce ne învață Sechem: ascultă de poruncile lui Dumnezeu. Ce ai spus? Te așteptai cumva ceva mai sofisticat? Mai mistic? Mai exotic? Mai intrigant? Ai crezut că viața în Canaan s-a născut în urma unor declarații extatice, viziuni angelice, momente pe vârful muntelui sau mesaje cerești în mijlocul nopții? Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar a fost vorba de ascultare. „Ascultarea,” a scris C. S. Lewis, „e cheia care deschide toate ușile.” Viața în țara promisă e pentru cei care trec mlaștina peste pod. Punct. Nu te gândi pentru nici un moment că poți asculta de vocea greșită, să faci alegerea greșită și să nu suporți consecințele. În același timp ascultarea, conduce la o cascadă de binecuvântare. Nu doar pentru tine, dar și pentru copiii tăi, pentru nepoții tăi și pentru strănepoții tăi. Și copiii a o mie de generații în viitor. „Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (Exod 20:6) În timp ce ne aliniem cu planul lui Dumnezeu, noi deschidem ușa pentru favoarea lui Dumnezeu. Aceasta nu e promisiunea sau garanția unei vieți ușoare. „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” (Psalmul 34:19)

    Un exemplu potrivit e schimbarea incredibilă a insulei Pitcarin. Istoria ne va relata cum în primăvara anului 1789 o echipă de marinari au navighat înspre acest punct micuț de insulă din sudul Pacificului. Ațâțați de cruzimea căpitanului Bligh, i-au înmânat acestuia și urmașilor lui demisia și o barcă și i-au privit cum dispar pe mare. Căpitanul Bligh, dacă vă amintiți, a ajuns în siguranță înapoi în Anglia, unde a depus mărturie împotriva echipajului lui care îl ajutase să navigheze corabia numită „The Bounty.” Răscoala de pe Bounty. Știți ce s-a întâmplat cu acei marinari care s-au răsculat pe Bounty? S-au stabilit pe insula Pitcarin. Și-au luat neveste din Tahiti, au luat muncitori din Tahiti. Insula avea materialul unui paradis tropical, dar oamenii au transformat-o într-un adevărat iad. Nu țineau cont de nici un standard, principii morale sau legi. Creaseră o hazna de violență, adulter și beție. Într-un deceniu muriseră aproape toți din cauza bolilor, atacurilor și conflictelor. Un singur răsculat a supraviețuit. Un om pe nume Alexander Smith. Rămas singur pe o insulă de 2 km pătrați, înconjurat de nativi și copii mici, știți ce a început să facă? A găsit o Biblie și a început să o citească, să o studieze și să o asculte. I-a convins pe cei de pe insulă să facă la fel. Și când flota britanică a descoperit insula Pitcarin în 1808, au rămas uimiți de ordinea și decența de acolo. Mai mult, în secolul 19, „pitcarin” a devenit un cuvânt din dicționar pentru ordine și decență. Ascultarea conduce la binecuvântare. Ascultarea conduce la binecuvântare! Neascultarea duce la necaz.

    Vă amintiți pilda lui Isus în care vorbea de doi oameni care au construit fiecare o casă, unul pe un teren nisipos ieftin, ușor de folosit, ușor de cumpărat, ușor de accesat. Celălalt a zidit pe stâncă. Un loc mai scump, mai greu de accesat. Proiectul lui de construcție necesita mai mult timp și cheltuială. Dar când ploile de primăvară au transformat valea într-un șuvoi înfuriat, ghiciți care constructor s-a bucurat de binecuvântare și care a avut probleme? Construcțiile de pe malul mării nu sunt prea valoroase dacă nu pot rezista în fața unei furtuni. Constructorul înțelept, a spus Isus, este „oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face.” (Matei 7:24) Observați vă rog că amândoi constructorii din poveste aud avertizmentele. Ambii aud avertizmentele. Diferența dintre cei doi nu e cunoștința și neștiința ci ascultarea și neascultarea. Nu e de ajuns să auzi sfaturile, siguranța vine atunci când le pui în practică. Noi suntem doar atât de puternici pe cât este ascultarea noastră. De aceea Iacov spune, „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” (Iacov 1:22)

    În urmă cu câteva luni am fost într-o călătorie pentru lucrare în New York City. Petrecusem ziua în compania colegilor de muncă, a partenerilor și a prietenilor. Ultima întâlnire de seară s-a încheiat la 10 pm. În timp ce am intrat în holul hotelului mi-am dat seama că îmi era foame. Colegilor mei nu le era. Ei mâncaseră în timpul banchetului la care eu am fost vorbitorul. Mi-am dat seama că eu nu mâncasem. Ei erau obosiți, iar mie îmi era foame. M-am gândit să merg în cameră și să comand mâncare, dar holul era plin și m-am gândit că ar dura prea mult. Mi-am amintit de un bufet chiar în afara hotelului, la două blocuri. Așa că le-am spus prietenilor mei noapte bună, am ieșit pe ușă și am mers pe stradă în jos. În câteva minute mă întorceam cu un sandwich în mână. În timp ce traversam strada înspre hotelul meu, două femei stăteau la colțul străzii lângă hotelul meu. Una din ele mi-a vorbit: „Domnule, scuzați-mă,” a spus ea. M-am oprit. M-am întors. Îmi amintesc că am remarcat că erau îmbrăcate frumos și am presupus că ieșiseră de la teatru. „Da?” am răspuns eu. Și una din ele s-a uitat la mine și a spus: „Nu ai vrea niște companie în această seară?” Am fost luat prin surprindere. Femeile tinere nu flirtează cu mine. Uitați-vă la mine. Am aproape șaizeci de ani! Îmi cade părul. Mă lupt să nu fac burtă. Nu am făcut o flotare de când a fost Clinton președinte. Apoi mi-am dat seama de șmecherie. Ele nu erau interesate de mine. Erau interesate de banii pe care le puteam da. Mi-am dat seama că mă aflam la două intersecții: una în New York City, dar și la intersecția moralității, a vocilor, a alegerilor și a consecințelor. Mi-a venit în minte acest verset în timp ce eram acolo. „Nu vă înşelaţi: ‘Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.’ Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7) M-am întors ca un câine mustrat aspru. Am spus: „Nu!” și am plecat cât de repede am putut înspre camera mea de hotel, am luat primul lift disponibil, și înainte de a mă pune jos, am sunat-o pe Denalyn.

    Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi făcut toate astea. Imaginați-vă durerea. Imaginați-vă vinovăția. ...potențiala rușine pentru biserica noastră. ...pentru familia mea. ... rușinea. Dacă tot vorbeam de mlaștini. În următoarele câteva zile, vor fi voci care îți vor vorbi și te vei trezi într-o intersecție. Aceste voci te vor aștepta la școală... ...la lucru ...în cartierul tău ...pe internet. Să nu crezi pentru nici o secundă că nu se vor mai auzi. Lui Satan nu-i place să te vadă intrând în țara ta promisă. El știe că nu îți poate lua mântuirea, dar va face tot posibilul pentru a-ți lua bucuria, rodirea, credibilitatea ...și răsplata ta. Și va face tot ce poate pentru a-ți distruge credința. Trebuie să decizi chiar acum ce vei spune când vei auzi acea voce. Chiar acum! Mulți creștini pierd viața din țara promisă doar din cauza neascultării. Nu ascultă. Cred minciuna care spune: pot să nu ascult și nu vor fi consecințe. Eu cred că Dumnezeu ia întotdeauna vina, dar cred de asemenea că El ne conduce adesea prin consecințe. Și nu vreau ca tu să trăiești cu acele consecințe. Poți decide chiar acum.

    Te poți ruga: „Doamne, mergi Tu înaintea mea. Umple-mi mintea cu adevărul. Ajută-mă să cred în inima mea. Și atunci când acele voci vor vorbi, fie ca eu să ascult de vocea Ta și să fac alegerea bună și să mă bucur de „consecința” binecuvântării. Amintește-ți al cui ești. Ascultă-mă! Amintește-ți al cui ești! Tu ești un copil de Dumnezeu. S-a plătit pentru tine cel mai scump preț din istoria universului: sângele lui Isus Hristos. Ești locuit de puterea lui Dumnezeu Însuși. Duhul Sfânt e în tine. Ai fost pus deoparte pentru o lucrare înaltă și sfântă. El te echipează și te dezvoltă pentru Împărăția care urmează să vină, în care vei sluji alături de El pentru totdeauna. Tu ești un copil sfânt al lui Dumnezeu. Amintește-ți al cui ești. Și amintește-ți unde te afli. Te afli în țara promisă. Satan nu are drept asupra ta. Și dacă tu i te opui, el trebuie să plece! Trebuie! Ai această promisiune în 1 Corinteni 10:13: „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” Alegeți ascultarea.

    Vă sugerez reconstituirea scenei de la Sechem. Ar fi interesant să găsim un câmp, o vale, un canion destul de mare încât să încapă câteva milioane de oameni și să facem un pelerinaj acolo. Să lăsăm în urmă campaniile și cuceririle noastre și să ne reafirmăm convingerile. Să stăm de o parte și să declarăm cu putere: „Da!” Și să stăm de cealaltă parte și să spunem: „Amin!” Binecuvântările și blestemele. Promisiunile și consecințele. Dar de fapt nu trebuie să așteptăm o întâlnire națională, nu-i așa? Putem lua fiecare personal noi decizii, și ne putem pune următoarea întrebare importantă. A cui voce o voi auzi în această săptămână? A cui voce va stăpâni peste viața mea? Vreau să vă las un ultim gând înainte de a încheia acest capitol din cartea Iosua. Nu uitați vă rog locația altarului. Care a fost locația altarului construit din pietre? A fost el construit pe muntele Garizim, muntele binecuvântării? Nu. Iosua l-a construit pe muntele Ebal, dealul blestemelor. Ca și cum ar fi vrut să ne amintească că indiferent de alegerile rele pe care le-am făcut, există o jertfă! Există har! Fie ca să auzim alegerea corectă, fie să facem alegerea corectă! Fie să ne bucurăm de binecuvântare după binecuvântare, dar dacă nu se întâmplă asta, și câteodată nu se întâmplă, fie să ne întoarcem la altarul de pe Ebal și să primim jertfa oferită de Hristos. Altarul a fost făcut pentru oameni ca noi. Amin?

    Așa că Doamne, ne rugăm acum să iei Cuvântul Tău și să ne ajuți să fim împlinitori nu doar ascultători. Îți mulțumesc că ne-ai amintit deja în timp ce intrăm în această săptămână, că vom auzi voci care nu vin din partea Ta, și vom avea ocazia să facem alegeri. Ajută-ne să facem alegerea bună, Tată, și să ne bucurăm de urmările ei, de binecuvântările Tale. Aceasta este rugăciunea noastră în Numele lui Isus. Și toți oamenii lui Dumnezeu spun: amin!