Casa zitită pe stâncă

Mat 7 : 21-29

1.Introducere.  Evanghelia după Matei este denumită și Evanghelia Regelui, este scrisă de un vameș  din Capernaum de origine semit (Matei 9:9), care se ocupa cu colectarea impozitelor pentru romani[1]. El se întâlnește cu Isus, lasă totul și pleacă după El. scopul Evangheliei este unul apologetic pentru demonstrarea faptului că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu. Tradiția spune că Matei ar fi predicat 15 ani în Palestina, apoi a lucrat ca evanghelist printre păgâni și moare de moarte bună în Etiopia sau Macedonia. Partide contemporane în timpul lui Isus au fost fariseii, saducheii, cărturarii, irodianii, esenienii, zeloții. Evanghelia a fost scrisă în aramaică, limba de circulație a poporului evreu de rând. În timpul[2] lui Isus existau de fapt 3 limbi folosite de evrei : latina, greaca și aramaica, iar ebraica veche se folosea mai puțin.

Cartea[3] a fost scrisă între anii 58-65 B.C. înainte de căderea Ierusalimului în anul 70 D.C. pentru că evenimentul nu este menționat. Matei scrie în mod didactic în care se pomenesc 5 cuvântări al lui Isus : Predica de pe Munte ( Matei 5-7), Slujba apostolilor ( Matei 10), Împărăția Cerurilor ( Matei 13), Mustrarea cărturarilor și a  fariseilor ( Matei 23), Cuvântări escatologice ( Matei 24-25). Cuvântul Cheie este Împărăția Cerurilor. Versetul cheie este Matthew 6:33  ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.  Evanghelia după Matei este o foarte bună legătură între Vechiul Testament și Noul Testament. În domeniul religios mulţi cred că sunt slujitori în Biserică, dar fără să aibă o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos. Poziţia corectă a credinciosului trebuie să fie una de teamă, de a nu se înşela,  şi să facă o o apreciere corectă a relaţiei pe care o are cu Dumnezeu.  Biserica este inclusă în Împărăia Cerurilor care la rândul ei este inclusă în Împărăția lui Dumnezeu în care intră un spectru mai larg care cuprinde toată Creația inclusiv îngerii.  Și Ioan și Domnul Isus folosesc termenul de Împărăția Cerurilor, fără a explica înțelesul lor, dar evreii contemporani nu dau semne că nu ar înțelege afirmația lor, ci din contră  înțeleg faptul că termenul este o sumă a profețiilor din Vechiul Testament cu privire la Regele din Ceruri și cu instaurarea Împărăției pe acest pământ dar nu sunt de acord cu faptul că Isus este Mesia. Termenul nu este nou și îl găsim în Daniel 2: 44 și 7:14.

În Predica de pe Munte[4] Matei capitolele 5-7, Isus se ocupă de relațiile dintre membrii Împărăției Cerurilor cu ei înșiși, cu Legea, cu Dumnezeu și relațiile cu semenii. Poporul evreu aștepta Împărăția Cerurilor, această le-a fost dată dar cu puține excepții, nu au avut parte de Ea fiindcă era de ordin spiritual, iar majoritatea nu au înțeles acest lucru. Atunci când vorbim de Împărăția Cerurilor trebuie abordată în termenii  ”deja și nu încă”, fiindcă Ea începuse să apară dar cu împlinire în viitor. Acest fapt creează o tensiune în viața credinciosului și a bisericii. Noi ca cetățeni ai Cerurilor și a acestei Împărății trebuie să avem în viața noastră roadele Duhului Sfânt : Galateni 5:22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Poporul evreu datorită călcării Legământului de la Sinai a suportat disciplinarea lui Dumnezeu, a avut tot felul de experiențe neplăcute, iar perioada inter-testamentală au afectat viața și închinarea în care a avut loc o schimbare radicală. După captivitate s-au lecuit de idolatrie, dar au luptat în mod frenetic pentru o sfințenie legală. Legea a devenit un idol pentru ei. Nu mai foloseau ebraica veche ca și limbă de circulație ci aramaica, dar ebraica a fost folosită în sinagogă, care a devenit centrul vieții religioase în Iudeea, dar și în mijlocul poporului din diaspora.[5]

Binecuvântările din Predica de pe Munte sunt în total contrast cu blestemele de pe Muntele Ebal şi depăşesc cu mult binecuvântările rostite pe Muntele Gherizim. (Cartea Deutronom Capitolele 27-30, binecuvântări şi blesteme).  Motivul este că numai Domnul Isus  poate aduce aceste binecuvântări. În zilele noastre numai un păcătos izbăvit poate cunoaşte ce înseamnă sărăcia în duhul.  Isus Hristos, este soluţia pentru problema umană, centru de cotitură în istorie. El împarte istoria în două, punctual focal al istoriei, şi devine centru de referinţă în viaţa credinciosului şi a Bisericii.

Domnul Isus[6] vorbește în pilde. Pilda este un exemplu  care servește pentru a ilustra ceva, o persoană și calitățile sale, un model, a atrage atenția asupra unor persoane, lucruri, sau pentru a sprijinii și lămurii o idee, sau o demonstrație. Această porțiune de text se împarte în trei fragmente principale. Pericolul de a-l cunoaște pe Isus doar la nivel intelectual, a fi activ dar fără El dar și fără o bază în inimă, și în Cuvântul Lui, este asemănat cu o casă zidită pe nisip în contrast cu cel care păzește Cuvântul lui Dumnezeu, asemănat ca o casă pe stâncă, și consecințele de rigoare împlinite în Judecata de Apoi.

2. Revelaţia. [7]. Dumnezeu a ales să se descopere în mod progresiv în istorie. El s-a descoperit prin două forme: Revelația generală prin care Dumnezeu se descopere omului în creație, natură, natura umană etc, dar în mod special prin Revelația Specială în care Dumnezeu s-a descoperit omului prin moduri supranaturale care conduce omul la mântuire.

Revelația Generală,  face referință la creație, natură ca exemplu  Psalmi 19:1-4 1  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui. 2  O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. 3  Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: 4  dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.  În acest pasaj se vede clar existența lui Dumnezeu, puterea Sa, ordinea Universului, complexitatea, și minunea Creației. Acest lucru se vede și în  Romani 1:19-21. 19  Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; 21  fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. Ambele texte din Scriptură și nu numai ele, indică o revelație față de toți oamenii din toate timpurile și în toate locurile, care demonstrează existența unui Creator numit Dumnezeu care este Transcendent, Personal, puternic și inteligent.

Revelația Specială este modul în care Dumnezeu a ales să se descopere omului prin chipuri și procedee miraculoase, care include apariții fizice,  vise, viziuni, Cuvântul scris și cel mai important prin Isus Hristos, procedee care trebuie să-l ducă pe om la mântuire. Dumnezeu se revelează prin acțiunile Sale,  în alegerea unui om, a unui popor cărora le dă cele 10 porunci și încă 613, în Istoria Binecuvântării  care înseamnă Avram poporul evreu, David, Mesia, revelație care trebuie să ne ducă la Cristos. Dumnezeu se descopere în Vechiul Testament și în Noul Testament care este ultima sursă de autoritate. Cea mai completă formă de revelație a fost momentul când dumnezeu s-a făcut Om. Ioan1 :14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.   Datorită faptului că deși omul este căzut în păcat au rămas în noi urme ale Chipului Său ”Ymago Dey”, omul îl poate recunoaște pe creator. Această descoperire este a Duhului Sfânt dar și o acceptare a omului.  Rămâne o problemă de alegere și la judecată nimeni nu se poate dezvinovăți.

3. Creedinţa. 

Este necesar a arăta un aspect important  al credinței :  Evrei 12:2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Învăţăm că credinţa nu este un act făcut odată pentru totdeauna ci o aţintire continuă a privirii inimi la Dumnezeul Trinitar”.[8]  Credinţa este în mod clar unul din cele mai importante concepte ale Noului Testament. Credinţa înseamnă cel puţin trei lucruri: a te supune milei lui Dumnezeu, a renunţa la resursele proprii, a avea curajul să revendici promisiunile lui Dumnezeu în Cristos. Credinţa implică ascultare totală de Dumnezeu, încredere totală în El.[9]  În creştinism valoarea credinţei este  dată de obiectul credinţei spre care se îndreaptă. Ea priveşte spre Dumnezeu care există şi spre Cristos care a murit pe Cruce în istorie, odată pentru totdeauna, a încheiat lucrarea de ispăşire şi în a treia zi a înviat după Scripturi în spaţiu şi timp. Acest lucru face credinţa creştină  deschisă discuţiei şi verificării.[10] Credinţa după Biblie este: revelaţională (Evr.1:1-3),  Divină. (1Cor.2:4-5), Imperativă Ioan (8: 24), Ideea de credinţă este exprimată  prin cuvinte ca: a crede; a se încrede; a spera; a nădăjdui şi aceşti termeni abundă.[11]  Credinţa este o atitudine prin care omul abandonează propriile sale eforturi de a obţine mântuirea, este o modalitate prin care oamenii primesc mântuirea. (Ioan 3:16).[12]  Credința este și un dar și o mărturie : „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie” (Evrei 11:1-2). Dintre toate religiile lumii, doar creştinismul a produs un interes real faţă de om. Budismul, hinduismul sau islamul nu ar fi putut niciodată da naştere comunismului idealist, deoarece nu manifestă suficient interes faţă de om.[13]

4 . Casa zitită pe nisip. Pilda simbolizează o casă veșnică. În cadrul testului nu intră în discuție elementele decorative ale credinței noastre, ceea ce se vede la suprafață, imaginea noastră exterioară ca și credincioși ci accentul este pus pe temelie, pe relația noastră cu Isus Hristos. O relație construită pe elemente exterioare nu va suporta testul vieții, în care apar tot felul de crize, momente de îndoială, iar dacă temelia nu este Cuvântul lui Hristos, ”casa”, adică ”credința noastră” se vor prăbușii și nu puține au fost cazurile în care așa ziși presupușii credincioși și-au pierdut credința. Ca referință se pot da câteva versete cu privire la oameni sau popor :

Osea 5:2  Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!

Ieremia 3:6  „Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde, şi a curvit acolo.

Ieremia 3:8  Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţenie, totuşi soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.

Ieremia 3:11  Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleana Iuda.

Marcu 6:6  Şi se mira de necredinţa lor. (Isus)

Marcu 16:14  În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Se face și o atenționare : Romani 3:3  Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?

5. Casa zidită pe stâncă.  Simbolizează casa care are temelia zidită pe stâncă și care în timpul necazului rămâne în picioare. Există un timp al testului : necazuri, tragedii în viaţă, boală, insuccese, testul timpului. Dacă eşti adevărat credincios rămâi în picioare. O definiție a credinței o găsim și în Evrei 11:1  Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

- Credinţa[14] celebrează (în prezent) realitatea obiectivă a binecuvântărilor nădăjduite

- Credinţa dă substanţă obiectelor nădejdii care par a nu fi reale

- Credinţa permite credinciosului să apuce adevăruri nedemonstrabile şi să se ţină de ele în vremuri ostile, ştiind că binecuvântările nădăjduite sunt garantate prin promisiunile lui Dumnezeu

- Credinţa demonstrează realitatea ce nu poate fi cunoscută prin percepţia obiectivă a simţurilor

- Credinţa este acea putere direcţionată înspre viitor, care se naşte în urma unei întâlniri personale cu Dumnezeu Această capacitate a credinţei de a privi în viitor ne dă posibilitatea să ne avântăm curajos şi în pace înspre un viitor nevăzut, fiind susţinuţi doar de Cuvântul lui Dumnezeu

- Credinţa are capacitatea să dea vălul deoparte de pe realităţi viitoare, aşa încât evenimente încă nevăzute să poată fi apucate în prezent de credincios

Teste ale credinței[15] : 

1. Testul doctrinal  în care NU se mai crede în adevărul absolut. Cristos, Dumnezeu, Sfânta Scriptură sunt adevărate.[16] De asemenea nu mai există dicstinție între Cristos cel istoric și Cristosul credinței. Ioan dezvoltă acest concept în Ioan 2: 17-18 și în Ioan 4:9-26, în care afirmă faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu.  De asemenea cei care l-au cunoscut pe Cristos, l-au și pe Tatăl și sunt justificați prin El.

2. Testul moral este foarte important și îl găsim în 1 Ioan 2:3-6, și 3:4-10 în care cei care îl cunosc pe dumnezeu vor trăi o viață neprihănită.

3. Testul social în care se prezintă două categorii de oameni 1 Ioan 2:9-10 în care unii pretind că au lumină dar își urăsc frații, (1Corinteni 13:2) și oameni care iubesc pe alți creștini. 

6. Autoritatea. În mod inevitabil problema autorități se pune în mod acut pentru că  în versetele 28-29 ni se spune faptul că Isus vorbea cu autoritate și putere pe când fariseii, cărturarii și rabinii citau pe altcineva. Ei dau dovadă de slăbiciune și fac dovada lipsei de relație cu Dumnezeu. Isus Hristos a avut autoritate, împuternicire, competenţă, valabilitate, valoare și eficacitate  personală ”Eu vă spun”, o autoritate  derivată și în același timp fiind de la Dumnezeu,  El fiind și una cu Tatăl.  După Înviere Isus Cristos face afirmația : Matei 28:18 b. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Ucenicii au lăsat totul și au mers după El și au făcut ce le-a poruncit Cristos. Dacă se face o referire la preoția tuturor credincioșilor din Apocalipsa 1:6 și din 1Petru 2:9  Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; atunci autoritatea noastră este una derivată, o obligație dar și o poruncă de a vesti Evanghelia. Isus Hristos trebuie să fie centrul închinării noastre, iar în predicare Hristos (viaţa, moartea, învierea, învăţăturile Sale), este centrul predicării, urmează doctrinele centrale, şi alte învăţături. Nu se inversează ordinea. Atunci când se face inversarea ordinei se mută accentul pe lucruri tangențiale care nu duc omul la mântuire și vina este a noastră. Accentul în viaţa de credincios se pune pe ascultare, şi trebuie să înţelegem că avem o autoritate derivată.  Ne aşteaptă în viitor o judecată care NU va fi după criterii omeneşti.

7. Judecata de apoi. [17]. Se poate porni de la ce spune Isus Cristos în Matei  capitolul 25 când vorbește despre Judecata viitoare : Matei 25:31  „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. 32  Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; Două versete atrag atenția în mod deosebit: Matei 25:34  Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. și Matei 25:41  Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!  Fiecare om va fi judecat de Dumnezeu și își va primi răsplata sau pedeapsa  în funcție de credința sau necredința lui și de felul în care și-au trăit viața. (Romani 2:6). La judecată toate faptele omului vor ieșii la  iveală Pocăința este o poruncă : Faptele Apostolilor 17:30-31  “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”  Ioan spune ce a văzut : Apocalipsa 20:12  “şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost distruse. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Există două stări după judecată, car constă în starea celor mântuiți și în starea celor nemântuți.

a. starea celor mântuiți :  se poate reflecta în câteva versete : Matei 25:46  “Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” Avem și mărturia lui Ioan. Apocalipsa 21:3-4  “Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ‘Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii.  El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei.  El va fi Dumnezeul lor.  El le va şterge orice lacrimă din ochii lor.  Şi moartea nu va fi.  Nu va mai fi nici o tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.’ ”  și Apocalipsa 22:3-5  “Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va fi nici noapte, şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, şi vor împărăţi în vecii vecilor.” Această stare indică o stare de fericire

b) Starea celor nemântuiţi  ne prezintă o stare de pedeapsă și sunt sugestive câteva versete  Matei 25:41  “Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!’’ Ioan spune și cine  va intra acolo. Apocalipsa 21:8  “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moatea a doua.” Moartea a doua reprezintă Iadul. Apocalipsa 20:10  Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Apocalipsa 20:14  Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Alegerea celor care vor merge în Iad nu se face la întâmplare. Apocalipsa 20:15  “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul cu foc.” Această stare ne arată o situație, poziție, permanentă  de chin și suferință. Marcu 9:44  unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.

Este necesar să facem o remarcă în sensul că Iadul nu a fost pregătit pentru om ci pentru Satana și îngerii lui, prin Cădere omul a ajuns în starea de păcat, iar în timpul vieții are posibilitatea de alegere ”liber arbitru”, care va ava consecințe la Judecata de Apoi. Un ultim lucru necesar a fi specificat este faptul că  osânda sau binecuvântarea, Iadul și Cerul sunt veșnice.

5). Concluzii. Dacă la început am prezentat câteva date caracteristice al Evangheliei după Matei în care se vorbește despre Împărăția Cerurilor și Biserică, iar prin faptul că Isus Hristos vorbește în pilde, am abordat și alte aspecte sugestive cu privire la ceea ce a spus Domnul Isus și asupra faptului că există un avertisment serios pentru creștinii care au Numele lui Isus pe buze dar nu și în inimă ” doamne doamne” accentul fiind pus pe aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în viețile noastre.  De asemenea trebuie să înțelegem aceea tensiune care se manifestă în viața creștinului și a bisericii ”deja și nu încă” cu privire la Împărăția lui Dumnezeu și relațiile dintre credincios și Dumnezeu dar și relația credinciosului cu membrii bisericii pe orizontală. De asemenea am considerat că este necesar a aborda conceptul de Revelație a lui Dumnezeu în ideea că nimeni nu poate să se dezvinovățească în fața unui Dumnezeu drept și sfânt. La fel am atins și aspecte ale credinței și au fost necesare a fi puse în discuție pentru o mai bună verificare a noastră. La fel de important ni sa părut a aborda și problema autorității în care Hristos are o autoritate și putere absolută, iar oamenii doar una derivată. Autoritatea derivată presupune în mod clar tragere la răspundere a celor care au primit funcții de slujire și conducere în Biserică. Faptele Apostolilor 20:28  Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. La fel de important este faptul că fiecare dintre noi se va prezenta la Judecata lui Dumnezeu. Evrei 9:27  Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, De asemenea ca rezultat al rămâneri sau prăbușirii ”casei” am abordat  starea de după judecată a celor mântuiți și a celor nemântuiți.  Trebuie să dăm dovadă de obiectivitate, suntem cetăţeni ai Cerului,  să avem părtăşie pe verticală cu Divinitatea şi pe orizontală cu ceilalţi credincioşi din Biserică, şi să avem teamă. De asemenea trebuie să nu uităm că trăim într-o perioadă de Har. Ioan 1:17  căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Acestă pildă ne arată că suntem păcătoși pierduți. Numai Hristos este temelia pe care se poate zidi ceva  rezistent și solid. Pavel a spus: “Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.”  Casa zidită pe  stâncă simbolizează clădirea vieţii veşnice.  Ambele clădiri au fost construite în albia unui râu, iar contrastul este fundația care a fost clădită pe nisip sau pe stâncă. Contrastul este de asemenea dintre ascultare și neascultare. Au fost predicatori, evangheliști, oameni care au scos draci în numele lui dar Isus le spune „voi toţi care lucraţi fărădelege.” și că  „Niciodată nu v-am cunoscut; Este groaznic și cumplit. Dorinţa lui Dumnezeu este de a avea credincioşi sinceri şi accentul este pus pe ascultare.

Matei 7:21-29 21  Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” 23  Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” 24  De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. 25  A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. 26  Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. 27  A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.” 28  După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; 29  căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.

Bibliografie :

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Dicționarul Explicativ al  Limbii Române 1975

A.W. TOZER   „ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU” pg.92

Dicţionar Biblic „ Societatea Misionară Română  „Cartea Creştină  Oradea” 1995

TRILOGIA de FRANCIS A. SCHAEFFER.

MONTGOMERY JAMES BOICE  „FUNDAMENTE ALE CREDDINŢEI CREŞTINE”

Mărturisire de Credință Baptistă http://www.baptist-tm.ro/

Beniamin Fărăgău (n.a.  inspirație )

Ardelean Viorel

[1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129-133