1. Introducere.  Pentru început trebuie să dăm o definiție noțiunii de binecuvântare și blestem. Binecuvântarea în termeni omenești acest lucru înseamnă a ura de bine, a preamării, a blagoslovi, benedicție, a dorii fericirea cuiva. Blestem înseamnă contrariul, și înseamnă o imprecație, ocară, excomunicare, calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, potop, prăpăd, , pustiire, sinistru, urgie. În termenii lui Dumnezeu[1] lucrurile se schimbă. Cuvântul binecuvântare din  Vechiul Tetament este ”  נשרשבש - baraca ” și indică o confirmare în bine de obicei în plan material. (Deutronom 11:26, Proverbe 10:22, etc). În Noul Testament cuvântul folosit pentru binecuvântare este ”εθλογια – eulogia”, dar indică în plus un bine spiritual produs de Evanghelie (Romani 45:29, Efeseni 1:3, 2 Corinteni 9:5 și mai înseamnă și dar). În contrast [2] avem cuvântul Blestem  care înseamnă și blasfemie, ură. În Vechiul Testament cuvântul este un afront o insultă la adresa lui Dumnezeu. În Noul testament avem o extindere a cuvântului, în sensul că Dumnezeu poate fi hulit chiar și prin repezentanții săi, și este folosit de Moise (Faptele Apostolilor 6:11) și de Pavel în Romani 3:8. Termenul este folosit și de Isus în lucrarea Sa de iertare (Marcu 2:7), la judecata Sa (Marcu 14: 61-64), și la Calvar  (Matei 27:41, Luca 23:39). La fel a făcut și Saul din Tars, care voia să oblige creștinii să hulească și să blesteme Numele Mântuitorului (Faptele Apostolilor 26:11). Un alt exemplu este atitudinea fariseilor față de lucrarea lui Isus, care au fost atribuite lui Satana. (Matei 12:31) De asemenea este interzisă blestemarea omului de către om pentru că fiecare are Chipul lui Dumnezeu în el Imago Dey (Geneza 9:6).  Lipsa de răspuns a omului cu privire la lucrarea Duhului Sfânt în el are consecințe negative ca insensibilitate morală, confuzie, în care răul este văzut ca un lucru bun. (Ioan 3:19). Dacă reluăm binecuvântarea și blestemul ca termeni și nume în Biblie obținem o imagine mai completă. Binecuvântarea[3] are cel puțin două surse pe Dumnezeu și omul. Dumnezeu binecuvintează natura (Geneza 1:22), omenirea în general (Geneza 1:28),  pe Avram și toate familiile pământului (Geneza 12:3),  sabatul (Exod 20:11), poporul legământului  (Geneza 9:1),  oameni cu teamă de Dumnezeu, casa celui neprihănit, alte națiuni decât Israelul. Binecuvântările sunt de ordin material și spiritual. El  dă pace și prosperitate, sănătate și viață lungă, copii și feririre în familie, alimente. Cele de ordin spiritual sunt prezentate la modul general, (Efeseni1: 2-3), dar și în mod special ca  Harul lui Dumnezeu (Psalmi 5:12), iertarea păcatelor (Romani 4:7-8), mântuirea (Romani 10:12-13), bucurie și pace spirituală, Dumnezeu ca și păstor (Psalmul 28:9). Binecuvântarea este dată lui Avram ( Geneza 12: 2-3), repetată lui Avram, Isac și Iacob, reânoită în legătură cu urmașii lui David ( Psalmul 72:17), împlinită în Isus Hristos (Galateni 4:4). Oamenii sunt binecuvântați de Domnul atunci când se feresc de păcat, cei care se încred în Domnul și au păcatele iertate, când îngrijesc de cei sărmani, aceeia care locuiesc în Casa lui Dumnezeu, oamenii care sunt disciplinați și se tem de Dumnezeu, aceia care găsesc înțelepciune în Domnul și așteaptă venirea lui. De asemenea oamenii care mărturisesc pe Isus Hristos, perseverează în credința lor, mor în Domnul și și sunt invitați la Sărbătoare nunții lui Hristos.

 2). Despre Dumnezeu. [4].  Dacă reluăm puțin lucrurile atunci când gândim termenii de binecuvântare sau blestemul, suntem obligați să o facem în două moduri. Odată aceștia trebuie gândiți în termeni lui Dumnezeu, iar pe de altă parte să gândim binecuvântarea în termenii Vechiului Testament dar și în al Noului Testament între care există o diferență radicală. Ca exeplu se poate lua Evrei 11:33-40 și dacă ne uităm cu atenție în text, unii creștini sun aparent biruitori, alții sunt aparenți înfrânți dar Dumnezeu îi privește la fel. De asemenea blestemul este un rezultat al căderii omului în păcat, iar binecuvântrea este un rezultat al Harului lui Dumnezeu. Suntem obligați înainte de a începe să prezentăm câteva cuvinte despre Dumnezeu, pentru a înțelege mai bine cine este El, planurile Sale, și cine este omul, și cum se poate raportat la Persoana care l-a creat. O prezentare a Persoane Sale ar fi de genul Cum și Cine este El. Dumnezeu[5], este Spirit infinit şi perfect (Deut. 6:4; Ioan 4:24), în care toate îşi au sursa, baza de suținere începutul şi sfârşitul (Ps. 104).  Dumnezeu nu este o forţă cosmică sau o autoritate impersonala, ci este un Dumnezeu personal. Personalitatea Lui este demonstrată prin calitățile  ce le posedă.  El are   conştiență de sine (Exod. 3:14) și auto-determinare (Efeseni 1:11).  Dumnezeu deţine viață (Tim. 4:10) și inteligență (Fapte 15:18). El are un scop (Isaia 14:26-27) și este un Dumnezeu al acțiunii (Ioan 5:17). El este liber (Efes. 1:11), are sentimente (Ioan 3:16) și  voinţă (Ioan 6:38-39).  Caracterul lui Dumnezeu este arătat în atributele pe care le deţine. Ele sunt (1) naturale sau legate de măreția Sa și  (2) morale legate de bunătatea Sa. Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc 19:6),  atotștiința (Ps.147:5),  atotprezența (Ps. 139:7-10), veșnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5)    imutabilitatea (Iacov 1:17; Ps. 33:11)”.   Din atributele morale fac parte sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),  neprihănirea (Ps. 11:7),    dreptatea (Rom. 2:6),  adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29),  harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),  și mila (Efes. 2:4). Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei persoane sunt absolut egale în esenţa, iar aceasta substanță există nedespărţită, simultan si etern. Ca suveran al acestui univers, Dumnezeu a rânduit sau decretat tot ce se întâmplă, după voia sa și pentru slava Sa (Efes 1:11). Voia Lui Dumnezeu suverana include tot ce se petrece in acest univers, bine sau rău. Este o stare pe care noi nu o putem controla, si nici nu o putem cunoaşte dinainte, ci doar după ce se întâmplă.  Voia lui Dumnezeu este hotărâtoare în sensul că este independentă de voinţa noastră, şi povăţuitoare, în care omul este îndrumat ce să facă pentru a fi mântuit dar îi rămâne libertatea de alegere, şi urmează consecinţele de rigoare, Binele sau Răul,  gândiți   în termenii lui Dumnezeu nu a omului,  implicit se încadrează în titlu, sub forma consecinței care este binecuvântare sau blestem.  

2. Creaţia Căderea şi Răscumpărarea. [6] Noi credincioşii credem că este un Dumnezeu, Creator, Susţinător, şi Stăpânitor al tuturor lucrurilor. Geneza 1:1“La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Dumnezeu a creat şi omul, Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”…..Dar în capitolul 3 din Geneza se întâmplă ceva. Omul nu ascultă porunca lui Dumnezeu şi datorită călcării poruncii data de Dumnezeu, este blestemat şi alungat din Grădina Eden. Noi credincioşii numim acest eveniment CĂDERE, iar necredincioşi spun că este emancipare sau evoluţie, din ceva (teoria Darwinistă, extratereştri, etc). Dacă ne uităm la secţiunea blestemului, observăm 3 lucruri:   1. omul este blestemat, 2 pământul este blestemat, 3 femeia este blestemată, 4 șarpele este blestemat, 5 ceva dramatic se schimbă în Univers, inclusiv cu omul şi  Pământul. (Geneza 3: 11–21). Percepţia biblică cu privire la Răul din Univers şi de pe pământ, răul fizic și moral din societatea umană, şi pământul cu catastrofele naturale, cutremure, inundaţii, etc, sunt datorate Blestemului. Dar tot în Geneza avem şi promisiunea răscumpărării (a restaurări omului) : Geneza 3:15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” în care lupta cu Şarpele are o dublă semnificaţie. Pe de o parte se promite și o cale de salvare a omului căzut în păcat, iar pe de altă parte în toată istoria omenirii va exista o închinare adevărată, paralel cu una falsă. Istoria curge mai departe, şi se întâmplă prima crimă din univers în care Cain îşi omoară fratele pe Abel ( (Geneza cap 4). Urmează alte evenimente ca Potopul ( Geneza 7), care este considerat o limitare a răului și un nou început, apoi oameni vor să-și facă un nume (Turnul Babel, Gen 11), dar Dumnezeu le dejoacă planurile, le încurcă limbile iar oamenii încep să se împrăștie pe fața pământului. Sar peste spiţele de neam şi în Geneza 12 Dumnezeu alege un om cuprins în planul de răscumpărare. Geneza 12:1  Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta 2  Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3  Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Şi Avram ascultă pe Dumnezeu şi călătoreşte spre ţara promisă. Pe scena Istoriei apar primii patriarhi Avram, Isac şi Iacob, din care descinde poporul evreu. Dar nici unul nu primeşte binecuvântarea promisă (cel puţin în termenii umani înţeleşi de noi ). De remarcat că Iosif, unul din cei 12 copii lui Iacob este vândut în Egipt, şi datorită foametei toată familia ajunge în Egipt, dar când neamul acela de oameni moare, şi se ridică alţi, dar se ridică şi un alt faraon care asupreşte poporul evreu, şi evreii stau 400 de ani robi în Egipt. Dumnezeu hotărește să îi scoată de acolo și pe scena istoriei apare Moise, prin care Dumnezeu, scoate poporul din mâinile egiptenilor cu Mână Tare (cele 10 urgii din Exod cap 7-12) şi poporul porneşte prin pustiu spre ţara promisă. Datorită cârtirii şi neascultării, o generaţie întreagă rătăceşte în pustiu 40 de ani şi pier acolo, inclusiv Moise. Au fost 2 excepţii : Iosua şi Caleb. Iosua este ales de Dumnezeu, pus în fruntea poporului şi cucereşte ţara promisă adică Canaanul, pe care poporul evreu o ia în stăpânire. Acum trebuie să specific alt punct, pentru o mai bună înţelegerea lucrurilor. Dumnezeu a făcut cu poporul evreu Legăminte, și este vorba de Legământul mozaic și Legământul Palestinian. Legâmântul mozaic era un legământ condiționat, iar Legământul Palestinian era necondiționat. 

3. Legăminte divine.  Legămintele[7] din perioada respectivă se făceau în cadrul culturii respective, și în conformitate cu legile de atunci. Un exemplu este codul lui Hamurabi. Ele se făceau între oameni care aveau diferite poziții sociale unul față de celalalt.  Relațiile dintre oameni puteau să fie de egalitate, vasalitate, sau stăpân și rob. Dumnezeu face legăminte cu oameni și cu poporul evreu în mod specific ca în vremea respectivă. În mod categoric Dumnezeu se află în postura de Stăpîn iar oamenii în postura de vasali. Aceste legăminte se numesc istorice. Legămintele din Scriptură se clasifică în două mari categorii.  Avem Legăminte condiționate și Legăminte necondiționate.

Legământul condiționat[8] are în copoziție cuvântul dacă și este legat de promisiunea lui Dumnezeu pe de o parte iar din alt punct de vedere de ascultarea sau neascultarea omului care este responsabil de deciziile luate, cu consecințele de rigoare. Dacă omul cade în neascultare și nu își ține promisiunile, Dumnezeu nu mai este obligat în virtutea legământului să își îndeplinească promisiunile ci din contră pedepsește.

Legământul necondiționat implică doar promisiunea și declarația lui Dumnezeu, care își duce la îndeplinire planurile, chiar și în cazul neascultării omului și se vor împlini la vremea hotărâtă de Dumnezeu.  Avem 8 legăminte majore ca :  Legământul Edenic,  Legământul cu Adam,  Legământul cu Noe,  Legământul cu Avram,  Legământul mozaic,  Legământul Palestinian,  Legământul cu David,  Legământul cel Nou,    iar din cele 8 doar  Legâmntul Edenic  și Mozaic au fost Legăminte condiționate.

Legământul Edenic este descris în (Gen. 1:26-31; 2:16-17). A fost un legământ condiționat încheiat între Dumnezeu și om. De ascultarea sau neascultarea lui Adam de porunca dată de Dumnezeu, a depins viața și binecuvântarea sau blestemul și moartea. Adam și Eva calcă acest legământ, și întreaga rasă umană s-a prăbușit în blestem și moarte fizică și spirituală. Omul a murit spiritual față de Dumnezeu și este necesar să fie Născut din Nou.

Legământul lui Dumnezeu cu Adam este o promisiune a lui Dumnezeu realizat după cădere (Gen. 3:16-19). El este un legământ necondiționat în care Dumnezeu îl anunță pe om care sunt consecințele neascultării. Munca va deveni un blestem, (Gen. 2:15; 3:17-19), femeia va fi supusă bărbatului ei și va naște cu suferință, (Gen.1:26-27),  oamenii își vor duce viața în necaz  și vor sfârși în moarte. (Gen. 3:19 ). În această situație apare și prima promisiune ”protoevanghelie” din Geneza 3:15, dar care are o dublă semnificație. Se promite un mântuitor ” sămânța femeii”, dar și o luptă permanentă până în Escaton ” va mușca călcâiul” În final Mesia, Isus Hristos Mântuitorul va câștiga.

Legământul lui Dumnezeu cu Noe, s-a realizat după Potop, care a fost o limitare a răului (Gen. 9:1-18), și este un legământ necondiționat. Semnul legământului este Curcubeul care apare în nori după ploaie. „Fac un legământ cu voi ca nici o făptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimicească pământul. Iata semnul … : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor” (Gen. 9:11-13). După Potop lucrurile sunt schimbate și omului i se permite să mănânce carne : Geneza 9:2  S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!

Legământul lui Dumnezeu cu Avram se află în (Gen. 12:1-4; ….17:1-8), și este o extraordinare promisiune divină, în sensul alegerii, unui om, a unui popor care să îl aducă pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14). Legământul ca și conținut poate fi împărțit în trei secțiuni.

- Legământul pentru Avram, îl vizează direct pe el și Dumnezeu îl anunță ca va avea o mulțime de urmași (Gen. 17:16), că îl va binecuvânta cu belșug Gen. 13:14-15, …24:34-35; Ioan 8:56),  ,  îi va face numele renumit (Gen. 12:2)  ,  și va fi o binecuvântare pentru alții. (Gen. 12:2).

- Legământul pentru neamul lui Avram în care Dumnezeu îl anunță formarea unui neam  însemnat între popoarele lumii (Gen. 12:2). El se referă la cele 12 seminții ale lui Israel, urmașii a lui Iacov.  De asemenea Dumnezeu îi dă pe vecie țara Canaan în stăpânirea urmașilor lui Avram (Gen. 12:7 …….17:7-8).

- Legământul pentru toate familiile pământului prin care Dumnezeu că prin el și poporul Israel va realiza o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ. (Gen. 12:3). Prin el va fi dată Revelația  despre Dumnezeu, va fi dăruită lumii Scriptura, și se va naște la vremea  hotărâtă Mesia care va fi Mîntuitorul lumii întregi.

Legământul mozaic[9]. Dumnezeu face aces Legământ cu poporul evreu când se afla pe drum spre țara promisă. (Exod 20:1-31). El este un legământ condiționat prin care se reglementează poruncile date de Dumnezeu prin Moise,  cu privire la legi ceremoniale, sociale, (Exod 21-24)  ascultarea religioasă (Exod 24). În funcție de ascultare sau neascultarea poporului de Legile date de Dumnezeu acesta este binecuvânta sau blestemat și pedepsit poporul evreu. Acest legământ a fost  trecător și provizoriu și s-a terminat la Cruce la Calvar în Persoane Domnului Isus Hristos.

Legământul Palestinian este un legământ necondiționat (Deut. 30:1-10), care prevede dreptul poporului Israel de a fi stăpân pe țara promisă. El este reânoit pe timpul lui Moise, chiar dacă de-a lungul istoriei poporul a fost pedepsit în mod aspru.  Astăzi se asistă la o reântoarcere a poporului Israel în țara promisă, ca urmare a Legământului, dar care este și un semn a sfârșitului. Prin profeții biblice se  aduce la cunoștință faptul că evreii nu o vor mai părăsi niciodată. După o perioadă de mare necaz ei se vor întoarce la Isus Hristos, Mesia și vor avea parte de prosperitate. (Ezec. 39:25-29; Amos 9:14-15).

Legământul lui Dumnezeu  cu David. Acesta a fost un legământ necondiționat prin care Dumnezeu îi promite lui David o descendență regală nesfârșită la tron, o domnie și o împărăție veșnică.  (2 Sam. 7:4-16; 1Cr. 17:3-15),  Deșii poporul este pedepsit de multe ori și în mod drastic, promisiune se împlinește în Persoana și Lucrarea lui Isus Hristos care s-a născut ca Om și Fiu de Dumnezeu și a inaugurat Împărăția cerurilor. (Luca 1:32-33). Psalmul 84 este mult mai clar în această privință și David înțelege că cel care va urma la tron va fi mai mult decât un simplu om. O referință la acest Legământ o găsim și în (Ezec. 34:23-24).

Legământul cel Nou. Este denumit și Noul Legământ și este un legământ necondiționat, iar raportarea se face la Vechiul Legământ  mozaic pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Israel ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda”. Despre el  vorbește Ieremia în capitolul 31:31-33. Dumnezeu promite că Legea lui va fi scrisă în inimile oamenilor. Legământul presupune două aspecte, unul legat de Isus Hristos, cu referință în cartea Evrei și se aplică și în Biserică, prin faptul că El că este o împlinire a Vechiului Legământ făcut prin Sângele Său, iar dacă ducem lucrurile la zi înseamnă Nașterea din Nou, iar a doua opțiune este legată de convertirea poporului Israel. Nu avem o împlinire a lui atât timp cât se face Evanghelizare. Reluăm cele două aspecte.

- Pentru Biserica în care Dumnezeu promite să mântuiască să păstreze și să-i prezinte în slavă pe toți cei care au crezut în Hristos. „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6). 

- Pentru Israel,   Legământul funcționează în virtutea ”alegerii” care a promis că va mântui poporul evreu. (Ezec. 37:23). și Pavel vorbește despre Legământul făcut cu poporul evreu. „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.  … In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29).

Dacă ne uităm la cele opt legăminte divine,  condiționate sau necondiționate iese în evidență Puterea și Suveranitatea lui Dumnezeu în contrast cu neputinața umană. (Rom.11:32-36).

4. Istoria poporului Evreu. [10]. (sau mai precis în mod succint doar o parte din ea) După ce poporul evreu cucereşte Canaanul, şi generaţia lui Iusua moare, se ridică altă generaţie (una dintre cele mai negre momente din istoria poporului evreu) şi urmeză perioada Judecătorilor, cu o serie de căderi în idolatrie tot felul de păcate şi altele, dar şi cu reforme religioase. Dumnezeu ridica judecători în ţară pentru restaurarea naţională şi spirituală. (vezi cartea Judecători ), şi în final în timpul lui Samuel (ultimul judecător în Israiel) poporul cere un împărat ca să fie ca şi celelalte popoare. Dumnezeu îi avertizează că lucrul acesta nu este bun dar le face voia. Primul împărat fost Saul, care nu a ascultat de Domnul, este lepădat, urmează David şi Solomon. Apogeul împărăţiei a fost în timpul lui David şi Solomon…..dar apoi se întâmplă iar ceva negative : În 931 B.C. Împărăţia   se rupe în două şi apar două regate. Regatul de Nord, (10 seminţii) primul împărat a fost Ieroboam, capitala în final la Samaria şi care a insturat o falsă închinare, pe munţii Dan şi Betel, şi Regatul de Sud, (Iuda şi Beniamin), primul împărat a fost Roboam, capitala a fost la Ierusalim. Roboam a ascultat de Domnul. Poporul ava deja cele 10 porunci (şi încă 613). Credinţa se percepea atunci mai mult prin fapte  ce înseamnă a asculta sa a nu asculta de Poruncile lui Dumnezeu. De remarcat că în Regatul de Nord toţi împăraţii au fost răi (nu au ascultat de Domnul), iar în Regatul de Sud au fost şi împăraţi buni şi răi. Când Împăratul şi poporul nu asculta de domnul El ridica un proroc (au fost mai mulţi), care avertizau poporul, înainte de pedeapsă, Isaia, Ieremia…etc.  Acum trebuie să ne întoarcem la Legământul Mozaic (se numeşte Legământul cel vechi) din cartea Deutronom. pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul Israel, şi care include Blesteme şi Binecuvântări care erau  o consecință a ascutării sau neascutări poporului evreu de poruncile date de Dumnezeu în cadrul unui legământ condiționat.

Blesteme. Deuteronomul 27:11- 26. 11  În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: 12  „După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul; 13  iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul. 14  Şi Leviţii să ia cuvântul, şi să spună cu glas tare întregului Israel: 15  „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâni de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 16  „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 17  „Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 18  „Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 19  „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 20  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 21  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 22  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soră-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 23  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 24  „Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 25  „Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 26  „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Binecuvântări. Deuteronomul 28:1-14  Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2  Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: 3  Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp. 4  Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5  Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. 6  Vei fi binecuvântat la venirea ta, şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7  Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8  Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 9  Vei fi pentru Domnul un popor Sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. 10  Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine. 11  Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. 12  Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimeată ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mânilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13  Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini, 14  şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi………..dar dacă citiţi mai departe urmează (se reiau) blestemele, este şi mai cumplit….este indicat să o facă cine doreşte.  Trebuie să remarcăm din nou faptul că Blestemele și Binecuvântările aplicate poporului Evreu, erau o consecință a Legământului Mozaic  făcut între Dumnezeu și poporul Evreu.

Mergem mai departe şi dacă citim 1, și 2 Împăraţi, sau 1şi 2 Cronici, găsim împaraţii lui Iuda şi Israel. Problema a fost că Împăraţii şi poporul Nu au ascultat de Glasul Domnului, de Legi Porunci şi de proroci, iar Dumnezeu ia pedepsit, prin dezastre naturale dar și prin factori umani,……….Regatul de Nord  cade   în mâna asirienilor, în 722 B.C. Samaria este cucerită şi distrusă, iar poporul este dus în robie. De remarcat că nu s-a mai auzit despre ei, nu avem izvoare orale sau scrise, au fost asimilaţi sau anihilaţi. Regatul de Sud mai supravieţuieşte 100 şi ceva de ani, dar în 587 B. C. este invadat de Haldei, şi Nebucadneţar, cucereşte ţara, distruge Ierusalimul şi Templul lui Solomon, iar poporul este dus în robie în Babilon, unde rămâne conform prorociei 70 de ani, iar în ţară rămâne o rămăşiţă, cei mai săraci, şi foarte puţini. Reiau puțin ideea. După 70 de ani Dumnezeu trezeşte duhul lui Cir împărat al perşilor (era un împărat păgân, care nu credea în Dumnezeu ). Ezra 1:1-2. 1  În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui: 2  Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Urmează 3 valuri de repatriere sub Zorobabel, Ezra şi Nemia, la intervale diferite de timp, şi numărul celor care sau reîntors a fost destul de mic, mulţi dintre evrei nu sau mai întors în Canaan. Cel de al doilea Templu este reconstruit, dar departe de splendoarea Templului lui Solomon.  Istoria curge mai departe,   şi poporul aştepta pe Mesia ca să-I izbăbesacă, ca naţiune dar prea puțini o făceau şi la modul spiritual. Între cele 2 Testamente a fost o perioadă de tăcere, de 400 de ani în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului, prin proroci, acesta avea numai Legile lui Moise şi Tradţia Rabinică, care deja era suprapusă peste Lega lui Moise. În această perioadă apar şi Sinagogile ca loc de închinare. Pe timpul lui Hristos, evreii erau sub ocupaţie romană și așteptau un Mesia eliberator. Ei nu îl recunosc pe Isus Hristos ca Mesia, și îl omoară prin cea mai cumplită formă execuție prin de Răstignire. El învie după 3 zile, sa arată timp de 40 de zile apoi se înalață la Cer. La Rusalii se pogoară Duhul Sfânt, se naște Biserica și apre o nou religie numită Creștină.  În anul 70 D.C. se produce o revoltă, a iudeilor de sub ocupația romană, ea este înăbușită, Iarusalimul asediat și distrus, la fel și Templul, iar Israelul este desfințat ca și stat, iar poporul este împrăștiat și dus în robie. Statul Israel se reânfințează abia în anul 1948, și abia după 1989, asistăm la o întoarcere a evreilor acasă în țara promisă, care   este un semn al sfârșitului. Acum trebuie să ating al punct pentru a înţelege Jertfa lui Hristos şi ce s-a întâmplat cu evreii. Toate  jertefele prefigurau Jertfa lui Hristos.    Dar din sistemul de jertfe trebuie să remarcăm faptul că  în primul rând Jertfa de ispășire,  și Arderea de Tot au o corespondență directă în Persoana Domnului Isus Hristos descrisă în Cartea Evrei.

5. Jertfele .[11] De remarcat faptul că începând de la jertfa adusă de Abel, toate animalele, toi mieii, prefigurau pe Mesia, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Pentru păcate trebuia plătit un preț. Dumnezeu a fost acela care a sacrificat animale și a făcut haine de piele lui Adam și Eva. (Gen. 3:21). De asemenea Cain și Abel sunt primii oameni  menționați în Biblie care au adus jertfe lui Dumnezeu. (Gen. 4:1-4).) Noe a adus jertfe de mulțumire după potop (Gen. 8:20). La fel face Iov,  și patriarhii Vechiului Testament, Avram Isac  Iacob, (Gen. 12:7, 8; 28:18 ). Majoritatea jertfelor implicau vărsare de sânge, care era o metodă prin care Dumnezeu îi făcea pe oameni să înțeleagă gravitatea păcatului și îi pregătea să înțeleagă Jertfa lui Hristos. Poporul evreu au adus 5 tipuri de jertfe. Arderea de tot, Jertfa de mâncare, Jertfa de Mulţumire, Jertfa de ispăşire, Jertfa pentru Vină. 

Arderea de tot. Însemna încinerarea completă a animalului de parte bărbătească (Lev. 1:1-17). Animalul era înjunghiat de preot, iar cu sângele se stropea altarul (Nu. 28:1-8). Acest tip de jertfă reprezenta dorința omului de a fi pe deplin curățit de vinovăția sa.  Ea este antetipul jertfei lui Hristos (2 Cor. 5:21).

Jertfa pentru vină este descrisă în (Lev.5:14-19) și era o jertfă adusă pentru ofense minore, neintenționate.

Jertfa de mâncare este descrisă în Leviticul 2:1-10 și este identică ca  menire cu arderea de tot. Mâncarea care era adusă la preot, reținea o parte din ea , iar restul se ardea împreună cu tămâie. Acest tip de sacrificiu însemna închinarea a tot ce era mai bun din viața omlui pentru Dumnezeu  (Evrei 10:5-10).

Jertfa de mulţumire poruncită în  (Lev.3:1-17), era o masă ceremonială în care mâncarea era împărțită cu Dumnezeu, cu preoții li cu alți oameni. Un animal care era adus ca jertfă de mulțumire însemna o laudă adusă lui Dumnezeu și o ocazie de a sărbătorii  cu rudele, prietenie  și cu semenii. Acest tip de jertfă este și simbolul ”Mesei Domnului” care a fost inițiată în Noul Legământ  și vestește masa la care vom sta împreună cu Domnul Isus Hristos, Avram Isac și Iacov.

Jertfa pentru ispăşire  (Lev. 4, 5), se practica atunci când răul făcut nu mai posibil. Atât Vechiul Testament cât și Noul Testament ne spun faptul că jertfele au fost simboluri profetice temporare.  În majoritatea cazurilor o viață era curmată pe altar pentru păcatul făcut. Toate aceste jerte prefigurau Jertfa Domnului Isus Hristos, care a plătit prețul vinovăției pentru noi (Evrei 10:1-18). Pavel în cartea evrei îl prezintă pe Domnul Isus Hristos, ca Mare Preot care a venit să înlocuiască sistemul de jertfe, și s-a adus pe Sine însuși o singură dată ca Jertfă pentru păcat. (Evrei 9:11-28). Pavel mai folosește libajul sacerdotal, în sens spiritual îndemnândui pe credincioși  în Romani 12:1  Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. A nu se confunda cu Jertfa adusă de Isus Hristos.

6. Momentul  Hristos.  [12]. El apare pe scena istoriei la împlinirea vremii. (ca şi Mântuitor) Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 5  ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Isus s-a născut într-o lume coruptă, îmbibată de tradiţiei. Poporul evreu era sub ocupaţie romană, Anul naşterii lui Isus a fost cu aproximaţie 4, B.C. Anno Domini anul Domnului, în care s-a născut Isus în Betleem. Iudeii erau împărţiţi în   partide care au apărut dea lungul vremii. Iată câteva care erau câteva mai proeminente. Fariseii s-au ridicat pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti se implicau  în politică. Saducheii erau dintre cei bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. Cărturarii erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul ei. Irodianii erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron. Mai erau Zeloţii, patrioți care luptau împotriva romanilor și Esenienii. Cam acesta era cadrul când Cuvântul s-a făcut Trup

 7. Clipa astrală a omenirii. [13].  Momentul Hristos este cea mai importantă clipă din istoria omenirii. Isus începe lucrarea cam la 30 de ani, (alege 12 ucenici, şi încă 70 ) face semen şi minuni şi declară că este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu recunosc în El pe Mesia cel aşteptat, este acuzat de blasfemie de către cărturarii şi fariseii, vor să-al omoare, dar numai romanii aveau puterea de a pedepsi cu moartea şi în final este vândut, prins şi răstignit. Moare pe Cruce, după 3 zile este Înviat din morţi şi timp de 40 de zile se arată ucenicilor, femeilor, 500 de fraţi, apoi se înalţă la Cer. El promite ca va trimite un Mângâietor pe Duhul Sfânt. Acest lucru este descris în toate cele  patru evanghelii. Dar face promisiunea şi că va reveni, dar ca Judecător. Ucenicii primesc porunca de a vestii Evanghelia în toată lume (Mat. 28:18-20). Ei fac acest lucru şi aşa se naşte Creştinismul.   Din acest moment începe Religia şi Istoria Creştinismului cu părţi negative şi pozitive. La început în primele 300 de ani Biserica este Apostolică, şi trăieşte sub persecuţia romană. Au fost 10 valuri de prigoană dar și momente de liniște și pace.  În 313 Constantin cel Mare dă libertate bisericii, care se uneşte cu Statul şi devine Biserica Catolică, dar şi “biserica Împăratului”…….şi istoria îşi urmează cursul…..Biserica, este coruptă, păgânizată prin creștinarea cu forța a popoarelor cucerite. Se produce Marea Schismă dintre Vest și Est, în 1054 și Biserica răsăriteană se numește Biserica Ortodoxă. Se produc reforme în anii 1500, 1600, și pe scena istoriei apar reformatorii și se nasc Bisericile Protestante și Neoprotestante. Reforma a fost divizată iar  sectele şi cultele au fost divizate și mai mult….etc, ca să nu mai vorbim de timpul nostru în care această divizare s-a amplificat.  

Momentul Răstigniri a fost deosebit fiindcă Hristos nu a fost un om obişnuit. A fost Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Trebuia să fie om ca să poată muri, şi Dumnezeu ca Jertfa lui să fie universală și să spele păcatele omeniri. Au murit şi alţi oameni răstigniţi, dar erau numai oameni. Nu un om l-a răstignit pe Hristos, ci poporul iudeu împreună cu conducătorii lor. Dar şi mai mult în momentul răstignirii evreii preferă să lase în libertate pe Baraba şi să fie răstignit Hristos. Lucrurile nu se opresc aici şi în orbirea spirituală în care erau cer ca Sângelui Lui să cadă, aspra lor şi copiilor care vor urma. Matei 27:24  Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” 25  Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”..Dacă privim tiparul în care lucrează Dumnezeu în Vechiul Testament (El este imuabil neschimbător ), ce au cerut evreii este nebunie curată, şi în consecinţă au suferit şi vor suferii consecinţele gestului şi cereri pe care l-au făcut. Acum[14] să privim puțin la procesul lui Isus din Evanghelia după Luca (cap 23).  După arestare Isus este dus înaintea lui Pilat. Capul de acuzare era absurd ” trădare ”. Pilat l-a întrebat, dacă este Împăratul iudeilor ,,Da i-a răspuns Isus, sînt`` Din momentul acela Pilat a vrut să-L elibereze pe Isus. Dar iudeii ”stăruiau și mai mult și ațâțau norodul împotriva lui Isus”. Acum ei acuză pe Isus  că s-a răzvrătit împotriva romanilor și Isus ajunge înaintea lui Irod. Acesta dorea să vadă o minune, dar Isus Hristos nu a răspuns la nici o întrebare și nu a făcut vreo minune. Irod trecuse de punctul din care mai exista o cale de întoarcere. După ce și-au bătut joc de El, l-au trimis înapoi la Pilat. Irod și Pilat au devenit prieteni  ”cine se aseamănă se adună”. Pilat a văzut că acuzațiile nu aveau nici un temei. El a pus că Isus să fie bătut și apoi a voit să îi dea drumul, dar cum Isus nu era vinovat deja el a făcut un compromis. Un obicei al evreilor era ca la fiecare sărbătoare a paștelui să fie eliberat un întemnițat. Pilat le pune în față pe Isus și Baraba care era un tâlhar, care a condus o răscoală și era acuzat de omor. Pilat încearcă de trei să-l scape pe Isus, dar poporul întărâtat de Marii Preoți cer ca să fie eliberat Baraba și Isus Hristos să fie răstignit. Pilat cedează și le îndeplinește cererea. ( Luca 23: 24) Dacă se analizează puțin faptele, Pilat încearcă să scape de răspundere, și Isus era de fapt Judecătorul. Este greu de imaginat scena în care o mulțime de oameni spun unui judecător ce să facă, iar Pilat acceptă voia mulțimii. A fost o decizie greșită atât a iudeilor cât și a lui Pilat. Cei care urmau pe Isus pe drumul către Calvar, plângeau și se tânguiau dar Isus le spune să nu îl plângă pe El ci pe ei însăși și pe copiii lor folosind cuvântul ”fice ale Ierusalimului”.  El  face o prorocie cumplită a necazului care va urma. El nu a murit pentru ca oameni să aibă compasiune pentru El, ci Jertfa lui avea o dimensiune infinită și universală. La locul numit Căpățâna Isus este răstignit între doi tâlhari. Preocupare lui nu era pentru persoana proprie, ci pentru oamenii care l-au răstignit ” Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!``. Din păcate acesta era un mare adevăr. Isus Hristos acceptă moartea pe Cruce, pentru ca noi să fim vindecați spiritual.  Inscripția care a fost pusă pe Cruce (INRI) întrei limbi, ebraică, latină și greacă, reflecă univeralitatea Jertfei dar și faptul că atunci când se va reîntoarce El va fi Conducătorul politic, cultural și spiritual din Univers.  În timpul celor șase ore pe Cruce unul dintre tâlhari a înțeles că se întâmplă ceva neobișnuit, și că Isus murea  și pentru el. Astfel tâlharul a fost mântuit prin credință. ”Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” Pe la ceasul al șaselea se întâmplă două evenimente importante. Isus moare pe Cruce, se face întuneric în toată țara și perdeaua din interiorul Templului s-a rupt. Acum avem intrare liberă la Tatăl. Ultimul strigăt al lui Isus a fost de fapt unul de victorie ” Tetelestai! S-a sfârşit!” La momentul morții lui Isus Hristos sutașul face o mărturisir de credință Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.         Norodul  care asista la răstignire a rămas îngrozit. ” s-a întors, bătîndu-se în piept”. Moartea lui a avut un impact deosebit, s-a consumat o jertfă care este cheia pentru a intra în Împărăția lui Hristos.

Dar să ne întoarcem puțin la Evanghelia după Ioan[15], capitolul 19 şi să revedem cum s-au desfăşurat evenimentele.  Versetele 17 - 18: v.17  Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii``, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.`` v.18  Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Jertfa de Iaspășire care era Hristos a fost dusă în afara taberei, împlinind profeția la Golgota. Pavel amintește de acest lucru. (vezi Evrei 13:12). Vestea Bună a fost predicată omenirii. Haina lui a fost trasă la sorți de ostașii romani care au înplinit o profeție fără să știe acest lucru  (Psalmul 22:18). Versetul 30 ne spune că după ce a spus ” mi-e sete”, a primit un burete îmbibat cu oțet, a spus ” s-a isprăvit……și-a aplecat capul și și-a dat duhul”. Există în Vechiul Testament capitole care se referă în special la răstignire. Psalmul 22, Geneza 22, Isaia 53, Levitic 16. . În timp ce Hristos atârna pe Cruce, au fost împlinite 28 de profeţii, dar nu le enumerăm pe toate. În versetul 33 Scripura ne spune că ostașii romani au constatat moartea lui Isus. Mântuirea noastră se bazează pe aceste fapte ”Jertfa lui Hristos”, și pe relația noastră în credință cu Persoana lui Isus Hristos. Pavel ne spune  : V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:3-4). Trecem peste ce a făcut Nicodim și  Iosiv din Arimateia care au cerut trupul lui Isus și l-au îngropat.

Dumnezeu foloseşte şi astăzi  dezastre naturale și factorul uman ca instrument de pedeapsă. Evreii şi astăzi aşteptă pe Mesia cel promis, şi vor să construiască cel de al Treilea Templu. În mod paradoxal 9 din 10 evrei sunt atei. Poporul evreu a fost unul din cele mai încercate popoare de lungul istoriei, dar a supravieţuit…..ajungem în timpul nostru despre care Hristos face afirmaţia : Luca 18:7  Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei? 8  Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”…Dar mai există câteva afirmaţii în Noul Testament, care dau de gândit. Romani 11:25  Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Se pare că va fi o întoarcere în masă la Hristos, şi Harul de la neamuri se va lua. Şi alt verset spune în : Apocalipsa 9:20 Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor din aur, din argint, din aramă, din piatră şi din lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21  Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor. În final Binele va biruii. (Vezi Apocalipsa cap 21 - 22) Ne reîntoarcem în antichitate și vedem cum Ierusalimul cade în anul 70 D.C. și este este ras de pe fața pământului, Templul este distrus iar Israelul dispare ca și stat și după secole de istorie în care reușește să-și păstreze identitatea națională, se reînfințează abia în anul 1948.  Ce s-a în al – II – lea război mondial, în care se proximează că au murit cam 6 milioane de evrei ( doar unul dintre multele cazuri de prigoană a evreilor), cazanul care clocotește în Orientul Mijlociu și alte evenimente negative, dezastre naturale decădere morală, nu sunt altceva decât un rezultat al blestemului lui Dumnezeu, și a faptului că evreii au refuzat oferta lui Dumnezeu în Hristos, și au avut întunecimea spirituală să ceară ca Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”. Să nu uităm faptul că evreii prin respingerea lui Isus Hristos, practic nu au intrat în Noul Legământ

8). Binecuvântarea şi  Blestemul în termenii Noului Testament.   Acești doi termeni a lui Dumnezeu[16] între care omul își desfășoară viața au altă semnificație în Noul Testament. Doar Dumnezeu este acela care poate să transforme Blestemul din Geneza 3 în Binecuvântare.

În Vechiul Testament cei care se bizuie pe faptele legii sunt sub Blestem. Galatians 3:10  Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, Sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” În Noul Testament Hristos este acela care s-a făcut blestem pentru noi și ne-a răscumpărat (Galatians 3:13). Binecuvântarea depinde și de atitudinea credinciosului redată în unul din cele mai controversate texte biblice din Cartea Evrei 6:7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. 8  Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc. Dar în starea finală pentru cei mântuiți noțiunea de blestem dispare. Revelation 22:3  Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

În primul rând trebuie să înțelegem faptul că binecuvântarea are în primul rând un aspect spiritual și este realizat de o persoană. Matthew 21:9  Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”, El este acela cerea ne-a binecuvântat în chip duhovnicesc Ephesians 1:3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. El a realizat cel mai important lucru din viața noastră care înseamnă viața veșnică :1Peteru 1:3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, Și oamenii lui Dumnezeu pot să aducă binecuvântarea. Romans 15:29  Ştiu că dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos. Dar în primul rând binecuvântarea este primită de la Dumnezeu Hebrews 6:7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Realitatea este faptul că nu merităm aceste binecuvântări. (Romani 3:10-18) De[17]asemenea binecuvântările de care beneficiază copii lui Dumnezeu sub aspect spiritual sunt multiple. În primul rând am bneficiat de Harul lui Dumnezeu : Ioan 1:17  ”căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos”. Am primit iertarea păcatelor ( Romani 10: 12-13), și suntem copii lui Dumnezeu : Romani 15:27  ”Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti” . Avem bucurie veșnică : Psalmi 21:6  ”Îl faci pe vecie o pricină de bunecuvântări, şi-l umpli de bucurie înaintea Feţii Tale”, la fel avem pace și bucurie spirituală :  Psalmi 29:11  Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace. Dumnezeu este păstorul nostru: Psalmi 28:9  mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.  Să ne aducem aminte că Isus este Fiul lui Dumnezeu și vom da două referințe din Noul Testament.  Ioan 10:16  Mai am şi alte oi, care nu Sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. Evrei 13:20  Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

9). Concluzii. Credincioşi cred că există Dumnezeu prezentat ca şi Spirit Infinit şi Perfect şi posedă calităţile unei Persoane. El vine din veşnicii, ( este, era şi vine), este atemporal, a creat Universul material, timpul, spaţiul energia, legile care guvernează micro şi macro cosmosul, a creat viaţa şi pe om. Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără şi Duhul Sfânt sfinţeşte. Căderea a fost un act deliberat a unei fiinţe create care a avut libertatea să aleagă şi a ales Răul. Această alegere a fost dezastruoasă pentru om, şi creaţia nu mai este în armonie cu Creatorul. Dumnezeu este acela care a întins o mână spre om pentru a fi readus la stadiul iniţial. A nega Răul din Univers şi răul moral este o absurditate. Dumnezeu este acela care iniţiază refacerea relaţiei cu El.  În postura de creștini nu avem cu să gândim termenii de binecuvântarea sau blestem decât ancorați în învățătura Bibliei, cu referință în special Noul Testament. De asemenea conceptul de binecuvântarea noi îi gândim de multe ori în termenii omului ”suntem ființe umane”, dar ea trebuie gândită în termenii lui Dumnezeu. Un bun exemplu este apostolul Pavel care cere să i se ia ”țepușul din carne” dar Dumnezeu afirmă faptul că : 2 Corinteni 12:9  ”Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns;……..” De  asemenea avem un alt exemplu în Cartea Evrei 11: 33-40, în care sunt prezentați două feluri de creștini, unii aparent înfrânți, alții aparent biruitori, dar pe care Dumnezeu îi privește la fel. În mod categoric cuvântul blestem este legat de păcat cu raportare la om și perceput ca o insultă la adresa lui Dumnezeu. Este interzisă blestemarea omului de către om, fiindcă fiecare om are Ymago Dey în ființa sa. Dacă ne uităm în Geneza 3 Dumnezeu este acela care aruncă blestemul asupra Omului, a Pământului, a Femeii, și a Șarpelui, din cauza neascultării. Dar tot El poate schimba blestemul în binecuvântare. Ea poate cuprinde aspecte materiale dar în mod prioritare este vizat aspectul spiritual. Pentru a înțelege mai bine binecuvântarea sau blestemul am arătat cine este Dumnezeu și atributele  Sale. Am înțeles faptul că Dumnezeu este Spirit, Infinit și Perfect dar este și un Dumnezeu Personal, și în acest caz poți să ai o relație personală cu El de tipul eu – Tu. De asemenea El posedă atribute netransmisibile dar și calități comunicabile pe care în mod parțial, și la mod inferior le-a dat și omului. Și noi putem iubii, dar niciodată nu vom fi omniprezenți. De asemenea Trinitatea este prezentă pe paginile Sfinte Scripturi și se poate avea relație părtășie și călăuzire prin Duhul Sfânt. Un aspect de care trebuie să ținem seama este faptul că avem un Dumnezeu Suveran care își duce planurile la îndeplinire indiferent de voința noastră. Avem pe de o parte cunoștință de voia Sa povățuitoare care îndeamnă omul la pocăință, iar pe de altă parte voia Sa hotărâtoare care se împlinește indiferent de voința umană. Dacă ne uităm în Cartea Genezei avem o secvență care cuprinde CREAȚIA, CĂDEREA omului în păcat și implicit blestemul lui Dumnezeu, dar  este promisă și inițiată RĂSCUMPĂRAREA  omului din postura de damnat în care se afla. În vederea răscumpărări Dumnezeu alege un om, pe Avram, Isac și Iacob, din care descinde poporul evreu prin care Dumnezeu îl aduce pe scena istoriei pe Mesia, Hristosul, care este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Dar cu  patriarhi și cu poporul evreu Dumnezeu a inițiat legăminte condiționate și necondiționate care trebuiau respectate. Cu Avram Dumnezeu a făcut și a reînoit Legământul, care a fost făcut cu Avram, cu neamul lui Avram și cu familiile pământului și care au fost duse la îndeplinire. Cu poporul evreu Dumnezeu a făcut două legăminte. Legământul mozaic care era condiționat, iar binecuvântarea sau blestemul material și spiritual rezulta din ascultare sau neascultare de Poruncile lui Dumnezeu. Dacă ne reamintim de istoria poporului evreu acesta a fost aspru disciplinat pentru neascultarea lui prin diferite pedepse și robie.  Poporul evreu nu a fost o lumină şi Dumnezeu îi pedepseşte dar foloseşte alte popoare ca instrument de pedeapsă. Acesta este un tipar în Vechiul Testament şi am văzut dezatre naturale și factorul uman mai sus. Dumnezeu este neschimbător (doar una din calităţile Sale), şi personal nu văd de ce ar proceda astăzi altfel. Hitler, şi nu numai el au fost doar instrumente de pedeapsă. Nu spun ca ce s-a întâmplat este bine, dar a fost o realitate istorică tragică, şi nu pot să nu leg anumite evenimente din viaţa evreilor, cu ce au făcut, sau fac, şi starea spirituală în care se găsesc, de voinţa lui Dumnezeu.  Al doilea legământ făcut cu poporul evreu a fost Legământul palestinian, care este un legământ necondiționat și care va fi dus la îndeplinire prin voința hotărâtoare a lui Dumnezeu.  Dacă ne uităm la Legământul cel Nou din Cartea Evrei, în care sunt incluse pe lângă evrei și neamurile  respectiv  Biserica, termeni de binecuvântare și blestem, sunt schimbați, Dumnezeu schimbă blestemul în binecuvântare prin Jertfa lui Hristos, iar accentul cade pe aspectul spiritual al binecuvântării. Pentru a înțelege conceptul de jertfă pe care evrei  o practicau aducând animale  ca   și substituire a Jertfei lui Hristos, am amintit tipurile de jertfe di Vechiul Testament. Evreii și nu numai ei trebuiau să înțeleagă faptul că păcatul este ceva îngrozitor și are un preț. Dacă sângele țapilor și vițeilor aveau un preț, care era viața animalului respectiv, Sângele lui Hristos avea un preț mult mai mare pentru că acoperea păcatele lumii întregi. El era Fiul lui Dumnezeu, Om și Dumnezeu în același timp. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, iar ca Jertfa să aibă un caracter universal Isus Hristos trebuia să fie și divin. Dacă ne uităm la tipurile de jertfe din Vechiul Testament, refăceau relația omului cu Dumnezeu, dar în principal erau antetipul Jertfei lui Isus Hristos. Din jertfele amintite Arderea de Tot și Jertfa de Ispășire, reflectau cel mai bine Jertfa lui Isus Hristos. Momentul Hristos are o mare însemnătate în istoria omenirii, El practic rupe istoria în două B.C. și D.C. S-a născut ca evreu într-o națiune coruptă și divizată în partide, conduse de diferite interese. Momentul Hristos nu se poate repeta în istorie. Pe scena apare Creştinismul ca religie. La rândul ei Biserica trebuie să fie lumină şi nu este. Dacă ne uităm în Apocalipsa din cele 7 biserici 3 sau 4 trebuie să se pocăiască. Creştinii au intrat în Noul Legământ şi se cunosc după roade. Fiecare este răspunzător în dreptul lui.  A fost CLIPA  ASTRALĂ a omenirii, momentul în care mulți au avut posibilitatea să găsească mântuirea dar au ratat în alegerea lor. El a venit ca și Miel și va veni ca și Judecător. Evreii nu l-au înțeles ca pe Mesia cel promis și l-au răstignit pe Cruce. ” au răstignit pe Domnul Slavei”  Dar nu au făcut lucrul acesta numai ei ci și noi, fiindcă El ca Miel de Jertfă era cuprins în planul lui Dumnezeu. Scena judecări, și a răstignirii a fost cumplită și am descris-o anterior. Dar faptul că omul a ajuns să-și răstignescă Creatorul, pentru ca tot el ”bulgărele de țărână” să poată fi salvat, este un paradox, trece dincolo de limita înțelegerii umane și ne arată  dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Acest lucru se cheamă Har și este o binecuvântare pentru cei care cred. Omul are liber arbitru și poate să rămână damnat, sau să beneficieze de Binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă ne uităm în Istoria poporului evreu și în Isoria Bisericii, Dumnezeu folosește factori naturali dar și factori umani ca pedepasă pentru păcat, până la judecata finală din Excaton.  Romani 15:33  ”Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.” Un lucru este sigur: Dumnezeu pedepseşte păcatul (faptele rele). Binecuvântarea şi Blestemul trebuie gândiţi în termenii lui Dumnezeu nu a omului. De asemenea absoluturile ca Binele, Advărul şi Frumosul le deţine Dumnezeu, şi omul le percepe ca o umbră.   Întrebare care se pune este : Binele ( Gen 1: 31) poate fi pervertit. Din păcate răspunsul este Da. Acest lucru s-a întâmplat cu Omul, cu poporul evreu, şi cu creştinismul, dar în final Dumnezeu este acela care câştigă lupta, şi poate reface Universul. Apocalipsa 21:1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Pentru o mai bună înţelegere a Escatonului, Apocalipsa cap 21 şi 22 sunt edificator.

Bibliografie :

Dicţionar Biblic Editura Cartea Creştină Oradea 1995

Index tematic de Termeni și Nume din Biblie București 2003

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Daniel Brânzai. Blog   http://cristianet.fr/index.php?option=com

Sait Theophilos http://www.theophilos.3x.ro

Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

 Ardelean Viorel

[1] Dicționar Biblic pag 158