Haideți să deschidem Bibliile la Marcu capitolul 4. Marcu capitolul 4 versetele 21 la 34. Chiar înainte de acest pasaj, Domnul nostru a spus pilda cu diferitele tipuri de pământuri. Vă amintiți de ea? Și în esență a făcut distincție între două tipuri de pământuri: tipul de sol care nu produce nimic, adică primele trei - pământul bătătorit, pământul stâncos, pământul cu spini sau buruieni, care nu produc nimic. Adică nu aud și nu răspund la adevărul Evangheliei. Apoi a vorbit despre 3 feluri de sol bun, care produc de 30 de ori, de 60 de ori și de 100 de ori mai multă roadă. Iar apoi a continuat, spunând că diferența dintre pământurile care nu produc nimic și cele care sunt productive este ascultarea adevărului. Ascultarea lui, în sensul că-l îmbrățișezi și îl crezi. Și aceasta, bineînțeles, este ceea ce face diferența între credincioși și necredincioși. Necredincioșii nu pot înțelege lucrurile lui Dumnezeu, nu aud Evanghelia cu urechi credincioase și supuse. Cei ce sunt ai lui Hristos fac aceasta. Deci putem sumariza spunând aceasta: cel mai mare dar al harului care ni s-a dat este, bineînțeles, mântuirea. Dar n-am ști nimic despre această mântuire dacă n-ar fi Scriptura. Deci în realitate, cel mai mare dar al harului este revelația divină. Nimic nu e mai important decât adevărul divin. Trebuie să ai adevărul pentru a fi mântuit, sfințit, pentru a avea nădejdea slavei, pentru a avea înțelepciune în neprihănire. Deci cel mai mare lucru pe care-l avem este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta e revelația divină.

    Pe lângă aceasta, caracteristica distinctă a adevăraților creștini este că ei ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei Îl aud, Îl cred, Îl iubesc și Îl ascultă. Aceasta e ceea ce distinge pe un creștin. Nu ceva act trecut, nu vreo rugăciune, nu prezența la biserică. Ceea ce distinge pe un adevărat credincios este sensibilitatea la adevărul divin. Acesta găsește un loc în inima lor, ei îl pricep, îl înțeleg. Pavel spune că omul firesc nu înțelege lucrurile lui Dumnezeu, ele sunt nebunie pentru el, dar pe de altă parte, noi, care suntem duhovnicești, avem gândul lui Hristos. Noi îmbrățișăm adevărul divin, îl înțelegem, îl iubim, îl absorbim, îl credem, îl proclamăm. Deci semnul distinctiv al adevăraților creștini este că ei aud și cred adevărul. Și Domnul nostru face lucrul acesta cât se poate de clar, în multe locuri. Aș vrea să vă dau o ilustrație a acestui lucru din Ioan capitolul 10. În acest capitol frumos din Ioan, Domnul nostru se numește Păstorul cel Bun, identificând relația Lui cu oile. Și care este semnul distinctiv care definește această relație? Ioan 10 spune așa: versetul 3: "Oile ascultă glasul lui." Oile ascultă glasul lui. Versetul 4, sfârșitul versetului: ‑"oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor." Adevărații creștini nu sunt niciodată duși în rătăcire de învățătorii falși. Ei cunosc glasul stăpânului lor foarte bine. În versetul 16 spune: ‑"Mai am și alte oi, (referindu-se la Neamuri, pe lângă Evrei) ‑ care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu." În versetul 26: "Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine."

    Calitatea distinctivă a unui adevărat credincios este receptivitate la vocea lui Dumnezeu, care este transmisă pe paginile Scripturii. Aici vorbește El. Aceasta este tema pildei cu pământurile. Sunt 3 tipuri de sol care nu aud, nu aud într-un sens al credinței. Superficial, vă aduceți aminte că terenul stâncos are o reacție emoțională, iar terenul cu spini are un răspuns inițial, dar eventual ambele se dovedesc a fi superficiale și de puțină profunzime și neroditoare. Dar solul bun și caracteristica ce distinge acele tipuri de sol bun este că aud Cuvântul și Îl îmbrățișează și ajung roditoare: de 30 de ori, de 60 de ori, de 100 de ori. Apropo, aceasta vorbește despre rodire într-un sens evanghelistic. Nu vorbește despre roada Duhului, cu toate că și acest lucru e adevărat. Ele sunt parte integrală din expansiunea Împărăției.

    Toți care suntem credincioși, în esență, după Efeseni 2:10, am fost rânduiți la fapte bune. La vârful piramidei faptelor bune este a avea impact pentru Evanghelie în viața oamenilor. Unii sădesc, alții udă, toți avem o parte de jucat, și o facem în mod colectiv, nu doar individual. Chiar dacă sunt vremuri când Dumnezeu folosește pe cineva într-un fel de efort solo pentru a aduce pe cineva la Hristos, de obicei este rezultatul a mulți oameni depunând mărturie de-a lungul unei perioade de timp, sau trăind o viață evlavioasă, care face ca Evanghelia să le fie acceptabilă. Deci suntem cu toți participanți. Dar semnul distinctiv al creștinilor roditori care sunt folosiți pentru a-i aduce pe alții la Hristos este că ei aud Cuvântul lui Dumnezeu. Deci vedem că aceasta este tema unificatoare, soarele în jurul căruia sistemul solar al acestei porțiuni se învârte. Mergeți la versetul 23. Vom începe acolo. ‑ Dacă are cineva urechi de auzit, să audă. A spus aceasta și în versetul 9. Este un element distinctiv. Nu toți au urechi de auzit. Nu toți înțeleg adevărul divin, nu toți îl pricep, nu toți îl cred, îl îmbrățișează, îl iubesc, îl ascultă, bineînțeles. Dar adevărații creștini o fac. Și e ca și cum ar spune: ‑ Acum voi vorbi adevăraților credincioși. Și ceea ce vă distinge e că aveți urechi de auzit.Ceea ce s-a întâmplat când ați fost mântuiți e că Domnul v-a deschis urechile spirituale, nu-i așa? Dintr-o dată Cuvântul lui Dumnezeu a căpătat un nou înțeles și ați început să Îl doriți, să fiți flămânzi după El așa cum un bebeluș dorește laptele, după cum spune Petru. Voi auziți, voi pricepeți, voi înțelegeți. Deci, dacă ești printre aceia care pot auzi, Domnul spune: “ Atunci ascultă.” Apoi vine o declarație foarte importantă în versetul 24, și El le vorbea lor, adică ucenicilor și apostolilor, care se distingeau de mulțime. Dacă mergeți înapoi la versetul 13: “‑ El le-a mai zis (lor).” Dacă mergeți înapoi la versetul 11: “‑ Vouă, le-a zis El.” Dacă întrebați cine sunt aceștia, mergeți înapoi la versetul 10: “‑ Când a fost singur”, cei ce erau în jurul Lui sunt identificați. Deci noi suntem cei ce avem urechi de auzit, iar aceste lucruri ne sunt explicate nouă. Și aici este declarația cheie, în versetul 24: ”‑ Luați seama la ce auziți.” Voi sunteți cei care au urechi de auzit. Fiți atenți la felul cum auziți. Aceasta este o declarație foarte, foarte importantă. Vreau să vă spun cum e în greacă. E o propoziție foarte simplă. De fapt, în traducerea engleză e un pic derutant. În greacă e: ‑ Blepete ti acouete. Două verbe și o particulă simplă între ele. – Blepete înseamnă a vedea. În primul rând în sensul normal al văzului fizic, iar în al doilea rând în sensul percepției. De fapt se referă și la funcția mintală, la înțelegere, la considerare. Deci ceea ce ‑ blepete ti acouete spune de fapt, este: înțelegeți ce (‑"ti" poate fi ‑"cine" sau ‑"ce"), ‑ să înțelegeți ce auziți. Cu alte cuvinte, ascultați cu atenție la Cuvântul lui Dumnezeu. Pricepeți-l. Aceasta e ideea. ‑ Să vedeți ceea ce auziți. - aceasta e greaca literală. Să vedeți ceea ce auziți, adică să percepeți Cuvântul lui Dumnezeu cu grijă, cu atenție. Este o propoziție simplă și cheamă la percepția mintală a ceea ce Domnul ne spune. Acum, aceasta e inima și sufletul acestui pasaj, iar în jurul acesteia El are câteva lucruri de spus, și vrea ca să le înțelegem.

     Urmează să fim instruiți despre felul exact cum să ascultăm. Să vedeți clar cu mintea voastră ceea ce auziți de la El. Să pricepeți, să înțelegeți în toată plinătatea și bogăția și adâncimea. Voi ați fost privilegiați să primiți revelația lui Dumnezeu, ați fost privilegiați să primiți adevărul divin, vouă vi s-au dat tainele Împărăției lui Dumnezeu și ceea ce e ascuns de lume, ceea ce ei niciodată nu vor înțelege, voi înțelegeți. Acesta e un privilegiu imens. Iar voi trebuie să ascultați cu înțelegere reală. Dar cum putem fi buni ascultători? Cum trebuie să ascultăm la Cuvântul lui Dumnezeu, în mod particular la Cuvântul lui Dumnezeu în acest context, care este instruire cu privire la evanghelism, la viețile noastre în sensul de a fi martori, căci acesta e obiectivul primar pentru care suntem lăsați pe pământ. Înțelegem asta, ok? Deci cum să ascultăm pe Domnul pentru a putea împlini din plin chemarea și însărcinarea Evangheliei? Aici avem 4 caracteristici ale unui bun ascultător spiritual:

1. Ascultăm cu supunere

2. Ascultăm cu apreciere

3. Ascultăm cu dependență

4. Ascultăm cu încredere

    Aceste cuvinte ne prezintă cum trebuie să ascultăm. În Luca 8:18 avem pasajul paralel acestuia, și acolo este tradus -”Luați seama, deci, la felul cum ascultați.” Aceasta spune Domnul nostru: “‑ Trebuie să fii un bun ascultător spiritual.” Cum asculți pe Domnul? Cum asculți la Cuvântul Lui, la însărcinarea și chemarea pe care ți-a dat-o? În primul rând, trebuie să ascultăm cu supunere. Trebuie să ascultăm cu supunere. Și aceasta datorită faptului că este o obligație înnăscută care este legată de recepția adevărului, că trebuie să-l aplicăm. În alte cuvinte, este ceva normal ca să răspundem cu ascultare adevărului. Și face aceasta clar cu două mici pilde în versetele 21 și 22. El le-a mai zis: ‑ Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit și nimic tăinuit, care nu va ieși la lumină. Acestea sunt adevăruri evidente, simple, de bază, lucruri rezonabile. Cu alte cuvinte, ceea ce spune Domnul nostru este că dacă  ți-a fost dată lumina, trebuie s-o lași să lumineze. Sau dacă mergem înapoi la metafora de mai devreme, dacă ți-a fost încredințată sămânța, trebuie s-o semeni. Acest lucru e inerent, este integral legat de darea luminii. De aceea, vorbind cu ucenicii Lui și cu apostolii Lui, El încă le vorbește lor. Apropo, sunt mulți comentatori care cred că versetele 21 la 34 sunt un asortiment întâmplător de pilde neconectate și idei venite de la Isus pe care Marcu le-a adunat cumva împreună ca să nu le lase afară, dar că nu se potrivesc împreună... îmi e imposibil să cred asta, sincer, oriunde în Evanghelie. Cred că Duhul Sfânt a condus scriitorul la o intenție cât se poate de clară și că nimic nu e la voia întâmplării, și în mod sigur nu aceasta. Trebuie să ascultăm cu supunere. Odată cu venirea luminii și a adevărului, avem responsabilitatea inerentă de a o reflecta înapoi către lume. O candelă, acesta e un cuvânt care se referea la o lampă de teracotă, de lut, putea fi o farfurioară cu mâner, sau un mic ulcior cu mâner, puneai ulei în el, un fitil plutitor, aprindeai fitilul și în felul acesta luminai casa. Și o puneai pe un suport,pe un sfeșnic, un sfeșnic ce stătea pe podea, sau un raft pe perete unde se puneau astfel de lămpi - și acesta era singurul mod de a ilumina casa. Aveai lumină pentru a putea da lumină. Nimeni n-ar fi luat o lampă și s-o pună sub un coș (obroc); acesta e cuvântul grec ‑ modion , care înseamnă o măsură de volum, care este un pic mai puțin de 9 litri. Acesta era coșul de măsurat care se ținea în bucătărie pentru a ține grânele. Nu aruncai grâul afară ca să pui obrocul peste lampă. Asta n-ar avea sens, căci ar stinge lampa sau ar porni un foc și în mod sigur ar elimina lumina. Nici n-o pui sub un pat. Paturile tipice evreiești erau niște rogojini care se rulau și se puneau într-un colț. S-ar putea să nu fie la ce se referă aici, dar ei erau familiarizați și cu paturile romane, care erau ridicate de la podea. Nu pui o lumină sub pat, nu pui o lumină sub un coș. Este în mod evident ceva ridicol. E o idee absurdă. Dacă ai lumina, ea trebuie să lumineze, deci implicația e că dacă ți-a fost dată lumina, trebuie s-o lași să lumineze, s-o pui în sfeșnic. Apostolii și ucenicii știau că lampa și lumina era o metaforă în Vechiul Testament pentru adevărul lui Dumnezeu. Psalmul 119:105: “‑ Cuvântul Tău este - ce? - ‑ o candela pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.” Și mai erau și alte astfel de referințe în Vechiul Testament. Deci inerent primirii luminii este a o lăsa să lumineze. Inerent primirii adevăratei semințe plantate în viața ta, este să iei această sămânță și, pe măsură ce crește, s-o recoltezi și s-o semeni apoi mai departe în toate părțile. Cu alte cuvinte, ai obligația de a lăsa lumina Evangheliei să lumineze intens.

    Mă pot gândi la multe alte indicații nou-testamentale ale acestui lucru, în special 2 Corinteni, unde Pavel spune că lumina slavei Evangheliei a venit să ne lumineze, iar apoi să lumineze prin noi, chiar dacă suntem vase de lut. Deci, inerent primirii adevărului divin, este a-l reflecta. Aceasta e un fel de trimitere înainte de Marea Trimitere. Marea Trimitere încă nu venise, urma să vină după Înviere, în Luca 24 avem, poate, a doua cea mai cunoscută, iar Matei 28 conține pe cea mai cunoscută consemnare a Marii Trimiteri. Dar Marea Trimitere în totalitatea ei vine atunci și este repetată în Fapte 1, unde le spune că vor primi putere de la Duhul Sfânt și vor merge în Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului, pentru a vesti Evanghelia. Aceasta urma să vină, dar aici avem o trimitere înainte de Marea Trimitere. Și e foarte important că Isus le spune aceste lucruri. Foarte, foarte important. Vă amintiți că în predica de pe munte El a indicat că aceasta e direcția în care se vor îndrepta lucrurile. A spus acolo: “Așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Nu puneți lumina voastră sub ceva, nu ascundeți lumina voastră, lăsați-o să lumineze.” Deci e ceva ce a spus de la început. Veți primi lumina, ca ea să lumineze prin voi către alții. Dar ceva s-a interpus peste aceasta. Ei s-ar putea să fi asumat aceasta - și de fapt, la începutul misiunii Lui în Galilea, Domnul Isus mergea peste tot și propovăduia Evanghelia, iar ei mergeau cu El și au auzit-o și au crezut-o, și au ajuns să-L urmeze pe Isus, acești ucenici și apostoli adevărați. Deci era un timp când Isus proclama adevărul, iar ei l-au auzit și l-au crezut. Dar a fost o întorsătură de lucruri foarte interesantă. Dacă ați fost cu noi prin secțiunile recente din Marcu, știți că s-a întâmplat ceva ce Isus nu intenționa. De fapt, dacă mergeți înapoi la versetul 11, Isus le spune apostolilor și ucenicilor: “ Vouă v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde; pentru ca ‑ măcar că privesc, să privească și să nu vadă și cu toate că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.” Pentru ei nu mai e har, nu mai e iertare, nu mai e credință. Ceea ce s-a întâmplat e că, în toate aceste luni de slujire în Galilea, zi după zi după zi după zi, verdictul final al multor oameni și lideri din Galilea e că-L resping pe Isus Hristos. Nu numai că-L resping, ci, în capitolul 3 versetul 22 spun că : “este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.” Și atunci spune că a început să le vorbească în pilde. Ei au ajuns la verdictul final și L-au respins pe Isus, iar acum, într-un act de judecată divină, El îi izolează de adevăr. Deci, cu privire la ucenici, El le vorbește și le explică pildele. Când se adună mulțimea, vorbește mulțimii în pilde, fără explicație. De acum încolo, în lucrarea din Galilea, nu le explică nimic, pentru că ei au luat decizia finală. Judecata Domnului este să oprească lumina de la acea generație de evrei din Galilea care L-au respins, și pentru care nu mai era nădejde. Apostolii și ucenicii ar putea spune: ‑ Stai un pic, este ăsta noul plan? Este planul final că ne vei da nouă adevărul și că va fi numai acest grup mic? Numai până aici va merge Împărăția lui Dumnezeu? Iar noi să mergem și să pronunțăm judecata peste ei? Acesta e motivul pentru care, vă amintiți, atunci când au ajuns la un sat care nu L-a primit pe Domnul Isus, Iacov și Ioan au zis: Să cerem să se pogoare foc din cer ca să-i ardă? Isus a spus: Nu, nu, nu. Deci aceasta era în mintea lor. L-au văzut pe Isus trecând de la predicarea Evangheliei, pe care au auzit-o și au crezut-o, intrând în Împărăție, trecând la a spune ceva ce nu înțelegeau. Și voiau să știe care este responsabilitatea lor. Trebuie oare să aplice judecata și să ascundă totul, sau trebuie să propovăduiască? Iar Domnul începe să le dea trimiterea - lumina trebuie să lumineze, nu să fie pusă sub obroc sau sub pat. Ei nu erau încă gata pentru aceasta, pentru că nu fuseseră pregătiți încă.

    Isus a pus anumite restricții la predicarea Evangheliei. Amintiți-vă că le-a spus demonilor să n-o facă. Și amintiți-vă în capitolul 1 versetele 40 la 45, El a vindecat pe un om și i-a spus să nu împrăștie vestea despre cine este El și ce a făcut, dar omul a făcut-o, neascultându-L, ceea ce a făcut să-I fie imposibil să slujească în cetate și a trebuit să meargă afară în locuri pustii. Deci existau motive, în lunile de la început, pentru care Isus a pus restricții la propovăduire. În cazul apostolilor și ucenicilor, ei nu erau încă pregătiți de a predica - și încă nu era timpul de a propovădui, cel puțin nu atunci, în Galilea. Însă n-a durat mult. Dacă întoarceți la capitolul 6, versetul 7: “ Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită. Mai erau oameni care nu luaseră decizia finală împotriva Lui. Deci i-a trimis pe cei doisprezece, doi câte doi, le-a dat autoritate peste duhurile necurate.” Ne spune ce au făcut, versetul 12: “ au plecat și au propovăduit.” Au propovăduit Împărăția, au propovăduit că oamenii trebuie să se pocăiască. Și pentru a demonstra că mesajul lor e divin, au arătat puterea lui Dumnezeu, scoțând dracii și vindecând bolnavi. Deci în capitolul 6, primesc prima lucrare misionară. Este ceea ce noi am numi ‑ misiune pe termen scurt. Merg, apoi se întorc înapoi. Nu este trimiterea finală. Trimiterea finală nu vine decât după cruce și înviere, pentru că atunci primesc mesajul întreg, nu-i așa? Ei pot merge să propovăduiască pocăința pentru a intra în Împărăție. Pot propovădui pe Isus ca Mesia, dar încă nu pot propovădui crucea și învierea. Nu sunt încă total pregătiți, dar El le dă oportunitatea să meargă și să se obișnuiască cu primirea pe care urmau s-o aibă.

    Deci punctul important este acesta: planul este ca lumina să lumineze, sămânța să fie semănată. Pentru moment s-a făcut o judecată asupra celor din Galilea care au luat o decizie finală, dar, numai câteva capitole mai târziu, sunt alți oameni din alte locuri, chiar și în Galilea, iar mai târziu în Iudea, la care va trebui să meargă. Dar presupunerea, atunci când îi trimite în capitolul 6 versetele 7 la 13, este că vor fi respinși. Le spune că, dacă vă vor respinge, să scuturați praful de pe picioarele voastre și să plecați de acolo. Aceasta a fost un fel de misiune de pregătire pentru ceea ce va fi trimiterea lor finală. Aceasta a fost în acord cu intenția divină.

    Dacă mergeți la versetul 22, vedeți că, în următoarea mică pildă: “ Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit și nimic tăinuit, care nu va ieși la lumină.” Este un mic concept foarte simplu. Oamenii ascund lucruri pentru că este un anumit timp când vor trebui descoperite. Chiar și voi faceți acest lucru chiar acum, dacă aveți copii. Știți, ați făcut cumpărăturile de Crăciun, ați luat tot felul de lucruri și le puneți undeva unde ei nu le pot găsi. Pentru că va fi un timp potrivit pentru a le scoate la iveală. Acum nu este timpul potrivit. În funcție de cât de isteți sunt copiii voștri, sau cât de agresivi, atunci sunteți creativi cu privire la aceasta, pentru că știți că există un timp potrivit pentru ele. De asemenea înțelegeți ce zice în a doua parte a versetului 22. Există lucruri care trebuiesc ținute secrete deoarece este un timp când trebuie aduse la lumină și este un timp când nu trebuie aduse la lumină. Înțelegem, sunt principii axiomatice, dar prezumția e că, dacă ai ceva de valoare, un adevăr care trebuie cunoscut, există un timp și un loc pentru a dezvălui aceste lucruri, și aceasta spune Domnul. Bineînțeles, acum este ascuns, dar va veni un timp când va trebui descoperit. Bineînțeles, acum este tăinuit, dar va veni un timp când va fi deschis și secretul va fi dezvăluit la toți. Și acest timp va veni în plinătatea lui după moartea și învierea Lui, în Marea Trimitere. Ascuns temporar pentru a fi dezvăluit permanent. Tăinuit temporar pentru a fi descoperit și revelat permanent. Acesta e scopul. Apropo, aceeași declarație e făcută în Matei 10:26. Scopul în a ține anumite lucruri ascunse, este pentru că există un timp perfect pentru a le revela. Motivul pentru a nu spune anumite lucruri, este pentru că există un timp perfect și potrivit pentru a le dezvălui. Un alt fel de a spune aceasta e că ziua evanghelizării mondiale va veni, dar veți primi un mic test în curând. Peste câteva luni veți fi trimiși. El a făcut aceasta, apoi a început să extindă această operație un pic. Capitolul 6, trimiterea lor, nu este plinătatea trimiterii și însărcinării lor, ni se indică în Matei 10 și Luca 9. Dar în acele cazuri, chiar înainte de cruce, erau operații pe termen scurt. Însă vine ziua evanghelizării mondiale și Marcu, scriind această evanghelie, contribuie la abilitatea noastră de a distinge aceasta. Va veni ziua când vor striga gloria lui Hristos de pe acoperișul caselor. Deci ascultăm la Cuvântul lui Dumnezeu așa cum au ascultat ei, cu o responsabilitate inerentă de a duce mesajul lumii. Deci zic că ascultăm cu supunere. Se asumă că, dacă ai sămânța, o semeni, dacă ai lumina, luminezi, nu-i așa? Acesta e un lucru care face parte din natura seminței și din natura luminii. Lumina trebuie să lumineze, nu să fie ascunsă, sămânța trebuie semănată, nu depozitată. Deci, ascultăm cu supunere.

    În al doilea rând, ascultăm cu apreciere. Ascultăm cu apreciere. Ascultăm cu supunere, pentru că este o obligație atunci când ai sămânța și lumina. Ascultăm cu apreciere datorită oportunității individuale care este implicată. Uitați-vă la versetele 24 și 25. Deja ne-am uitat la 23: “ Dacă are cineva urechi de auzit, să audă “- o expresie repetată de 8 ori în Noul Testament. Apoi ne-am uitat la – “ luați seama la ce auziți.”  Dar să mergem la a doua parte din versetul 24 și să vedem cum ascultăm cu apreciere. “Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura: și vi se va da și mai mult.” Domnul e încă în acest context agricol, nu-i așa? Aceasta e parte din înțelegerea lucrării Împărăției, și mult din aceasta are de-a face cu o perspectivă agricolă. Aduceți-vă aminte ce a spus - am comentat la versetul 13 – “ Nu înțelegeți pilda aceasta? - pilda semănătorului. Și n-au înțeles-o. Apoi a zis: ‑ Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde?” Pe de altă parte, odată ce a explicat acea primă pildă, atunci restul a devenit limpede. Odată ce le-a dat tiparul în pilda semănătorului, toate celelalte pilde au putut fi înțelese. De aceea El nu explică pilda din versetul 21, cea simplă, nu explică pilda din versetul 22, nu explică pilda din versetele 26 la 29, sau pilda din versetele 30 la 32. Pentru că nu au nevoie de o explicație. Odată ce înțelegi imaginea din pilda semănătorului, tot restul face sens. Dar observați că în aceasta, din nou cu imagine de semănat și secerat, ‑ cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura. Vrea să spună că Domnul vă va da ceva în schimb pentru ceea ce semănați. Așa-i? Asta e ideea. Galateni 6:7 - ‑ Ce seamănă omul, aceea va și secera.Dacă semeni puțin, seceri puțin, dacă seceri mult, vei secera mult. Acesta e principiul fundamental. Acesta este un alt adevăr pe care toți îl puteau înțelege. Promisiunea e că Domnul va binecuvânta sămânța pe care o semeni. Domnul îți va da înapoi binecuvântare. Nu înseamnă că toată sămânța pe care o semeni va aduce mântuire, dar ce înseamnă e că, în timp ce tu ești credincios în a semăna sămânța, Dumnezeu va fi credincios să-ți dea ceva înapoi. Și nu numai să-ți dea înapoi la fel, pentru că la sfârșitul versetului 24 spune: ‑ și vi se va da și mai mult. Iar la începutul versetului 25: “Căci celui ce are, i se va da.” Dacă ești unul din aceia care are, adică ai viața veșnică, ai adevărul, ai sămânța, atunci vei primi nu numai proporțional cu ce ai făcut, ci cu mult mai mult.

    În Luca 6:38 Isus spune – “dați și vi se va da, o măsură îndesată, clătinată și care dă pe deasupra.” Și va veni de la oameni în viața aceasta și de la Dumnezeu în binecuvântări spirituale, iar în viitor, binecuvântare veșnică. Deci zic să ascultăm cu supunere și cu apreciere, deoarece avem promisiunea răsplătirii pe care Domnul ne-a dat-o ca și ascultători fideli, care facem cunoscut și altora ceea ce am auzit. Versetul 25: “Căci celui ce are, i se va da.” Se repetă de 2 ori - o dată la sfârșitul versetului 24, o dată la începutul versetului 25. Matei 13 dă o relatare paralelă, iar versetul 12 spune – “ și va avea din belșug.” Va avea din belșug. Belșug de ce? Binecuvântări divine. Dând adevărul mai departe, ți se va da mai multă înțelegere, mai mult adevăr, mai mult har, mai multă putere, mai multă bucurie, mai multă satisfacție, mai multă împlinire, mai multă viață din belșug, și mai multă răsplată veșnică. Nu poți să-I dai lui Dumnezeu mai mult decât îți dă El. “Am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug.” Este o promisiune fără rezerve, nelimitată. Apoi, contrastul care îl scoate în evidență în versetul 25: ‑ dar de la cel ce n-are - aceștia sunt cei care fac prezența, dar nu sunt cu adevărat credincioși, ‑ “se va lua și ce are” sau dacă pot împrumuta limbajul din textul paralel din Luca 8:18 – “i se va lua chiar și ce crede că are.” Este chiar un mod mai bun de a înțelege. De la cel ce n-are, chiar și ce crede că are i se va lua.

    Ucenici falși, oameni înșelați, care se asociază cu credincioșii. Poate soțul neconvertit, care, așa cum spune 1 Corinteni 7, sfințit într-un fel de soția credincioasă. Este – stropit și el. Dumnezeu revarsă binecuvântările peste soția credincioasă și aceasta îl stropește și pe soț. Temporar. Sau stropirea binecuvântărilor care au venit peste evreii necredincioși care s-au asociat cu evreii credincioși din Biserică, cărora episola către Evrei a fost scrisă. Le spune că au gustat darul ceresc, au gustat puterile veacului viitor, au fost luminați cu privire la toate aceste lucruri, dar aceasta nu este mântuire. Aceștia sunt cei descriși în Matei 7:21 - Doamne, Doamne, am făcut asta și asta, dar El le zice: ‑ Duceți-vă de la Mine, căci niciodată nu v-am cunoscut. Cei ce cred că au, dar de fapt nu au, vor afla în cele din urmă că ceea ce au crezut că au vor pierde. Dar peste adevărații urmași ai lui Hristos va fi revărsată binecuvântare peste binecuvântare și tot mai multă binecuvântare, măsurată după felul cum ei au investit în lucrarea de evanghelizare și chiar cu mult, mult mai mult. Deci aruncăm sămânța, luminăm cu supunere, datorită obligației inerente și cu apreciere datorită oportunității individuale: fiecare din noi va primi binecuvântarea lui Dumnezeu peste credincioșia noastră și cu mult, mult, mult mai mult decât merităm.

    În al treilea rând: Ascultăm cu supunere, ascultăm cu apreciere, ascultăm cu dependență. În această mare lucrare a Evangheliei, auzind Cuvântul lui Dumnezeu, înmagazinându-L și proclamându-L, trebuie să ne înțelegem limitările.

    Acum ajungem la ultimele 2 pilde din această secțiune și pentru întâia oară nu se spune că El le-a zis (lor). Versetul 26: ‑ El a mai zis , observați că – le este omis, iar în versetul 30: ‑ El a mai zis.

    Deci aceste pilde probabil au fost adresate mulțimii. Nu au fost explicate mulțimii. E posibil să fi fost explicate ucenicilor, dar explicația nu este data deoarece nu este necesară. Acum înțelegeau imaginea mare, aveau tiparul în minte și devenise evident ce însemnau aceste pilde. Deci El zice, versetul 26:

    “Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; (solul)  ‑ fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânța încolțește și crește fără să știe el cum. Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; și când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.” Apropo, nu e nimic escatologic aici, nu vorbește despre revenirea lui Isus în judecată escatologică. Vă spun de ce nu s-ar potrivi în această pildă: pentru că fermierul a dormit până în acel punct. Vă asigur că atunci când Isus va reveni pentru judecată, El nu se va trezi dintr-un somn lung. Nu despre aceasta e vorba în această pildă. E o pildă foarte, foarte simplă, nimănui nu i-ar putea scăpa înțelesul. Un fermier plantează, apoi merge la culcare. În funcție de condiția pământului, udarea cu apă, etc. El chiar nu poate face nimic altceva decât să aștepte până la recoltă. El nu are niciun rol în creșterea culturii, acesta e punctul principal. Sfera mântuirii, domnia lui Dumnezeu peste inimile celor ce cred și rolul nostru în privința aceasta e ca un fermier care plantează sămânța și apoi se duce acasă și se culcă. Îmi place asta, chiar îmi place. Nu trebuie să-ți trăiești viața în panică. Nu trebuie să stai treaz 24 de ore pe zi. Mergi la culcare. Plantează sămânța, luminează, și mergi la culcare. Nu ești responsabil de ceea ce se întâmplă. Aceasta e minunea. E atât de paradoxal: sămânța intră în pământ și moare, iar în timp ce moare din ea iese viață. Cum se întâmplă aceasta? Nimeni nu știe, fermierul nu știe, fermierul nu poate face ca aceasta să se îmtâmple, nimeni nu poate face ca aceasta să se întâmple. Cei mai bun horticultori din lume nu știu cum se întâmplă aceasta. Ei știu că se întâmplă, dar nu pot defini cum și de ce se întâmplă. Din această sămânță care moare iese viață, o recoltă bogată. Aceasta e minunea Evangheliei: ascunsă în acele adevăruri simple ale Evangheliei e puterea vieții și iese afară în timp ce dormim. Tot ce pot face e să spun adevărul, să propovăduiesc adevărul, dar nu pot determina rezultatul, nu pot da viață. E misterios și pentru noi, ca și pentru fermier. Singurul act uman este să plantezi sămânța și să aștepți. Și să aștepți. Du-te la culcare. E numai lucrarea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 3 spune că Domnul face să crească. Viața și creșterea e o operație divină. Trebuie să fii născut de sus - Ioan 3. Nu prin voia vreunui om, nu prin voia firii (Ioan 1:13), ci din Dumnezeu. Ascultați la aceasta în următorul fel: niciun om nu contribuie la procesul de regenerare, convertire, justificare, mântuire. Tot ce putem face e să spunem adevărul.

    Sămânța are putere, Evanghelia e puterea lui Dumnezeu pentru mântuire - Romani 1. Pământul, când e pregătit de Dumnezeu, o va primi, și atunci când Dumnezeu o face să crească... Îmi place această parte din această scurtă pildă - când începe să crească, nu se oprește până la seceriș: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic, apoi secerișul. Ceea ce Dumnezeu începe, El și duce la bun sfârșit. Filipeni 1:6 – “ Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” Aceasta este o lecție critică pentru toți cei ce manipulează Evanghelia și pentru cei ce o comercializează cu istețimea lor, care cred că pot să-i facă pe oameni să creadă. Niciun om, oricât de convingător, oricât de deștept ar fi, nu poate contribui la regenerare, convertire sau justificare. Tot ce putem face e să prezentăm adevărul. Nu putem schimba inimi și nu putem produce viață din oameni morți. Asta e ceva ce numai Domnul singur poate face. ‑ Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl , iar odată ce începe să fie atras este firul verde, apoi spicul, apoi grâu deplin în spic. Trebuie să fie întipărit în inimile și mințile tuturor creștinilor care au fost seduși de minciunile contemporane că dacă vom fi mai buni la a face reclamă Evangheliei, atunci putem fi mai convingători și-i putem convinge pe oameni să fie mântuiți. Doar spune adevărul. Îmi pare rău să vă spun, dar muzica n-are nimic de-a face cu aceasta, în privința stilului. Conținutul a ceea ce se spune și se cântă în muzică poate aduce Evanghelia, o poate transmite. Dar nu are de-a face cu dispoziția, nu are de-a face cu muzica, nu are de-a face cu invitații, nu are de-a face cu niciun efort uman.

    Nu faci lucrarea lui Dumnezeu cu mijloace omenești. Îmi place mult acest verset, 28: ‑“Pământul rodește singur.” Este cuvântul grec ‑ automate, de la care vine cuvântul automatic. Este în mod divin automatic - cât de încurajator e lucrul acesta! Regenerare, transformare, tranziție spirituală, convertire, nașterea din nou, nu pot fi produse de niciun om prin niciun mijloc uman, ci tot procesul este în mod divin automatic. Nu-l poți porni și nu-l poți opri. Iar odată pornit, merge până la capăt. Toți ce poți face e să fii acolo să te bucuri de seceriș. Ca în 2 Timotei 2:6, fermierul care a muncit din greu face ceea ce trebuie să facă pentru ca apoi să se bucure de seceriș. Nu avem niciun rol de fapt în lucrarea de mântuire, dar ne bucurăm la seceriș. La ce te referi când spui seceriș? Ei bine, un mod în care ne putem bucura de seceriș este părtășia. Părtășia. Alt mod, în eternitate, în viitor, prieteni pentru eternitate, știm chiar de-acum că ne vom întâlni. Deci pentru veci de veci ne vom bucura de seceriș, vom gusta secerișul. Succesul Evangheliei nu depinde de puterea noastră de a schimba inima sau puterea noastră de a face Evanghelia mai acceptabilă, sau puterea noastră de a manipula voința sau emoțiile, am vorbit deja despre asta. Lucrarea de mântuire este în mod divin automatică. Deci ascultăm cu dependență, nu-i așa?  Cu dependență.  Sau poate vă place cuvântul ‑ smeriți mai bine.

    Și în final, mai este încă o ultimă pildă. Ascultăm cu încredere. Știți, acești ucenici probabil se gândeau în sinea lor: ‑ Bine, suntem cu Tine până în acest punct, vom fi ascultători, vom aprecia, vom fi dependenți și umili, dar care e finalul? Încotro se îndreaptă acest lucru? Arată atât de mic, de fragil, de slab, unde se îndreaptă? Ei bine, El ne-a îndemnat să ascultăm cu încredere, datorită rezultatului inevitabil. Datorită rezultatului inevitabil. Versetul 30: ‑ “Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfățișa?” Ne uităm la finalul acestui lucru - cum va fi? Cum putem descrie rezultatul final? Cum ar trebui acești ucenici și apostoli care erau acolo în Galilea cu El și se luptau cu problemele care le stăteau în față, cum ar trebui să înțeleagă, cum să se uite în viitor și să aibă o imagine a ceea ce urma să se întâmple? Totul părea așa de slăbuț și mic. Și El le dă o ilustrație simplă: ‑ Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ; dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui. Toți puteau înțelege asta. Împărăția lui Dumnezeu este ca și o sămânță de muștar care se transformă într-un copac de muștar. O sămânță de muștar era sămânța cea mai mică pe care ei o foloseau în agricultura lor. Nu este cea mai mică sămânță de pe planetă, dar era proverbială pentru ceva mic, pentru că era familiară pentru ei. Matei 17:20, Isus a spus: ‑ “Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar” și așa mai departe. Deci aceasta era expresia lor proverbială pentru ceva foarte mic, și era cât mărimea unui grăunte de nisip. Dar, proporțional, nu era nimic altceva ce ei plantau, care să înceapă atât de mic și să devină atât de mare. Un tufiș de muștar ajungea la 5 metri înălțime și 2 metri diametru. Un lucru masiv care să răsară dintr-o sămânță de mărimea unui grăunte de nisip. Ceea ce Domnul le spune este evident, căci nu este explicat aici. Începuturile mici nu dau nicio indicație a ceea ce urmează. Câți multipli ai mărimii seminței cât un grăunte de nisip ar fi conținuți în cei 5 metri pe 2 metri? Câte boabe de nisip? Ar fi milioane și milioane de ele. Deci proporțiile sunt uimitoare și amețitoare, de aceea ascultăm la Cuvântul lui Dumnezeu cu supunere, ascultăm cu apreciere, ascultăm umili și ascultăm cu încredere. Ei nu vedeau ceea ce noi am văzut. Noi am văzut Împărăția extinzându-se, am văzut-o ajungând la marginile pământului. Acest lucru e minunat. Totul pentru ei părea atât de mic, atât de microscopic. Încotro putea să meargă? Și știau că liderii lui Israel și majoritatea oamenilor îl respinseseră pe Isus. Nu arăta prea strălucit, dar ar fi putut mai comfortabili dacă Domnul Isus le-ar fi spus: ‑ Mergeți peste tot și pronunțați condamnarea peste toți. Dar Tu ne spui să nu facem asta, ci ne spui să semănăm sămânța, să răspândim lumina, iar acest lucru va lua avânt și că aceasta va fi chemarea și însărcinarea noastră. Care vor fi rezultatele? El spune că va fi ceva masiv, ceva disproporționat de mare în comparație cu mărimea începuturilor lui. Aceasta e o profeție a creșterii triumfătoare a Evangheliei și a Bisericii de-a lungul istoriei lumii și care în final va culmina în Împărăția milenară în care Hristos va stăpâni peste întreaga lume.

    Observați referința la păsări făcându-și cuiburi la umbra lui - aceasta e luată din Ezechiel capitolul 17. În Ezechiel 17 avem o profeție mesianică ce spune că sub cârmuirea lui Mesia, neamurile vor veni la mântuire, și neamurile sunt ilustrate prin păsări care vin să se cuibărească în copacul binecuvântării. Deci aceasta e împrumutată din această imagine. Păsările sunt o reprezentare a neamurilor, deci aceasta se va extinde și nu numai Israel va fi o parte din această Împărăție viitoare, ci Neamurile lumii vor face parte din ea, de asemenea. Avem o folosire asemănătoare a păsărilor în Daniel 4, versetele 10 la 21. Nebucadnețar își vede împărăția și păsările care sunt în copacul lui reprezintă popoare și națiuni de sub stăpânirea lui. Sunt lucruri uimitoare. Acestor câțiva oameni li s-a spus că națiunile lumii vor fi adunate în aceasta.Iar dacă ne uităm la Apocalipsa 12, vom găsi că, adunați în jurul tronului lui Dumnezeu în cer, vor fi oameni din orice neam, din orice popor, din orice seminție și din orice norod. Este uimitor și amețitor. Deci suntem ascultători. Ascultăm cu înțelegere. Suntem cei privilegiați. El încheie în versetele 33 și 34 cu o reamintire a faptului că ‑ Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta. Mai multe din pildele pe care El le-a spus în acel loc în Galilea se pot găsi în Matei 13, dacă vreți să le citiți. ‑ Le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. Nu le vorbea deloc fără pildă; dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.Aici ajungem înapoi unde am început, nu-i așa?

    Care este cel mai mare privilegiu al unui creștin? Să cunoască adevărul. Care este semnul distinctiv al unui creștin adevărat? Să cunoască adevărul, să-l asculte și să îl iubească. Să fim ascultători. Și cum ascultăm? Cu supunere, cu apreciere, cu dependență și cu umilință, și cu încredere. Ce privilegiu minunat ni s-a dat, nu-i așa? Gândiți-vă în felul acesta: dacă ești credincios, vorbești limba lui Dumnezeu. Când El vorbește, tu o înțelegi perfect. Este o limbă străină pentru toți ceilalți. 

    Tată, Îți mulțumim pentru Cuvântul Tău, Îți mulțumim pentru adâncimea, lărgimea și înălțimea Lui, mulțumim pentru bogăția Lui și Îți mulțumim că ne-ai făcut să auzim Cuvântul, să fim ascultători. Ce privilegiu enorm, suntem copleșiți! Ce har! Mărturisim că suntem nevrednici, mărturisim că suntem păcătoși și nu merităm. Ce privilegiu să ni se dea adevăr divin într-o lume care este atât de pierdută și de confuză și atât de disperată! Într-o lume care nu poate găsi adevărul despre aproape nimica, noi știm adevărul despre toate lucrurile. Ce cadou profund, ce privilegiu! Ajută-ne să răspundem la acest privilegiu prin a fi ascultători buni, tipul de ascultători care trebuie să fim, ca să putem maximaliza capacitatea noastră, să fim creștini care aduc roadă de 30, 60 sau 100 de ori mai mult, și să-ți putem fi folositori. Tu meriți tot ceea ce noi avem mai bun și ne angajăm în această dimineață să dăm ce-i mai bun cu toată inima. Îți mulțumim pentru acest privilegiu în Numele Fiului Tău. Amin!