ÎNCHINAȚI-VĂ ÎMBRĂCAȚI ÎN PODOABE SFINTE!

Cuvântul Scripturii: Psalmul 29:1-2 1. (Un psalm al lui David.) Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste.

2. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!

********************************************************************************

       Urmează să cercetăm, în lumina Scripturii, un subiect cum nu se poate mai actual. Să sesizăm un aspect chiar de la început. Versetul 1 ne îndeamnă să dăm slavă și cinste Domnului. La fel și versetul 2. Dacă fiii lui Dumnezeu nu vor da slavă cine s-o facă? Demonii? Ateii?Aliații diavolului? Agnosticii? Toți aceștia dau răzvrătire și sfidare. Fiii lui Dumnezeu să dea cinste și nu numai în Adunare, ci în toate împrejurările, oriunde s-ar afla. Și în lanțuri? Mă gândesc la Pavel și Sila întemnițați. Ce făceau ei acolo? Citiți încă odată acel pasaj biblic.

Iată o expresie ce a rămas în antologia limbajului biblic românesc: ”Să nu fim hoți de slavă divină.”(Liviu Olah) Adică toată slava i se cuvine Lui, nu nouă.

            Două aspecte desprndem din versetul 2 al pasajului de mai sus: I. ÎNCHINARE  II. PODOABE SFINTE.

I.               CARE E ADEVĂRATA ÎNCHINARE?

            Obișnuim să spunem că rugăciunea e închinare; sau cântarea, sau meditația. Acestea sunt parte din închinare, dar închinarea e mai mult decât atât. Toată activitatea din Casa Domnului e închinare...predica, mărturisirea, poezia etc. Ba mai mult: viața ce ne-a fost dată și pe care o trăim trebuie să fie o închinare. De ce? Nu mai suntem ai noștrii....suntem ai Stăpânului.

Unii cred(și răspândesc opinia lor) că avem de-a face cu un Dumnezeu egoist, setos mereu de glorie. Dar nu e așa. Iată ce găsim scris la Apocalipsa 5:11-13

” 11. M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.

12. Ei ziceau cu glas tare: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!"

13. Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: "A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!"

            E descrisă aici închinarea ce are loc în Cer; așa ar trebui să fie și închinarea pe pământ, în biserici, acasă, la părtășii etc. Cum am putea defini acest fel de închinare? O recunoaștere a ceea ce prețuim mai mult(sau cel mai mult), o adorare a Creatorului. De exemplu surprindem un apus de soare magnific. Care e reacția naturală. Extraordinar ce peisaj! Magnific! Când am vizitat pentru prima dată cascada Niagara am fost copleșit de frumusețea și magnitudinea peisajului. Am zis în sinea mea, dar și cu voce tare: Magnific! Dar când e vorba de Cel infinit în sfințenie și atotputernicie? Îl glorificăm pentru ceea ce este și pentru ceea ce face.

            Am fost creați pentru a aduce osanale Celui ce i se cuvine; așa am fost plămădiți, cu instinctul închinării înrădăcinat în noi. Mergem la un concert unde urmează să cânte un faimos tenor; e o interpretare extraordinară. Care e reacția? Aplauze. Trebuie oare cineva să ne amintească să aplaudăm? Nu, ci e reacția noastră la ceva extraordinar de plăcut și frumos.

            Dar să vedem ce a făcut păcatul. A pervertit această dorință înnăscută de a glorifica divinitatea, spre a fi îndreptată spre alte entități nedemne de slavă. Cine altul decât apostolul Pavel poate aborda mai expresiv, mai plastic subiectul acesta. Iată ce citim la Romani 1:21-23,

21. fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.

22. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;

23. şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

            Aceasta este lucrarea devastatoare a păcatului, aceasta este înstrăinarea voită a omului de Dumnezeu. Consecința? Inima lor fără pricepere s-a întunecat. Atenție aci: inima lor fără pricepere s-ar fi putut lumina dacă acceptau pe Dumnezeu și dădeau slavă Lui. Dar n-au făcut așa, prin urmare inima lor fără pricepere s-a înrăutățit, s-a întunecat.

CÂND SĂ NE ÎNCHINĂM? Dimineața și seara la culcare, apoi la biserică, în situații de criză...în rest nu prea e timp; așa e? Îmi aduc aminte de cuvintele unui foarte cunoscut teolog al vremurilor noastre. A spus așa: ”închinarea nu este parte din viața noastră, ci e chiar viața noastră.” Deci fără acest fel de închinare manifestarea noastră, chiar religioasă, ar fi doar mascaradă, sau formă de evlavie. Închipuiți-vă un îndrăgostit. Și-a găsit aleasa inimii lui; se gândește la ea tot timpul: și când conduce mașina, și când e în avion, și la masă, la lucru, oriunde. Am putea spune că închinăciune în sensul cel mai larg înseamnă a fi îndrăgostit de Isus.

NE ÎNCHINĂM, DAR NU ORICUM, ci îmbrăcați în podoabe sfinte

II.             ADEVĂRATELE PODOABE

Mai întâi care sunt adevăratele valori? Cine are autoritatea să le definească? În lumea în care trăim ce prețuim mai mult? Iată o sumară ordine:

nesemnificativ

inutil

fără importanță

mai puțin important

important

foarte important

prioritar

       Ce confuzie pe vremea profetului Isaia! Să citim Isaia 5:20 ”Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău, care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric.” Aceeași confuzie o întâlnim și în zilele noastre. Care sunt preferințele oamenilor din veacul în care trăim? Posesiuni, bani, cont la bancă, popularitate, faimă etc. Cultura de azi pune accent pe lucruri materiale și efemere. Am auzit undeva(sau am citit undeva) o întâplare tragico-hazlie. Cineva a avut un accident cu mașina. Mașina a fost lovită destul de serios iar persoana respectivă a fost rănită în mai multe locuri. Normal, care ar fi fost primul lucru ce trebuia făcut în asemenea situație? Să sune la spital. Dar, nu, ci primul lucru pe care l-a făcut a fost să rostească: ”Vai, Mercedesul meu!”

Ce prețuim mai mult? Maria și-a ales partea cea bună: dornică după o părtășie intimă cu Mântuitorul. Domnul Isus ne spune: ”Nu vă strângeți comori aici...”  Nu aici, ci în Cer. Aflăm în Evanghelia lui Luca despre bogatul căruia i-a rodit țarina. El prețuia mult hambarele pline. Dar sufletul? A uitat de aspectul acesta. A neglijat total partea sufletească. De aceea este numit ”nebunule”.

Se constată obsesia lumii de azi cu lucruri materiale, trecătoare. Oamenii cumpără mai mult decât au nevoie; oriunde te duci care-i subiectul de discuție? ”Ce ți-ai mai cumpărat?”

CUM STABILIM VALORILE?

        Nu trebuie să le satbilim, ci sunt deja stabilite; ele trebuie acceptate și aplicate. Sunt cuprinse toate în Cuvânt.

       Se poate vorbi în cultura zilelor noastre de dictatura relativismului; adică nu mai poți vorbi în termeni absoluți. Noua religie pentru mulți e cam așa: ”ne ghidăm după ceea ce ne încântă privirea, ceea ce gâdilă auzul, simțul....cum așa?...lumea s-a schimbat mult, oamenii sunt mai deștepți, societatea a progresat și orizontul de pricepere s-a lărgit.” VALOAREA TINDE SĂ FIE CONFUNDATĂ CU CE-I UTIL ȘI PLĂCUT. Libertatea este criteriul în funcție de care oamenii judecă totul; omul este liber să opteze pentru ceea ce-i place și nimic nu trebuie să îngrădească această libertate(nici chiar Dumnezeu...vai de ei!) Omul, deci, își stabilește propria gamă de valori, ascultând nu de vocea conștiinței, ci de vocea instinctului. Ce devine viața pentru ei? O goană necurmată după posesiuni, faimă, senzații, plăceri de o clipă. Dar PROPRIA LIBERTATE VA DEVENI PRIZONIERAT. Suntem cu adevărat liberi doar în Hristos.

            Înainte de a merge mai departe haideți să enunțăm un principiu: Acei ce acceptă din convingere valorile divine se închină înaintea Lui îmbrăcați în podoabe sfinte. Nu vorbim aici de perfecțiune, ci de tendința spre perfecțiune, spre a împlini voia Lui. Iată apelul profetului Isaia către poporul din vremea aceea: ”Trezește-te, trezește-te! Îmbracă-te în podoaba ta Sioane! Puneți hainele de sărbătoare, Ierusalime!”(Isaia 52:1) Duhul Domnului îl învrednicește pe Isaia să vină cu detalii suplimentare în versetul următor: ”Scutură-ți țărâna de pe tine...” Unii au această idee stranie că pot să se închine oricum înaintea Domnului. Întind mâna să servească Cina chiar dacă îi mustră conștiința; salută cu ”pace” pe un frate dar în inimă gândesc ”vai de el, săracul”; și bârfa e un păcat și totuși se practică atât de mult. Ce-i asta? Țărână...țărână. Cu țărână vrem să ne prezentăm înaintea Celui Preasfânt? De aceea zice profetul ”Scutură-ți țărâna!” Apoi îmbrăcat în podoabe sfinte mergi încrezător la Dumnezeu și te va primi. Cred că ar fi potrivit aici să ne amintim de cuvântul apostolului Petru cu privire la podoabe:

 ” 3. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

4. ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”(1 Petru 3:4)

Noi înțelegem altfel cu privire la acest aspect? Știm mai mult decât Biblia? Avem mai multă experiență spirituală ca Petru? Este foarte important să cunoaștem bine ce este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Cum împodobim viața noastră?

1.CU CE ÎMPODOBIM UMBLAREA?

            Da, umblarea noastră poate fi împodobită; și trebuie să fie împodobită. Cu ce? De exemplu un perete din camera noastră poate fi împodobit cu un tablou, un peisaj frumos care ne place mult. E un fel de a-l împodobi. Cum ar fi dacă pe fondul acelui peisaj am pune Psalmul 23? Înțelegeți ideea. Cum împodobim umblarea? Unde ne pooartă pașii? Am putea cere binecuvântarea peste locul unde mergem? Ar merge Isus acolo? Atât de plastic abordează Scriptura subiectul acesta. Iată ce citim la Proverbe capitolul 1:

” 10. Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!

11. Dacă-ţi vor zice: "Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sânge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat;

12. haidem să-i înghiţim de vii, ca Locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă;

13. vom găsi tot felul de lucruri scumpe şi ne vom umple casele cu pradă;

14. vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!" -

15. Fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!

16. Căci picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sânge”

Să nu uităm nicicând că PAȘII NOȘTRII SUNT PAȘI DE PELERINI SPRE CANAANUL CERESC ȘI CĂ MERGEM ÎNTR-ACOLO PE CALEA ÎNGUSTĂ.

2.CUM ÎMPODOBIM VORBIREA?

         Uneori trântim vorbe care rănesc. S-a întâmplat, s-a întâmplat dar e de droit să nu se mai întâmple. Și dacă s-a întâmplat ar fi o oportunitate să împodobim vorbirea cu cerere de iertare sinceră, de unde să se vadă pocăință. Vorbirea să fie dreasă cu sare, cumpătată, inspirată din Cuvânt. Fermă? Da, dar nu grosolană.

        Să împodobim vocabularul nostru cu cuvinte de îmbărbătare, edificare, apreciere. Sunt atâte suflete zdrobite, sunt atâția dezorientați. Am mai spus și cu alte ocazii: unii creează(ceva util pentru posteritate) iar alții critică. Culmea, îi critică per cei ce creează. Se spune că criticii sunt ca săracii: sunt totdeauna cu noi. Domnul să-i cerceteze! E clar că atunci când lăsăm pe Duhul Sfânt la lucru în viețile noastre, se va vedea și în umblarea noastră și în vorbirea noastră.

3. CUM ÎMPODOBIM GÂNDIREA?

            Nu cu fantezii, nu cu gânduri de răzbunare, nu să țesem vreo viclenie, nu deșertăciune; ci iată cum:

”Să aveți în voi gândul care era și în Hristos Isus.”(Filipeni 2:5) Care era gândul Mântuitorului?

Să împlinească planul divin

Să umble din loc în loc și să facă bine

Să împlinească voia Tatălui

Să vestească Evanghelia

Etc

Să ținem minte că suntem exact ceea ce gândim. Dacă vom gândi iubire, iubire vom răspândi în jurul nostru.

4. CUM ÎMPODOBIM CHIPUL NOSTRU?

            Pe psalmiști îi preocupa aspectul acesta. Erau convinși de importanța lui. De aceea se rugau ”Fă să răsară peste noi lumina Feței Tale” Când lumina Feței lui Dumnezeu răsare peste noi, unde se vede? Pe fețele noastre. Atunci se poate citi pe fețele noastre bucuria mântuirii, bucuria de a fi în turma Lui.

5. CUM ÎMPODOBIM RUGĂCIUNEA?

            Pe vremea Mântuitoruluiunii credau că-L pot impresiona pe Dumnezeu prin rugăciuni cu cuvinte multe și pompoase. Se înșelau. Dumnezeu vrea de la noi rugăciuni simple, sincere; rugăciuni prin care să-L glorificăm și apoi să exprimăm clar dorințele inimii noastre. Mi-a fost dat să aud perle de rugăciune(nu prea des, o recunosc). De exemplu am auzit cam așa: ”Îți mulțumesc, Tată, pentru încercarea prin care m-ai trecut; mi-a schimbat direcția vieții mele.” Printr-o frază scurtă a mulțumit lui Dumnezeu, a recunoscut că încercarea a fost îngăduită de El și a recunoscut că i-a schimbat direcția vieții.

Ar fi de menționat ceva important aici. Mare putere are rugăciunea celui neprihănit. Acesta este cuvântul  Scripturii. Deci, să nu se aștepte cineva ca rugăciunea să fie o putere dacă nu e împodobită în neprihănire.

6. CUM ÎMPODOBIM VIAȚA?

          Cu alte cuvinte cum trăim? Să nu uităm ideea de bază a acestui mesaj. ÎNCHINAREA ESTE CHIAR VIAȚA NOASTRĂ. ȘI TREBUIE SĂ NE ÎNCHINĂM ÎMBRĂCAȚI ÎN PODOABE SFINTE. Cu ce împodobim viața?

Nu cu evlavie de formă

Nu cu nemulțumire

Nu cu câtrtire

Nu cu murmur 

Nu cu îngrijorări sau ezitări

Nu cu șiretlicuri

Nu cu invidii

În decursul anilor au fost situații când am constatat orgolii cum vin chiar de la amvon

Mi-a fost dat să văd discordii și lipsă de unitate

Etc

         Ce sunt toate acestea? Țărâna de care vorbea profetul Isaia, țărână care trebuie scuturată, iar apoi viața trebuie împodobită cu armonie, umilință, altruism, iubire. Podoabele sfinte de care vorbește textul atașat constituie sfințenia. Sfințenia nu vine de la sine, nu vine când noi stăm doar cu mâinile-n sân. Ea trebuie urmărită, trebuie obținută și menținută. Citim la Evrei 12:14,

”Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” Modelul sfințeniei este, bine-nțeles, Mântuitorul. Deci să căutăm a-L cunoaște pe El tot mai bine, să căutăm a reflecta zilnic dragostea și credincioșia Lui, să ne asemănăm tot mai mult cu El. Astfel se vor revărsa binecuvântări în viețile noastre; astfel, ne vom împlini menirea în călătoria spre eternitate.

George Cornici/19 Decembrie, 2015