În această seară vom începe o nouă serie intitulată: Intimitate cu Dumnezeu. În timp ce mă gândesc la tema aleasă, am un singur obiectiv în minte pentru această serie. Acela să te fac să nu mai crezi că există ceva pe acest pământ care să îți aducă mai multă plăcere decât cunoașterea lui Dumnezeu într-un mod intim. Și să fii atât de convins de asta, încât să Îl cauți pe El mai mult decât orice altceva.
    Știu că unii dintre voi suferiți; treceți printr-o perioadă grea și tot ce vă doriți e să scăpați de această durere. Vreau ca în această seară să fiți deschiși cel puțin la posibilitatea că o relație cu Dumnezeu, și cunoașterea Lui la un nivel intim ar putea fi o opțiune mai bună chiar și decât alungarea acelei dureri.
    Unii dintre voi ați venit aici cu atât de multe probleme de peste săptămână și lucruri cu care vă confruntați și cea mai mare dorință pe care o aveți e să rezolvați acea problemă; să se întâmple ceva în acel domeniu din viața voastră. Așa că vreau să vă rog să fiți deschiși la posibilitatea că nu se reduce totul la acea problemă. Și că, cunoașterea lui Dumnezeu la un nivel mai intim poate fi un rezultat chiar mai bun decât rezolvarea acelei probleme.
    Știu că unii dintre voi vă luptați cu ispita; ați căzut pradă unor pofte, deși știți că nu asta vrea Dumnezeu de la voi. Însă vă place atât de mult, dorința e atât de mare, încât deja vă gândiți că veți practica acel păcat în săptămâna care urmează, chiar dacă sunteți acum aici. Vreau să vă rog să luați în considerare posibilitatea că intimitatea cu Dumnezeu îți poate aduce mai multă plăcere decât păcatul în care ești implicat. Știu că acum ți se pare imposibil. Te gândești: „Habar nu ai câtă plăcere îmi dă. Sunt dependent. Înseamnă totul pentru mine.” Dar îți spun eu sigur, intimitatea cu Dumnezeu, cunoașterea acestui Dumnezeu, e mai presus. Rugăciunea mea e ca fie și după acest singur mesaj, să aveți convingerea că nu există nimic pe pământ care să-ți aducă mai multă satisfacție și plăcere decât cunoașterea lui Dumnezeu la un nivel intim.
    Unii dintre voi vă întrebați poate cum vă va ajuta asta în problema pe care o aveți. Problema nu se schimbă, durerea nu pleacă. Cum poate să mă ajute o relație? Răspunsul meu e că o relație schimbă totul. O relație bună și corectă schimbă totul. Chiar dacă situațiile rămân la fel, relația schimbă totul. Dacă mă gândesc la relația cu soția mea, îmi dau seama că aș prefera să fiu în Hemet cu soția mea, decât în Hawaii de unul singur. În același fel spun că prefer să trec prin încercări și perioade dificile cu Isus, decât să am toată bogăția, sănătatea și confortul din lume, fără să-L am pe EL. Relația aceasta poate să fie atât de minunată încât să preferi să fii cu El decât în orice alt loc fără El. Pentru mine nimic altceva nu contează. Nimic nu se compară cu a-L cunoaște pe Isus. 

    Uneori uităm cât de bine ne merge în viață. Știți de ce? Pentru că în lumea noastră suntem programați să ne gândim la ceea ce nu avem. De câte ori aprinzi televizorul se face reclamă la lucrurile pe care nu le ai, pentru a le pofti. Toată lumea vrea să ne concentrăm la ceea ce nu avem și să tânjim după acele lucruri. Biblia numește asta invidie și ne spune să nu ne dorim mai mult ci să fim mulțumitori pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Însă de cele mai multe ori nu recunoaștem cât de bine ne merge.
    Săptămâna trecută v-am spus de întâlnirea cu colegii de liceu. Nici nu mai știu de câte ori au venit oameni la mine, la întalnirea de 20 de ani, să-mi spună că am o soție sexi. Îmi amintesc că una din fete a rămas cu gura căscată în timp ce se uita la ea: „Ea e soția ta?”
    „Da. Și copilul nostru nou născut.”
    „Vrei să spui că tocmai a născut?”
    „Da.”
    A rămas cu gura căscată, „Îmi amintesc cu ce fete ieșeai în liceu... Cum de ai ajuns să ai o așa soție?”
    Și pentru că atât de multă lume mi-a atras atenția asupra acestui fapt, am început să mă gândesc. Și mi-am dat seama că au dreptate. Așa că săptămâna asta am făcut ceva ce nu am mai făcut niciodată. M-am gândit cât de șocați au rămas oamenii, ceea ce m-a surprins. Așa că m-am gândit să mă uit la o poză de-a noastră cât se poate de obiectiv. Nu am făcut asta în viața mea. Dar m-am pus în locul unui străin care ne-ar vedea ca și cuplu, și m-am întrebat dacă aș fi șocat. Unii dintre voi nu-mi cunoașteți familia. Aici e o poză cu familia mea pe care am făcut-o în urmă cu o săptămână (arată o poză cu familia). Câți dintre voi considerați că soția mea arată mai bine decât mine? Vreți să vă dau puțin timp de gândire? În regulă. Poți lua poza. Ideea a fost următoarea. Toată lumea a început să-mi spună cum nu părem să fim unul pentru altul. Și le-am dat dreptate, pentru că soția mea e frumoasă! Uneori petreci atât de mult timp cu o persoană încât te obișnuiești cu ea și ți se pare ceva normal. Însă când toată lumea îți spune cât de extraordinară e, începi să realizezi din nou cât ești de norocos. Cred că asta vreau să conștientizați în urma acestei serii. 

    Vă voi spune cât de norocoși sunteți să fiți într-o relație cu Dumnezeu. Pentru că dacă mă uit la cine este Dumnezeu și apoi la voi, mă șochează faptul că sunteți într-o relație cu El. Dacă mă uit în viața mea, văd toată mizeria, tot răul, toate faptele mizere, și totuși sunt într-o relație cu acest Dumnezeu sfânt, frumos, perfect. El mă numește copilul Lui; mă numește mireasa Lui! Ceva nu se potrivește! Uneori ne vom uita la toate lucrurile pe care nu le avem, în loc să ne oprim și să realizăm că avem totul. Eu sunt într-o legătură cu Dumnezeu. Noi suntem mireasa lui Hristos. Noi suntem copiii Lui.  Ne numește prieteni. Și dacă stai să te gândești... cât de extraordinar e să ai prietenia lui Dumnezeu; intimitate cu Dumnezeu. Știu că avem probleme și trecem prin încercări, dar gândește-te la faptul că ești împreună cu Dumnezeu chiar acum. Dumnezeu, Creatorul despre care tocmai am cântat, te-a iubit atât de mult! Gândește-te la lucrurile pe care le-ai făcut în viață. Gândește-te la felul în care L-ai supărat. Biblia spune că El te-a iubit atât de mult încât și-a privit Fiul murind și suferind pe o cruce pentru tine, plătind pedeapsa pentru toate păcatele tale. Toate acestea doar pentru că voia atât de mult să fie într-o relație cu tine. Să-L poți cunoaște și să ai pacea Lui.
    Așa că dintr-o dată ești în uniune cu Dumnezeu; mulți dintre voi ați fost și botezați. Putem face asemănarea cu ceremonia unei căsătorii în care mori față de vechiul eu și intri într-o uniune cu Hristos, mărturisind public că sunteți împreună acum pentru totdeauna. Însă uităm asta și ne ațintim privirea înspre alte lucruri. Această tendință de a ne uita la ce nu avem, e ca și o boală. Nenumărați oameni care și-au înșelat partenerul – atât bărbați cât și femei - au venit la mine în birou. Au venit la mine după ce și-au înșelat partenerul, și-au distrus căsnicia. Totul s-a destrămat în viața lor, după care au venit la mine întrebându-se ce au făcut, „Nu am realizat tot ce am avut. Nici măcar nu-mi explic de ce am înșelat-o cu ea. Îmi iubesc soția, familia. Am renunțat la totul pentru că pentru o secundă mi-am luat privirea de la ea și altcineva mi-a atras atenția. Am dat-o în bară. Am pierdut totul.” Am auzit de nenumărate ori cum cineva a uitat cât de bine îi merge, a crezut că a găsit ceva mai bun, a plecat și a pierdut totul. În același fel, încă de și mai multe ori, am auzit oameni spunându-mi cum au uitat cât de bine e să fie cu Dumnezeu. Au găsit un păcat, sau ceva atrăgător și au mers în acea direcție; o relație, o dependență care le-a adus nefericire. Și apoi s-au întrebat de ce au ales acea cale, „Am uitat cât de bine e să ai intimitate cu Dumnezeu. Am uitat cum era când eram mai tânăr. Și la un moment dat am început să merg în altă direcție. Nu știu de ce am făcut-o. Mi-am distrus și irosit viața! Am irosit toți acei ani departe de Dumnezeu.” Dar acești oameni se întorc adesea și își dau seama că nu e un loc mai bun în care să fii decât mână în mână cu Creatorul tău. Dumnezeu și cu mine suntem împreună?! Parcă nu e logic. Cred că dacă suntem sinceri, cu toți ne luptăm cu asta. Din când în când, „cealaltă opțiune” pare mai tentantă, nu-i așa? Hai să fim sinceri. Câteodată vedem ispita și spunem: „Dacă aș putea trăi pentru mine, să fac ce vreau când vreau. Să mă depărtez de Dumnezeu și să mă simt bine. Să trăiesc pentru mine, în plăcere.” Te uiți la tot ce are lumea de oferit și uneori e tentant. 

    Psalmistul care a scris Psalmul 73 - pe care il vom studia azi - a fost foarte sincer în privința sentimentelor lui. În biserică de multe ori nu e așa. Venim la biserică și ne prefacem că nu suntem ispitiți; că suntem sfinți. Eu sunt un slujitor. Eu nu sunt ispitit. Însă psalmistul ne spune sincer cât de ispitit a fost. Și ne spune chiar că a invidiat pe cei răi. Și-a permis să spună: „O, ce bine arată! Ce plăcut pare!”
    Psalmul 73:1 spune, „Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.” (Psalmul 73:1-3)
    Începe prin a spune că știe că Dumnezeu e bun cu poporul Lui - în mintea lui stie asta. Cu toții știm asta, nu? Că Dumnezeu e bun cu noi, și că El nu ne poate face decât bine. Noi suntem copiii Lui, suntem mireasa Lui, suntem prietenii Lui. Tot ceea ce se întâmplă în viața mea va fi folosit de El pentru binele meu. Știu că Dumnezeu e bun cu mine, dar aproape că am dat-o în bară, spune psalmistul. Era să mi se îndoaie piciorul, aproape că am renunțat la a-L urma pe Dumnezeu. Aproape că am mers în direcția opusă.
    „Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.” Vedeți vreodată cum prosperă cei răi? Nu te deranjează să vezi asta? Cuvântul folosit pentru prosperitate (fericire) e „shalom” ceea ce înseamnă în ebraică: „Totul e bine.” Câteodată vezi cei mai răi oameni de pe pământ stând relaxați, cu un surâs de plăcere și confort, și nu îți vine să crezi. Uneori Îl întrebăm pe Dumnezeu: „De le ce permiți să trăiască astfel? Tipul ăsta Te batjocorește, e împotriva Ta, și Tu îl binecuvântezi cu toată bunăstarea materială, cu sănătate și altele? Psalmistul spune: „Știu că Dumnezeu e bun cu mine, dar uneori mă uit la acești oameni răi cu invidie pentru că văd că sunt fericiți, și mă întreb eu de ce Îl urmez pe Dumnezeu? Uită-te la tipul ăsta ce face! Și lucrurile par să-i meargă bine. Am văzut „shalom,” pacea, atitudinea de bine total, totul în viața lor pare să meargă perfect, și ei sunt răi! Aproape că am renunțat la credința mea din cauza lor.”
    În versetul 4 continuă: „Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” (Psalmul 73:4-11) În alte cuvinte uită-te la oamenii răi de pe pământ! Pare că oamenii cei mai bogați și mai aroganți, nu au probleme; sunt sănătoși, înstăriți, puternici. Literalmente nimic nu-i tulbură până la moarte. Poate ne gândim că vor muri într-un mod groaznic. Sau că vor avea probleme înainte de moarte, dar se pare că au murit în pace. Ați văzut probabil criminali care urmează să primească pedeapsa cu moartea. În momentul execuției au un rânjet pe față în timp ce înfruntă moartea. Și te întrebi cum se poate ca un criminal să aibă pace? Ce se întâmplă de fapt? Acești oameni sunt numiți mândri. Dar pe de altă parte vezi altceva.
    Am un prieten pe nume Logan Walters. Logan conduce trupa de laudă și închinare la o biserică din Waco, Texas. E o biserică mare, cam cât a noastră. Sunt poate o mie de oameni la un serviciu. Duminica trecută dimineața, în timp ce conducea închinarea, pastorul de 33 de ani, intră în bazinul pentru botez, care e puțin mai mare ca al nostru - totul e mai mare în Texas. Se afla în apă și în timp ce a venit cineva să fie botezat, a luat microfonul, s-a electrocutat și a murit... în fața întregii biserici. Și auzi de tot felul de oameni răi care sunt perfect sănătoși. Nu au nici o problemă! Și auzi apoi de un pastor care se pregătește să boteze și în timp ce își ajustează microfonul se electrocutează și moare! Vezi așa ceva și te întrebi, cum se poate? Nu e logic să vezi niște oameni răi care sunt sănătoși și prosperi și pe de altă parte să vezi bărbați și femei ai lui Dumnezeu suferind și trecând prin perioade dificile.
    Oamenii răi „îşi înalţă gura până la ceruri.” Sunt oameni care Îl blastămă pe Dumnezeu. Sunt oameni care trăiesc cum vor ei dar la sfârșit cred că vor merge în cer pentru că se consideră persoane bune. Practic spun ce vor ei. Ai crede că Dumnezeu judecă astfel de persoane. Dar nu o face! Așa că acești oameni îl batjocoresc pe Dumnezeu spunând „Mă aude Dumnezeul tău?” și nimic nu li se întâmplă. Psalmistul e exasperat de această situație și Îi cere lui Dumnezeu să facă ceva.     În versetul 12 spune: „Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.” (Psalmul 73:12) Lor nu le pasă de nimic! Nu le pasă de moralitate, nu le pasă de nimic și totuși par să se îmbogățească tot mai mult. „Așa îi văd eu pe cei răi,” spune psalmistul. Mulți oameni se poticnesc în asta.
    Am auzit de multe ori oameni spunând: „Dacă ar exista un Dumnezeu...” De ce? Cum explici de ce mor șase milioane de copiii în fiecare an, după cum am văzut în acea filmare? Dacă există Dumnezeu, de ce mai trăiesc încă cei mai răi și blasfemiatori oameni? Ei Îl batjocoresc pe Dumnezeu dar cu toate acestea sunt bogați și sănătoși, și pare că nu au nici o preocupare.
    În versetul 13, spune: „Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit. Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.” (Psalmul 73:13-15) Prima oară spune că degeaba și-a curățat inima. Se întreabă de ce să trăiască o viață curată, „Trăiesc o viață curată și sunt în suferință. Tipul ăsta trăiește o viață destrăbălată și totul îi merge bine. Nu are nici o logică. Mi-am irosit viața. Degeaba mi-am spălat mâinile și am încercat să mă păstrez curat, să îmi cer iertare și altele asemenea. Totul a fost în zadar, spune el. Pentru că sunt pedepsit și lovit. Sunt încercat și totuși Îl urmez pe Dumnezeu?” Însă mai spune ceva: „Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.” E un verset foarte important. 

    „Iată cum m-am simțit. Iată ce gânduri îmi treceau prin minte. Dacă aș fi vorbit...” Imaginați-vă cum ar fi ca eu să fi încheiat predica în acel punct. Să spun: „E o tâmpenie. Am avut o săptămână grea deși sunt un păstor care încearcă să trăiască pentru Dumnezeu.” Cum ar fi să răbufnesc, să mă înfurii și să spun toate aceste lucruri oamenilor?Așa că psalmistul spune: „Dacă aș zice” – el era un lider, oamenii îl urmau, îl ascultau, îi citeau cântecele - „Dacă aș zice asta iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.” Dacă eu aș fi spus asta, nu-i așa că aș fi descurajat mulți oameni? Aș fi distrus atât de mulți oameni. N-aș fi fost credincios copiilor voștri. I-aș fi făcut pe ei să nu mai fie mulțumiți de viața lor, dacă aș fi spus deschis toate acestea. 

    Psalmistul avea înțelepciunea de a tăcea. Atunci când îl preocupa ceva, avea înțelepciunea de a tăcea. De multe ori noi nu avem această înțelepciune. De multe ori suntem atât de supărați și mânioși pe Dumnezeu încât spunem totul cu voce tare, „Vreau să o spun în gura mare pentru că sunt frustrat pe Dumnezeu!” Așa că verbalizezi față de alți oameni care vor fi influențați și vor spune: „Ai dreptate, nici eu nu înțeleg.” Și continui să-ți verși nemulțumirile. Psalmistul spune: „Vedeți dacă aș fi vorbit în acele momente, nu aș fi fost credincios față de copiii Tăi. I-aș fi dus în direcția greșită.” E atât de important să avem înțelepciunea de a ști când să tăcem. Psalmistul se confrunta cu o luptă în interiorul lui, dar pentru că nu a dat pe față acea luptă, singurii afectați au fost el și Dumnezeu. Dacă ar fi verbalizat tot ce gândea, toți ceilalți ar fi fost afectați. Mai târziu vedem că lucrurile între el și Dumnezeu se îndreaptă, dar ce se întâmplă cu toți ceilalți care au auzit ce a spus? Mulți probabil nu mai erau lângă el. Unii oameni au momente în care se gândesc și pun la îndoială anumite credințe, după care încep să spună tot felul de lucruri străine și să îi descurajeze pe alții. Nici ei nu știu ce cred, dar nu au înțelepciunea de a ține pentru ei. Psalmistul a făcut un lucru bun că a tăcut, neinfluențând negativ pe cei din jurul lui.         Îmi place ce spune în continuare, în versetul 16, „M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă.” (Psalmul 73:16-23) Psalmistul spune că atunci când a încercat să înțeleagă și să priceapă ce se întâmplă în lume, a fost deprimat, a fost împovărat și tulburat, până a intrat în Sfântul Locaș al lui Dumnezeu: „Toate aceste lucruri mă supărau, dar apoi am intrat în prezența lui Dumnezeu. Am intrat în camera tronului și m-am uitat la lume din perspectiva Lui. Și atunci totul s-a schimbat. Atunci când am ajuns alături de Dumnezeu în ceruri și m-am uitat în jos la pământ, la toate problemele, mi-am dat seama că Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Într-o clipă viețile lor se vor sfârși. Într-o clipă va veni pedeapsa și totul se va dărâma pentru ei. Însă nu am văzut perspectiva eternă până când am intrat în prezența lui Dumnezeu.Până când am intrat în Locașul lui Dumnezeu, m-am uitat în jos și am înțeles cum funcționează lucrurile. Am înțeles că oamenii pot alege și aleg răul, dar la sfârșit totul va fi clar. Toate motivațiile greșite și toată răutatea va fi descoperită. Acești oameni pot crede că le merge bine și poate până la sfârșitul vieții au un sentiment fals de pace, dar atunci când vor sta înaintea lui Dumnezeu într-o clipită totul se va schimba.” Îmi place cum spune: „dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu.” Până când am intrat în Locașul lui Dumnezeu și am privit lucrurile din perspectiva Lui. 

    Eu am o sculptură din lemn în bibliotecă pe care am primit-o în urmă cu câțiva ani de la cineva, și pe care scrie: „Rugăciunea schimbă lucrurile.” Cu toții am auzit propoziția asta: „Rugăciunea schimbă lucrurile.” Persoana aceea treacea în acea perioadă prin dificultăți și a venit la mine să-mi ceară sprijinul în rugăciune. Ne-am rugat și a fost extraordinar cât de repede s-a schimbat totul. A venit la mine șocat cât de mult s-au schimbat lucrurile și mi-a dat această sculptură pe care am pus-o în bibliotecă. De-a lungul anilor am realizat cât de adevărată e această declarație, că rugăciunea schimbă lucrurile, dar am observat de asemenea că ce se schimbă cel mai mult suntem noi. Atunci când intrăm în prezența lui Dumnezeu, ne rugăm și vorbim cu El, stăm în prezența Lui, în intimitate cu Creatorul, și ne uităm la toate lucrurile din perspectiva Lui, vom spune, „De aici din cer problema asta nu pare așa gravă. De aici toate lucrurile care mi-au plăcut nu mai îmi par atât de plăcute. Lucurile care mi s-au părut groaznice, nu mai îmi par la fel atunci când mă uit din perspectiva Lui și intru în Locașul Lui ca să privesc de acolo ce înseamnă viața de fapt.” Așa că dintr-o perspectivă eternă, totul a început să aibă o altă semnificație.
    „Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie” În alte cuvinte suferea în inima lui și era mânios în duhul lui. Se numește prost şi fără judecată, spune că era ca un dobitoc. „Am spus atâtea înaintea Ta Doamne... am cam pierdut controlul.” Vi s-a întâmplat vreodată asta?
    „Doamne nu am vrut să te iau la întrebări. Am spus niște lucruri stupide. Inima mea era îndurerată, eram întristat în duhul.” Eu am avut momente în care a trebuit să Îi spun asta Domnului: „Doamne, îmi recunosc greșeala. Nu știu ce era în mintea mea.” 

    Uneori te uiți în urmă la lucrurile pentru care te-ai mâniat și mai târziu în viață te întrebi cum ai putut fi mânios pe Dumnezeu pentru ceva ce s-a dovedit a fi cel mai bun lucru din viața ta? Ce s-a întâmplat de fapt m-a adus aproape de El. Așa că ani mai târziu te uiți în urmă și îți ceri iertate pentru că ai fost necugetat. Unele din cele mai mari regrete pe care le am în viață nu sunt păcatele pe care le-am făcut împotriva altor oameni, ci cuvintele pe care i le-am adresat lui Dumnezeu în momente în care am pierdut controlul, în care eram mânios pentru ce s-a întâmplat și L-am luat la întrebări. Uitându-mă în urmă îmi dau seama că m-am comportat ca un nebun prin faptul că Te-am luat la întrebări.
    Apoi spune în versetul 23, chiar dacă „eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă.” Chiar și atunci când eu m-am comportat ca un ticălos, chiar și atunci când am pierdut controlul și am pus la îndoială întregul Tău caracter, Tu erai acolo și mă țineai de mână, nu-i așa? Tu mă iubeai și atunci.
    În versetul 24 lucurile iau o întorsătură frumoasă: „Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (Psalmul 73:24-28). La sfârșit, psalmistul spune: „Chiar în mijlocul tuturor acelor lucruri, Tu mă țineai. Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Mă vei duce într-un loc în care e paradis cu adevărat, în care nu va mai fi durere sau suferință. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Abia aștept să fiu cu Tine Doamne.”
    Vă amintiți că v-am întrebat cu câteva săptămâni în urmă dacă ați putea avea cerul alături de toate plăcerile de pe pământ și toate frumusețile naturale, fără nici o boală, fără nici o durere, fără moarte, fără conflicte, cu toți prietenii alături, dar fără Isus, ați fi împliniți? Întrebarea e, îl iubiți cu adevărat pe Isus, sau iubiți doar lucrurile pe care vi le poate El oferi? Psalmistul pune întrebarea: „Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine?” De multe ori spunem că abia așteptăm să ajungem în cer și să îl vedem pe tata să o vedem pe mama, sau pe alții. Nu e nici o problemă în asta, dar vă întreb, avem o pasiune mai mare pentru a-L vedea pe Dumnezeu? Psalmistul declară că ceea ce vrea să vadă în cer este pe El, că își dorește să fie cu El, să Îl vadă față în față.
    „Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Poți spune și tu la fel? Ai avut un moment în viață în care ai putut spune asta? Faptul că acest pământ, această planetă nu are nimic ce să te atragă mai mult decât Dumnezeu. Îl iubești tu atât de mult? Poate alții au bogății, sănătate, tinerețe sau orice altceva, dar ție nu-ți pasă de toate acestea. Eu Îl am pe Dumnezeu, ce altceva îmi pot dori de pe acest pământ? Încă îți mai dorești alte lucruri de pe pământ care îți par mai atrăgătoare? Sau spui: „Da într-adevăr am momente în care sunt atras de anumite lucruri, dar mai presus de toate, Te doresc doar pe Tine. Nu se merită să trăiesc pe acest pământ pentru altceva decât pentru Tine. Nu vreau nimic din ceruri decât pe Tine.” 

    Dacă ai avea posibilitatea să schimbi locul cu Bill Gates sau Tiger Woods, ai face-o? La mine nici nu se pune problema. Să renunț la cunoașterea lui Dumnezeu și intimitatea cu Creatorul meu? Unii dintre voi poate vă întrebați dacă nu se poate să le ai pe amândouă. Să ai toate bogățiile, toată bunăstarea și dar și pe Dumnezeu. Dacă îți pui întrebarea asta, nu îl cunoști pe Dumnezeu cum ar trebui să-L cunoști. Pentru că toată ideea în cunoașterea lui Dumnezeu e că ajungi într-un punct în care spui ca și psalmistul în Psalmul 23: „Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.” Dumnezeu e păstorul meu. Ce altceva îmi pot dori? De ce mi-aș dori altceva? El mă duce la ape de odihnă, are grijă de mine. Toiagul și nuiau Lui mă protejează. Am tot ce am nevoie! Îl am pe El! E extraordinar! Eu și Dumnezeu putem cuceri lumea împreună. Exact același lucru îl spune și psalmistul. Ce altceva îmi pot dori pe pământ? Nu-mi doresc nimic altceva pe pământ sau în cer decât pe Tine Doamne! 

    E vorba de o relație cu Dumnezeu în care El e totul. Celelalte lucruri nu contează. Nu poți să Îl vrei pe Dumnezeu și în același timp sănătate, bogății... Nici măcar nu te-ai gândi la toate astea dacă ai vedea cât de minunat e Dumnezeul tău. Dacă ai înțelege cu adevărat cât de norocos ești. Poate spui: „Dar nu e mare lucru să Îl pui împreună pe Dumnezeu cu bogățiile.” Doar Dumnezeu contează! E ca și cum te-aș întreba dacă vrei să-ți dau un miliard de dolari sau un miliard unu dolari. Nu prea contează. Nu face nici o diferență. Tot așa, atunci când se pune problema dacă vrei o relație cu Dumnezeu sau o relație cu Dumnezeu și toate bogățiile, nu ar trebui să-ți pese de bogății. Dumnezeu e totul! Nu vreau nimic de pe pământ în afară de El, și în cer nu-mi doresc nimic altceva în afara Lui. 

    Îmi place ultima propoziție, versetul 28: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu.” Oamenii mă acuză uneori că sunt împotriva oamenilor care își doresc diferite lucruri, sau că nu sunt de acord cu a fi bogat. Nu sunt împotriva tuturor acestor lucruri, dar susțin că există ceva mult mai bun. Poți căuta ce vrei pe acest pământ, tot succesul, poți să îți cumperi tot ce vrei. Dar eu spun în dreptul meu că fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. E tot ce am nevoie! Asta spune și psalmistul. Oamenii pot avea ce vor, dar fericirea mea e să-L am pe Dumnezeu și e atât de bine să fiu aproape de El! Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Nu-mi doresc nimic altceva de pe pământ. Sunt atât de împlinit să-L am pe El! Știu că unii dintre voi realizați că nu sunteți la acest nivel și vă întrebați cum să ajungeți acolo? „Încă tânjesc după alte lucruri, vreau ca lucrurile să se rezolve, vreau una sau alta. Isus nu a fost îndeajuns pentru mine până acum.”

    Vreau să-ți spun ceva. A iubi este destul de greu, pentru că noi suntem răi. Noi nu putem iubi prin puterea noastră. Nu Îl putem iubi pe Dumnezeu, nu putem iubi oamenii. Nu putem să-i iubim cu adevărat. La mine trec zile întregi în care nu iubesc pe nimeni, poate chiar săptămâni. Acesta sunt eu. Mă concentrez pe mine, sunt egoist, mă gândesc foarte mult să-mi fie mie bine. Și trebuie să mă rog și să-L implor pe Dumnezeu în fiecare dimineață să mă ajute să iubesc oamenii. Pentru că nu îmi vine în mod natural. Ajută-mă să Te iubesc pe Tine! Există zile în care mă gândesc doar la lucruri care îmi fac plăcere: la golf, la surfing. Am toate aceste dorințe și îmi dau seama că Dumnezeu nici nu e printre ele. El nici măcar nu se află pe lista mea pe undeva. Nu mă atrage. Există momente în care trebuie să fiu sincer cu Dumnezeu și să-I mărturisesc, „Știu în mintea mea că Tu ești cea mai bună alegere, dar chiar acum nu simt asta.” E ok să fii sincer cu Dumnezeu. Ce altă opțiune ai? Să minți? „O, vreau să petrec timp cu Tine din toată inima!” Nu. Trebuie doar să-I spunem sincer: „Știu că nu pot experimenta ceva mai măreț pe acest pământ decât intimitatea cu Tine, dar chiar acum doresc alte lucruri.” 

    Este un verset extraordinar în Deuteronom capitolul 30, versetul 6. Dumnezeu spune poporului Israel: „Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.” Cine trebuie să ne schimbe inima? Dumnezeu! Nu e ceva ce realizezi prin puterea ta. Nu devii destul de bun să-L iubești pe Dumnezeu prin propria ta putere. Dumnezeu ne spune că El va face asta: El va schimba inimile noastre pentru a-L iubi din toată inima.
    Asta trebuie să mă rog: Doamne schimbă-mă, pentru că dragostea mea pentru Tine nu e atât de mare, și am nevoie de Tine pentru a te putea iubi. Am nevoie de puterea Ta pentru a te iubi. Pare o nebunuie. Poate ne gândim că putem da naștere la o dragoste îndeajuns de mare pentru Tine, dar suntem răi. Și depindem de Duhul Tău, de dragostea Ta, de Tine. Știu că pentru unii e cel mai ciudat lucru.

    Ce puteți face în timpul de închinare care va urma e să Îi cereți lui Dumnezeu să vă schimbe inima. Și să recunoașteți că vă doriți lucruri din lumea aceasta. Și unele din ele nu sunt bune și totuși credeți că v-ar aduce mai multă plăcere decât El. Câteodată sunt ca și psalmistul. Îi invidiez pe cei răi, și sunt gata să alunec, să cad, chiar dacă în mintea mea știu că ești cel mai bun și că nu îmi doresc nimic altceva decât pe Tine și asta mi-ar aduce cea mai mare plăcere.
    Fii sincer cu Dumnezeu în această seară. Fii ca și psalmistul. Nu da un răspuns tipic: „Nu e vorba de mine, eu nu mă confrunt cu păcate, eu nu sunt ispitit.” Fii deschis față de Dumnezeu, spunându-I că te-ai săturat, „Am tânjit după posesii materiale, succes, păcat, dar nu mai vreau. De ce sunt așa? Schimbă-mă! Schimbă-mă în luna care urmează, în săptămâna care urmează! Ca să pot spune și eu alături de psalmist: Tu ești păstorul meu, nu am nevoie de nimic altceva, nu vreau nimic altceva. Fericirea mea este să mă apropii de Domnul.”