Doamne, există un nor așa mare de martori, o mulțime de martori care își trasează drumul și care după ce și-au isprăvit alergarea, se întorc și se așează pe margine spunând: "Continuați! Veți reuși! Puteți rămâne în această căsătorie! Puteți iubi, puteți ierta, puteți face asta! Noi am sfârșit cu bine alergarea, faceți și voi la fel!" Ce mulțime de martori avem! Doamne, dă-ne curaj și toarnă peste noi, în această biserică, spiritul dragostei, spiritul membralității în biserică, al căsătoriei, al angajamentelor, al contractelor de închiriere, al cetățeniei ce-și păstrează legământul. O, Doamne, dă-ne putere să ne respectăm angajamentele. Așa cum ai făcut și Tu când ai murit pe cruce, ca să le pecetluiești pentru totdeauna. "Voi încheia cu ei un legământ veșnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine", legământ pe care l-ai cumpărat cu sângele Tău. Nouă nu ni s-a cerut încă să plătim un preț de sânge pentru legămintele din viețile noastre. Ajută-ne să rămânem credincioși! În Numele lui Isus, m-am rugat! Amin.

    Dacă vă amintiți, am spus data trecută că Noel mi-a spus atunci când am întrebat-o ce ar vrea să zic legat de acest subiect, faptul că nu putem afirma de prea multe ori ideea că mariajul este modelul lui Hristos și Biserică. I-am spus că sunt de acord cu acest lucru și ea mi-a enumerat 3 motive. Voi menționa 2 dintre ele. Primul motiv este acela că spunând acest lucru despre căsătorie, spunând-l în felul acesta, bazat pe textul din Efeseni 5:31-32, aceasta este mutată din sfera canalelor de televiziune, în măreața, curata, strălucita și frumoasa glorie a lui Dumnezeu, locul pentru care a fost menită. 

    Și cel de-al doilea motiv pentru care îi dau dreptate este acela că, spunând acest lucru mereu, așez căsătoria pe temelia harului, fapt pentru care, dacă urmăm modelul lui Hristos cu Biserica, pe care a răscumpărat-o și o susține doar prin har și dacă mariajul reprezintă o înfățișare a modelului lui Hristos, atunci acesta va fi întemeiat pe har. Și despre acest lucru am început să vă vorbesc data trecută, iar înainte de asta am avut două mesaje biblice în care am întărit acest prim motiv: când spunem că mariajul presupune urmarea exemplului lui Hristos cu Biserica, prin aceasta o ridicam la un nivel glorios, iar eu înțeleg că este lucrarea lui Dumnezeu și arătarea lui Dumnezeu.

    Căsătoria ne îndreaptă privirile spre ceva glorios. Căsătoria în sine este ceva temporar. Nu este scopul final, nu este Dumnezeu, nici pe departe Dumnezeu. Este ceva temporar, aratând spre ceva glorios și etern. Vă amintiți ce a zis Isus în Matei 22:30? "Căci la înviere nici nu se vor însura, la înviere, când vor fi înviați din morți, ‑ nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer." Motiv pentru care tatăl meu, Bill Piper, nu va fi bigam în cer, la învierea din morți, după ce în timpul vieții lui s-a bucurat de 36 ani de căsătorie cu mama mea, iar după moartea ei, 25 ani de căsătorie cu mama vitregă. Acum amândouă sunt moarte, iar el, într-o zi, împreună cu ele vor învia din morți și nu va fi numit bigam, pentru că la înviere nu va mai exista căsătorie, iar lucrul glorios spre care indică căsătoria se transformă în realitate. Totul are legătură cu Hristos și aceasta ar trebui să vă ajute să înțelegeți minunea a ceea ce este căsătoria acum, pentru a nu face investiții greșite. Este menită să arate spre ceva, după care să devină acel ceva, așa că ar trebui să înceapă încă de pe acum să arate spre ce a fost menită să arate. Acestea au fost cele 2 mesaje, iar data trecută, am început să dezvolt pe baza celui de-al doilea argument al afirmației lui Noel, și anume, că nu poți repeta de prea multe ori ideea că mariajul este modelul lui Hristos și Biserica, iar al doilea argument spune că, prin urmare, aceasta este întemeiată pe har.

    Data trecută doar v-am prezentat structura generală a textului din Coloseni capitolul 2 și 3 și cum vede Pavel lucrurile, amintindu-vă cum s-au petrecut. Capitolul 2, versetele 13 și 14, în special sfârșitul versetului 13: "După ce ne-a iertat toate greșelile." Așadar, soții și soțiile creștine își au toate păcatele iertate. ‑"a șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce." Prin urmare, zapisul care stă împotriva voastră în fiecare zi, ca urmare a faptului că păcătuiți în fiecare zi, zapisul care stă împotriva voastră în fiecare zi este anulat. În ce fel? Prin faptul că a fost pironit pe cruce. Și voi știți la fel de bine ca mine că piroanele în lemn nu iartă păcate. Deci ce vrea el să spună? Ne spune că ele au străpuns mâini pe cruce. Au străpuns picioare pe cruce. Și ale Cui au fost? Ale mele? Ar fi trebuit să fie ale mele! Au fost ale Fiului lui Dumnezeu, drept pentru care păcatele mele pot fi anulate dacă mă încred în El. Acesta este Evanghelia. Este Evanghelia glorioasă despre care ar trebui să le vorbim oamenilor din oraș. Acesta este capitolul 2. Căsătoria este construită pe acest adevăr: păcatele ei (ale soției) au fost pironite pe cruce, păcatele mele au fost pironite pe cruce. Acesta este temelia căsniciei.

    După care, ajungem la capitolul 3, în special la versetul 13, pe care tocmai l-ați auzit, a doua jumătate a versetului: "cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi." Și felul în care am descris versetul se referă la iertarea aceasta pe verticală, la harul și justificarea pe verticală care vin prin Isus, prin cruce, iar acestea mă fac să mă simt atât de emoționat, atât de transformat, desfătat, încât acum le împărtășesc cu soția mea și ea cu mine. Și astfel căsătoria devine o manifestare a dragostei pentru Hristos și pentru biserică prin legământ. Apoi mi-am pus următoarele întrebări: De ce, Piper, vrei să abordezi lucrurile în felul acesta? De ce vrei să scoți în evidență iertarea și acceptarea în locul romantismului și al plăcerii? Vă voi da trei motive. Uitați care sunt.

    Primul motiv: deoarece în căsnicie vor exista întotdeauna conflicte din simplul motiv că întotdeauna va exista păcat și, am mai spus că vor exista lucruri neobișnuite, predispoziție spre păcat, lucruri ciudate în legătură cu această persoană care întotdeauna te va scoate din sărite întotdeauna. Și dacă nu găsiți o cale să rezolvați situația, lucrurile se pot înrăutăți. Al doilea motiv: lucrarea dificilă și dură a iertării și acceptării face posibilă adevărata trezire a sentimentelor de afecțiune despre care ați crezut că au dispărut, dar care nu au dispărut, ci erau într-o stare latentă. Așadar, pe măsură ce mențineți legământul în siguranță, cu ajutorul lucrării dificile a iertării și acceptării, voi de fapt păstrați un loc în care miracolul adevăratei treziri a sentimentelor de dragoste poate apărea din nou. Al treilea motiv: Dumnezeu este glorificat atunci când două persoane imperfecte, cu foarte multe defecte și foarte diferite își clădesc o viată de credință trecând prin focul încercărilor, bazându-se pe Isus. El primește slavă și mai mare dintr-o astfel de credință care perseverează.

    Datorită acestor motive, am ales să vorbesc despre iertare și acceptare în felul acesta. Scopul meu astăzi este acela de a pătrunde mai adânc în acest subiect al iertării și acceptării. Data trecută am trecut mult prea repede peste el. Așadar, în acest text pe care-l voi citi peste foarte puțin timp, însă, mai întâi, vreau să încep prin a formula un avertisment. Sunt conștient că, pe măsură ce încerc să abordez subiecte precum acceptarea reciprocă, îngăduința, răbdarea, există păcate făcute împotriva unui partener, care împing acceptarea dincolo de limită înspre încurajarea păcatului. Mă gândesc la lucruri precum agresiune, adulter, abuz asupra copilului, furia provocată de starea de ebrietate, jocurile de noroc, minciunile care duc familiile în pragul falimentului, care pot necesita o separare mântuitoare. Nu voi vorbi despre aceste lucruri în seara aceasta, sunt lucruri importante, grele, controversate, dar voi predica un mesaj întreg sau 2 despre teme legate de separare, divorț și recăsătorie peste câteva săptămâni. Vreau să știti că, atunci când vorbesc despre acceptare, îmi dau foarte bine seama de existența unor situații terifiante, care nu sunt ușor de rezolvat. Ce vreau să fac în această seară este să stabilesc un mod de relaționare, de care doresc să aibă parte multe căsnicii, și care să vă ferească să ajungeți în acea situație. Iar pentru altii, să vă tragă înapoi de pe marginea prăpastiei, când sunteți gata să pășiti spre direcția aceea. Și poate, cu voia lui Dumnezeu, pe alții să îi aducă din nou împreună, în special pe cei pe care lumea îi numește divorțați. Și sper ca cei necăsătoriți, împreună cu copiii, să asculte cu atenție aceste lucruri astfel încât într-o zi să fie pregătiți, dacă este voia lui Dumnezeu, să își întemeieze o viață de căsătorie pe această stâncă a harului. Deși știu că ceea ce spun acum nu reprezintă o soluție completă pentru toate situațiile terifiante, funcționează în sute sau mii de cazuri și poate să vă ajute să nu le mai experimentați.

    Coloseni capitolul 3. Când Pavel ajunge în capitolul 3 la versetul 12, el deja pusese o fundație temeinică în persoana și lucrarea lui Hristos pentru păcatele noastre, temelia vieții, a căsătoriei; vreau să mă fac bine înțeles: principala luptă în viață și în căsnicie se dă pentru a crede în persoana și lucrarea lui Hristos. Când spun a crede înseamnă: a ne încrede în ele, a le îmbrătișa, prețui, adora, a depinde de ele, a ni le însuși, a le lăsa să ne transforme, nu mă refer aici la o semnătură sau la o prezentă nesemnificată, sau la creșterea într-o anumită tradiție, ci la faptul că aceastea reprezintă viața voastră! Hristos este viața mea! Crucea Lui este viața mea! Aceasta este fericirea mea! Aceasta este speranța mea! Datorită acestui adevăr îmi iubesc soția! Pe baza lui îmi iubesc soțul! Datorită acestor lucruri cred că iertarea și acceptarea sunt posibile. Principala bătălie în viață este aceasta: credem noi în El? Ne încredem în El? Îl iubim noi pe El? Contăm noi pe El? Suntem noi plini de El? Este El bucuria noastră? Este El viața noastră? Aceasta este lupta noastră și nu cum să dobândim unele mici secrete despre cum să reușim în căsnicie. Este Hristos! A fi răniți și vindecați. Umpluți, a fi calificați să răspândim aceasta altora. Așadar, luptați-vă în locul potrivit, nu vă luptați în cel nepotrivit, gândindu-vă că ați rezolvat această problemă în urma unei rugăciuni făcute la vârsta de 6 ani. Nu acesta este ideea! Este El acum totul pentru mine?

    Ce face Pavel acum, după ce a stabilit acea temelie, este ceva foarte frumos; este atât de frumos! Mulți oameni și-au ales ca texte pentru nuntă aceste versete, iar eu am participat la multe ceremonii unde oamenii doreau să se vorbească despre aceste lucruri. Când ne uităm la versetul 12, primul lucru pe care el îl face acum este să ne spună ce fel de haine poartă astfel de oameni. Nu haine fizice, ci haine morale, spirituale. Așadar, aceasta este imaginea. Versetul 12: "îmbrăcați-vă, astfel dar" - pe baza lucrării glorioase a lui Hristos, ‑ după care se hotărăște să treacă direct la a da sfaturi și se vede nevoit să abordeze în alte trei moduri: cine ești? Întelegeți aceasta! Cine ești? Trei nume pentru voi, trei realități glorioase legate de identitatea voastră: Primul: "îmbrăcati-vă, astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu". Al doilea: "ca niște sfinți". Și cel de-al treilea: "ca niște preaiubiți". Avea de gând să ne spună ce atitudine a inimii și ce comportament exterior ar trebui să reprezinte îmbrăcămintea unor astfel de persoane. Așadar veți ști să vă îmbrăcați cu aceste haine morale și spirituale, pe care le voi enumera, doar dacă faceți parte din categoria celor aleși, sfinți, iubiți. Vreau să vă spun câteva cuvinte despre fiecare dintre ele.

    Aleși. Înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu, conform cu Efeseni 1:4, v-a ales ca să fiți ai Lui, chiar înainte să existați. Dacă ești creștin, El te-a ales; dacă nu ești creștin, devino creștin și ți se va dovedi că ai fost ales. Pavel a iubit acest adevăr, l-a mișcat peste măsură. Vă mai amintiți cuvintele din Romani 8:33? "cine va ridica pâră împotriva" - cui? "celor aleși de Dumnezeu." Vedeți ce a însemnat pentru el? Am fost ales și prin urmare nu mai există nicio învinuire împotriva mea. Acest adevăr are un impact emoțional asupra ta; adevărul reprezintă doctrina emoționantă conform căreia Dumnezeu se apropie de poporul Său, îl alege pentru El și poporul devine al Lui, în așa fel încât dacă aceștia se opun acelui adevăr, se opun și faptului că sunt iubiți. Nu-i așa că e trist? A găsi ceva greșit în doctrina alegerii înseamnă a găsi ceva greșit în a fi iubit.

    Al doilea nume: sfinți. "Îmbrăcați-vă", cu un anumit tip de comportament și atitudine a inimii, pentru că voi sunteți sfinți. Deci sunteți sfinți și trebuie să dobândiți sfințenia. "Întelegeți, vă vorbesc vouă care sunteți aleși, sfinți și preaiubiți, iar acum încercați să deveniți astfel și modul cel mai potrivit pentru a le descrie este sfințenia. Deci ce reprezintă acesta? Sfânt înseamnă că, atunci când ne-a ales pe noi - amintiți-vă cum scrie în Efeseni 1:4 ‑ "ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți", puși deoparte pentru El, nemaifiind lumești și plini de păcate, ci ai Lui, o proprietate specială. Sau în 1 Petru 2:9 cred, unde ni se spune că suntem ‑ o preoție împărătească, un neam sfânt. Aceasta nu înseamnă că noi am fost buni de la început, ci că suntem pe cale să devenim buni și suntem sfinți pentru faptul că ne-a scos din lume și ne-a făcut ai Lui. Ai Lui! "Aleșii Mei, preaiubiții Mei, familia Mea, Mireasa Mea!" După care ne spune cum să ne îmbrăcăm, însă îmbrăcămintea - mila, blândețea, răbdarea și bunătatea - nu vă vor face sfinți. Într-o primă percepție, voi sunteți considerați sfinți și trebuie să și deveniți sfinți. Misterul vieții creștine este acela că suntem luați din lume, așezați în Hristos, având neprihănirea Lui și suntem sfinți prin El, dar acum întrebarea se pune: eu cu ce mă îmbrac? Eu ce îmbrăcăminte port? Iar răspunsul este: ‑ "Îmbrăcați-vă" cu haine despre care vom discuta puțin mai târziu.

    Un alt nume: preaiubiți. Aleși, sfinți, preaiubiți. Dumnezeu Și-a arătat dragostea pentru noi, Dumnezeu Și-a arătat dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos, Fiul Său, a murit pentru noi. Soților, principala voastră responsabilitate este să simțiți și să trăiți aceste adevăruri: că sunteți aleși, sfinți, iubiți; aleși de Dumnezeu, sfinți pentru Dumnezeu, iubiți de Dumnezeu. Principala responsabilitate a unui soț este să cunoască aceste adevăruri, să le simtă, să le trăiască, să fie transformați de ele, să se bucure de ele, să-și construiască viața pe baza lor. Acesta este structura Bibliei: Voi sunteți aleși, voi sunteți sfinți, voi sunteți iubiți și acum vă voi spune cum să vă îmbrăcați în căsnicia voastră, ce fel de haine să purtați în căsnicie. Soțiilor, la fel stau lucrurile și în cazul vostru. Aceasta este viața voastră: sunt aleasă, sunt sfântă, sunt iubită! În felul acesta își trăiește viața o soție credincioasă.

    Având în vedere aceste trei afirmații legate de identitatea voastră, el enunță condițiile interioare și comportamentul exterior ce reprezintă tipul corect de îmbrăcăminte, o îmbrăcăminte corespunzătoare pentru cei aleși, sfinți și preaiubiți. Să citim textul: "Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul." Ce văd eu aici, în acest text, sunt niște perechi. Perechi. Perechi pe care le voi analiza în parte și în care, prima componentă se referă la condiția interioară, iar a doua se referă la comportamentul exterior.

    Comportament ce izvorăște din condiția interioară. Vedeți dacă înțelegeți și voi lucrurile la fel! Versetul 12: primul tip de îmbrăcăminte: îndurare și bunătate. Din punct de vedere literal, într-o traducere veche are înțeles de "milă izvorâtă din interior", din mădulare. Asta vrea să spună, interiorul - cu sensul de a fi mișcat! Sunt mișcat în interior, nu doar la nivel de gândire. Mila sau compasiunea este un lucru ce se mișcă în interior, nu doar o idee dusă la îndeplinire și transpusă în a face niște lucruri frumoase pentru cineva. Un lucru ce te mișcă! Trebuie să urmărim mila izvorâtă din interior și bunătatea, iar argumentul este acela că bunătatea reprezintă comportamentul exterior, este felul cum îi tratezi pe oameni atunci când ești mișcat din interior de compasiune sau de milă. Așadar aceasta este prima pereche, formată din condiția interioară a unei inimi care poate fi ușor aprinsă, mișcată și care arată milă și simte compasiune, și dintr-un tip de comportament cum este bunătatea, ca un cămin pentru soți și soții. Nu este ciudat faptul că îi tratăm pe toți ceilalți cu respect și nu cu dragoste? Un lucru foarte ciudat, dar adevărat și în același timp trist, însă care poate fi schimbat! Așadar soților, adânciți-vă temelia în Hristos prin credință și prin Evanghelie, până ajungeți mai plini de milă. Adânciți-vă temelia în Evanghelie, prin har, până când are loc schimbarea: să izvorască mai multă milă din interior. Soțiilor, adânciți-vă temelia în Evanghelie, prin har, până când veți avea o inimă tot mai plină de milă din care să izvorască bunătatea; ce vreau să spun este să purtați lupta la nivelul Evangheliei, să purtați lupta adâncindu-vă tot mai mult temelia în Evanghelie. Aceasta nu este o tehnică, ci miracolul transformării ca rezultat al adâncirii temeliei în Evanghelie.

    Cea de-a doua pereche: smerenia și blândețea. Ad literam, cuvântul "smerenie" înseamnă "singurătate". Singurătate. Iar blândețea reprezintă comportamentul ce rezultă atunci când ești blând, considerându-i pe alții mai buni decât pe tine însuți și pe care ești dispus să îi slujești și de care vrei să te apropii pentru a-i ridica și nu pentru a-i doborî. Din interior, smerenia vine din singurătate. Din singurătate. Există un lucru ce poate salva căsătoria, soții și soțiile, soții îngâmfați, soțiile îngâmfate, pe cei egoiști, egocentrici, pretențioși, și nu pe cei modești, zdrobiți, calmi, pocăiți, blânzi. Aici vorbim despre miracole pentru cei mai mulți dintre noi, nu-i așa? Uitați-vă bine la oamenii din această sală! Vă pasă? Vreți să fiți astfel de oameni? Dacă vreți să faceți parte din prima categorie de oameni, este ușor, dar a face parte din cealaltă categorie este imposibil. Vreți provocare în viață? Smeriți-vă! Slujiți! Fiți blânzi! Aceste lucruri nu sunt posibile decât dacă vă adânciți temelia tot mai mult în Evanghelie, prin har, prin credință, până când sunteți zdrobiți. Când Îl auziți pe Dumnezeu zicând: "Sunteți aleșii Mei, sfinții și preaiubiții Mei", ar trebui să vă facă să nu vă simtiți singuri. Iar dacă nu vă simtiți așa, înseamnă că nu L-ați auzit bine pe Dumnezeu. Trebuie să veniți înaintea lui Dumnezeu să-I cereți: "O, Doamne, dă-mi urechi să aud, ajută-mă să simt ceea ce-mi spui, să simt impactul faptului că sunt ales doar prin har, că sunt pus deoparte doar prin har, că sunt iubit doar prin har, zdrobește-mă, ucide-mi mândria, smerește-mă, ajută-mă să mă micșorez, ca să îi pot ridica pe alții, ca să fiu un slujitor în această familie, soț, soție!" Nu vorbim despre aceste lucruri la nivel de supunere, ci este important ca mai întâi să le înțelegeți reciproc.

    Următoarele două nu formează de fapt o pereche, ci un fel de pereche. Haideți să citim de la început ca să vă introduc în text, versetul 12: "Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie și blândețe." Două perechi: prima referindu-se la partea interioară, iar a doua la cea exterioară. Răbdarea este urmată de două participii: primul este răbdarea urmată de "îngăduiți-vă unii pe alții", al doilea este "dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul". Așadar, voi folosi un cuvânt care sună destul de frumos, unul învechit, și anume "îngăduință", "a fi îngăduitor". "Îngăduiți-vă unii pe alții" și "iertați-vă unul pe altul". Aceasta este perechea, care de fapt nu este o pereche. Răbdarea, iar a doua componentă a perechii, așa cum am spus că ea nu reprezintă de fapt o pereche, răbdarea este urmată de iertare și îngăduință; iar cele două rezultă din răbdare.

    Ce înseamnă răbdarea? Cuvântul grecesc pentru răbdare: "makrothumia", tradus cuvânt cu cuvânt în KJV ca "suferință îndelungată". "Makrothumia", o suferință îndelungată. Adică, dacă în interior suntem puțin rezistenți, acolo înseamnă că există o suferință cu adevărat foarte mare. O suferință îndelungată, aceasta înseamnă răbdarea. Iar dacă această realitate interioară numită răbdare sau rezistență mare, ea arde îndeajuns de mult până să ajungă la explozibil. Și conduce la iertare și acceptare. Deci să nu credeți că am stricat modelul realității interioare, care conduce către o conduită, către un comportament exterior. În acest context, realitatea interioară înseamnă suferință îndelungată. Așadar, soților, adânciți-vă temelia în Evanghelie, prin credință, până când vi se mărește rezistența. Soțiilor, adânciți-vă tot mai mult temelia în Evanghelie, prin credință, până când se mărește și rezistența voastră și deveniți persoane capabile să sufere mult. Vreau să știu dacă sunteți de acord cu mine că atunci când ajungeți în acest punct din text, începeți să spuneți: "Ei bine, eu cred că aceste condiții interioare se leagă între ele." Mila izvorâtă din interior, singurătatea, suferința îndelungată. Adică o inimă care este ușor mișcată de suferința celorlalți și o inimă care este zdrobită și smerită, nu una egoistă, mândră și îngâmfată, ci smerită și capabilă de suferință.

    De unde vine mânia? Mânia ucide căsnicia. Voi predica probabil într-o zi, tot din acest text, dar dintr-o perspectivă total diferită, iar titlul predicii va fi: "Rădăcinile mâniei". Putem găsi totul aici în text. Rădăcinile mâniei se află aici, în text, unde se găsește și antidotul pentru ea. Aici sunt rădăcinile mâniei. Mânia este opusul suferinței îndelungate, iar aceasta este urmarea singurătății și a milei izvorâte din interior. Mila izvorâtă din interior și singurătatea se desprind din faptul că tu știi despre tine însuți că ești iubit, ales și sfânt. Mânia își are rădăcinile în necredința față de Evanghelie. Când spun lipsa de credință mă refer la a nu îmbrățișa, prețui, adora, a nu fi surprins și copleșit de faptul că păcatele mele sunt iertate, că sunt iubit și pus deoparte pentru Dumnezeu, ales din veșnicie, neavând nimic prin mine însumi. Cum aș putea am ceva împotriva vreunei alte persoane? De aici vine mânia, din faptul că nu credem aceste lucruri. Și prin urmare voi sta toată viața mea în mijlocul acestui altar. Pentru că dacă înțelegeți Evanghelia, dacă vă frământă, dacă vă smerește, dacă vă face plini de compasiune, dacă vă pregătește pentru o suferință îndelungată, atunci totul se schimbă. O mulțime de probleme de consiliere își găsesc rezolvarea dacă reușim să înțelegem Evanghelia, dacă pătrundem adânc în ea și nu vreau să spun că acest lucru se întâmplă dintr-o dată.

    Ați înțeles Evanghelia în seara aceasta? Foarte bine, atunci nu mai trebuie să mergi la biserică. Nu așa stau lucrurile. E adevărat că sunt momente uimitoare cu Hristos pe care le-am putea trăi în această seară, însă este vorba despre o întreagă viață, de aceea am spus: soților, adânciți-vă. Soțiilor, adânciți-vă temelia! Lucru ce trebuie făcut zilnic, eu fac acest lucru în fiecare zi, în fiecare dimineață îmi adâncesc temelia în Evanghelie ca să nu mă îndepărtez, sau să încep să o iau de-a gata și să nu mai fiu uimit, deoarece în funcție de nivelul în care John Piper nu este uimit de mântuirea lui, Noel plătește. Permiteți-mi să vă spun câteva cuvinte de încheiere despre acceptare și iertare pentru că suntem aici și discutăm despre acest subiect și voi, poate, așteptați grămada de gunoi. Urmează să discut despre ea.

    "Îngăduiți-vă unul pe altul!" Versetele 12 și 13, sfârșitul versetului 12: răbdarea sau suferința îndelungată care duc în primul rând la acceptare. Ce înseamnă acest lucru? Este ceva foarte specific, ce înseamnă acceptarea? Cuvântul, vă voi da câteva întrebuințări ale acestuia din Noul Testament. Este aproape întotdeauna tradus prin "a suporta" sau ceva de genul acesta și nu este un cuvânt de felicitare pentru o relație. A vă suporta unul pe celălalt; vă sună cumva optimist sau pozitiv? A se îngădui unul pe celălalt este ceea ce spune textul. Câteva versete. Luca 9:41: "O, neam necredincios și pornit la rău, a răspuns Isus, până când voi fi cu voi și vă voi suferi?" Acesta este cuvântul. "Neam necredincios, va trebui să vă suport cât timp sunt cu voi, pentru cât timp? Am obosit deja!" Asta spune Isus. În 1 Corinteni 4:12, ne vorbește Pavel: "Când suntem prigoniți, răbdăm." Aceasta este întrebuințarea cuvântului. El spune aceasta bisericii, iar eu o voi aplica la căsătorie, deoarece este cea mai intensă, apropiată și dificilă relație din biserică. Dacă în biserică se trăiesc aceste lucruri, atunci înseamnă că și în căsnicie s-au trăit și el spune: "Îmbrăcați-vă cu hainele cu care ar trebui să se îmbrace o persoană aleasă, iubită și sfântă și anume, cu suferință îndelungată care duce la acceptare."

    "Dragostea acopere totul, nădăjduiește totul, crede totul, sufere totul." Noul Testament nu este neaparat excesiv de romantic cu privire la relații, ci mai degrabă dur. Rămâneți în ele, deoarece dacă faceți aceasta, se pot întâmpla lucruri glorioase! Chiar se pot întâmpla! Chiar se pot întâmpla! Dacă săriți dintr-o relație în alta, gloria dispare; puțină satisfacție ieftină, probabil! Dar gloria dispare, însă viața voastră trebuie să fie plină de glorie și nu de satisfacție ieftină.

    Al doilea cuvânt este iertare. Deci primul cuvânt este acceptare, iar al doilea iertare. Pentru iertare sunt folosite mai multe cuvinte în Noul Testament, iar aici cuvântul folosit înseamnă "a dărui fără plată și plin de har" și nu este folosit în majoritatea cazurilor în contextul iertării; pur și simplu a dărui, a dărui plin de har, fără a pretinde o plată. Așadar, atunci când oferi ceva unei persoane, nu-i ceri să-ți plătească. Nu acesta este sensul cuvântului. Se poate aplica atunci când vinzi ceva, dar nu și în cazul acesta. Iertarea în acest context înseamnă a dărui fără a pretinde plată, fără a cere ceva în schimb. Și contextul ar fi acesta: într-o relație cineva ți-a făcut ceva și este dator față de tine, te-a rănit cu ceva - cuvinte, neglijență, ceva te-a rănit sau te-a înfuriat. Și tu poți rezolva asta spunând: "Acum, persoana aceea, ea sau el, trebuie să plătească! O să-l fac să plătească!" Și îi facem pe oameni să plătescă în diferite moduri: avem noi ultimul cuvânt, spunem o vorbă urâtă, murmurați, nu vă vorbiți înainte de culcare, există o mulțime de moduri să-l facem să plătească. "O să plătească pentru că mi-a făcut rău!" Dar nu asta găsim aici. Aici se spune: răsplătește cu bine răul ce și se face fără să-l faci pe celălalt să plătească! Asta presupune iertarea. Acesta este un duh de iertare: nu întoarce rău pentru rău, ci binecuvântează! Ce găsesc eu cel mai de folos aici este faptul că ambele cuvinte se află în acest text: acceptă și iartă. Acceptă și iartă! Iertarea spune: nu mă voi purta urât cu tine din cauza păcatelor tale făcute împotriva mea și a obiceiurilor tale enervante. Nu mă voi purta urât cu tine din cauza păcatelor tale făcute împotriva mea și a obiceiurilor tale enervante, asta spune iertarea. Acceptarea îți spune, de obicei... nu întotdeauna - voi scrie un articol săptămâna aceasta despre confruntare, temă ce se găsește în titlul seminarului meu, dar despre care nu mai pot spune nimic, din lipsă de spațiu și pentru că deja am depășit și timpul, dar o voi adăuga în articol - adesea acceptarea zice către sine: "Acele păcate făcute împotriva mea și acele obiceiuri enervante chiar mă deranjează", asta zice acceptarea, "dar nu voi ține supărare pe tine".

    Dacă acest lucru nu ar fi adevărat, nu am mai aveam nevoie de cuvântul "răbdare" din Biblie. Dar răbdarea este prezentă pentru că păcatele și obiceiurile nu dispar pur și simplu, nu-i așa? Obiceiurile ce ți le-ai dori să fie diferite, nu o să se schimbe așa, pur și simplu. Trebuie să ai răbdare! Și când cele două, iertarea și acceptarea sunt puse împreună, se poate realiza ceva minunat. Știți, pentru cei singuri cât și pentru cei căsătoriți de 30-40 de ani, cărora vă va fi mai simplu de înțeles, atunci când te căsătorești cu cineva nu ai de unde să știi ce va fi peste 30 de ani, nu ai de unde să știi cum va fi. Poți doar să îți imaginezi. Ei bine, nu în totalitate, dar nu poți știi cum va fi! S-ar putea să fie mai bine decât ți-ai fi imaginat. Te-ai gândit că va fi frumos și de fapt este și mai frumos; sau ar putea fi mai rău decât ți-ai fi imaginat. Strămoșii noștrii, cei ce au folosit pentru prima dată jurămintele de nuntă și pe care tinerii din ziua de azi încearcă să le transforme în niște triste imitații contemporane, nu le-au făcut fără să fie conștienți de ceea ce fac. Erau foarte conștienți de realitate: pentru a avea, a ține, de astăzi înainte, la bine, la rău, în bogăție, în sărăcie, în boală, în sănătate, să iubesc, să onorez, să prețuiesc, până când moartea ne va despărți și la aceasta îți făgăduiesc fidelitatea mea. Aveți idee ce înseamnă asta? O să traduc pentru voi: îți declar credincioșia mea. La rău, în sărăcie, în suferință, în boală, strămoșii noștrii știau ce trebuie să facă încât aceasta să devină și legătura noastră.

    Revenind la grămada de gunoi, încerc să pun împreună acceptarea, iertarea și celelalte lucruri despre care am vorbit. Închei discuția cu ilustrația despre grămada de gunoi. Imaginați-vă căsnicia voastră, vă spuneam că acesta a fost o descoperire a mea și a soției mele Noel de-a lungul anilor, nu mai știu exact data, dar am început să o folosesc în predicile pe care le țineam la nunți, unde le vorbeam cuplurilor tinere despre grămada de gunoi. Imaginați-vă căsnicia ca un câmp plin de iarbă, pe care pășești la început plin de speranță și bucurie și când privești câmpul și vezi flori frumoase, întinderi cu iarbă, dealuri, copaci, totul este minunat. Vrei să ai parte de așa ceva pentru tot restul zilelor tale. Iarba, florile, dealurile, cerul, adierea caldă nu reprezintă ceea ce și se întâmplă, ci reprezintă relația, aceasta este analogia pe care vreau să o interpretez descriind relația ta, iar în ziua nunții vei zice: "Îmi doresc această femeie", "îmi doresc acest bărbat", "vrem să fim împreună și să pășim pe aceste câmpii frumoase cu iarbă verde, flori de primăvară, copaci, dealuri." Și nu după mult timp veți călca în gunoi de vacă. Și în unele perioade alea căsniciei, acestea sunt parcă tot mai dese. Asta nu mai este iarbă, este doar gunoi de animale! Noaptea târziu, când nu poți dormi, ele sunt mai evidente și vezi mai multe, când nu dormi suficient. Păcate, defecte, înclinații spre păcat, slăbiciuni, obicieiuri enervante pe care le vezi la partenerul tău și pe care încerci să le ierți, să le accepți, dar problema e că aceste păcate continuă să stăpânescă relația ta. Oriunde vei călca, va mirosi. S-ar putea să nu fie prezente peste tot, dar așa îți lasă impresia. Cred că îmbinarea iertării cu acceptarea va conduce la crearea unei grămezi de gunoi. Aici, în această grămadă de gunoi, tu și soțul sau soția ta veți începe să adunați gunoiul de vacă, să îl puneți grămadă, să îl îngrădiți și să încercați să îl tineți înăuntru, îl tineți înăuntru. Și o să vă uitați unul la celălalt și, pur și simplu, veți recunoaște că vă confruntați cu multe gunoaie de vacă. Veți spune: "Întâmpinăm prea multe probleme în relația asta. Tu și cu mine cauzăm multe probleme relației." Așa că veți începe să adunați grămada de gunoi îngrădită. Și veți spune unul către celălalt: "Știi, trebuie să facem asta pentru că pierdem controlul și continuăm să ne concentrăm asupra acestor probleme și doar la ele ne gândim. Mă refer la faptul că le căutăm pentru a călca în ele. Hai să le adunăm și să le aruncăm într-un loc, să le aruncăm pe grămadă, pe grămada de gunoi. Grămada poate fi de ajutor. Hai să le aruncam acolo! Și atunci când trebuie, o să ne gândim la problemele avute, la cum s-au produs și o să ne simțim rău din cauza aceasta. Și o să ne ocupăm de ele cât de bine putem, iar apoi ne vom îndepărta de grămadă. Nu ne vom mai apropia de ele. Și ne putem îndrepta privirea spre celelalte părți ale câmpiei."

    Vă spun lucrul acesta din inimă. Satan împreună cu natura noastră omenească ne vor pune în față multe dezamăgiri, frustrări, pe care le vor multiplica așa de mult încât vom ajunge să credem că nu mai este iarbă verde pe câmpie, nu mai sunt flori, nici copaci, nici dealuri, nu va mai fi răsărit de soare, dar toate acestea sunt minciuni. Apoi vă veți spune unul celuilalt: "Ne vom îndepărta de această grămadă, ne vom îndrepta privirile înspre altă parte a câmpului și ne vom alege poteci și dealuri preferate, unde vom știi că nu vom întâmpina probleme. Și vom fi mulțumitori că acea parte a câmpului, partea spre care ne-am îndreptat privirile, este plăcută. Acum, s-ar putea să fie o potecă mică, dar ea este plăcută. Mâinile noastre s-ar putea să fie murdare și spatele nostru s-ar putea să ne doară de la curățatul cu lopata, dar vom ști un lucru: nu ne vom muta cortul împrejurul grămezii de gunoi. Vom merge la grămada cu probleme când va trebui, acesta este darul harului pe care ni-l vom dărui unul celuilalt din nou și din nou și din nou și ne vom aduce aminte de ele doar când va fi nevoie. Nu vom locui în preajma lor, nu ne vom retrage în jurul lor, nu ne vom linge rănile și nu ne vom pune cortul în jurul problemelor, ne vom gândi la ele doar când va trebui și acesta este un dar pe care ni-l vom face unul altuia din nou, și din nou, și din nou." De ce? pentru că tu și eu suntem aleși și sfinți și iubiți. Să ne rugăm.

    Înduratule Părinte, tot ce am vorbit este cuprins în harul Tău sublim și mă rog pentru mine și Noel, pentru copiii mei, pentru această adunare și pentru toți cei ce Îl reprezintă pe Hristos în întreaga lume, ca să primească harul Tău ca iertarea și acceptarea să le aibă din belșug după atâta suferință, care provine din singurătate și mila care izvorăște din interior și care provine din harul suveran. O, Doamne, fie ca harul să fie revărsat peste fiecare dintre noi pe măsură ce învățăm să urmăm modelul lui Hristos și Biserica. În Numele Lui ne-am rugat. Amin!