Harul, harul, harul lui Dumnezeu, har care e mai mare decât tot păcatul nostru, decât toate păcatele noastre ca soți sau soții, sau părinți, sau necăsătoriți, sau copii, sau bătrâni. O, cât de mult iubim harul! Deci acum mă rog ca, pe măsură ce încerc să explic o altă dimensiune a arătării harului în și prin căsătorie, mă rog ca să vii și să mă ajuți ca să țin lucrurile simple, biblice și cu credincioșie Cuvântului Tău. Și Te rog să dai celor ce privesc, celor ce ascultă, fie în campusul din centru sau cel din sud, sau în această sală chiar acum, o inimă care să asculte, care să se supună adevărului, care să se schimbe acolo unde schimbarea e necesară. Deci Te rog să îndulcești și de asemenea să stabilizezi căsătoriile din Biserica noastră, atât pe cele existente cât și pe cele ce vor urma. Mă rog în Numele lui Isus, Amin.

    Nu poți zice destul de des căci căsătoria este un model al lui Hristos și a Bisericii, a zis Noel, iar eu am zis-o cât de des am putut ca să văd dacă o pot zice prea des. Și nu poți să zici lucrul acesta destul de des, iar unul din motivele pe care le-am dat pentru aceasta este că ne asigură căci căsătoria e bazată pe har. Dacă existăm pentru a arăta relația dintre Hristos și Biserică, știm că acea relație a fost bazată pe har, e ținută prin har, se va aduce la împlinire deplină prin har, deci căsătoria are de-a face în întregime cu harul: sub ea, în ea, venind din ea... Deci nu poți zice prea des căci căsătoria este un model al lui Hristos și al Bisericii, deoarece Hristos și Biserica există prin har și căsătoria poate fi susținută numai prin har. Am petrecut 2 săptămâni accentuând natura harului ca și ceva ce te face să ierți și să ai îngăduință față de idiosincrasiile enervante și obiceiurilor păcătoase ale soțului sau soției. Deci accentul timp de 2 săptămâni a fost pe îngăduință și iertare, iar aceasta de fapt e ceea ce face harul: îți dă abilitatea de a acoperi o mulțime de păcate - dragostea acopere o mulțime de păcate - să le arunci la grămada de compost și să le lași acolo și să găsești acele cărări care sunt încă verzi și să pui accentul acolo. Și să nu mergi la grămada de compost unde sunt păcatele și idiosincrasiile, ci ține un gard în jurul ei. S-ar putea să mai miroase din când în când, s-ar putea ca vântul să mai bată mirosul înspre pajiște din când în când, dar nu-ți vei pune cortul acolo. Harul e gata să se depărteze de grămada de compost și să găsească locurile frumoase de pe pajiște unde să trăiască și să încurajeze. Deci despre asta am vorbit, iar motivul este deoarece acest accent pe iertare și îngăduință este chiar în central eticii creștine. Ascultați la cuvintele Domnului Isus: "Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i și pe cealaltă. Dacă îți ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ți ia și cămașa. Oricui îți cere, dă-i; și celui ce-ți ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare și veți fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei nemulțămitori și cu cei răi." Aceste cerințe nu încetează când ne căsătorim. Dacă trebuie să întoarcem bine pentru rău în general, cu atât mai mult în cadrul căsătoriei!

    Deci accentul timp de 2 săptămâni a căzut pe a întoarce bine pentru rău și a acoperi păcate, a acoperi idiosincrasii, a le arunca la grămada de compost, a îngădui, a ierta și a găsi calea înainte împreună, prin dragostea care ține legământul. Aceasta am accentuat până acuma, dar acum accentul se schimbă în acest mesaj. Accentul nu se va muta de pe har, dar se va muta la alt lucru pe care-l face harul. Deci nu numai că harul funcționează în viețile noastre ca o putere care să ne abiliteze să iertăm și să îngăduim, ci funcționează și ca o putere care ne abilitează să ne schimbăm, ca să nu fie atâtea lucruri care trebuie iertate și îngăduite. Aici va cădea accentul acum. O voi zice iarăși: harul are această funcție dublă - ne dă putere să iertăm și să îngăduim atunci când lucrurile nu sunt așa cum ne-ar plăcea să fie la celălalt și de asemenea funcționează în amândoi pentru a aduce schimbări așa încât să nu existe atâta de iertat și de îngăduit. Și pe aceasta ne vom focaliza în acest mesaj. Dacă tot accentul nostru ar cădea numai pe iertare și îngăduință, ați putea avea impresia că nu există speranță de schimbare și căsătoria e doar o lungă cursă de rezistență la lucrurile care ne-ar putea displace de-a lungul anilor. Și acesta nu este cazul aici. Nu doar iertăm și îngăduim, ci căutăm să ne schimbăm și atenția noastră în acest mesaj cade pe soți și soții care vor și fac pași pentru a se ajuta unul pe altul să se schimbe. Deci în direcția aceasta ne îndreptăm - nu numai să întoarcem bine pentru rău, dar să facem mai puțin rău și să urâm răul propriu și să ajutăm partenerul a face mai puțin rău, sau chiar numai să facă mai puține lucruri care te deranjează. Cum se poate întâmpla aceasta?

    Poate vă gândiți că e o cale cam ocolită. De ce n-ai început aici? De ce n-ai început cu a deveni oameni noi, pentru a putea avea mai puțin de iertat, iar atunci când ajungi la partea iertării să spui că ceea ce rămâne la urmă să ierți și să îngădui? Există un motiv foarte biblic pentru care nu am făcut-o în felul acesta și motivul biblic e următorul: trebuie să fie așezată într-o relație de căsătorie, trebuie să fie așezată o fundație pe care amândoi să stați atunci când începeți să fiți mai insistenți cu dorința ca celălalt să se schimbe. Deoarece, dacă o fundație de angajament absolut, ca o stâncă solidă, de a ierta și a îngădui, nu e pusă de la început, atunci eforturile de a produce schimbare vor începe să sune ca și ultimatumuri, nu servicii. Trebuie să existe o fundație evanghelică aici, care spune: "Îți sunt dedicat, orice ar veni." Așa că atunci când cer această schimbare, nu zic: "Schimbă-te, sau plec de-aici." Această fundație e așezată, iertare solidă ca o stâncă, îngăduință solidă ca o stâncă. Legământ, angajament solid ca stânca e așezat de la început. Despre asta e vorba în jurământul de căsătorie. Apoi, odată ce temelia e așezată - și de 2 săptămâni o tot așezăm - odată ce e așezată, ai un loc unde să stai unde te simți în siguranță, unde te simți sigur. Nu te simți că ea ar căuta hârtiile de divorț în timp ce îmi vorbește. Împreună vom lucra la aceasta, vom reuși - și tot du-te-vino care e parte din transformarea ființelor umane este transformare produsă de Evanghelie.

    Hristos vine la noi și se angajează față de noi prin credință înainte ca noi să fim schimbați. Noul Legământ este un legământ care zice: "Eu mor pentru voi, iau mânia Mea de peste voi. Doar primiți-Mă, așa cum sunteți. Primiți-Mă și vinovăția voastră e acoperită." Iar acum, ghici ce? Are niște idei despre cum trebuie să trăim. Dar n-a început cu acestea. Tot în felul aceste se întâmplă și cu căsătoria, e argumentul meu. Deci nu e ceva static. Știu că aceasta s-ar putea să fi fost impresia în ultimele 2 săptămâni. Căsătoria nu e statică, adică aici sunt 2 păcătoși care nu se schimbă, ci doar se rabdă unul pe altul pentru restul vieții, nimeni nu se schimbă, ci doar rabzi. Iar acum, dacă aveți această impresie, voi încerca s-o repar, ca să nu credeți că aceasta e o impresie biblică a căsătoriei.

    Deci haideți să mergem în textul nostru - mă voi concentra asupra a 3 versete aici, dar voi mai vorbi din textul acesta în alte predici - dar cele 3 versete din ceea ce a fost citit sunt versetele 25, 26 și 27 din Efeseni 5. Începem cu soțul și dorința lui ca soția să fie diferită în unele aspecte, iar apoi vom merge la soție și vom vorbi despre dorința ei ca soțul să fie diferit în unele aspecte. Versetul 25: "Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă și fără prihană." Un lucru este foarte clar din aceste versete: Isus Hristos, făcând legământ cu poporul Său pentru a ne face ai Lui, moare pentru noi având în vedere să ne schimbe. Este foarte clar, nu-i așa? Citiți din nou: "iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească" - adică s-o facă sfântă - "după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt", să-i ia toate petele și toate zbârciturile ca să-Și prezinte această Biserică slăvită. Nu suntem o Biserică slăvită, în splendoare, acuma, ci El încă mai lucrează la aceasta, iar într-o zi va termina această lucrare la venirea Domnului și vom fi prezentați Lui la ospățul Nunții Mielului în haine de slavă, iar această Nuntă va avea loc în Cer. Iată acum câteva implicații care reies de-aici: Soții, care iubesc ca și Hristos, au o responsabilitate unică în cadrul căsătoriei, pentru creșterea morală și spirituală a soției lor. Au o responsabilitate unică pentru creșterea morală și spirituală a soției lor. E o mare tristețe că rolurile sunt inversate în atât de multe relații, adică soțiile sunt percepute ca fiind și de multe ori și sunt, mai înaintate decât soții lor în maturitate morală și spirituală. De aceea mulți bărbați sunt paralizați în a prelua această responsabilitate: "ce folos, că ea și-așa e atât de avansată față de mine, că n-aș putea fi un lider eficient."

    Acesta nu e un mesaj despre cine e capul - va veni și acesta, poate săptămâna viitoare, încă nu m-am decis exact- acesta nu e un mesaj despre cine e capul, ci pur și simplu iau bărbatul ca bărbat aici și femeia soția lui și spun că în relația lor unul cu altul există un mod corect de a căuta schimbarea partenerului. Aici se întâmplă să fie în contextul faptului că bărbatul e capul. Deci zic din nou: dacă un bărbat își trage concepția despre a fi un soț într-o relație de legământ de la relația dintre Hristos și Biserică, atunci simte o povară specială sau o responsabilitate specială pentru creșterea și maturizarea ei și transformarea ei morală și spirituală. N-am zis nimic încă despre cum se întâmplă aceasta, dar zic că simte aceasta și ar trebui să simtă. Orice bărbat care e căsătorit și orice bărbat care se îndreaptă spre căsătorie, ar trebui să simtă cum crește în responsabilitatea specială pentru această femeie. Și aceasta îi ridică mari întrebări despre cum să facă aceasta. Ce pași faci în direcția asta? Cum te comporți? Cum vorbești? Ce înseamnă aceasta? Chiar aici știu că pășesc pe un teren periculos și vă voi spune acest teren în speranța că nimeni nu va merge acolo. S-ar putea chiar acum să dau apă la moară unui soț care e egoist, îngust la minte, care vrea să controleze tot, care nu are niciun simț, niciun simț al diferenței dintre ceea ce ei doi ca soți au diferit dar îi îmbogățește și nu trebuie schimbat, și ceea ce eu vorbesc aici, adică creștere morală și spirituală. Nu are niciun simț, de aceea ia ceea ce eu spun și schimbă într-un mandat ca să controleze fiecare fațetă a comportamentului ei și face criteriul a ceea ce controlează să fie propriile lui dorințe egoiste, dar îmbrăcate în limbaj spiritual. Acesta e pericolul pe lângă care umblu, vorbind despre soții care îl imită pe Hristos, ca și cel ce a murit ca să sfințească Biserica, de aceea Își ia o responsabilitate unică și specială în această relație, ca ea să se îndrepte înspre asemănarea cu Hristos sub conducerea Lui. Dar, privind sincer la acest text nu ne va lăsa să cădem în această eroare pe care tocmai am descris-o. Am avut de-a face cu bărbați cărora le place să controleze, care sunt bolnavi, sunt deviați din punct de vedere mental și nu au sensibilitate la ceea ce înseamnă a fi o ființă umană în afara lui, distinctă de el, cu care el trebuie să "danseze" - în loc de aceasta, orice nu-i place zice că are dreptul să repare. Argumentul meu e că nu aceasta e implicația aici. Deci ascultați indiciile pe care le văd în text, care ne arată că nu aceasta implică despre felul cum un soț produce schimbările pe care el și Hristos ar dori să le producă.

    1. El e ca și Hristos, dar nu este Hristos. Asta e importantă. El este ca și Hristos, dar nu este Hristos! Versetul 23: "Căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii." Aceste cuvinte "după cum" nu înseamnă că în toate lucrurile este ca și El. Nu este. Eu nu sunt. De exemplu, eu, soț, sunt finit în putere, dar Hristos este omnipotent. Eu sunt finit în înțelepciune și de aceea supus greșelii. Hristos este infailibil, niciodată nu face greșeli. Dar eu fac. Al treilea lucru: eu, ca și soț, sunt păcătos, dar Hristos este fără păcat. Deci vai de mine dacă eu încep să asum că atunci când Biblia spune că sunt ca El eu concluzionez că eu sunt El, eu sunt El pentru tine. Nu asta spune, ci face o analogie în această relație, iar analogia nu este 1 la 1, adică tot ce este Hristos să fii și tu, tot ce poate face El să poți face și tu, tot ce poate gândi El să poți gândi și tu, tot ce poate zice El să poți zice și tu, tot ce poate pretinde El să poți pretinde și tu. Nu aceasta se întâmplă aici în aceste cuvinte "după cum."

    A doua observație: Scopul dorinței soțului evlavios de a produce schimbare în soție, este conformarea cu Hristos, nu conformare cu el însuși sau cu propriile lui dorințe egoiste. Priviți la cuvintele din versetele 26 și 27, cuvintele cheie: "ca s-o sfințească" - Hristos a murit ca să-Și sfințească Mireasa. Deci iubește-o în felul acesta, în așa fel încât dorința ta să nu fie ca s-o faci să facă totul după preferințele tale personale, ci s-o faci să fie sfântă. O vreau pe soția mea să fie sfântă. Sau al 2-lea cuvânt: "slăvită" - în versetul 27: "Ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită." Vreau ca ea să fie frumoasă din punct de vedere moral. Al 3-lea, din nou în versetul 27 - din nou "sfântă" și "fără prihană." Aceasta înseamnă că pentru noi ca și bărbați, dorințele noastre pentru soțiile noastre să fie măsurate după standardul de sfințenie al lui Dumnezeu, nu după preferințele personale. Aceasta a fost a 2-a observație.

    A 3-a observație și aceasta e cea mai importantă dintre cele trei. Apostolul Pavel ne atrage atenția într-un mod minunat, și lăsați ca aceasta să vă copleșească, mai ales voi bărbaților. Soțiile vor auzi și vor dori ca să fie mai adevărat, soții ar trebui să audă și să fie zdruncinați de acest gând. Versetul 25: "Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea," - aceasta înseamnă că a murit - "ca s-o sfințească." Cel mai radical lucru din lume care a fost spus vreodată despre căsătorie, este acesta: fiecare cultură din lume este sfărâmată în mii de bucăți de această declarație. Culturi africane, culturi asiatice, culturi americane, sunt pur și simplu spulberate de această declarație. Am stat cu pastori din alte țări și am văzut cum sunt tratate soțiile lor. O persoană multiculturală drăguță care s-ar întâmpla să nu fie feministă la momentul acela, ar zice: "Lasă-i cultura în pace, e parte din cultură, toate culturile sunt egale." Fals. Prostie. Nu o iubești precum Hristos a iubit Biserica, altfel ai lua sapa în loc să lenevești toată ziua. Cel mai radical lucru care a fost spus vreodată vreunui soț este: "Iubește-ți soția, dar mori." Acum, gândiți-vă cum aceasta schimbă felul cum abordați a o face să facă ceea ce vreți. Bine? Cum abordați aceasta? Răspunsul este: mori. Felul cum Hristos a adus sanctificarea a fost prin moarte, nu prin a domni peste Biserică, nu cu un bici, ci a murit ca s-o sfințească. Acest lucru e atât de radical de transformator și ne ferește de acel teren periculos pe care l-am descris. Acel om, care n-ar niciun simț a ceea ce constituie diferențe normale, și n-are simț al diferenței dintre sfințenie și dorințele lui personale, nu gândește că felul cum conduce e prin moarte. Deci, bărbaților, trebuie să lucrați la aceasta, trebuie să vă gândiți la aceasta cu atenție. Unii bărbați se tem atât de mult de fi făcuți de rușine încercând a conduce, încât e pură mândrie deghizată în smerenie. E pură mândrie deghizată în haina umilinței. "O, eu nu sunt asta, eu nu sunt aia..." Prostie! Ți-e teamă că eul acela va fi compromis. Nu ești bărbat. Deci a 3-a observație care ne împiedică să mergem pe acel teren periculos este că bărbații, în urmărirea conformității soțiilor lor cu Hristos, o urmăresc nu prin a stăpâni peste ea, ci prin a muri pentru ea. Atunci când o conducem, sau chiar, dacă e necesar, o confruntăm, ne înălțăm pe noi înșine sau ne lepădăm de noi înșine? Suntem disprețuitori sau îndurători? Ați putea să mai adăugați la această listă.

    Deci, dacă un soț este iubitor și înțelept, ca și Hristos, în toate aceste feluri pe care tocmai le-am descris, atunci dorința lui pentru schimbarea soției lui ea o va simți, dacă e smerită... (am menționat multe condiții deja - înțelept, iubitor, soț înțelept, soț iubitor, în felurile amintite, soția e smerită și nu rebelă)... Dacă toate acestea sunt adevărate, atunci dorința ca ea să se schimbe va fi simțită de ea ca o slujire, nu ca o umilire. Hristos în mod clar dorește pentru Mireasa Lui să crească în sfințenie - El a murit pentru a îndeplini aceasta. Deci, fraților, stăpâniți-vă dorințele pentru schimbarea soțiilor voastre prin lepădarea de sine în moarte și slujire și sacrificiu. Dumnezeu să ne dea smerenia și curajul de a ne măsura metodele de a fi soți prin suferințele lui Hristos. Este uimitor ce putere e în a iubi așa.

    Haideți să ne întoarcem spre femei. Dorința soției ca soțul să se schimbe. Nu e un mesaj, din nou, despre conducere și supunere - încă. Dar, pentru a putea spune punctele pe care vreau să le spun, trebuie să clarific ceea ce nu sunt conducerea și supunerea. Nu vreau să vorbesc încă prea mult despre ceea ce sunt, dar trebuie să zic încă ceva despre ceea ce ele nu sunt. Și tocmai am zic că soțul nu e Hristos. Conducerea lui nu are semnul egal cu a lui Hristos. Deci implicația aici pentru femei este că supunerea unei soții față de soțul ei nu este identică cu supunerea ei față de Hristos. Nu este. Este asemănătoare, spune textul, asemănătoare - versetul 22: "Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului" - iar avem acest cuvânt "ca". Cuvântul "ca" nu înseamnă că Hristos și soțul sunt la fel. Hristos e suprem, soțul nu e. Supunerea ei e în primul rând față de Hristos, apoi față de soț, nu invers. Analogia aici funcționează numai dacă se întâmplă așa. Numai dacă soțiile dau supunerea supremă lui Hristos, atunci supunerea față de soții lor nu va fi trădare față de Isus. Ați înțeles acum? Trebuie să fie clar. Nu echivalăm supunerea femeii față de Împăratul ei, Creatorul și Răscumpărătorul ei cu supunerea față de soțul ei. Hristos nu e undeva aici jos, ci este sus și i se dă supunere supremă, fără compromis și indiscutabilă de la soții. Bine, soțiilor? Iar apoi, încercarea de supunere aici nu este idolatrie sau trădare.

    Deschid o paranteză... același principiu se aplică pentru relația dintre copil și părinte, cetățean față de guvern, și oameni față de presbiterii Bisericii. Toate acestea operează pe același principiu. "Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu." Care este relația dintre a da cezarului și a da lui Dumnezeu? Când dai lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, ce Îi dai, spune-mi? Totul! Pentru că aceasta e a lui Dumnezeu. Ok, acum nu mai e nimic de dat cezarului. Dar trebuie să-i dai cezarului datoria ta de cetățean. Deci ești în totalitate legat de Dumnezeu ca Împărat și Domn al vieții tale, iar acum El îți spune: "Du-te acolo și fii cetățean." De dragul Lui mergi și acum aceasta nu este trădare, nu ai loialitate împărțită. Mă supun guvernului de dragul Lui, dar atunci când guvernul își întrece măsura și îmi cere păcat, atunci nu ascult. Vedeți aceasta pe parcursul întregii Biblii. Așa este cu soții și soțiile, cu părinții și copiii, așa este cu presbiterii și oamenii din Biserică. Toate autoritățile umane sunt relative la autoritatea supremă a lui Isus Hristos. Închidem paranteza acum... lucrurile acestea nu sunt pe notițele mele, dar am vrut să vă prezint imaginea de ansamblu a ceea ce spun când zic că o soție se supune în mod suprem lui Hristos și în mod secundar soțului ei păcătos.

    Aceasta e o distincție foarte foarte importantă. Un lucru pe care aceasta îl implică este: o soție va vedea nevoia de schimbare în soțul ei, deoarece el nu este Hristos, ci un păcătos, un păcătos supus greșelii. Și ea va vedea aceasta. Argumentez acum că ea s-ar putea și ar trebui să caute transformarea soțului ei, chiar în timp ce îl respectă ca și cap. Atunci când vom vorbi despre supunere peste câteva săptămâni, voi prezenta mai mult despre cum arată aceasta și cum funcționează. Vă dau câteva motive pentru care cred că acesta este cazul. Argumentez acum că nu numai soții s-ar putea să caute transformarea soției lor în analogie cu Hristos murind pentru a-Și sfinți Biserica, dar argumentez și invers că soțiile, datorită faptului că el nu e Hristos, iar ea are deplină loialitate ca supusă lui Hristos și îi pasă de conformarea acestui bărbat cu Hristos și s-ar putea să facă pași în direcția aceasta. Chiar așa? Voi enumera câteva argumente.

    Analogia rugăciunii. Nu vreau să împing aceasta prea departe, căci e doar un indiciu, dar luați-o așa cum este. Când Biserica este luată de Hristos, care e suveran și atotînțelept, vrea Biserica vreodată să-L schimbe pe El? Răspunsul e "Nu", nu-L schimbăm pe El. Dar cum e cu lucrurile pe care le face El? E ok pentru Biserică să-I ceară Domnului să facă ceva diferit de ceea ce face? Răspunsul meu este "da", pentru că aceasta este rugăciunea. Asta funcționează numai dacă crezi în suveranitatea lui Dumnezeu. Eu cred în suveranitatea totală și absolută a lui Dumnezeu, că tot ce se întâmplă se întâmplă prin hotărârea și voința Lui. Ceea ce înseamnă că dacă sunt bolnav, El a rânduit ca eu să fiu bolnav. Dar de asemenea a rânduit ca să mă rog să mă însănătoșez. Deci, dacă mă îmbolnăvesc, îi chem pe bătrâni să mă ungă cu untdelemn și zic: "O, Doamne, Te rog, schimbă această situație." Acesta sunt eu venind la soțul meu, ca să spun așa, și-I spun "schimbă situația pe care ai adus-o peste mine." Și eu zic că lucrul acesta este bun. Este un lucru bun să fac. Trebuie să ne rugăm. "Nu aveți pentru că nu cereți." Nu vă dau binecuvântări pentru că nu cereți binecuvântări. N-am făcut aceasta pentru voi pentru că nu mi-ați cerut. V-am dus pe calea aceasta, dar aș vrea să vă duc pe altă cale, numai să-Mi cereți. Cereți-Mi! Deci vedeți unde mă îndrept cu aceasta. O soție, în această analogie, ar aștepta și ar avea dreptul de a vorbi cu soțul ei și să zică "Vii acasă la ora 6 în fiecare seară, dar planul era 5 și jumătate. Putem discuta despre asta? Aș vrea să fie lucrurile diferite, pentru că eu plănuiesc pentru 5,30 și copiii plănuiesc pentru 5,30 dar tu ajungi la 6 și se pare că nu te deranjează deloc, dar strică totul." Aceasta e rugăciunea. Puteți vedea cum analogia e limitată. Acest bărbat nu se comportă cum trebuie, n-ar trebui să facă aceasta. Isus niciodată nu se comportă greșit. Nu mergi vreodată la Isus și-I ceri să-Și îmbunătățească purtarea. "Isus, comportă-Te mai bine, căci eu știu cum trebuie să fii un Dumnezeu mai bun." Doar ceri ca circumstanțele să se schimbe, dacă este după voia Lui. Deci e o analogie aici, dar n-o întindeți prea departe. Iată încă un motiv pentru care cred că se întâmplă lucrurile așa, și anume că, deoarece soții nu sunt Hristos și de aceea sunt supuși greșelii și sunt păcătoși și sunt ca și Hristos dar nu sunt Hristos, este bine ca cel mai aproape creștin în relație cu ei să-i ajute. Să-i ajute să crească, să-i ajute să-și vadă greșelile, să-i ajute să se schimbe, bărbații și femeile unii pe alții. De exemplu o soție nu este pur și simplu ca și Biserica, ci este și ca o soră. M-am căsătorit cu sora mea, din punct de vedere spiritual vorbind. Surorile se relaționează cu frații nu chiar la fel ca soțiile cu soții, sau Biserica cu Hristos, dar aceasta este o realitate. Apoi citești un text ca și acesta - Galateni 6:1 "Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții." Se poate aplica aceasta la o soție? Cred că ar trebui să se aplice, și ar trebui să se aplice la fiecare dacă sunt spirituali. Dacă această soție e spirituală și detectează Galateni 6:1 "dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu." Argumentez că relația creștină de frate și soră are un rol, nu numai supunere, conducere. Iar supunerea, vom vedea, modelează felul cum faci asta, modelează felul cum o soție face aceasta.

    Un alt exemplu ar fi Matei 18:15 -"Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur." Se aplică aceasta la căsătorie? Cred că ar trebui. Este o declarație generală. Dar dacă o soție care îl cunoaște pe acest bărbat mai bine decât oricine altcineva vede aceasta, un păcat pe care nimeni nu-l știe decât eu, zice oare atunci "Nu pot aduce aceasta în atenția lui,nu pot să-i vorbesc despre aceasta?" Eu zic nu, ci are dreptul și trebuie să-l atenționeze. Aici din nou umblu pe un teren periculos, pentru că există niște cuvinte care ar descrie dacă face lucrurile în mod greșit: cicăleală, bătaie la cap. Biblia are versete care avertizează o soție să nu facă aceasta. Unul dintre ele este 1 Petru 3:1 - " Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere." Nu iau aceasta ca să însemne că nu trebuie vorbit vreun cuvânt între un soț și o soție, pentru motivele pe care le-am amintit. Dar este o atenționare. Există un fel de vorbire care poate veni din gura unei soții care poate avea efectul total opus. Soția trebuie să fie înțeleaptă ca șerpii și fără răutate ca un porumbel în a discerne când și cum să vorbească cu acest bărbat într-un mod răscumpărător care să nu-l pună în defensivă atât de mult încât să nu crească.

    Argumentez că este corect și bine și necesar ca persoana cea mai apropiată de voi, bărbaților, să vă confrunte cu păcatul vostru. Ar trebui. Ar trebui s-o facă într-un mod supus. Haideți să vă dau un exemplu despre ce vreau să zic. Dacă vii la un soț și face ceva ce tu consideri că e imoral sau nu este în conformitate cu ceea ce caracterul creștin trebuie să fie, ai putea să prefațezi îndemnul cu: "Îmi place tare mult când ești dragul meu." Cu alte cuvinte, încearcă să găsești cuvinte care dau expresie încurajatoare rolului soțului ca și conducător spiritual, iar apoi, după ce ai pus această temelie de "te încurajez în aceasta, vreau să fii așa în această relație" atunci zici care e problema și îi ceri s-o soluționeze împreună cu tine și să o discutați împreună. Atunci nu va simți că-l ataci, ca și cum n-ar fi o relație corectă de cap și supunere.

    Acum înapoi la text și suntem aproape gata. Mă încurajează foarte mult lucrul cu care voi încheia. Versetul 25, înapoi la soți: "Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească." Dacă luați 1 Petru 3:1 unde spune soțiilor "câștigați-l prin purtarea voastră curată și respectuoasă" și spune bărbaților "căutați creșterea ei morală și spirituală murind pentru ea", vedeți ceea ce e în comun aici? Ambele acestea spun: comportamentul, slujirea iubitoare și jertfitoare este cheia la ambele, nu a vorbi doar. Vorbirea e bună și necesară, dar ambele acestea accentuează: soților, Hristos a murit pentru a sfinți Biserica, soțiilor, câștigați-vă soțul prin purtarea voastră pură și respectuoasă, dacă puteți fără cuvânt. Ambele acestea spun: dragoste exprimată prin comportament jertfitor, smerit, respectuos, bun, iubitor, este cheia transformării în celălalt.

    Ceea ce implică următorul lucru: tot ceea ce am spus în ultimele 2 săptămâni, ați crezut că toată această vorbire despre îngăduință, toată acea vorbire despre iertare, va lăsa căsătoriile în poziția obișnuită fără ca cineva să se schimbe, pentru că accentuezi numai pe îngăduință și iertare. De fapt, tocmai am văzut că acest fel de comportament este mijlocul cheie prin care poți produce schimbări care să persiste. Să producă schimbări de comportament care să rămână. Ceea ce înseamnă că ultimele două săptămâni au fost de fapt despre schimbare, chiar dacă au părut că sunt despre a răbda neschimbarea. Căci unul dintre cele mai puternice instrumente pentru a fi schimbat este ca soțul și soția să-și jertfească viețile unul pentru celălalt. A fi iubit este o motivație foarte puternică pentru a deveni demn de iubit. A fi iubit într-un fel sacrificial, răbdător, smerit, este o motivație foarte puternică pentru a deveni vrednic de iubit. Acesta e modul pe care l-a pregătit pentru noi Isus nu-i așa? El vine la oamenii aceștia ca noi, urâți, păcătoși, murdari și zice "Voi muri pentru voi." Și moare pentru noi și învie și numai prin credință ne îmbrățișează, încă murdari, în familia Lui, iar acum aceasta, fiind iubiți, ne dă motivația să devenim mai demni de iubit, mai asemănători Lui. Și acesta e scopul nostru. Nu vrem căsătorii care sunt doar răbdare, ci vrem ca să răbdăm, să iertăm, să îngăduim, să căutăm feluri potrivite pentru a confrunta și a lucra la defectele unul altuia, așa încât în timp să existe o creștere în Hristos pentru amândoi, așa încât în 10, 20, 30, 40 de ani de căsătorie să existe o conformitate mai mare cu Hristos, astfel încât conducerea și supunerea să curgă mai lin și mai frumos decât au făcut-o vreodată, îmbibate cu multă delectare. Haideți să ne rugăm.

    Tată ceresc, mă rog pentru Noelle și pentru mine, să trăim aceste lucruri și să încercăm să creștem împreună în ele, ca să nu fim ipocriți în a spune lucruri ca acestea. Și mă rog pentru cei care sunt căsătoriți, ca în aceste servicii să realizeze aceasta și să crească în aceasta, ca atât soții cât și soțiile să vadă modurile corecte prin care să vină unul la celălalt cu dorințe de schimbări bune. Doamne, lucrează o minune, Te rog, în căsătoriile noastre, așa încât să nu ne simțim amenințați, să nu simțim ultimatum-uri atunci când celălalt se apropie de noi, să nu ne simțim fără nădejde ("vrei ca eu să fac ceva ce nu pot face") - ajută-ne să nu cădem în această stare de spirit. Mă rog ca harul Tău să abunde atât prin răbdare cât și prin căutarea schimbării înspre evlavie. Mă rog aceasta de dragul Numelui Domnului Isus, pentru slava Lui în această lume, pentru bucuria căsătoriilor, pentru binele copiilor, pentru atingerea națiunilor, prin Hristos, Amin.