Am declarat război îngrijorării. Există un capitol al vieții voastre care așteaptă să fie scris și în care zbuciumul va deveni un lucru al trecutului. Pacea va crește, îngrijorarea de zi cu zi va scădea. Dumnezeu are o prescriere prin care ne putem ocupa de îngrijorare. Acea prescriere sună așa: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă! Bunătatea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”

    „Îți mulțumim, Doamne, pentru viața nouă. Chiar Îți mulțumim. Suntem mulțumitori pentru începuturile noi. Cei dintre noi care suntem deja pe pământ de câțiva ani, suntem conștienți că putem deveni epuizați și îngrijorați, iar acestea pot crește în noi. Dăruiește-ne o credință precum a unui copil și încredere în Tine. Te rog, iartă vorbitorul nostru pentru că păcatele lui sunt multe. Și ajută-ne să-L vedem pe Hristos, doar pe Isus. Prin Hristos ne rugăm, iar toți cei care sunt de acord cu această rugăciune spun „amin”.

    Eu am crescut într-o familie căreia îi plăcea drumețiile. Ideea tatălui meu privitor la o vacanță de familie presupunea un cort, saci de dormit, echipament de campare, cuptor Coleman, lanterne. Am încercat și eu să păstrez această tradiție în familia mea, dar nu am reușit. Noi preferăm Motel 6. Ne plac focurile de tabără dacă le construiește altcineva și dacă există cineva care oferă servire în cameră mai apoi. Nu suntem cei mai buni la drumeții. Dar tatăl meu era. O, cum mai iubea acest lucru! Și nu doar drumețiile, el iubea chiar și echipamentul de drumeți. Locul lui preferat de ieșit în oraș era acel magazin vechi de surplus al armatei. Îmi aduc aminte când a venit într-o vară acasă, doar cu câteva săptămâni înainte de vacanța de vară, cu un cort nou. Aveam nouă ani. Familia noastră se pregătea să-i însoțească pe frații lui la o reuniune familială în partea cea mai estică din Colorado. Tatăl meu venea dintr-o familie cu nouă copii. Deci asta însemna că ei au ocupat tot locul de campare. Și tatăl meu era foarte mândru că a cumpărat un cort nou. Acest cort era din magazia armatei, arăta ca ceva adus din războiul coreean. Era uriaș. Încăpeau în el doisprezece pătuțuri. Era uriaș! Unul la modă, dar uriaș. Și pentru a-l susține, avea doi stâlpi mari. Majoritatea dintre noi când ne gândim la corturi, ne gândim la acele bețe retractile. Acestea, însă, erau stâlpi de sprijin diferiți, mari, la fel de groși ca și marele meu biceps. Chiar erau mari! De ce râdeți? El a construit două propte tubulare, fundația în care să poată pune acei stâlpi și, apoi, noi urma să montăm cortul. Deseori am construit acel cort peste masa de picnic și tot aveam loc și să dormim. Și era stabil. Nimic nu ar fi putut mișca acel cort. Poate să sufle vântul de Colorado, poate să plouă cât vrea, poate să bată grindina cât vrea, dar acel cort nu va ceda. Mai mult decât atât, într-o după-masă, cerul s-a înegrit și toți frații tatălui au început să fugă la corturile lor, cabinele și rulotele lor și vreau să spun că acea furtună numai nu voia să se oprească, urla mereu așa cum s-a întâmplat și aici, în sudul Texasului în ultimele zile. Și, dintr-o dată, toată lumea a ieșit din corturile lor și au venit în cortul nostru. Și cortul nostru rezista. Iar atăl meu era atât de mândru de el. Îmi amintesc chiar cum a pus mâinile pe acei stâlpi pentru a fi sigur că aceștia erau nemișcați. Mă gândeam că putem cu toții să folosim asemenea stâlpi. Nu în corturile noastre, ci în viețile noastre. Vânturile bat, știm. Și dacă acestea ar aduce doar ploaie sau grindină... Vânturile noastre tind să aducă acele mari probleme. Moarte, divorț, datorii, boală. Unii dintre voi treceți prin vremuri grele, vânturile se întețesc, emoții, îngrijorare și deveniți foarte fricoși. Și vă întrebați dacă e vreun loc unde puteți găsi adăpost la siguranță.

    Ei bine, apostolul Pavel ar fi răspuns la această întrebare cu un „da” răsunător. El credea că există anumite adevăruri care slujesc drept stâlpi, că putem să ne stabilim anumite principii în viață care vor fi pentru sufletele noastre precum pilonii pentru acel cort al tatălui meu. Amintiți-vă că Pavel a scris această prescriere pentru pace dintr-o închisoare romană. Am subliniat asta săptămâna trecută. Nero realizase că își poate câștiga favoarea din partea oamenilor prin a ucide creștini. Cine era un creștin mai cunoscut decât apostolul Pavel? Deci Pavel era deținut la domiciliu. Era supravegheat de o gardă romană 24 de ore pe zi. Deci avea probleme cu Roma. Avea probleme chiar și cu bisericile, chiar bisericile pe care el însuși le-a plantat începuseră să-l numească impostor. Existau învățători falși care-l acuzau pe apostol că profită de pe urma Evangheliei și se auto-promovează. Deci apostolul avea probleme dinafară, avea probleme dinăuntru, probleme cu Roma, probleme în biserici. Deasupra acestor lucruri, omul avea 60 de ani. Era epuizat. Spatele lui era acoperit cu cicatrici lăsate de bicele și bastoanele romane. A fost lăsat aproape mort de două ori. Era îngreunat de atâtea necazuri... Avea parte de multă dezordine. V-ați gândi că I-a scris o plângere lui Dumnezeu. Dar nu a făcut asta. Unul din motivele pentru care îndrăgim această scurtă epistolă de patru capitole este pentru că, deși Pavel avea toate motivele să scrie o plângere, el a scris o epistolă în care cheamă oamenii la bucurie permanentă. Și el vorbea de o bucurie care nu depindea de nicio circumstanță. El promova o bucurie care îi conducea pe oameni spre o viață fără îngrijorare. De fapt, începând din capitolul 4, după trei capitole de învățătură, spune „nu vă îngrijorați de nimic”. Citim această propoziție și ne întrebăm, este posibil așa ceva sau e doar o hiperbolă? Este posibil să ajungi în viață într-un anumit moment în care să nu te îngrijorezi? Să fii capabil să te ocupi de acea îngrijorare, să o pui de-o parte și să nu trăiești în acea stare perpetuă de îngrijorare? Așa cum am amintit săptămâna trecută, îngrijorarea are un anumit scop. Ne pune în alertă în prezența unor pericole. Ne face să reacționăm. Ceea ce vrea Pavel este să ne protejeze de acea stare a vieții în care inhalăm îngrijorare, în care trăim într-o stare continuă de îngrijorare.

    Apostolul a spus că noi putem face asta pentru că el a făcut două mari descoperiri. Aduceți-vă aminte, la momentul în care ne-a scris să nu ne îngrijorăm pentru nimic în capitolul 4, el s-a folosit deja de cele trei capitole pentru a ne arăta de ce putem să nu ne îngrijorăm de nimic. Deci am fi înțelepți să mergem înapoi și să vedem care e contextul cărții Filipeni și să încercăm să înțelegem de ce, mai exact, putem să nu ne îngrijorăm de nimic. Când citești primele trei capitole ale cărții Filipeni, îți poți da seama că apostolul Pavel avea – precum tatăl meu – doi stâlpi. Două convingeri. Două încredințări înrădăcinate adânc, în jurul cărora el și-a clădit viața. Numim acest lucru un „sistem de credințe”. Și voi aveți unul. Chiar aveți. Dacă am putea să întoarcem invers prelata cortului sufletului vostru, veți vedea că acolo sunt anumite convingeri. Aceste convingeri duc la decizii. Credința întotdeauna dă naștere unui comportament. Deci dacă credința voastră e dreaptă, comportamentul vostru va fi sănătos. Dar dacă încredințările voastre sunt greșite, se vor manifesta printr-un comportament nesănătos. Din acest motiv, de fiecare dată când citești o epistolă de-a apostolului Pavel – fie că e Efeseni, Coloseni sau chiar Filipeni – vei vedea că el vorbește despre credință. Stabilește încredințări. Cel mai important lucru cu privire la tine, prietenul meu, nu este mașina pe care o conduci, părul tău, felul în care arăți sau vârsta ta. Cel mai imporant lucru privitor la orice ființă umană este ceea ce găsim atunci când ne uităm în sufletul lor, sistemul de credințe. Atunci când te uiți în sufletul apostolului Pavel din cartea Filipeni, precum în oricare din epistolele sale, vedem două mari încredințări în jurul cărora el și-a construit viața. Este vorba despre sistemul lui de credințe. Ne vom uita la una din aceste credințe săptămâna asta, la a doua săptămâna viitoare. Dar motivul pentru care apostolul Pavel spune să nu fim îngrijorați de nimic este faptul că acești stâlpi îi țineau tare cortul lui. Vreți să știți care sunt?

    Numărul 1: Dumnezeu este în control. Dumnezeu este în control. Cuvântul găsit în Biblie pentru aceast este „suveranitate”. Suveranitate. Adică Dumnezeu domnește, Dumnezeu este deasupra tuturor lucrurilor. Suveranitate. Apostolul Pavel a crezut cu fermitate că Dumnezeu este în control. Chiar a luat un stilou și un pergament și ne vorbește despre suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar din capitolul 1 ne spune: "Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos." Nu suntem victime ale destinului, ci Dumnezeu face o lucrare bună în noi. Suntem copii ai lui Dumnezeu, beneficiarii planului Său perfect. Și chiar și atunci când lucrurile merg rău, se vor dovedi a fi bune prin suveranitatea lui Dumnezeu. Filipeni 1:12-13: "Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos." Desigur, Pavel nu dorea să fie în închisoare, dar când Pavel se gândește la acest lucru prin prisma suveranității lui Dumnezeu, îți spune: „În regulă, Dumnezeu folosește acest timp al meu în închisoare pentru a-mi da oportunitatea să vorbesc despre Isus acestui soldat din garda palatului care este în lanțuri lângă mine. Am o audiență captivă.” Deci s-a dovedit a fi ceva bun. Nu era ceva de dorit pentru Pavel, dar era ceva bun. Și în privința acelora ce produceau ceartă în biserici, Pavel spune că predicau din „pizmă și duh de ceartă” (Filipeni 1:15). Nicio problemă cu asta, deoarece Pavel avea în mintea lui un Dumnezeu suveran. Filipeni 1:18: "Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura." El nu era îngrijorat cu privire la învățătorii falși pentru că "Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea" (Filipeni 2:13). Deci priviți bine în cortul sufletului apostolului Pavel și veți vedea că unul din cei doi stâlpi de spijin spune despre suveranitatea lui Dumnezeu.

    În tratamentul îngrijorării, suveranitatea este esențială. Iată de ce. În inima îngrijorării se află o pierdere a controlului observabilă. Deci, numărul doi, anxietatea este o pierdere observabilă a controlului. Controlul crează un sentiment de liniște. Lipsa controlului crează un sentiment de frică. Dacă suntem siguri de rezultat, ne simțim mai bine. Dacă nu suntem siguri de rezultat, ne simțim fără odihnă, în necaz. Nu aveți nevoie de mine să vă conving de aceste lucruri, dar există studii de cercetare care descoperă acest adevăr. Unul din ele, unul din cele mai vechi dintre ele, a apărut după Al Doilea Război Mondial. Psihologii au urmărit impactul pe care îl au luptele asupra soldaților. Nu vă va surprinde să auziți că a trăi într-o stare permanentă de atac pe terenul de luptă îl poate doborî pe om. Psihologii au determinat că în aproximativ 60 de zile de luptă, soldații tind să devină epuizați emoțional și își pierd capacitatea de a face față și au nevoie de refacere, să își facă timp de încurajare și să îți facă timp pentru tratament. Acest lucru este foarte inteligibil. Erau victime ale bombardamentelor, ale gazelor lacrimogene, ale iperiței, ale lunetiștilor, ale atacurilor. Nu știau ce urmează, nu știau încotro să fugă, dacă să se ascundă, unde să se ascundă. Acest nivel al îngrijorării nu ne surprinde pe nimeni. Ceea ce i-a surprins pe psihologi, cu toate astea, a fost nivelul de liniște întâlnit printre piloții de luptă. Piloții de luptă erau cei mai calmi dintre toți cei aflați în forțele militare. Diferit de soldații de la sol, piloții de luptă au înregistrat cel mai ridicat nivel de pace și 93% dintre ei au prezentat cel mai înalt nivel al satisfacției la locul de muncă. Chiar dacă unul din doi piloți de luptă erau uciși în bătălie în timpul Celul de-al Doilea Război Mondial, 93% dintre ei au spus că s-ar înrola din nou imediat. Care era diferența? Ei bine, piloții aceștia aveau ceva control. Ei erau cu mâinile pe manetele de control. În schimb, soldații de la sol se simțeau vulnerabili, erau expuși, nu știau ce are să se întâmple în momentul următor. Piloții simțeau că au o noimă de control, aveau un simțământ al controlului asupra propriului lor destin. Acest lucru le dădea o stare de pace. E interesant, nu-i așa?

    Voi nu trebuie să mergeți la război pentru a descoperi acest lucru. Un trafic aglomerat poate să facă același lucru. Psihologii germani ne-au împărtășit recent că o oră într-un trafic intens crește riscul de infarct cu trei procente. O oră petrecută într-un trafic intens crește riscul de infarct cu trei procente. Acest trafic ne va ucide. Și nu înțelegem de ce, nu-i așa? Puteți fi cei mai buni șoferi de la Mario Andretti încoace, puteți fi alerți, mâinile pe volan, ochii la drum, dar nu poți să-l controlezi pe nesimțitul de pe cealaltă bandă care își tot verifică mesajele în timp ce conduce. Nu poți să controlezi ce face doamna aceea care vine în direcția ta. Avem un sentiment de pierdere a controlului. Îngrijorarea este o pierdere observabilă a controlului. Deci, din moment ce anxietatea este o pierdere observabilă a controlului, cum răspundem momentelor de îngrijorare? Cum răspundem la îngrijorare?

    Un mod de a răspunde ar fi să luăm noi controlul. A lua controlul. Să ne oprim din a depozita tot felul de conserve în caz că va apărea un război nuclear. Să ne oprim din a ne împacheta copii în folie cu bule pentru ca nu cumva să cadă de pe bicicletă și să se lovească. Sau să ne oprim din a ne dărui inima cuiva de teama ca inima să nu ne fie frântă. Să nu călcăm niciodată pe linia dintre pavele, ca să nu-i rupem mamei... Cu toții ați auzit despre asta, cred. Dăm tot ce avem mai bun ca să dobândim controlul. Descoperim, în mod ironic, că nu putem lua controlul pentru că acesta nu este al nostru. Nu contează cât de multe alune și legume mănânci, tot poți fi diagnosticat cu cancer. Nu contează cât de mulți bani aduni, îi poți pierde pe toți într-un colaps financiar. Nu contează dacă iei o parașută cu tine în avion, acesta tot poate să se prăbușească. Nu poți controla fiecare eveniment. Din acest motiv, cei mai îngrijorați oameni de pe pământ sunt cei obsedați de control. Ironic, nu-i așa? Oamenii care încearcă să stea departe de îngrijorare prin a controla totul, devin cei mai îngrijorați pentru că realizează că nu pot să facă nici chiar lucrul pe care vor să-l facă. Singura siguranță în viață este lipsa siguranței. Și un obsedat de control este un obsedat de siguranță încearcă să construiască un sistem care este sortit eșecului, privat de siguranță care anticipează orice colaps posibil. Și, totuși, de colaps au parte întotdeauna, conducând acea persoană pe o spirală în jos: îngrijorare – eșec, îngrijorare – eșec, îngrijorare – eșec. Apostolul Pavel are o idee mai bună. În loc să încerci să controlezi totul, el sugerează să încerci să faci așa: să Îi încredințăm controlul lui Dumnezeu, să lăsăm totul în grija lui Dumnezeu și să ne încredem în suveranitatea Lui prin care controlează totul.

    Să ne încredem că la Dumnezeu e controlul. Și concentrarea noastră se va muta de la a administra și a hipercontrola lumea noastră, la a reflecta la puterea și măreția lui Dumnezeu și la ceea ce El a făcut. Pacea nu înseamnă lipsa problemelor, ci prezența unui Dumnezeu suveran. Pasajele care ne amintesc despre suveranitatea lui Dumnezeu abundă în Scriptură.
    Iată unul din cartea Proverbe 21:30: "Nici înţelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului."
    Daniel 4:35: "Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’"
    Evrei 1:3: "ţine toate lucrurile" Toate lucrurile! El știe numele stelelor, știe păsările de la mic la mare, El știe fiecare detaliu.
    În cartea Plângerilor 3:37-38, Ieremia întreabă: "Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului? Nu ies din gura Celui Preaînalt răul şi binele?"

    Deci Biblia descoperă un Dumnezeu suveran, un Dumnezeu al minunilor, un Dumnezeu cu un plan robust, care nu va deraia. Deci Dumnezeu e pe tron, se ocupă de toate. E ceea ce a spus Pavel în Filipeni 1:6: "Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi." Nicio urmă de îndoială. Filipeni 1:19: "Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea." Nicio îndoială. Filipeni 1:21: "Căci, pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig." Filipeni 2:13: "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea." Vedeți? A citi cuvintele lui Pavel înseamnă a citi un om care în adâncul inimii sale a crezut în marea suveranitate a lui Dumnezeu. Era protejat prin puterea lui Dumnezeu, era păstrat prin dragostea lui Dumnezeu. Trăia la umbra aripilor lui Dumnezeu. Dar tu? Cât de puternici sunt stâlpii tăi de siguranță? Ce anume susține cortul tău? Crezi tu în suveranitatea lui Dumnezeu?

    Dacă răspunsul tău este „nu sunt sigur”, „nu”, cu tot respectul, cred că tocmai am dat peste cauza îngrijorarării tale. Gândiți-vă așa. Imaginați-vă trei pasageri într-un zbor comercial. Toți împart același rând din avion. Avem pasagerul A, pasagerul B, pasagerul C. În timp ce avionul decolează, ei au o discuție despre pilotul avionului. Pasagerul A spune ceva despre care pasagerul B crede că e foarte ciudat.
Pasagerul A spune: „Știi, eu nu cred că există un pilot în cabina avionului. De ce aș crede? M-am urcat în avion, ușa s-a închis. Niciodată nu l-am văzut. Nu cred că există pilot în cabină. Cred că suntem într-o dronă mare. Chestia asta este condusă de cineva de pe pământ.
Pasagerul B spune: „Ei bine, asta e puțin ciudat. Eu cred că avem un pilot, dar nu cred că e treaz. Știu ce fac piloții ăștia. Ridică avionul în aer, îl setează pe pilot automat și stau liniștiți citind o carte bună sau își iau o pernă și trag un pui de somn. El nu are nicio idee, îl trezesc ceilalți chiar înainte de aterizare.”
Pasagera C nu poate să creadă ce aude. Se uită la pasagerul A, se uită la pasagerul B și le spune: „Lăsați-mă să să spun ceva. Suntem într-un avion care este pilotat de un pilot bun. El este atent, are experiență și lui îi pasă. Știu pentru că am luat micul dejun cu el în această dimineață. El este soțul meu.”

    Avem, astfel, trei puncte de vedere diferite cu privire la pilot. O persoană spune că nu există niciun pilot, altă persoană spune că există pilot, dar nu este devotat; cealaltă persoană spune că este un pilot grijuliu, îndemânatic și că îl știe bine. După vreo 15 minute, dau de turbulențe. Avionul începe să se scuture în aer precum popcorn-ul într-un sac de hârtie. Care va fi reacția fiecăruia dintre cei trei pasageri la sosirea bruscă a turbulențelor? Care va fi? Vor reacționa în același fel? Pasagerul A și pasagerul B sunt înclinați să se scufunde în groapa îngrijorării. Nu-i așa? Nu au cu cine să vorbească, cred că totul este ieșit din control, se întreabă dacă trezește cineva pilotul... Pasagera C în schimb, nu se bucură de turbulențe, dar dacă este cineva care are pace, ea este aceea. De ce? Pentru că ea are o relație, are o experiență cu pilotul. Și ea are încredere în el. Deci cine conduce avionul tău?

    Cine conduce avionul tău? Știu că sună ca o simplificare, dar, într-adevăr, există doar trei puncte de vedere cu privire la Dumnezeu în lume. Nu există Dumnezeu. Există un Dumnezeu care a făcut lumea, dar care apoi a lăsat-o de capul ei. Și mai există Dumnezeu descoperit de apostolul Pavel și de milioane și milioane dintre noi. Un Dumnezeu Căruia Îi pasă, care este în control, care-Și cunoaște pasagerii și care este hotărât să-i ducă acasă în siguranță. Cine conduce avionul tău? Biblia nu promite lipsa turbulențelor, ci dimpotrivă, vom avea necazuri. Dar Biblia întotdeauna promite prezența unui Dumnezeu grijuliu și iubitor care ne va duce acasă în siguranță. Aici începe leacul pentru îngrijorare. În înțelegerea ta, în sistemul tău de credințe despre cine este Dumnezeu. Cel mai important lucru cu privire la mine și la tine este felul în care răspundem la întrebarea: „Cine este Dumnezeu?” Cine este Dumnezeu? Și felul în care răspunzi la întrebarea aceasta va da posibilitatea celor ce te privesc să prezică nivelul tău de îngrijorare. Cu cât înțelegi mai bine suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât sunt șansele mai mari să ai o viață plină de pace. Cu cât înțelegi mai puțin suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât sunt mai mai șansele să fii o persoană îngrijorată. Cu mulți ani înainte, când studiam cu biserica despre suveranitatea lui Dumnezeu, am scris o rugăciune. Și am folosit această rugăciune de multe ori în timpul meu cu Dumnezeu. Nu am avut nevoie niciodată să o împărtășesc cu biserica, dar am scos-o din dosare și m-am gândit să o împărtășesc astăzi cu voi. Este printată pe buletinul vostru duminical, poate o veți lua acasă și o veți folosi pentru a momentele voastre înaintea Lui pentru a trezi în voi o înețelegere mai profundă a suveranității, a voii perfecte a lui Dumnezeu. Rugăciunea sună așa: Dragă Doamne, Tu ești perfect. Nu ai putea fi mai bun decât ești. Tu exiști pentru că ai ales să exiști. Tu ești autosusținător, nimeni nu Te ajută, nimeni nu-Ți dă putere. Tu ești autoconducător, cine-Ți poate cere socoteală de faptele Tale? Cine îndrăznește să Te sfătuiască? Tu ești corect în toate căile Tale, nu regreți nicio decizie. Nu ai dat greș niciodată. Niciodată. Tu nu poți da greș. Tu ești Dumnezeu, Tu Îți vei duce planul la îndeplinire. Tu ești fericit, ești etern bucuros, ești încântat fără sfârșit. Ești Regele, Conducătorul suprem, Monarhul absolut, Domn peste toate și Rajah peste toată istoria. La o singură ridicare a unei sprâncene de-ale Tale, un milion de îngeri ar pivota și s-ar dizolva. Orice tron este un scaun pentru picioarele Tale. Orice coroană este ca una făcută din hârtie comparativ cu a Ta. Nu există în Tin nicio limitare, exitare, întrebare, răzgândire sau privit înapoi. Nu te iei după niciun ceas, nu ai niciun calendar, nu dai raportul nimănui. Tu ești la cârmă și eu am încredere în Tine. Îngrijorarea trece pe măsură ce încrederea crește.

    Deci, bucurați-vă în Domnul! Bucurați-vă în suveranitatea lui Dumnezeu. Și veți vedea cum descoperiți curând ceea ce apostolul Pavel voia să transmită atunci când ne spunea să nu ne îngrijotăm de nimic. Amin.

    Îți mulțumim, Doamne, pentru mâna Ta cea mare și minunată. Îți mulțumim că Tu prevezi toate faptele lumii. Îți mulțumim că în acest moment nu se întâmplă nimic pe această planetă care să Te îngrijoreze, să Te surprindă sau să Te întristeze. Nu a existat vreun moment în care cineva să Te fi întrebat ceva și Tu să-i răspunzi „Nu știu ce să fac!” Și nu a existat niciodată un moment în care să Ți se fi adus înainte o problemă și Tu să spui: „Nu știu cum să reacționez.” Tu știi întotdeauna ce e de făcut și Tu întotdeauna faci ceea ce este drept. Planul Tău este perfect, iar Tu ești vrednic de laudă pentru că Tu ești un Dumnezeu perfect. Suntem în mâinile Tale, Tată! Și acest lucru ne face foarte fericiți. Ne face foarte fericiți. Ne-ar plăcea să renunțăm din rolul de a încerca să conducem lumea. Demisionăm voluntar din a dori să fim regele universului. Nu vom mai încerca să facem acest lucru de-acum, Îți vom lăsa Ție această slujbă. Tu ocupă-Ți tronul, iar noi vom fi cei ce Te urmează și cei ce se închină Ție. Fă să cunoaștem locul Tău și fă să ni-l cunoaștem și pe al nostru. Aceasta este rugăciunea noastră prin Isus Hristos, iar biserica spune „amin”.