Este întodeauna un privilegiu și o încântare să aud mărturiile acelora ce sunt botezați. Mare, mare încurajare pentru inima mea, la fel cum ar trebui să fie și pentru dumneavoastră. Când totul este zis și făcut în termenii slujirii Cuvântului lui Dumnezeu, cel mai important lucru pe care îl facem este acela de a predica Evanghelia lui Isus Hristos. Cel mai important lucru pe care îl facem este să spunem oamenilor că există un cer și că există un iad. Iar tu vei petrece eternitatea în cer sau în iad. Și apoi să spui oamenilor că este un drum spre cer, garantat, sigur absolut și final. Există un drum așadar pentru a evita iadul. Și din moment ce raiul și iadul sunt pentru todeauna, acesta este cel mai important mesaj pe care cineva îl poate da sau cineva să-l poată auzi. Orice ființă umană trăiește pentru todeauna. Orice ființă umană este veșnică. După ce viața aceasta ajunge la sfârșit, noi vom trăi pentru veșnicie. Vom trăi conștient, personal, inteligent. Noi vom trăi pe deplin conștienți de orice detaliu al existenței noastre. Noi vom experimenta orice moment al existenței noastre veșnice într-un mod pe care nu l-am experimentat niciodată în viața pământească... fără distrageri, cu comprehensiune deplină, cu înțelegere deplină a fiecărui moment și fiecărei experiențe în eternitate fără a mai dormi vreodată sau fără a mai fi inconștienți. Experiența fiecărei persoane din viața de apoi va fi nelimitată și totală și fără restricții și fără protecție. Noi vom avea în forma noastră finală minți pe deplin funcționale și trupuri pe deplin funcționale. Vom simți, vom gândi și vom exterioriza simțirile noastre la un nivel care depășește cu mult cele mai îmbucurătoare momente din viața noastră aici. Vom fi pe deplin conștienți de fiecare detaliu din viața noastră veșnică de rai sau iad.

    Descrierea biblică a iadului evidențiază acest lucru. Este descris ca un loc al unei neîndurătoare conștiințe acuzatoare, a vinovăției fără liniște, un loc al remușcării, al amărăciunii, al regretului, al izolării, al agoniei, al suferinței pedepsei lui Dumnezeu, descris ca un foc, întunecime, unde este plânsul și scrâșnirea dinților și jalea pentru todeauna. Pe de altă parte, descrierea biblică a raiului este uimitor de atrăgătoare, fără de sfârșit, bucurie fără limite, fericire, încântare, satisfacție, fără durere, fără amărăciune, fără suferință, fără pierderi, fără remușcări, bucurie pură  pentru todeauna. Ar trebui să fie evident că raiul este locul unde ai vrea să fii, iar iadul dimpotrivă. Cea mai importantă alegere pe care o face o persoană este alegerea cerului. Și este o alegere provocatoare. Și un lucru trist de zis este că, sunt mulți oameni care cred că au făcut această alegere... dar nu au făcut-o. Ei cred că sunt setați să evite iadul și să intre în rai, dar ei greșesc.

    Deschideți-vă Bibliile la Matei, capitolul 7 și ascultați cuvintele Domnului nostru Isus Hristos... care este, apropo, Domnul Cerurilor și Domn peste iad. Matei capitolul 7 versetul 21, și aș dori să citesc până la versetul 27. Matei, capitolul 7, versetul 21, "Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege." De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare."

    Cu siguranță că nu există alte cuvinte mai serioase de atât de luat în seamă de către oamenii religioși. Nu există cuvinte mai serioase pentru oamenii ce profesează creștinismul decât acestea deoarece Domnul nostru spune că nu vor fi puțini, ci mulți dintre aceia care își vor fi greșit viitorul destin. El scoate în evidență în acest pasaj spre luare noastră aminte "nebunia cuvintelor goale", iar apoi tragedia inimilor goale, cuvinte goale venite din inimi goale. Eu nu cred că există un text mai cutremurător în Scriptură decât acesta. Eu pot să înțeleg că există oameni ce resping religia, resping Creștinismul, doresc să nu aibă de a face cu Isus Hristos, să nu aibă de a face nimic cu Evanghelia lui Hristos, nimic de a face cu Biblia, nimic de a face cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar ei sunt destinați iadului. Dar este mult mai cutremurător, uimitor și șocant lucru să realizezi că sunt mulți care vor zice, "Doamne, Doamne" lui Isus Hristos, există o mărturie a unei puține afecțiuni față de El, doar atât cât să se amăgească că au funcționat în numele Lui, doar ca să audă apoi că nu vor intra sub nicio formă în cer.

    Destinul final al cuiva nu este determinat de ceea ce tu spui. Este determinat de ceea ce faci. Nu este vorba despre confesiune, este vorba de supunere. Asta nu înseamnă că profesia verbală în slujba lui Hristos este rea, nu este rea, este bună. Nu este doar bună, este necesară. Dacă vrei să fi salvat, trebuie să-L mărturisești pe Isus Hristos ca Domn, Romani 10:9-10 și să crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți. "Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire." Mărturisirea este bună. Mărturisirea nu este doar bună, ci este necesară. Este de asemenea lucrarea Duhului Sfânt deoarece în 1 Corinteni 12:3 citim că nimenea nu poate să facă această mărturisire, nimenea nu poate să facă această confesiune fără participarea Duhului Sfânt. Așa că mărturisirea lui Isus ca Domn este necesară, este de asemenea lucrarea Duhului Sfânt pentru a scoate la iveală o adevărată slujire a lui Hristos. Dar nu poate exista confesiunea de una singură.

    Haideți să ne uităm la versetul 21. "Nu oricine-Mi zice" cuvântul activ de aici este "a spune". Puteți să subliniați asta și veți vedea despre ce vorbea Domnul aici. "Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" Acum dar, nu găsim nimic în această mărturisire să fie mai puțin adevărat. Este corect să spui "Doamne", iar faptul că o spui în mod repetat afirmă un anumit nivel de devotare. "Doamne" sună respectuos. "Doamne, Doamne" sună ortodox, sună fundamental, sună foarte veridic. Și astfel avem aici ceea ce este corect, adevărat, ceea ce este într-o anumită măsură zel și pasiune arătând astfel o voință devotată: "Doamne, Doamne". Și mai adaugi la aceasta faptul că această persoană este convinsă că "în numele Tău N-am prorocit noi? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Aici vedem o viață dedicată, dăruită chiar în slujba realizării lucrurilor în Numele lui Isus Hristos. Aici nu vedem o persoană împărțită. Nu pare a fi cineva pe muchie de cuțit. De trei ori se repetă în versetul 22: "în Numele Tău". Există devotament aici. Este o mărturie deschisă ce e însoțită de pasiune și zel. Și întorcându-ne astfel la această mărturie și confesiune vedem o viață dăruită misiunii asociate cu Numele lui Isus Hristos. Și chiar activitățile însăși... "a profeți" nu înseamnă "a prezice viitorul", înseamnă "a vorbi". Ei au învățat, au vorbit, au proclamat în Numele lui Hristos. Ei s-au angajat într-un conflict spiritual. Ei chiar susțin faptul că au exercitat putere asupra demonilor în Numele Lui. Și chiar că au înfăptuit miracole. Aici vedem o viață care ar putea fi definită ca fiind o viață de misiune, de misionar, de predicator sau învățător al Evangheliei sau chiar o viață de apostol care a putut să înfăptuiască minuni și care a avut putere asupra Diavolului. Așadar nu avem de a face cu o persoană naivă și superficială ce susține: "Doamne, Doamne". Ce uimitor este atunci să auzim în versetul 22 că mulți vor zice asta. Iar apoi în versetul 23, ca un răspuns la mărturia lor, vedem mărturia Domnului: "Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut." Poate că ei vor pretinde că Îl cunosc, dar El nu va pretinde acest lucru. Dar de ce? Deoarece salvarea nu vine la aceia care doar predau Evanghelia, care doar o predică. Nu vorbitorii sunt aceia care vor fi salvați, ci înfăptuitorii. Iar dacă priviți un pic mai atent în versetul 23, veți vedea că acești oameni nu sunt cunoscuți Domnului deoarece ei sunt înfăptuitori ai fărădelegii.

    "Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege." Literal în Greacă sună astfel: "Tu acela care întodeauna ai înfăptuit fărădelegea. Tu acela care întodeauna lucrezi spre rău." Mărturisind despre Hristos și trăind o viață plină de păcat, vei fi demascat într-o bună zi și considerat ipocrit. Mărturisirea este fără valoare de una singură. De fapt, mărturisirea aceasta este un fel de blasfemie. Întodeauna am simțit că este destul de clar arătat în Vechiul Testament, faptul că nu trebuie luat Numele Domnului în deșert. Știam de copil, fiind crescut într-o astfel de manieră de familia mea întrucât niciodată, dar niciodată să nu iau Numele Domnului în deșert, în orice fel ar fi vreodată. Iar părinții mei m-au învățat despre ceea ce ar fi însemnat o "juruință tocată", în care ai intenționa să iei Numele Domnului în deșert, dar folosești în schimb alt cuvânt, iar acest lucru este tot atât de vinovat ca oricare alt păcat. Am fost învățat să evit orice fel de blasfemii și mi-am crescut proprii copii în același fel și consider că este drept să păstrez această poruncă de a nu lua Numele Domnului în deșert, dar v-aș mai spune de asemenea că există o blasfemie cu mult mai rea decât acea de a lua ocazional numele Domnului în deșert, o mai mare blasfemie este să iei în deșert tot timpul Numele Domnului fără a avea vreun fel de respect și angajament față de El. Acum ai o viață întreagă ce însușește un act de blasfemie. Blasfemia sanctuarului este cu mult mai îngrozitoare decât blasfemia străzii. Luarea Numelui Domnului în deșert, susținând că aparții Domnului, susținând că-L reprezinți pe Domnul, susținând că vorbești în numele Său, susținând că faci misiune în numele Domnului, iar de fapt în tot acest timp nu ai nicio relație cu El, dar dimpotrivă tu trăiești în păcat, în nebunie, în auto-îngăduire lucru ce simbolizează o blasfemie mai mare decât oricare alta. Este o viață de blasfemie. Și presupun că nimeni nu ar argumenta faptul că cel mai groaznic sărut relatat în Biblie dintre toate săruturile este cel al lui Iuda să spui, "Doamne, Doamne", în timp ce în inima ta nu ai nimic altceva decât resentiment.

    Lumea este plină de oameni care Îl numesc pe Isus, Domn, care o spun cu emoție și pasiune, "Doamne, Doamne". Și totuși niciodată ei nu se întorc de la păcatul lor ca să se supună acestei domnii. Niciodată nu se supun voii Tatălui care este în ceruri. Biserica este plină de oameni ca aceștia. De aceea ni se spune în Scriptură, 2 Corinteni 13:5, "Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință." Și tu nu privești la un eveniment ce a trecut, ci tu privești la caracterul vieții tale. Singurul lucru ce te face acceptabil înaintea lui Dumnezeu este un model de supunere față de Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce este produsul pocăinței și credinței autentice în Domnul Isus Hristos, și într-un mod real să te arunci în supunere față de Domnia Sa. "Credința fără fapte" este cum? Moartă. Nu are viață. În traducerea originală, dacă doar privești la această afirmație, " Niciodată nu v-am cunoscut"... În limba originală, dacă ai fi scos din context toate aceste cuvinte probabil că ar fi mai bine să o citim astfel, "Nici măcar pentru o secundă nu v-am recunoscut drept fiind ai Mei. Niciodată nu v-am cunoscut." Asta nu înseamnă că El nu știe cine ești. Domnul știe cine e fiecare om. El nu doar că știe acest lucru, El cunoaște de asemenea inima fiecăruia și cunoaște gândurile fiecăruia. Vă aduceți aminte în Ioan 2 unde ni se spune despre Isus că nu avea nevoie să întrebe pe nimeni nimic deoarece știa ce sălășuia în inimile fiecăruia. Când El spune: "Niciodată nu v-am cunoscut", nu înseamnă că nu știu cine sunteți, că sunteți niște străini pentru mine. Înseamnă că nu am nicio relație intimă, personală cu tine. Asta înseamnă a cunoaște într-un sens biblic. De exemplu, în cartea Vechiului Testament, Geneza, Scriptura spune că Adam a cunoscut pe navastă-sa și ea a avut un copil. Înseamnă mult mai mult decât doar că știa cine era ea. El a cunoscut-o în sensul unei intimități fizice, iar ea a zămislit și a adus pe lume un copil. Cu privire la Iosif și Maria, Maria a rămas însărcinată iar în Noul Testament ni se spune, "Iosif nu a cunoscut-o." Este un eufemism antic tradițional frumos pentru intimitatea sexuală. Dar are o și mai mare însemnătate metaforică. Este aceea de a avea o relație intimă.

    De exemplu în Amos 3:2, Dumnezeu spune cu privire la Israel: "Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului". Nu înseamnă că doar Evreii erau cunoscuți Domnului în termenii cunoștiinței. Înseamnă că Dumnezeu a stabilit cu Israel o relație intimă. De aceea numește pe Israel, Mireasa Sa. Și se numește pe Sine ca Mire al ei. Când Isus îi spune în ziua judecății persoanei ce face o falsă profesare a pocăinței: "Niciodată nu te-am cunoscut", El spune de fapt: "Noi n-am avut nicio relație de nici un fel." Probabil că simți respect pentru revendicarea lor de interes în Hristos, probabil că simți respect pentru faptul că ei vorbesc despre Hristos, vorbesc despre El ca despre Stăpânul lor, probabil că ai respect datorită unei anumite măsuri de ortodoxism, probabil că ai respect pentru focul expus în devotamentul lor public, probabil că vezi oameni ca aceștia cântând imnuri sau chiar compunând imnuri sau alte cântece și mărturii despre Hristos. Probabil că simți respect pentru cineva care poate chiar să predice, cineva care susține că poate alunga demonii, cineva care susține că poate înfăptuii miracole. Sună foarte asemănător cu ceea ce susțin în ziua de astăzi acei lideri ai mișcării Carismatice nu-i așa? Și de către predicatorii evangheliei prosperității satanice. Vor fi întodeauna prezenți oamenii aceia ce vor susține aceste lucruri. Au fost oare faptele lor autentice? Dacă sunt fără de Dumnezeu cu sigurață că nu. Miracole false, exorcizări false, profeții false, deoarece ei n-au nicio relație cu Hristos. Ei niciodată nu au venit, apropo, prin poarta strâmtă. Înapoi la versetul 13, Isus spunea: "Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află." Ei nu veniseră pe poarta cea strâmtă. Ei nu veniseră cu pocăință. Ei nu veniseră știind că sunt păcătoși. Ei nu veniseră complet descoperiți. Ei nu veniseră goi, săraci, flămânzi și setoși după dreptate, aceea atitudine plină de frumusețe. Este un lucru de speriat să te gândești la aceasta, oameni buni. Este un lucru înfricoșător la care să te gândești, și anume, că vor fi oameni aruncați în iad , oameni care și-au petrecut o mare parte din viața lor mărturisind credința în Isus Hristos. Dar sunt doar cuvinte goale. Arată-mi viața ta.

    Ne întoarcem la versetul 18. "Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. Așa că, după ( după ce?) roadele lor îi veți cunoaște." Uită-te la viață. Jeff O'Hara a scris aceste cuvinte, "De ce să mă numiți, "Doamne, Doamne" și nu faceți lucrurile care vi le spun? Mă numești Calea, dar nu mă urmezi. Mă numești Viața, dar nu Mă triești. Mă numești Stăpânul, dar nu Mi te supui. Dacă te condamn, să nu mă învinovățești. Mă numești pâinea, dar nu mă mănânci. Mă numești adevărul, dar nu mă crezi. Mă numești Domn, dar nu mă slujești. Dacă te condamn, să nu mă învinovățești." Cuvinte goale. Așa numita biserică a lui Isus Hristos este plină de aceea ce vorbesc cuvinte goale. Aceste cuvinte goale răsar din inimi goale.

    Luați aminte la versetul 24, această ilustrată demonstrează condiția reală a inimii mai departe de cuvintele goale si mai departe de adevărata profesie. "De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare." Ei bine, acum vedem un contrast foarte familiar după care ne-am tot uitat în tot acest text. Două porți, două căii. Două mulțimi, două destine. Doi pomi, iar acum două case. Ambele rezumându-se la aceeași judecată. Contrastul aici nu se află între oamenii ce aud Cuvântul lui Dumnezeu și oamenii ce n-au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, dar între oamenii ce aud Cuvântul și trăiesc după Cuvânt și oamenii ce iarăși aud Cuvântul, dar nu trăiesc în conformitate cu el. Sau aceia care sunt expuși la adevăr și se supun, și aceia care din nou sunt expuși la adevăr, dar nu se supun lui. Aici este vorba despre supunere, ascultare împotriva răzvrătirii și neascultării. Iar constrastul între supunere și răzvrătire este pictat pentru noi într-o pictură a doi constructori a unor case. Cuvintele "tu vei înțelege atunci" sunt adresate acelora ce mărturisesc Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt adresate acelora ce mărturisesc că-L cunosc pe Domnul. Mulțimea Doamne-Doamne, aceia ce și-au dăruit viața în slujba predicării și confruntării lui Satan, făcând lucruri asociate lui Hristos și Evangheliei pe câmpul de misiune. Dar acest grup este împărțit în alte două grupuri, aceia ce întradevăr se supun Domnului și aceia care nu o fac. Vei vedea apoi în versetul 24: "De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face", iar în versetul 26: "Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face".Așadar avem pe cei care mărturisesc și cei care posedă. Avem falșii pretendenți și adevărații pretendenți, dar ambele categorii se aseamănă. Iar lucrul uimitor despre această ilustrație este că întradevăr nu poți să-ți dai seama de diferență la suprafață. Ambele categorii par a fi la fel. Avem o casă, iar singurul lucru ce sublinează vreo diferență este partea casei pe care n-o poți vedea, nu-i așa? Nu este acoperișul, nu sunt pereții laterali, nu sunt ferestrele sau geamurile, este FUNDAȚIA. Astfel spus, vorbim unor oameni ce aparțin bisericii vizibile. Vorbim către niște oameni ce au fost expuși Scripturii. Ei au auzit învățăturile mele. Ei au participat la întruniri, ei au participat la predicării, ei merg la studiu Biblic, poate că ei ajung să sfârșească la o Facultate Teologică. Poate că ajung să termine un seminar, poate că au citit cărți creștine. La suprafață ei arată ca orice alt creștin adevărat, dar fundația nu este vizibilă. Adevărata întrebare aici nu este dacă au auzit Scriptura. Nu este vorba dacă au auzit învățătura lui Hristos. Dar este vorba despre ceea ce fac ei în mod autentic cu privire la asta. Nu este vorba că ei nu au auzit despre Hristos, ei de fapt au facut asta, au făcut misiune în Numele Lui.

    Acum dar, ce spune Isus aici este că nu ai cum să faci deosebire între creștinul autentic și cel fals până ce nu vine o furtună. Furtuna va scoate la iveală adevărul. Atunci dar, vom afla cine a construit ca un om înțelept și cine a construit ca un nebun. Haideți să privim la aceste similarități puțin înainte ca să privim la constrast. Ei amândoi au construit câte o casă. O casă simbolizează o viață de activitate religioasă, o viață înrămată în cadrul larg ce l-am putea numi creștinătate sau Evanghelie. Ei amândoi au construit în același loc. Cum îți poti da seama că ei au construit în același loc? Pentru că aceeași furtună i-a lovit pe amândoi. Așadar putem spune că erau vecini. Amândoi sunt subiectul aceluiași eveniment. Ei au construit în aceeași zonă. Adevărați credincioși și falși credincioși, cot la cot. Așa după cum a spus Domnul nostru în Matei 13, că grâul va crește împreună cu neghina. Iar timpul separării va fi la judecată. Așa de asemănătoare sunt aceste case încăt este greu pentru noi să ne dăm seama de o diferență. Duminică de duminică, venim seara aici, ne adunăm să ascultăm mărturiile acelora ce vor fi botezați, și nu trece nici o seară de Duminică fără să auzim pe cineva și am auzit din nou seara aceasta, să zică "Am trăit ca un creștin la suprafață, dar nu am fost un creștin în interior, am crescut în biserică, am fost în biserică, am reiterat lucrurile pe care trebuia să le fac, am acționat în modul în care am fost nevoit să o fac, dar nu l-am cunoscut pe Domnul." Aceasta nu este o experiență neobișnuită. Este ba chiar una foarte comună. Ei amândoi au construit o casă. Ei au construit o casă în aceeși vecinătate lucru ce-i plasează în categoria adevăraților credincioși. Ei ba chiar au construit în același fel. Arată la fel. Ai putea spune că au construit o casă potrivit cu evoluția creștină. Este o casă gen broșură. Arată la fel ca orice alt casă creștină din afară. Singura diferență aici este fundația. Aceasta este singura diferență pe care Domnul o face. Iar acest lucru este esențial pentru noi să-l înțelegem. De aceea Domnul spune: "Să nu îți asumi responsabilitatea de a separa grâul de neghină, nu ai cum să știi care-i care, doar Domnul știe acest lucru înainte ca ziua să judecății să scoată la lumină acest lucru." Diferența este fundația. Unul construiește pe "petra", pat de roci cu alte cuvinte. Nu "petros", asta înseamnă bolovan sau piatră. "Petra", pat de roci, întins. Unul are beton sau fundație de piatră, iar celălalt are ca fundație nisipul. Cuvântul grecesc pentru nisip este "ammon", pentru care capitala Iordaniei pe care de altfel am vizitat-o de câteva ori își trage numele. Amman Jordan, este numită pe bună dreptate deoarece este o grămadă mare de nisip, Amman - Iordania. Așadar, vedem într-un loc o fundație de piatră si roci. Și vedem o fundație de nisip în cealaltă parte. Un om este un nebun dacă construiește pe nisip deoarece când vine o furtună, aceasta va mătura casa din acel loc. Și exact acest lucru se întâmplă.

    Priviți la versetul 27. Versetul 26 spune: "un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare." Pe de altă parte, "Un om înțelept", la sfârșitul versetului 24: "un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă, a dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă." Aici, apropo, din nou vedem o mustrare puternică a religiei Fariseiilor, ce au fost niște ipocriți. Dar mai presus decât o religie falsă, în mod special în acest context vedem o confesare, mărturisire falsă a lui Hristos ca Domn. Ce înseamnă să construiești pe nisip? Fără fundație! Ce înseamnă asta? Ei bine, acela care construiește pe nisip nu are nicio legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu în termenii supunerii, nu este dedicat unei vieții cu devotare supusă, supunere de bună voie, supunere iubitoare, supunere înfocată. Nici o legătură cu spiritualitatea adevărată a sufletului. Nici o legătură cu curăție de inimă autentică. Nici o integritate în comportament. Nici o dragoste față de legea lui Dumnezeu. Nici un dor de a face voia lui Dumnezeu. Acela care construiește pe nisip se roagă, postește ocazional, dăruiește bani, lucrează în tiparele unei vieți creștine și o face pentru a spori reputația lui/ei. O face pentru a se simți bine. Este religia celor dinafară. Fațada arăta bine, dar fundația era inexistentă. Ei își aduc trupurile la rugăciune, dar nu și sufletele. Ei aduc laudă cu gura, dar nu cu inima lor. Ei se laudă cu ortodoxia lor, dar nu au dragoste față de supunere. Ce este roca? Evident, roca este: "aceste cuvinte ale Mele". Versetul 24: "oricine aude aceste cuvinte ale Mele" Versetul 26: "oricine aude aceste cuvinte ale Mele" Cuvântul lui Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, acesta este cuvântul ce salvează, nu-i așa? Credința vine în urma auzirii Cuvântului lui Hristos. Aceasta este Evanghelia. Acesta este adevărul Scriptural. Deci în ambele cazuri acești oameni au auzit "cuvintele Mele". Dar au acționat conform lor? S-au supus conform lor? Este o fundație ce va fi supusă testului de judecată divină. O viață de supunere manifestă salavare autentică. Dacă nu este prezentă, e o amăgire.

    Ioan 8:31: "Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei." Vă amintiți Iacov 1? Și mai sunt multe locuri în Scriptură unde ne-am putea uita, dar vreo două de ținut minte, Iacov 1:22: "Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri." Dacă tot ce faci este să asculți, dar nu te și supui, iar dacă nu te supui pentru că îți place, te amăgești dacă crezi că viața ta va rezista testului inundației judecății divine. În capitolul introductiv din Tit, versetul 16, se vorbește de oameni ce proclamă că l-ar cunoaște pe Dumnezeu. "dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuși și netrebnici pentru orice faptă bună." Un lucru marchează diferența dintre un credincios adevărat și un credincios fals și anume: existența unui model de iubire, supunere, dorință față de Cuvântul lui Dumnezeu. Supunerea este cheia. Să auzi Cuvântul și să-l împlinești, aceasta este singura cale autentică pentru adevărata salvare. Dacă spui: "Doamne, Doamne", "Kurios, Kurios", "Stăpâne, Stăpâne", atunci imediat ar trebui să spui: "Eu sunt sclavul Tău." Dacă El este "kurios", tu ești "doulos". Dacă El este Domnul și Stăpânul, tu te supui. Iar dacă tu spui: "Doamne, Doamne" cu zel și devotare, iar tu nu te supui, acest lucru este blasfemia tuturor blasfemiilor, este blasfemia sanctuarului ce ia Numele Său în deșert. Ți-ar fi mai bine fără, sincer, să folosești Nnumele lui Isus Hristos sau Dumnezeu, într-un cuvânt de injurie ocazional decât să trăiești într-o continuă ipocrizie ce aduce blasfemie Numelui Său de la început până la sfârșit.

    Noi nu vorbim despre perfecțiune aici, noi vorbim despre direcție. Eu nu sunt supus perfect, sunt supus imperfect. Dar doresc, tânjesc, să fiu supus perfect. Asta-i pasiunea mea, după asta tânjește inima mea. Am recunoscut că sunt falimentar. Am recunoscut că sunt un păcătos. M-am pocăit de acel păcat și am îmbrățișat pe Hristos ca fiind singura speranță a mântuirii și viața mea a fost transformată, iar inima tânjește după supunere. Adevărații creștini clădesc vieți de supunere, clădesc pe piatra adevărului Scripturii. Lăsați-mă să vă conturez și mai mult diferențele. Ce înseamnă cu adevărat să-ți clădești viața pe lucrurile pe care Hristos a spus că sunt revelate în Sciptură? Să-ți clădești viața biblic? În comparație cu a clădi pe nisip? Doar câteva lucruri la care ar trebui să vă gândiți. Unu. În cazul în care alegi calea ușoară sau alegi calea grea. Este foarte ușor să construiești pe nisip. Nu trebuie să faci nimic, doar începi să clădești. Nu trebuie să sapi, nu trebuie să pregătești terenul, nu trebuie să pui piloni. Nu trebuie să așezi baza, nu trebuie să torni placa de beton. Este ușor să construiești pe nisip, doar începi să clădești. Acest lucru vorbește despre nebunul grăbit, calea ușoară, scurtătura, rezultate rapide, nebunii sunt todeauna într-o mare grabă. Nebunii întodeauna vor să obțină repede. Și în multe feluri, în creștinismul din zilele noastre, în părțile noastre, noi ajutăm și sprijinim nebunii făcând și noi totul rapid și ușor. Evanghelizare ușoară și rapidă, prezentare ușoară și rapidă a Evangheliei, ține-o în mișcare, nu e timp pentru convingerea sufletului, nu e timp pentru a construi un sens profund al pocăinței pentru un păcătos. Nu e timp pentru cultivarea convingerii de către Duhul Sfânt, regretul față de păcat, nu e timp pentru o căutare profundă a sufletului, nu e timp pentru conștientizarea costurilor. Nebunul este grăbit, el vrea totul rapid și ușor, și de multe ori noi integrăm nebuni făcând și noi lucruri rapide și ușoare. De asemenea, nebunul nu numai că este grăbit, dar este și foarte superficial.

    Repet, noi trăim într-un timp în care superficialitatea este ca o funcție premium. De parcă ar avea vreo valoare. Este o apropiere superficială față de aproape orice din cultura noastră. Există așa de multă superficialitate și goliciune "în Numele lui Isus", încât este un lucru acceptat ca și când ar fi normal, ba chiar ți-ar fi extrem de greu să cuprinzi cu mâinile multitudinea acestor lucruri. E așa de comun. Fără arare în adâncime. Fără muncă grea la lopată. Fără exerciții fundamentale. Nu tu zdrobire a inimii. Nu tu durere și căință față de păcat. Nu părere de rău față de încăpățânare. Ne lipsește profunzimea, ne lipsește sinceritatea. Totul este superficial. Pe de altă parte, omul înțelept, Luca 6:47-48 spune: "un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte și a așezat temelia pe stâncă." Omul înțelept a săpat adânc. S-a dus până la piatră. Ce înseamnă asta? Nu în grabă, nu în grabă. Nu uitându-se după scurtătura spre cer. Nu uitându-se după convertirea rapidă, după mărturisirea ușoară.

    Voi știți că sunt de acord cu Arthur Pink ce a spus odată: "Sunt unii care spun că sunt salvați înainte de a avea vreodată vreo conștientizare că sunt pierduți." Și este aproape împotriva regulilor în ziua de azi să dai vreunuia vreun sens copleșitor cum că ar fi pierduți. Să-i conduci înspre adâncimile urâțeniei propriilor lor inimi și înspre ticăloșia propriilor lor păcate. Dar înțelepții nu sunt grăbiți. Ei vor să se asigure că ceea ce fac ei este un lucru real. Sunt mulți ce-L mărturisesc pe Hristos ca Domn dar nu au nicio idee ce înseamnă asta. De fapt - în mod ciudat, dar adevărat - sunt mulți oameni ce mărturisesc pe Isus ca Domn, dar nu se gândesc că El ar fi cumva la conducere. Mulți se grăbesc spre o profesie, dar mai târziu se grăbesc să iasă din ea. Dar acela ce este înțelept sapă în adâncime. El nu este superficial, ca în pilda din Matei 13. Roca este scoasă afară din sol. Buruienile sunt smulse, așa că el nu are o credință superficială. De aceea, oameni buni, noi trebuie să predicăm împotriva păcatului. Trebuie să expui adevărata rătăcire a inimii umane. Păcătosul trebuie să se simtă cu mult mai rău înainte ca să aibă dreptul de a se simți mai bine după. Persoana înțeleaptă nu este grăbită. Este doritoare prin lucrarea Duhului Sfânt de a lua explozia deplină a condamnării ce vine asupra lui datorită condiției sale. El îmbrățișează aceea rugăciune: "Doamne ai milă de mine, păcătosul." Rugăciunea vameșului ce își bătea cu pumnul în piept. Iar în al doilea rând, dar nu asemeni înțeleptului (adică nebunului), el nu este superficial în construcția casei sale, el depune un efort deplin. El cunoaște prețul. Isus a spus asta. Uite, tu nu mergi la război fără să fii conștient de prețul pe care trebuie să-l plătești. Tu nu construiești un turn, fără să fi conștient de preț. Tu înțelegi ceea ce Domnul cere. El cere viață ta, în întregime. Leapădă-te de sinea ta, ia-ți crucea și urmează-Mă. Dacă vrei să spui că asta mă va costa familia, plătește prețul acesta, chiar dacă e vorba de tatăl tău, mama ta, soția ta, soțul tău, sora ta, fratele tău, prieteni tăi. Dacă ar însemna că vei fi persecutat la moarte de cruce, fie și aceasta. Dar leapădă-te de toate lucrurile și urmează-Mă. Această persoană vrea să facă totul ca la carte. Conștientizează prețul. Învață în modul corect și se supune de bunăvoie. El este golit de neprihănirea proprie. El este golit de suficiența de sine. El sapă până la fund. El știe că n-are nimic vrednic de lăudat. Este copleșit cu păcatul său. El înfăptuiește efortul maxim prin puterea Domnului de a planta Cuvântul în inima sa. El este interesat în dedicarea autentică lui Hristos, și în iubirea față de El. El are un dor pentru a cunoaște Cuvântul pentru ca mai apoi să se poată supune Cuvântului. El nu vrea să cunoască Cuvântul pentru ca să se mire de vreun ignorant, el vrea să cunoască Cuvântul în ordine spre a și obliga sufletul spre o viață de supunere. Nimic superficial la el.

    O, sunt așa de mulți oameni în creștinism în ziua de astăzi ce doresc drumul rapid și scurt. Ei doresc beneficiile unei relații cu Dumnezeu, dar fără a avea cu adevărat relația. Ei doresc beneficiile salvării fără să fie salvați. Ei vor beneficiile pocăinței fără pocăință. Ei vor iertare fără ca să le pară mai întâi rău. Ei vor salvare fără supunere. Ei urmăresc semnele. Ei urmăresc minunile. Ei iau în derâdere Cuvântul. Ei nu au o relație adevărată cu Dumnezeu. Iar astfel, Domnul nostru spune cum oamenii construiesc, iar adevărul nu va fi revelat până când nu va veni furtuna. Ce este furtuna? Este ziua judecății. "Ploaia a dat", versetul 25, "șuvoaiele au venit, vântul a suflat și au lovit casa aceea", același lucru este descris exact în versetul 27. Prima casă nu a căzut, pentru că își avea temelia pe stâncă. A doua casă s-a prăbușit și mare i-a fost prăbușirea. Aceasta este judecata divină. Aceasta este judecata finală. Ziua judecății va veni atunci când oamenii vor spune: "Doamne, Doamne, suntem noi!" La care El va mărturisi ("homologeo"): "Plecați de  la Mine, niciodată nu v-am cunoscut, voi care trăiți fărădelegea."

    Ascultă, poate că este plin de respect față de Hristos. Poate că ai principiile ortodoxe despre Hristos. Poate te vezi pe tine însuți ca fiind în foc și zelos pentru El. Poate că ești activ într-un anumit nivel de devotare a bisericii. Poate că faci vreo proclamție în mod public. Poate că ești ocupat în a-ți construi o casă adiacentă celorlalți, să construiești în jurul celora ce te înconjoară. Poate că ești amăgit atât încât casa ta să fie distrusă în milioane de bucăți în ziua judecății. Mergi înapoi, drag prieten, și verifică-ți fundația. Mergi înapoi și verifică-ți fundația. Cum poți să-ți dai seama dacă îți lipsește fundația? Câteva lucruri la care ar trebui să te gândești. Semnele multora ce au doar nisip la baza casei lor religioase. Rezervare în a te concesiona lui Hristos. Găsești în viața ta vreo ezitare în a te preda lui Hristos? Te irită poruncile Scripturii? Te deranjează că Hristos este restrictiv? Te deranjează că Biblia este restrictivă? Nu-ți place faptul că sunt păcate pe care ți-ar place să le faci, dar te abții să le faci pentru că o anumită presiune este exercitată asupra ta? Aceste sunt evidențe cum că n-ai avea vreo fundație. Încă una, activități externe religioase fără motivația corectă. Vii la biserică pentru că părinții tăi se așteaptă ca tu să faci asta, pentru că prietenii tăi asteaptă asta. Vii la biserică pentru că vrei să faci o bună impresie cuiva? Încerci să-ți câștigi drumul spre interior? Acesta este un motiv greșit. Dacă nu faci ceea ce faci în cauza lui Hristos, pentru că ești constrâns de dragostea ta față de Hristos și de o dorință pentru gloria Sa, atunci n-ai nicio fundație. Ai o neprihănire proprie? Este ceva în tine care crede că-ți poți câștiga drumul spre rai? Chiar dacă este o mică componentă, chiar dacă crezi în cruce și în înviere, dacă cumva este ceva în tine ce ar putea crede că poți contribui la salvarea ta, nu ai nicio fundație. 1 Ioan 2:15: "Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el." Dacă nu poți să renunți la lumea diabolică ce te înconjoară, dacă ești caracterizat de mândrie, dacă faci ceea ce faci pentru gloria ta, dacă iubești plăcerea mai mult decât iubești lepădarea de plăcere pentru gloria lui Dumnezeu, oricare dintre aceste semne indică că sub casa ta religioasă ar fi nisip. Nisip. Și asta ar fi adevărat și urăsc să spun asta, despre majoritatea creștinilor activi, deoarece mulți vor zice: "Doamne, Doamne,", dar puțini intră pe poarta cea strâmtă. Examinează-ți inima și examineaz-o cu atenție.

    Tatăl nostru, am ajuns la concluzia acestui mesaj de căutare a sufletului din această seară, o invitație reală, pe de-o parte și o atenționare severă pe de altă parte. Îți mulțumim, Doamne, pentru că ai confruntat cuvintele goale și inimile goale, pe aceia ce mărturisesc că sunt în Împărăția ta, dar de fapt nu sunt. Doamne, salvează pe aceia ce sunt vinovați de faptul că sunt ascultători, dar nu și împlinitori. Ne rugăm, Doamne, pentru aceia care au auzit Cuvântul acesta, au construit o casă foarte elaborată, dar aceia ce au auzit acum că nu au nicio fundație și că ei vor fi măturați înspre iad când judecata va veni. Fie ca acest ceas să fie ceasul adevăratei lor salvări. Fie ca ei să sape adânc. Fie ca ei să ajungă la conștientizarea pacătoșeniei lor, a lipsei lor de ajutor, a lipsei lor de speranță, a sărăciei și falimentului lor spiritual, a condiției lor disperate.Fie ca ei să vadă toată gloria crucii în splendoarea ei și fie ca ei să se căiască cu adevărat, mărturisind pe Isus ca Domn și pe ei înșiși ca robi ai Lui. Doritori și bucuroși în angajamentul lor spre supunere. Și te rugăm să faci acestea pentru gloria Ta. În Numele lui Hristos. Amin!