Înainte de a mă ruga, dați-mi voie să vă mulțumesc pentru că ați fost atât de buni încât să vă rugați pentru mine cât am fost plecat. A fost un timp eficient, voi scrie pentru voi câteva amănunte într-un articol, dar Dumnezeu a fost bun și mă bucur foarte mult să fiu din nou aici! Am mers la biserică în fiecare week-end și am auzit predici; când aud o predică bună, aceasta mă face să spun: „Mi-ar plăcea cu adevărat să fac asta!”, iar când aud o predică mai slabă, aceasta mă face să spun: „Trebuie să facem mai mult de atât!” Așadar, fie că e bună, fie că e rea și au fost multe predici bune și de folos sufletului meu, ele m-au făcut să vreau să mă întorc.

    Intrăm în cea mai sacră săptămână din an, când cel mai important eveniment care a avut loc în istorie s-a întâmplat. Crăciunul este mai puțin important decât Vinerea Mare și decât Paștele, deoarece Crăciunul este pregătirea pentru Vinerea Mare și Paște. Lumea nu îți va da niciun ajutor de această dată cu colinde, decorațiuni și daruri. Totul va fi între tine și Dumnezeu, dacă simți ceva special în această săptămână. Noi, ca biserică, vom face eforturi să te ajutăm, de luni până joi, în Vinerea Mare și la Paște. Deci, eu doar întreb dacă, în calitate și creștin, vei lua în considerare, o dată pe an, seriozitatea alegerii de a celebra într-un mod extraordinar evenimentele pe care le sărbătorim în Săptămâna Mare. Să ne rugăm.
 

    O, Tată din ceruri, ești atât de bun cu noi, ca biserică și Îți mulțumesc. Mila Ta este mare, răbdarea Ta față de noi este extraordinară, iar noi suntem cu smerenie dependenți de Tine și fericiți că este așa. Așadar, acum vino! Pe măsură ce privim înspre acest pasaj din Scriptură, care încearcă să ne ghideze înspre Săptămâna Mare, ai vrea să mergi alături de noi și să ni-L descoperi pe Hristos? „I-am văzut slava, slavă a Singurului asemenea Tatălui, plin de milă și adevăr, și din plinătatea Lui noi toți primim har după har”. Tată, fă să vedem gloria Ta și să primim harul Tău. În Numele lui Isus. Amin.
 

    Suntem la Ioan, capitolul 3, reluând de unde am rămas în drumul nostru de-a lungul Evangheliei lui Ioan. Am ales să nu părăsesc această Evanghelie, însă voi sări câteva versete. Am încheiat capitolul 2 și continuăm cu capitolul 3, dar voi merge puțin înainte, deoarece versetele 14 și 15 sunt atât de bine concepute pentru pregătirea pentru Săptămâna Mare! Deci, acesta va fi obiectivul mesajului nostru, versetele 14 și 15, vom merge direct la ele, iar în săptămânile ce urmează ne vom întoarce și vom vorbi mai mult despre Nicodim. Acum vreau să ne ocupăm de aceste două versete, pentru că este Săptămâna Mare.

    Haideți să avem acest gând în mințile noastre și să deschidem Biblia la Ioan 3:1-13 și să vedem câteva lucruri. Nicodim vine la Isus sub ascunzișul nopții; el este un lider și este, evident, preocupat de reputația sa și Îi spune: „Noi știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu, știm că poți face aceste lucruri”, iar Isus, pe neașteptate, schimbă subiectul, spunând: „dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Nicodim este șocat, nu știe ce înseamnă acest lucru, întreabă dacă un om poate intra pentru a doua oară în pântecele mamei sale, iar versetele 5-8 ne arată că Isus vorbește despre o altfel de naștere, din apă și din Duh, care implică o curățare, o nouă viață, este făcută într-un mod spiritual și este complet liberă, asemenea vântului care suflă, nu știi de unde vine sau încotro merge. Nicodim nu înțelege, iar Isus îl întreabă: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu pricepi aceste lucruri? Dacă ai fi citit Deuteronom 30, Ieremia 31, Ezechiel 11, ai înțelege că o persoană trebuie să fie născută din Duh, trebuie să se nască de sus. Un om dă naștere unui alt om – ce e născut din carne e carne, ce e născut din Duh are un duh viu, nu înțelegi asta, Nicodim?” Și Nicodim pur și simplu spune, în versetul 9: „Cum se poate face așa ceva?” Acum, versetul 11 spune: „problema ta, Nicodim, este că tu nu primești adevărata mărturie”. Acest cuvânt, „a primi”, vă aduce ceva în minte? Capitolul 1:11-12: „A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit […] le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Nicodim nu se află, însă, în rândul acestora. El aude o mărturie, dar nu o primește, aceasta e problema lui.

    Apoi versetul 12: „Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești, și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești? Mă tot întrebi cum ar fi asta posibil, vrei să merg mai adânc, dar n-o pot face, nu pot merge cu tine niciunde în acea direcție. Nu ești născut din nou, nu vei înțelege, nu poți vedea Împărăția fără să fi născut din nou. Pui întrebări, ți-am răspuns, dar nu pot merge mai departe de atât cu tine, pentru că tu nu poți urca mai sus, nu ai aripi încă.”

    Atât despre cadru. Ce este extraordinar, de folos, minunat pentru mine, referitor la ce urmează, este faptul că Isus nu a renunțat la Nicodim. Versetul 13 este foarte curios și este un schimb, are loc o schimbare. Isus putea spune: „Bine, Nicodim, nu ești născut din nou, ești orb, ești mort, nu poți face față adevărului spiritual, ți-am spus lucruri și nu ai idee despre ce vorbesc, am terminat, când vei fi născut din nou, întoarce-te și vom mai vorbi, și atunci s-ar putea să înțelegi!” Este un lucru practic – ai în viața ta oameni pe care îi iubești, poate te uiți la unul dintre ei în oglindă, care nu sunt născuți din nou și te simți total neputincios; cum să faci acest lucru să se întâmple? Ai încercat să le explici și trece an după an fără ca acest lucru să aibă un sens pentru ei, nu îi mișcă, ascultă și merg mai departe, sunt morți spiritual, sunt orbi, iar tu îi iubești și te simți disperat și neajutorat în ceea ce îi privește – ce să faci mai departe? „Întoarce-te când ești născut din nou!” S-ar putea ajunge la asta, dar nu s-a ajuns încă, pentru Isus și Nicodim. Așa că sunt foarte dornic să știu, dacă el nu e receptiv la imaginea nașterii din nou pe care ai adus-o înaintea lui, ce vei spune mai departe? Versetul 13 este deplasarea către ce urmează, privește și vezi dacă poate fi de ajutor pentru tine sau pentru persoana la care ții atât de mult să o vezi născută din nou.

    Înainte de versetul 13, Isus este martor, este învățător, nu spune nimic despre El. Tu poți spune ce spune El înainte de versetul 13: „Tu trebuie să te naști din nou, Nicodim!” Pot spune și eu asta, la fel și tu! „Spui că sunt un învățător trimis de Dumnezeu? Pot fi un bun învățător și martor. Nu îmi primești mărturia…” Cu versetul 13 se face schimbul de la a fi un martor la a fi Fiul omului. Nu va mai vorbi despre ce e nevoie să se întâmple în Nicodim, ci va vorbi despre ce va face El pentru a avea loc nașterea din nou. Isus face trecerea de la a descrie procesul – are loc prin Duhul, e precum apa, e precum vântul care bate, seamănă cu o altă naștere, aduce viață – la a descrie acțiunea Fiului omului în istorie. Acest lucru este foarte semnificant. Sunt mai multe obstacole în calea nașterii din nou decât moartea inimii omului și trebuie tratate de Fiul lui Dumnezeu înainte ca Duhul Sfânt să lucreze la moartea inimii omului. Așa că îi va vorbi despre acest lucru pentru că modul în care Duhul Sfânt lucrează la nașterea din nou a inimii este prin direcționarea atenției minții asupra lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut în istorie. Duhul Sfânt e dat să Îl glorifice pe Isus Hristos crucificat și înviat.

    Deci, schimbarea are loc în versetul 13: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.” Asta apare aici parcă de nicăieri, într-un fel. Ne pare foarte uimitor, de ce a spus asta? Legătura cu versetul 12 este cerul, cerescul. „Dacă îți vorbesc lucruri pământești și nu crezi, cum îți pot vorbi lucruri cerești? Nimeni nu s-a suit la cer, ca apoi să coboare, în afară de Mine, Fiul omului.” Cred că prima frază vrea să spună: „Nu este nicio ființă umană care să meargă în cer și să fie pregătită să facă ceea ce sunt Eu pe cale să fac. Eu sunt singurul, Eu am venit din cer, Fiul omului a venit din cer, deci sunt echipat să te învăț lucruri cerești, dar nu voi vorbi despre aceasta. Schimb viteza aici, nu mai ai nevoie de învățături cerești, ai nevoie de un Salvator, ai nevoie să vezi ceva făcut pentru tine, în afara ta, trebuie să te oprești din a te gândi la toate lucrurile care trebuie să se întâmple în tine și trebuie să ieși. Și îți voi spune ce fac pentru tine, tu privește!” Acest lucru se întâmplă aici.

    Să citim versetele 14 și 15, dar înainte de a le citi, uitați un lucru este foarte șocant: Nicodim cunoaște Biblia, cunoaște povestea șarpelui înălțat în pustiu. Deci subiectul ales e cel pe care un învățător evreu l-ar ști și l-ar aminti. Dar este o poveste riscantă, deoarece se va compara pe sine cu un șarpe. Te-ai putea gândi că El va omite acea parte, sunt multe locuri unde poți merge în Vechiul Testament fără ca Mesia să fie comparat cu un șarpe. Deci, când citești, acest lucru te face să te întrebi: „Ești sigur că vrei să mergi acolo, vrei să folosești acea întâmplare?”

    Să citim versetele și apoi citim povestea. „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:14-15). Vă puteți imagina, El vorbește cu Nicodim și asta vine din senin, Nicodim nu i-a cerut să meargă acolo, să vorbească despre Fiul omului, să spună o întâmplare din Vechiul Testament, să vorbească despre aceste lucruri. Acesta este Isus Hristos preluând conducerea în această conversație într-un mod care doar ar putea schimba ceva, ar putea străpunge, lucru pe care cred că l-a făcut – Nicodim apare mai târziu și pare a fi destul de mișcat, asumându-și niște riscuri, la finalul cărții. Revenind, „după cum Moise a înălțat un șarpe în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului”, deci Fiul omului este șarpele.

    Să mergem în Numeri 21 – este o poveste scurtă, șocantă și acolo, dar te va ajuta, dacă ai această întâmplare în minte, să vezi ceea ce Isus vrea să spună. Această comparație a șarpelui înălțat pe o prăjină e atât de bogată în vești bune pentru Nicodim și pentru noi, că vreau să vezi în ea cât de adânc poți! Numeri 21:4-9: „Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă". Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel. Poporul a venit la Moise și a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi acești șerpi." Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi". Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină; și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă, trăia.” Hrana proastă era mana, era darul lui Dumnezeu pentru ei, în vederea menținerii vieții – vorbirea lor este blasfemie! Vorbire împotriva lui Dumnezeu, împotriva liderilor Săi, împotriva darurilor Sale – acești oameni ar trebui să fie mușcați și să moară! Apoi Domnul trimite șerpii – acest lucru arată mânie, indignare sfântă a Dumnezeului Sfânt. Moise s-a rugat pentru popor, iar Dumnezeu i-a răspuns și aceasta este întreaga întâmplare.

    Câteva observații despre contextul vechi testamental al povestirii:
    1. Șarpele înălțat pe prăjină nu e preventiv, el nu împiedică șerpii din a te mușca. El are de-a face cu oameni care sunt mușcați și sunt pe moarte, ei au fost mușcați deja, otrava este în ei, ei vor muri. Profeția se adresează oamenilor pe moarte, otrăviți.
    2. Șerpii sunt în tabără pentru că Dumnezeu îi trimite acolo. Oamenii mor pentru că Dumnezeu îi omoară, este mânios, deci lucrul cu care avem de-a face, în special, nu este otrava, ci mânia. Când șarpele e înălțat și privești la el și te faci bine, mânia lui Dumnezeu dispare și se produce o inversare – El nu îi mai ucide, îi salvează.
    3. Dumnezeu alege să îi salveze pe oamenii păcătoși de propriul Lui blestem prin ilustrarea blestemului. Putea înălța o oaie – oile erau sacrificate pentru iertare, nu șerpii; aceștia sunt necurați, răi – urâm șerpii! Dar acesta este modul în care El te va salva, va lua acest ucigaș, păcatul, îl va pune pe prăjină, te vei uita la el…
    4. Tot ce trebuie să faci e să te uiți la el. Știi, nu-i așa, că Isus a citit Vechiul Testament crezând și spunându-ne nouă să credem că acolo sunt indicii, urme ale Sale peste tot? Totul este despre Isus. El a văzut lucrurile acestea peste tot. Pavel spune: „piatra din pustie a fost Hristos” (Efeseni 2:20). Isus a citit această povestire despre Sine, despre Fiul omului și crezi că va sări peste aceasta, deoarece nu vrei să îl compari pe Fiul omului cu un șarpe. Alege alt animal: oaie, nu mă simt ofensat, șarpe – sunt ofensat.

    Ne întoarcem la Ioan 3:14-15, unde apare comparația: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Voi face 5 observații scurte, vă voi spune o povestire și apoi vom încheia.
    1. Isus este Fiul omului. Deși El vorbește la persoana a treia, știm că vorbește despre Sine. Ioan 9:35 – Vă amintiți că El îl vindecă pe orb, care nu știe ce s-a întâmplat și are probleme din cauza asta. Isus îl întreabă, „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” Iar orbul îi răspunde, „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?” (vs.36). Ioan 9:37 aduce răspunsul: „L-ai și văzut", i-a zis Isus, „și Cel care vorbește cu tine Acela este". Deci lucrurile sunt foarte clare: Fiul omului, când Isus vorbește despre El, este El, Isus. De câte ori spune Fiul omului, vorbește despre Sine însuși.
    2. Isus, în locul șarpelui, este sursa vindecării și salvării de otrava păcatului și de mânia lui Dumnezeu. Isus e salvarea, El e sursa vieții veșnice. Moise a înălțat șarpele – el l-a făcut, el l-a înălțat. Cine este Moise în Noul Testament, dacă facem o analogie? Vă voi spune cine este, dar vreau să vă stârnesc interesul, pentru că eu cred că ar putea fi ceva legat de asta. Diateza pasivă: „după cum a înălțat Moise șarpele in pustiu, tot așa trebuie sa fie înălțat si Fiul omului” (Ioan 3:14). Deci cine Îl înalță pe Isus? Nu răspundeți cu voce tare, veți face o greșeală. Expresia aceasta, „a fi înălțat”, se folosește de mai multe ori și face mereu referire la crucificarea lui Isus. În Ioan 8:28, Isus vorbește unui grup de oameni și le spune: „Când veți înalta pe Fiul omului, atunci veți cunoaște ca Eu sunt.” Deci, despre cine este vorba, la cine se referă acest „voi”? La farisei. Îl avem pe Moise care a înălțat șarpele și îi avem pe farisei, care îi țin locul lui Moise. Moise l-a înălțat pentru salvare… Nu voi merge mai departe, pentru că Isus n-a făcut-o, deși sunt foarte tentat s-o fac. Ideea este aceasta: nu Moise este salvatorul, ci șarpele. Dumnezeu este Salvatorul, prin intermediul șarpelui și tot El este Salvatorul prin Isus. Aceasta este analogia, lucrul care Îl interesează pe Isus. El nu se preocupă de Moise și de farisei aici, ci de șarpe și de Isus. Dumnezeu-șarpe-viață, Dumnezeu-Isus-rai. Face legătura aceasta.
    3. În locul șarpelui, Isus este ilustrat ca rău și ca blestem. Și nu cred că este ceva accidental. În 2 Corinteni 5:21, Pavel spune: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihănirea lui Dumnezeu in El.” Ce s-a întâmplat cu Isus pe cruce este că Dumnezeu l-a făcut asemenea șarpelui – șarpele din grădină, păcat, rebeliune. Isus e făcut rău pentru noi, Dumnezeu L-a făcut păcat, pentru ca la moartea Sa, El să moară pentru acel păcat, care era al tău și al meu, nu al Lui. Șarpele era încarnarea blestemului – Dumnezeu i-a blestemat pe acești oameni, a trimis șerpi în mijlocul lor, deoarece ei erau răzvrătiți și blasfematori, după tot ce făcuse Dumnezeu pentru ei. Ei cer îndurare și, ca de fiecare dată, Moise mijlocește înaintea lui Dumnezeu, care răspunde rugăciunii și dă la o parte mânia Sa. Și Isus spune, „Voi fi atârnat la fel”. Galateni 3:13 spune, „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”. El ne-a răscumpărat din blestem, devenind blestem pentru noi. El s-a făcut păcat și blestem pentru noi. Este îngrozitor să Îl compari pe Fiul omului cu un șarpe, dar este și glorios, deoarece aceasta este singura noastră speranță. Noi suntem asemenea șarpelui, nu doar am fost mușcați de un șarpe, noi suntem asemenea lui. Nu suntem doar ispitiți, suntem ispititori, ca și în grădină, iar Domnul Atotputernic s-a făcut șarpe pentru noi. Despre aceasta este Săptămâna Mare.
    4. Ceea ce El oferă prin faptul că se face păcat și blestem pentru noi, asemenea unui șarpe, este viața veșnică, și vedem acest lucru în Ioan 3:15: „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Otrava morții este luată, destinul oribil al iadului este îndepărtat și un viitor al bucuriei cu Dumnezeu este posibil pentru că Isus, Fiul omului, a fost atârnat. Oprește-te și amintește-ți că toate sunt pentru Nicodim, acest lucru este ceea ce le spui celor care nu cunosc o naștere din nou. Le vorbești despre lucruri din afara lor – totul e istorie, Nicodim! Acesta este Fiul omului venind și murind cât noi eram încă slabi, neputincioși. Nici măcar nu erai născut când El a murit pentru tine. Trebuie să auzim aceasta pentru că astfel nașterea din nou este grăbită, însuflețită.
    5. Toate acestea îi sunt spuse lui Nicodim, care e confuz cu privire la nașterea din nou, nu are niciun sens pentru el, deoarece lucrurile spirituale nu fac sens pentru oameni până ce aceștia sunt născuți din nou. Așadar, ce le vei spune, ce trebuie să facă? Răspunsul este un cuvânt din versetul 15 și altul din Numeri 21. În versetul 15, cuvântul este „crede” („pentru ca oricine crede”).

    Am răspuns marți o întrebare care suna cam așa: „Am încercat timp de 2 ani să cred și nu pot.” Într-o mărturie, Spurgeon spunea, „Timp de mai mulți ani, nu știam ce înseamnă a crede.” Este un cuvânt, dar ce înseamnă el, cum faci asta, ce implică? Răspunsul pe care Isus vrea ca Nicodim să îl audă este „Privește!” Tot ce trebuia să faci era să privești la șarpe. 

    Înainte de a vă spune povestea convertirii lui Charles Spurgeon, care ar putea fi și a unora dintre voi, permiteți-mi să revin la ceea ce am spus că va fi compasul sau Steaua Nordului pentru noi, în navigarea noastră de-a lungul Evangheliei după Ioan. Vă amintiți care este versetul la care am tot revenit și are legătură cu tot? Capitolul 1:14-16: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har.” Aceasta este naștere din nou, pe lângă alte lucruri. Deci, cum are loc nașterea din nou, conform acestor versete? „Privește! Andrei, vino și vezi!” Și acum, Isus spune: „Fiul omului va fi înălțat pe o prăjină, uită-te la El!”

    Și acum povestea, în încheiere. Charles Spurgeon. Este anul 1850, 6 ianuarie. Este frig și nu ninge prea des așa de tare în Anglia, dar duminică ninge într-una. Spurgeon are aproape 16 ani și nu este convertit. Este un tânăr nemaipomenit, care a citit multă teologie. E disperat să fie salvat și nu poate face ca acest lucru să se întâmple.

    La pagina 87 din autobiografia sa, el spune, „Mă gândesc adesea la faptul că încă aș fi fost în întuneric și disperare dacă, în bunătatea Lui, Dumnezeu nu ar fi trimis o furtună de zăpadă într-o duminică dimineața, când mă îndreptam spre un anume loc de închinare. Când n-am mai putut merge mai departe, am luat-o pe o stradă lăturalnică și am ajuns la o biserică mică a vechilor metodiști. Acolo erau cam 12 sau poate 15 oameni. Auzisem despre bisericile metodiste de tip vechi. Slujitorul nu a apărut în acea dimineață la biserică, probabil era prins din cau za ninsorii. Într-un sfârșit, un bărbat subțirel, un fel de pantofar sau croitor sau ceva de acest gen, s-a urcat la amvon ca să predice. Era obligat să rămână la textul citit și asta pentru simplul fapt că nu prea avea ce să spună. Textul ales de el a fost Isaia 45:22, „Întoarceți-vă (Priviți) la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului!” Nici măcar nu a pronunțat corect cuvintele, dar aceasta nu avea importantă. Era în acel text, mă gândeam eu, o rază de speranță și pentru mine. Și predicatorul a început: „Dragii mei prieteni, acesta este, într-adevăr, un text simplu. El spune: „Privește!” Ei bine, un om nu are nevoie să facă școală ca să privească. Poți fi cel mai mare nebun și totuși poți privi. Un om nu are nevoie de o mie de ani pentru a fi în stare să privească. Oricine poate privi; chiar și un copil poate privi. Dar textul spune: „Priviți la Mine!” Mulți privim la noi înșine, dar nu ne folosește la nimic dacă privim acolo. Nu vei găsi odihnă în tine însuți. Unii privesc la Dumnezeu Tatăl. Nu, privește la El, numai la El. Isus Hristos a spus: „Priviți la Mine!” Unii vor zice să așteptăm ca Duhul să lucreze. Dar nu e treaba ta să te gândești la asta chiar acum. Privește la Hristos! Textul spune: „Privește la Mine!” Apoi, omul acela a continuat și a explicat textul așa: „Privește la Mine; Eu am sudori de sânge. Privește la Mine! Eu atârn pe cruce! Privește la Mine! Eu am murit și am fost îngropat! Privește la Mine: Eu am înviat din morți! Privește la Mine: Eu M-am ridicat la cer. Privește la Mine: Eu stau la dreapta Tatălui. O, sărmane păcătos, privește la Mine, privește la Mine!”

    După ce a vorbit așa cam zece minute, a ajuns la sfârșitul mesajului. Apoi s-a uitat la mine, care stăteam sub balcon și pot să spun pe fată că, întrucât erau așa de putini oameni prezenți acolo și-a dat seama că sunt un străin. Și-a fixat ochii asupra mea, ca și cum mi-ar fi cunoscut toată inima, și a spus: „Tinere, arăți mizerabil!” Ei bine, chiar așa era, dar nu eram obișnuit să mi se facă astfel de remarci de la amvon despre aparența personală. Oricum, a fost o lovitură directă, la țintă. Iar omul a continuat: „Și totdeauna vei arăta mizerabil – mizerabil în viață, mizerabil în moarte – dacă nu asculți textul meu. Dar dacă îl asculți acum, în acest moment, vei fi mântuit.” Apoi, ridicându-și mâinile, a strigat cum numai un metodist de stil vechi poate să o facă: „Tinere, privește la Isus! Privește! Privește! Nu trebuie decât să privești și să trăiești!”

    Dintr-odată am văzut calea mântuirii. Nu știu ce a mai spus pentru că nu am dat importantă. Eram atât de captat de acel gând. Așa după cum șarpele de aramă a fost înălțat, iar poporul a privit și a fost vindecat, același lucru a avut loc și cu mine. Eram pregătit să fac cincizeci de lucruri, dar în momentul când am auzit acel cuvânt, „Privește!”, ce cuvânt mângâietor mi s-a părut. O, am privit până ce aproape mi-am pierdut privirea. Acolo și atunci norul s-a dus, întunericul a dispărut și în acel moment am văzut soarele. Am putut să mă ridic deodată și să cânt cu cei mai entuziaști dintre ei despre sângele prețios al lui Hristos și despre credința simplă care privește numai la El”. (The Early Years, Spurgeon’s Autobiography, pp. 87-88)

                                De-atunci mereu, crezând, văd izvorul țâșnind din rănile Tale
                                Dragostea răscumpărătoare mi-e cântul și-mi va fi până voi muri.

    Cel mai simplu metodist primitiv a fost un instrument în mâinile Dumnezeului Atotputernic pentru a-l salva pe cel mai bun predicator al secolului XIX. Prin mesajul din Isaia 45:22: „Privește!” Și Dumnezeu a folosit acel verset pentru a da norii deoparte, iar el a fost născut din nou. Așadar, ce facem cu prietenii noștri, cu noi înșine, nu este chirurgie cardiacă, nu este o operație grea, în care încercăm să aflăm secretul referitor la cum este posibil acest lucru. Nu mergem acolo, aceasta este treaba lui Dumnezeu, ci îi ghidăm înspre Ioan 3:14-15.

    Unul dintre motivele pentru care se cântă la încheierea slujbelor este că aceste imnuri sunt cuvinte care, dacă le pui pe buzele tale acum, sunt o mărturisire de credință. Deci, dacă tu stai acolo și Dumnezeu e la lucru cu viața ta, producând în tine ce a produs în Spurgeon, atunci este minunat ca tu să rostești un imn ca acesta și să îl iei în serios pentru prima dată în viața ta. Așadar, ne vom ridica și vom cânta „Există o fântână umplută cu sânge”, ale cărei versuri sunt scrise de William Cooper, care a încercat să se sinucidă de 3 ori și Dumnezeu se îngrijește de noi prin luptele acestui om. Să cântăm și să luăm în serios ceea ce cântăm.