Tată ceresc, căsătoria are de-a face cu ținerea legământului între un soț și o soție, pentru a arăta relația dintre Hristos și Biserica Lui, iar de aceea ceea ce vorbim în această serie și în acest mesaj aici este foarte important, pentru a ajunge căsătoriile ceea ce trebuie să fie, să arate adevărul despre Isus.  Nu dorim căsătoriile noastre să mintă lumea, ci să spună adevărul lumii. Deci Te rugăm ajută-ne ca înțelegerea noastră să crească și abilitatea noastră de a fi soți și soții să crească, iar cei care sunt necăsătoriți sau copii, sau văduvi sau văduve, toți să îmbrățișeze aceasta și să fie parte din a cultiva această viziune. Te rog în Numele Domnului Isus să ne ajuți. Amin.

    După ce am luat o pauză de 2 săptămâni de la seria cu privire la căsătorie, focalizarea în acest mesaj este pe înțelesul supunerii unei soții față de soțul ei. Și doresc foarte mult ca bărbați și femei, bătrâni și tineri, chiar și copiii, căsătoriți și necăsătoriți, să audă aceasta ca o chemare la ceva foarte puternic, foarte nobil, foarte frumos, foarte maiestuos, foarte demn de eforturile morale și spirituale ale unei femei. Deci pentru a pregăti scena, trebuie să vedem două expresii din versetul 1 al capitolului 3 (din 1 Petru), să privim la imaginea de ansamblu, apoi să mergem la detalii. Cele 2 expresii sunt: în primul rând "ai voștri", "Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri." Aceasta înseamnă că există o supunere unică între un soț și o soție, care ea nu e datoare s-o aibă față de niciun alt bărbat. Nu față de poștaș, nu față de păstor... Cu alte cuvinte, supunerea soției este o parte a realității mai mari, iar de aceea i-am cerut lui Jesse să citească întregul text, care are de-a face în întregime cu supunerea. Aceasta este o parte - e prima observație. A doua observație este expresia "tot astfel, nevestelor." Aceasta înseamnă că această chemare la supunere a nevestei este parte dintr-o chemare mai mare la supunere începând în 2:13 și continuând până în 3:12.

    Haideți să trecem prin acest text, ca să pricepem imaginea. Versetele 13 la 17 din capitolul 2, "Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor" - cu alte cuvinte, nu depășiți limita de viteză, plătiți-vă taxele, fiți respectuoși cu poliția și cu senatorii, etcetera. În al doilea rând, în versetele 18 la 25 din capitolul 2, "Slugilor, fiți supuse stăpânilor voștri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit." Fiți mărturie despre comoara ce-o aveți în ceruri, care nu stă în a fi tratați bine. În al 3-lea rând, versetele 1-6 din capitolul 3, "Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri", chiar și celor necredincioși, adică cei care nu ascultă Cuvântul. Aici ne vom focaliza. Numărul 4, în versetul 7, "Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții." Al 5-lea lucru, în versetele 8-12 din capitolul 3, toată Biserica: unitate, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți, cu alte cuvinte: purtați semnul maiestății în Biserică, slujiți-vă unii altora, supuneți-vă unii altora, zidiți-vă unii pe alții, fiți miloși și buni, blânzi, smeriți și cu atitudine de slujire - fiecare din voi. Aceasta este partea de Scriptură în care versetele 1-6 se află. Ceea ce vrem să facem în primul rând, înainte de a ne apuca de înțelesul supunerii, (ceea ce nu este și ceea ce este), este să-l lăsăm pe Petru să picteze un portret al feminității, căci aceasta face aici. De fapt, acesta e probabil cel mai important lucru pe care îl face aici și probabil cel mai important lucru pe care îl voi face și eu. Doresc să petrecem câteva minute privind la portretul feminității în versetele 1-6, iar ceea ce vom vedea când facem aceasta, e că există rădăcini ale supunerii care sunt magnifice, adânci, puternice, definind feminitatea înainte încă de a apărea supunerea la orizont. Aceasta e fructul aici sus pe copac, dar există trunchi și rădăcini ale acestei feminități, iar acestea sunt magnifice.

    Să începem cu versetul 5. "Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și erau supuse bărbaților lor." Cea mai adâncă rădăcină a feminității este nădejdea în Dumnezeu. Cea mai adâncă rădăcină a feminității creștine.  Aici începem să definim feminitatea creștină. Nădejdea în Dumnezeu..."sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu" se împodobeau într-un anumit fel. O femeie creștină nu-și pune nădejdea ei în soțul ei, sau în a obține un soț. O femeie creștină nu-și pune nădejdea în felul cum arată - este evident în acest text. Vă amintiți versetul meu favorit din Proverbe 31, capitolul femeii? Versetul 25, "Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă și râde de ziua de mâine." Iubesc acest verset. Tot ce vine spre mine - râd de tine! Asta femeie! Nu se înspăimântă, nu fuge, nu e naivă cu privire la ceea ce vine, știe ce vine, dar râde, pentru că femeile sfinte din vechime nădăjduiau într-un Dumnezeu suveran care a promis că o va ajuta pe femeie oricând are nevoie de El. Aceasta e rădăcina cea mai adâncă. O femeie în Hristos își cunoaște Biblia, își cunoaște teologia despre un Dumnezeu suveran care face promisiuni, știe că promisiunile Lui vor fi cu ea indiferent ce s-ar întâmpla. Ea primește putere din aceasta și un anumit tip de copac crește din această rădăcină mare și adâncă a nădejdii în Dumnezeu. Aceasta a fost prima.

    A doua:  această nădejde în Dumnezeu produce curaj. Versetul 6, a doua jumătate a versetului, "Fiicele ei" - a Sarei - "v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva." Aceasta vine din nădejdea în Dumnezeu. Există multe lucruri înfricoșătoare în lume - cu privire la relații, copii, sănătate, viitor. Iar Petru spune: sunteți fiicele Sarei dacă nu vă temeți de nimic, pentru că sunteți femei sfinte care nădăjduiți în Dumnezeu, iar El e suveran peste toate aceste lucruri înfricoșătoare, iar voi știți asta și vă odihniți în El, iar aceasta alungă frica. Femeile creștine mature nu sunt naive cu privire la ceea ce vine asupra lor. Ele au citit restul Cărții. Capitolul 3 versetul 14, "Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveți nici o teamă de ei și nu vă tulburați!" Ea știe că vine suferința. Capitolul 4 versetul 19, "Așa că cei " - am putea spune "cele" - "ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine." Cea mai adâncă rădăcină a unei femei creștine este nădejdea în Dumnezeu, iar aceasta produce acest copac puternic al curajului în fața suferinței.

    Al 3-lea lucru: crescând din această nădejde în Dumnezeu, credință curajoasă, este un anumit fel de atenție cu privire la podoabe. Haideți să citim, în versetele 3 și 4, "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu." Aceasta nu poate să însemne că este greșit să nu dai nicio atenție, să nu dai vreo atenție părului tău. Nu poate să însemne că e greșit a purta cercei, brățări, lănțișoare la gât. Motivul pentru care nu poate însemna aceasta este pentru că, dacă în această secvență a părului, bijuteriilor, hainelor, ar fi însemnat aceasta, atunci ar însemna că nu poate purta haine, care în mod evident nu e ce vrea să zică. Deci nu lăsați ca podoaba voastră să fie hainele nu înseamnă că nu poți purta haine; podoaba voastră să nu fie în împletitura părului nu înseamnă că n-o poți face; podoaba voastră să nu fie bijuterii de aur nu înseamnă că nu le poți purta deloc. Dar ce înseamnă? Înseamnă că atunci când te gândești la a-ți concentra mintea asupra unui lucru, a-ți focaliza energia sau timpul pe anumite lucruri, mintea ta nu se duce acolo. Mintea ta se duce la a-ți petrece viața, creativitatea, rugăciunea, eforturile, în a deveni frumoasă cu acel fel de frumusețe care e nepieritoare. Acest lucru, acest lucru, va pieri.  Vă promit că va pieri. Chiar și înainte de a muri, va pieri. Deci nu-ți pune marea investiție acolo, căci te va dezamăgi. Aceasta nu te va dezamăgi, și nu numai atâta, dar Dumnezeu se uită la aceasta și Îi place foarte mult, atunci când o femeie își devotează nădejdea în Dumnezeu, curajul, înspre a deveni o femeie frumoasă cu un fel de frumusețe care nu va pieri niciodată. E o chestie de proporții, de priorități. Nu vreau ca femeile din biserica noastră să se delase, înțelegeți?  Dar în cultura noastră de obicei nu aceasta e problema. De obicei problema este că toată investiția e în clubul de sănătate, părul, figura, bijuteriile, machiajul. "Vreau să arăt într-un anumit fel" - pe când energia ar trebui să curgă în altă direcție. Deci acesta e al 3-lea lucru.

    Primul: nădejde în Dumnezeu. Al 2-lea: curaj (lipsă de teamă) cu privire la toate lucrurile care vor veni. Și al 3-lea, curgând din acesta: mulțumire în Dumnezeu.  Este un tip de podoabă căruia îi dai atenție plină de energie, iar acesta nu e machiajul, ci în primul rând persoana interioară care devii. O, înainte de a vă da al 4-lea, o notiță îmi aduce aminte de ceva. El e specific cu privire la natura acestei ființe interioare, adică liniște. Zice, "curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu." Versetul 4 - "curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit", cu alte cuvinte, din această nădejde în Dumnezeu, din curaj, podoaba care iese este blândețe, liniște, nu teamă, nu control gălăgios și zgomotos, ci un duh stabil, puternic, adânc, liniștit, pașnic, blând, tăcut, senin. Nimic nu o zdruncină pe această femeie. Numărul 4: Supunerea este ceea ce crește din aceste 3 lucruri. Versetul 1, "Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri". Versetul 5, "Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și erau supuse bărbaților lor."

    Deci, vă rog, nu încercați să produceți acea roadă fără acest copac și această rădăcină: nădejdea în Dumnezeu, curajul în fața tuturor lucrurilor înfricoșătoare care vin, podoaba unui duh dulce, blând, puternic, de neclintit, senin, liniștit, care produc aceasta. Nu mergeți prima dată aici, căci nu vă va face frumoase. Aceasta o va face. E foarte trist pentru mine că trăim în cultura în care trăim, cu privire la aceste lucruri, deoarece societatea modernă, chiar în Biserică, neglijează sau disprețuiește diferențele complementare dintre conducere și supunere în cadrul căsătoriei. Este privită ca ceva rămas în urmă din cultură, ceva sub-creștin din primul secol, alții o distorsionează prin comportamente ciudate, patologice. Am stat odată în biroul meu cu un bărbat care credea că supunerea soției lui însemna că ea nu se putea duce dintr-o cameră în alta în casă fără permisiunea lui. Acesta e tipul de patologie care face foarte ușor pentru oameni să citească un text ca acesta și să-l arunce la o parte. Dar noi nu facem aceasta.  În Biserica aceasta nu aruncăm bebelușii afară împreună cu apa murdară în care au fost spălați. Iubim bebelușii, sunt frumoși, îi hrănim, astfel încât să crească spre ceea ce trebuie să fie. Deci lăsați ca apa aceea de baie să se ducă și îmbrățișați-l pe acest bebeluș, căci este frumos. Aceasta doresc să încerc să explic acum. Adevărul conducerii și adevărul supunerii sunt în Biblie și nu sunt numai aici, ci sunt frumoase. Un fel de a ne gândi la ele, de acum 2 duminici, este că ele sunt un mod de a purta semnul maiestății. Soțul are un fel de a-l purta pe al lui, soția are un fel de a-l purta pe al ei.  La aceasta se referă acest text. Nu anulăm conducerea și supunerea, ca nu cumva să anulăm Hristos și Biserica. Deci, iată întrebarea: în primul rând ce nu este (6 lucruri care nu este), iar în al 2-lea rând ce este supunerea?

    Numărul 1: ce nu este. Toate acestea le iau din versetele 1-6. Supunerea nu înseamnă a fi de acord cu tot ce spune soțul tău. Puteți vedea clar acest lucru în versetul 1 - ea e creștină, iar el nu e. El are un set de idei despre semnificația Universului, iar ea are alte idei despre semnificația realității. Petru o cheamă să se supună, asumând că nu se va supune necredinței lui, alăturându-se lui în necredință. Cu alte cuvinte, la nivelul cel mai important, ea nu se va supune ideii lui. "Nu mă voi alătura ție în necredință. Ucide-mă." Iar aceasta nu e o contradicție a supunerii biblice, zice Petru.

    Numărul 2: supunerea nu înseamnă a-ți lăsa creierul și voința la altarul cununiei. Nu e inabilitatea sau lipsa de voință de a gândi pentru tine însuți. Aici e o femeie care a auzit Evanghelia, s-a gândit la Evanghelie, a examinat pretențiile Evangheliei la adevăr, a priceput frumusețea spirituală a lui Hristos și a făcut o alegere: "eu mă supun lui Isus, eu sunt creștină, eu cred." Soțul ei de asemenea a auzit Evanghelia și cred aceasta datorită expresiei "nu ascultă Cuvântul." Faptul că a ales această expresie pentru a descrie necredința lui înseamnă că a auzit Cuvântul. Iar faptul că ea îl poate câștiga fără cuvânt, este pentru că el a auzit Cuvântul, s-a gândit la el, și a decis "nu e pentru mine." Gândirea ei n-a fost guvernată de gândirea lui cu privire la acest lucru și nu e o contradicție cu privire la supunerea biblică. Nu înseamnă a-ți lăsa creierul și voința, puterea de a lua decizii, la altarul cununiei.

    Numărul 3: supunerea nu înseamnă a evita orice efort de a-l schimba pe soț. Supunerea nu înseamnă a evita orice efort de a-l schimba pe soț. Ideea principală în acest text este cum să-l schimbi pe soț, nu-i așa? Poți să-l câștigi, să-l câștigi, să-l câștigi, ceea ce înseamnă a schimba cel mai important lucru cu privire la el. Versetul 1: "fiți supuse și voi bărbaților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor."Deci, dacă nu-ți pasă de Biblie, ai putea spune că supunerea trebuie să însemne a-l lua pe soț așa cum este, fără a depune efort în a-l schimba. Dacă nu-ți pasă de Biblie, ai putea spune că supunerea trebuie să însemne aceasta, asta înseamnă cuvântul. Ia-l așa cum este, fără niciun efort de a-l schimba. Dar dacă crezi ceea ce spune Biblia, atunci concluzionezi, în mod paradoxal, că acest text te cheamă la supunere ca mod de a-l schimba.

    Numărul 4: supunerea nu înseamnă a pune voința soțului mai presus de voința lui Hristos. Textul ne învață în mod clar că nevasta e o urmașă a lui Hristos înainte și mai presus de a fi o urmașă a bărbatului ei. Supunerea față de Hristos face ca orice alte supuneri să devină relative. Supunerea față de guvern devine relativă, supunerea față de stăpâni devină relativă, supunerea față de părinți devine relativă, supunerea față de soț devine relativă, ceea ce înseamnă că Hristos e suprem. Atunci când mă supun Lui, aceasta s-ar putea să mă aducă în conflict cu supunerile de-aici de jos. Aceasta e absolută, acestea nu sunt, ci sunt relative față de aceasta. Lui Hristos mă supun întotdeauna, dar în aceste 4 domenii ale vieții, de obicei mă supun, însă s-ar putea să nu mă supun dacă ajung în conflict cu Împăratul meu. Când spune că Sara, în versetul 6, îl numea pe Avraam domnul ei - foarte interesant, mi-ar place să fi avut timp să intrăm mai mult în aceasta - e domn cu "d" mic, ca și în expresia "domnul meu." E o expresie menționată în treacăt, citiți-o în Geneza 32, e menționată în treacăt, nu e nimic teologic atârnat de aceasta, dar Petru alege o mică expresie, nesemnificativă, "domnul meu". Dar când Sara e descrisă în Evrei 11 ca femeie a credinței, e datorită faptului că ascultă de Domnul, cu "D" mare. Nu există nicio îndoială cu privire la locul pe care Avraam îl are în sistemul ei și n-ar trebui să existe vreo îndoială pentru fiecare femeie creștină că soțul ei este 10000 de mile mai prejos de Domnul Isus, și de dragul Domnului Isus ea se supune lui. Aceasta e numărul 4.

    Numărul 5: supunerea nu înseamnă că o soție își trage puterea spirituală personală în primul rând prin soțul ei. Supunerea nu înseamnă că o soție își trage puterea spirituală personală în primul rând prin soțul ei. Acum, nu confundați - eu cred că sunt chemat și e vocația mea să o întăresc pe soția mea și să fiu puternic pentru ea. Ea ar trebui să ia putere din mine în fiecare zi. Eu trebuie să stau tare pentru ea, să mă rog pentru ea, să trăiesc pentru ea, să fiu sprijin pentru ea. Ea ar trebui să se simtă în siguranță și ajutată de existența mea, nu să fie golită prin văicărelile mele. Cu toate acestea, va fi o zi când John Piper nu va mai fi acolo, probabil. Noi amândoi ne gândim că eu voi muri primul. În acea zi, sursa ei primară de putere nu va fi pierdută. Suntem de acord? În acest text, acest lucru este clar, pentru că aceastei femei i se spune: Pune-ți încrederea în Dumnezeu, pune-ți curajul în această nădejde, pune-ți personalitatea în acest curaj din acea nădejde, și prin această putere câștigă-l pe acest bărbat. Acesta este opusul sprijinirii pe el. Ea nădăjduiește la ziua când se va putea sprijini pe el.

    Numărul 6: supunerea nu înseamnă că o soție trebuie să acționeze din frică de soțul ei. Versetul 6, a doua jumătate a versetului, din nou, "Fiicele ei" (ale Sarei) "v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva." Cu alte cuvinte, supunerea voastră e liberă, nu forțată. O dai pentru că Regele Isus te cheamă s-o dai în această relație, nu pentru că tremuri în fața acestui bărbat. Când ea se supune, se supune ca o femeie eliberată. Ea este femeia liberă a lui Hristos. Aceasta este ceea ce nu constituie supunere: cele 6 lucruri amintite.

    Dar ce este supunerea? Acum 3 săptămâni v-am dat o definiție.  O voi da iarăși și o voi despacheta puțin. Supunerea este chemarea divină a unei soții să onoreze și să susțină conducerea soțului ei și să ajute la îndeplinirea ei, prin darurile pe care le are. S-o spun în alt fel: este o dispunere de a urma autoritatea soțului ei și o înclinație (observați acestea sunt cuvinte de inimă, nu numai de comportament) - o dispunere de a urma autoritatea soțului ei și o înclinație de a ceda în fața conducerii lui. Este o atitudine care zice lucruri de felul acesta... haideți să vă pun câteva cuvinte în gură, femeilor, și să vedem dacă este "ok, vreau să vorbesc așa." Soția către soț, "Mă delectez când iei inițiativa în familia noastră.  Mă bucur când preiei responsabilitate pentru diferite lucruri și conduci cu dragoste.  Nu înfloresc în această relație atunci când ești pasiv și eu trebuie să fac ca familia să funcționeze." Sincer, cred că aproape toate femeile căsătorite vor să vorbească așa. Cred că aceasta este o expresie adevărată a ceea ce Dumnezeu o cheamă pe femeie să fie. O zic din nou, "Mă delectez, soțule, când iei inițiativa în familia noastră, asta mă face fericită. Mă bucur când preiei responsabilitate pentru diverse lucruri și conduci cu dragoste și nu înfloresc prea bine în această relație când ești pasiv și când eu trebuie să fac ce trebuie făcut ca această familie să funcționeze." Supunerea nu-l urmează pe soț în păcat, am zis. Deci, ce se întâmplă dacă el îți cere aceasta, adică să faci ceva ce tu crezi că Regele Isus ar interzice? Ce-i zici? Poate supunerea funcționa în acel punct, prin a zice "nu"? Cum ar zice supunerea "nu" unei cereri autoritare de a-l însoți într-un act unde ea nu poate să-l însoțească din cauza conștiinței. Vă voi da cuvintele care ar trebui să vă iasă de pe buze. "Mă întristează când tu te aventurezi în acte păcătoase și vrei să mă duci și pe mine acolo. Știi asta, știi cine sunt eu, știi că sunt creștină.  Mă întristează când îmi ceri să te urmez în asta, știi că nu pot face așa ceva.  Nu doresc să mă împotrivesc ție...(puteți adăuga orice cuvânt folosiți: dragă, iubitule, puișor, Ionică)... nu doresc să mă împotrivesc ție, ci din contră, înfloresc cel mai mult atunci când pot răspunde cu bucurie la conducerea ta, dar nu te pot urma în păcat. Oricât mi-ar place să onorez conducerea ta în căsătoria noastră, Hristos e Regele meu." Cred că în acest fel supunerea zice "nu." Supunerea zice "nu." Trebuie să spună așa ceva, dacă 1 Petru 3:1-6 zice ce zice.

    Motivul pentru care am zis acum câteva minute, atunci când am încercat să despachetez definiția, că supunerea e o dispunere de a urma autoritatea soțului și o înclinație de a ceda, este pentru că aceste dispuneri și înclinații pot fi acolo și totuși soția să nu fie de acord cu direcția în care soțul vrea să meargă.  Puteți face deosebirea? Inima ei este înclinață să urmeze, inima ei dorește ca el să fie conducătorul, iar el e aproape să ia o decizie care ea crede că e foarte rea. Vorbesc despre creștini, despre Noelle și John. Deci voi încerca să pun cuvinte în gura lui Noelle.  Am sperat că va putea fi aici în această seară, dar n-a putut. Va fi aici mâine, iar eu voi fi în Burnsville. Dar să zicem că John, după ce a discutat mult cu soția lui, încă tot vrea să ia o decizie foarte proastă, după felul cum Noelle consideră prostia. El, evident, nu crede că e prostie, altfel n-ar face-o, dar ea crede că e o decizie prostească - ar putea fi ceva financiar, sau ceva în jurul casei, orice, nu păcat, nu vorbesc despre păcat aici. De ce-ai face aceasta? Ce ar trebui ea să facă? Iată ce cred că ar trebui ea să zică, "Johnny, știu că te-ai gândit mult la asta și îmi place atunci când iei inițiativa și te gândești mult la lucruri și plănuiești pentru noi și îți asumi răspunderea în felul acesta, dar nu am pace cu privire la acest lucru, la această decizie, și cred că trebuie să discutăm mai mult despre ea. Am putea face aceasta? Poate în această seară, sau la prânz luni?" Există 4 motive pentru care cred că aceasta este supunere.

    Numărul 1: deoarece soții, în constrast cu Hristos, sunt failibili și ar trebui să admită că au nevoie de înțelepciune de la soțiile lor, mai ales cu privire la lucruri de familie.
    Numărul 2 - acesta e probabil cel mai important: deoarece soții vor ca soțiile lor să fie entuziasmate de decizii cu privire la familii, așa cum Hristos vrea ca Biserica să fie încântată de deciziile Lui. El nu vrea ascultare cu reproșuri din partea Bisericii - "cred că e o decizie stupidă, Isus, dar Tu ești Dumnezeu, și Te voi urma." El nu vrea asta, asta nu-L onorează pe Regele Isus, iar soții nu vor o astfel de supunere.
    Numărul 3: datorită felului cum a vorbit cu mine, a găsit un mod verbal de a susține conducerea mea, și-a exprimat delectarea în modul meu obișnuit de comportare, deși nu în acesta.
    Numărul 4 - acesta e cel mai controversat, probabil: ea mi-a făcut clar, din 1966, cu 2 ani înainte să ne căsătorim, ea mi-a făcut clar și a reafirmat de la an la an de-atunci încoace, câteodată în mod explicit alteori în mod implicit, că dacă am fi vorbit despre acest lucru oricât am vrea și tu, John Piper, totuși crezi că trebuie să faci asta, decizia ta rămâne în picioare, iar eu o voi sprijini.

    Asta e ceea ce soția mea ar zice, dacă ar fi aici - ar da din cap în semn afirmativ. Într-o căsătorie bună, aproape niciodată nu se ajunge aici, dar faptul că ea trebuie să spună aceasta este ceva important pentru un bărbat și pentru Hristos. Deci închei amintindu-vă căci căsătoria nu are de-a face în primul rând cu a rămâne îndrăgostiți, ci are de-a face cu ținerea legământului. Iar motivul pentru care are de-a face în primul rând cu ținerea legământului este pentru că are de-a face cu relația dintre Hristos și poporul legământului Lui, Biserica. Relația dintre Hristos și Biserică este definită prin conducere și supunere, iar de aceea, dacă într-o căsătorie spunem că nu contează dacă avem de-a face cu supunerea unei soții și conducerea bărbatului, atunci pregătim căsătoriile noastre să mintă în fața lumii. Căsătoria este creată în această lume pentru a arăta pe Hristos și Biserica și felul cum, în această relație de dragoste, o legătură extraordinară se formează, iar atunci când e trăită, este frumos de privit. Poate că ar trebui să închei pe această notă, ca să nu rămână nezis: Hristos a venit pentru Biserica Sa și a murit pentru ea ca să-i producă bucurie sfântă și veșnică. De aceea nu poate să fie o veste rea într-o căsătorie creștină atunci când aceasta se întâmplă. Atunci când o soție urmează acest fel de conducere jertfitoare, este frumos să privești.

    Tată ceresc, doresc mult ca soții și soțiile din biserica noastră să crească în chemarea aceasta la conducere și supunere înțelese biblic. Doresc mult ca cei necăsătoriți să-și îmbrățișeze starea aceasta atât cât o au de la Tine pentru viețile lor și să îmbrățișeze această viziune atunci când îi chemi la aceasta. Mă rog și pentru copii s-o înțeleagă, s-o vrea și să viseze la ea într-o zi și să se maturizeze spre ea mai devreme decât tinerii o fac azi, pentru că au fost învățați rău despre maturitatea bărbăției și feminității, și mă rog pentru cei ce au 60, 70, 80 de ani și poate sunt singuri, ca să îmbrățișeze această viziune, să se roage această viziune, să învețe pe alții această viziune, să poruncească această viziune. Și, Doamne, Te rog fă ca lumea să vadă pe Fiul Tău în dragostea Lui care ține legământul și Biserica Lui modelată în soții, în dragostea ei care ține legământul. Mă rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.