Odată m-a întrebat cineva, "Cum predici Evanghelia unui trib sălbatic în junglă?" I-am spus că nu predic Evanghelia sălbaticilor, ci oamenilor. Oamenii sunt la fel peste tot şi Evanghelia ar trebui să fie la fel oriunde, indiferent de vârstă. Nu mi-aş lăsa copiii să participe la 95% din şcolile duminicale din biserică. Aş fi îngrozit să-i las la şcoala duminicală, pentru că învăţători cu intenţii bune îi întreabă pe copii, "Câţi dintre voi vreţi să mergeţi în rai?" Şi toţi ridică mâna. "Câţi dintre voi vreţi să-l chemaţi pe Isus în inima voastră?" Toţi, sau majoritatea ridică mâna. "Câţi dintre voi vreţi să vă rugaţi cu mine?" Cei mai mulţi ar ridica mâna şi s-ar ruga cu învăţătoarea şi totul e absolut nebiblic. Nu găsim aşa ceva în Biblie. Nu găsim nicăieri în Biblie aşa ceva şi nici în istorie. Biserica nu a făcut niciodată asemenea lucruri. Evanghelizarea copiilor este foarte importantă şi nu sunt împotriva ei, o practic şi eu, dar sunt împotriva modalităţii de evanghelizare pentru că nu-i după Scripturi. Copiii stau sub tutelajul părinţilor şi când împlinesc 15, 16 ani şi încep să gândească în dreptul lor, încep cu alcoolul, drogurile şi imoralitate, părăsesc biserica iar apoi părinţii lor le spun, "Dar eşti creştin, n-ar trebui să te comporţi în felul acesta." Şi lucrul acesta este nebiblic. N-ar trebui să-l abordeze în felul acesta. Adevărul este că deşi ţi-ai declarat credinţa, faptele tale demonstrează că niciodată n-ai fost convertit. Atunci cum să prezentăm Evanghelia copiilor? Sunt alte lucruri care trebuie luate în considerare. Cei mai mulţi oameni nu petrec timp cu copiii lor. Şi nu sunt educatorii principali ai copiilor lor. Copiii sunt influenţaţi de atâţia alţi oameni. Chiar şi în tabăra aceasta, când am venit m-am rugat pentru copiii mei şi îi urmăresc în orice situaţie. Au 10, 8 şi 4 ani. Nu-i nevoie decât de un singur copil, influenţat de ceea ce a văzut la televizor, ca să le spună copiilor mei lucruri pe care nu ar trebui să le ştie. Până la urmă, acesta-i felul în care majoritatea dintre voi aţi învăţat lucruri rele. Nu le-aţi învăţ de la părinţii voştri, ci aţi fost lăsaţi să vă împrieteniţi cu alţi copii şi aţi petrecut timpul cu ei. Deci nu-i vorba doar despre evanghelizare, ci de mentalitatea noastră.

    În primul rând, tatăl este predicatorul, învăţătorul şi ucenizatorul numărul unu al copiilor lui. Dacă nu eşti dispus să-ţi asumi răspunderea aceasta, era mai bine dacă nu te căsătoreai. Mai bine nu te căsătoreai. Dacă aş merge la bisericile voastre şi aş întreba câţi bărbaţi, în mod sistematic şi consecvent îşi ucenicizează soţiile, câţi bărbaţi în mod sistematic îşi ucenicizează copiii? Cred că nici un bărbat nu ar ridica mâna. Şi nimeni n-ar considera lucrul acesta ca pe ceva rău. Unii poate chiar ar râde la gândul acesta. Dar dacă aş spune, ca pastor m-am hotărât să renunţăm la școala duminicală şi la întâlnirile de tineret... Fariseilor "aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre." Datina voastră este că lăsaţi pe altcineva să vă înveţe copiii. Porunca lui Dumnezeu în Vechiul şi în Noul Testament este ca tatăl să-i înveţe pe copii. Şi dacă tatăl spune că nu-i pregătit pentru asta, atunci să-i fie ruşine. Socrul lui n-ar fi trebuit să-l lase să se căsătorească cu fiica lui. Cu un asemenea om, cu o asemenea persoană, pentru că este nebiblic. Poate că nu sunteţi deacord cu multe lucruri pe care le spun, dar puteţi să mi le arătaţi în Scripturi? Vedeţi ce datini puternice avem?

    Evanghelizarea copiilor începe în Deuteronom în capitolul 6 versetul 4, "Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta." Se adresează în mod special bărbaţilor, taţilor din familii. "Poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta." Deci primul pas în evanghelizarea copiilor este ca tatăl să caute să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima, tot sufletul, toată mintea şi puterea lui. În aşa fel încât este foarte uşor pentru copiii şi soţia lui să vadă lucrul acesta. Nu-i un lucru pe care îl faci doar în weekend, sau pe care îl fac doar oamenii buni, aceasta este viaţa tatălui meu. Tatăl meu trăieşte pentru a-L iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul, mintea şi puterea şi toate celelalte lucruri sunt pe locul doi. Acesta este primul pas în evanghelizarea copiilor. Deuteronom 6:4. Un tată care merge la biserică duminică şi nu-şi ucenicizează soţia şi copiii pune răspunderea aceasta pe umerii altcuiva şi se preocupă de case, maşini şi hobby-uri. Nu aşteptaţi de la un asemenea om să facă evanghelizare. Totul se reduce la stilul de viaţă.

    Uitaţi-vă în versetul 7, "Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi." Tu, tatăl! Şi Efeseni subliniază acelaşi lucru. Taţii trebuie să-și învețe copiii. Taţii, nu mamele. Mamele joacă un rol important în creşterea copiilor, dar nu este răspunderea principală a soţiei sau a mamei să-i  înveţe Biblia. Soţul poartă răspunderea aceasta şi ea îl ajută doar. El determină ce trebuie să-i înveţe, studiază şi se pregăteşte iar soţia lui se bucură de întregul proces şi ajută şi ea. În Proverbe se vorbeşte despre învăţăturile tatălui dar şi de ale mamei. "Să le întipăreşti." Deci nu-i vorba doar despre evanghelizare. "Şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula." Înseamnă a-i învăţa în mijlocul oricărei situaţii. Deşi fac lecții cu băieții mei de 4-5 ori pe săptămână, şi lecţiile pot dura de la o jumătate de oră până la o oră şi jumătate, bazat pe Scripturi, nu-i suficient. A-i învăţa prin situaţiile care apar înseamnă că viaţa creştină nu reprezintă ceva doar menit pentru momentele de meditaţie din viaţa noastră. Nu ceva ce facem doar timp de o oră pe zi sau doar duminica. "Când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula." Deci dacă suntem la vânătoare, Dumnezeu e prezent şi acolo. Sau dacă mergem cu kayakul pe râu sau ne jucăm. Nu vă puteţi segrega viaţa. Trebuie să vă gândiţi că viaţa aceasta este reală şi trăiţi ca bărbaţi pentru un singur lucru, să slujiţi lui Dumnezeu. Nu vă puteţi separa viaţa de lucrul acesta. Nu vă gândiţi că doar misionarii şi predicatorii trebuie să trăiască în felul acesta, ci toţi, bărbaţi şi femei suntem slujitorii lui Hristos. Dacă eşti tâmplar sau tinichigiu, nu face nici o diferenţă. Suntem sclavii Lui şi totul se învârte în jurul Lui. "Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntari între ochi." Direcţia casei tale este dictată de Scripturi. Ce faci când eşti acasă, ce faci cu mâinile tale este determinat de Scripturi. "Să le scrii pe usiorii casei tale şi pe porţile tale." O casă bazată pe versetul, "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău." Şi la fundaţia acestei case este Cuvântul lui Dumnezeu. Daţi-mi voie să vă spun cum fac eu, deşi unii nu veţi fi de acord, dar când copiii mei erau mici şi nu ştiau să citească, le citeam din Biblia copiilor. Am avut o Biblie scrisă în poezie. Nu ştiu de ce, dar erau atraşi de Biblia aceasta care rima şi ascultau. Iar apoi, pentru că nu-i prea multă teologie în Biblia pentru copii, de multe ori adăugam ce lipsea, cu poveşti şi tot ce era nevoie. Este vorba despre viaţa copiilor mei şi eternitatea lor depinde de asta. Stăteam acolo şi povesteam despre arca lui Noe şi despre tot felul de lucruri. Iar apoi peste 2-3 luni treceam din nou peste aceleaşi lucruri dar încercam să vorbesc despre lucruri tot mai avansate. Când Ian a avut 5 ani a început să citească 1 Ioan şi am început să studiem verset cu verset. Acum a crescut şi Evan, eu stau la masă cu Biblia şi fiecare are Biblia lui. Folosim o traducere mai simplificată şi ce am constatat este că atunci când au Biblii cu scris mic este foarte greu pentru ei să citească şi să înţeleagă. Dacă o pun pe tabletă şi măresc fontul, copiii înţeleg ce citesc. Chiar dacă este acelaşi material. Deci puteţi folosi tehnologia sau cumpăraţi o Biblie cu scrisul mare. Nu-i puneţi pe copii să aducă Biblia aceea mare la biserică pentru că poate e prea mare pentru ei. Este o chestiune în care trebuie să fim practici, pentru că de aceasta depinde viaţa lor. Nimic nu-i mai important decât eternitatea copilului tău. Începem cu Biblia copiilor, iar apoi luăm două cărţi din Biblie şi le studiem. Scopul meu este să studiez cu copiii mei câte şapte versete din Proverbe în fiecare seară, iar când terminăm carte Proverbelor o luăm de la păcat şi o studiem din nou şi din nou până împlinesc 18 ani. Cât timp sunt în casa mea vom studia cartea Proverbelor în fiecare seară. Am studiat şi cartea Romani, 1, 2 şi 3 Ioan, Coloseni, 1 Petru, Matei, Ioan. Încep cu primul verset, "Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu." Şi-i întreb, ştiţi cine este Pavel? Iar ei răspund, că Pavel a fost bătut. De ce? Pentru că a fost slujitorul lui Hristos. Ce înseamnă să fii slujitorul lui Hristos? Ce înseamnă să fii sclav? "Nu ştiu, tati." Şi încep de aici şi le explic. Studiul din Romani poate dura 15 minute, sau poate au mai multe întrebări. Nu încerc să termin un capitol sau o secţiune, ci doar câteva versete. Şi uite aşa studiem o carte întreagă. Studiem Romani 15 minute, apoi în Proverbe încă 15 minute, iar apoi ne rugăm împreună. Încep să priceapă concepte, să înţeleagă că Dumnezeu este sfânt, oamenii sunt păcătoşi şi toate lucrurile acestea.

    Daţi-mi voie să fac o paranteză şi să vă spun că în vremea puritanilor taţii erau traşi la răspundere dacă nu îşi catehizau copiii. Erau alungaţi din biserică şi umiliţi în mod public. În biserica lui John Owens, bărbaţii trebuiau să-şi scrie singuri cursul de catehizare pe care urma să-l predea copiilor lor și să-l dea pastorului să-l verifice. Vedeţi cât de mult ne-am îndepărtat de modul acesta de a trăi? Bărbaţilor, treziţi-vă! Asta e tot ce am de spus. Şi faceţi-vă datoria. Când am căutat materiale pe care să le folosesc cu copiii mei pentru a-i trece printr-un curs de catehizare, înţelegeţi ce spun? Mulţi oameni se gândesc la catolicism când aud cuvântul "catehism." Este o serie de întrebări, şi daţi-mi voie să vă dau câteva exemple.

    "Cine te-a creat?"
    "Dumnezeu m-a creat."
    "Demonstrează!"
    "La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul."
    "De ce te-a creat Dumnezeu?"
    "Dumnezeu m-a creat pentru gloria Lui."
    "Cum adică te-a făcut pentru gloria Lui?"
    "Pentru a-l lăuda, pentru a-L servi."
    "Demonstrează!"
    "Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu."

    Aceasta înseamnă termenul "catechism." Sunt un perfecţionist, într-un fel, şi când am căutat materiale pentru copii găseam lucruri bune, dar tot timpul lipsea ceva, şi n-am ştiut ce materiale să folosesc pentru a-mi învăţa copiii. Şi într-o zi am realizat că este doar o singură Carte Perfectă. Studiem doar Biblia. Anul trecut am studiat împăcarea cu Dumnezeu din Romani capitolul 3. Hristos a fost crucificat pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu, lucrul cel mai important din Biblie. L-am întrebat pe Ian dacă ştie ce-i împăcarea şi am început să-i explic. Este un sacrificiu oferit pentru a îndepărta mânia justificată a lui Dumnezeu. Am început să vedem cum Dumnezeu şi-a zdrobit propriul Fiu, L-a zdrobit sub puterea mâniei Lui pentru a oferi iertarea păcătoşilor. Cea mai mare problemă este că dacă Dumnezeu este bun, nu te poate ierta. Pentru că un judecător bun nu-i iartă pe criminali. Deci Hristos a împlinit dreptatea lui Dumnezeu. Am început să discutăm despre aceasta şi Ian a început să plângă. Şi l-am întrebat de ce plânge. Şi mi-a spus că plânge pentru că Isus a murit pentru el.

    "Tati, sunt un păcătos şi Isus a murit pentru mine."
    "Da, El a murit pentru tine."
    "Tati, ce să fac?"
    "Cheamă Numele lui Dumnezeu."
    "Tati, dar nu pot."

    Cei mai mulţi părinţi l-aţi fi pus să repete o rugăciune după voi. Este atât de trist. I-am spus, "Fiule, trebuie să-L chemi pe Dumnezeu pentru că nu o pot face pentru tine. Ca tată nu te pot ajuta de aici încolo. Discuţia aceasta trebuie s-o ai cu Dumnezeu. Dacă simţi povara din inima ta şi realizezi ce se întâmplă, fiule, te sfătuiesc să mergi în camera ta şi să vorbeşti cu Dumnezeu." După 5 minute îl auzeam plângând în camera lui, dar nu am intervenit între el şi Dumnezeu. Nu mă pot atinge de lucrarea lui Dumnezeu. N-am să intervin acolo unde lucrează Dumnezeu. După 15 minute a ieşit din cameră spunând, "Tată, sunt salvat, sunt un om nou, toate păcatele mele sunt iertate şi ştiu că sunt salvat." S-a uitat la fratele lui mai mic şi la sora lui şi s-a plecat pe genunchi să se roage ca Dumnezeu să le dea şi lor ce a primit el. "Tată, ziua aceasta este cea mai fericită zi din viaţa mea pentru că El m-a salvat."mCe trebuia să fac în momentul acela? Să-i spun că-i salvat? Nu. I-am spus, "Fiule, dacă ai crezut, şi nu-mi dai motive să cred altfel, eşti cu-adevărat salvat. Pentru că sunt responsabil pentru tine noi doi vom continua în studiul nostru.mVom continua împreună ca fraţi în Hristos. Şi după un timp, dacă credinţa aceasta conţinuă, creşte, şi aduce roade, am să discut cu bătrânii bisericii şi ei vor veni şi te vor examina cu privire la cunoştinţele tale biblice. Şi dacă ei aprobă atunci poţi fi botezat. Dar fiule, ca tată sunt responsabil pentru tine." Lucrurile acestea s-au petrecut cu un an în urmă, Ian e fericit şi observ creştere spirituală, înţelege vina păcatului. Predica de ieri l-a atins şi a venit la mine şi mi-a spus cât de importante sunt relaţiile şi dragostea. Deci am mari speranţe pentru el. Dacă va continua pe drumul acesta, va fi botezat cu siguranţă. Observaţi că nu eu i-am spus că e salvat, ci i-am spus că dacă crede, atunci Dumnezeu îl salvează. În acelaşi timp nu i-am spus că nu-i salvat pentru că nu vreau să sting focul din el. Ar fi greşit să fac aşa ceva. Dar i-am spus, fiule, dacă ai crezut, şi nu mă îndoiesc de lucrul acesta, mă bucur de tine, dar te voi urmări şi te voi ajuta să ai tot mai multă încredere, până la punctul în care poţi fi botezat. Hai să spunem că se botează la 11, 12 ani şi la 16 ani începe să se răzvrătească. Nu trebuie să fie vorba despre droguri ci, apatie, nici un chef de viaţă. N-am să-i spun, "Ai fost salvat când aveai 11 ani." Ci am să-i spun, "Când ai avut 11 ani ţi-ai mărturisit credinţa în Hristos, şi ai dat dovadă că eşti sincer şi eu şi diaconii te-am botezat. Un timp ai adus roade, dar acum te comporţi ca un necredincios. Nu ai fost convertit. Credinţa ta a fost falsă."

    "Încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă." "Pocăieşte-te, întoarce-te înapoi la Dumnezeu şi adu roade vrednice de pocăinţă." Când un bărbat învaţă să se lupte, să tragă cu arma sau cu arcul, nu are succes din prima încercare, nu are cum. Trebuie să devină o obişnuinţă în viaţa lui. De aceea exersează ore întregi aceeaşi mişcare, sau cum să ţină arcul sau arma. Dacă neglijezi detaliile acestea ca tată, şi doar te distrezi cu copiii, şi decizi dintr-o dată să-i evanghelizezi pe copii, nu vei reuşi. Trebuie să stabileşti legăturile de care ai nevoie pentru a avea o relaţie. Soţia ta ar trebui să fie cea mai importantă persoană în viaţa ta, chiar mai importantă decât copiii tăi. Copii trebuie să fie pe locul doi pentru că soţia ta e pe primul lor, nu pentru ca prietenii tăi să ocupe locul întâi. Nu petrec prea mult timp cu alţi bărbaţi pentru că am o soţie şi copii. Ne slujim soţiile şi copiii, slujim oamenii lui Dumnezeu şi ne punem în pat seara obosiţi. Evanghelizarea trebuie să fie parte din stilul tău de viaţă. Chiar şi cu Evan, care nu şi-a declarat încă credinţa, studiem şi îi pun tot felul de întrebări. Ce ştii despre Hristos care a murit pentru tine? Şi nu îl întreb întrebări la care să răspundă cu da sau nu. Trebuie să deschizi conversaţia. Şi văd cum Dumnezeu începe să-i lumineze mintea. Doar pentru că împărtășești Evanghelia cu copilul tău, şi el începe să plângă, nu înseamnă că e convertit. S-ar putea să plângă doar de teama iadului. Realizaţi câţi oameni ar crede că este o căință autentică? Unii spun, era total speriat de iad şi plângea cumplit. Aceea nu-i pocăinţă. Este autoconservare. În ziua judecății când Diavolul va fi aruncat în iad, chiar şi el va plânge. Întrebarea este, s-a schimbat inima lui ca să-L urmeze pe Dumnezeu? I s-a frânt inima cu privire la păcat? Urăşte păcatul? Şi nu credeţi că-i imposibil pentru un copil să înţeleagă lucrurile acestea. Am predicat în Ohio, nu voi uita niciodată, că eram aproape gata cu predica, şi dintr-o dată un copil de 9 ani s-a ridicat în picioare, deşi n-am făcut o chemare. Era în mijlocul bisericii plângând. M-am dus la el şi l-am întrebat care e problema lui. Şi a spus, "Poate Dumnezeu să salveze un păcătos josnic, murdar, şi rău ca mine?" "Fiule, El poate, dar nu ştiu dacă o va face. Ce ai făcut?" Şi a răspuns, "N-am ascultat-o pe mama mea." Duhul lui Dumnezeu şi doar El poate face lucrul acesta. Noi nu considerăm păcatul acesta ca un păcat mare şi totuşi păcatul acesta poate trimite pe oricine în iad. Duhul lui Dumnezeu i-a deschis ochii să vadă cum priveşte Dumnezeu rebeliunea faţă de părinţi. Este lucrarea Duhului Sfânt. Este foarte uşor să faci pe cineva să spună rugăciunea pocăinţei, în mod special pe copii. Nu-i forţaţi. Lăsaţi-i în mâna lui Dumnezeu. Avem autoritea să le spunem cum trebuie să fie salvaţi şi că trebuie să fie salvaţi, avem autoritatea să-i învăţăm principiile biblice pentru ca ei să aibă o siguranţă biblică cu privire la salvarea lor, dar nu avem dreptul să le spunem că sunt salvaţi, doar pentru că au zis o rugăciune.

Ce recomandați părintelui care își crește singur copilul? Fie mama, fie tatăl. Dumnezeu are promisiuni speciale pentru văduve şi orfani şi spune că El va fi tatăl orfanilor şi soţul văduvelor. Trebuie să duci o povară care te va îmbătrâni mai devreme, o povară obositoare, şi vei avea multe lucruri de făcut. Continuă să-i înveţi din Biblie. Probabil că lucrezi şi copiii sunt la şcoală. Dacă ai dorinţa să te căsătoreşti, ar trebui să te rogi pentru un om după voia lui Dumnezeu. Dacă eşti într-o biserică, şi sper că faci parte dintr-o biserică, păstorii şi bătrânii au anumite responsabilităţi. Când bătrânii bisericii văd că o femeie îşi creşte copiii singură, în mod special băieţi, bărbaţii aceştia trebuie să găsească o soluţie prin care să-i ajute pe orfanii aceştia. Cele mai multe biserici nu au membrii care să moară de foame, dar acesta este un domeniu în care bătrânii bisericii şi membrii pot slujii pentru a arăta adevărata religie. Să ajute văduvele şi orfani. Trebuie să se ocupe de văduve şi copii orfani care nu au influenţa unui bărbat în viaţa lor. Nu putem să ne gândim doar la familiile noastre. De exemplu la 6-7 ani băieţii trebuie să fie implicaţi în anumite activităţi. Bărbaţii din biserică trebuie să se implice, chiar şi pensionarii pot aduce mari beneficii în situaţia aceasta. Ce faci în situaţia în care lucrurile nu-s finalizate încă prin divorţ? Dacă bărbatul a plecat şi s-a produs despărţirea, şi bărbatul acela face parte dintr-o biserică, biserica ar trebui să-l pună de-o parte. Nu înseamnă că îl scoatem din biserică. Pastorul ar trebui să fie implicat, să-l consilieze, să facă orice posibil pentru a reînnoda legătura. Dacă bărbatul nu este credincios şi nu-i parte dintr-o biserică, păstorul nu poate face prea multe în dreptul lui. Ce faci atunci cu privire la copii? Trebuie să urmăm legea şi dacă nu se poate demonstra că tatăl este abuziv. Din cauza acestei poveri urăște Dumnezeu despărţirea şi divorţul. Înţelegeţi ce încerc să fac eu aici? Încerc să pun un pansament pe un baraj care deja a explodat. Predic despre Evanghelie şi familii. De ce? Despărţirile acestea se produc pentru că mulţi n-ar fi trebuit să se căsătorească, pentru că taţii şi păstorii n-au intervenit. Taţii lor şi pastorul n-au intervenit când au observat probleme. În cultura noastră evanghelică nu trăim conform Scripturilor şi e foarte greu să vorbeşti despre o situaţie în care o femeie este despărţită de soţul ei. E aproape imposibil să rezolvi problema pentru că ar fi atâtea alte lucruri de abordat mai întâi. Mă întrebați cum să tratăm problema unui divorţ în biserică, şi eu vă întreb cum disciplinaţi membrii bisericii şi spuneţi că nu o faceţi. Atunci avem o problemă, pentru că acesta este felul în care a spus Dumnezeu să rezolvăm problema divorţului. Deci dacă nu urmaţi instrucţiunile Lui, atunci trebuie să inventăm alte soluţii. Aceasta este una dintre marile probleme. 

    Ce părere ai despre situaţia mea? M-am căsătorit la 20 de ani, am făcut şcoala cu copiii acasă, dar soţul meu nu este credincios, nu este implicat. Copiii mei sunt emancipaţi şi nici nu mai cred în Dumnezeu. Am încercat să pun o fundaţie bună, dar biserica şi soţul meu nu sunt implicaţi. E o luptă. Stau pe genunchi pentru copiii mei de când au fost născuţi şi continui să stau pe genunchi. Ce să fac? Chiar copii care au fost crescuţi într-o familie perfectă, - deşi nu există aşa ceva, şi familia mea nu-i perfectă - chiar crescând cu un tată perfect, pot ajunge să se îndepărteze. Pentru că nu-i în mâinile noastre, nu-i în controlul nostru. Succesul unui părinte nu este demonstrat atunci când copiii lui devin misinionari în Guam. Copilul tău poate ajunge cel mai mare predicator din lume şi te gândeşti că ai fost un părinte extraordinar, dar poate nu-i aşa. Sau poţi fi un părinte care urmezi tot ce spune Scriptura şi copilul tău tot să se îndepărteze de Cuvânt. Ce facem ca părinţi, facem pentru Dumnezeu. Nu-i învăţăm pe copii Biblia pentru că credem că atunci vor fi convertiţi. Îi învăţăm Biblia pentru că Dumnezeu ne porunceşte să-i învăţăm. Nici unul dintre noi nu avem siguranţa că vor fi convertiţi. Dar căutăm să fim supuşi. Nu-i o metodă prin care apeşi toate tastele şi copiii sunt salvaţi. Facem lucrurile acestea pentru că ne supunem lui Dumnezeu. John MacArthur are o carte care vorbeşte despre aceasta, se numeşte "Succesul în educarea copiilor." Şi el vorbeşte despre părinţi care erau groaznici dar copiii lor au devenit creştini. Şi cunosc cazuri invers. Trebuie să realizez că deşi îmi iubesc copiii şi vreau să fie convertiţi, îi evanghelizez din supunere faţă de Dumnezeu. Tinerelor ascultaţi-mă, taţilor, ascultaţi-mă. În situaţia prezentată, partenerii au luat o decizie să se căsătorească şi s-au înjugat la un jug nepotrivit. Şi veţi suferi. Veţi suferi, îmi pare rău. Nu înseamnă că copiii voştri nu vor fi convertiţi, pentru că păcatele părinţilor nu-s puse în seama copiilor, dar veţi suferi. Nu pot să vă spun câţi tineri am consiliat şi la câte tinere le-am spus să nu se căsătorească. Se întorc apoi după ce s-au căsătorit şi le spun cuvintele cele mai groaznice pentru un pastor: nu te pot ajuta. Nu pot face nimic să repar problema. Tu ai luat decizia aceasta. Trăim într-o cultură, şi nu ştiu cum e în Canada, dar dacă un copil e pe cale să rămână corigent la o materie la sfârşitul semestrului cere muncă suplimentară să treacă clasa. Îmi pare rău, dar nu merge aşa cu Dumnezeu şi nici în viaţa reală. Nu poţi face nimic după ce ai luat decizia. Dumnezeu poate să-l salveze pe bărbat şi se poate transforma într-o binecuvântare dar trebuie să iei în serios poruncile lui Dumnezeu, cu teamă.

    Poţi să te căsătoreşti cu un creştin şi tot să fii sub un jug nepotrivit, nu? Da, dar trebuie să înţelegeţi că ceea ce numesc oamenii "creştin" este atât de nebiblic încât creştinii care se numesc creştini, nu-s creştini. Aud păstori predicând împotriva bisericii, biserica e plină de păcat şi imoralitate, dar nu-i adevărat. Îmi pare rău, dar nu-i adevărat. Aseamănă biserica cu o curvă, dar nu-i adevărat. Dacă spui de soţia mea că-i o prostituată, am să mă lupt cu tine, cu atât mai mult Isus va lupta cu tine dacă spui că biserica-i o prostituată. Biserica lui Isus Hristos în Canada şi în America e frumoasă. E frumoasă şi învaţă să umble în sfinţire şi deşi se poticneşte, se ridică şi-L caută pe Stăpânul ei. Cum pot spune lucrurile acestea? Le spun pentru că aceasta spune Biblia. Voi vă uitaţi la nişte oameni religioşi, neconvertiți, care se numesc creştini. Noul legământ spune că Dumnezeu Îşi va crea un popor nou, le va schimba inimile şi va pune Duhul Lui în ei şi vor umbla după poruncile Lui. Dumnezeu spune că Își va crea un popor. Nu înţelegem ce înseamnă să fii creştin, şi tinerele se căsătoresc cu un băiat care e creştin în ochii păstorilor şi până la urmă se căsătoresc cu un necredincios. Şi se întâmplă des lucrul acesta. Poţi fi sub un jug nepotrivit, cu un credincios în felul acesta. Am o întreagă serie de predici pe care am adus-o, am crezut că vor fi mai mulţi tineri prezenţi. Predici care vorbesc despre ce înseamnă să fii bărbat.

    La ce nivel trebui să fii înainte să începi să te gândeşti să curtezi o fată? Spun să curtezi, pentru că nu-i biblic doar să ieşi în oraş ca şi cuplu. Dacă îi lăsaţi pe copiii voştri să iasă în oraş, nu veniţi să vă plângeţi mai apoi. Acesta e un alt lucru nebiblic şi care nu-l găseşti nicăieri în istorie. Deci dacă-i lăsaţi să iasă în oraş fără scopul căsătoriei în minte, atunci continuaţi în felul acesta nebiblic pe care l-aţi ales.Cum trebuie să fie un tânăr pentru a putea curta o fată? Dacă vă uitaţi în Scripturi sunt multe criterii, şi dacă nu a atins un anumit nivel, n-ar trebuie să se apropie de fiica ta. S-ar putea ca el să fie bărbatul potrivit, peste încă patru ani după ce a reuşit să se maturizeze. Chiar şi în lumea evanghelică, avem oamenii aceştia care spun că-L iubesc pe Isus, dar când vine vorba să aplice conceptele acestea în viaţa de zi cu zi, în căsătorie şi în relaţiile cu copiii, totul e dat la oparte. Şi Scripturile devin psihologie modernă şi aceasta ne distruge. Părinţii vin şi-mi spun cum copiii lor au căzut după ce au ieşit la întâlnire. De ce? Pentru că şi cei mai bine crescuţi copii pot cădea. Dar pot să-ţi spun unde ai încălcat poruncile Bibliei, în punct după punct. Dar nimeni nu mi-a spus, vor spune. Da, e adevărat, nu vorbim despre lucrurile acestea. Câţi dintre voi părinţilor aţi studiat Biblia de la Geneza până la Apocalipsa pentru a descoperi ce spune Biblia cu privire la relaţiile tinerilor? Nu aţi studiat, ci aţi făcut ce face lumea. Ai putea să defineşti "ieşitul în oraş?" Întâlnirille au scop de recreere. Când un tânăr de 16 ani intră în biroul meu şi îmi spune că vrea să iasă în oraş cu o anumită fată, automat îl intreb:

    "Când ţi-a vorbit Dumnezeu să te căsătoreşti cu fata aceasta? Şi când ai de gând să te căsătoreşti cu ea?"
    "Poftim? Despre ce vorbeşti? Vreau doar să ies în oraş!"
    "Cu ce scop şi de ce?"

    Pentru că vrea să aibă parte de privilegiile unei femei, care ar trebui oferite doar unui bărbat care ar lua asupra lui răspunderea pentru femeia aceasta. Întâlnirile acestea au adus multe probleme şi în America şi în Canada, şi mulţi creştini nici măcar nu înţeleg. Nu ieși la întâlnire cu cineva ca să te recreezi! Dacă ar fi făcut aşa ceva în Scripturi ar fii fost condamnați. Credeţi că făceau aşa ceva? Nu, ci aceasta este cultura noastră. Când un tânăr începe să observe persoanele de sex opus, copii chiar de 7 ani, care vorbesc la școală despre lucrurile cele mai murdare pe care le-ai auzit vreodată în viaţa ta. Dar hai să spunem că băiatul a fost crescut într-o familie creştină şi începe să ia în seamă sexul opus pe la 12 ani. Începe să observe fete frumoase. Eu mă rog cu băieţii mei pentru viitoarele lor soţii. Ne rugăm şi pentru socrii. Mulţi bărbaţi s-au căsătorit cu soţii bune, dar au soacre nelegiuite. Sunt american şi îmi place să vorbesc direct. Ei ştiu să nu râdă cu privire la lucrurile acestea, doar proștii râd. Băieţii mei ştiu că e un mare privilegiu să te căsătoreşti. La 12 ani, încep să înţeleagă pentru ce ne rugăm. Dumnezeu trezeşte dragostea şi ideea relaţiei cu sexul opus în inima copilului. Dar nu-i un semn care spune că trebuie să înceapă să experimenteze ci e un semn că trebuie să se pregătească, să fie în părtăşie cu alţi bărbaţi. Acum începe cu adevărat pregătirea lui pentru a deveni bărbat. Nu poate fi un băiat când începe să se gândească la curtare. Trebuie să fie bărbat. Bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama, nu un băiat. Adolescenţa e încă un termen nebiblic care a fost creat de psihologia modernă și biserica l-a adoptat. Nu se vorbeşte nicăieri despre adolescență în Biblie. E o minciună. Adolescența provine din conceptele evoluţioniste. Adolescența reprezintă o perioadă în viaţa fiecărei specii spun ei în care şi copilul trebuie să-şi manifeste independenţa şi identitatea individuală, şi încep să se răzvrătească. Nu-i biblic. Fiul înțelept nu face aşa ceva. Doar fiul prost, naiv şi credul aşa lucrurile acestea. Oamenii îi învăţă să se comporte în felul acesta, cu pretextul că sunt adolescenți, dar unde au găsit ei ideea aceasta în Scripturi? Se trage din ideile lui Freud şi alţi psihologi care au inventat psihologia din ură faţă de creştinătate. Deci adolescența este perioada în care băieţii îşi cer dreptul de a trăi ca adulţi dar fără a-şi asuma răspunderea pentru faptele lor. Ai 15 ani şi crezi că poţi face orice? Nici nu-ţi poţi purta de grijă singur. Vrei să ieşi în oraş? Cu ce scop? De aceea spune în Isaia capitolul 3 "le voi da băieţi drept căpetenii." Lucrul acesta se întâmplă în majoritatea familiilor. Deci trebuie să-ţi pregăteşti fiul, pentru că dacă doreşte şi este voia lui Dumnezeu să se poată căsători la 17 ani. Şi mulţi veţi spune, la 17 ani? Aţi văzut filmul "Master and Commender" cu Russel Crow, în care se petrece o luptă între două nave şi armata engleză atacă nava francezilor? E uimitor că cel ce stă la cârmă are doar 15 ani şi conducătorul lor are aceeaşi vârstă. Din cauza adolescenţei băieţii nu se mai căsătoresc la 17 ani, ci îşi cumpără primul XBox cu banii pe care şi i-au economisit. Vedeţi ce s-a întâmplat în cultura noastră? Băieţii ar trebui să trăiască după anumite standarde din Scripturi. Un prieten de-al meu care predică mult cu privire la familie, un bărbat înalt, mi-a spus, "Dacă un băiat vrea să-mi curteze fiica, vreu să-l întreb pe băiat despre viaţa lui spirituală", iar a doua întrebare pe care i-o va pune va fi, "Îţi place să faci munca ce-L onorează pe Dumnezeu? Dacă nu, atunci pleacă din casa mea. Îţi place să lucrezi din răsputeri, îţi place să munceşti pentru gloria lui Dumnezeu?" Dacă un leu care mănâncă bărbaţi s-ar pierde în America de nord ar murit de foame pentru că mai sunt atât de puţin bărbaţi. În anii '60 şi '70 i-am lăsa pe feminiști şi homosexuali să ne spună cum să ne creştem băieţii. Nu-i suficient să înţelegem Evanghelia. Nu-i de-ajuns să înţelegem că Isus este singura cale. Înţelegem Evanghelia, dar cum afectează aceasta relaţia de căsătorie? Cum ne afectează familia, cum afectează societatea? Nu noi urmăm societatea, ci societatea ar trebui să urmeze Biserica, sau cel puţin să fie în conflict cu ea. Vă vorbesc despre multe lucruri acum, dar poate aceasta va porni un foc în voi să începeţi să studiaţi mai mult Scripturile.

    Care este opinia ta cu privire la recăsătorire după divorţ? Aceasta este o întrebare grea. Când practicăm disciplinarea în biserică, mulţi se gândesc că îi dăm afară din biserică, dar nu-i adevărat. Disciplinarea începe prin a-i învăţa pe oameni Scripturile. "Dacă fratele tău a păcătuit, du-te şi mustră-l între tine şi el singur." Cine nu se pocăieşte de păcatele lui, doar acela este disciplinat în biserică. Indiferent de ce ai făcut, dacă te pocăieşti, nu vei fi pus de-o parte în biserica noastră. Multe lucruri trebuie să se întâmple înainte de a ajunge la un punct atât de final. Este la fel în ce priveşte divorţul şi recăsătorirea. Cred că dacă am predica o Evanghelie autentică, consilierii ar ajuta oamenii spre o convertire adevărată şi am avea mult mai puţine divorţuri în biserică. Mult mai puţine. Deci întâmpinăm multe probleme înainte de a ajunge la divorţ. Dacă un cuplu din biserica noastră vine şi ne spune că vor să divorţeze, bătrânii le spun automat că nu se poate, nu-i o opţiune biblică. Îi consiliem şi după câteva sesiuni, femeia spune că e dispusă să rezolve problema cu soţul ei. Dacă soţul tot nu vrea să lupte pentru împăcare, dar dacă după un timp el tot nu vrea, pleacă de acasă, ce faci în situaţia aceasta? În cazul acesta îl dăm afară din biserică. Femeia, deşi a fost şi ea responsabilă de problemele din căsnicie, când a fost confruntată cu adevărul s-a pocăit, nu-i aşa? A fost dispusă să facă orice pentru a-şi salva căsătoria. "Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor." Oamenii cred că dacă se roagă împreună, Dumnezeu le răspunde. Textul din Matei 18 se referă la disciplina bisericii. Biserica are puterea să lege şi să dezlege, să le dea drumul. În biserica noastră le spunem oamenilor că omul acesta refuză să se supună Scripturile, şi-a împietrit inima şi şi-a părăsit soţia. Iar apoi o aducem pe soţia lui, şi dacă am consiliat-o şi s-a supus Cuvântului lui Dumnezeu, l-am pus de-o parte pe el şi am eliberat-o pe ea. Femeia aceasta s-a supus sfaturilor şi a vrut să facă totul după voia lui Dumnezeu, deci nu vrem ca lucrul acesta să-i fie o piedică în cale toată viaţa. Deci într-un fel îi oferim libertatea, ca o femeie care a fost părăsită de un necredincios. Recomandăm să se căsătorească? Nu imediat, nu! O consiliem şi petrecem mult timp cu ea, ca problema prin care ea a contribuit să fie rezolvată şi ea să aibă posibilitatea să trăiască după voia lui Dumnezeu. Iar dacă Dumnezeu aduce pe cineva în viaţa ei, nu avem nimic împotrivă, dacă e în Domnul. Ea a divorţat, el a comis adulter, pentru că dacă îşi părăseşte soţia de-obicei acesta este motivul, deci ea e liberă. Dar fiecare caz trebuie tratat cu multă înţelepciune. Am vorbit zilele trecute cu o femeie a cărei pastor încearcă să urmeze porunca lui Dumnezeu, dar nu cred că ei o înţeleg. Femeia aceasta este într-o relaţie în care viaţa fiicei ei a fost ameninţată şi cu toate acestea păstorul i-a spus că Dumnezeu urăşte divorţul şi că trebuie să stea în relaţia aceasta. N-am sfătuit-o să divorţeze, dar i-am spus să plece pentru că dacă era în biserica mea, conducerea bisericii ar apăra-o. Trebuie să ieşi din situaţia aceea ca să nu ţi se întâmple ceva. Deci fiecare situaţie trebuie tratată cu multă înţelepciune. Motivul pentru care sunt atât de multe divorţuri este pentru că sunt atâţia oameni pierduţi în biserică.

    Ai putea vorbi puţin despre pocăinţa? Mă depărtez puţin de subiectul familiei. Ce este pocăinţa? Evrei capitolul 6, "De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu." Puritanii spuneau că trebuie să te pocăieşti de păcat, dar şi de faptele moarte. Ideea era să nu te mai bazezi pe faptele moarte. Argumentul lui Pavel în cartea Romani 4, Galateni 3 este că mântuirea nu-i prin fapte. Evreii din vremea acea erau persecutaţi şi credeau că nu-i prea mare diferenţa între cum erau lucrurile sub lege şi nu ştiau dacă să se întoarcă spre Hristos sau spre iudaism. Să-L abandoneze pe Hristos şi să se întoarcă la iudaism? Deci îi avertizează să nu-şi pună ca fundaţie "pocăinţa de faptele moarte." Despre aceasta vorbeşte Pavel în toată cartea Romani. "Trebuie să vă întoarceţi de la credinţa în faptele moarte." Credinţa salvatoare şi pocăinţa salvatoare sunt înţelese greşit. Unii cred că pocăinţa nu înseamnă nimic. Ca şi cum ai spune "îmi pare rău." Vor să meargă în rai pentru că s-au pocăit. Pocăinţa este schimbarea minţii. Dacă privim mintea ca centrul de control a tot ceea ce suntem ştim că schimbarea minţii ne va afecta emoţiile, ne va afecta intelectul, atitudinea, acțiunile, voinţa, totul. Dacă cineva ar striga că este un foc în clădire, dacă aş crede că este foc în clădire, mi-ar schimba reacţia. Sunt destul de calm, dar mi-ar schimba emoţiile, mi-ar fi teamă, aş fugi pe uşă afară. Este la fel cu pocăinţa. Pocăinţa este schimbarea minţii. Dacă auzi Evanghelia într-o zi şi realizezi că tot ce gândeai cu privire la viaţă şi eternitate era greşit, iar acum înţelegi că Isus este totul, îţi va schimba emoţiile, vei fii trist pentru viața pe care ai risipit-o. Vei vrea să trăieşti în alt fel şi aceasta este pocăinţa. Dacă citeşti din Geneza până în Apocalipsa şi subliniezi poate versetele cu privire la pocăinţă, şi îţi formezi o doctrină bazată pe Scriptură, vei realiza că nimeni nu poate fi salvat bazat pe împlinirea fiecărui verset. Dacă vorbim despre o pocăinţă matură, biblică. Unii pot fi salvaţi cu o mică pocăinţă, o pocăinţă autentică, dar nu extrem de profundă. Înţelegeţi lucrarea de sfinţire, că Dumnezeu după ce începe lucrarea o duce la capăt înspre maturitate? Pocăinţa salvatoare cere sfinţire. Sunt 29 de ani de când m-am pocăit, dar pocăinţa mea este mai adâncă decât a fost atunci. Nu am realizat multe lucruri, nu am realizat cât de păcătos eram. Pentru a fi salvat, pocăinţa trebuie să fie autentică, deşi nu neapărat matură. Trebuie să existe dovada că te-ai pocăit în trecut şi că încă te pocăieşti în prezent. Mulţi oameni sunt păcăliţi de diavolul prin faptul că se pocăiesc de un păcat azi, şi peste trei zile se pocăiesc de acelaşi păcat, dar aceasta nu-i pocăinţă. Este o ipocrizie, dar este un lucru pe care îl experimentăm cu toţii. Înseamnă că suntem ipocriţi în pocăinţa noastră? Nu. Ceea ce trebuie să înţelegeţi este că pocăinţa este schimbarea minţii. Înainte de a fi fost salvat nu aş fi privit nerăbdarea ca un păcat. Înţelegeţi ce vreau să spun? Când am fost salvat am început să înţeleg că nerăbdarea este păcat, mintea mea s-a schimbat cu privire la nerăbdare şi am început s-o privesc ca păcat. Faptul că pocăinţa mea este reală, nu înseamnă că am învins păcatul acela. Atitudinea mea faţă de păcatul acela s-a schimbat. Un creştin poate lupta cu un păcat mulţi ani din viaţa lui. Toţi aţi avut experienţa aceasta când v-aţi convertit, că unele păcate au dispărut complet din viaţa voastră. De exemplu, eu beam mult şi vorbea foarte urât. Şi din ziua în care m-am convertit, n-am mai băut şi n-am mai vorbit urât. Dar au fost alte lucruri de care n-am scăpat şi mă lupt cu ele. Pocăinţa adevărată se vede în faptul că nu-s "prieten" cu păcatele acelea. Mă lupt cu ele şi le urăsc, şi urăsc când pierd bătălia. Aceasta este dovada pocăinţei, a pocăinţei adevărate. Trebuie să ştiţi că diavolul vine şi vă spune că sunteţi ipocriţi datorită faptului că sunt unele păcate pe care nu le-aţi învins încă.

    Ai putea da câteva exemple practice cu privire la felul în care soţul trebuie să-şi ucenicizeze soţia? Cea mai mare nevoie a soţiei mele este ca eu să mă aseamăn cu Isus. Pentru că deşi vorbesc despre atâtea lucruri, ca pastor trebuie să conduc turma prin exemplul personal. Deci cel mai bun exemplu pe care îl pot da soţiei mele este să fiu eu în dreptul meu ucenicul lui Isus. Cea mai mare nevoie a soţiei mele şi a copiilor mei este ca zilnic să trăiesc o viaţă evlavioasă. Deci primul lucru în ucenicizarea soţiei şi copiilor mei este ucenicizarea mea personală. Dacă soţia mea şi copiii mei au o zi proastă, eu, prin Duhul Sfânt pot fi o ancoră în casa mea. Dar când tata are o zi proastă, îi afectează pe toţi. Daţi-mi voie să spun altceva şi apoi voi reveni la întrebare. În lucrarea de slujire avem misionari care pot fi omorâţi mâine, şi aş putea primi un mesaj în seara aceasta că unul dintre ei a fost omorât. Lucrăm în locuri foarte periculoase unde se petrec tot felul de lucruri şi trebuie să ducem povara aceasta. Când urc în maşină şi plec de la biroul misiunii, înainte să ajung acasă, orice povară aş avea o scot afară din inima mea. Nu am luxul de a pune poverile acele asupra soţiei mele şi a copiilor mei. Chiar dacă lumea mea se prăbuşeşte, soţia şi copiii mei au nevoie ca eu să fiu puternic. Dacă sunt epuizat, nu contează. Plâng înaintea lui Dumnezeu, trec peste toate şi merg înainte. Mulţi oameni se plâng tot timpul. Tot timpul apelează la soţii să fie încurajaţi şi răsfăţaţi. Bărbaţilor, noi nu am fost creaţi să fim răsfăţaţi, ci să ne aducem poverile lui Hristos. Nu totdeauna reuşesc lucrul acesta, dar totdeauna mă gândesc că atunci când ajung acasă, trebuie să fiu dedicat soţiei mele şi copiilor mei. Sunt unele poveri pe care nu trebuie să le ducă soţia ta. Ea ar trebui să-ţi fie confidenta ta, prietena cea mai bună şi sfătuitoare, dar nu înseamnă că ea trebuie să ducă poverile tale. Poţi fi un bărbat care foloseşte disciplina sau unul care prezintă regulile. Pavel vorbeşte despre mireasma, despre mireasma vieţii. Când intru în casă aduc o anumită mireasmă. Pot aduce o mireasmă prin care toată lumea să înţeleagă că-s obosit, şi că trebuie să fiu lăsat în pace, să nu mai aud pe nimeni. Sau pot aduce o mireasmă care poate schimba întreaga casă în mod pozitiv. Aceasta este roada Duhului Sfânt. Soţia mea are nevoie de un soţ care are: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, credincioşie, blândeţe, înfrânarea poftelor. M-ai întrebat cum să-ţi ucenicizezi soţia şi este o întrebare foarte bună. Dar totdeauna ne gândim, câte minute, unde şi ce trebuie s-o învăţ pe soția mea? Nu merge să vii de la lucru şi să o iei la întrebări cu privire la ce a făcut de când a pus copiii în pat. Trebuie să fie o mireasmă de viaţă. Vreau să să spun încă un lucru pe care l-am învăţat de la un om învârstă. Din toate căsătoriile şi toate cuplurile pe care le-am consiliat, un lucru comun pe care l-am văzut în familiile cu succes a fost bucuria. Tatăl aducea bucurie în casă. Trebuie să fie bucuroşi copiii când vine tatăl acasă. Nu ar trebui să fie o atmosferă de teamă, ci de bucurie. Deci taţilor, bărbaţilor, am ajuns la un punct la care credem că alţi ar trebui să ne ridice pe noi. Venim acasă şi credem că soţia şi copiii trebuie să ne împlinească nevoile. Îmi pare rău, dar nu aşa stau lucrurile. Ei nu sunt chemaţi să ne ridice pe noi. Noi suntem chemaţi să-i ridicăm pe ei. Ascult de cei mai învârsta pentru că au ajuns la vârsta lor învăţând mereu. Acelaşi om mi-a spus că toţi vor să fie chemaţi slujitori, dar nimeni nu vrea să fie tratat ca un slujitor. Bucuria este un lucru spiritual şi nu ceva ce poţi prefabrica. Se rezumă la a trăi umplut de Duhul Sfânt şi a avea roadele Duhului Sfânt, umblând în ascultare de Dumnezeu. Toată ucenicizarea din lume nu poate rezolva problema aceasta dacă nu suntem umpluţi de Duhul Sfânt.

    Mai am câteva lucruri de spus cu privire la soţia ta, în mod special dacă aveţi copii mici acasă. Regula pe care o avem în casa noastră este că atunci când nu sunt acasă, copiii aparţin soţiei mele. Deci dacă sunt la biroul de misiune până la ora 5, copiii aparţin soţiei mele. Când intru pe uşă, copiii îmi aparţin mie, până ce îi pun la culcare. De la vizitele la baie, până la igiena de seară, iar apoi la culcare. De ce? Pentru că soţia mea a fost toată ziua cu ei, şi face şcoală acasă, poate vrea să continue cu alte treburi prin casă, sau să lucreze în afacerea ei de fotografie, sau să aibă o conversaţie cu un adult ca să nu-şi piardă minţile. Am văzut misionari care veneau de pe câmpul de misiune şi soţiile lor erau la punctul să cedeze psihic. De ce? Nu pentru că soţia este mai slabă că soţul, ci pentru că soţul era plecat tot timpul misionând şi ridicând biserici noi, în timp ce soţia era acasă cu copiii tot timpul. Merg la conferinţe şi îi întreb pe bărbaţi câţi dintre ei fac scoală acasă cu copiii. Şi unii ridică mâna, iar apoi îi întreb câţi dintre ei sunt căsătoriți cu femei care fac școala acasă cu copiii? Cu privire la ucenicizare, ceea ce vrea soţia ta, este să vorbească. Problema este că toată ziua ai vorbit cu toată lumea şi nu vrei să vorbești când vii acasă. Ea vrea să vorbească şi acesta este un alt mod în care poţi să-ţi ucenicizezi soţia. Unul din modurile în care îi poți arăta respect soției tale este prin a o lăsa să vorbească cu tine și tu să asculți. Gândeşte-te cât trebuie să te suporte Isus pe tine când vorbeşti tu. Ea are nevoie ca cineva s-o asculte şi să aibă o conversaţie cu un adult. Bărbaţilor, ştiu că e greu, dar trebuie să ascultaţi ce are ea să vă spună. Trebuie să realizezi că aceasta este cea mai importantă persoană din univers pentru tine. Dacă eşti într-o barcă cu soţia şi cei trei copiii şi barca se scufundă şi trebuie să decizi pe cine să salvezi, trebuie să-ţi salvezi soţia. Ştiu că vei încerca să-i salvezi pe toţi, dar încerc să-ţi arăt că dacă pui copiii pe primul loc îţi vei distruge şi soţia şi copiii. Copiii tăi vor fi cei mai fericiţi dacă ştiu că tu o iubeşti pe mama lor mai mult decât orice pe planeta aceasta. A putea discuta cu ea este foarte important.

    Vreau să discut încă despre câteva lucruri cu privire la ucenicizare. Îmi voi asuma dreptul biblic de a vă mustra. Dacă aici, cât timp suntem în tabără, copilul tău face ceva rău în faţa ta şi soţia ta trebuie să rezolve problema, atunci trebuie să te mustru. Sau aş putea să aleg un bărbat mai puternic decât mine să te ia la bătaie. Bărbaţilor, ce vă face să credeţi că soţia este responsabilă cu disciplina în casă? Dacă vreţi să vă supăraţi soţia, o puteţi face în felul acesta: Ea e acasă cu copiii, încercând să-i educe în mod biblic, tata vine acasă şi copiii îl iubesc pe tata. Tata niciodată nu-i corectează, niciodată nu-i bate, tata niciodată nu face ce face mama. Toţi îl iubesc pe tata pentru că el nu poartă nicio responsabilitate, tata e clovnul familiei. Femeile pot ajunge foarte amărâte în felul acesta. Văd lucrul acesta de multe ori la multe soţii. Nu puteţi face lucrul acesta. Voi trebuie să purtaţi povara disciplinării în casă. Acesta este un alt fel prin care vă ucenicizați soţia. Stau cu soţia mea şi discutăm, cu Biblia la o cafea, eu citesc câteva versete care au tema aceasta şi începem să discutăm. Încep să o întreb ce crede ea despre versetele respective. Soţia ta, dacă face şcoală acasă cu copiii, e foarte obosită de poveşti de copii. Vrea să vorbească cu un adult şi nu-ţi cer să vorbeşti cu ea despre astrofizică, ci îţi cer doar să vorbeşti cu ea ca şi cu un adult. Nu poţi face studiu biblic doar cu copiii, iar apoi cu soţia. Eşti un tată care ai viaţa ta dar ei trebuie să fie incluşi. Un tată care are această legătură cu soţia şi copiii lui va sta în relaţie. Un frate mi-a spus: copiii îți vor ierta toate păcatele dacă ştiu că îi iubeşti. Poate aţi auzit şi voi bărbaţi spunând că nu petrec o mare cantitate de timp cu copiii şi soţia, dar petrec timp de calitate. Aceasta e cea mai mare minciună posibilă sau spuneţi-i cum vreţi. Nu petreci timp cu ei, dar ai timp de calitate? De fiecare dată când te rogi ai experienţa din Isaia 6, vezi îngeri cântând, şi vezi prezenţa lui Dumnezeu intrând în cameră? Nu. Prin cantitatea timpului petrecut cu Dumnezeu, ajungi la momentul acela de calitatea, nu-i aşa? La fel este cu soţia ta şi copiii tăi. Am mai spus lucrul acesta şi repet, trebuie să fim obosiţi la sfârşitul zilei. Aceasta este viaţa robilor. Deci vorbeşte cu soţia ta despre textul citit, dar las-o şi pe ea să vorbească. Las-o să pună întrebări, las-o să participe. Este foarte important.

    Discutam cu un frate zilele trecute şi spuneam că avem toată această informaţie, dar cum ne putem pune viaţa în rânduială? Să aplicăm şi să administrăm bine lucrurile în vieţile noastre. Care sunt lucrurile care pot să-i ajute pe bărbaţi să devină administratori buni? Un lucru care este folositor este Romani 12:2 care spune că voia lui Dumnezeu este desăvârşită. Dar nu înseamnă că din dorinţa de a face voia lui Dumnezeu neglijez voia lui Dumnezeu în alte aspecte din viaţa mea. De exemplu nu poţi spune că nu eşti un soţ bun pentru că eşti chemat în lucrarea de slujire. Ceea ce spun prin felul acesta de a vorbi este că voia lui Dumnezeu nu-i perfectă, că El îţi cere să calci voia Lui pentru a împlini un alt aspect al voii Lui. E ridicol! Știm că avem suficient timp în fiecare zi să facem ce avem de făcut. Nu-i minunat să ştii că îţi ajunge timpul azi să faci ce vrea Dumnezeu să faci? Acesta este în primul lucru important, al doilea sunt priorităţile. Trebuie să aflu care sunt priorităţile biblice şi am să le urmez. Prima prioritate biblică este să petreci timp cu Dumnezeu. Nu înseamnă că din când în când petreci câteva ore cu Dumnezeu. George Muller citea Biblia şi citind căuta să fie bucuros în Domnul şi asta m-a ajuta şi pe mine să înţeleg ce înseamnă să petreci timp cu Dumnezeu. I se încălzea inima şi simţea că Dumnezeu a făcut ceva pentru el în acea zi. Citea, medita şi se ruga şi aducea rugăciunile înainte lui Dumnezeu, apoi mergea şi mânca micul dejun şi înainte să iniţieze orice activitate, ştiţi cum sărim noi de la un lucru la altul, înainte de orice mergea înainte lui Dumnezeu în rugăciune.

    Următoarea prioritate este faţă de partenerul tău. Dacă mi se destramă căsătoria sunt terminat. Un bărbat care nu ştie să-şi conducă familia nu poate continua aşa. 1 Timotei 3 vorbeşte despre calităţile diaconilor, dar descrie, de asemenea, felul în care trebuie să fie un om al lui Dumnezeu. Ideea este că dacă vrei să fii diacon trebuie să fii un om a lui Dumnezeu. Deci se referă la tine, chiar dacă nu eşti păstor. Soţia ta este a doua prioritate, sunteţi un singur trup. Ca prioritate, soţia ta este pe locul doi, iar apoi copiii tăi. Bărbaţilor, trebuie să purtați de grijă familiilor voastre, dar vreau să le vorbesc bărbaţilor care sunt în probleme financiare. Nu eşti doctor. Ce vreu să spun prin asta? Toată lumea în cultura noastră crede că trebuie să trăiască la fel ca un doctor. Înţelegeţi ce spun? Să aibă o maşină ca doctorul, o casă ca doctorul. Cel mai important lucru din viaţa ta este eternitatea soţiei şi a copiilor tăi. Iar apoi trebuie să te întrebi, cum pot fi o binecuvântare pentru oamenii din jurul meu? Cum pot fi un slujitor folositor lui Dumnezeu? Şi doar apoi te gândeşti cum să întreţi familia. Bărbaţilor poate lucrați 8, 10 ore pe zi sau mai mult, dar vreau să vă avertizez. Conduc o maşină la care s-a stricat transmisia a doua oară şi de data aceasta când am văzut vulturii adunându-se în jurul ei, am ştiu că n-are speranţă. Am vândut-o la tablă veche cu 600 de dolari. Am căutat, am căutat, şi iar am căutat şi am cumpărat o maşină. O maşină de 5.100 de dolari. Nu arăt cool, nu arăt beton în ea, dar atâţia bani am avut. N-am să cumpăr o maşină pe care nu mi-o pot permite. Dacă trebuie să lucrezi pentru a avea mâncare, înţeleg, dar dacă lucrezi pentru a putea cumpăra mai multe lucruri, lucruri mai bune, eşti un nebun. Putem trăi cu atât de puţin şi să fim fericiţi, e incredibil. Soţia mea cumpără lucruri de la second hand şi ştiţi ce-i minunat? Soţiei mele îi place să gătească şi când ne-am mutat în Alabama am construit o casă, am pus multă muncă în casă. Are o bucătărie dotată cu cea mai luxoasă aparatură. Timp de un an şi jumătate, de două ori pe săptămână mergeam la un magazin unde vindeau lucrurile zgâriate şi mă rugam să le pot găsi. Le-am cumpărat la un preţ foarte mic. Înţelegeţi ce vreau să spun? Nu vreau să spun să trăim ca cerşetorii, dar dacă nu ai bani, nu cheltui. Singurul lucru pentru care ar trebui să intri în datorie este o casă şi chiar şi atunci poţi pierde banii. Peste 100 de ani la nimeni nu-i mai pasă ce maşină ai condus. Suntem atât de prinşi cu atâtea alte lucruri încât nu ne putem iubi soţiile. Am predicat în Dallas, Texas şi toată lumea acolo e în robie din cauza felului în care cheltuie banii. Am predicat la bărbaţi două zile şi m-am gândit să anulez întâlnirea pentru că nu-i ajuta cu nimic. Singurul mod prin care poţi începe să aplici lucrurile acestea este prin a-ţi schimba stilul de viaţă în mod radical. Să te muţi într-un alt cartier, să-ţi schimbi slujba, totul. Te va costa mult să-L urmezi pe Isus. Şi ştiu că foarte puţini dintre voi sunteţi dispuşi să faceţi lucrurile acestea. Nu vreau să spun că mâine trebuie să renunţi la slujba ta, dar trebuie să începem să ne punem nişte întrebări serioase. Lucrurile nu contează, nu au valoare. Oamenii au valoare şi accentul trebuie să fie pe relaţii. Dacă vrei să te înţelegi bine cu soţia trebuie să te gândeşti la hobby-urile pe care le ai, la timpul pe care îl petreci cu prietenii. Unii mă cheamă să ies la amiază cu ei, dar eu lucrez şi în pauza de masă pentru că atunci termin lucrul cu o oră mai repede. Ajung acasă mai repede la familie în loc să petrec timpul cu prietenii la McDonald's. Chiar şi când vine vorba de distracţii, nu trebuie să petreceţi mult timp. Mă concentrez asupra relaţiei mele cu soţia şi ea ştie că-mi place să merg la vânătoare şi îmi vede dorinţa. Ea mă trimite să ies, să merg la vânătoare. Du-te, omoară ceva. Deci vedeţi că ucenicizarea înseamnă altceva decât am crezut. Noi ne gândim la cărţile pe care trebuie să le studiem, când se pune problema stilului de viaţă.

    Ca tânără familie în biserică, dacă biserica nu practică disciplinarea, ce recomanzi, să stăm în biserică sau să plecăm? Dacă Dumnezeu nu te-a chemat să deschizi o biserică şi este o biserică bună în zona ta, lasă cealaltă biserică. Familia ta trebuie să fie într-o biserică sănătoasă. Dumnezeu nu te-a chemat să schimbi biserica, Dumnezeu te-a chemat să-ţi conduci familia ta şi soţia ta merită să audă predici bune. Nu aş fi spus aşa ceva acum câţiva ani, dar pot spune asta acum. Am văzut creştini legați în slujire şi în biserici care nu-s după voia lui Dumnezeu, stând cu speranţa că lucrurile se vor schimba, dar nu se schimbă.

    Ai auzit despre creștinism? Da, mulţi misionari folosesc limbajul acesta şi este greşit. Termen care descrie creştini conservativi din punct de vedere politic. Când am fost în Indonezia, am văzut misionari care îi converteau pe oameni la creştinism musulman. Se adunau şi se rugau lui Isus pentru că în credinţa lor Isus este vindecătorul, dar nu le spuneau acestor oameni că Isus este Adevărul şi Viaţa şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El. Nu le spuneau că profetul lor este un profet mincinos şi Isus este Adevărul. Vedem mult sincretism în lucrarea de misiune. Este acelaşi lucru ca îmbinarea bisericilor? Îmbinarea bisericilor? N-am mai auzit termenul acesta. Ştiu despre ce vorbiţi şi liderul lor a scris o carte în care a dezvăluit tot adevărul şi faptul că nu credea Biblia. Purta ochelari mişto, dar nu a ţinut mult mişcarea lor. A fost un exemplu clasic de liberal care nu credea Biblia şi i-a păcălit pe mulţi evanghelici care nu studiază Scripturile. Orice lucru care face să pară că biserica creşte, îi tentează pe oameni să fie implicaţi. Suntem chemaţi să fim loiali lui Isus, nu să transformăm biserica într-un circ pentru ca oamenii să vină la noi.

    Ai auzit de mişcarea "biserica misionară?" Este un lucru despre care toată lumea discută în zilele noastre. Biserica misionară, biserica misionară, inventăm tot felul de lucruri pentru că nu vrem să trăim după Biblie. Explicăm creștinismul din tot felul de puncte de vedere şi inventăm modalităţi noi de a misiona, dar singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să împlinim Scripturile. Dacă vrem să ne maturizăm în biserică este nevoie de bărbaţi şi femei care studiază Scripturile, Îl cunosc pe Dumnezeu şi trăiesc o viaţă de mijlocire. Acestea sunt armele noastre spirituale, Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, dragostea sacrificatoare, slujirea şi sunt mult mai greu de realizat decât conformarea unei mişcări religioase. Sunt de compătimit aceşti băieţei care se joacă de-a biserica. Unde sunt Tozerii, Ravenhilii, MacLeodii din trecut? Au fost oameni care au trăit cu Dumnezeu, L-au cunoscut pe Dumnezeu, umblau cu Dumnezeu, mijloceau înaintea Lui. Azi avem băieţi care ştiu să dea un discurs şi ştiu cum să pună întrebări să afle ce aşteaptă oamenii de la biserică. Nu acesta este felul în care funcţionează biserica. Şi vom învăţa lucrul acesta prin studiul Scripturilor sau prin persecuţie. Sunt tare optimist, nu-i aşa?

    Haideţi să încheiem pe o notă mai pozitivă. A fii credincios, a avea o soţie, copii şi nepoţi este cel mai frumos lucru. Haideţi să nu mai facem nimic altceva decât să ne gândim la cum putem să promovăm ceea ce face Dumnezeu în vieţile noastre, ale soţiilor noastre ale copiilor noştri, în biserică şi în lume? Trebuie să privim serviciile noastre ca pe o slujire. Indiferent de ce meserie ai, poţi fi avea o influenţă imensă. Să luăm decizii nu bazați pe motive economice, ci pe importanța relaţiilor. Băiatul meu Ian, este destul de înalt şi într-o zi îl duceam în braţe şi soţia mea m-a întrebat de ce îl duc în braţe. Pentru că în câţiva ani nu voi mai putea face lucrul acesta. Când aveţi copii mici, în special băieţi, este cea mai frumoasă perioadă din viaţa voastră. Este timpul cel mai minunat din viaţa ta. Nu irosi timpul. Suntem atât de căzuţi, dar putem să ne ridică şi putem să-L vedem pe Dumnezeu lucrând, dar nu trebuie neapărat să fie printr-un eveniment măreţ. Ştiu că mulţi oameni se roagă pentru o trezire şi o doresc şi eu, dar ce contează dacă se petrece o trezire cu oameni care ignoră Cuvântul şi îşi trăiesc viaţa bazat pe psihologia seculară şi sociologie mai mult decât pe Scripturi? Aş vrea să văd o trezire în bărbaţii de aici, nu ca să mergi acasă şi să faci tot felul de promisiuni soţiei tale, ci să dai un alt curs vieţii tale. Un drum în care să-L urmezi pe Hristos, să-ţi slujeşti soţia, copiii şi oamenii din biserica ta, lumea întreagă. Folosesc un program care se cheamă "Things" în care pot organiza diferite proiecte pe categorii şi în fiecare proiect pot stabili priorităţi. Bărbaţilor, scoateți televizorul din viaţa voastră. Nu ai fost creat să privești alţi oameni trăind vieţi fictive. Scoate din viaţa ta toate lucrurile acestea care nu au valoare. Mă întreb unde risipesc timpul. Mulţi oameni își propun să realizeze un lucru dimineața si unul seara. Executivii îşi împart ziua în incremente de câte 5 minute. Noi ne stabilim ce să facem într-o oră, terminăm în 40 de minute şi risipim celelalte 20 de minute. Timpul este preţios şi noi trebuie să fim administratori buni. Vă puteți odihni când ajungeți în Rai. Poate vi se va părea ciudat, dar bărbaţilor, trebuie să aveţi grijă de voi. Ar trebui să mâncaţi bine, să aveţi grijă ce mâncaţi, să vă odihniţi bine şi să investiţi timp în exerciţiu fizic. Pentru că îţi va întări puterile şi îţi va da energie să faci ceea ce ai de făcut. Ne disciplinăm vieţile pentru a putea realiza multe alte lucruri.