Viața creștină - Partea 4
Autor: Paul Washer  |  Album: Viața creștină  |  Tematica: Feminitate
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 16/03/2016
    12345678910 0/10 X

    Vom vorbi despre soţii, bunici. Trebuie să înţelegem că sunt două lucururi care pot fi spuse despre societatea noastră şi America şi Canada sunt familiare cu aceste lucruri. Trăim într-o cultură care urăşte copiii. 4000 de copii sunt avortaţi zilnic în ţara mea. Am început să avem restaurante la care nu poţi merge cu copiii, staţiuni, apartamente unde nu poţi duce copiii. Nu vor să aibă copii în preajmă. Suntem o societate care urăşte femeile. Poate spui că şoviniştii urăsc femeile, dar și femeile urăsc femei. Oamenii care urăsc cel mai mult femeile sunt feminiştii. Vor ca femeile să fie ca bărbaţii. Şi orice femeie care vrea să stea acasă să-și crească copii după voia lui Dumnezeu şi să-şi susţină soţul în efortul lui de a asigura traiul familiei, orice femeie care spune lucrul acesta, este considerată o ratată. Societatea o priveşte de sus şi ştiu lucrul acesta din experienţă personală. Ştiu toate lucrurile pe care le-a suferit soţia mea. Lucruri pe care le-au spus oamenii:
    -De ce nu îl ajuţi pe soţul tău?
    -Dar îl ajut.
    -De ce nu-ţi iei un serivici? Ca slujitor nu face aşa de mulţi bani şi tu ai putea aduce un venit.

    Ne vom uita la câteva lucruri care sunt foarte importante. În primul rând, haideţi să mergem în Geneza capitolul 1:27, "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut." Vedem aici că şi bărbatul şi femeia au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Și amândoi au o poziţie egală înainte lui Dumnezeu. Rolurile pe care le au în căsnicie, nu au de-a face cu o lipsă de egalitate. Când ajungem la punctul în care spune că bărbatul este capul familiei şi soţia trebuie să trăiască în supunere, nu înseamnă că femeia are mai puţină valoare decât soţul. Dacă credeţi că are mai puţină valoare, aţi distrus Trinitatea. Pentru că nu S-a supus şi Fiul Tatălui? Atunci Fiul are mai puţină semnificaţie ca Tatăl? Dacă spui da, atunci crezi o erezie. Chiar şi în Trinitate, Fiul S-a supus Tatălui şi Biblia totuşi spune că Tatăl şi Fiul sunt una şi sunt egali. Deci soţia mea şi cu mine suntem una, suntem egali şi funcţionăm în roluri diferite. În zilele noastre spunem că trebuie să avem aceleaşi roluri, dacă nu, atunci nu suntem egali. Feminiştii au luptat şi au câştigat - să fim cinstiţi - şi spun că femeile trebuie să fie în prima linie de bătaie. Spun că femeia trebuie să facă tot ce face un bărbat şi dacă nu le dai dreptul acesta, nu le tratezi în mod egal. Prin aceasta neagă faptul că bărbaţii şi femeile sunt diferiţi şi că au fost creaţi diferit de un Dumnezeu Creator. Suntem diferiţi şi am fost creaţi pentru roluri diferite. Dar suntem egali şi am fost creaţi după chipul lui Dumenzeu.

    Versetul 28, "Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l." Cuvântul "supunere" a fost spus şi în dreptul femeii. Dar supunerea pământului are un rol diferit. Înainte de a ajunge la idee că femeia trebuie să se supună soţului, vreau să vă gândiţi la ceva, şi bărbaților, lucrul acesta este şi pentru voi. Hai să spunem că o femeie se uită la porunca femeii de a se supune soţului, iar apoi se uită la soţul ei. Un tip care lucrează tot timpul. Dar lucrează nu neapărat să întreţină familia, ci lucrează mult, iar apoi petrece timpul cu prietenii şi are hobby-urile lui şi se concentrează doar pe lucrurile care-i plac lui. Şi în felul acesta îşi neglijează soţia şi copiii. Şi femeia se întreabă, trebuie să mă supun lui? Să mă supun unui băiat egoist care trăieşte pentru el însuşi? Situaţia aceasta o poate amărî pe femeie. Dar dacă femeia se uită la soţul ei şi vede imprimat în el cuvintele, "sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta." Se poate uita la el şi tot poate să se amărască. De ce? Pentru că el poate să spună lucrurile acestea şi să zică, "Trebuie să te neglijez pe tine pentru că trăiesc doar pentru Împărăţia cerurilor." Câte soţii de păstori au ajuns în felul acesta pentru că soţul a sacrificat familia de dragul lui Isus? Romani 12:2 spune că voia lui Dumnezeu este desăvârşită ceea ce înseamnă că nu trebuie să încalci anumite procunci pentru a putea să le împlineşti pe altele. Deci nu trebuie să încalci poruncile cu privire la soţia şi copiii tăi pentru a-L asculta cu privire la ceea ce ţi-a poruncit în lucrarea de slujire. Dacă femeia se uită la soţul ei care trăieşte după cuvintele acestea, "sfinţească-se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta" şi trăieşte în relaţiile lui conform acestor cuvinte, atunci se luptă să vină Împărăţia lui Dumnezeu în soţia lui, în bucurie deplină şi se luptă să vină Împărăţia lui Dumnezeu în copiii lui. Dacă femeia vede că şi-a sacrificat hobby-urile şi timpul şi prietenii ca să-şi binecuvânteze familia, atunci femeia îl priveşte cu o sclipire în ochi şi spune că poate să urmeze un asemenea om. Un om care fără egoism se oferă familiei lui. Bărbaţilor, vedeţi din nou responsabilitatea cu care trebuie să conduceţi? Veţi spune că din nou vorbesc despre voi când voi aţi fi dorit ca să le vorbesc soţiilor voastre. Bărbaţilor, ştiţi că unii dintre voi sunteţi în conducere şi aveţi autoritate asupra altor bărbaţi. Dacă unul dintre subalterni face o greşeală, şeful nu merge să vorbească cu ei. Vorbeşte cu tine pentru că omul tău a greşit, este sub autoritatea ta.

    Mergem în versetul 23 din capitolul 2 şi spune, "Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Ea se va numi femeie pentru că a fost luată din om." Deşi spunem despre copii că sunt carne din carnea noastră dacă vrem să admitem Scripturile, trebuie să recunoaştem că femeia şi bărbatul, soţul şi soţia sunt un singur trup. Într-un mod mai profund decât în ceea ce priveşte copiii. Nu sunt una, precum spune aici, cu copiii mei. Sunt una cu soţia mea. Poţi să te gândeşti că eşti o mamă bună, deşi ai eşuat ca soţie, dar aşa ceva nu există. Dacă ai eşuat ca soţie, ai eşuat ca mamă. Am un prieten foarte viteaz care a predicat lucrurile acestea de ziua mamei. A spus că a fost curajos. Eu am spus că a fost nebun. Lucrul cel mai minunat pe care îl poate face soţia mea pentru copii este să-şi iubească soţul şi să-l respecte. De ce să-l respecte copiii pe tata dacă nici mama nu-l respectă? Suntem un singur trup şi este relaţia cea mai importantă pe care o avem. Nu sunt un tată bun dacă o neglijez pe mamă şi mă dedic doar copiilor. Lucrul care se poate înatâmpla aşa de uşor. Bărbaţilor, de obicei noi suntem puţin mai independenţi, unii dintre noi chiar foarte independenţi. Şi te gândeşti că eşti adult şi că singur ai grijă de viaţa ta spiritual şi soţia ta ar trebuie să fie şi ea pe cont propriu. Chiar dacă soţia ta este foarte evlavioasă, nu a fost creată să fie aşa. Este adevărat că femeia poate creşte spiritual fără ajutorul nostrum dar a fost creată să crească alături de noi şi cu îndrumarea şi exemplul nostru. Şi când neglijăm lucrul acesta, neglijăm ceva foarte important. Bărbatul şi femeia au fost creaţi să fie diferiţi. De ce ne-a creat în felul acesta? Căsnicia n-a fost făcută doar de dragul ei, ci căsătoria reprezintă relaţia dintre Hristos şi biserică. Poate să crească Biserica independentă de Hristos? Nu. Femeile au fost create să crească alături de soţii lor. Cu ajutorul soţilor şi sub tutelajul lor. Asta nu înseamnă că stăpâneşte asupra ei sau că ştie mai multe ca ea. Ea a fost creată cu motivul acesta. Dacă o laşi singură şi crezi că e destul de puternică pe cont propriu, ceea ce fac şi eu adesea, vei încurca planurile lui Dumnezeu.

    Haideţi să mergem în Efeseni 5, versetul 21-22, "Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Nevestelor fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului." Mulţi cred, datorită versetului 21, că trebuie să avem o supunere reciprocă. Şi prin aceasta elimină total supunerea. Dacă avem o supunere reciprocă, atunci ce faci când sunt neînţelegeri? Şi cum poate exista o conducere într-o supunere reciprocă? Trebuie să înţelegeţi că Pavel vorbeşte despre ceva foarte important. În versetul 21 vorbeşte despre credincioşi. De exemplu, dacă vin la tine şi îşi arată cu Scripturile, ceva ce-i greşit în viaţa ta, trebuie să te supui. Iar dacă peste 3 săptămâni şi tu vii la mine cu Scripturile, chiar dacă sunt diacon, trebuie să mă supun şi eu. În Scripturi există această supunere reciprocă. Precum fierul bate fierul, la fel fraţii se învaţă unul pe altul şi surorile unele pe altele. În biserică este supunere reciprocă. Iar apoi vorbeşte despre căsătorie, "soţiilor, supuneţi-vă soţilor", iar apoi, "copiilor, ascultaţi de părinţii voştri". Iar apoi vorbeşte despre sclavi, care în zilele noastre sunt angajaţii, "Supuneţi-vă şefului vostru." Deci vorbeşte despre felul în care trebuie să funcţionăm în societate. În Trup trebuie să ne supunem unii altora. În Petru învăţăm că trebuie să ne supunem bătrânilor care trăiesc după Scripturi. Şi ne pot îndrepta cu Scripturile. Învăţăm în Romani 13 că trebuie să ne supunem guvernării, trebuie să ne plătim taxele.

    "Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului." O faci de dragul Domnului. Am să vă da un exemplu practic. Hai să spunem că trebuie să luăm o decizie mare în familie şi mă uit la decizie, dar nu iau o hotărâre singur. Nu. Sfătuitorul meu de bază în deciziile privitoare la familie ar trebui să fie soţia mea. Deci vorbesc cu soţia mea, ascult ce are de spus şi dacă suntem de acord, luăm decizia. Dacă nu suntem de acord, nu înseamnă că nu voi lua o decizie pentru că ea nu este de acord. Dacă ea nu e de acord, reprezintă un semn de alarmă pentru mine. Ea e sfătuitorul meu de încredere în familie. Dacă nu suntem de acord, apare în faţa mea un semn de alarmă. Deci ceea ce fac este să amân luarea deciziei dacă pot. Pentru ca să ne putem ruga împreună, discutăm, până ce ajungem la înţelegere. Când ajungem la acel punct, iau decizia. Dacă decizia trebuie luată şi nu mai putem aştepta, ca şi cap de familie, este datoria mea să iau decizia imediat. Şi dacă am avut dreptate şi ea a greşit, nu-i scot ochii. Şi dacă ea are dreptate şi eu greşesc, nu-mi scoate ochii. Surorilor, trebuie să realizaţi că soţii voștri vor fi judecaţi mai aspru decât voi. Când greşeşte nu trebui să-i reproşezi. Ar trebui să ţi se rupă inima pentru că va fi tras la răspundere pentru deciziile greşite. Trebuie să te rogi pentru el, are o slujbă înfricoşătoare. Chiar dacă soţul tău ia decizii fără teamă de Dumnezeu, trebuie să te rogi pentru el. Când ia o decizie greşită, tu trebuie să fii o binecuvântare pentru el. Este un lucru greu. Este foarte greu. Este periculos. "Cui i s-a dat mult, i se va cere mult." Spune, "nevestelor fiţi supuse bărbaţilor voştri", iar apoi în versetul 33, "Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat." Este interesant că nu spune că soţiile trebuie să-şi iubească soţii. Spune că trebuie să se supună şi să-i respecte. Şi nu spune că soţii trebuie să se supună şi să-şi respecte soţiile, dar spune că trebuie să le iubească. Asta nu înseamnă că soţii nu trebuie să-şi respecte soţiile sau soţiile nu trebuie să-şi iubească soţii. Nu am nevoie să mă sune soţia mea de 3 ori pe zi să-mi spună că mă iubeşte sau să-mi dea flori. Îmi pare rău, nu am nevoia aceasta. Dar am nevoie ca soţia mea să mă respecte. Ca bărbat, sunt creat diferit şi am nevoie ca soţia mea să mă respecte. Cu internetul în zilele noastre, simt uneori că toată lumea e împotriva mea. Jos cu Paul! Paul ar trebui să moară! E un profet fals! Lucrurile acestea nu mă afectează. Dar mă afectează când soţia mea nu mă respectă. Mă omoară şi îmi ia toată puterea din mine. Vreţi ca soţii voştri să fie puternici? Respectaţi-i. Onoraţi-i. Este interesant că spune ca soţul să-şi iubească soţia.

    Ce nevoi are soţia? Are nevoie să-i spui mereu că o iubeşti, să-i spui că e iubită. Vei spune că nu eşti tipul care să spui lucruri dinastea. Ştiu că nu eşti. Pocăieşte-te. Problema e că ne gândim că ele sunt ca noi. Noi nu avem nevoie de afirmare în domeniul acesta. Şi atunci nu o spunem. Nu pentru că suntem soţi teribili. Am fost crescuţi într-o cultură în care am fost învăţaţi că suntem la fel. Dar nu suntem. Soţia mea are nevoie de respect, soţia ta are nevoie de respect, dar în primul rând are nevoie de afirmarea dragostei. În mod special în zilele noastre. În cultura noastră femeia nu-i vrednică de dragoste decât dacă are 1.75 m şi cântăreşte 45 kg. Ştiţi despre ce vorbesc? Ştiţi la ce mă refer? Soţiile voastre se uită la femei în reviste, femei care nu-s reale. Aţi auzit de Cindy Crawford? A spus ceva foarte înţelept şi adevărat odată. Trebuie să înţelegeţi că Cindy Crawford nu arată ca Cindy Crawford. A spus, "Chiar credeţi că picioarele mele sunt atât de lungi? Când mă aplec să iau mingea pe lajă, credeţi că nu am grăsime pe şolduri? Se pot face multe lucruri pe computer în zilele noastre şi pot face să dispară grăsimea de pe şold." Deci femeile se compară cu pozele acestea care nici nu-s reale. Nici fotomodelele nu arată aşa. Şi femeile se întreabă cum le poate iubi soţul atunci? Când tu ca soţ te uiţi la televizor, unde femeile arată bine, nu te gândi că nu o afectează pe soţia ta. O face să se gândească dacă poate fi iubită. Deci avem nevoi diferite. Le spune soţiilor să fie supuse şi să ofere respectul, iar bărbaţilor le spune în tot capitolul cum trebuie să-şi dea viaţa şi să le iubească pe soţiile lor cum a iubit Hristos biserica. Deci din nou vedem că responsabilitatea mai mare este asupra bărbatului. Capitolul este plin de adevăruri, dar nu avem timp pentru toate acum.

    Vreau să mergem în 1 Timotei 2:9. În versetul 8 spune, "Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâini curate fără mânie şi fără îndoieli." Bărbaţii au o predispoziţie spre mânie, nerăbdare, furie, ceartă. Şi spune, vreau să ridicaţi mâini curate. Vreau să trăiţi o viaţă de rugăciune. Vreau să fiţi în unitate în rugăciune. "Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe." Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că şi eu şi soţia mea am dezbătut mult problema aceasta. Nu pentru că nu vrem să ne supunem, ci vrem să ştim exact ce înseamnă. Ce înseamnă? Avem aici nişte termeni, dar parcă avem nevoie de mai multă informaţie. Dă-ne nişte reguli pe care să le putem urma. "Vreau de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate", deci vrea ca femeile să se împodobească, nu-i un lucru rău. Dar podoabele trebuie să fie faptele bune, evlavia, tărecea şi supunerea. Spune, "îmbrăcate în chip cuviincios." Deci înseamnă că există haine nepotrivite pentru o femeie creştină. Logic, sunt haine care nu se potrivesc unei femei creştine. Spune că hainele trebuie să fie cuviincioase şi modeste. În textul original spune "cu modestie." Soţia mea spune că îmbrăcămintea este un cadru pentru fața ta, prin care gloria lui Dumnezeu trebuie să strălucească. Hainele sunt potrivite dacă scot în evindență fața. Dacă hainele tale pun accentul pe trupul tău, să îl scoată în evidenţă, atunci sunt senzuale. Ce faci este greşit. Femeilor, trebuie să înţelegeţi că bărbaţii nu-s aşa de proşti pe cât credeţi. Avem o prietenă în Illinois, o femeie foarte frumoasă şi dacă ar veni în clipa asta aici, toţi bărbaţii ar recunoaşte că este o femeie foarte frumoasă. O femeie foarte elegantă. O femeie foarte frumoasă. Toţi bărbaţii ar spune asta. Dar sunt femei nici pe jumătate de frumoase ca femeia aceasta şi dacă ar intra pe uşă, fiecare bărbat care este după voia lui Dumnezeu, ar trebui să privească în altă parte. Pentru că nu-i frumuseţe, ci senzualitate. Deşi nu poţi enumera o listă de reguli, dar când vezi o astfel de femeie ştii la ce mă refer. Este diferenţa între frumuseţe şi senzualitate. Dumnezeu nu este împotriva frumuseţii, dar este împotriva senzualităţii. În Filipeni spune, "tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, aceea să vă însufleţească." Felul în care se îmbracă o femeie şi felul în care se comportă trebuie să îmi aducă în minte cuvinte precum: modestie, discreţie, înţelepciune, frumuseţe, eleganță, rafinament şi nu senzualitate, lux, extravaganță. Extravaganță este când soţul îţi cere cerceii ca să-i folosească pe post de cârlig la pescuit. Le-am dat multe lucruri de făcut la bărbaţi, dar vreau să vă spun şi vouă să încercaţi să înţelegeţi textul acesta şi să vă lăsaţi conduse de Dumnezeu. Nimic nu-i mai atrăgător decât o femeie care portretizează înţelepciunea, discreţiea, nobleţea şi simplitatea. O frumuseţe simplă. Am predat în România la o universitate în urmă cu doi ani, în Braşov. Eram într-o încăpere plină de tineri şi era o fată pe primul rând cu părul mov, cercei în nas şi mă uitam la ei şi nu m-am supărat, ci mi s-a rupt inima. Te uiţi la feţele astea şi te întrebi, unde-i tatăl lor? Ce s-a întâmplat? M-am uitat la ei şi i-am întrebat câţi dintre ei au văzut filmul "Mândrie şi Prejudecată?" Cel făcut de BBC sau cel cu Keira Knightley. Câţi dintre voi aţi văzut filmul acesta? Unii au ridicat mâna şi i-am întrebat dacă au fost trişti după ce au văzut filmul. Da. Oarecum am fost trist când am văzut filmul. Vreţi să vă spun de ce? Pentru că ceea ce aţi văzut în filmul acela nu mai există în voi. A fost un timp când oamenii se îmbrăcau inspiraţi de frumuseţe, azi ne îmbrăcăm inspiraţi de pofta trupească. Înainte exprimam rafinamentul, azi jegul. Deşi nu despre aceasta era filmul, totuşi potretizează cum dacă o fată întindea mâna după o carte şi un băiat întindea şi el mâna şi dacă o atingea, se înroşea toată, îi bătea inima şi trebuia să plece din cameră. Uitaţi-vă cum aţi fost jefuiţi şi aţi îngăduit să fiţi furaţi de aceste lucruri. Tânărului din film îi bate aşa de tare inima că nici nu ştie ce să facă. Tânăra simte emoţiile atât de puternic încât ar exploda. Inocența şi blândeţea lipsesc din inimile voastre, tinerelor. Păcatul aduce moartea şi omoară adesea frumuseţea, poezia, rafinamentul. Vă provoc să mergeţi în Scripturi să înţelegeţi ce înseamnă masculinitatea. Înseamnă că nu mai poţi purta pantaloni ca fată? Trebuie să aveţi mult har, pentru ca atunci când Scripturile nu menţionează ceva specific, atunci să nu pui regulile tale specifice asupra celorlalţi. Fiţi foarte atenţi. Soţia mea este aici şi ştiţi că nu se îmbracă cum se îmbrăcau puritanii, dar trebuie să spun că suntem într-o tranziţie. Priveşti la anumite aspecte în viaţa ta şi unul din lucrurile pe care le căutăm este să aflăm ce înseamnă să fii o femeie feminină. Cu discreţie, înţelepciune şi nobleţe. O femeie poate fi îmbrăcată cu o fustă până la glezne şi tot poate fi senzuală şi nu după voia lui Dumnezeu.

    Dar cum trebuie să se îmbrace fiicele lui Dumnezeu? Unii interpretează lucrurile diferit şi poartă fuste de blugi şi tenişi şi toate femeile fac școală acasă, dar nu cred că asta au intenţionat Scripturile. Ia simplitate, modestie, distrectie, frumuseţe şi eleganță. Dă la o parte senzualitatea, luxul şi extravaganța şi încearcă să afli unde te vrea Dumnezeu. Ca bărbat vă spun că o femeie despre care mulţi ar spune că nu-i atrăgătoare la fața sau la trup, dacă vezi nobleţe, discreţie şi înţelepciune în îmbrăcămintea şi în felul ei de a fi, este atrăgătoare şi plăcută. O femeie care are nobleţe, arată în exterior în felul în care se îmbrăcă şi în felul în care se comportă. Tinerelor care sunteţi aici, nu-i lăsaţi pe băieţi să vă atingă să vă ia de după umeri. Sunteţi foarte speciale. Trebuie să aveţi demnitate şi caracter. Deci nu daţi voie lumii să vă spună cum să vă îmbrăcaţi pentru că lumea vrea să te facă senzuală. Nu lăsaţi lumea să vă spună cum trebuie să vă trateze băieţii. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă spună lucrurile acestea. Taţilor, dacă o trataţi urât pe mama lor, nu aşteptaţi să aibă mai multă înţelepciune când îşi va alege partenerul. Fiica ta trebuie să se uite la tine, iar apoi la tinerii aceştia de 20 de ani care n-au minte nici cât o găină, să se uite la ei şi să spună:
    -Zici că mă iubeşti?
    -Poftim?
    -Nici habar n-ai ce-i dragostea. Du-te uită-te la tatăl meu! Petrece vreo doi ani cu el şi atunci vei ştii ce-i dragostea.
    Când le neglijăm mamele, fiicele noastre au de suferit. Sau le tratăm prost. Deci nu te mira când vine un tip şi îţi tratează fiica prost.

    "Nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe." Asta înseamnă că o femeie nu are voie să-şi împletească părul niciodată? Cuvântul folosit exprimă împletituri de păr extinse. Zile întregi împleteau părul femeilor şi în final arăta ca o vrăjitoare. Asta face Satan cu cultura. Nu spune că nu poţi să-ţi împletești părul, ci vorbeşte despre simplitate. Apoi aur, mărgăritare şi haine scumpe. Servitorul lui Avraam i-a dat logodnicei lui Isaac brăţări scumpe, o verigă de nas. Haine scumpe? Femeile nu ar trebui să petreacă mult timp preocupate de haine scumpe. O femeie înţeleaptă şi nobilă poate face ceva extraordinar din puţin. Vă aduceţi aminte de femeia din Proverbe 31? Îşi îmbracă familia şi ea însăşi se îmbracă în purpuriu. În luna de miere am vrut să-i cumpăr soţiei mele ceva scump, o fustă sau o rochie, nici nu ştiu diferenţa dintre ele, şi am găsit o fust lungă. Ne uităm la preţ, era 85 de dolari. Nu a vrut să o cumpere. Bine, pentru că n-am ştiut că-s aşa de scumpe. După câteva săptămâni a găsit aceeaşi fustă, într-o culoare diferită într-un second hand, încă avea eticheta pe ea, dar costa 5 dolari. Eu ziceam, "Slavă Domnului!" I-am dat 10 dolari şi i-am zis să nu-i cheltuie pe toţi. Este uimitor cum o femeie poate avea multe cu puţini bani şi una fără înţelepciune nu poate avea nimic cu toate resursele.

    Oamenii mă întreabă mereu dacă-i păcat ca femeile să se machieze. Şi răspund, frate, e păcat dacă unele femei nu ar purta machiaj. Un pastor a spus cândva că nu-i păcat să mai vopseşti șura din când în când. Dar poţi vedea clar când o femeie foloseşte machiajul cu discreţie. Şi când altele pornesc o revoluţie. La asta se rezumă totul şi trebuie să avem multă înţelepciune. Îmi aduc aminte când am predicat în România şi Dumnezeu a lucrat şi a schimbat mulţi oameni şi am avut întâlniri prelungite. În anul următor am mers înapoi şi am dus-o şi pe soţia mea şi soţia mea avea cercei în urechi şi o femeie a venit la mine şi mi-a spus, "Frate Paul, tu predici despre puterea lui Dumnezeu în viaţa ta, cum poţi fi căsătorit cu o astfel de femeie?" Şi mă gândeam să mă retrag să nu înceapă cearta. Soţia mea a fost aşa de înţeleaptă! A luat-o la bătaie... Glumesc! Femeia aceasta avea 25-30 de ani şi arăta trasă la faţă. Era atrăgătoare la față, dar era palidă şi posacă. Soţia mea o întreabă dacă are o poză cu ea. Şi a spus da, o poză de dinainte de convertire. Ne-am uitat la poză şi arăta ca o fată fericită şi zâmbitoare. I-a dat poza înapoi şi i-a spus, arătai mai bine când erai pierdută. Asta se întâmplă cu o persoană care Îl întâlneşte pe Isus? Îi dispare bucuria şi îi face răutăcioşi? Ştiu că nu porţi machiaj şi nu porţi cercei, dar arăţi ca un zombie din filme. Femeia aceasta era în robie. Credea că trebuie să poarte rochii lungi şi cred că-i un lucru bun. Dar nu a avut faptele bune, nu a primit sfaturile şi nu a fost supusă. Nu s-a purtat în mod cuviincios şi nu avea bucurie. Nu s-a văzut roada Duhului Sfânt. Poţi să ai o garderobă decentă, dar nu poţi acoperi ce-i înăuntru. Nu poţi să-ţi acoperi păcatul.

    Vreau să ne uităm în 1 Petru capitolul 3, "Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru că dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor." Îmi vine să râd. Credeţi că Dumnezeu nu ştie totul? Nevestelor, spune că dacă unii nu ascultă Cuvântul, pot fi câştigaţi fără niciun cuvânt. Cum încearcă femeile să-şi schimbe soţii? Cu limba. Cu cuvintele. Nu-i aşa? Am văzut femei care le spun bărbaţilor, "Tu vei fi liderul acestei case! Scoală-te şi condu! Şi am să-ţi spun cum!" Se ceartă în mod constant cu soţii. Nu îţi vei schimba soţul prin cuvintele tale. Îl vei schimba prin comportamentul tău. Să vă dau un exemplu. Vin acasă de la lucru şi am avut o zi proastă. Care-i singurul lucru la care mă gândesc? La mine. Merit asta. Am avut o zi grea lucrând în misiune. M-am luptat cu Diavolul toată ziua, vin acasă şi lucrurile trebuie să meargă bine. Vin acasă şi treaba nu merge bine. De obicei casa-i curată şi mâncarea-i gata, dar de data asta parcă a trecut Godzilla prin casa mea. Draga mea, ce se întâmplă? Eu mă lupt cu diavolul toată ziua şi ar trebui să mă întorc la o casă ordonată. Şi ea se întoarce, se uită la mine cu un foc în ochii ei care l-ar face pe orice bărbat sa fugă înapoi la mama lui și spune, "N-ai idee prin ce am trecut toată ziua. Tu eşti plecat tot timpul, mergi la restaurant la amiază şi eu sunt blocată cu copiii şi temele..." În clipa în care vorbeşte aşa, începe cearta. Ştiu că niciunul dintre voi nu vă confruntaţi cu aşa ceva, dar începe cearta şi amândoi au scuze bune în mintea lor. Fiecare se justifică în dreptul lui şi nu le pasă de felul lor prost şi nelegiuit de a se comporta. Dar haideţi să spunem că vin acasă şi tot mă gândesc doar la mine, eu regele. Vin acasă şi-i dezastru, nu-i gata mâncarea şi copiii plâng... Şi spun, "Uite, predic toată ziua şi vreau să vin acasă şi să am puţină linişte." Inventez lucrurile acestea pentru că niciodată nu vorbesc aşa. Şi soţia mea se întoarce şi spune, "Paul, îmi pare aşa de rău. Am fost la telefon toată ziua cu o soră care are probleme cu o altă soră în biserică. Rowen e bolnavă şi a trebuit să abandonez munca. Îmi pare rău, dă-mi puţin timp şi am să aranjez toate lucrurile." Când ea face asta. Reacţia mea este următoarea: merg în garaj, caut o bucată de stejar de preferinţă, lemnul de alun poate fi folosit, de asemenea. Îl prinzi cu ambele mâini şi îţi dai una în cap. Iar apoi te furişezi înapoi în casă şi îţi ceri iertare. Uitaţi-vă ce a făcut. Nu m-a bătut prin cuvintele ei şi prin comportamentul ei. Mi-a pus cărbuni aprinşi pe cap prin neprihănirea ei. La fel este şi în dreptul bărbaţilor.

    Dacă am putea aduce aici pe fratele Norm Wakefield care predică despre căsătorie, m-a învăţat într-o zi. Paul, când predic şi Dumnezeu mişcă inimile, în drum spre casă mă pregătesc şi aştept ca soţia mea să înţeleagă că mă întorc după o săptămână întreagă de bătălie, aştept să fie la uşă gata să fie o binecuvântare pentru mine. De obicei nu se întâmplă asta. Poţi pune vina pe diavolul, că el ţi-a atacat întreaga casă, soţia va deschide uşa şi imediat îmi spune problemele, îmi va ignora nevoile mele, dar nu-i diavolul de vină. Ci Dumnezeu îi îngăduie să frământe casa mea şi când soţia deschide uşa şi nu o interesează de nevoile mele, Dumnezeu îmi dă oportunitatea să fiu ca Isus. Să iubesc ca Isus! Vedeţi cum se potriveşte amândurora? Dacă mergeți în Europa veţi vedea castele minunate. Uşa de la intrarea în castele este foarte mare, imensă. 25 de oameni ar putea intra de-odată pe uşă. Mergi la etajul doi şi scara interioară este foarte îngustă şi uşa de sus este foarte mică deasemenea. De ce au făcut asta? Să fie o greşeală arhitecturală? Când o armată mare este în faţa castelului şi oamenii se ascund înăuntru, armata vine pe uşa de la intrare, 25 de oameni împing uşa principală şi toată armata intră înăuntru. Hai să spunem că sunt doar 10 oameni în castel, dar sunt 300 de oameni în armată şi au intrat toţi pe uşă. Toţi cei 10 oameni din castel fug pe scările acelea înguste. Intrarea este atât de îngustă încât nu trebuie decât un singur om care să stea cu o lance şi să-i oprească pe toţi cei 300 de soldaţi. Pentru că doar câte unul pot ajunge acolo sus. V-am descris căsătoria. Femeilor, soţul vostru stă în castel şi se uită la fotbal sau la un program despre vânătoare. Şi răbdarea ta a ajuns la limită. Fugi afară din castel şi ce face el? Fuge, fuge spre scările acelea. Îmi place cum se lăudau odată nişte bărbaţi cum soţiile lor că sunt supuse şi un altul spune:
    -Când soţia mea vorbeşte cu mine se pune în genunchi.
    -Serios?
    -Da, se apleacă în genunchi şi se uită sub pat unde m-am ascuns şi spune, "Vrei să ieşi de acolo şi să lupţi ca un bărbat sau vrei să stai acolo toată ziua?"
    Soţul vede acea sabie cu două tăişuri ieşind în gura ta şi îşi ia suliţa şi se pregăteşte când tu vii pe scări. Şi cu limba ta te lupţi cu el. Te cerţi cu el şi îi spui cum ar trebui să fie lucrurile. Şi în timp ce faci lucrurile acestea te rogi, "Doamne, de ce nu mă ajuţi cu omul acesta? Doamne, de ce nu faci ce trebuie să faci? Doamne, de ce nu-l schimbi pe bărbatul acesta?" Şi de fiecare dată când te rogi să te ajute cu barbaturl tău, Dumnezeu spune, "Dă-te la o parte!" Nu vrei să te dai la o parte şi continui să te lupţi.
    -Doamne, de ce nu vii să mă ajuţi?
    -Pentru că nu este loc decât pentru o singură persoană. Dă-te la o parte.
    Dar tu nu vrei să asculţi. Pentru că mai degrabă îţi place să baţi din gură decât să te dai la oparte. M-am gândit să scriu o carte "Cum sa te comporți încât Dumnezeu să-ţi omoare soţul." Mi-e teamă că se va vinde foarte bine şi mulţi bărbaţi vor muri. Vă aduceţi aminte ce spune Dumnezeu în Romani 12? Răzbunarea este a Domnului. Dă-te la o parte, nu te lupta cu inamicul tău, dacă cineva îţi face rău, nu face rău înapoi. Ci dă-te la oparte. Dumnezeu le spune femeilor, continuaţi în sfințenia voastră, în smerenie şi caută să-l onorezi cât poţi mai mult şi strigă spre Mine şi Eu voi fi ajutorul tău în ziua necazului. Dumnezeu schimbă inima omului. Şi acelaşi lucru se petrece şi în privinţa soţilor. Poate chiar mai mult pentru că soţiile nu sunt chemate să fie un exemplu pentru soţii lor, dar bărbatul este chemat să fie un exemplu pentru soţia lui. Fii un exemplu dacă vrei ca soția ta să se schimbe. Nu-mi place să predict despre lucrurile acestea pentru că îmi aduc aminte de greşelile mele şi nu predic pentru că am ajuns să împlinesc lucrurile acestea, ci pentru că acesta este adevărul şi am nevoie să-l aud în fiecare zi. La fel şi pentru voi, chiar şi pentru femei, trebuie să auziţi asta.

    "Fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtatea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor." Ne duce cu gândul la versetul din proverbe care spune că o femeie fără discreţie, indiferent cât de frumoasă ar fi, e ca un inel de aur pus în râtul unui porc. Tinerilor, ascultaţi-mă! Dacă sunteţi atraşi în căsătorie de senzualitatea unei fete, vă veţi urî viaţa în final. Dar dacă sunteţi atraşi de virututea ei, inteligenţa ei, sfinţenia ei, aţi găsit un partener pe viaţă. "Ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh bland şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." Am văzut femei care se comportă ca scandalagiii pe stradă. "Hai să ne batem! Te ţine?" Nu aşa trebuie să se comporte. Un duh blând şi liniştit îl va dezarma pe soţul tău. Vorbesc despre o căsătorie normală, cu probleme obişnuite. Nu vorbesc despre femei care sunt într-o relaţie abuzivă. Nu spun că trebuie să rămână în relaţie şi să fie bătută. Şi păstorii şi diaconii n-ar trebui doar să sfătuiască o astfel de femeie, să meargă înapoi la soţul ei. Trebuie să o protejeze pe femeia aceasta, ea este o fiică a lui Dumnezeu şi trebuie să o trateze ca pe fiica lor. Păstorii trebuie s-o apere chiar dacă şi ei ar primi câteva lovituri. Este rolul păstorilor şi asta trebuie să facă. Mă uimesc câţi păstori trimit femeile înapoi la soţii lor şi le spun să facă voia lui Dumnezeu, fără să intervină pentru a le proteja. Isus nu ne-a chemat să face un lucru atât de absurd. Vorbesc despre o relaţie normală, cu probleme normale, când te enervezi pe lucruri mărunte, ca majoritatea dintre noi. Am putea vorbi şapte zile în continuu despre lucrurile acestea.

    Haideţi să mergem în Cântarea Cântărilor şi vreau să le vorbesc tinerelor, dar se aplică pentru toţi. Bărbaţilor, v-ar prinde bine să citiți Cântarea Cântărilor datorită lucrurilor frumoase scrise aici, lucruri pe care nu le luăm în serios pentru că suntem împietriţi. Uitaţi-vă în capitolul 4, versetul 1, "Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti!" Versetul 7, "Ești frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur." Uit să spun toate lucrurile acestea pentru că cred că soţia mea este ca mine. Versetul 9, "Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire." A fost un timp când lucrurile acestea erau adevărate. A fost un timp în viaţa voastră când vă comportaţi ca un păun doar ca să primiţi o singură privire din partea ei. Şi aproape leşinai când se uită la tine. Aşa era şi cu Dumnezeu la început. Dacă ne descoperea ceva din Cuvântul Lui, eram atât de fericiţi încât nici nu ştiam cum să reacţionăm. Acum ne descoperă lucruri, dar nici nu vrem să le auzim. E cumplit să fii într-o relaţie banală. Vreau să mai observaţi un lucru în versetul 9, "Mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău!" Frate Paul, ce înseamnă asta? Hai să asemănăm lucrurile cu relaţia dintre Hristos şi credincioşi. Spune, "Eşti frumoasă de tot." De ce? Pentru că şi-a vărsat sângele pentru ea şi a curăţat-o. Observaţi că nu a murit pentru o mireasă perfectă, ci pătată, dar a murit pentru ea şi a făcut-o perfectă. Soţilor, e un lucru bun, nu-i aşa? Dacă credeţi că soţia nu vă iubeşte cum ar trebui, e vina voastră. De ce? Ascultaţi ce spune Biblia. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit. În primul rând El ne-a iubit, nu noi pe El. Şi datorită faptului că El ne-a iubit, noi Îl iubim. La fel este între un bărbat şi o femeie, un soţ şi mireasa lui. Biserica Îl iubeşte pe Isus pentru că El a iubit-o mai întâi. Şi biserica a devenit una prin dragostea aceasta.

    "Mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău!" Problema este că ea este o păstoriță şi ele nu au lănţişoare. Isus se uită la Mireasa Lui şi spune că-i frumoasă, se uită la lanţul de la gâtul ei şi spune că-i frumos, îmbrăcămintea îi e frumoasă, şi ce credeţi? Toată îmbrăcămintea şi tot ce poartă a primit de la El. Deci El i-a dat frumuseţea pe care o are. În acelaşi fel, noi le dăm soţiilor noastre frumuseţea pe care o au. De aceea spune în Efeseni 5 să le învăţaţi Cuvântul lui Dumnezeu, precum Isus şi-a spălat Mireasă în Cuvânt pentru a o prezenta fără vină. Dacă un soţ nu este mulţumit de soţia lui, este vina soţului pentru că el trebuie s-o cureţe prin Cuvânt, pentru a deveni tot mai plăcută lui. Un tată mi-a spus că este foarte dezamăgit de fiul lui. Şi l-am întrebat cât timp a investit în copilul lui şi a spus că practic nu a investit nimic. Atunci ce aşteaptă? Dacă investim puţin în soţiile noastre, n-ar trebui să aşteptăm mult de la ele. Aţi auzit vreodată istorisirea pentre soţia din Africa? În Africa dacă vrei să îţi iei o soţie trebuie să plăteşti un preţ tatălui ei, vaci, pui. Un bărbat avea o fată care nu era prea frumoasă şi se gândea că poate nu va primi nici măcar un pui de găină pentru fiica lui pentru că nu-i frumoasă. Şi într-o zi vine un bărbat şi-i spune că vrea să se căsătorească cu fiica lui.
    -Poftim? Glumeşti, nu-i aşa?
    -Nu. Vreau să mă căsătoresc cu fiica ta.
    Şi se gândea cât va trebui să-l plătească pe omul acesta ca să o ia în căsătorie pe fiica lui.
    -Cât vrei să oferi pentru fiica mea?
    Şi cel mai mare preţ pe care poţi să-l oferi sunt 8 vaci. Şi tânărul îi oferă 8 vaci. Tată spune:
    -Ai văzut-o pe fiica mea? Cum adică 8 vaci?
    -Vreau să plătesc 8 vaci pentru fiica ta.
    Toată lumea din sat vorbea despre asta. N-au mai auzit aşa ceva, să plăteşti 8 vaci pentru o soţie. Ce credeţi? A ajuns să fie cunoscută în toată zona ca soţie pentru care au fost oferite 8 vaci. A devenit cea mai respectată femeie din toate triburile. Cineva i-a dat valoare şi a trăit în conformitate. L-au întrebat pe tânăr de ce a plătit 8 vaci. "Simplu. Pentru că totdeauna am vrut o femeie pe care s-o cumpăr cu 8 vaci." Nu-i aşa că-i special? A apreciat-o la valoarea aceasta. Ne uităm la soţiile noastre şi uneori par, cum să spun, în spaniolă este un cuvânt "uscate." Prin ele se reflectă spiritualitatea noastră. Este uscată pentru că nu i-ai oferit nimic. Este vina noastră. Am primit soţii pentru ca să le facem să înflorească. Soţia mea trebuie să fie supusă, dar nu înseamnă că ea e extensia mea. Ea trebuie să-mi fie un ajutor. Biblia spune că într-o zi ea va primi o piatră albă cu un nume scris pe care doar ea şi Isus îl vor şti. Adică ea are individualitatea ei şi spiritualitatea ei nu vine de la mine. Dar aceasta este responsabilitatea noastră.

    Vreau să închei şi vreau să mergem în Proverbe 31:1, "Cuvintele împăratului Lemuel. Învăţătura pe care i-o dădea mamă-sa." Proverbe 31 nu a fost scris în mod special pentru femei. A fost scris pentru tineri, ca să ştie cu ce fel de femeie să se căsătorească. Câte dintre femei aţi citit Proverbe 31? Câte dintre voi o urâţi pe femeia din Proverbe 31? Citiţi şi vă întrebaţi cum ar putea exista aşa ceva? Nimeni nu poate fi aşa. Într-o zi studiam pasajul acesta pentru că trebuia să predic şi mă întrebam cum poţi împlini aşa ceva? Soţia mea m-a întrebat ce studiam şi i-am spus că nu înţeleg cum poate cineva să împlinească cuvintele acestea? Şi ea a spuns, "Cunoşti aşa de puţin Biblia... Am să-ţi explic." Cei mai mulţi care citesc pasajul, cred că femeia aceasta face toate lucrurile într-o singură zi. Nu descrie o zi din viaţa ei, ci viaţa ei întreagă. Spune despre perioade diferite din viaţa ei, de situaţii şi circumstanţe. Nu făcea comerţ în timp ce alăpta copiii. Vedem, de asemenea, diferite etape în vieţile femeilor credincioase. Versetul 10 spune, "Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele." Dacă nu credeţi, mergeţi şi vorbiţi cu un om care are o soţie groaznică. O soţie fără virtute. Şi-l veţi vedea suferind. Nimic nu-i mai rău. Ştiu bărbaţi care trebuie să verifice contul bancar în fiecare secundă pentru că dacă nu, soţiile i-ar distruge financiar. Şi copiii sunt neglijaţi şi bărbatul trăieşte în iad. Ştiu un bărbat care venea acasă de la lucru, pregătea cina, spăla hainele, şi făcea totul. Soţia lui era imposibilă şi până la urma l-a părăsit şi a mers cu un alt bărbat. Dacă nu crezi că o femeie trebuie preţuită mai mult ca orice, atunci îţi doresc să ai un vis în care să fii căsătorit cu o femeie rea şi atunci vei vedea.

    "Inima bărbatului se încrede în ea şi el nu se îngrijorează de nimic şi nu duce lipsă de venituri." Fetelor, dacă vreţi să vă căsătoriţi, trebuie să deveniţi experte în administrarea casei. Călătoresc mult şi nu-s prea implicat în finanţele noastre. Soţia mea se ocupă de situaţia noastră financiară pentru că sunt plecat de acasă atât de mult timp. Mă surprinde de multe ori cu cât de puţine resurse poate să se descurce. Şi a reuşit să economisească 5000 de dolari pentru situaţii de urgenţă. Ce ziceți? Am dat lovitura! Nici nu trebuie să mă gândesc la lucrurile acestea. Ea poartă responsabilitatea aceasta, face şcoală acasă cu copiii, ea pregăteşte mâncarea şi copiii primesc mâncare hrănitoare. Reuşesc să mă implic în lucrare şi să scriu cărţi pentru că nu trebuie să mă îngrijorez de casa noastră. Predic în toată lumea, avem misionari în 25 de ţări şi facem atâtea lucruri pentru că am un manager expert acasă. Nu consideraţi lucrul acesta ca o binecuvântare? Nu credeţi că cere inteligență? "Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale. Ea face rost de lână şi de in, şi lucrează cu mâini harnice." Nu-i leneşă, e activă şi vrea să lucreze. "Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea." Nu-i un lucru uşor, dar şi-a pus în minte ce are de făcut. Familia ei are nevoie de mâncare, de mâncare bună, nu mâncare de la McDonald's. Mâncare sănătoasă. "Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. Se gândeşte la un ogor, şi-l cumpără." Nu ştiu dacă aţi citi cartea lui Jonathan Edwards un mare teolog care îi învăţa pe oameni în vremea coloniştilor. El spunea că a întrebat-o pe soţia lui dacă e vremea recoltelor şi ea i-a răspuns: Dragă, am adunat recoltele acum 2 săptămâni. "Se gândeşte la un ogor, şi-l cumpăra; din rodul muncii ei sădeşte o vie." Nu cheltuie banii pentru ea, ci îi reinvesteşte. Doamne, sunt atât de binecuvântat. "Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oțeleşte brațele." Odată cineva m-a întrebat:
    -Paul, tu mergi în misiune şi îţi laşi soţia în alt sat, dacă se întâmplă ceva şi cineva o atacă?
    -Atunci am să plătesc pentru spitalizarea respectivului. Mi-e milă de cine ar încerca s-o atace!
    Soţia mea spune că nu avem luxul de a fi obosiţi. Avem copii şi nu ne putem permite să ne fie teamă şi nu avem luxul de a ne dori lucrul acesta. Vin acasă şi-i spun soţiei mele că toată lumea mă urăşte, mă resping, au anulat şedinţa, scriu lucruri rele despre mine, oamenii mă urăsc şi uneori nici nu mai vreau să predic. Şi ea îmi spune, "Ăsta e rolul lor! Trebuie să mergi înapoi şi să predici!" Uneori mi-ar place să primesc puţină compasiune, să mă mângâie pe cap sau să-mi dea o gustare mică.

    "Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea." Avem problema asta pentru că ea se culcă la 2 diminiața, mă trezeşte, iar apoi nu mai pot adormi. "Ea pune mâna pe furcă şi degetele ei ţin fusul. Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde brațul către cel lipsit." Îşi conduce casa atât de bine încât poate da şi la alţii. Şi ni s-a întâmplat că au venit misionari şi le-am dat din ce am avut. Şi nici n-am ştiut că aveam. "Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu." Nu cheltuie mulţi bani, dar copiii ei sunt îmbrăcaţi în cărămiziu. Ştie ce trebuie să facă şi are o atitudine bună cu privire la casa ei. Nu se teme că economia s-ar putea schimba. Ştiu să lucrez şi sunt pregătită pentru orice. "Ea îşi face învelitori, are haine de în subțire şi purpură. Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării." Oamenii mă cunosc la lucru între liderii de la HeartCry datorită soţiei mele. Eram cu Voddie Baucham acum câţiva ani, dacă nu îl cunoaşteţi, mergeţi pe internet să-l căutaţi. E un predicator bun şi vorbeşte despre familie şi apologetică. Eram la o universitate şi răspundeam la întrebări, stăteam unul lângă altul şi trei fete s-au ridicat şi au spus că au ascultat ce spunea Voddie şi erau ofensate. Eram sigur că era vorba despre Voddie, cum ar putea cineva să fie ofensat de ce aş spune eu? Au spus, "Vrem să vă spunem că vom fi mame şi două dintre noi vom merge la medicină şi una la drept. Deci vom fi mame şi vom avea cariere." Şi Voddie a spus câteva lucruri şi eu am spus că planul lor nu se va împlini. "Cum adică nu?" Ştiţi, în medie, cât lucrează un doctor? Minimum 85 de ore pe săptămână? Poţi fi doctor dacă vrei, poţi fi avocat, dar nu vei fi şi doctor şi mamă sau avocată şi mamă. Poate vei naşte un copil şi biologic va fi copilul tău, dar va trebui să iei o decizie. Trăim într-o lume în care vrem să avem toate lucrurile. Trebuie să luaţi o decizie. Pentru că majoritatea femeilor au un copil, iar apoi merg la lucru să facă bani pentru a plăti o altă femeie care să aibă grijă de copil. Femeia iese de sub autoritatea soţului şi intră sub autoritatea unui alt bărbat care îi va spune când să vină la lucru, când să plece acasă şi ce să facă toată ziua. Şi v-a plăti pe altcineva să-i crească copiii. Dragul meu, lucrul acesta nu-i biblic. De aceea le spun tinerelor, dacă vrei să fii doctor, mergi la şcoală, dar nu te căsători. Sunt anumite decizii pe care trebuie să le iei. Nu le poţi face pe amândouă.

    Femeia din Proverbe trăieşte o perioadă în care îşi creşte copiii şi după un timp copiii ei cresc şi încep s-o ajute şi îşi porneşte o afacere în care nu-i sub autoritate altui bărbat şi chiar face afaceri cu negustori. Dar în contextul casei ei şi copiii ei sunt la o anumită etapă când au crescut spre maturitate şi sunt ajutorul ei. Trebuie să fiţi foarte atente pentru că lumea va spune că trebuie să lucraţi. Chiar şi soţul tău s-ar putea să-ţi spună că trebuie să lucrezi. Îţi spun că trebuie să fii foarte atentă. Dacă soţia mea ar lucra, probabil ar face mai mulţi bani decât mine. Şi probabil aş putea cumpăra o maşină nouă, nu una folosită. Dar nu mă interesează dacă am o maşină nouă sau nu. Am ajuns să fim convinşi că dacă femeile sunt mame şi soţii au eşuat în viaţă. De aceea ţara noastră este atât de distrusă. De aceea tinerele se căsătoresc şi nici nu ştiu să gătească. Nu ştiu cum să se ocupe de casă şi nu ştiu nimic.  Nimeni nu le-a învăţat nimic şi la fel este şi cu băieţii. Taţilor, îi învăţaţi să se roage pentru viitoarea lor soţie? Îi învăţaţi lucruri pe care trebuie să le ştie şi să le facă? Îi apreciez mult pe puritani de aceea nici nu ştiu mulţi alţi predicatori, pentru că citesc doar ceea ce au scris bătrânii care au murit. De ce? Pentru că îi iubesc mult pe puritani. Nu sunt de acord cu tot ce ziceau ei, dar îi iubesc. Pentru că dintre toţi creştinii care au trăit pe pământul acesta ei au fost singurii care au spus că Scripturile se aplică în orice domeniu din viaţă. Şi trebuie să aflăm ce spun Scripturile cu privire la toate aspectele vieţii. Deci şi-au condus vieţile după Scripturi. Aţi auzit multe minciuni despre puritani, că erau împotriva iubirii romantice. Dar nici nu vă imaginaţi ce poezii le scriau soţiilor lor. Bărbaţii învăţau despre romantism din Cântarea Cântărilor. Cum trebuie să mă îmbrac? Cum să cresc băieţii? Au primit toate răspunsurile din Biblie. Şi noi credem în Isus, suntem salvaţi iar apoi, trăim exact ca lumea. Poate puţin mai conservativi. Dar nu-i biblic. Calvin şi Luter au fost urâţi de biserica catolică din cauza reformei. Au fost urâţi din cauza doctrinei bazate doar pe credinţă. Şi biserica catolică i-a urât pentru că ei credeau că primim justificare prin credinţă, nu prin fapte. Dar au fost urâţi şi din cauza părerilor lor cu privire la căsătorie. Au fost urâţi din cauza părerilor lor cu privire la copii. Pentru că până atunci, bărbaţii trebuiau să se căsătoarească cu scopul de a popula pământul. Calvin şi Luter nu au fost de acord! Deci bărbaţii trebuie să se căsătorească şi să aibă copii, bărbaţii trebuie să îşi iubească soţiile în aşa fel încât să demonstreze, prin dragostea şi bunăvoinţa lor faţă de şotii, dragostea şi îndurarea lui Hristos faţă de biserică. Şi asta a schimbat totul. Copiii trebuie crescuţi cu teamă de Dumnezeu și de tatăl lor, nu de preot! Aţi fi surprinşi cât de mult gândiţi ca şi catolicii. Pentru că v-aţi trimis copiii înapoi la preoţi. Sau la şcoala duminicală. Sau la un lider de tineret cu gel în păr, care nici nu ştie ce înseamnă să fii bărbat. De obicei nu-s aşa de rău. Dar soţia mea mă face să spun lucrurile acestea.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2159
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni