Am declarat în mod oficial război îngrijorării. Prevedem o zi în care îngrijorarea este de domeniul trecutului, în care ieșim din valea zbuciumului și trăim zile marcate de pace și de o panică tot mai mică. Sunt foarte recunoscător că sunteți parte a acestui serviciu azi, fie că ne urmăriți online, fie că sunteți în camerele de rezervă și, restul, aici în auditoriu. Sunt foarte recunoscător că sunteți aici. Apostolul Pavel ne-a lăsat o prescripție și, în câteva momente, o vom citi împreună. De fapt, în ultima predică a seriei, vă voi chema pe toți să stăm în picioare și să-l citim împreună ca respect pentru Domnul. Înainte de a citi acest pasaj, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru această onoare a mea, acum când vă voi prezenta ultimul mesaj al seriei. De fapt, aceasta este ultima săptămână a perioadei mele de predicare la Biserica Oak Hills. Am parcurs împreună trei serii, începând cu „Călătorind ușor” în ianuarie, apoi „100 de oameni fericiți” și acum, primăvara și vara, descoperim o cale să ne luptăm cu îngrijorarea. Câteodată cred că Dumnezeu este părtinitor cu mine. Chiar cred. Cred că nu e corect cât de bun este cu mine. Nu doar că ajung să predic, ci ajung să predic celei mai minunate biserici din întreaga umanitate, Biserica Oak Hills. Sunteți extraordinari și nu vă pot spune cât de entuziasmat sunt în fiecare week-end să am acest privilegiu. Sunt foarte entuziasmat pentru ceea ce Randy a pregătit pentru următoarea perioadă a anului și vreau să știți, acum când eu intru într-o perioadă a călătoriilor, oriunde sunt, în orice oraș și pe orice coastă, mă voi gândi la voi. Veți fi în mintea și inima mea. Vă iubesc foarte, foarte profund și vă apreciez.

    Acum, pentru ultima dată haideți să recităm antidotul lui Dumnezeu pentru îngrijorare. Dar de data aceasta să stăm toți în picioare. Umpleți-vă plămânii cu aer, inimile cu speranță, rostiți cuvintele din suflet. Umerii drepți, zâmbetul pe buze. Cuvintele vor apărea pe ecran, deși mulți dintre voi nu mai aveți nevoie de ele, le-ați memorat. Dar dacă aveți nevoie de ele, iată-le. Să le spunem împreună. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

    Mulțumim, Doamne, pentru acest pasaj frumos. Te rugăm, fă să-l putem primi. Iartă pe vorbitorul nostru, păcatele lui sunt prea multe pentru a fi numărate. Ajută-ne să-L vedem pe Isus. Doar pe Isus. Prin Hristos ne rugăm și toată biserica spune „amin”.

    Este ora 2:30 dimineața și tu nu poți să dormi. Ți-ai aranjat perna, ți-ai ajustat pătura, te-ai întors prima dată pe o parte, apoi pe cealaltă; nimic nu ajută. Chiar ai nevoie să dormi. Tot restul lumii doarme. Soțul/soția sforăie precum un grizly în hibernare. Niciun zgomot din camera copiilor. Chiar și câinele stă ghemuit la capătul patului. Toată lumea doarme, cu excepția ta. Și chiar ai nevoie de somn. Pentru că în șase ore începi o slujbă nouă. Vei fi într-un birou nou. Un capitol nou. Vei intra într-o altă lume. Vei fi bobocul unei echipe de navigare. Și te întrebi dacă ai făcut decizia corectă. Ai auzit că șeful este exigent, știi că economia e în declin. Competiția crește. Pe lângă astea, ai 23 de ani, este prima ta slujbă, vii direct din facultate. 23 de ani cu doi copii de hrănit și o familie de îngrijit. Ai 43 de ani – ultima victimă a șomajului și a reducerii de personal. Ai 53 de ani – nu e vârsta ideală să-ți schimbi cariera. Ai 63 de ani – ce s-a întâmplat cu planurile de pensionare și vizitatul nepoților? Iată-te începând din nou. Iată-te treaz de-a binelea. Nu contează vârsta, schimbarea apare. Întrebările cad precum grindina. „Voi face destui bani? Îmi voi face vreun prieten? Voi avea propriul birou? Voi fi în stare să învăț programul de software? Voi învăța limbajul de navigare? Voi fi în stare să găsesc baia?” Și nu poți adormi. Simți că-ți zvâcnește ceva la gât în spate. Această zvâcnitură atrage un întreg lanț nou al îngrijorării. „Am cancer? E o tumoră? Bunicul a avut o tumoră. A făcut chimioterapie timp de un an. O, nu! Slujbă nouă și chimioterapie? Cum voi fi în stare să...? O, vai! Oare asigurarea îmi va acoperi asta? E o condiție pre-existentă? Ce mă voi face?” gândurile acestea răcnesc în mintea voastră precum o tornadă în Texas. Aruncă spre cer orice vestigiu al păcii. Trece încă o oră, 2:30 devine 3:30. Led-urile verzi ale ceasului sunt singurele lumini din camera ta. De fapt, sigurele lumini din lumea ta. Îți acoperi capul cu perna. Simți că-ți vine să plângi.

    Ce înseamnă toate astea? Ce înseamnă toată această trepidare? Ce înseamnă tot acest apus de soare, toată această îngrijorare, toată această lipsă de odihnă, toată insomnia? Ce înseamnă? Vă pot spune ce înseamnă? Înseamnă că sunteți o persoană. Înseamnă că sunteți om. Înseamnă că v-ați născut într-o lume dificilă, pe o planetă în schimbare. Nu înseamnă că sunteți subdezvoltați emoțional. Nu înseamnă că sunteți bolnavi mental. Nu înseamnă că sunteți un pămpălău sau o fetiță. Nu înseamnă că ați luat decizia greșită, nu înseamnă că sunteți un eșec, nu înseamnă că nu aveți credință. Nu înseamnă că sunteți un om de nimic. Nu înseamnă că sunteți posedați de demoni. Nu înseamnă că v-au dezamăgit părinții și nu înseamnă că v-ați dezamăgit părinții. Și nu înseamnă că trebuie să vă petreceți viața în acest ciclu al îngrijorării. Nu înseamnă că vă veți îngrijora pentru restul vieții așa cum a făcut-o bunicul vostru sau cum a făcut-o mama voastră. Asta nu se transmite din generație în generație. Și, acest lucru este important, nu înseamnă că nu sunteți creștin.

    Și creștinii se luptă cu îngrijorarea, pentru Numele lui Dumnezeu! În grădina Ghetsimani, în noaptea dinaintea crucificării Sale, Isus s-a rugat de trei ori „îndepărtează paharul de la Mine”. S-a rugat atât de intens încât a bătătorit pământul. Iar inima lui a pompat sânge în sistemul Său circulator cu o așa ferocitate încât capilarele s-au spart și râulețe de sânge au început să-I curgă pe față. El a fost îngrijorat. Dar El nu a rămas îngrijorat. El Și-a încredințat temerile Tatălui ceresc. Și ne învață și pe noi să facem același lucru. Îngrijorarea vine o dată cu viața, da. Dar, pur și simplu, nu trebuie să ne domine viața. Prezența îngrijorării este inevitabilă. Dar închisoarea îngrijorării... Ei bine, aceasta este opțională. Dumnezeu ne-a dat o rețetă, o prescripție, ascunsă într-o mică epistolă de 4 capitole, numită Filipeni, scrisă de apostolul Pavel. Și este precum o prescripție pentru îngrijorare. Și pe măsură ce împachetăm această serie și ne dăm înapoi puțin pentru a ne uita la pasaj într-o imagine de ansamblu – în loc de frază cu frază – ne trezim că acest pasaj urmează o secvență foarte practică. Sunt vreo patru pași ascunși în aceste versete.
    1. Bucurați-vă în Domnul!
    2. Cereți Domnului!
    3. Lăsați-vă problemele în mâna Domnului!
    4. Meditați la lucrurile bune!

    Pasul unu, pasul doi, pasul trei, pasul patru. Ne bucurăm, facem o cerere, ne bazăm pe Domnul și, apoi, repetăm ceea ce El a făcut, având în minte gânduri pozitive. Pasul unu, pasul doi, pasul trei, pasul patru. Asta-mi seamănă mie cu ceea ce consultanții numesc „arbore de decizie”. Poate l-ați văzut. Atunci când ați aveți o întrebare, puteți scrie pe Google „arborele de decizie” și veți vedea un model, arată precum un arbore genealogic. Și începe cu întrebarea ta, apoi răspunsul unu este răspunsul cutare, răspunsul doi este răspunsul cutare. Opțiunea unu te va duce aici, opțiunea doi te va duce acolo.

    Ei bine, apostolul ne-a lăsat și nouă un arbore al deciziei să-l folosim în acele momente de la ora 2:30 când nu putem dormi. El ne ajută să învățăm cum să gândim lucrurile, prin ajutorul lui Dumnezeu și să ieșim din valea îngrijorării. Este un fel de arbore de decizie. De fapt, i-am dat o poreclă, arborele de liniștire. Și am gândit că am fost foarte deștept. Evident, voi nu ați crezut la fel. Arborele de liniștire se află pe acest pliant pe care l-ați primit la intrare. Acest pliant e menit să vă dea rezumatul întregii serii de predici. Sper că îl veți lua și în veți pune undeva de unde îl veți putea scoate în mod regulat. Și sper și că veți revizui anumite lucruri din tot ce am discutat în ultimele două luni jumătate. Pe spate veți găsi pasajul pe care l-am studiat și apoi veți vedea înșirate cu buline unele din promisiunile care reies din acest pasaj. Și, apoi, pe această parte, avem arborele de liniștire. Nu ați mai auzit despre un astfel de arbore de liniștire, dar pun pariu că ați petrecut foarte mult timp cu arborele de îngrijorare. Are ramuri zburdalnice, zboară și se îndoiesc și e greu să te ții de ele. Rezidenții arborelui de îngrijorare își petrec tot timpul ținându-se strâns de el de teama să nu cadă. Dacă ești gata să ieși din livada cu arbori de îngrijorare și să explorezi o nouă livadă de arbori voinici, stabili, care oferă umbră și care sunt bine înrădăcinați, numiți arbori de liniștire, atunci acest pasaj este pentru tine.

    Uitați cum funcționează. Începeți cu întrebarea care se află sus pe pliant, „Ce vă îngrijorează?” Îmi imaginez că fiecare dintre voi poate să răspundă la întrebare chiar acum. Ceva vă îngrijorează. Și toate ispitele noastre și tendințele noastre sunt să ne concentrăm pe acea problemă. Să o analizăm, să ne gândim la ea. Dar aceasta este o greșeală. Primul pas nu e să analizăm noi problema, ci să ne întoarcem privirile spre Tatăl nostru. Cu cât mai mult ne gândim la problemă, cu atât mai mare devine. Acesta este un model distructiv de gândire. Iată o idee mai bună. Întoarceți-vă ochii dinspre problema voastră și, doar pentru câteva momente, sărbătoriți-L pe Dumnezeu. Cum spune apostolul, „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă!” Acest lucru poate vă surprinde. Faptul că lucrul cel mai rapid pe care trebuie să-l faceți în a vă ocupa de problemă nu este să vă concentrați pe ea, ci să vă concentrați întâi pe Tatăl vostru ceresc. Cu cât vă fixați mai mult privirea pe problemă, cu cât meditați mai mult la ea, cu atât mai mult tinde să crească. Dar cu cât vă gândiți mai mult la Tatăl ceresc, cu atât mai mult problema își micșorează dimensiunile.

    Iată ce a făcut psalmistul. Vă amintiți de acest pasaj din Psalmul 121:1? „Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” Vedeți intenționalitatea? „Îmi ridic ochii!” Ochii sunt pironiți din start asupra problemei. Așadar, a trebuit să spună, „Bine, îmi voi ridica ochii. Mă voi uita spre Cel care îmi va da ajutorul. El a făcut cerurile și pământul! Îl voi sărbători pe El!” Așadar, refuzi să te holbezi la situația neplăcută. Alegi să nu meditezi la dezastru. Nu câștigi nimic întorcându-ți privirea spre problemă. Câștigi totul prin a-ți întoarce privirile spre Domnul. Aceasta a fost lecția pe care apostulul Petru a învățat-o pe marea furtunoasă a Galileii. Vă amintiți noaptea în care s-a stârnit furtuna și valurile s-au ridicat mai mari de trei metri. Petru a știut că barca lor nu putea să supraviețuiască în acele valuri bătute de vânturi. El a fost primul care L-a întrebat pe Isus dacă poate să iasă din barcă. Când L-a văzut pe Isus mergând pe apă prin furtună înainte lor, Petru a strigat (Matei 14:28-30), "„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape”. „Vino!” i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”" Atât timp cât ochii lui Petru priveau spre fața Salvatorului său, el putea face imposibilul. Și când a început să se scufunde? Când ochii săi și-au mutat privirea dinspre fața Salvatorului său spre forța furtunii. Dacă simțiți că începeți să vă scufundați, pironiți-vă privirea spre Tatăl vostru ceresc. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul!” Dacă vă scufundați este pentru că nu vă uitați spre Tatăl.

    Așadar, auto-corectați-vă! Ridicați-vă ochii! Uitați-vă spre munți, de unde vă va veni ajutorul? Uitați-vă la Isus, țineți-vă privirea spre El și vă veți găsi puterea. Acesta este mesajul lui Pavel. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă!” De parcă nu era suficient să ne spună o dată, a trebuit să ne spună de două ori. Doar „bucurați-vă în Domnul! Iarăși zic, bucurați-vă!” Sărbătoriți ceea ce a făcut Dumnezeu! În cartea Filipeni, după cum am arătat până acum, apostolul Pavel celebrează două atribute ale lui Dumnezeu: suveranitatea lui Dumnezeu și mila Sa. Și puneți-vă o întrebare, „Este Dumnezeu suveran peste această circumstanță?” Oricare ar fi ea. Este El suveran peste această circumstanță? Și răspunsul este „Da”, pentru că El este suveran peste toate. Poate că îngrijorarea voastră nu vine dintr-o misfortună, ci dintr-un pas greșit. Atunci puneți-vă întrebarea, „Este harul lui Dumnezeu suficient de mare să acopere acest păcat?” Și răspunsul este întotdeauna „Da”. Și, astfel, celebrați cine este Dumnezeu, vă bucurați în Domnul.

    Și după ce ați făcut asta, mergeți la pasul doi. Îi cereți ajutor lui Dumnezeu. Cereți ajutorul. Vă amintiți, „aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu”? Teama declanșează fie disperarea, fie rugăciunea. Teama întotdeauna declanșează fie disperarea, fie rugăciunea. Alegeți înțelept. Dumnezeu a spus (Psalmii 50:15), „Cheamă-Mă în ziua necazului.” Isus a spus (Matei 7:7), „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide.” Amândoi, atât Dumnezeu, cât și Isus – Dumnezeu pe pământ, vă invită. Ei spun ca de fiecare dată când veți vorbi, Ei vor asculta. Așadar, „aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu”. L-ați sărbătorit pe Dumnezeu, acum Îi cereți ajutoul. Cereți în mod specific și cereți pe baza promisiunilor lui Dumnezeu. Aduceți cererile voastre în mod specific. Exact cum a făcut Isus în grădina Ghetsimani, „Îndepărtează paharul acesta de la Mine”. O rugăciune foarte simplă. Mama lui Isus a venit la El la nunta din Cana și I-a spus, „Nu mai au vin”. Nu trebuie să fie lungă, nu trebuie să fie poetică, nu trebuie să fie elaborată. Rămâneți la ceea ce aveți nevoie. „Iată cererea mea.” Apoi vă bazați pe o promisiune. „Tu ai spus că mă vei auzi. Tu ai spus că mă vei ajuta să trec prin asta.” Îi amintiți lui Dumnezeu ceea ce a spus, nu pentru că El uită, ci pentru că noi tindem să uităm. Așadar, stați înaintea lui Dumnezeu bazați pe promisiunile Sale. Scriitorul cărții Evrei scrie în 4:16, „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului.” Nu cu timiditate, nu cu fală. Doar cu încredere. Suntem încredințați că El ne va asculta.

    După ce ați făcut și pasul acesta, atunci puteți lăsa totul în seama lui Dumnezeu. V-ați bucurat, ați sărbătorit, I-ați cerut ajutor lui Dumnezeu, iar acum puteți lăsa totul în grija Lui. Și Dumnezeu își va face partea Sa. Filipeni 4:7: „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Deci Îl lăsați pe Dumnezeu să preia conducerea. Îl lăsați să facă ceea ce este atât de dornic să facă, anume să vă păzească inimile și mințile, să ocupe două scaune: scaunul intelectului și scaunul emoțiilor. Deci, lăsați-L pe El să păzească aceste lucruri. Iar pacea Lui va fi în jurul vostru precum o fortăreață, protejându-vă. Apostolul Pavel spunea în 1 Tesaloniceni 5:24: „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” Deci aveți o anumită problemă. V-ați bucurat în capacitatea lui Dumnezeu să o rezolve, o aduceți înaintea Lui, cereți ajutor în mod specific și apoi lăsați totul în grija Lui. Acesta poate fi cel mai dificil pas. Pentru că atunci când spunem că lăsăm totul la picioarele Lui, ne întoarcem de acolo și după ce am parcurs jumătate de drum, ne întoarcem înapoi și încercăm să rezolvăm noi problema. Este greu, nu-i așa? Câți dintre voi sunteți la mijlocul distanței între cererea adusă și răspunsul primit? Este greu să o lăsăm în seama Lui, nu-i așa?

    Ați mers vreodată la un magazin de reparații pentru a lăsa acolo un calculator sau un laptop să fie reparat? Sau mașina de tuns iarba. Vi s-a stricat vreodată ceva și ați mers la cineva să o repare? Cum se procedează? Care e protocolul? Ei bine, întâi realizați că ceva s-a stricat, apoi îl duceți la persoana care poate repara. Aduceți cererea voastră, le spuneți ce s-a întâmplat și ce faceți mai apoi? Vă întindeți sacul de dormit și rămâneți acolo lângă el? Nu? Îl urmăriți, îi dați sugestii. Nu? Îl așteptați după fiecare mișcare. Îi arătați că timpul se scurge, ar fi bine să se grăbească. Haide, haide, haide! Nu? Ce faceți? Lăsați totul în seama lui cu promisiunea că el vă va anunța când a terminat. Lăsați problema voastră în grija Domnului. Lăsați-o! Și oricând apare emoția îngrijorării, iată ce să spuneți: „O, dar eu am lăsat asta în grija lui Dumnezeu! Este pe mâini bune.” Haideți, repetați după mine aceste cuvinte: „Subsemnatul prin prezența, renunț la titlul de conducător al universului.” Felicitări! În urma acestor cuvinte, nu mai sunteți responsabili de conducerea lumii!

    Și ați luat acea problemă... Sincer, intenția mea nu e să diminuez greutatea problemelor voastre; știu că sunt grele și că unele sunt extraordinare, dar Dumnezeu este puternic și e măreț. Și nu veți reuși nimic încercând să rezolvați de unul singur. O luați și o lăsați înaintea Lui. Astfel, aveți toată materia cenușie a creierului vostru disponibilă. Toată capacitatea celulelor neuronale care se îndrepta spre îngrijorare trebuie să fie folosită pentru ceva, nu-i așa? Deci ce ne spune apostolul? Ei bine, acum că toată această capacitate a creierului este eliberată, de ce să nu folosiți acea parte a creierului pentru a medita la altceva? În loc să meditați la acea problemă, întoarceți-vă atenția spre ceea ce este bun. Meditați la lucrurile bune. Filipeni 4:8: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Să nu mai fiți consumați de îngrijorare din moment ce acest predicator vi-a spus să fiți mofturoși cu privire la gândurile voastre, să începeți să fiți grijuli cu privire la ceea ce vă gândiți, să fiți atenți la ce e în mintea voastră. Acum vă veți păzi cu grjiă gândurile voastre.

    Faceți ceea ce a făcut buna mea prietenă, Caron Hill. Week-end-ul acesta vor fi zece ani de când Caron Hill, colaboratoarea mea de mulți ani și o prietenă dragă, a fost diagnosticată cu cancer de sân triplu negativ. Și veștile acestea i-au tăiat respirația. Scria așa: „Știam că nu voi putea face față dacă voi lupta de frică. În timp ce mă rugam, Dumnezeu îmi amintea că al Său Cuvânt are scopul de a fi un adevărat ghid pentru traiul nostru chiar și în aceste vremuri dificile. Acest pasaj din Filipeni este aici tocmai pentru astfel de vremuri. Și a devenit prietenul meu constant. Mi-am făcut un mic card pe care-l puteam lua cu mine atunci când aveam programare la doctor. Chimioterapie, testări sau internări. Și de fiecare dată când am simțit aceste gânduri nepoftite întorcându-se, mă uitam la card făcând o listă în mintea mea cu tot ce știam că e drept, curat, vrednic de iubit, și așa mai departe. În momentul în care eram gata cu lista, Domnul restaurase deja pacea în duhul meu. Un simplu card care-mi era un rapel al faptului că nu Dumnezeu este autorul fricii sau a durerii, ci mai degrabă pretendentul și mângâietorul sufletului meu.” Caron nu a folosit cuvântul, dar ar fi putut. Ea s-a urcat în arborele de liniștire. A lăsat în urma ei livada de arbori de îngrijorare.

    Sper că veți face și voi la fel! Știu că nu e o bătălie ușoară. Știu asta. Și știu că pentru unii dintre voi aceasta este bătălia vieții. O provocare în fiecare zi. Nu mă gândesc nici pentru o secundă că, prin a reduce la un card o serie de predici sau prin a vă da anumite sloganuri istețe, problemele voastre pot fi rezolvate fără niciun ajutor. Pentru unii dintre voi, vindecarea lui Dumnezeu include terapia sau medicația. Pentru unii dintre voi, îngrijorarea nu apare doar în anumite situații, ci este cronică. Și dacă acesta este cazul, nu vă gândiți că sunteți un cetățean al cerului de clasa a doua. Dacă mergeți la un psihiatru, la un psiholog, la un medic sau apelați la medicamente să vă ajute, Dumnezeu poate folosi orice unelte să vă ajute. Și El chiar vă va ajuta! Voi trebuie doar să vă încredeți în El. Și să credeți și să vă încredeți că El vă vorbește vouă atunci când spune că „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc și sunt chemați după planul său”.

    Vă las cu acest gând. Dumnezeu chiar este de partea voastră. El nu stă la distanță cu mâinile în sân, spunând: „Îi las pe ei să se descurce.” El este de partea voastră, lucrând pentru voi, îngrijindu-se de colțișorul vostru. Am un prieten pe nume Bill Fry, un om pentru care am mult respect. A slujit timp de mulți ani la episcopia de aici din sudul Texasului. Povestește întâmplarea următoare în cartea „Dansul speranței”. Când avea 11 ani, hoinărea în jurul fermei unde a fost crescut în Georgia, căutând bușteni. Treaba lui era aceasta, să scoată buștenii din pământ și să îi taie pentru a-i putea folosi ca lemne de foc. A găsit un buștean mare de pin. Și încerca să îl scoată din pământ. Dar era atât de bine adâncit în pământ încât nu l-a putut clinti. Avea doar 11 ani, oricum. Dar încerca, trăgea de el, îl împingea. Îndată a apărut tatăl său. Tatăl său îl privea, nu a spus nimic pentru o vreme. Și după câteva momente, tatăl lui Bill a spus: „Cred că știu care e problema ta.”
    Bill a spus: „Care?
    Tatăl i-a răspuns: „Nu-ți folosești toată puterea.”
    Bill s-a simțit jignit: „Am muncit toată ziua și am muncit din greu.”
    Tatăl îi spune din nou: „Dar nu îți folosești toată puterea!”
    Bill a spus: „Ce?”
    Iar tatăl său i-a răspuns: „Nu mi-ai cerut să te ajut!”

    Cere Tatălui tău să te ajute! Pentru mulți dintre voi, îngrijorarea e precum lupta cu buștenii din pământ. Și rădăcinile adânci ale lungilor și încorporatelor voastre îngrijorări nu vor ieși peste noapte. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor ieși. El ne-a dat aceste promisiuni. În timp, veți descoperi o pace despre care nu ați știut că a existat. Cu o anumită ocazie, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Isaia să mângâie un rege, regele Ahaz. Și în Isaia 7:2 spune că inima lui Ahaz și inima poporului tremura cum „se clatină copacii din pădure când bate vântul.” Îmi pare că se aflau într-o crescătorie de arbori de îngrijorare. Dar Dumnezeu i-a dat acest cuvânt lui Isaia (7:4): „Spune-i: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic.” Asta vă spune Dumnezeu și vouă. Luați seama, păziți-vă gândurile, fiți liniștiți. Celebrați-L pe Dumnezeu. Cereți-I Ajutorul lui Dumnezeu. Lăsați-vă problemele în grija Lui. Și Meditați la lucrurile bune. C-A-L-M. Fiți calmi și nu vă îngrijorați. Amin?

    Deci, Doamne, aceasta este rugăciunea noastră: ajută-ne să facem doar acest lucru. Sărbătorim cine ești Tu, planul Tău suveran, Îți cerem ajutor, lăsăm grijile noastre în seama Ta, le lăsăm la Tine și ne îndreptăm atenția să medităm la ceea ce vrei Tu să medităm. Aceasta este rugăciunea noastră prin Hristos și toată biserica spune „amin”.