Să ne deschidem Bibliile la 1 Tesaloniceni, capitolul 2. Vom începe cu versetul 6, chiar dacă am vorbit despre versetul 6 și săptămâna trecută, vom începe să citim de la el. Capitolul 2, versetul 6, "N-am căutat slava de la oameni: nici de la voi, nici de la alții, deși, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți. Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte, ca să nu fim sarcina niciunuia din voi, și vă propovaduiam Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteți martori, și Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă și fără prihană față de voi care credeți. Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream să vă purtați într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăția și slava Sa." Să mergem înaintea Domnului în rugăciune. Și vă rog să vă rugați!

    Tată, vin înaintea Ta, știind că a predica Cuvântul Tău este un lucru imposibil. Și, Doamne, că totul este zadarnic dacă Duhul Tău nu lucrează în noi, arătând bunătatea Ta, învățându-ne adevărul. Tată, te implor să ne ajuți să nu ne limităm doar la a învăța adevărul, dar și să-l aplicăm inimilor noastre, să vină cu o mare mustrare, cu simțul datoriei și al angajamentului. Tată, îmi cunoști inima, îmi cunoști mintea. Tu știi cât de slab sunt, așa că, Tată, te rog să-mi dai putere să vorbesc clar și cu îndrăzneală. Doamne, cuvintele poate fi confuze și este în regulă. Dar ajută poporul Tău, ajută-l să crească în Hristos, ajută-l să arate, Doamne, frumusețea Evangheliei. Și ajută-ne pe noi, cei din misiune să le arătăm prin viețile noastre toate acestea. Doamne, îmi pare atât de rău pentru toate eșecurile mele. Doamne, am o mare speranță că Tu, care ai început o lucrare bună în mine și în noi toți, o vei și termina. Deci, ajută-ne, Doamne! În Numele lui Isus, amin.

    În capitolul 2 am învățat ceva foarte important: Pavel a fost acuzat. A fost acuzat groaznic de către necredincioșii păgâni și de către necredincioșii iudei din Tesalonic. Ei l-au atacat continuu în încercarea lor de a crea disensiuni între el și alți misionari și noii convertiți din Tesalonic. Și astfel, Pavel răspunde acuzațiilor lor. Pavel nu se apără pe sine de dragul reputației sale, dar el realizează în această situație că reputația sa este strâns legată de cea a Evangheliei și astfel el trebuie să se apere. În ultima săptămână am privit la două lucruri pe care ni le spune Pavel pentru a demonstra că el cu adevărat este un om al lui Dumnezeu, că el cu adevărat este un purtător al mesajului lui Dumnezeu. Prima dovadă pe care o pune pe masă este aceea că el a trecut prin suferințe. Și argumentul din spusele lui Pavel este, ascultați, "Atunci când am fost în Filipi, aproape am fost omorât. La venirea în Tesalonic, am predicat același mesaj, am trecut prin și mai grea încercare. Și nu credeți că dacă aș fi fost un șarlatan, așa cum o spun toți acești oameni, nu credeți că în acest caz nu ar fi trebuit să îmi schimb mesajul predicat? Adică, după ce nu am obținut ca șarlatan ceea ce căutam, adică faimă, confort și bani, dar am obținut pietre, dezaprobare și închisoare, nu credeți că ar fi trebuit să-mi schimb mesajul?" Și astfel, dovada că Pavel este cu adevărat un om al lui Dumnezeu, este că suferă, dar totuși continuă cu același mesaj. Cât de diferiți sunt așa-zișii oameni ai lui Dumnezeu de astăzi, care adesea își folosesc prosperitatea și viața ușoară, ca dovezi că sunt oameni ai lui Dumnezeu. Apoi el continuă și vorbește prin îndemnuri, un mod a predica, dar el nu se predică pe sine, și nu predică pentru câștig, ci el predică un mesaj unic, pe care refuză să îl schimbe. Refuză să îl schimbe. Așa că aceste două dovezi au fost puse în fața noastră săptămâna trecută și acum urmează să continuăm.

    Ne uităm în versetul 6, el spune, "N-am căutat slava de la oameni: nici de la voi, nici de la alții, deși, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste." El spune aici, "Ca apostoli ai lui Hristos am fi putut avea dreptul să pretindem asupra voastră o autoritate indiscutabilă." Sau, cum spune Calvin, "ascultare necondiționată". "Am fi putut avea asupra voastră, și pretinde de la voi absolut orice." Dar el spune, "Nu am făcut acest lucru. Noi nu ne-am folosit de autoritatea noastră în acest mod." Ajungem la versetul 7 și folosește din nou cuvântul "dar". Este o foarte puternică antiteză în limba greacă și astfel se creează un contrast. El spune, "Ei spun aceste lucruri despre mine. Dar acum vă voi spune contrariul, vă voi spune adevărul." Și iată ce spune el, "Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii." Iată, "ne-am arătat". Acesta este foarte important, am mai văzut acest cuvânt și înainte. Este de fapt cuvântul "ginomei" care înseamnă "am devenit". "Am devenit blânzi în mijlocul vostru." Asta nu înseamnă că atunci când a ajuns acolo nu a fost blând, și pe măsură ce lucrurile au avansat, el a devenit blând. Nu asta spune el. El spune un lucru foarte important. El spune, "Când am ajuns acolo, la început voi nu știați nimic despre noi. Nu ați tras consluzii pripite, cum că noi am fi niște persoane blânde, fără a avea nicio dovadă. Nu. Pe măsură ce noi am stat cu voi și am locuit printre voi, voi ați privit la viețile noastre, și în ochii voștri noi am devenit blânzi. Noi am ajuns să merităm acest calificativ. De aceea voi ați văzut că noi eram, ați văzut aceasta la noi.

    Îmi amintesc cum reveneam mereu și mereu la capitolul 1 și la începutul capitolului 2, unde este folosit cuvântul grecesc "oida" care înseamnă "voi știți", adică "voi cunoașteți prin percepere, prin observare, ce fel de oameni suntem noi." Hai să ne oprim o clipă și să ne gândim la acest lucru. Nu este uimitor și n-ar trebui să ne dorim să fie așa și în viețile noastre? Nu doar de la amvon, te uiți la o predică ce se ține la amvon, sau cineva se uită la tine ca și când ai evolua pe o scenă. Nu. Dar dacă cineva îți urmărește comportamentul din viața de zi cu zi, și după luni și luni de observare a fiecărui gest, poate spune "acesta este un om blând", "aceasta este o femeie blândă". Nu asta este ceea ce ne dorim? Dar nu vă ațintiți privirile asupra mea. Pentru că dacă are cineva dreptul, acela sunt eu. Nu sunt în mod special înzestrat cu blândețe. Sunt un fel de taur într-un magazin chinezesc. Dar putem deveni așa. Ei și-au lăsat hainele în grija lui Pavel când l-au omorât pe Ștefan cu pietre. El nu a fost blând. Era capabil să îți scoată ochii pentru cel mai neînsemnat lucru din Lege, dar iată ce a făcut Isus din el. El este blând nu numai printre iudeii credincioși, el este blând și cu păgânii, care nu cunoșteau nimic despre Dumnezeul cel Adevărat. El spune, "Așa sunt. M-am arătat blând în mijlocul vostru." Și la fel și Sila și Timotei, și ceilalți bărbați, și nu este uimitor, nu este vorba numai de Pavel. Nu este numai Pavel, pentru că el este apostol. Și ceilalți care erau cu el fuseseră schimbați și ei. Tu spui, "Frate Paul, de ce eu nu sunt schimbat? Uneori mă întreb de ce nu sunt și eu schimbat." Chiar îți dorești cu adevărat acest lucru? Chiar urmărești să se petreacă acest lucru cu viața ta? Dacă tu și cu mine am dori cu adevărat, atunci nu ne-am mai ambala și mania de câte ori lucrurile nu merg cum vrem noi, de câte ori cineva se poartă cum nu vrem noi să se poarte. Am vedea lucrurile cum le vede Dumnezeu, folosind încercările Lui pentru a ne schimba, pentru a deveni diferiți. Pavel spune, "Ne-am arătat blânzi." Cuvântul "blânzi" din acest context mai poate fi tradus și prin "binevoitor", care denotă bunătatea.

    Doresc să mergem pentru câteva clipe la 2 Timotei 2:24, "Și robul Domnului nu trebuie să se certe." Noi trebuie să ne certăm. Uneori, Pavel s-a certat, atunci când adevărul era nesocotit, dar el nu a fost o persoană certăreață, el nu și-a îndeplinit misiunea purtând discuții în contradictoriu, el a mers în misiune pentru a proclama adevărul. "Nu trebuie să fie certăreț ci să fie binevoitor" - este același cuvânt care aici înseamnă "blând". Deci "blând" este opusul cuiva care tot timpul se ceartă. Unul din lucrurile pe care nu trebuie să le gândești atunci când te afli în această situație este, "Aceasta este personalitatea mea." Pentru că de fiecare dată când spui lucrul acesta, te afunzi și mai adâncă robie. Deci spune "Robul Domnului nu trebuie - este o cerință - nu trebuie să se certe, ci să fie bland cu toți." Chiar și cu cei mai dificili. Cu persoanele care cu adevărat își confirmă numele de tăioși, care în mod constant irită. El spune, "Trebuie să fie cu toți - nu este o opțiune - în stare să învețe pe toți." Doresc să priviți la un aspect. Această notă de blândețe și răbdare, ambele, două lucruri diferite, a fi capabil să învețe, realizați că sunt puse la același nivel al cerințelor unui om al lui Dumnezeu? Nici nu te-ai gândi că un om al lui Dumnezeu nu e capabil să învețe pe alții. Și iată că Pavel pune acest lucru alături de calitatea de blândețe și le așează la același nivel. Vedeți? Poate că știi tot adevărul, poate că îl proclami, îl susții și toate celelalte. Dar celelalte cerințe aici sunt blândețea, bunăvoința.

    Ne întoarcem la 1 Tesaloniceni unde spune, "Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi." Blânzi - ce cuvânt minunat. Acum priviți ce urmează apoi, "dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru" - literal "printre voi". Și ce ne spune acest lucru despre Pavel? El a fost un apostol, da? Înainte de a fi apostol, a fost evreu din evrei, ideu din iudei, fariseu între farisei. El a fost deasupra tuturor contemporanilor săi, ca fariseu. Și s-a convertit și a devenit un creștin erudit, un creștin erudit proeminent, un apostol. Totdeauna acest bărbat a fost pe treapta cea mai înaltă a podiumului, mereu a fost pe primul loc. Dar spune "ca apostol al lui Isus Hristos, ca mesager al lui Dumnezeu, am fost în mijlocul vostru." El nu se consideră într-o categorie aparte față de ceilalți. Nu se vede pe sine mai înalt, misiunea lui nu este un motiv de înălțare, de depersonalizare. El nu se îmbracă în robă să predice oamenilor, după care să plece, el rămâne în mijlocul lor, și, bineînțeles, cum ar putea ei să-i afle caracterul, dacă nu ar rămâne în mijlocul lor? Cum poate cineva să cunoască ceva despre caracterul cuiva, dacă nu îl vede, și nu atunci când este așezat pe scaunul religiozității, în liniște, cu totul în regulă, ci în viața de zi cu zi, în activitatea sa, și în toate celelalte împrejurări. "În mijlocul". "În mijlocul".

    Vreau să vă citesc ceva din Eber, este un erudit anterior lui 1 Tesaloniceni și multor alte cărți. Este un mare erudit grec. Ascultați ce spune, "Misionarii ocupă poziția unor învățători blânzi, înconjurați de studenții lor zeloși, departe de a emana o atitudine semeață și vorbind de sus ucenicilor lor, misionarii se contopesc cu ei în mod natural." Să nu mă înțelegeți greșit, chiar cred lucrul acesta. Avem bătrâni în această biserică, nu mă număr printre aceștia, așa că pot să spun că avem bătrâni în biserică. Trebuie să li se acorde respect, să fie onorați, și în același timp în care vedem acest lucru la bătrânii noștri, îi vedem printre noi, deci putem să privim la viețile lor. Și acest lucru îl face și Pavel aici și cred că este atât de prețios... Cred că cel mai potrivit cuvânt este "personabil". Poate "întrupabil", poate că este chiar acolo și îl putem vedea. Ioan, în prima lui epistolă spune, "L-am atins, L-am văzut, practic am meditat, L-am contemplat pentru că a fost în mijlocul nostru, să știți. " Și de acest lucru avem nevoie și noi astăzi, nu doar creștini în lume, întrupați, dar de asemenea, și în trup. Să nu crezi că ești un creștin ascultător și un bun membru al acestei biserici, dacă devii curios de câte ori se deschide ușa în timpul unei predici. Rostul acestei vieți trăite în trup este de a fi în mijlocul oamenilor, în așa fel încât ei să-L vadă pe Hristos în tine.

    Și el continuă, și spune, "dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru." Apoi urmează o metaforă care, pentru unii dintre noi poate fi puțin stânjenitoare, dar este o metaforă excelentă. El spune, "Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii." Vouă ce vă spune acest lucru? Ei bine, dragoste! Cred că sunteți foarte mult îndrumați să vedeți o minunată manifestare a dragostei omenești, și a unei delicatețe ca a unei doci. Este acolo ceva care se revarsă, o grijă. Acestea sunt spusele lui Pavel, astfel a fost el în mijlocul oamenilor. Dar mai este aici ceva ce trebuie observat, și cred că este foarte important. Acestea ne duc cu gândul la dragoste și tandrețe, dar și la altruism. Altruism. Ce înseamnă acest lucru? Doica nu primește nimic de la acel copil. Acel copil nu-i dă nimic. Înțelegeți acest lucru? Mama revarsă totul asupra acestui copil, copilul fiind incapabil să-i dăruiască ceva în schimb. Dar mama face acest lucru pentru bucuria și dragostea pe care ea le simte față de acest copil. Și Pavel continuă și spune un lucru similar și în versetul următor. Ea nu primește nimic. De ce? Pentru că ea este puternic motivată de dragoste și nu are nevoie. Faptul de a se dărui pe sine îi aduce bucurie și îi aduce satisfacție. Cât de des dragostea voastră și a mea nu sunt de această factură! Aceasta nu se adresează numai pastorilor, este pentru creștini, pentru părinți, pentru mamele educatoare, pentru soți și soții. Dragostea noastră, uneori nici nu o pot numi așa, deoarece, pe ce se întemeiază ea, de unde izvorăște în momentul în care nu ni se răspunde așa cum ne-am aștepta? Și o retezăm, o înăbușim. Dar nu și Pavel. Cât de mult a suferit el în inima lui, din cauza tinerilor credincioși? Din cauza neascultării lor, din cauza impurității lor, din cauza tuturor acelor lucruri în care cădeau, și încă continua să-i iubească. Deci altruismul, însăși ideea de a se dărui... Vreau să vă gândiți la următorul lucru. Această femeie nu merge la băcănie să cumpere ceva cu care să hrănească copilul, nu este vorba de ceva din exterior, ea se dă pe sine acestui copil, ce vine din interiorul ei, viața sa proprie, care se scurge din ea către acest copil. Pavel spune despre sine același lucru. El le-a dăruit nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar și viața sa. Îmi amintesc că am citit când eram la seminar ceva din Albert Schweitzer care mi s-a potrivit. Nu a fost cel mai conservator teolog din lume, dar a fost un om extraordinar. Acest lucru mi s-a întipărit în minte. A fost un teolog filozof, doctor, a fost doctor în medicină, a fost organist concertant, a fost strălucitor și a spus acestea, "Mi-am petrecut primii 30 de ani din viață, sau cam așa, devenind tot ce putem mai bine să ajung, și mi-am petrecut următorii 30 de ani din viață revărsându-mă în totalitate spre binele altora." Și el a făcut acest lucru, l-a făcut. A părăsit totul, trăind în sărăcie, slujind oamenilor de peste mări. A ținut o dată o prelegere și îmi amintesc despre acest lucru și din scrierile lui, pot să-l citez din ambele surse, dar această scriere pe care am citit-o se adresa elevilor seminarului. Și spunea, "Nu știu ce veți deveni, nu știu ce veți face, dar știu un lucru: cei mai fericiți dintre voi vor fi aceia care vor renunța la propria viață, devenind slujitorul tuturor." Renunțați la viață! Nu ați avut voi cea mai mare bucurie atunci când ați făcut acest lucru, renunțând la viață, și nu v-ați simțit ca și când ați fi mâncat un animal stricat atunci când ați fost egoiști? Știți bine acest lucru. V-a făcut să vă fie silă de voi înșivă și v-a furat bucuria. Deci aici există o motivație a altruismului, a dăruirii de sine și, de asemenea, a hrănirii. Nu se poate face acest lucru doar din amuzament, nu se poate face acest lucru doar pentru a obține o legătură, înțelegeți ce se întâmplă? Viața acelui copil depinde de laptele acelei mame. Pavel, în același mod, în timpul misiunii sale, a furnizat hrană pentru acești tineri credincioși. Aflăm acest lucru de la autorul Epistolei către evrei, îl aflăm de la Petru, laptele duhovnicesc necesar, mai înainte ca ei să fie capabili să primească hrană tare. Doica trebuie de atât de multe ori, și nu vă critic pentru acest lucru, dar spuneți, "Nu pot aștepta până când acest copil va râgâi. Dă-i mai repede hrană solidă!" Misionarii poartă aceeași povară, "O! Când vor mai crește acești copii?! Când se vor opri din a cere doar lapte și vor putea să primească și hrana solidă din Evanghelia lui Isus Hristos?" Și astfel, el spune, "Ca o doică ce-și crește cu drag copiii." Și așa a și făcut.

    Doresc să privim la expresia "crește cu drag" - "falpo" - literal înseamnă "a încălzi" sau "a transmite căldură". Este o afirmație foarte, foarte importantă. Întorcându-ne în Deuteronom, acolo găsim câteva locuri în care se vorbește despre păsări și ouă. Și scrie că dacă te plimbi prin pădure și vezi o mamă care, literal, este așezată deasupra ouălelor ei, sau stă deasupra puilor săi, nu îți este permis să îi iei pe ambii. Septuaginta este traducerea greacă a Bibliei ebraice, și când au tradus acest verset din ebraică în greacă, au folosit același cuvânt. Și ideea este nu că mama-pasăre stă deasupra puilor săi ca să-i zdrobească, dar ce face ea? Ea stă deasupra lor și are mare grijă de poziția în care stă și începe să-și fâlfâie aripile, până când îi acoperă. Și de ce îi acoperă ea? Îi acoperă ca să-i încălzească. De ce? Pentru ca ei să poată să crească. Îi mai acoperă și ca să-i apere. Și aici este aceeași idee. Că poziția misionarului față de proaspeții credincioși ar trebui să fie aceeași. Același lucru îl face și misionarul cu noii convertiți. Continuu se preocupă, îi protejează, îi încălzește, îi încurajează. Noi, ca soți - nici nu ar trebui să spun lucrul acesta - în același fel. Pentru că acest lucru are de-a face cu autoritatea. Cum se manifestă autoritatea biblică? În felul acesta se manifestă. I-am spus soției mele că abia rezist să studiez acest pasaj. Mă rănește. Sper că vă rănește și pe voi. Ideea de protecție, de atenție... Albert Barnes, dacă îmi amintesc bine, în comentariile sale la Efeseni 5, asupra căsătoriei, folosește această terminologie pe care Pavel o folosește exact în același mod în textul său. Și el spune soților, "În concordanță cu exercitarea autorității voastre, în loc să alegeți să vă exercitați autoritatea, încercați să fiți - și știu că această metaforă este puțin cam dificilă - ca Pavel, blânzi, chiar ca o doică, plină de grijă față de copii săi, așa să aveți grijă de soțiile voastre. Putem să luăm lucrurile acestea la orice nivel, nu-i așa? Proprii frați și surori în Hristos. Cum îi tratați? Da, este o vreme pentru mustrare; da, este o vreme în care să spui oamenilor că greșesc; da, este un timp în care să lupți pentru adevăr, dar în același timp, acest lucru trebuie să existe în viețile noastre. Trebuie să existe în mod clar în viețile noastre. Îmi amintesc despre un erudit care se plimba cu doi prieteni de-ai săi, cred că erau în Washington DC, în unul dintre muzeele de acolo, sau cam așa, și eruditul a început să discute cu doamna de acolo, care îi ghida și care era evident o necredincioasă. Și începând să discute, doamna a făcut o afirmație la care eruditul ar fi putut să o zdrobească, practic să o facă praf. O prinsese. Din punct de vedere apologetic era prinsă la înghesuială. Dar el nu a făcut nimic. Nu a continuat, nu a profitat de situație. Când se întorceau, prietenii i-au spus, "Ce s-a întâmplat? O prinseseși și ai renunțat? De ce nu ai continuat, să termini demonstrația?" El a răspuns, "Nu ar fi fost prea creștinește, nu-i așa? Acest lucru nu ar fi fost prea delicat". Da, sunt situații când trebuie să fim asemeni unui ciocan. Să fiți foarte atenți și să cântăriți cu atenție, mai ales când sunteți lângă oameni ai lui Dumnezeu, sau lângă oricine din viețile voastre asupra căruia aveți autoritate. Asupra căruia aveți autoritate.

    "Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii." Femeile prin natura lor au o legătură - sau cea mai mare parte a femeilor - au o foarte puternică legătură cu orice tip de copil. Știți asta. Bărbatul spune, "Soția mea cunoaște numele fiecărui copil, data de naștere, tratamentele, orice, dar eu, tot ce știu eu este că în casa mea sunt o mulțime de omuleți. Deci mamele, în mod natural, au această atitudine față de copii. Dar mai dacă este vorba de proprii lor copii... Ce întâmplări auzim din istorie, despre femei care au murit de foame, pentru ca copiii lor să trăiască. Femei care au făcut față la o mulțime de atacatori. Îmi amintesc de o întâmplare de anul trecut, în care o doamnă care conducea mașina, și când s-a întors să privească, a văzut o mașină în flăcări, bebele este în ea. Fuge să deschisă ușa și nu poate, este blocată. În momentul acela o scoate din balamale. Deci dacă voi credeți că această metaforă despre o mamă atentă care își îngrijește copilul nu ar fi despre protecție, veți avea atunci ce vedea. Încearcă să-i iei acelei femei copilul și vei vedea ce se întâmplă. Același lucru și cu o pasăre. Vă întrebați ce protecție poate oferi o pasăre, și asta pentru că nu ați trăit niciodată la o fermă. Am un prieten care mereu mă bagă în încurcături. Este mai în vârstă decât mine și mereu mă îndemna să fac lucruri prostești, pe care eu le făceam. Nu știu ce spune acest lucru despre mine, dar el îmi zice odată, "Ai curaj să te cocoți acolo și să atingi acel cuib de gaiță albastră? Este doar o gaiță albastră." L-am atins, apoi am fugit. Și nu mai țin minte după cât timp, acea gaiță albastră, care era bărbătușul, m-a murdărit cu găinaț din vârful capului și până pe gât în jos și pe tot ce avem pe mine. Vedeți, dragostea este delicată, dar este tenace, este luptătoare. Și Isus, când a spus "ferice de cei împăciuitori", nu s-a referit la un pacifist pasiv, care permite ca răul să ia amploare, ci la cineva care luptă și chiar își dă viața pentru pace. În același mod, întâlnim și aici ideea în care apostolul, venind în această biserică, venind la acest grup de oameni, cu tandrețe și în același timp cu tenacitate, o protecție, o apărare, acesta este adevăratul om al lui Dumnezeu. Totdeauna punându-se pe sine în calea tuturor acelor lucruri care rănesc sau care se năpustesc asupra oamenilor lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul semn distinctiv al unui creștin, adevăratul semn dictinctiv al unui tată, adevăratul semn distinctiv al cuiva care are autoritate.

    Spune, "Dimpotrivă, ne-am arăta blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii." Apoi continuă în versetul 8 și spune, "Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți." Acum spune "în dragostea noastră fierbinte pentru voi", frază care literal înseamnă dorință arzătoare, dorință puternică, năzuință. Doresc să vă pun o întrebare. Când folosim Cuvântul lui Dumnezeu pentru a arăta dreptatea și justețea inimii noastre, aveți o dorință arzătoare, o dorință puternică, o năzuință pentru poporul lui Dumnezeu? Nu vorbesc despre poporul lui Dumnezeu la nivel global, vorbesc despre poporul lui Dumnezeu din această biserică. Așa trebuie să fie un misionar al lui Hristos, dar pe de altă parte, așa ar trebui să fim și noi, ceilalți. Ar trebui să avem o dorință arzătoare, o dorință puternică, o râvnă față de poporul lui Dumnezeu. Și Pavel continuă, deoarece este în legătură cu versetul 7, Pavel spune, "În dragostea noastră fierbinte pentru voi" al cărui înțeles este acesta. Am o asemenea dorință arzătoare și o asemenea afecțiune profundă pentru voi, asemeni unei femei care își alăptează propriul copil. Datorită acestui lucru, datorită acestei tânjiri, a aceastei afecțiuni profunde pe care o am pentru voi... Ce spune el? "Eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră." Cuvintele "eram gata" înseamnă că el făcea acest lucru cu o mare bucurie. O făcea de bunăvoie, liber, și nu era sub niciun fel de constrângere sau gândind să o facă pentru că este o obligație a sa. Vedeți ce se întâmplă aici? El avea o asemenea dragoste pentru poporul lui Dumnezeu, încât spune, "Cu bucurie și cu voioșie, consider că am privilegiul de a-mi da viața." Oare de ce nu facem și noi acest lucru? Nu cumva este adevărat că cel mai mare păcat între noi este lipsa de dragoste? Și această lipsă de dragoste își are rădăcina în automulțumire. Observați acest lucru? Pavel nu se trezea dimineața să își bea cafeaua sub apăsarea unei noi zile în care trebuia să aibă iar de-a face cu acești oameni... Își concentra afecțiunea asupra lor și asta îi permitea să dorească să-și dea viața pentru ei. Spune bisericii din Filipi, "să fiu turnat ca o jertfă de băutură", ca o libație.

    Versetul 8 spune, "Eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră." Cuvântul din text pentru "viața" este "pasuche", suflet. Propriile noastre suflete. Deci despre ce vorbește el? El spune, "În profunzimea ființei mele, în adâncul totului meu - nu vorbesc despre o slujire exterioară pe care v-o fac din datorie. Astfel eu vă dăruiesc nu numai o parte din mine, ci tot ce sunt eu." "Dar amintiți-vă", "amintiți-vă de asta". Pavel le spune mereu și mereu "amintiți-vă de aceasta". "Amintiți-vă de aceasta", "amintiți-vă de aceasta", "voi ați văzut aceasta", "voi ați văzut aceasta". Vreau să vă pun o întrebare. Pot să vadă oamenii acest lucru la noi? Pot ei să vadă că este o plăcere pentru noi să ne dăm viața pentru frații și surorile noastre în Hristos? Dacă ar fi pastorii și liderii persoane la care oamenii să vadă acest lucru pe baza unei afecțiuni profunde, nu datorită poziției superioare, nu ca o obligație, nu bazată pe anumite nevoi personale. Vreau să-i întreb pe părinți... Datoria este un lucru bun, a face ce este bine, dar viața de credincios nu constă numai în a face ce este bine. Nu este! Putem programa și niște roboți ca să facă ce este bine. Dar făcând acest lucru fără bucurie, o bucurie motivată de o afecțiune profundă, de o dorință înflăcărată, care decurge din faptul că suntem complet lipsiți de egoism și nu ne mai gândim deloc la propria persoană nu ne mai gândim deloc la răspunsul pe care considerăm că ar merita oricine să i-l dăm. Haideți să facem așa! Și când vom face așa, cum vom fi noi? Vom fi asemeni Domnului Isus Hristos, vom fi asemeni lui Dumnezeu. Îl imităm pe Tatăl nostru acum. Înțelegeți acest lucru? Această dragoste adevărată care se traduce prin ascultare.

    Și spune aici, "Eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de dragi ne ajunseserăți." Deci, ne ajunseserăți preaiubiți. "V-am iubit, erați preaiubiți de noi." Amintiți-vă când Dumnezeu spune "Acesta este Fiul Meu Preaiubit în Care Îmi găsesc toată plăcerea." Și Pavel spune "ajunseserăți preaiubiții mei". Ascultați ce doresc să vă arăt. În mijlocul versetului 8 vedem pe cineva care își dă întreg sufletul de dragul poporului lui Dumnezeu. Dar acest act de sacrificiu este însoțit de două lucruri. Și care sunt acestea? "În dragostea noastră fierbinte pentru voi" și "atât de scumpi ne ajunseserăți". Ce vedem aici? Cele două motivații principale ale vieții creștine. Care sunt acestea? Dragoste și dragoste. Acestea sunt. Dragoste și dragoste. De aceea facem ceea ce facem. Dragoste. Vă spun iarăși să nu mai stați acolo cu capetele plecate. Sper că Duhul Sfânt se ocupă de voi. Și lăsați-L să se ocupe de voi, dar în același timp vedeți și despre ce este vorba. Putem să ne schimbăm, putem fi diferiți. Spui, "Frate Paul, cum să învăț să iubesc în felul acesta?" Pot doar să vă prescriu două lucruri. Primul dintre ele: privind la caracterul dragostei lui Dumnezeu pentru tine, arătat de Evanghelia lui Isus Hristos. De ce nu îi iubim noi pe oameni? Sau de ce ne ascundem afecțiunea? Mereu o facem deoarece ei nu răspund în mod corespunzător? Nu ne dau ce dorim noi, nu fac ce am vrea noi, nu sunt așa cum am vrea noi să fie, ne dezamăgesc? Vreau să vă pun o întrebare. Chiar doriți ca acest tip de lucruri să fie transferate la relația voastră cu Tatăl vostru ceresc? Nu mai pot să-i iubesc pentru că nu-mi dau ce mi se cuvine, am putea spune. Și când I-am dat noi lui Dumnezeu ce merită El? Când am făcut noi orice altceva, decât să eșuăm? În multe feluri, gândiți-vă la asta. Și totuși dragostea Lui rămâne neschimbată. Cred că cu cât privim mai mult la acest lucru în Evanghelia lui Isus Hristos, cu atât mai mult vom fi transformați de el. Chiar cred acest lucru. Trebuie să cred acest lucru. Alt lucru pe care trebuie să îl spun, este acesta: este acest fel de dragoste, o dragoste supranaturală? Când citiți în Efeseni 5, este un mariaj supranatural. Când citiți Proverbe 31, acolo este o femeie supranaturală. Când citiți 1 Timotei 3, este un bătrân supranatural. Și de unde vin toți aceștia? Din faptul că s-au adresat Duhului lui Dumnezeu cu strigăte neîntrerupte, așteptând la ușa Lui cu credință. Este vorba de dovezile de dragoste care sunt arătate în Evanghelia Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, și de a striga, pentru că știți foarte bine că acesta este un lucru supranatural. Supranatural.

    El spune, "eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră." Trebuie să mă opresc aici, deoarece este nevoie să ne oprim pentru o secundă. Și trebuie să explic această structură gramaticală. Adică, uitați-vă la ea, priviți în Biblia voastră. "Eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră." O construcție gramaticală ca aceasta, în care în mod obișnuit ultimul lucru, cel oferit la final este mai important decât cel oferit la început. Să vă dau un exemplu. Dacă aș veni la voi și v-aș zice, "Vă dau nu numai mașina mea, vă dau toate avuțiile mele." Și așa ar fi normal, dacă ești o persoană rezonabilă. Asta înseamnă că nu vă dau numai aceasta, dar vă dau ceva cu mult mai mare decât aceasta. Când noi citim acestea nu vreau să gândiți că Pavel spune, "V-am dat Evanghelia lui Dumnezeu, dar nu numai atât. Ascultați aici ce vă spun: v-am dat persoana mea." Nu asta face. El spune așa, "V-am dat Evanghelia lui Dumnezeu și împreună cu aceasta, m-am dat vouă pe mine însumi, ca un slujitor care să vă conducă spre o realitate crescândă a Evangheliei lui Dumnezeu." Acest mesaj este atât de măreț, "Cea mai mare comoară care a putut fi dăruită vreodată cuiva v-am dat-o eu vouă, dar este atât de important, împreună cu ea m-am dăruit și pe mine. Ca să fiu sigur că o veți înțelege în totalitate, că veți continua să creșteți în ea, și că nimeni nu o va lua de la voi." El vedea cuvintele înșelătoare ale profeților falși din Galatia. El prevedea că ei se vor depărta de ea așa de repede. Pavel nu a dorit să lase să se întâmple acest lucru și aici. "V-am dat nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci m-am dat și pe mine însumi." Și apoi mai este și un alt mod de a privi aceste lucruri. Nu voi uita cum odată depuneam mărturie în campusul Universității din Texas. Eram credincios de aproape un an de zile și mergeam din loc în loc să depun mărturie și peste tot oamenii râdeau de mine, și l-am depășit pe acest tip și l-am întrebat, "Pot vorbi cu tine despre Evanghelie?" El a răspuns, "Desigur." Și astfel i-am vorbit despre Evanghelie. El a spus, "Acum ai terminat?" I-am răspuns că da. "Atunci cred că poți pleca" a spus el. L-am întrebat ce vrea să spună. El a răspuns: "Tu ai dorit doar să-mi vorbești despre Evanghelie. Ai dorit doar să-ți arăți punctul de vedere intelectual înaintea lui Dumnezeu. I-ai îndeplinit planul, acum pleacă! Pentru că tu nu dorești cu adevărat ca eu să fac parte din viața ta. Tu nu nu mi te-ai dăruit pe tine însuți. Ai dorit doar să mărturisești înaintea mea și să mă și câștigi. Dar nu mi te-ai dat pe tine însuți mie." Grea lecție, dar o lecție bună. Vedeți, este atât de ușor să stau la acest amvon, deoarece apoi pot merge acasă. Dar când sunt plecat în misiune sau în misiunea de pe stradă, orice de genul acesta, este cu totul altfel. De ce? Este mult mai neplăcut. De ce este neplăcut? Pentru că peste tot sunt copii. Mă refer la credincioși imaturi și la necredincioși, congregație și este mizerie. Nu ne dorim să primim oameni în viețile noastre, pentru că sunt murdari, nu vrem să ne dăruim altor oameni, pentru că sunt murdari. Mai bine ne ocupăm să facem teologie pozitivă. Dar nu trebuie să fim așa sau măcar nu ar trebui să fim așa, pentru că Pavel nu a fost așa. Am parcurs întregul mers al misiunii creștine, de la a sluji atunci când nimănui nu-i pasă de numele tău întreg, până la a sluji când o mulțime de oameni îți cunosc numele. Dar nu despre asta este vorba și voi, unii dintre voi veți deveni misionari într-o bună zi, trebuie să înțelegeți acest lucru. Este vorba despre oameni. Oamenii sunt mereu supărători și dacă tu vei deveni un adevărat misionar al lui Hristos, viața ta trebuie să fie răvășită. Răvășită. Răvășită, dar reală, adevărată.

    El spune, "Să vă dăm chiar și viața noastră, așa de scumpi ne ajunseserăți." Vreau să citez din nou din Eber, vreau să vă dau două citate, pentru că le consider foarte importante. Am ajuns la fraza "să vă dăm chiar și viața noastră", Eber spune, "El stabilește standardul real pentru adevăratul pastor sau slujitor, care este cheia validării misiunii. O asemenea misiune este costisitoare, dar ea reprezintă antitodul profesionismului nepăsător. Vin aici doar ca să vă țin o predică. Vin să vă împărtășesc niște adevăruri, minunate, fără îndoială. Nu, vin aici și îmi vărs viața venind aici și stând aici, și rămânând aici. Când toată strălucirea se ducea, când totul se termina și luminile se stingeau, Pavel era tot acolo. Alt lucru pe care îl spune Pavel este, "Pentru că atât de scumpi ne ajunseserăți." și Eber spune, "Dragostea era stimulentul acestei misiuni atât de costisitoare. Proclamarea harului salvator al lui Dumnezeu izvora cu putere din energia unei iubiri pasionale a misionarului." Oamenii zic, "De unde vine energia necesară misiunii?" Acum cunosc sursa cea mai potrivită. Este dragostea. De unde vine ea? Călcarea pe urmele lui Hristos, reflectarea lui Hristos, reflectarea Evangheliei și ajutorul dat de Duhul Sfânt. Deci pe de o parte este privirea ta ațintită la Hristos, în Scripturi, pentru a vedea strălucirea crescândă a Sa, și pe de altă parte ești în genunchi, plângând neputința ta de a trăi acest mod de viață pe care îl vezi la El, fără ajutorul lui Dumnezeu care să lucreze în viața ta.

    Versetul 9, "Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte ca să nu fim sarcina nicunuia din voi și vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu." El spune "vă aduceți aminte". Deci vedeți că el spune iarăși "vă amintiți", "nu vă mai amintiți?" Vreau să spun un lucru, cred că va fi de ajutor pentru toți. Un om josnic, un om fără Dumnezeu speră că toți vor uita faptele lui. Un om drept solicită celor din jur ca ele să fie ținute minte. Să nu uitați niciodată acest lucru. Și exact acest lucru îl face Pavel aici. Aici tocmai i-am cunoscut credibilitatea și caracterul. Vedeți, noi lucrăm în misiune, în Heart Cry, și fiecare dintre problemele noastre, fiecare problemă a noastră dovedește o deficiență de caracter din partea vreunei persoane, în vreo situație. Dar iată-l aici pe Pavel redus la tăcere, numit de unii "om de care lumea nu era vrednică", alții considerând că nu merita să trăiască, considerându-se el însuși o stârpitură, cel mai nevrednic din lume, și totuși aici vedem o intergritate și un curaj în această integritate, atât de mari, încât poate să spună, "Amintiți-vă cum am trăit când eram cu voi." Folositor este tatăl care poate spune copiilor săi într-o bună zi, care poate să-i privească și să le spună, "Amintiți-vă de felul cum am trăit eu în fața ochilor voștri, chiar și atunci când am greșit, am venit și v-am cerut iertare." Trebuie să putem să spunem astfel de lucruri, ca pastori, ca tați, ca mame, ca soții, ca soți, ca și creștini. Amintiți-vă! Amintiți-vă! Caracteristica celor drepți este că ei pot cere oamenilor să-și amintească, caracteristica păcătoșilor este că ei totdeauna speră ca cineva să uite câte ceva.

    El spune, "Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră" - topos macros - un fel de rimă, nu-i așa? Este ca și cum noi am spune "osteneală și trudă". Osteneală și trudă. Este exact ce făcea Pavel. Chiar putem spune că era acel fel de muzicalitate în ea. Și astfel, el spune, "Vă amintiți, fraților, de osteneala și munca noastră." "Munca" - topos, deja am studiat acest cuvânt, transmite ideea nu numai de muncă, ci de ceva care solicită energia, care extenuează, care istovește. Și "osteneala" probabil că se referă la acele lucruri cu care Pavel s-a confruntat și care l-au pus în situația de a munci până la extenuare. Aceasta a fost viața lui: osteneală și trudă. Acesta este motto-ul misiunii. Acesta este motto-ul misionarului. Este motto-ul tatălui credincios, al soțului credincios, al soției credincioase și al mamei credincioase. Problemele pe care le avem cu oamenii din misiune și problemele pe care le avem în familie provin din faptul că noi credem că viața trebuie să fie așa cum o vedem prin filme. Considerăm că orice lucru trece. Nu. Dacă că suntem într-o lume căzută și suntem oameni ai lui Dumnezeu, și dacă noi căutăm să fim ceva ce în acest moment nu suntem, atunci mergem în altă direcție, înotăm împotriva curentului, fiecare secundă trebuie să fie osteneală și trudă. Și când se întâmplă acest lucru, nu considerați că se întâmplă ceva neobișnuit. Alergăm în toate părțile, încercând să avem compasiune de la fiecare. Ne ostenim și trudim. Așteptăm acea mare zi a Domnului nostru. Există greutățile provocate de dragostea din inima noastră, care ne fac să așteptăm venirea lui Isus Hristos și acea mare eliberare. Este atunci când uităm dragostea și trecem prin viață gândindu-ne numai la noi înșine, fără să ne pese de nevoile celorlalți, căci nu există alte griji. Și astfel el spune "osteneală și trudă" și apoi mai spune, "cum lucram zi și noapte". Aceasta nu este o hiperbolă, nu este o exagerare din partea apostolului Pavel, cuvântul "lucram" care apare aici era folosit de obicei în greaca veche referitor la munca manuală normală. Pavel probabil că vorbește aici despre programul misionariatului său. Spune, "Mă trezesc dimineața devreme și lucrez până târziu în noapte. De ce fac acest lucru?" Spune aici, "Ca să nu fim sarcina niciunuia dintre voi", pentru a nu fi o greutate niciunuia dintre voi. Pavel își purta de grijă singur pentru ca să nu fie o povară pentru alții. Un purtător de povară. Așa se întâmplă, nu-i așa? Pastori care sunt purtători de povară, soți purtători de povară, soții purtătoare de povară, credincioși care își poartă poverile unii altora, observați lucrul acesta? Pavel spune, "Port eu povara, ca să nu fiți voi împovărați cu ea." Și de ce face acest lucru? Iarăși se reduce totul la dragoste. La dragoste! Acum vreau să aprofundăm puțin aici, repede. Spune, "lucram zi și noapte, ca să nu fim sarcina niciunuia dintre voi." Și apoi el spune, "Și vă propovăduiam Evanghelia, vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu." "Krigma keruso". Acesta este cuvântul folosit pentru "a proclama" și se referă la proclamația unui herald. Și, în mare, este o proclamație autoritară oficială a unui mesager desemnat. Îmi este greu să subliniez importanța pe care o avea acest mesager. Importanța mesajului său, el este un herald, el a fost ales de către un rege pentru a duce un mesaj, el trebuie să fie extrem de credincios, trebuie să fie brav, trebuie să dea o mărturie, el, la întoarcerea la curtea regelui, este un personaj extrem de important. Acum vreau să observați ceva. Pavel spune în versetul 6, "ca un apostol al lui Hristos" - un apostol al lui Hristos - "am autoritate, și nu am folosit-o în interesul meu." Și apoi urmează aici, "ca un herald al Dumnezeului Atotputernic, aș fi putut să vă fiu o povară. Aș fi putut să vă cer să aveți grijă de mine. Dar am refuzat acest lucru. Corect! Și eu am purtat povara, ca să nu trebuiască să o purtați voi." Acum iarăși, cum am spus mai devreme, este drept ca noi să susținem pe bătrânii noștri, este drept ca noi să avem grijă de misionari și de lucruri de genul acesta. Ce vreau eu să observați este aceasta: Pavel uneori a primit daruri de la alte biserici. Dar ori de câte ori Pavel a considerat că este necesar să facă un sacrificiu fie pentru înaintarea Evangheliei, pentru protecția reputației sale sau spre beneficiul tinerilor credincioși, el a făcut acest sacrificiu. Vreau să spun ceva aici. De asemenea, uneori îi aud pe americani spunând, "Vedeți, noi trăim în America și nu trebuie să trecem prin suferințe." În acest caz, alege tu să treci prin suferințe. Nu te afli încarcerat? Atunci dedică în fiecare săptămână câteva ore pentru a mijloci pentru frații noștri aflați în suferință. Ai belșug de hrană? Poate că ar trebui să aloci ceva mai mult pentru misiune.Ți-ai putut permite acea mașină nouă? Și poate că în unele cazuri este corect. Nu doresc să judec pe nimeni prin asta, dar poate că puteai să cumperi una la mâna a doua. Dacă nu ești obligat să faci un lucru, poți să alegi tu să îl faci! Și alegerile sunt importante, prietene. Foarte importante. Foarte importante.

    Doresc să închei spunând acestea, priviți ce spune în versetul 9, "Vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu." Deja am atins acest subiect de trei ori în acest capitol, dar vreau în primul rând să subliniez Evanghelia. Nu vă voi predica Evanghelia în această seară, dar iată ce vreau să observați. Când vă gândiți la Evanghelie - "Evanghelion" - vă gândiți la vestea bună, la salvare - și asta și este. Dar acest lucru este prea puțin. Ea este vestea care este atât de minunată, că te face să tresalți, este atât de minunată că te face să dansezi, este atât de minunată că te face să cazi la pământ în cea mai mare bucurie și ușurare, este o veste uluitoare. Este adesea folosită în campaniile militare. Aproape în toate campaniile militare. În ce fel? În felul acesta. Haideți să facem un scenariu. Hai să zicem că locuim în Radford. Aceasta este o țară mică, micul regat Radford. Hai să zicem că are 50.000 de locuitori, micuțul regat Radford. Și primim vestea că în afara micuțelor noastre granițe se află o armată de vreo 100.000 de războinici antrenați. Și aceștia deja au ras totul în calea lor, ucigând bărbați, femei și copii, fără nicio milă. Mulți dintre noi nu am mai fost niciodată în război, și acest lucru ne înspăimântă. Nu există cuvinte care să descrie cât de îngrozitori pot fi chiar lângă granițele noastre, acolo unde se află. Iată-i că vin, și ne vor ucide pe toți. Iar noi trimitem această armată, singura pe care o putem trimite. O privim cum mărșăluiește și în timp ce o privim, ne îngrămădim unul în altul în spatele zidurilor orașului. Vrem să auzim știri pe măsură ce zilele trec, însă în același timp, nu vrem să auzim. Pentru că știm că nu sunt șanse ca acest dușman să fie învins. Nu există cale. Ne uităm la soțiile noastre, ne uităm la copiii noștri, le atingem fețele, realizăm că vom muri cu toții. Nu există nicio speranță. Această armată a ucis armate chiar mai mari decât ea însăși. Și, dintr-o dată, cineva de sus de pe ziduri strigă, "Se apropie cineva fugind!" Și ne gândim că de după deal vine armata invadatoare. Suntem morți. Ne luăm copiii, ne luăm soțiile, îi ținem aproape gândindu-ne că acesta este ultimul nostru moment. Și cineva spune, "Nu! E unul de-ai noștri!" Ne gândim că e ultimul dintre ai noștri și este urmărit de armată. Și, dintr-o dată, auzim din gura lui, "Evanghelie! Evanghelie!  Vești bune! Armata a fost înfrântă! A fost înfrântă! Suntem liberi! Suntem în siguranță!" Despre acest lucru vorbim. Și a existat un motiv pentru care, în momentul în care cineva câștiga lupta, oamenii alergau la general să-i spună, "Lasă-mă pe mine să merg!" Găsim acest lucru chiar și în Vechiul Testament, nu? "Lasă-mă pe mine să merg să duc vestea bună! Lasă-mă pe mine să merg!" Acest lucru se aplică și la noi, dar și la felul în care răspândim Evanghelia. E o veste bună! Nu mergeți la un om și încercați să-i scoateți beția din minte! Nu mergeți la doamne îmbrăcate necorespunzător să le vorbiți despre moralitate! Vorbiți-le despre Evanghelie! "Vești bune! Nu mai trebuie să faci asta de-acum înainte! Vești bune! Vești bune!"

    Fraza "Evanghelia lui Dumnezeu" este folosită de trei ori în acest capitol. În fiecare vreau să vedeți ceva foarte important. Versetul 2, "am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte." Evanghelizare. V-ați prins? Evanghelizare. Apoi vreau să vă uitați la versetul 8, "Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți." Grija pastorală - care-i centrul ei? Evanghelia lui Dumnezeu. Versetul 9 spune, "Vă aduceți aminte, fraților, de osteneala și munca noastră. Cum lucram zi și noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, și vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu." Slujba lui pastorală. Vreau să vedeți care este centrul tuturor eforturilor misionare și evanghelistice și mesajul acestora. Evanghelia lui Dumnezeu. Care este centrul tuturor slujirilor pastorale? Evanghelia lui Dumnezeu. Și care este centrul tuturor predicilor în biserică? Evanghelia lui Dumnezeu. Și vă spun că aceasta este cea mai mare problemă în biserică azi, avem nevoie de Evanghelie. Evanghelie pe care nu o înțelegem în contextul evanghelizării, dar avem nevoie de Evanghelie pentru evanghelizare. Evanghelia trebuie să fie centrul evanghelizării. Evanghelia trebuie să fie centrul întregii slujiri pastorale. Evanghelia trebuie să fie centrul tuturor felurilor de învățătură și predicare. Observați că fraza "Evanghelia lui Dumnezeu" în genitiv. Există multe forme de genitiv. Evanghelia lui - genitiv - Dumnezeu. Vreau să vă ilustrez trei tipuri. Primul, un genitiv al sursei: Evanghelia LUI Dumnezeu. Evanghelia vine de la Dumnezeu. El este Sursa, Autorul și Cel din spatele puterii acesteia. Evanghelia lui Dumnezeu. El este sursa. Al doilea, genitivul posesiv. Este Evanghelia Lui, nu a noastră. Nu este nici măcar Evanghelia Bisericii, este Evanghelia lui Dumnezeu. V-aș spune asta, în special vouă - tinerilor slujitori, Pavel ar fi atins mai degrabă chivotul lui Dumnezeu și să ar fi murit ca Uza, decât să altereze un singur cuvânt din Evanghelia lui Isus Hristos, decât să îl facă măcar un pic mai acceptabil pentru contemporanii săi. Tinerilor, ascultați-mă. Toți acei predicatori spun că ei nu schimbă Evanghelia, ci că o reîmpachetez. Nu este Evanghelia voastră ca să puteți face asta. Este Evanghelia lui Dumnezeu. Dacă predicați aceeași Evanghelie ca apostolul Pavel, faceți bine. Dacă schimbați o iotă, sunteți în pericolul de a vă pierde sufletul. Înțelegeți asta? El este Posesorul acestei Evanghelii. Și, în final, un genitiv descriptiv. Evanghelia este despre Dumnezeu, începe și se termină cu Dumnezeu. Dacă ești aici și ai rămas cu ceva în această seară, e bine! E bine! Un lucru pe care diavolul va încerca să-l facă acolo unde omul este convins de păcatul său, vă va face să vă ascundeți, să fugiți de Dumnezeu. "Păcatul vostru a fost expus, Dumnezeu nu vă vrea." Aceasta este cea mai mare greșeală a credinciosului. Dacă orice păcat a fost expus din viața voastră, așa cum mi s-a întâmplat și mie toată săptămâna, pe măsură ce studiam acest pasaj, fugiți la Hristos! Fugiți la Hristos! Sau dacă auziți, "Tu nu știi această Evanghelie", dacă realitatea bucuriei nu e în viața ta, fugi la Hristos! Și mai mult de atât, vino la unul dintre bătrâni, unul dintre slujitori, unul dintre oamenii de aici și spune-le că ceva nu e în regulă cu tine, că vrei să-L cunoști și să fii salvat. Fă asta! Fă asta, prietene! Fă asta! Fă asta!