Naşterea Domnului Isus

 Mat. 1:18-25  2: 1-11 Luca 2: 1-32

1). Introducere  Această Evanghelie[1] stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia  Ideea  principală.  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evanghelii.  Împărăţia era aproape în persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei 13). Expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus În anul 4 B.C. numit şi   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman[3] şi mulţimea clarvăzătorilor orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4).  Isus Cristos[4] împarte istoria omenirii în două : B.C. şi D.C, El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială, apoi urmează: Canonizarea, Păstrarea Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicare. Cu privire la Mesia,    Isus Cristos, evenimentele înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cere la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma  naşterea Biserici, la Rusalii,  mărturia Bisericii şi viaţa   Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabile în istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament, Întruparea,  ucenicii,   apostolul Pavel, scrierea Noului Testament, Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[5]. Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise şi prorocii,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[6] a istorie dintre cele două Testamente. „480 Î.C.          Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamis. Aceasta a fost ultima încercare a estului de a domina lumea.  - 333 Î.C. Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issus.  - 332 Î.C. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. - 323 Î.C. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. 320 Î.C. - Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter.  – 312  Î. C.          Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. - 203 Î.C. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.  - 166 Î.C. preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. -  63 Î.C. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus.  - 40 Î.C. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.  - 37 D. C.      Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.  - 31 Î.C.   Cezar Augustus devine împăratul Romei.  - 19 Î.C. Începe construirea templului lui Irod. 4 Î.C. Anno Domini - în anul Domnului, s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseii - fariseii s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. 2. Saducheii -  erau dintre cei bogaţi; gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3. Cărturarii -  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii -  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[7] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei înţeleagă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci : (Matei 22.37-40),  Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[8] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni : primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legături[9] în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri ( Isaia 9:1-2, 60 :1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei După Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care cărturarii, iudeii şi fariseii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Doreau un Mesia în termenii lor, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credicioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[10]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset are o dublă semnificaţie.

2. Revelaţia  Generală[11],  se referă la Creaţie, Univers  natură,  ca de  exemplu  Psalmul 19:1-4 declară: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii.” După acest pasaj, existenţa şi puterea lui Dumnezeu pot fi văzute clar prin observarea universului. Ordinea, complexitatea şi minunea creaţiei vorbesc despre existenţa unui Creator puternic şi glorios şi inteligent.  Revelaţia generală este, de asemenea, prezentată şi în Romani 1:20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi”. Asemenea Psalmului 19, şi Romani 1:20 ne învaţă că puterea veşnică a lui Dumnezeu şi natura Sa divină sunt „văzute lămurit” şi „înţelese” din ceea ce a fost creat, astfel că nu avem nici o scuză să negăm aceste adevăruri. Având aceste pasaje din Scriptură în minte, probabil o definiţie a revelaţiei generale este „   Revelaţia lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, în toate timpurile şi în toate locurile, care demonstrează existenţa lui Dumnezeu şi faptul că El este Inteligent, Puternic, Imanent şi Transcendent.

3). Revelaţia Specială[12],  este felul în care a ales Dumnezeu a ales să Se descopere prin moduri miraculoase. Revelaţia specială include acţiunile lui Dumnezeu,  apariţii fizice ale lui Dumnezeu, teofanii, vise, viziuni, vorbirea prin proroci Cuvântul Scris care este Vechiul Testament şi Noul Testament care sunt ultima sursă de autoritate  şi cel mai important, Revelaţia Specială în  Isus Hristos, şi care trebuie să-l ducă pe om la mântuire. Dumnezeu se revelează prin acţiunile Sale,  în istoria şi relaţia pe care o are cu poporul evreu, pe muntele Sinai prin cele 10 porunci  date lui Moise şi încă 613,  în  Istoria Binecuvântării care înseamnă : Avraam,  David,  Mesia.  Ea trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos. Dumnezeu se revelează în Sfânta Scriptură, Vechiul Testament şi Noul Testament care este  şi sunt ultima sursă de autoritate. Dumnezeu s-a descoperit în Cristos care este cea mai completă formă de revelaţie. „Dumnezeu s-a făcut OM”. Ioan 1 : 14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.   Dumnezeu  se descopere în noi, în momentul în care  toate formele ale revelaţiei se adună în noi, momentul  şi în clipa în care credem în Isus Hristos.  Datorită faptului că omul mai are urme ale Chipului lui Dumnezeu în om, îl poate recunoaşte pe Creator. Această stare rămâne o problemă de alegere şi nimeni nu se poate dezvinovăţii.  Este o descoperire a Duhului Sfânt dar  şi o acceptare a omului. Revelaţia în Cristos[13]  este cea mai completă formă a relevaţiei. Dumnezeu a devenit OM. 1Ioan 1:1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la cuvântul vieţii. Prin incarnarea sau întruparea Sa, El si-a păstrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renunţat la folosirea independenta a atributelor Sale divine. Filipeni 2:6  El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7  ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8  La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce,  si a devenit supus  Tatălui si in unele cazuri Duhului Sfânt.  Matei 4:1  Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Această "dezbrăcare de Sine" a  fost voluntara si a durat până la înălţarea la cer când Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.  Filipeni 2:9  De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; 10  pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ.  Întruparea a fost necesara pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Isus, ca Dumnezeu nu putea sa moara, a trebuit sa devină om pentru a muri. Dar nu a renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esenţiale in personalitatea  Domnului sus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinita. 

4). Profeţii mesianice împlinite în Isus Hristos[14]. În Biblie există numeroase versete din profeţii  sau Cărţi Poetice care vorbesc despre  Naşterea lui Isus. Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15) Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremi, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Evrei 2:14-15;  Coloseni 1:13  „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,” (Apoc.20:10), El este Urmaşul lui Avram, sămânţa în care toate neamurile vor fi binecuvântate  Geneza 12:3  „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. (Geneza  22:18;,  26:4,)  Matei 1:1  „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Matei”, Isus vine din tribul lui Iuda (Geneza 49:10,  Luca 3:33  „fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda”. El este urmaşul pe tronul lui David, Isaia 9:7  „El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor”. (Luca 1:32, 33). Este prevestită vremea naşterii lui Isus (Daniel 9:25 Luca 2:1,2). Isus este Uns şi Veşnic : Psalmi 45:6  „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. 7  Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă”. (Psalm 102: 25-27 Evrei 1:8-12), va fi născut în Betleem (Mica 5:2 Luca 2:4,5,7). Se va  naşte din fecioară : Isaia 7:14  „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. (Luca 1:26,27,30,31). Este prevestiră uciderea copiilor (Ieremia 31:15 Matei 2:16-18). Este prorocită fuga în Egipt (Osea 11:1 Matei 2:14,15). Mai există numeroase referinţe biblice, cu privirea la viaţa învăţăturile, minunile, pildele lui Isus, Jertfa de pe Cruce, Moartea, învierea şi Înălţarea la cer, dar ne rezumăm în cazul de faţă la momentul naşterii lui Isus Hristos

5). Aşteptări mesianice [15].  În perioada respectivă a fost o aşteptare mesianică deosebită între anii 200 de ani B.C. şi 100 de ani D.C. (curba lui Gaus) Poporul evreu aştepta izbăvirea lui Israel. Noţiunea de Unsul presupune cineva deosebit ca cineva ca împăratul  Cir, (Isaia 45:1)  şi era un om ales de Dumnezeu,  numit să înfăptuiască : o lucrare,  o judecată, şi să stăpânească   o persoană care era  agentul real al lui Dumnezeu. În cazul nostru  Mesia  este Unsul,  care este Cristosul.  Prototipuri pentru Mesia sunt : Mesia – Adam,   Mesia – Moise , Mesia – David  În Psalmi şi alte cărţi ale Bibliei avem :  confruntarea cu împotrivitorul lumii acesteia (Ps 110), Isus fiind victorios. (Ps.45:3-5), Cu ajutorul lui Yahve ajunge să conducă lumea. (Ps 110:5-6). Domnia lui Isus este vecinică (Ps. 21:4).  Împărăţia Lui se bucură de prosperitate (Ps. 72). Isus  este prietenul săracului şi duşmanul asupritorului (Ps.72). El este beneficiarul unei moşteniri vecinice ( Ps. 45:2).  Este moştenitorul legal al lui David. (Ps. 82:28-37) şi  Moşteneşte Preoţia lui Melhisedec (Ps.110:4) De asemenea Isus  aparţine lui YHWH.  În Isaia 42:14 Mesia este privit ca urmaş al lui David numit Emanuel. Alte personalităţi mesianice sunt :  Robul (Is. 45 – 55), Unsul, Cuceritorul, Cârmuitorul, (Dan.9), Vlăstarul (Ier.23:5), Sămânţa femeii (Ier.31:22), Fiul Omului (Daniel. 7.), etc.

6). Semne pe c e cer  - Magii[16]  Steaua de pe cer, care a fost călăuza magilor. Sau încercat multe explicaţii ca :  Steaua ca şi conjuncţia planetelor, (Jupiter şi Saturn din 1982), sau  supernovă, o stea care explodează, sau Cometă?.......etc, dar fost un semn pe cer. Încercând să explicăm supranaturalul prin natural  dăm dovadă de necredincioşie. Când magii au sosit la Ierusalim,   Isus avea între 40 de zile şi 2ani în momentul vizitei. Copilul nu era într-o iesle ci se afla într-o casă. (Mat. 2:11). Magii[17] erau oameni sus puşi, erau înţelepţi  din răsărit au avut acces la Irod. Împăratul era un om rău şi şi-a distrus familia doar pentru aşi păstra tronul. Magii au venit din Babilon, Iranul de astăzi de la 1500 km pentru a se închina Regelui nou născut.   Au citi harta cerului în spectrul vizibil. Azi o privim în infraroşu, ultraviolet, unde radio, etc, dar nu vrem să îl vedem pe Dumnezeu ca şi Creator. În popor datorită celor trei tipuri de daruri, aur smirnă şi tămâie se consideră că au fost doar trei persoane, dar credem că au fost mai mulţi. Era periculos în deşert dacă nu aveai o caravană şi o  escortă. Magii aveau un scop precis acele de a se închina noului împărat. Ei au văzut steaua în răsărit lucru profeţit de Balaam (Numeri 24:17). Irod cel[18] Mare, un om suspicios şi gelos pe oricine ar fi atentat la poziţia lui, a vrut să ştie unde acea să se nască Hristosul. Cărturari  au dat imediat răspunsul „ Betleemul din Iudeea” şi au citat din prorocul (Mica 2:6) . Irod  le cere date cu privire la naşterea lui Isus Hristos, dar cunoaşterea lor cu privire la aceste lucruri se rezuma la nivel intelectual, şi nu avea o semnificaţie practică, sau spirituală. O situaţie de acelaşi gen o găsim şi în zilele noastre şi ne gândim  la a doua venire a lui Isus Hristos.  Irod avea planuri cum să-l găsească pe Isus, ca să-l omoare şi invită magii să cerceteze şi să fie anunţat şi el. Magii caută copilul, îl găsesc, au deschis visteriile, au dat darurile şi i sau închinat Lui. Ei erau plin de bucurie, au străbătut o distanţă mare, iar în contrast  cărturarii şi fariseii din timpul acela care nu au găsit de cuviinţă să facă câţiva paşi.  Aici se vede inima oamenilor raportaţi la momentul naşterii lui Isus Hristos. Înştiinţaţi de îngeri  magii se întorc pe alt drum acasă, iar Irod plin de mânie dă poruncă ca toţii copii sub doi ani să fie omorâţi „plânsul din Rama”. Dumnezeu care cunoaşte planurile şi inima omului  trimite pa Maria Iosif şi copilul în Egipt.

7). La împlinirea vremii.[19]. Cred că acesta este cel mai bun argument cu privire la momentul Naşterii lui Isus Hristos, Galateni 4:4  „Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”, iar Dumnezeu[20] a pregătit condiţiile şi cadrul necesar. Cadrul pregătit era în plan material dar şi spiritual. Evreii aflaţi sub stăpânirea romană aşteptau un Mesia care să îi salveze, o aşteptare  mesianică fără precedent. Roma prin cuceririle făcute a condus şi la un spirit al unităţii, era o stare relativă de pace, iar creştinii aveau posibilitatea de a răspândi Evanghelia în teritoriul roman care acoperea o suprafaţă mare de teritorii cucerite. Roma câştigat războiul în plan militar, dar grecii au rămas biruitori în plan cultural, şi limba greacă era vorbită în tot imperiul roman, iar comunicarea Evangheliei lui Hristos a fost posibilă. Popoarele cucerite care au crezut în idolii lor s-a debusolat şi zeii lor au fost abandonaţi în majoritatea lor. Şi prin filozofia greacă din timpul acela, în unele ţări mai avansate din punct de vedere cultural a rămas un gol spiritual care trebuie umplut. De asemenea religiile din vremea aceea puneau accentul pe un zeu salvator, care cerea un sacrificiu de sânge care să fie credibilă pentru ei. Evanghelia lui Hristos oferea acest lucru. Romanii recrutau soldaţi şi din provinciile cucerite, care erau obişnuiţi cu aceste lucruri din cultura romană printre care şi Evanghelia lui Isus Hristos. Anglia s-a creştinat mai devreme datorită soldaţilor creştini de acolo. Pe de altă parte scopul Legii date poporului evreu era acela de al face să înţeleagă adâncimea păcatului şi să-l accepte pe Mesia ca Mântuitor, (Galateni 3:22-23, Romani 3:19-20) fiindcă nimeni nu avea putere să ţină legea la modul desăvârşit. De asemenea Legea a fost dată „ în slujbă (Gal. 3:24)”, pentru a conduce oamenii la Hristos. Scopul jertfelor aduse pentru păcat de poporul Israel, era acela de a înţelege Jertfa lui Hristos.  Momentul „ jertfiri lui Isac de către Avram”,  jertfele din Vechiul Testament, sau aspecte ca sărbătoririi Paştelui, din perioada exodului din Egipt şi mai târziu şi  sărbătorile, trebuiau să ducă la înţelegerea Jertfe lui Isus Hristos. Întruparea a avut loc când oamenii au fost pregătiţi pentru acel moment. Şi atunci ca şi acum avem suficiente dovezi că Isus Hristosul a fost Mesia cel promis de Dumnezeu în Scripturi.

8). Genealogia lui Isus. Atunci[21] când evangheliştii abordează genealogia lui Isus o fac în mod diferit.  Matei 1:1-17  merge pe linia regească davidică :  Avraam – David – Iosif,  iar  Luca 3:22-38 face genealogia lui Isus de jos în sus : Isus fiul lui Iosif, fiul lui David,  fiul lui Avraam,  fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Dar   Ioan 1:1  vorbeşte despre Logosul Întrupat şi ne aruncă în atemporalitate. Faptul că cele trei genealogii sunt diferite reprezintă perspectiva diferită a autorilor care se  completează reciproc. Dacă se dezvoltă[22] puţin ideea găsim trei motive. O explicaţie ar fi că Matei trasează linia genealogică primară a lui Iosif în timp ce Luca înregistrează genealogia Mariei (rudele de sânge a lui Isus). Pe de altă parte Ioan ne prezintă un Hristos atemporal. Noi ştim că evreii erau stricţi în scrierile lor, dar indiferent de abordare ca şi rezultat ne este prezentat Isus ca Mesia, descendent a lui David, respectiv Avram, sau Isus fiul lui Iosif, fiul lui Dumnezeu, dar şi mai mult Ioan face afirmaţia cea mai importantă Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, un Hristos dincolo de timp, care a venit şi s-a făcut Om : Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Nu avem nici un motiv să credem că aceste genealogii se contrazic, ci din contră ne arată din perspective diferite pe Mesia, Unsul în persoana lui Isus Hristos.

9). Cristologie - Doctrina despre Isus Cristos[23], este doctrina care se ocupă de Persoana lui Isus Hristos. conform cu Ioan 1:1 Isus Hristos este o persoană din  Trinitate, din veşnicie egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în esenţa lor (Mat. 28:19; Fil. 2:6). Isus prin naşterea din Fecioară s-a Întrupat şi a devenit Om  (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38).  Isus este pe deplin om şi pe deplin Dumnezeu, (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5),  iar cele două naturi sunt unite, dar fără a se confunda între ele (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). Aceste două naturi a lui Isus Hristos, (om şi divin) erau necesare, pentru ca Mântuirea oamenilor să se poată înfăptui. Ca Dumnezeu nu putea să moară, şi a fost necesară Întruparea ca să poată muri. Dar fiind divin moartea lui pe Cruce a avut o valoare universală şi infinită. Dacă facem referire la Mântuirea care a venit prin Jertfa de pe Cruce, la a fost o Jertfă reală şi de Ispăşire pentru păcatele omului (1Ioan1:2). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Astfel Moartea lui Isus Hristos este : „răscumpărătoare (Matei 20:28),  ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  şi înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Răscumpărarea este universală şi suficientă în esenţa ei (1 Ioan 2:2; Evrei 2:9). Isus a Înviat din morţi (Luca 24:39) şi astfel a fost validat sacrificiul pentru păcat şi este speranţa credinciosului. Învierea este un act al Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19), cea dintâi roadă şi ne prezintă în viitor învierea credincioşilor (1 Cor. 15:23). Învierea este o bază şi dă valoare predicării Evangheliei, credinţei şi mântuirii (1Cor. 15:14-17). După Înviere Isus Hristos s-a înălţat la cer şi stă la dreapta Tatălui (Fapte 1:9-11), în postura de Mare Preot (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), si Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). Isus Hristos urmează să revină pentru a-şi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), şi să stabilească Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11). De asemenea El vine ca şi Judecător a lumii acesteia ( Matei 25).

10). Dovezi istorice ale existenţei lui Isus Hristos[24] Referinţe interne cu privire la  existenţa lui Isus Hristos există suficiente de multe, cu miile în Bibliei, de acea vom prezenta, date cu caracter extern, condiţiile din vremea acea, faptul că   scrierile despre Isus Hristos au apărut în primele două secole sunt dovezi credibile dar şi mărturii ale unor oamenii care s-au împotrivit creştinismului. Dacă[25] ne gândim la faptul că în anul 70  D. C. romanii au distrus Ierusalimul, Templul, iar Israelul dispare ca şi stat, mulţi dintre martorii oculari au fost ucişi, acest lucru a limitat păstrarea dovezilor despre existenţa lui Isus Hristos. Israelul era o zonă mai puţin importantă pentru romani, dar vom găsii dovezi laice cu privinţă la existenţa lui Isus Hristos. Corenelis Tacitus a fost un scriitor roman, istoric din secolul unu, şi a făcut menţiuni despre creştini ” superstiţioşi”, numiţi Christus, care este numele latin a lui Hristos, cu menţiunea că au avut de suferit în timpul lui Pontius Pilat, guvernator al Iudeii sub împăratul Tiberius. La fel şi Suetonius, secretar  al lui Hadrian aminteşte despre Chrestus (Hristos) care a trăit în primul secol (Analele 15.44). Un alt istoric a fost Flavius Iosefus, istoric evreu aminteşte în „Antichităţile” despre Iacov,  ca „fratele lui Isus, numit Hristos”. Istoricul relatează lucruri pozitive despre Isus, bunătatea Sa, virtuţile Sale, şi faptul că mulţi evrei au fost discipolii Lui. Pilat l-a omorât prin crucificare, dar că a treia zi a înviat, şi este viu, fiind probabil Mesia vestit de proroci şi pe care evreii îl aşteptau. Iulius Africanus de asemenea citează pe istoricul Tallus, cu referire la întunerecul care a urmat în perioada răstignirii lui Hristos. (Scrierile Extant, 18). La fel şi Plinius cel Tânăr în (Scrisorile 10:96) face referire la modul de închinare al creştinilor, (cu referinţă la Cina Domnului) care se închinau lui Isus ca fiind Dumnezeu, persoane cu o etică înaltă. Talmudul Babilonian (Sanhedrinul43a), face referire la Crucificarea lui Isus, cu caracter negativ afirmând faptul că a încurajat vrăjitoria şi apostazia evreilor. Lucian de Samosata un scriitor grec din secolul doi a admis  că lui Isus care a fost Crucificat i se închinau creştinii, faptul că era o frăţietate între credincioşi, exista convertire şi respingerea altor zei. Creştinii se considerau mântuiţi, aveau indiferenţă faţă de moarte, era o dedicare voluntară şi renunţau la bunuri materiale în favoare altor creştini. Mara Bar – Serpion[26], vorbeşte şi el la modul pozitiv despre Iisus şi despre discipolii Lui. Mai există scrierile gnosticilor, evanghelii apocrife, care îl au în centru pe Iisus. Există [27] şi alte mărturii despre existenţa lui Isus Hristos, ca şi o realitate istorică care trebuie acceptată. Avem mărturia filozofilor păgâni. Thalus îl menţionează pe Hristos ( aprox. anul 54 D.C.) şi este citat de Julius Africanul în „Scrieri” scţiunea 18 (A D 221), în care se menţionează întunericul din timpul crucificării lui Hristos, asociind acest lucru cu o eclipsă de soare, pe are nu o consideră adevărată. Porphyrios, Lampridius, Phlegon (sec II), amintesc despre evenimente sau personaje legate de Hristos şi creştinism. Dacă evrei vorbesc în mod negativ despre Hristos Talmudul Babilonian foloseşte expresii grosolane la adresa Lui Isus Hristos. „Gnosticismul a fost un curent filozofic din secolul II, în care se îmbină teologia creştină, cu filozofia greacă  şi unele concepţii panteiste din religiile orientale” care s-au împotrivit creştinismului.  Dintre  aceştia Hypolit (120-140) şi Valentin ( 135-160), recunosc valoarea istorică a evangheliilor. Există şi dovezi arheologice ca exemplu profesorul Sukenic, care în 1945, descopere un cavou în care găseşte rugăciuni creştine ce datează din anii 50 D.C, sau sulurile de la marea Moartă, şi altele.

11). CINE ESTE ISUS HRISTOS[28]. Întrebarea  se referă de fapt la  dacă Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu, şi dacă identitatea şi divinitatea Lui a  fost una reală. Multe religii susţin că Isus a fost profet învăţător, a întemeiat o religie, dar Biblia spune în mod clar că este Fiul lui Dumnezeu. Ioan 10:30  „Eu şi Tatăl una Suntem.” Dacă nu a fost aşa ci doar un simplu om, lunatic, aiurit, lider, învăţător, rabin, etc, atunci poate fi tratat ca atare ( S.C. Lewis „ Creştinismul redus la esenţă”). Posibilitatea de alegere este a omului poţi refuza să crezi acest lucru, sau să te închini Lui. Evreii nu au acceptat divinitatea lui Isus şi s-au revoltat împotriva Lui. Ioan 10:33  „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” Evreii au înţeles exact ce a spus Isus. Isus mai face o afirmaţie în care spune Ioan 8:58  „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” Din nou evreii reacţionează dur şi vor să-l omoare cu pietre (Ioan 8:59). Afirmaţia pe care o face Isus Hristos Eu Sunt, este echivalentă cu ce a spus Dumnezeu în Vechiul Testament (Exod 3:14), şi însemna o blasfemie pentru evrei, ca cineva să pretindă că este Dumnezeu. Dar în Ioan 1:1 se afirmă că „Cuvântul era Dumnezeu”, iar tot în Ioan 1:14 „Cuvântul s-a făcut Trup”. Dacă se merge mai departe când Toma spune „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20.28), Isus nu îl corectează sub nici o formă. Apostolul Pavel se referă la Isus Hristos folosind expresia „….Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos” (Tit 2:13). De asemenea profeţiile Vechiului Testament[29] au anunţat venirea lui Mesia Isaia 9:6  „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. Dacă astăzi se neagă Isus Hristos ca şi persoană istorică, mai mult şi divinitatea Lui, la 2 000  D.C, de către atei sau savanţi, care cred că ştiu mai bine, afirmaţia lor este mai puţin valabilă decât a celor care au fost contemporani cu Isus Hristos. 1 Ioan 1:1  „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii. Importanţa dumnezeiri lui Isus Hristos  sub aspectul mântuitor, are  însemnătate, valoare, însemnătate  şi este importantă pentru că numai Dumnezeu Întrupat prin Jertfa de pe Cruce, avea posibilitatea să plătească pentru păcatele întregii omeniri (1Ioan 2:2). Divinitatea lui Isus Hristos  este motivul prin care El este singura cale spre mântuire. Isus Hristos face afirmaţi faptului că : Ioan 14:6  „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. În Biblie găsim numeroase versete care în care se face afirmaţia că Isus este divin şi este Fiul lui Dumnezeu.

12). IMPORTANŢA NAŞTERII DIN FECIOARĂ[30].  Doctrina care se ocupă cu Întruparea Domnului Isus prin naşterea din Fecioară este  foarte important pentru mântuirea noastră (Isaia 14:7, Matei 1:23). La întrebarea Mariei cum se poate face acest lucru îngerul Gabriel îi răspunde (Luca 1:35), iar Iosiv este încurajat să se căsătorească cu Maria, căci „zămislirea este da le Duhul Sfânt” (Matei 1:20) În plus acest moment a fost „împlinirea vremii” (Galateni 4.4). Dacă privim aspectul naşteri lui Isus, acesta a fost rezultatul implicării Duhului Sfânt, ca parte imaterială, dar şi una materială care este pântecele Mariei. A nega faptul că Isus nu are legătură fizică cu Maria prin naşterea lui înseamnă a nega umanitatea lui Isus. Pe de altă parte a nega rolul Duhului Sfânt în concepţia lui Isus înseamnă a nega divinitatea Sa.  Astfel Isus a fost pe deplin Om şi pe deplină Dumnezeu şi fără de păcat. Există texte în sensul acesta (Ioan 1.14, Fapte 20:28, Evrei 2:14-17). Astfel  prin naşterea din fecioară s-a ocolit „mecanismul de transmitere a păcatului”, care altfel ar fi fost ereditar începând de la Adam, şi Dumnezeu s-a făcut Om, la modul perfect, ca şi la început în momentul creaţiei.

13). NAŞTEREA LUI ISUS[31]. Am înţeles faptul că Dumnezeu a pregătit cu un interes deosebit momentul Naşterii Domnului Isus Hristos, iar genealogiile lui Isus din evanghelii acopere istoria poporului evreu din Vechiul Testament în ambele sensuri, mergând chiar mai departe până la descendenţa lui Isus din Dumnezeu. Motivaţia  acestui fapt a fost dragostea lui Dumnezeu pentru Mântuirea oamenilor prin Isus Hristos. Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Naşterea lui Isus a fost specială, iar Matei consemnează împlinirea profeţiilor dar şi modul în care s-a întâmplat. Încă  în perioada de logodnă, înainte de căsătorie, fără ca Maria să aibă o relaţie intimă cu Iosiv, ea a „s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”. Biblia îl prezintă pe Iosif ca şi un om neprihănit, car nu voia să o facă de ruşine, dar avea de gând să o părăsească pe ascuns. Legea Mozaică era clară în privinţa aceasta şi femeia în cauză trebuia omorâtă cu pietre. Se vorbeşte mult de Maria care era în planul lui Dumnezeu, dar acolo intra şi Iosif, despre care se vorbeşte prea puţin. Dumnezeu cunoaşte inimile oamenilor, iar dacă Iosif ar fi fost mândru ar fi dispus imediat omorârea cu pietre a Mariei. Astăzi se întâmplă multe crime din cauza geloziei dar Iosif era un om deosebit. Un lucru important este faptul că el o iubea pe Maria. Iosif frământa aceste idei în mintea lui, iar îngerul Domnului i se arată în vis lui Iosif şi clarifică lucrurile, dar şi mi mult arată lui Iosif planul lui Dumnezeu în care şi el avea un rol important. Îngerul comunică identitatea lui Isus, şi lucrarea care urma să o facă, aceea de Mântuire poporului de păcatele lui. Textul menţionează faptul că Iosif a făcut cum îi poruncise îngerul  Domnului, „a luat-o de nevastă dar nu a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu şi ia pus numele de Isus” În acel moment pentru neamuri acest lucru nu însemna în ochii lor ca ceva deosebit, dar pentru evrei însemna foarte mult, prin faptul că Mesia, Hristosul (Emanuel), era aşteptat timp de veacuri. Au mai exista impostori care s-a dat drept eliberatori, care au indus în amăgire şi înşelare poporul evreu, dar exista un semn aparte anume cine este Mesia, legat de profeţii şi anume „ naşterea din fecioară”. În acest sens Matei leagă naşterea lui Isus de profeţiile din Vechiul Testament (Isaia 7:14). Matei foloseşte citate din Vechiul Testament legate de naşterea din fecioară pentru a accentua tocmai acest aspect. Teologia liberală respinge  acest semn şi în felul acesta neagă divinitatea lui Isus.  Naşterea în felul acesta era un semn prin care evreii recunoştea pe Mesia. Termenul folosit pentru fecioară este Almah, chiar dacă unii comentatori ai Bibliei afirmă faptul că acest cuvânt se referă la o femeie tânără, aflată la vrâsta căsătoriei, dar motivul real pentru această afirmaţie de „tânără”, este faptul că acele persoane nu cred în miracole. În contextul în care Isaia face afirmaţia respectivă, Ahaz conducea Regatul lui Iuda, un rege slab, care a dus poporul la orbire spirituală. Dumnezeu îi trimite un mesaj prin Isaia, dar Ahaz nu ascultă şi cere un semn de la Domnul, dar el era ipocrit. Dar Dumnezeu va da un semn nu numai pentru Ahaz ci pentru întregul popor al lui Israel. Acesta este semnul ; „Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. Termenul de Almah  în Vechiul Testament se referă la fecioară. Şi când se face referire la Rebeca înainte de a se căsători cu Isac se foloseşte cuvântul almah  special de fecioară. Şi Septuaginta, o traducere greacă a Vechiului Testament foloseşte acest cuvânt almah ca fiind fecioară iar în greacă cuvântul folosit este partheos, cuvânt folosit pentru fecior şi fecioară, atât în literatura biblică cât şi în limbajul secular. Isus poartă Numele de Emanuel (Dumnezeu este cu noi), şi nu poate să fie Emanuel dacă nu este născut din fecioară. În capitolul 2 din Evanghelia după Matei ne este prezentat şi locul în care se naşte Isus anunţate în mod profetic. Mica face această profeţie în cap. 5:2, Osea se referă la plecare părinţilor cu Isus în Egipt (Osea 11: 1), iar a treia profeţie „ plânsul din Rama” o face Ieremia 31: 15, şi Isaia spune locul şi Numele pe care îl vas purta Isus şi în care va creşte Isus  11:1, Matei 2:23  „A venit acolo, şi a locuit într-o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean”. Toate aceste profeţii s-au împlinit într-un copil prin voia lui Dumnezeu.

În textul din Luca 1: 26-32, îngerul Gavril trimis ce Dumnezeu merge în Nazaret din Galilea şi vorbeşte cu Maria în termeni elogioşi „ plecăciune, binecuvântată eşti între femei, ţi s-a făcut un mare Har”. Aici este necesar a ne aminti faptul că păcatul a intrat în lume printr-o femeie, dar tot o femeie l-a adus în lume pe Mântuitorul Isus Hristos. Maria a fost tulburată atât de apariţia îngerului cât şi de vestea pe care a aflat-o. Ea a primit îndurare înaintea lui Dumnezeu, va rămâne însărcinată, numele copilului va fi Isus, El se va chema Fiul Celui Prea Înalt, şi va sta pe scaunul de domnie a tatălui Său David. De asemenea va fi Împărat peste casa lui Iacov în veci, iar Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Aceste versete trebuie luate în mod literal iar cine negă naşterea din fecioară nu crede nici faptul că Isus Hristos  stă pe scaunul de domnie a lui David, şi nici în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar acest lucru este o realitate. Maria este nedumerită fiindcă nu a avut relaţii intime cu un bărbat, dar Luca care era medic face precizarea faptului  că „Duhul Sfânt o va umbri”. Dacă Isus se întrupa pe o cale obişnuită, copilul în cauză urma să poarte păcatul lui Adam prin moştenire, iar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că Isus Hristos s-a născut dintr-o fecioară deci fără o natură păcătoasă. Luca foloseşte un  sistem de comunicare simplu ca să fie înţeles de orice persoană.

Cezar Octavianus dă porunca  ca toţi să se înscrie, un fel de recesământ din zilele noastre. Cuvântul folosit este „lume” este oikoumene şi înseamnă “pământul locuit”, referindu-se la lumea civilizată a acelui timp”. Acest decret s-a dat şi pentru plătirea taxelor, sau serviciul militar şi slava împăratului. Trebuie făcută precizarea că este vorba despre populaţia ocupată de poporul roman, şi fiecare familie trebuia să  se înscrie în cetatea din care făcea parte. Iosif şi Maria din Nazaret au plecat la Betleem, pentru că era din familia lui David. În acel timp Maria trebuia să nască, dar în casele de poposire nu mai era loc, şi aşa s-a ajuns la faptul că Maria a pus copilul într-o iesle, deci întru-un grajd de animale, cel umil loc posibil. Nu se poate răspunde la întrebarea în care zi s-a născut Isus Hristos, nici măcar luna, dar se estimează ca s-a produs între lunile Aprilie şi Noembrie, datorită păstorilor care erau pe câmp. Îngerul s-a arătat păstorilor şi le-a dus vestea cea mare. „astăzi în cetatea lui David, vi s'a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul” şi le spune semnul după care poate fi recunoscut „veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într'o iesle.`` Aici se scoate în evidenţă umanitatea lui Isus.  Împreună cu îngerii oastea cerească a lăudat pe Dumnezeu. Este de remarcat versetul 14, care vorbeşte despre pace „între oamenii plăcuţi lui”, adică de Dumnezeu. Păstorii după întâlnirea cu îngerii, au lăsat oile şi s-au grăbit spre Betleem, au găsit pe Iosiv, Maria şi copilul şi i s-au închinat. Din cauza lui Irod,  Maria Iosif şi copilul, pleacă în Egitp şi stau o vreme acolo, ca mai târziu să se întoarcă în Nazaret, tot la înştiinţarea îngerului Domnului. Nu se spune în amănunt despre copilăria lui Isus dar avem ceva în Luca 2:40  „Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Când  Isus Hristos este dus la Templu Simion face o cântare de laudă, dar avem şi cântarea de laudă a Mariei din (Luca 1: 39-55).

14). Concluzii.  În Evanghelie după Matei şi Luca ne este prezentat mai pe larg momentul Naşterii lui Isus Hristos, pe când Ioan ne aruncă direct în afara timpului. În evanghelia după Matei Isus Hristos este prezentat ca şi Rege peste Împărăţia Cerurilor iar în Predica de pe Munte, (cap 5-7) ne sunt prezentate relaţiile şi felul de a se purta, comportarea maniera pe care trebuie să o aibă cetăţenii care fac parte din Împărăţia Cerurilor, relaţia lor cu divinitatea şi raportul de părtăşie pe verticală între credincioşi. Noi ştim că între cele două Testamente a fost o perioadă de patru sute de ani  în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului prin profeţi, evreii, care aveau Lege lui Moise dar şi tradiţia rabinică suprapusă peste Lege. De asemenea condiţiile politice erau mult schimbate, poporul se afla sub jugul roman, iar în perioada Naşterii lui Isus Hristos erau mai multe partide politice şi eklesiale. Exista cel de al doilea Templu şi sinagogile ca loc de închinare. Ca rol de conducere îl avea Soborul. Dar deşi Dumnezeu „a tăcut”, El a pregătit condiţiile propice în care Cuvântul a devenit Trup, la „ împlinirea vremii” Luca redă o „scriere amănunţită” a lucrurilor care s-a întâmplat, el este un adevărat istoric pentru că a cercetat în detaliu ceea ce s-a întâmplat prin martorii oculari care au văzut evenimentele din perioada Domnului Isus Hristos, respectiv şi momentul naşteri lui Hristos. El începe cu Zaharia şi Elisaveta, oameni curaţi înaintea Domnului, cu referinţă la naşterea lui Ioan Botezătorul. Şi Elisabeta care era mai în vrâstă şi Maria care era tânără, fac o cântare în cinstea Domnului. Cuvântul din Luca ne spune că Maria avea preţ înaintea Domnului dar în acelaşi timp a avut Har de la Domnul. Maria era nedumerită de ce îi spune îngerul Domnului, pentru că era necăsătorită, dar Gavril îi clarifică problema „ Duhul Sfânt te va umbri”. Maria acceptă spusele îngerului. Nimeni nu poate nega Naşterea din fecioară şi să  creadă în învierea lui Isus Hristos, fiindcă Învierea certifică Naşterea din Fecioară şi anume divinitatea lui Isus Hristos. Luca ne spune că Isus a  avut o copilărie obişnuită. Înainte ca Dumnezeu să devină Trup, înainte ca El să aleagă un om, şi un popor, prin Revelaţia Generală în creaţie, natură şi fiinţa umană, El s-a descoperit omului, pentru a-l salva de la moarte, şi a făcut un pas mai departe prin Revelaţia Specială, care a culminat cu momentul când Cuvântul s-a făcut Trup, Dumnezeu s-a făcut Om, şi anume s-a născut Isus Hristos. Au fost numeroase profeţiile despre Mesia şi care s-au împlinit în Isus Hristos şi reamintim câţiva profeţi care au făcut referinţă la Mesia, Unsul Hristosul. Dumnezeu face o promisiune în Geneza 3:15, El îi face o promisiune lui Avram, urmaşul lui Isac şi Iacov în sensul acesta,  David vorbeşte despre El în psalmii Regali Mesianici, Ieremia, Isaia, Daniel Osea Maleahi şi lista poate continua.  Evangheliştii şi apostolul Pavel fac referinţă la profeţii când vor să argumenteze faptul că Isus  este Mesia Hristosul. De asemenea în perioada respectivă din partea poporului evreu din cauza condiţiilor în care se găsea exista o aşteptare mesianică deosebită pe parcursul a trei sute de ani, şi totuşi atunci când evenimentul se produce poporul evreu nu l-a recunoscut din cauza tradiţiilor rabinice suprapuse peste Legea dată de Dumnezeu prin Moise, fapt prin care poporul aştepta o izbăvire pământească, un mesia eliberator cu putere militară, dar exista şi un număr mic de persoane care a perceput dimensiunea Spirituală a lui Mesia. Accentul cade pe Mesia ca şi Miel şi Rob în ascultare, lucru pe care evreii de atunci nu l-au înţeles. Evenimentul naşterii lui Isus a avut rezonanţă cosmică prin steaua care a apărut pe cer. În mod evident, a fost ceva supranatural iar Magii din Răsărit, au ştiut să citească cerul înstelat, au făcut o lungă călătorie ca să se închine  împăratului nou născut. Irod îşi temea tronul şi a masacrat copiii sub doi ani pentru o siguranţă falsă a statutului său. Se vede bine contrastul dintre bucuria magilor când l-au găsit pe Isus şi teama paranoică a lui Irod.  Dar Iosif, Maria şi copilul erau deja în Egipt, sub protecţia lui Dumnezeu. Interesant este că şi cărturarii vremii respective au rămas reci la vestea acesta deşi cunoşteau cu exactitate locul în care urma să se nască Mesia. Momentul naşterii lui Isus nu a fost la întâmplare. Dumnezeu  a pregătit cadrul necesar din punct de vedere politic, filozofic şi religios pentru momentul naşterii lui Isus dar a fost şi o „împlinire a vremii” dar tot hotărâtă de Dumnezeu, în care Isus s-a născut, a crescut şi şi-a îndeplinit Lucrarea de Ispăşire, iar mai târziu după Învierea lui Isus, Evanghelia a fost dusă mai departe, mulţi soldaţi romani primind şi ei Vestea Bună. Dovezile că Isus Hristos  a fost Mesia au fost atestate de Învierea lui Isus Hristos, care s-a arătat multora după Înviere. De asemenea este important cum evangheliştii prezintă în mod diferi linia genealogică a lui Isus pe linia maternă, pe linia paternă, pe linia regească a lui David, iar Ioan spune că Isus este atemporal.  De asemenea s-a dezvoltat o doctrină care se ocupă de Persoana lui Isus Hristos denumită Cristologie. Această doctrină a fost dezvoltată mai târziu de către biserică, datorită valurilor de persecuţie şi timpului necesar pentru clarificarea ei. Având o bază biblică ea susţine că Isus Hristos este o persoană care face parte din Trinitate, este egală în esenţa ei cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar Întruparea a fost necesară pentru că o divinitate nu poate să moară, de aceea Hristos s-a făcut Om, dar păstrându-şi şi divinitatea,  Jertfa de pe Cruce,  a fost universală şi a avut capacitatea să răscumpere păcatele întregii omeniri.  De asemenea există o serie de mărturii despre existenţa istorică a lui Isus Hristos, extrabiblice, a unor scriitori, filozofi, sau conducători păgâni care amintesc despre Hristos în mod pozitiv sau negativ. Nu reluăm numele lor dar într-o perioadă în care scrisul era o raritate, şi distrugerile romanilor au fost imense, (piatră pe piatră) mărturiile lor au o mare importanţă pentru apologetică şi apărarea credinţei în Isus Hristos. De asemenea se ridică întrebarea cine a fost Isus Hristos, cu cine s-a identificat, motiv pentru care evreii l-au Crucificat. Problema este că toţi prorocii adevăraţi a spus : Aşa vorbeşte Domnul. Isus vine şi face afirmaţii pe care un popor monoteist cum erau evreii, nu le pot accepta deoarece în multe cazuri Isus face afirmaţii de genul că, Tatăl l-a trimis, dar şi mai mult el se identifică cu Dumnezeu prin formula „ Eu Sunt”, cunoscută din Vechiul Testament, Nume prin care Dumnezeu s-a prezent. De asemenea Isus dace afirmaţia că există dinaintea lui Avram. La fel  evanghelistul Ioan spune  Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”,   şi ne aruncă pe  în atemporalitate, iar Isus îşi afirmă divinitatea în numeroase versete din Biblie din care menţionăm  versetul  Ioan 10:30  „Eu şi Tatăl una Suntem. Evreii monoteişti nu recunosc divinitatea lui Isus, deşi ar fi trebui să facă acest lucru pentru că aşteptau pe Mesia, dar prin refuzul lor, Dumnezeu îşi aduce planul de salvare pentru toţi oamenii Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi, dar nici evreii nu sunt lăsaţi în afara mântuirii : Romani 11:25  „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. De asemenea exista condiţia  naşterii din fecioară, foarte importantă în procesul mântuirii oamenilor. Prin faptul că Duhul Sfânt a contribuit la concepţia lui Isus „a umbrit-o”, pe Maria, s-a  înlăturat şi evitat transmiterea păcatului strămoşesc de la Adam, mai departe în specia umană, astfel Isus a fost şi Om şi divin în acelaşi timp. Doar în acest fel era posibilă salvarea omenirii prin ceea ce a făcut mai târziu Isus Hristos prin Jertfa de pe Cruce. De remarcat este şi rolul pe care l-a jucat Iosif, pentru că conform legii iudaice, Maria trebuia omorâtă cu pietre. Naşterea lui Isus este dovada dragostei lui Dumnezeu faţă de omenire, regăsită în Ioan 3:16. În planul Întrupări intră Maria şi Iosif, care acceptă necondiţionat voia lui Dumnezeu. A umbri înseamnă cu totul altceva decât ce se întâmpla în cadrul „ relaţiilor dintre zei”. Se pune un accent deosebit pe virginitatea Mariei, condiţie esenţială pentru mântuirea oamenilor. Cuvintele folosite în Septauginta şi profeţii despre Naşterea lui Isus nu lasă loc de altă interpretare. Vestea dată de îngerul Gavril tulbură pe Maria şi pe Iosif, dar aceştia ascultă şi cred ceea ce li se spune. Când Isus s-a născut, cerul s-a bucurat, păstorii, şi mai târziu magii. Conducătorii religioşi din vremea aceea au rămas indiferenţi, dar Irod temându-şi tronul a dat ordin ca toţi copiii sub doi ani să fie omorâţi. Nu se cunoaşte ziua sau luna în care s-a născut Isus,  data  de douzeci şi cinici decembrie fiind o sărbătoare venită din păgânism, dar dacă ne gândim la ciobani şi păşunat se estimează  ca anotimp din primăvară până în toamnă. Dacă facem referire la ce spune evanghelistul Ioan despre naşterea lui Isus, perspectiva se schimbă.  Se poate reaminti primul verset : Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”. Acestea sunt trei afirmaţii. Cuvântul, Logosul,  nu are o conotaţie greacă ci ebraică “memra”. El era de la început, nu de la întemeierea lumii ci din veşnicii şi a fost prezent în momentul creaţiei. A doua afirmaţie este  „şi Cuvântul era cu Dumnezeu”, din care reiese că Isus era o Persoană diferită de Dumnezeu. A treia afirmaţie spune că “şi Cuvântul era Dumnezeu”, şi acest lucru ne spune clar că Isus era Dumnezeu. Aceste declaraţii sunt categorice. Acest lucru scoate în evidenţă dumnezeirea lui Isus Hristos. Dacă mergem în Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”, găsim alte trei afirmaţii. Prima este “Şi Cuvântul S-a făcut trup”, limba greacă este mai explicită în sensul acesta prin cuvântul „  Cuvântul s-a născut trup”,  un copil care plânge sau râde şi are nevoie de o mamă şi un tată care să îl crească. A treia afirmaţie este că a locuit printre noi oamenii, fapt prin care îşi afirmă natura umană. De fapt cuvântul folosit este “skenoo”, care înseamnă că şi-a ridicat cortul printre noi fapt care înseamnă că Isus şi-a impus limite umane. Pavel aminteşte de acest lucru în 2 Cor. 5:1.  De asemenea cuvântul „ plin de Har şi Adevăr” denotă faptul că nu de mai poate adăuga ceva. Dumnezeu nu poate fi văzut fiindcă este Duh, Spirit Infinit şi Perfect. Doar în Isus s-a văzut plinătatea lui Dumnezeu în momentul Întrupării. S-a născut în Betleem, un loc geografic, la un moment dat în istorie ca şi timp, fapt care rupe istoria umanităţii în două părţi : B.C. şi D.C. Aici găsim o triadă interesantă în ceea ce priveşte Întruparea fiindcă Trinitatea şi-a pus amprenta peste toată creaţia. Universul are timp, spaţiu şi materie, apoi timpul are trei unităţi: trecut, prezent şi viitor iar spaţiul are lungime, lăţime şi înălţime iar spaţiul are lungime, lăţime şi înălţime dar există şi materia care are energie, mişcare şi fenomene. La întrebarea ce le leagă împreună răspunsul este „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. Deci pornind de la Naşterea lui Isus, mergem înapoi înainte de creaţie, avem momentul Întrupării Ioan 1:1 şi mergem mai departe în Escaton la judecată Matei 25:31  „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. El va judeca lumea Matei 25:34  „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”, şi Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Cine poate sta nepăsător faţă de Evenimentul Hristos, face o greşeală care îl costă veşnicia.  Întruparea  este un eveniment nerepetabil.   Naşterea Sa a fost Revelaţia cea mai completă al lui Dumnezeu, pentru oameni.  Prin prezenţa magilor se dovedeşte că şi neamurile au acces la închinare.  Punctele de vedere al evangheliştilor privind genealogia lui Isus sunt în armonie. Au fost profeţii şi aşteptări aşteptări mesianice în istoria evreilor ca Unsul, Mesia. Mielul, Leul. Evreii nu au înţeles „anul de îndurare”, diferenţa dintre Miel şi Leu.  Există o ironie a textului în sensul nerecunoaşteri lui Isus de către poporul evreu.   Cristologia şi Mariologia, s-au dezvoltat denaturat în istoria omenirii. În   Gen.2:7  ne este prezentat începutul rasei umane şi în Geneza 1:3, Dumnezeu declară că toate erau foarte bune. Dar acest Bun este pervertibil din păcate, cu contribuţia omului. Naşterea lui Isus învăţătura, Jertfa lui Hristos pe Cruce şi Învierea şi Înălţaea la cer a lui Cristos, naşterea  Biserici la Rusalii, sunt un nou început, dar tot  pervertibil, iar istoria demonstrează acest lucru.  Urmează istoria bisericii, ajungem în timpurile noastre iar bucuria cerului,  trebuie să fie şi bucuria credincioşilor. Isaia 9:6  „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. Amin

15).Bibliografie :

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

Tenney,   C.  Merrlill    „STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT „,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Beniamin, Fărăgău    Evanghelia după Matei,  capitolele 1 –10. Editura LOGOS  Cluj, 1998

„DICŢIONAR BIBLIC „  SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait roboam http://www.roboam.com/

O scurta mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar - doctor in teologie, Detroit

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/genealogiile-lui-Iisus.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Hristos.html

Sait Barzilaen Dan http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/14/40

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/nastere-fecioara.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-specific-moment.html

Ardelean Viorel

[1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro