Așa cum am cântat despre Hristos, și bineînțeles că am studiat pentru a predica despre Hristos, sunt absolut uimit, inima și mintea mea se minunează. Aș vrea pentru puțin timp să abordez acest subiect. Toată adorația trebuie să vină dintr-o inimă predată Domnului, o inimă nouă. Dar aș vrea în special ca noii credincioși să înțeleagă un lucru. Atât timp cât viețuim în acest trup de carne, va fi o luptă. Va fi întotdeauna o luptă. Și nu se vorbește foarte mult despre disciplinare. Avem ca scuză faptul că nu trăim într-o cultură disciplinată. Știm foarte puțin despre disciplinarea minții noastre, a trupului nostru, a inimii noastre. Dar ni se cere, este scris în Noul Testament, și lucrul acesta ne este cerut: să fim oameni disciplinați. Dacă nu conștientizați acest lucru, vă risipiți întreaga viață creștină întrebându-vă dacă îl iubiți cu adevărat sau nu pe Dumnezeu. În momentele în care te corelezi cu Hristos mintea ta se va întreba. Nu este nevoie de o reflectare asupra lipsei de dragoste față de Hristos, ci de o reflectare asupra puterii cărnii și asupra luptei reale care există în viața creștină. Astfel, unul dintre modurile cele mai bune de a clarifica situația este când pastorul citește un capitol din Biblie. Majoritatea dintre voi care v-ați născut din nou ați fi gata să muriți înainte de a nega Scriptura. Iar atunci când citiți unul dintre cele mai importante pasaje din Biblie vă dați seamă că vă este greu să vă concentrați la ce vrea să spună. Disciplinarea. Dar o disciplină născută din credință. Pentru că credem, cântăm și vrem să auzim despre ea, pentru că credem că va da roade. Așa că aș vrea să vorbesc puțin despre acest subiect.

    Am vorbit despre crucea lui Hristos și aș vrea să fac un mic rezumat despre ce am vorbit săptămâna trecută și să continuăm. Haideți să mergem în 2 Corinteni capitolul 5 versetul 21, unde citim, "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." De fapt, Dumnezeu L-a făcut pe Hristos (sau Mesia) să fie "păcat pentru noi". Pentru a înțelege ce am spus săptămâna trecută, trebuie să înțelegeți caracterul sau atributele lui Dumnezeu. Unul dintre motivele pentru care oamenii nu pot înțelege Evanghelia este pentru că atât de rar auzim predici despre cine este Dumnezeu. Așa că am mers prin Vechiul Testament și ne-am uitat, cred, la patru texte săptămâna trecută, prin care am explicat un lucru măreț care derivă din întreaga înțelegere a Scripturii, și anume: cum poate Dumnezeu să fie drept și în același timp îndurător. Pentru mulți creștini evanghelici aceasta nici nu pare o problemă. Dar este o problemă mare. Dacă Dumnezeu este drept, El nu poate trece cu vederea slăbiciunile. Dacă Dumnezeu este drept, El nu poate acoperi sau ascunde păcatele. Acest termen este folosit doar pentru viziuni, reguli și judecăți nedrepte. Auzim asta în ziare oriunde în lume: un judecător a acoperit fapta unui criminal. Așa că problema reală care este prezentă în întreaga Scriptură este: cum poate Dumnezeu să fie drept, dar să îi pese de oamenii slabi. Acesta nu este un lucru minor. Este un lucru semnificativ în Scriptură. Este cel mai important lucru despre restaurare, de fapt, fundamentul pentru restaurare. Doar despre acest lucru este Evanghelia lui Isus Hristos, dar atât de puțini oameni înțeleg: Dumnezeu nu poate să sacrifice un atribut în favoarea altuia. El nu poate sacrifica dreptata Lui pentru a fi plin de milă. Nu poate să dea la o parte sfințenia Lui din dorința de parteneriat. Așa că marea problemă în întreaga Scriptură este aceasta: cum Își poate Dumnezeu satisface dreptatea, care strigă pentru condamnarea noastră, și în același timp să nu-și verse mânia; să fie posibil ca un Dumnezeu sfânt și drept să ierte oamenii slabi și să rămână sfânt și drept. Răspunsul este următorul: reabiltarea a creea ce era degradat este presoana Isus Hristos. Când folosim cuvântul "reabilitare" trebuie să înțelegem că este extrem de larg acest termen. Noi ne gândim la el în limitarea noastră pentru că ne gândim la toate lucrurile în limitele noastre: am fost împăcați. Nu! Totul este împăcat în persoana Domnului Isus. Iar Scriptura este foarte limitată în ce privește semnificația acestui lucru, dar știm că este dincolo de umanitate. Este cosmic. Nu include doar pământul ci și cerul, totul este reabilitat. Toate aceste opinii contradictorii pe care batjocoritorii le discută zilnic sunt reabilitate în persoana lui Hristos, chiar dacă vedem manifestarea descoperirii lui Dumnezeu. Este împăcarea în persoana lui Hristos. Despre asta vorbeam. Cum poate El să fie așa? Cum poate să ierte toate tipurile și felurile de păcate și totodată să pedepsească vinovatul? Cum poate face acest lucru? Hristos este răspunsul. Hristos, de fapt este răspunsul pentru orice întrebare pe care cineva ar avea-o despre Dumnezeu. El este descoperirea lui Dumnezeu.

    Aș vrea să împărtășesc ceva cu voi și din nou este important să înțelegeți. După cum spune John Gill, Isus nu are început, nu este Cineva nou, care a apărut acum două mii de ani. Fiul lui Dumnezeu nu este o idee a Noului Testament. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că tot ce a făcut Dumnezeu, a făcut printr-un Fiu. Dumnezeu a creat lumea prin Fiul Său, Dumnezeu S-a dezvăluit lumii prin Fiul Său. Dumnezeu a împăcat lumea cu Sine prin Fiul Său, Dumnezeu va judeca lumea într-o zi prin Fiul Său. După cum a precizat Anthony acum câteva săptămăni, Cel pe care L-a văzut Isaia, când a avut acea vedenie extraordinară în Isaia 6, a fost Fiul. Fiul! A Fiului este reabilitarea tuturor lucrurilor. El este Cel care exegetează sau Îl interpretează pe Dumnezeu. Chiar și cu privire la - nu vreau să vorbesc din Apocalipsa - dar chiar și cu privire la a doua venire, realizați că prima venire a lui Hristos nu este completă, față de ceea ce spune Vechiul Testament? Până când Cel mai mare exeget, Cel mai mare Interpretator a apărut și a exegezat Vechiul Testament. El le-a explicat Vechiul Testament apostolilor. Vă dați seama că totul despre a doua venire nu va fi rezolvat până când nu vine El? Și cel mai mare interpretator, va explica din nou toate lucrurile. De aceea, totul depinde de El. Și persoanele a căror inimă a fost reînoită, iubesc aceasta, iubesc acest lucru!

    Acum când vorbim despre faptul că Dumnezeu L-a făcut păcat pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, vorbim despre un aspect extraordinar al lui Hristos și anume: ca Om, El nu a făcut păcat! Nu a fost niciodată vreun moment în viața ta când L-ai iubit pe Dumnezeu cu toată inima, mintea și puterea ta. Nici măcar un moment în care ai ascultat această poruncă! Nu a existat nici un moment în viața lui Hristos când nu a ascultat această poruncă. Deci, tot ceea ce întreaga umanitate nu a putut face nici măcar pentru o fracțiune de secundă, Hristos a făcut pe tot parcursul vieții Sale. Nu este extraordinar acest lucru? Și nu doar ispitit în toate felurile, ci ispitit mai mult decât am fost ispitiți oricare dintre noi și totuși a rezistat. Dar El a fost făcut păcat. Ce înseamnă acest lucru? Aceasta înseamnă că, într-un fel, natura Lui a fost coruptă pe lemnul crucii, așa încât Mielul fără pată a devenit plin de pete. Ce s-a întâmplat? Cum se poate spune în Noul Testament că El care n-a cunoscut nici un păcat, a fost făcut păcat? Răspunsul este bineînțeles în a doua jumătate a versetului,"ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El", ceea ce înseamnă că în momentul în care cineva crede în Isus Hristos și este iertat, nu devine neprihănit ca ființă, încă păcătuiește. Fiecare dintre noi încă păcătuim. Nu suntem ființe neprihănite. Deci ce înseamnă toate astea? Înseamnă că în momentul în care o persoană crede în Isus Hristos, este din punct de vedere legal declarată neprihănită înaintea lui Dumnezeu, de Dumnezeu și este tratată în conformitate cu aceasta. Nu mai vorbiți niciodată despre iertare fără să folosiți și termenul tratat. Nu doar că ne-a declarat din punct de vedere legal neprihăniți față de El, ci ne tratează pe noi, copiii Lui ca și cum am fi neprihăniți înaintea Lui. Ne tratează în felul acesta. Și acum putem înțelege crucea, ce s-a întâmplat pe cruce. Aceasta s-a întâmplat: Dumnezeu L-a declarat pe Fiul Său vinovat și L-a tratat ca atare. În ce fel? Un mod dincolo de orice descriere pe care ar putea să o facă un poet, un învățat sau un înger. Nimeni nu a putut descrie groaza și mânia lui Dumnezeu care au căzut peste Fiul lui Dumnezeu, pentru că păcatele noastre i-au fost imputate Lui și El s-a făcut vinovat.

    De obicei le spun oamenilor un lucru pe care Charles Lighter mi l-a spus acum mulți ani: Vrei să vezi cât de mult urăște Dumnezeu păcatul? Uită-te la Calvar! Când propriul Lui Fiu a purtat păcatul nostru, Dumnezeu L-a zdrobit! Acum, ca un avertisment: ce crezi că îți va face ție? Celor care sunt destul de îndrăzneți încât să stea în afara lui Hristos și să spună că nu au nevoie de El, celor care cu o mână se țin de propriile lucrări și cu cealaltă se prind de Hristos, ca și cum Hristos nu ar fi de ajuns, mai este nevoie și de ce fac ei. Dacă în ziua aceea vei fi găsit cu o bucățică de neprihănire proprie, cu o fărâmă de speranță în tine însuți nu vei cunoaște decât judecata lui Dumnezeu. Toată speranța ta trebuie pusă în Hristos, doar în Hristos. Există un lucru care m-a uimit de-a lungul anilor când vorbesc cu creștinii veritabili. Un creștin veritabil are multe îndoieli, dar am găsit o zonă în care nu au nici un dubiu: sunt total și absolut convinși că nu pot adăuga nici un lucru la neprihănirea lor înaintea lui Dumnezeu. Sunt total și absolut convinși că dacă ar fi judecați după cea mai bună lucrare, cel mai bun moment sau cea mai bună zi, ar merge în iad. Fiecare credincios adevărat pe care l-am întâlnit era convins de acest lucru și nu se îndoia deloc. "Nimic nu aduc în mâinile mele Eu depind doar de Cruce."

    Aș vrea să continuăm să ne uităm, cum ne-am uitat și săptămâna trecută, la Hristos care devine păcat. Ne vom uita la ceva care seamănă mult cu ce am văzut. Toate păcatele aduc blestemul divin. Și când Hristos a purtat păcatele noastre, a purtat de asemeni, blestemul lui Dumnezeu pentru noi. În cartea Galateni 3:10 spune,"Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în Cartea Legii, ca să le facă." Dragul meu prieten, dacă ai câțiva ani, chiar ani care nu au fost luminați de Duhul Sfânt, ar trebui să te ducă la o concluzie dramatică despre credința creștină. Uită-te la ce spune, "Blestemat este cel care nu stăruie (ascultă)TOATE lucrurile", toate! "Toate lucrurile scrise în cartea Legii." Toate lucrurile. Tot timpul! Să ne întoarcem la Moise, "Fă lucrurile acestea și vei trăi!"Altfel spus, nu face lucrurile acestea și vei muri! Fiecare cuvânt! Nu doar unele cuvinte, o parte din timp, ci toate lucrurile, tot timpul! Tu nu faci aceste lucruri și ești sub blestem. De asemeni spune nu doar să stărui în toate lucrurile scrise în Cartea Legii, ci și să le faci. De ce? Pentru că mereu avem tendința să ne uităm în Scriptură și câteodată cumva să credem în inima noastră că ascultăm, chiar dacă nu ascultăm; că Dumnezeu se uită la inimă chiar dacă am căzut. Nu! El nu face așa! El se uită la inimă. Dar se uită și la lucrurile pe care le facem. Nu așa trebuie să gândim, nu este ceva despre un fel de evlavie romantică, El spune, "Dacă nu ai făcut tot ce scrie în cartea Legii, tot timpul, ești sub blestem, în afara lui Hristos! Trebuie doar să ne întoarcem la părinții noștrii. Uitați-vă la severitatea faptei lor. Gândiți-vă puțin! Ei au mâncat un fruct! Au mâncat un fruct și nu doar ei au fost condamnați, ci întregul univers. Întregul univers a fost apoi corupt. Un păcat! Nu crimă, un păcat! Pentru că în centrul fiecărui păcat este aceeași otravă: răzvrătire împotriva Celui care merită devotamentul absolut!

    Unul dintre motivele pe care trebuie să le înțelegeți, ceva foarte important: de ce este păcatul un lucru atat de oribil? Dacă vreți să separați păcatul pe categorii, veți ajunge la idei diferite despre păcat, dar dacă priviți păcatul ca neascultare de Dumnezeu veți vedea păcatul ca pe ceva oribil prin natura lui, datorită gravității lui împotriva Celui față de care a fost comis. De ce este păcatul atât de oribil? Pentru că Dumnezeu este atât de bun! Ca scop final, trebuie să știți aceasta: fiecare păcat este un păcat împotriva lui Dumnezeu. Nu uitați niciodată de David! El a comis adulter, a provocat moartea unui om nevinovat și și-a mințit propriul popor - Israel, dar în Psalmi spune, "Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit!" Deci împreună cu păcatul vine și blestemul. Este aproape imposibil în toate timpurile, dar în special în perioada aceasta în care oamenii se gândesc atât de mult la ei înșiși, să înțelegem exact ce înseamnă aceasta. Ideea nu promovează doar condamnarea, judecata și dreptatea, ci comunică ceva despre pervertirea omului care a păcătuit, pevertire absolută. Și unul dintre cele mai bune moduri de a vă explica acest lucru este spunându-vă aceasta: păcătosul din afara lui Hristos, care l-a respins pe Hristos în mod repetat, poate o persoană religioasă, ultimul lucru pe care persoana aceea îl va auzi când va păși în iad este: toată creația stând în picioare și aplaudându-L pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a scăpat pământul de oameni ca el. Dragul meu prieten, una dintre cele mai mari probleme ale noastre, este că noi nu înțelegem; nu vreau să fiu crud, nu vreau să folosesc cuvinte dure, dar chiar nu înțelegem că păcatul este atât de pervers. De aceea și este numit păcat, așa cum am spus, oamenii sunt păcătoși, nu tu te coordonezi. Dar chiar dacă aș fi mai indulgent și aș spune: oamenii sunt răi, aveți o problemă cu asta! Vedeți cât umanism a venit și ne-a acaparat? Vedeți de ce Evanghelia nu este apreciată? Pentru că noi nu suntem așa răi! Nu suntem! Și de aceea Evanghelia nu este așa de uimitoare. Dar când vezi că nu doar consiliul lui Dumnezeu, ci fiecare ființă care nu este pervertită, oriunde ar fi, în cer, lucrurile pe care Dumnezeu le-a făcut, le-a gândit, creaturile pe care Dumnezeu le-a făcut și care stau în cer si care sunt numiți îngeri aleși în Noul Testament. Ceea ce trebuie să înțelegem, este că în ziua judecății, dacă ești condamnat, nu Dumnezeu te va condamna și restul universului va încerca să implore pentru tine! Nu! Ei vor aplauda pentru că ei știu ceva despre sfințenie și pot vedea natura radicală a depravării tale. Dragul meu prieten, tu nu vrei ca eu să mă uit în inima ta, chiar dacă știi că și eu sunt ca tine, cu atât mai puțin un Dumnezeu Sfânt! Ce ar vedea El acolo, după standardul Lui, după lumina Lui?

    Este scris în Scripturi, "Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă." Ce înseamnă asta? Ei bine dacă sunteți familiarizați cu Noul Testament, în special cu Evangheliile, cu învățăturile lui Isus, sunteți familiarizați cu ceea ce noi numim "fericiri": ferice de cei săraci în duh, ferice de cei milostivi, ferice de cei ce plâng, și așa mai departe. Ceea ce am făcut, este să iau aceste fericiri și să le inversez. Aș vrea să ascultați: cei binecuvantați au dreptul la  Împărăția Cerurilor (ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor!). Cei binecuvântați au dreptul la Împărăția Cerurilor, cei blestemați nu au dreptul să intre. Cei binecuvântați sunt destinatarii mângâierii divine, ei vor fi mângâiați, cei blestemați primesc mânia divină. Cei binecuvântați sunt satisfăcuți, cei blestemați rămân mizerabili și chinuiți. Cei binecuvântați au parte de îndurare. Cei blestemați sunt condamnați fără milă.  Cei binecuvântați îl vor vedea pe Dumnezeu. Cei blestemați sunt izgoniți din prezența Lui. Cei binecuvântați, sunt fii și fiice ale lui Dumnezeu. Cei blestemați sunt renegați în dizgrație. Uitați ce aș vrea să vedeți! Biblia spune, "Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea legii ca să le facă." Și apoi continuă în versetul 13 din Galateni 3, "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii. Și cum a făcut aceasta? "Făcându-se blestem pentru noi!" Am un prieten drag, dr. Nathan Barry, îl iubesc și el este foarte biblic și de fiecare dată când îl sun îi spun, "dr. Barry, ce mai faci?", "Sunt binecuvântat!" El are nevoie de asta, el înțelege termenul. Dar atât de des spunem, "Sunt binecuvântat!" Aș vrea să înțelegeți ceva: din punct de vedere teologic și filozofic, singurul mod prin care poți spune așa ceva și să fie adevărat, este să conștientizezi că ești binecuvântat datorită faptului că Altcineva a fost blestemat. Nu ar trebui să fii binecuvântat! Așa cum am spus și săptămâna trecută despre dragostea lui Dumnezeu față de o lume pierdută și decăzută, dovada este chiar aici. Nu ar trebui să fie nimic verde afară, nu ar trebui să fie fructe în pomii pe care îi vedeți. Nu ar trebui să fie bucurie și naștere, nu ar trebui să fie fericire în căsătorie. Toată lumea ar trebui să fie ca un fel de satrap așteptând prăbușirea. Doar un loc oribil cu un copac mort câruia îi cade ultima frunză. Nu ar trebui să fie nimic aici decât mânie. Nu ar trebui să fie decât judecată. Cum poți să fii binecuvântat când legea cere să fii blestemat? Și nu separa legea de Dumnezeu! Legea lui Dumnezeu este expresia dreptății Sale, dreptatea lui Dumnezeu strigă pentru moartea ta. Cum poți fi binecuvâtat? Doar dacă vine un Înlocuitor. Puritanii, după cum spun unii, aveau câteva cuvinte care, când erau rostite erau însoțite de un tremur al buzelor, un moment de liniște pentru că erau cuvinte adânci. Când spui, "Sunt binecuvâtat!", ar trebui să fii în stare să o spui cu bucurie. Trebuie să te gândești, "De ce?" Motivul este: Hristos a purtat blestemul meu, Hristos a suportat blestemul meu! Este singurul motiv: viața Lui pentru a mea, salvarea mea - condamnarea Lui pe acel lemn, eliberarea mea de blestem pentru că a fost pus peste El.

    Să ne uităm la poporul Israel, care iese din Egipt. Dumnezeu face un lucru uimitor în cartea Deuteronom. Sunt doi munți: muntele Ebal și muntele Garizim. Și împarte semințiile lui Israel, împarte oamenii în două grupuri. Un grup a urcat pe muntele Ebal și ce au făcut a fost să vestească toate blestemele care vor cădea pe capul celui care încalcă legământul, asupra celui care nu va asculta de Dumnezeu. Iar pe muntele Garizim, a fost trimis celălalt grup de oameni. Ei trebuiau să strige binecuvântările care vor veni peste cel care va ține legământul. Acum vedeți severitatea Legii, "Fă aceste lucruri și vei trăi!" Acum muntele tău este Ebal, este singurul munte pregătit pentru tine. Te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, ai rupt orice legământ, nu ai nici o urmă de neprihănire. Muntele Ebal este muntele tău. Dar pentru a te salva de la blestem, Hristos a luat acele blesteme care au fost vestite pe acel munte. El le-a suferit la crucea de la Calvar, ca ele să nu mai fie ale tale. Uitați ce vreau să fac: am luat toate aceste blesteme în ordine sistematică și am să vi le citesc, aplicându-le lui Hristos atunci când atârna pe lemn. Hristos este la Calvar și El strigă și este uimitor, cuvintele în aramică au fost traduse în limba greacă și arată semnificația trăirii Lui, "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?" Noi știm răspunsul: pentru că păcatele noastre i-au fost imputate Lui și acum El poartă blestemul nostru. Deci scenariul ar arăta cam așa:Hristos strigă de pe cruce "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Domnul îi răspunde, "Dumnezeu, Dumnezeul Tău, Te blesteamă!" Aș vrea să vă gândiți la aceasta. Dacă credeți că sunt un fel de arbitru la ceea ce s-a întâmplat, de fapt am auzit aceasta de la un frate, în urma unei expuneri pe care a făcut-o. Deci Hristos strigă de pe cruce, singurul Fiu al lui Dumnezeu, singurul care a ținut legământul, Cel care L-a ascultat pe Dumnezeu în absolut toate lucrurile, prin tot ce a făcut, cu toată inima și mintea, strigă de pe cruce, "pentru ce M-ai părăsit?" și răspunsul din cer este, "Dumnezeu te blesteamă!" Am auzit predicatori spunând că Tatăl și-a întors Fața de la Fiul, pentru că nu a putut suporta să-I vadă suferința. Ce, Dumnezeu și-a pierdut tăria de caracter? Își bat joc de mine? Ne-am depărtat atât de mult de cruce,de Evanghelia adevărată încât nu mai înțelegem tranzacția și ce s-a întâmplat acolo? Că Hristos ți-a luat locul? Tu ar trebui să auzi asta! Eu ar trebui să aud aceste cuvinte în ziua judecăți. Când vei sta în fața lui Dumnezeu cu toată determinarea ta și cu toată moralitatea ta și El se uită la tine și îți spune, "Dumnezeu, Dumnezeul tău te blesteamă!" Pentru ca să te salveze de aceasta, Hristos a luat păcatul tău, Hristos a suferit blestemul tău, pe care Domnul l-a trimis peste tine. Toate acestea sunt scrise în Deuteronom.

    Aș vrea să vă gândiți la Hristos care atârnă pe cruce și Tatăl privește spre El și spune, "Domnul trimite împotriva Ta blestemul, tulburarea și amenințarea, până vei fi nimicit, până vei pieri curând. Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minții și vei bâjbâi pe întuneric, ziua în amiaza mare, ca orbul pe întuneric și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor!" Hristos a fost Dumnezeu încarnat, dar aș vrea să știți că a atârnat acolo ca om și a bâjbâit pe întuneric în rătăcire, pentru că mânia lui Dumnezeu era peste El. "Domnul Se va bucura să te piardă și să te nimicească și vei fi smuls de pe pământ. Vei fi blestemat în cetate și vei fi blestemat la câmp. Vei fi blestemat la venirea ta și vei fi blestemat la plecare ta. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă și pământul sub tine va fi de fier. Nu vei avea nici o mângâiere din cer sau de pe pământ și vei fi de pomină, de batjocură și de râs printre toate popoarele." De ce vorbește scriitorul Evangheliei despre oameni care au râs de Hristos, care au dat din cap când au trecut pe lângă El? De ce vorbește despre bâjbâiala prin întuneric? Dumnezeu nu și-a întors fața de la Fiul Său pentru că nu a putut suporta suferința Lui; a fost judecata și mânia lui Dumnezeu astfel încât Singurul împlinitor al legământului care a umblat vreodată pe pământ este acum lepădat dinaintea Lui. "Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări și te vor ajunge, până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui și legile Lui pe care ți le-a dat." Mă gândesc la toate predicile de Paște care vorbesc despre biciul și cuiele, sulița din inima Lui, dar nu vorbesc despre adevărata semnificație. Cum de ne-am depărtat atât de mult de Evanghelie? Crezi că doar pentru că niște romani L-au bătut pe Isus au fost plătite păcatele noastre? De aici vin toate efectele, înțelegeți? Dacă nu vin de aici, trăim în idolatrie. De ce continuăm să călătorim cu El, dar nu Îl vedem? De ce continuăm să Îl slujim când totul în trupul nostru strigă să renunțăm? De ce căutăm să trăim în neprihănire în mijlocul unui popor depravat? De ce? Efectul vine de aici: El și-a dat viața pentru sufletul meu; El a murit de această moarte oribilă pentru mine. Am scris aici un paragraf pe care aș vrea să vi-l citesc: când Hristos a purtat păcatele noastre pe Calvar (și, din nou, aceasta vine din Deuteronom), a fost blestemat ca un om care și-a făcut un idol și l-a ascuns, a fost blestemat ca cineva care și-a dezonorat tatăl și mama,ca unul care a mutat hotarele aproapelui său și care a făcut pe un orb să rătăcească pe drum, a fost blestemat ca unul care s-a atins de dreptul străinului, orfanului și văduvei, a fost blestemat ca unul care era vinovat de imoralitate și perversiune, care îl lovește pe aproapele său în ascuns sau acceptă mită pentru ca să verse sânge nevinovat. A fost blestemat ca unul care nu a împlinit cuvintele Legii și nu le-a făcut. Un pasaj interesant din Proverbe spune, "Cum sare vrabia încoace și încolo și cum zboară rândunica, așa nu nimerește blestemul neîntemeiat." Cum de a căzut blestemul asupra lui Hristos? El a fost perfect în toate lucrurile, Cel care a ținut legământul în toate aspectele. Cum de a căzut blestemul peste El? Pentru că păcatele noastre I-au fost imputate Lui. Toată greutatea păcatelor oamenilor lui Dumnezeu au fost puse peste Hristos. Aș vrea să vă citesc cum David a strigat,"Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea și în duhul căruia nu este viclenie!" Amintiți-vă ce am vorbit săptămâna trecută! Cum poate Dumnezeu să acopere păcatul? Pe cruce, când păcatul I-a fost imputat lui Hristos, a fost expus înaintea lui Dumnezeu, nu acoperit; și nu doar înaintea lui Dumnezeu, ci înaintea cerului. A fost arătat așa cum Martin Lloyed-Jones obișnuia să spună: înaintea oamenilor, a îngerilor, a diavolului, transformarea pe care a suferit-o nu L-a iertat, păcatele pe care Le-a purtat nu au fost acoperite. Dacă un om este binecuvântat, este pentru că nelegiuirile nu i-au fost imputate lui, ci Hristos a fost blestemat pentru că toate nelegiuirile noastre au fost asupra Lui.

    Un alt pasaj interesant din cartea Deuteronom este înnoirea legământului în țara Moab; este un lucru interesant acolo care spune atât de multe și care m-a făcut să mă gândesc la Hristos (de fapt, cred că dacă citiți Biblia corect, fiecare cuvânt vă va face să vă gândiți la Hristos) și spune astfel, vorbind despre judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce încalcă legământul, "mânia și gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia (cel care a încălcat legământul Domnului), toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el." Vedeți? Nu este nici o exagerare în ceea ce am citit. V-am citit blestemele din cartea aceasta unde scrie că, "toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri." Omul acesta va muri. "Domnul Îl va despărți spre pieirea lui din toate semințiile lui Israel și-i va face după toate blestemele legământului scrise în această carte a Legii." El a fost despărțit din mijlocul Israelului. Cred că unul din motivele pentru care Hristos a fost botezat este că a fost unit cu oamenii chiar dacă nu a cunoscut păcatul. Și apoi ca făcând parte dintre noi este despărțit de noi. Fratele nostru mai mare, Singurul care este nobil, Singurul cu o naștere regală, Singurul vrednic, Singurul ascultător, a fost despărțit dintre frații și surorile Lui pentru ca să suporte moartea pe care ei o meritau. Și chiar și așa, El moare. El face lucrul acesta și moare pentru ei, pentru că i-a iubit și este scris, "Lui nu-I este rușine să-i numească «frați»". E extraordinar! Aș vrea să ne uităm puțin în cartea Numeri capitolul 6 versetul 24, binecuvântarea lui Aaron, o binecuvântare frumoasă, "Domnul să te binecuvinteze și să te păzească! Domnul să facă să lumineze fața Lui peste tine și să se îndure de tine! Domnul să-și înalțe fața peste tine și să să-ți dea pacea!" El spune aceste lucruri, dragi frați și surori gândiți-vă. El spune aceste lucruri unei națiuni idolatre, care de multe ori au făcut mai multe păcate decât păgânii. Cum poate așa o binecuvântare să fie adresată unui astfel de popor? Din nou, datorită lui Hristos.

    Așa că, dacă luăm acest text si îl inversăm, a fost aplicat lui Hristos la Calvar: Domnul Te blesteamă și Te nimicește, Domnul ia de la Tine lumina prezenței Sale și Te condamnă! Domnul Își întoarce fața de la Tine și Te umple de mizerie! "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" Am scris aici felul în care Psalmii descriu binecuvântarea celor care au bucuria prezenței lui Dumnezeu, care cunosc sunetul trâmbiție și care umblă în lumina feței Lui; dar din cauza noastră, Hristos a fost făcut blestem, lipsit de prezența Tatălui Său. El a auzit sunetul teribil de trâmbiță al judecății și a atârnat în întunericul de nesuportat al lipsei lui Dumnezeu, pentru că, datorită alegerii lui Adam, întreaga creație a căzut sub blestem și a fost în sclavia depravării și inutilității. Pentru a elibera creația, al doilea Adam a luat asupra Lui păcatele poporului Său și Le-a purtat în locul lui. Am spus de foarte multe ori: religia nu are nimic care să mă atragă. Am atât de mult lucruri care mă interesează, atât de multe! Aș vrea să trăiesc 1000 de vieți și să fac toate aceste lucruri. Și știu la ce vă gândiți: chestiuni spirituale. Nu, am tot felul de interese. Aș vrea să fi putut vâna, aș vrea să fi putut escalada munții, poate chiar să lupt în ring. Sunt atât de multe lucruri. De aceea mă uit la oamenii care sunt atât de mediocrii cu privire la timpul, la viața lor și nu îi pot înțelege. Urăsc asta! Te poți uita timp de 20 de ani sub o piatră și să găsești destul ca să-ți facă plăcere. Eu mi-aș împlini fiecare din aceste pasiuni, fiecare, cu excepția acesteia, acest singur lucru. Nimic altceva nu este suficient de puternic pentru ca să mă impresioneze. Doar aceasta: moartea de care El a murit, singurul lucru care mă ține și este suficient de puternic pentru ca să mă țină. De aceea este numit "Puterea lui Dumnezeu". Acesta! "Efectele dragostei" este o carte scrisă despre efecte, doar efecte. Ai nevoie doar de Hristos. Acest lucru îl controlează pe om, îl stăpânește în toate felurile bune, pentru că, cu cât cobori mai mult sub această stăpânire, cu atât devii mai liber.

    Deci Hristos a purtat blestemul nostru și a suferit, de asemenea mânia lui Dumnezeu. Blestemul este doar un aspect, dar acest lucru este atât de măreț și atât de greu de pus pe categorii. Haideți să vorbim puțin despre mânia lui Dumnezeu. Atât de mulți oameni au probleme cu mânia lui Dumnezeu. Câteodată aș vrea să întreb oamenii: tu, micuță insectă, îndrăznești să te îndoiești de mânia lui Dumnezeu? Singurul lucru de care ar trebui să te îngrijorezi este neprihănirea ta și tu îl negi pe Dumnezeu care a creat lumea? Ce vreau să spun? Tu citești ceva oribil despre niște victime ale unui regim corup de undeva din Africa, oameni care sunt omorâți, copii care sunt răpiți și torturați timp de 15 ani. Când citești asta iei foc de indignare. Chiar și tu care bei nelegiuirea ca apa, când auzi astfel de lucruri, iei foc pentru că este ceva din Dumnezeu pus în tine, care nu poate aproba răul. Cu cât mai mult, Cel care este sfânt, sfânt, sfânt. El este plin de mânie pentru că este bun. Aș vrea să vă vorbesc puțin despre Hitler. Voi știți multe lucruri despre poporul nazist. M-am gândit și eu puțin și nu cred că e un lucru extraordinar. Dar să ne gândim puțin doar la partea cu Hitler.Dacă nu simți nici un fel de indignare față de cele 6 milioane de evrei și cele 1,5 milioane de țigani uciși în lagărele de concentrare, cred că ceva teribil se întâmplă cu tine din punct de vedere moral. Cu atât mai mult, Dumnezeu care este bun și care iubește tot ce este frumos, tot ce este xcelent, tot ce este perfect, tot ce este virtuos și apoi să vadă oameni care tremură, sunt disprețuiți, dați afară, părăsiți. Bineînțeles că Dumnezeu se mânie, și mâina lui Dumnezeu este a ta, ar trebui să fie pe capul tău, ar trebui să fie pe capul meu. Câteodată când am momente de smerenie și devoțiune, Dumnezeu este îndeajuns de bun ca prin Duhul Sfânt să îmi pună în față o mică parte din trecutul meu de dinainte de a-L cunoaște pe El, doar un lucru pe care l-am făcut sau l-am spus înainte de a-L cunoaște și mă lasă fără cuvinte. Înțeleg că eu nu aș fi nimic altceva decât destinatarul mâniei divine, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit și dacă Fiul nu ar fi vrut să vină. El a purtat mânia lui Dumnezeu.

    Avem imaginea din grădină care ne arată atât de clar cum Hristos se roagă de trei ori, "Depărtează de la Mine paharul acesta! Depărtează de la Mine paharul acesta! Depărtează-l de la Mine!" Am auzit atât de mulți predicatori spunând că paharul la care Hristos în omnisciența Lui se uita era biciul de pe spatele Lui și cuiele care aveu sa Îi străpungă mâinile și cununa de spini de pe capul Lui. Toate acestea, da sunt oribile și au fost parte a morții lui Mesia. Trebuia să fie o jertfă sângeroasă pentru a ne salva, dar dacă te oprești aici ai ratrat esența. Pentru că aceasta are de-a face în parte cu mânia omului, a omului neevlavios care L-a crucuificat pe singurul Om evlavios. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul lui Fiu" și omul L-a urât atât de mult pe Dumnezeu încât L-au ucis în cel mai crud mod posibil. Vrei să ști ceva despre umanism? Și despre așa-numita dragoste universală a oamenilor față de Dumnezeu? Iat-o: când Dumnezeu a venit pe pământ oamenii au decis unanim osândirea Lui. Dar ce este "paharul"? Adică, de ce se roagă El astfel? Aș vrea să vă citesc două pasaje. Primul este Psalmul 75 versetul 8, "În mâna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Când îl varsă, toți cei răi de pe pâmânt sug, îl sorb și îl beau până la fund." Și din Ieremia 25:15-16, "Căci așa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel, "Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele și dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite. Vor bea și se vor ameți, și vor fi ca niște nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul lor!" Ce era în pahar? Mânia Dumnezeului Atotputernic era în pahar, ura Lui pentru păcat, opoziția Lui puternică, atacul și declarația de război împotriva păcatului. Pentru ca tu să fi salvat de la aceasta, Cineva a trebuit să-ți ia locul.

    Aș vrea să ne uităm puțin la ceva, foarte repede, pentru că eu cred că arată ceva frumos despre Hristos. Ne uităm puțin în Luca la capitolul 2 și apoi mergem în Evrei capitolul 5. Prima dată Luca 2:40, "Iar Pruncul creștea și Se întărea; era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El" se referă la Isus; versetul 52, "și Isus creștea în înțelepciune, în statură" este în Luca la capitolul 2 versetul 40, "Iar Pruncul creștea și Se întărea", versetul 52, "și Isus creștea în înțelepciune, în statură". Datorită divinității lui Hristos și a multelor atacuri  împotriva acestei doctrine, noi ca și creștini care credem în Biblie apărăm divinitatea Lui și vorbim mult despre ea și este, bineînțeles, corect întotdeauna. Dar noi pierdem din vedere umanitatea Lui. El a fost cu adevărat Dumnezeu. Vă rog să înțelegeți că El a fost cu adevărat și om și chiar a crescut în înțelepciune. El s-a născut ca un bebeluș și, ca om a început să crească. Nu doar în statură, nu numai că a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, dar a început să înțeleagă din ce în ce mai mult ce înseamnă pentru El să fie Mesia. Eu cred că vedem punctul culminant al acestei revelații din Ghetsimani. Ce vreau să spun cu asta? Dacă vă uitați în Evrei capitolul 5 spune în versetul 8, "măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit." Să vă dau un exemplu despre gloria și durerea din Ghetsimani, cred că este o explicație de ce în tinerețea lui Hristos, chiar dacă era Dumnezeu a crescut în înțelepciune și cunoștință ca om. Trebuie să înțelegem ceva despre ceea ce L-a costat pe El pentru ca să-și răscumpere poporul. Hai să spunem că L-a lovit în piept ca o tonă de cărămizi. Ceea ce i se cere Îi este arătat și El spune, "Nu voia Mea, ci voia Ta!" și apoi El continuă să crească tot mai adânc și are o revelație mai mare despre ce va însemna pentru El să-și răscumpere un poporul și de fiecare dată El spune, "Nu voia Mea, ci voia Ta!" și cred că în acea noapte în Ghetsimani, pentru prima dată plinătatea fiecărui lucru pe care trebuia să-l facă pentru a-și răscumpăra poporul I-a fost arătată clar în cel mai oribil, cumplit și înspăimântător mod și l-a lovit ca un camion. Dar El a spus, "Nu voia Mea, ci voia Ta!" și S-a ridicat ca să ia povara asupra Lui. Amintiți-vă ce am spus săptămâna trecută când am vorbit despre ispitirea Lui în toate modurile în care am fost ispitiți și noi. Am vorbit despre modul ispitei nu neapărat despre gradul ei. Și am folosit o ilustrație: dacă am o bară și El are de asemenea una, amândouă cântăresc 45 de livre (~20,4 kg), dacă pui două greutăți în al meu încă rezist, pui două la El, El rezistă; mai pui două greutăți la mine, încă rezist atâta timp cât nu trebuie să mă mișc, mai pui două greutăți pe platoul Lui, încă rezistă; mai pui încă trei greutăți, încă rezist, mai pui trei greutăți la El, nici măcar nu transpiră; mai pui patru greutăți, cred că acum sunt mai mult de 5, genunchiii mei încep să tremure, dar chiar și dacă nu trebuie să mă mișc la un moment dat obosesc și mă prăbușesc. Dar El încă rezistă și nu transpiră, dacă mai pui o greutate, El nu transpiră; dacă mai pui încă o greutate, El nu transpiră, și continui așa. Eu am căzut cu mult timp în urmă, dar El încă rezistă. De infinit de ori mai mult, povara întregii lumi a fost pe umerii lui Hristos, dar El nu a căzut, ci a rămas și a mers la cruce pentru noi.

    Este un pasaj în Zaharia pe care aș vrea să vi-l citesc. Spune astfel, Domnul vorbește, "Scoală-te, sabie"; acesta este un lucru teribil. De fiecare dată când este folosit un astfel de limbaj, vedem în Psalmi, în alte locuri: Iahve și sabia Lui. Sabia este așa cum putem vedea în multe scrieri, sabia își câștigă o personalitate, o voință proprie. Aici vedem că sabia lui Iahve este aproape ca o persoană. Și El spune, "Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu și asupra omului care Îmi este tovarăș! Lovește pe păstor!" Gândiți-vă la aceasta! Deci Hristos este pe lemn și experimentează mânia lui Dumnezeu. Acum, aș vrea să vă mai dau o ilustrație. Aș vrea să îți imaginezi că trăiești într-un sat mic la aproximativ 0.8 mile de un baraj și tu locuiești cel mai aproape de baraj, care este înalt de 1000 de metri și lat de 1000 de metri și este plin cu apă. Într-o dimineață mergi la ușa adăpostului tău, o deschizi și privești barajul și dintr-o dată acesta se rupe. Înainte ca să mai poți respira o dată zidul s-a prăbușit și viitura se apropie de tine. Nu contează cât de repede poți să alergi, nu contează cât de bun înotător ești, nimic nu contează. Vei muri. Și nu doar că vei muri, vei fi spulberat, nimic din tine nu va mai fi găsit vreodată. Și în timp ce acel zid de apă e pe cale să te zdrobească, pământul își deschide gura și înghite totul înaintea ta, așa că nici o picătură de apă nu te atinge. Asta este ceea ce Isus Hristos a făcut la Calvar. Zidul de mânie al lui Dumnezeu produs de dreptatea Lui și de nedreptatea ta. Toate acestea te incriminau pe tine, dar înainte ca să te lovească, Hristos a intervenit și a suferit mânia lui Dumnezeu. Ascultă cu atenție! Nici măcar un strop nu te-a atins. Pentru că un strop din mânia lui Dumnezeu răstoarnă munții și îi transformă în ceară și îi acoperă cu râuri. Nici o fărâmă de mânie nu a mai rămas. A stins-o pe toată, mânia lui Dumnezeu față de tine, pentru că cerințele lui Dumnezeu au fost perfect satisfăcute.

    Aș vrea să vă citesc ceva scris de John Flavel. Este unul dintre scriitorii mei preferați din toate timpurile. Dacă vrei ceva care merită mult atunci ia lucrarea lui și în special primul volum în care vorbește despre intermedierea glorioasă a lui Hristos. El are ceea ce eu am numit "negocierile Tatălui". Și este o discuție pe care el și-a imaginat-o înainte de veșnicie dintre Tatăl și Fiul. Tatăl vorbește primul și spune astfel, "Fiule, sunt o mulțime de suflete sărmane, mizerabile, care s-au autodistrus complet și acum se vor supune dreptății Mele." Înainte de toate aș vrea să vă gândiți la cuvântul "mizerabile", mizerabile. Nu ne place acest cuvânt. Nu vrem să ni-l aplicăm nouă. Luați cea mai frumoasă femeie pe care orice bărbat ar vota-o. Toate femeile sunt în fața noastră, iar noi le votăm. Luați cea mai splendidă, cea mai perfectă, cea mai frumoasă. Mizerabilă! Luați cel mai puternic, cel mai inteligent bărbat. Mizerabil! Am urmărit povestea unui om foarte important, un atlet. Se vorbea despre el, l-am urmărit pe computer, se vorbea despre el, unii vorbeau la prezent despre el, alții vorbeau despre el la viitor și aparent el era un atlet grozav. Dar a avut un accident de mașină și acum e în comă și nu se mai trezește. Nu vroiam să pierd nimic despre omul acesta, de fapt îl admir pentru lucrurile pe care le-am auzit despre el. Vreau să spun că el a fost cel mai bun dintre cei buni și mi-a plăcut asta. Acest om a urât mediocritatea, a urât lipsa entuziasmului, și acum este în comă, mintea lui nu mai lucrează. Mizerabil! Unui prieten drag de-al meu îi cădea părul, pe la 34 de ani îi cădea părul și nu am să uit niciodată, îl cunosc de mult timp, cum copii de la colegiu îl tratau fără respect și spuneau, "Hei, chelule, cum mai ești?" M-am întors către acei studenți și le-am spus, "Trebuie să înțelegeți ceva. Acest om de 34 de ani căruia i-a căzut părul, când era de vârsta voastră a avut de două ori mai mult păr decât aveți voi, deci cum veți arăta voi când veți fi de vârsta lui?" Ideea este: mizerabil! Nu este nimic! Nimic, ci numai Hristos! Hristos! El spune, "Sunt o mulțime de suflete sărmane, mizerabile, care s-au autodistrus complet și acum se vor supune dreptății Mele." Vedeți? Nu prea auziți predicatori vorbind astfel, dar așa ar trebui să vorbească mereu. "Vor fi supuși dreptății Mele" - S-a expus pe Sine dreptății și mâniei Mele. Noi luăm după cum ne convine unele atribute ale lui Dumnezeu și le eliminăm sau le ascundem într-un alt dosar, dar nu și în Scriptură. Dreptatea lui Dumnezeu trebuie arătată. El spune, "Fiule, sunt o mulțime de suflete sărmane, mizerabile, care s-au autodistrus complet și acum se vor supune dreptății Mele." Dreptatea cere achitarea lor, sau împlinirea ei în veșnicie prin distrugerea lor. Acestea sunt cele două opțiuni: dreptatea va fi împlinită prin Altcineva sau va fi împlinită prin distrugerea veșnică a păcătosului.

    El a spus, "Ce ar trebui făcut pentru aceste suflete?" și Hristos vorbește, "O, Tată, la fel este și iubirea Mea și mila față de ei." Oamenii nu vor milă, nu-i așa? Dar au nevoie de ea. Au nevoie de ea. Fără mila lui Dumnezeu nu ar mai exista speranță. "O, Tată, la fel este și iubirea Mea și mila față de ei. Decât să piară pentru veșnicie, voi fi Eu responsabil pentru ei, ca garanție a lor." Ascultați pentru că este unul dintre cele mai frumoase lucruri scrise vreodată în afara Scripturii, "Adu toate înregistrările ca să stiu ce Îți datorează, adu-le pe toate." Am văzut tineri care se căsătoresc și sunt atât de entuziasmați de mireasa lor și vin la mine după șase luni și îmi spun, "Ce am făcut?  Dacă aș fi știut că va fi atât de înfiorător, atât de greu. Ce am făcut?" S-au aruncat în ceva ce nu știau cum va fi. Nu aș vrea să vă sperii, tinerilor, dar trebuie să muriți, este un lucru esențial pe care trebuie să-l faceți când vă căsătoriți, ca să nu pățiți la fel. Hristos nu a întrat în această afacere inconștient. El a spus, "Adu-le aici!" Și când a aflat cât va costa încă a vrut. Dar, ascultați, "Adu toate înregistrările ca să stiu ce Îți datorează, adu-le pe toate." Ascultați, acestea sunt cuvintele mele preferate din afara Bibliei, "Adu toate înregistrările ca să stiu ce Îți datorează, adu-le pe toate, ca să nu mai ai nici o socoteală cu ei după aceasta." Înțelegeți ce spune? "Adu toate înregistrările, așa încât după ce le plătesc să nu mai rămână nimic. Nici o acuzație nu va mai fi în contul lui Paul Washer. Vreau să știu polițele trecute, prezente și viitoare. Vreau să le știu pe toate așa încât când voi merge pe lemnul acela voi plăti pentru toate și nu vor mai fi valabile vreodată." Realizezi ce înseamnă asta? Vezi libertatea? Persoanele religioase vor spuneau, "O! E grozav! Hai să profităm! Viața creștină e grozavă." Dar o persoană cu adevărat născută din nou va gândi astfel, "Dacă așa stau lucrurile, inima mea va fi mai devotată Lui, voi fi mai ascultător față de El, am să Îl iubesc mai mult, toate datoriile mele sunt plătite."

    Nu avem timp să intrăm în toate, dar nu doar că datoriile tale au fost plătite, ci contul tău a fost umplut. Cel care a murit pentru tine este mai bun, mai măreț decât Iosif. Avea toate motivele să nu se descopere fraților săi. Lui Hristos nu I-a fost rușine să ne numească frați și a luat viața perfectă pe care o trăia și te-a îmbrăcat pe tine cu ea, și nu doar că ești absolvit de tot prin moartea Sa, ci El a luat viața pe care a trăit-o pe pământ și ți-a dat-o ție și te-a îmbrăcat în ea așa că atunci când te vede El spune, "Acesta este fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea. Aceasta este fiica Mea preaiubită în care Îmi găsesc plăcerea." Totul e deja făcut. E deja făcut. și El spune, "din mâna Mea să ceri. Voi alege, mai degrabă să sufăr Eu mânia Ta, decât să o sufere ei. Asupra Mea, Tată, asupra Mea să fie toate datoriile lor." Apoi Tatăl răspunde, "Dar, Fiule, dacă vrei să le iei locul trebuie să iei în calcul faptul că vei plăti până la ultimul bănuț, să nu Te aștepți la vreo abatere." Când mergi în jos pe râul Amazon și ești pe o barcă deschisă, nu ai acoperiș și vezi furtuna venind, ști că dacă furtuna nu se oprește îți va umple barca în câteva minute și te va duce la fund în mijlocul Amazonului. Te rogi ca să se oprească în timp ce asculți furtuna. El a spus, "Fiule, dacă le iei locul să nu te aștepți să se oprească. Vei plăti până la ultimul bănuț." Și apoi răspunde, este aproape cel mai descurajant lucru, "Fiule, dacă îi cruț pe ei, nu am să Te cruț pe Tine!" Acest Isus! Pur și simplu nu e nimeni ca El! El este extraordinar! Nici nu ști ce să mai spui! Când înțelegi ce a făcut El, urăști cuvintele pentru că nu te poți exprima, te mânii în mijlocul nopții pentru că nu poți înțelege. Este uimitor! El a făcut asta! Nu știu cum vine că iubirea este atât de puternică că poate sfărâma stânca. Este Isus, unul din lucrurile pe care pastorii încearcă să îl pătrundă. Dacă încep să aducă alte lucruri, ei pot face asta, dacă încep să fie puțin mai entuziasmați, pot face asta, le pot face pe toate, așa încât să fi împlinit cu mai puțin decât lucrul cel mai important. Asta este ceea ce ei vor ca să vezi, ei vor să fi prins prin acest lucru. Ei luptă nu împotriva firii ci pentru propria lor fire, pentru a promova ceva care este cu puțin mai valoroasă decât o bijuterie, care strălucește puțin mai mult și pe care le spun oamenilor. Dar dacă vom merge pe această cale și vom căuta să-L onorăm doar pe Hristos și să nu aducem entuziasm, sau bijuterii fără valoare, sau lucruri care sclipesc, curând, Duhul Domnului va coborî în locul acesta și va binecuvânta ce se face aici.

    În continuare, Fiul răspunde, "Accept, Tată, așa să fie; așa să fie, Tată, pune-le toate în seama Mea!" Îmi place această afirmație, "Tată, pune-le pe toate în seama Mea, Eu sunt în stare să le port." Nu glumește când e vorba de adevăr. Acesta este Hristos cu umerii largi. Un înger nu poate face asta. S-ar topi ca ceara din cauza căldurii, este doar un ornament al divinității. "Pune-le pe toate în seama Mea, Eu sunt în stare să le port." M-am gândit la frumusețea pe care vreau să o văd, mă gândesc la această putere de care îmi e puțin frică să mă apropii, nu știu ce să fac. Este absolut extraordinar. "Pune-le pe toate în seama Mea, Eu sunt în stare să le port deși dovedește un fel de distrugere a Mea." Și dacă aceasta nu e afirmația de bază a universului "dovedește un mod de distrugere a Mea, deși mă va sărăci de toate bogățiile Mele și de toate comorile Mele sunt bucuros să le iau asupra Mea." Dacă te-a iubit atât de mult în dragostea Lui eternă chiar înainte ca să fi răscumpărat, cu cât mai mult te iubește acum.

    Aș vrea să închei cu o istorisire despre Avraam. Dumnezeu vine la Avraam și îi spune, "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo pe un munte pe care ți-l voi spune." Ascultați: de ce scrie așa? "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubești."  Cred că altceva se întâmplă aici. Avraam face lucrul acesta, îl ia pe fiul său, Isaac; nu spune nimic de vreo luptă, băiatul s-a supus.Nu știu exact ce s-a întâmplat, dar nu au nici un sens legăturile. Avraam ridică probabil același cuțit pe care l-a folosit pentru a circumcide băiatul. Când bătrânul întinde mâna să își înjunghie fiul, Dumnezeu spune, "Avraame! Avraame! Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine." Avraam se întoarce și vede un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș. Și cu toții respirăm ușurați. Ce sfârșit minunat pentru această poveste. Dar ceea ce trebuie să realizăm este că nu acesta e sfârșitul, este doar partea intermediară. Generații după generații au trecut și când nu te-ai fi gândit că istoria va reînvia începe să iasă la iveală. Dacă întorci pagina este Fiul lui Dumnezeu atârnând pe un lemn, și Dumnezeu ia cuțitul din mâna lui Avraam și Îl înjunghie pe Fiul Său, "Iehova-Iire". Câteodată am auzit predicatori, cântăreți vorbind despre "Iehova-Iire" și dând mărturie: Iehova-Iire mi-a dat o mașină nouă, Iehova-Iire mi-a dat o casă nouă. Urăsc limbajul acesta. Iehova-Iire asigură un Miel, un Fiu, "Căci un copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat" și El a murit. Predicatul este un lucru teribil, poți face orice, dar nu să eșuezi. Nu contează cât timp îți ia, sau cât de mult muncești, dar este adevărat că Dumnezeu a ales natura demnă de milă a predicatorului pentru a-și comunica mesajul pentru ca puterea să fie văzută în Evanghelie și în Dumnezeu Însuși. Tu ești bine? Nu te gândi la asta doar pentru că suntem un grup mic, că nu este nimic firesc și trebuie să fi spiritual pentru a fi acceptat aici. Sufletul tău e în regulă? Ești creștin? Îl cunoști cu adevărat pe Cel care a murit și apoi a înviat din morți? Nu avem timp să mergem și acolo și să încep să predic despre înviereși despre El stând la dreapta lui Dumnezeu. Am zăbovi prea mult. Dar El a înviat, El este singurul Salvator care a venit în acest univers, singurul judecat și tu vei sta înaintea lui într-o zi. Este sufletul tău pregătit? Îl cunoști pe Hristos? Te cunoaște Hristos pe tine? Te-ai pocăit și ești mântuit? Ai crezut pentru a fi mântuit? Dovada este dacă încă te mai pocăiești și dacă încă mai crezi și dacă ceva din sfințire este în viața ta, El care a început această lucrare bună în tine o va și sfarși. Ești tu un creștin? Ești mântuit, ești născut din nou? Dacă ai încredere, chiar și cea mai mică încredere în tine însuți să ști un lucru: ești încă departe de Împărăția Cerurilor. Dar dacă te vezi ca un destituitor al neprihănirii și te legi doar de Hristos, mai este speranță. Dacă cineva se îndoiește de sufletul lui poate veni să vorbească cu mine, cu Mark, fratele Anthony, cu oricare dintre noi, oricare dintre oamenii de aici și vom fi bucuroși să vorbim despre sufletul adevărat. Haideți să ne rugăm!