Haideţi să ne deschidem Bibliile la 1 Tesaloniceni capitolul 4, vom citi versetele 9-12, "Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii care sunt în Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni." Haideţi să mergem înaintea Domnului în rugăciune.

    Tată, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău. Doamne, mă uimeşte înţelepciunea Ta, dreptatea şi credincioşia Ta, excelența morală. Eşti perfect din toate punctele de vedere. Şi ştiind că acesta este standardul după care oamenii sunt judecaţi, e înfricoşător. Şi văzând în Hristos salvarea şi răscumpărarea noastră reprezintă cea mai mare alinare, cea mai mare bucurie. Doamne, azi cel mai pios om din mijlocul noastru acum şi aici ar pieri în faţa Ta. Dar avem această încredere că Hristos este Marele Preot şi că în fiecare domeniu în care am eşuat, în mod special când vine vorba de dragoste, El nu a eşuat. Te-a iubit cu o dragoste perfectă şi i-a iubit pe ai Săi până la capăt. Doamne, Îţi mulţumesc pentru Hristos. Pasajul acesta mi-ar lua respiraţia, Doamne, și ar distruge orice speranţă de salvare, dacă nu l-aș avea pe El. Doamne, te rog, deschide-ne ochii şi inimile în seara aceasta să înţelegem marea chemare, marea poruncă de a iubi. Doamne, ajută-ne în Numele lui Isus. Amin.

    Sunt atâtea lucruri care v-aş putea învăța, în domenii în care m-aş simţi mai competent. E o povară forte mare când vreau să predic despre dragoste pentru că citind textul mă forţează să mă uit în oglinda vieţii mele. Şi văd cât de mică şi nestatornică e dragostea mea. Un alt lucru care mă împovărează atunci când dau învăţături despre dragoste este precum mi-a spus un prieten odată. Era aşezat în biserică în spatele unor surori mai în vârstă şi pastorul a spus de la amvon, "Azi vă voi învăţa despre credinţă". Şi femeile acestea s-au întors una înspre cealaltă şi au spus, "Credinţă? Deja ştim despre asta." "Nu, nu ştiţi nimic despre credinţă. Chiar dacă aţi studia credinţa o sută de ani aţi fi tot ca un copil în ce priveşte înţelegerea voastră despre credinţă." În acelaşi timp când stau în faţa voastră şi spun că trebuie să iubim, cuvântul acesta e atât de romantizat nu doar în muzica seculară, dar şi în muzica creştină. De exemplu spunem, "Sunt îndrăgostit de Isus." Definim dragostea ca o simţire, o emoţie și nu realizăm că e cea mai profundă, cea mai excelentă virtute creștină. Şi este dincolo de înţelegerea oricărui bărbat sau femeie credincioasă. Face parte din regenerarea dată prin Duhul Sfânt şi îndurarea lui Dumnezeu care lucrează în vieţile noastre. Mi-ar fi mai uşor să predau astrofizică decât să predic despre dragostea lui Dumnezeu. Nu m-aş sfii să predic despre curaj sau dedicare sau puterea voinţei, dar mi-e ruşine să predic despre dragoste pentru că sunt în urmă la capitolul acesta. Vă rog să nu credeţi că vreau să mă arăt umil şi pios înaintea voastră. Nu! Oricine vrea să petreacă timp studiin orice text din Biblie care învăţa despre dragoste, va trage concluzia că singura speranţă e în Isus Hristos. Ascultaţi-mă, în Noul Testament dragostea nu e un lucru, ci o Persoană. Cea mai mare virtute. În cuvintele lui Isus cel are Îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele lui, a împlinit poruncile. Să nu credeţi că vorbesc în versuri în seara aceasta. Nu! Este cea mai solicitantă acţiune ce-ţi poate fi pusă în faţă. Sunt mulţi dintre voi care aţi da tot ce aveţi săracilor, mulți dintre voi care v-aţi da trupul să fie ars. Vă cunosc, vă cunosc zelul tineresc, entuziasmul adevărat, râvna biblică. Dar când vine vorba de dragoste, nu-mi pasă cine eşti, eşti un copil, un prunc. La fel sunt şi eu.

    Titlul acestei predici este: "Dragoste şi ambiţie". De obicei aceşti doi termeni nu se potrivesc împreună. Nu-i aşa? Dar în cazul acesta reprezintă ambele faţete ale monedei. Ni s-a poruncit să iubim şi în acelaşi timp să avem ambiţie, ambiţie puternică să ne trăim vieţile în aşa fel încât să fie un beneficiu pentru oamenii lui Dumnezeu, şi de asemenea să demonstreze puterea Evangheliei lumii necredincioase. Este un lucru măreţ ce ni s-a cerut şi poruncit. Să trăim pentru beneficiul oamenilor lui Dumnezeu şi să demonstrăm puterea Evangheliei lumii? Cum putem face asta? Decât prin harul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu lucrând în noi, trăind în comformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. În seara aceasta ne vom uita la o faţetă a monedei - dragostea frăţească, şi săptămâna viitoare vom discuta despre ambiţie cu privire la a trăi o viaţă liniştită. Ştiu că sună ciudat. Ar trebui să fim combativi, să schimbăm lumea. Dar veţi vedea că sunt tot felul de fanatici care practică activităţi exuberante, dar ceea ce doreşte Dumnezeu e ca femei şi bărbaţi să urmeze lucrurile simple pe care le-a poruncit. Puterea unei vieţi simple şi liniştite.

    Haideţi să ne uităm la dragostea frăţească versetul 9 capitolul 4, "Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii." Conjuncţia "azi" găsită în greacă, e tradusă ca "acum", ne indică faptul că Pavel lasă la o parte vechea învăţătură adică puritatea morală. Și acum abordează o nouă temă. Care este aceasta? Dragostea frăţească. Aduceți-vă aminte că vorbeşte în contextul sfinţirii. Cum demonstrăm creştere în maturitate biblică? Prin a ne păstra nepătaţi în mod special sexual. Deci ne păstrăm nepătaţi, dar ce urmează după asta? Să umblăm cu aere de modestie? Nu trebuie să trăim doar ca nişte oameni care nu fac anumite lucruri, ci trebuie să fim activi. Să lucrăm cu toată puterea noastră în dragostea frăţească. Vreau să vă împărtăşesc ceva foarte important. Duminica viitoare voi predica despre acelaşi lucru, dar din cartea lui Ioan. Ceea ce trebuie să înţelegeţi despre dragoste, dragostea adevărată şi biblică este, cel puţin evidenţiată prin Scripturi, cea mai mare dovadă că o persoană a fost convertită - dragostea frăţească. Şi este cea mai mare dovadă că eu şi voi creştem în maturitate hristică. Tânăr bărbat şi tânără femeie sau cei care sunteţi mai în vârstă ca mine, dacă vreţi să vă aţintiţi privirile, şi unii doar acum porniţi pe drumul acesta, dar dacă vreţi să ştiţi unde să vă îndreptaţi privirile, concentraţi-vă pe a iubi cum a iubit Hristos. Dacă sunteţi de vârsta mea şi vă gândiţi că aveţi nevoie de o redirecţionare în viaţă, unde ar trebui să privesc, având atâtea lucruri bune înaintea ochilor? Daţi-mi voie să vă dau acest sfat să vă îndreptați privirile înspre dragostea cu care a iubit Hristos. Cred că ar fi cel puţin, mai suportabil, să stau înaintea lui Hristos la judecată, ştiind că am eşuat într-un domeniu sau altul, dar să ştiu că am eşuat la capitolul dragoste... ar fi greu. Haideţi să vă citesc câteva versete, "Isus a spus: prin aceasta vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei dacă vă iubiţi unul pe altul." Nu-i uimitor? Nu a spus că prin minuni, elocvență, predicare puternică inspirată de Duhul. Ci a spus, "Vor ştii că sunteţi ucenicii mei dacă vă iubiţi unul pe altul." Aceasta ar trebui să-i uimească pe oameni cu privire la biserica aceasta. Şi văd aceasta, dar vom vedea mai încolo că Pavel le spune nu fiţi mulţumiţi doar cu atât, ci sporiţi.

    Ioan scrie, "Preiubitilor, să ne iubim unii pe alţii căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste." Auziţi aceste lucruri? Cine nu iubeşte, nu Îl cunoaște pe Dumnezeu. Când ne începem umblarea creştină, începem la diferite nivele. Unii cu mai multe probleme decât alţii. Unii cu mai multe slăbiciuni decât alţii, dar dacă vreţi să ştiţi dacă sunteţi născuţi din nou întrebaţi-vă aţi crescut în dragostea frăţească? Tertulian spunea în al doilea secol, citează păgânii care se mirau cum creştinii aceștia se iubesc unul pe altul. Păgânii care omorau, care persecutau şi acuzau pe nedrept, singurul lucru pe care nu-l puteau nega, faptul că creştinii se iubeau unul pe altul atât de mult. Şi care este lucrul care îl auzim cel mai des împotriva bisericilor evanghelice? Ipocrizie cu privire la dragoste, lipsa de dragoste, lipsa de grijă unul faţă de altul. În unele situaţii au dreptate, iar în altele e din cauza felului în care predicăm Evanghelia şi avem biserici pline de oameni care aşteptăm să se nască din nou. Acesta ar trebui să fie un avertisment pentru noi. Nu-i aşa? Că noi ar trebui să iubim. Expresia "dragoste frăţească" provine dintr-un singur cuvânt în greacă, cu care sunteţi familiari. "Filadelfia". "Fileo" înseamnă a iubi, iar "delfos" înseamnă frate. Să ne iubim fratele. În greaca clasică acest cuvânt era folosit cu privire la familia biologică, dar în Noul Testament este folosit în mod special cu privire la familia spirituală, biserica, cu privire la fraţii şi surorile în Hristos. Vreau să fiu sigur că înţelegeţi acest text şi vreau să citesc un citat din Hubert, "Dragostea creştină nu desconsideră legăturile naturale de familie, ci le acordă adevărata importanţă şi îi condamnă pe cei fără o afecțiune autentică." Ce vrea să spună prin asta? Le dă o referinţă celor super-spirituali. Cei care sunt creştini, aparţin unei biserici, una foarte exclusivă şi datorită acestui fapt nu mai acordă respectul şi dragostea relaţiilor create de Dumnezeu. Îşi neglijează familiile, familia apropiată sau mai îndepărtată şi se retrag din lumea necredincioşilor.

    Deci când vorbim despre dragostea noastră specială pentru fraţii şi surorile în Hristos nu privim cu ochi buni o asemenea atitudine aici în această biserică. Vreau să clarific lucrul acesta din cauza unor lucruri care s-au petrecut recent cu anumite grupuri care învăţau lucruri ciudate. Şi a trebuit să-i ajutăm pe oameni, să-i corectăm în acest sens. Vreau să realizaţi că există un text în Biblie pe care cultele îl folosesc în mod greşit şi îl distorsionează ca un pretext pentru izolare de propriile familii biologice. Vreau să vă dau textul din Luca 14:26 unde Isus spune, "Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu." Vedeţi cum anumite culte, grupuri exclusive pot folosi aşa ceva ca să separe oamenii de familiile lor şi de lumea necredincioasă? Isus nu promovează ura în contextul familiei biologice. Nicidecum. Isus nu promovează ura faţă de lumea necredincioasă sau izolarea. Pavel specifică faptul că deşi nu suntem ai lumii, suntem din lume. Isus nu face asemenea lucruri care ar contrazice legea lui Dumnezeu din care a spus că nici o iotă nu va cădea la pământ. Deci ce vrea să spună Isus? Ne arată o hiperbolă. Exagerează pentru a ne imprima această idee. Îi datorăm loialitate supremă chiar cu preţul celor mai apropiate relaţii umane pe care le avem. Dar vorbeşte de asemenea şi despre ideea fundamentală a ceea ce înseamnă să fii creştin. Nu vorbeşte despre aceşti oameni care încearcă să atragă membrii la congregaţia lor ca şi cum ar fi singura congregație de pe planetă şi îi separă de restul lumii. Oricând avem posilibitatea, în ceea ce ne priveşte pe mine şi pe tine, ar trebui să facem orice să menţinem relaţiile cu cei din afara bisericii. În special cu propriile familli, taţii noştri, mamele, fraţii şi surorile noastre. Ar trebui să legăm relaţii cu oamenii din lumea necredincioşilor. Dar daţi-mi voie să spun că în acele relaţii, deşi trebuie să predicăm Evanghelia lui Isus Hristos când se iveşte oportunitatea şi Dumnezeu deschide uşa, trebuie să trăim viaţa creştină înaintea lumii necredincioase fără compromis. Dar în acelaşi timp, Dumnezeu nu te-a chemat să fi poliţistul autoritătii morale. Mă înţelegeţi? Nu te-a chemat să-i corectezi pe toţi necredincioşii. Regulile tale nu-i vor ajuta, în mod special cele bazate pe opinia ta care nici nu se găsesc în Scripturi. Nu au nevoie de învăţătura etică, ci au nevoie de Evanghelia lui Hristos. Înţelegeţi? Şi au nevoie să o vadă trăită în tine, prietenul meu. Ce înseamnă asta? Da, spune adevărul, dar nu cu un ton acuzator în conversaţii. Nu scoate în evidenţă orice greşeală măruntă. Arată compasiune, dragoste şi har, îndurare. Dragostea acoperă o sumedenie de păcate şi da, chiar şi pe ale tale. În sfinţenia ta ai răbdare cu păcatul lor. Când spun ceva greşit nu înseamnă că trebuie să-i corectezi de fiecare dată, ci poate ar trebui să rabzi. Ştiu că doare. Dar asta înseamnă să arăţi compasiune, bunătate şi reprezintă Evanghelia. Trebuie să ne evanghelizăm familiile. Să evanghelizam oamenii. Sper că înţelegeţi ce am spus.

    Haideţi să continuăm cu trei adevăruri despre dragoste, trei adevăruri foarte importante. Ne vom uita la originea ei, la felul în care se practică şi poate spori. În primul rând, originea şi asta poate fi definită într-un singur cuvânt - Dumnezeu. Dumnezeu este originea dragostei frăteşti care se găseşte în inima fiecărui credincios. În versetul 9 spune, "n-aveţi nevoie să vă scriem." Spre deosebire de tema imoralităţii sexuale, tesalonicenii nu au nevoie că Pavel să le prezinte instrucţiuni complicate cu privire la dragoste. De ce oare? De ce? Am să-l citez pe Calvin, "Nu au avut nevoie de instrucţiuni cu privire la dragoste pentru că dragostea era săpată în inimile lor, deci nu era nevoie de scrisori pe hârtie." Acesta-i un mesaj puternic şi vine direct din Scripturi. Şi vom ajunge acolo, dar ceea ce vreau să vedeţi este că, atunci când am fost convertiţi nu ni s-a spus doar să iubim, ci adevărul regenerării este că am fost recreaţi cu abilitatea de a iubi şi a devenit o parte din noi.

    Din nou, în versetul 9 spune, "căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu vă să iubiţi unii pe alţii. Expresia "aţi fost învăţaţi de Dumnezeu" provine dintr-un singur cuvânt grecesc "teodidakos." "Teo" înseamnă "Evanghelie", iar "didakos" înseamnă a "învăţa". Printr-un singur cuvânt spune că au fost învăţaţi de Dumnezeu să iubească. Nu se referă la vreo învăţătură pe care au primit-o în trecut, cuvintele lui Isus scrise, sau predicile lui Pavel, sau printr-un alt instrument uman. Când spune, "aţi fost învăţaţi de Dumnezeu" nu vrea să spună că cineva le-a predicat sau i-a învăţat. Vrea să spună despre lucrarea supranaturală de regenerare prin care Dumnezeu şi-a scris legile în inima ta. E mai mult decât dacă Dumnezeu ţi-ar fi spus doar să iubeşti, ci Dumnezeu te-a recreeat cu abilitatea de a iubi. Şi aceasta este împlinirea Noului Legământ pe care o descoperim în caretea lui Ieremia. Vreau să vă citesc pentru că este un text atât de frumos şi important. În Ieremia 31, versetele 33 şi 34, Biblia spune aşa, "Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Dumnul." Şi este diferit de legământul pe care l-a făcut cu Israel pe muntele Sinai. "Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu." Pe Sinai poporul nu a fost schimbat şi transformat. Au primit două table de piatră, o lege dreaptă, dar dată din exterior. S-au uitat la Lege şi nu au putut-o urma. Dar aici spune, "Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu." Lucrează în interiorul lor ceea ce garantează că vor fi poporul Lui şi vor arăta că sunt poporul Lui prin ascultare de Legea Lui. Şi cum sumarizează Domnul Legea? Să iubeşti pe Domnul tău cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi cine împlineşte aceasta, a împlinit Legea lui Dumnezeu. "Nici unul nu va mai învaţa pe aproapele sau pe fratele său zicând, "Cunoaşte pe Domnul!", ci toţi Mă vor cunoaşte." În perioada prorocilor vedem răspândindu-se ignoranța faţă de Dumnezeu. "Poporul Meu este distrus din lipsă de cunoaştere." Dumnezeu spune: voi vindeca problema asta, şi voi vindeca nu prin a trimite învăţători poporului Meu, deşi lucrarea de învăţătură este una foarte importantă, dar El spune: voi lucra mai adânc de atât. Eu îi voi învăţa, spune El. Şi cum face lucrul acesta? Prin regenerare, scrie Legea Lui în inimile noastre. "ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul." Poţi fi convertit fără să ştii cum s-a petrecut aceasta, ştii doar că crezi în Isus. Şi poţi înţelege greşit unele lucruri despre umblarea creştină. Dar niciodată nu am întâlnit o persoană care să declare credinţa, dar să fie surprinsă când i-am spus că trebuie să iubească. Toţi convertiţii ştiu asta. Şi eu când m-am convertit, şi poate şi voi aţi auzit asta chiar mai dinainte de convertire, când eraţi fără dragoste şi egoişti, lucrul pe care l-aţi ştiut fără îndoială a fost că trebuie să iubiţi şi când nu arăţi dragoste trebuie să vă pocăiți. Dumnezeu ne învaţă aceasta, de aceea dragostea frăţească este una din cele mai mari dovezi ale unei convertiri autentice. În alte cuvinte, atunci când inima este regenerată vom vedea dragostea practicată zilnic. Când cineva a fost cu adevărat regenerat, îl vom vedea practicând dragostea. Nu vreau să înţelegeţi greşit şi să-i condamnaţi pe alţii. Toţi ne luptăm cu problema aceasta înaintând un pas iar apoi alunecând înapoi şi avem zile în care harul lui Dumnezeu nu e evident în vieţile noastre dar dacă suntem cu adevărat convertiţi veţi vedea în ansamblu dragostea crescând, luând în mod serios dragostea.

    În 1 Ioan 2:9-10 spune, "Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este nici un prilej de poticnire." Sunt uimit ce paralelă face textul acesta cu textul lui Pavel din versetele 9-12. Pentru că după ce vorbeşte de dragostea frăţească, vorbeşte despre ambiţia de a trăi în aşa fel încât să nu ofensăm. Deci dacă ne iubim cu adevărat fraţii vom trăi în asemenea fel încât să nu fim o pricină de cădere pentru fratele nostru sau pentru lumea pierdută. Ioan spune exact acelaşi lucru. Dragostea adevărată şi biblică va avea un impact puternic în sens etic în viaţa ta. Dacă îţi lipseşte dragostea, nu contează câte versete memorezi, câtă zeciuială dai ca să arăţi ascultare, nu-ţi va fi de folos în ziua aceea. Etica adevărată vine din dragoste.

    În versetul 9 spune, "căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii." "Să vă iubiţi" este la timpul prezent. Şi am spus aceste lucruri de mii de ori pe parcursul studiului din Tesaloniceni. Timpul prezent reprezintă o acţiune continuă, ceva de domeniul obişnuinţei, practicat în mod repetat. Este opusul unui lucru sporadic sau, mai bine zis, iubind pentru că circumstanţele ne permit sau iubind pentru că este convenabil. Nu este bazată pe factori exterior sau circumstanţe, este constantă. Bazat pe ceea ce suntem în Hristos şi lucrarea Duhului în noi ştim adevărul acesta. Expresia "unii pe alţii" - şi vreau să scot în evidenţă lucrul acesta pentru că mulţi nu observă acest lucru - exprimă o dragoste mutuală, reciprocă. Să ai o dragoste frăţească reciprocă, în trupul lui Hristos, înseamnă ceea ce uităm uneori să menţionăm, că Dumnezeu nu trebuie doar să ne înveţe cum să dăruim dragoste, dar de asemenea Dumnezeu trebuie să ne înveţe şi cum să primim dragostea. Şi nu ar trebui să fii doar în una din aceste categorii tot timpul. Dacă dragostea nu e reciprocă, e uşor să o oferi, dar dacă dragostea este reciprocă, trebuie să te smereşti şi să o primeşti. Vreau să spun că sunt unii care totdeauna oferă dragostea. Văd lucrul acesta în biserică, sunt în biserică de mai bine de treizeci de ani şi aceeaşi oameni oferă din nou şi din nou dragoste. Şi de obicei pentru aceşti oameni este foarte greu să primească dragostea manifestată prin servicii pentru ei. Este foarte greu. Şi e poate din lipsă de înţelegere, dar s-ar putea să fie şi din mândrie. Precum în cazul lui Petru, "Cum să-mi speli mie picioarele?" Dar Isus a spus, dacă nu-ţi spăl eu picioarele vei merge în iad. Atunci spală-mi picioarele, trupul şi capul. A cunoaşte dragostea, dragostea biblică, nu înseamnă doar a oferi dragostea, dar a o primi în schimb. Am cunoscut un om odată, nu-l cunoaşteţi şi nu-l veţi întâlni niciodată, dar am observat că el conducea biserica, conducea cu credincioşie şi slujea cu credincioşie, dar niciodată nu a vrut să fie la acelaşi nivel cu cei din biserică. Totdeauna vroia să fie mai presus, ca liber sau mai jos pe post de slujitor, dar nu vroia să fie un membru normal care nu doar să dăruiască, dar să şi primească de la ceilalţi. În cealaltă categorie, nu cei care totdeauna oferă, ci cei care totdeauna primesc. În trupul lui Hristos vom avea oameni care au mari nevoi, care poate la momentul prezent sunt foarte slabi şi noi trebuie să fim disponibili să-i ajutăm, să-i iubim, dar nu-i ajutăm când le dăm oportunitatea să rămână în poziţia aceea. Am văzut oameni în biserică foarte asemănători cu un burete. În mod constant aveau nevoie de dragoste din partea celorlalţi şi în mod constant se plângeau că dragostea pe care o primeau nu era suficientă. V-am descris aceste două categorii pentru că nu vreau să fiţi în una din ele. Toţi ar trebui să oferim dragoste şi toţi ar trebui să primim dragoste. Uneori când te simţi puternic şi ai ce oferi, oferă dragostea, dar atunci când tu ai nevoie nu ezita să primeşti dragostea şi bunătatea celorlalţi. Hubert spune: "Voi sunteţi elevii lui Dumnezeu cu scopul acesta să vă iubiţi unii pe alţii". De ce te-a chemat Dumnezeu în şcoala Lui? De ce te-a învăţat şi continuă să te înveţe prin Duhul şi providenţa Lui? Eşti în clasa lui Dumnezeu să înveţi să iubeşti.

    Haideţi să ne oprim un moment şi să privim la complexitatea teologiei, etică şi uneori ţi se blochează mintea şi eşti compleșit. Te uiţi la toate acestea şi te gândeşti cum aş putea urma vreodată toate poruncile? Dar haideţi să simplificăm puţin lucrurile. Dumnezeu are un mare scop şi acela este să te înveţe să iubeşti cum a iubit Hristos şi când faci aceasta toate celelalte lucruri vor decurge de la sine. Nu vreau să spun că viaţa ta va fi ușoară şi că vei prospera, ci ceea ce vreau să spun este că vei fi în centrul voii lui Dumnezeu făcând tot ceea ce Dumnezeu ţi-a poruncit. Nu pot găsi nici un lucru în viaţa mea care să nu fie legat de dragoste sau lipsă de dragoste. De ce nu mă rog cât ar trebui să mă rog? Oare din lipsă de dragoste pentru Dumnezeu, din lipsă de dragoste pentru fraţii şi surorile în Hristos care au nevoie de rugăciunile mele? Oare de ce nu pot rezista tentaţiei şi nu petrec nopţile studiind pentru a putea predica? Oare de ce uneori închid uşa şi nu vreau să mă viziteze nimeni, să nu mă mai deranzeje nimeni, mă mut în Siberia? Oare de ce? Pot spune că din lipsă de dragoste. Când mă plâng de circumstanţele mele, tot din lipsă de dragoste comentez. Deci dacă am putea iubi, toate celelalte lucruri s-ar rezolva de la sine. De-aceea suntem în şcoala lui Dumnezeu, să învăţăm să iubim. Vreau să vă dau un text care cred că se aplică aici. Romani 5:5. Să ascultăm, "Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat." "Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre." Cred că este un exemplu extraordinar pentru mine şi pentru tine. În acelaşi fel în care dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre ar trebui să turnăm dragostea noastră în inimile celorlalţi. Precum Duhul Sfânt a turnat din abundenţă dragostea lui Dumnezeu peste noi, şi noi în mod darnic ar trebui să turnăm dragostea noastră asupra celor din jur. Ştiu, că aceste ultime cuvine "abundenţă" şi "dărnicie" sunt greu de primit. Este dureros să vorbesc despre asta. Nu vreau să aveţi păreri prea înalte despre mine ca şi cum aş înţelege dragostea. Nu, nu o înţeleg. Este dureros să spun aceste lucruri. Şi nu vreau să vă rănesc şi pe voi doar de dragul de a suferi. Sper că durerea aceasta vine din Duhul lui Dumnezeu care te-a atins în seara aceasta. E dureros să realizezi că nu ai reusit să iubeşti până acum. În toate lucrurile şi în toată complexitatea mea ca creştin, tot ceea ce trebuie să fac este să iubesc din abundenţă.

    Bărbaţilor, mai am un lucru de care trebuie să vă avertizez. Este mult mai uşor să iubeşti pe cineva pe care nici nu-l cunoşti decât să iubeşti pe cei mai aproape de tine. Soţia ta, copiii tăi. Dar vă spun că nu mă interesează cât de mult slujeşti în comunitate, cât slujeşti în biserică, dacă nu-i iubeşti pe cei care te cunosc cel mai bine, nu iubeşti din abundanţă. Eşti implicat în lucrare, dar nu iubeşti. Am petrecut destul timp dezbătând originea dragostei, haideţi să privim la aspectele practice ale dragostei. Capitolul 4, versetul 10, "şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea." Vreau să privim la două mari adevăruri aici. În primul rând, dragostea trebuie practicată şi trebuie practicată fără discriminare. Dragostea trebuie practicată. Cuvântul practic vine din greacă "poeo" care înseamnă "a face" sau "a lucra". Şi cred că înţelegeţi că nu vorbim despre un sentiment aici. Chiar dacă un sentiment face parte aici, vorbim despre acţiune, acţionare, unde ceva se petrece. Daţi-mi voie să spun să sentimentele păstrate înăuntru nu valorează nimic dacă nu rezultă în acţiuni exterioare. Sentimentele subiective ale inimii nu valorează nimic dacă nu rezultă în acţiuni obiective. Acţiuni. Şi dragostea invizibilă nu are nici o valoare dacă nu duce la fapte vizibile. Oamenii zic uneori, "ştiu ceea ce vezi, pastore, dar tu nu poţi vedea inima mea." Nu există nici un lider în congregaţia noastră care să accepte aşa ceva. Zici, "Ştiu că nu se vede că iubesc, dar oamenii nu ştiu ce-i în inima mea." Ştim ce-i în inima ta. Nu pentru că suntem super-spirituali sau suntem lideri cu discernământ, ci pentru că ceea ce-i în inima ta iese afară prin vorbele tale, prin mâinile tale, picioarele tale şi se manifestă prin faptele tale. Dragostea este un verb, o acţiune. Ascultaţi ce spune în 1 Ioan 3:16-18, "Noi cunoaştem dragostea Lui prin aceea" pentru că ne-a scris o poezie? Nu. "că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi." Dacă spui că iubeşti biserica atunci fi gata să mori faţă de tine însuţi. "O, cât îmi iubesc soţia." Şi poate vrea câte o poezie şi flori din când în când sau doar să schimbi becul în frigider, nu ştiu. Dar sigur nu vrea să primească doar cuvinte goale. Nimeni nu vrea asta. Cu fiecare generaţie cuvintele devin tot mai fără valoare. Oamenii vor să vadă ceea ce faci. "Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul." Cum v-ar plăcea să vi se adreseze cineva cu "copilaşilor"? Dacă cineva ţi-ar spune, "Copilaşule, ascultă de mine." "Nu-s un copilaş", ai răspunde. Dar când este vorba despre dragoste eşti un copilaş. Când aud bărbaţi lăudându-se cu maturitatea dragostei lor, ştiu că sunt orbi. Un prieten de-al meu me-a spus odată că se lupta cu mândria, dar a învins-o. Şi am spus: Eşti mândru de asta, nu-i aşa? Când vine vorba de dragoste totdeauna vom fi copilaşi de aceea vreau să realizaţi că acest cuvânt "practică" este la timpul prezent. O acţiune continuă. Aplicarea practică este un concept des întâlnit în Noul Testament nu doar în epistolele lui Ioan, dar şi în celelalte scrieri.

    Suntem ceea ce facem în mod repetat şi descoperim cine suntem prin ceea ce aplicăm în vieţile noastre, dar nu în mod sporadic. De aceea spun adesea că viaţa creştină se aseamănă cu un cal de jug. Nu un cal care aleargă un sprint rapid, ci acela care se apleacă sub povară. În mod monoton luând pas, după pas, după pas. Aceasta înseamnă a practica dragostea. Dragostea de asemenea trebuie să fie fără discriminare. Spune, "pe toţi fraţii". Haideţi să privim la biserică din primul secol în Coloseni 3:11, "Aici nu este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul în toţi." Puterea bisericii din primul secol nu a constat doar în faptul că se iubeau unul pe altul, nu de acolo le venea puterea, ci dragostea care se manifesta în mijlocul trupului, în membrii care înafara bisericii nu aveau nimic de-a face unul cu altul. Care ar fi fost duşmani amarnici şi aceasta este minunea. Deci când cineva încearcă să deschidă o biserică prin a contacta o anumită ramură a populaţiei: tineri, studenţi, în vârstă, oameni pe care nimeni nu-i mai caută când vrei să aduni asemenea oameni în aceeaşi organizaţie, deformezi biserica. Înlături puterea lui Dumnezeu şi aduni oameni cu aceleaşi interese comune care vor să petreacă timp împreună. Toţi au aceeaşi vârstă şi hobby-uri, au aceeaşi gândire. Nu realizaţi că republicani, vameşi, şi păcătoşi a spus Isus, iubesc în felul acesta? Nu a spus aceasta? Ceea ce-i uimitor este când oameni diferiţi se adună împreună şi nu au nimic în comun şi totuşi uitați-vă cum se iubesc unul pe altul. În biserica noastră aici, unul din cele mai periculoase lucruri pentru noi toţi, nimeni nu-i imun, chiar şi între oameni buni, oameni care vin la Domnul şi în trupul lui Hristos caută oameni care au multe în comun cu ei. Iubesc aceleaşi lucruri, urăsc aceleaşi lucruri, au aceeaşi vârstă, aceleaşi hobby-uri şi aceea îi atrage pe oameni împreună. Şi nu-i un lucru rău dar fiţi foarte, foarte atenţi. Ceea ce trebuie să ne atragă împreună nu este faptul să avem aceeaşi vârstă, că avem aceleaşi pasiuni, ci ceea ce ar trebui să ne atragă unii spre alţii este Isus Hristos. Isus Hristos. Hubert spune, "Nu îngăduiau ca propriile inclinări să le facă dragostea selectivă. Loiali convingerilor din sufletul lor îşi exprimau dragostea nu doar faţă de membrii lor dar şi faţă de toţi fraţii creştini din Macedonia. Exprimarea dragostei lor însemna să-şi cunoască vecinii cu felul lor de viaţă şi să comunice cu ei. Un lucru care îmi place duminică dimineaţă este când fratele Anthony se roagă pentru alte biserici din zona noastră şi pentru alţi păstori. Şi vreau să realizaţi aceasta, nu doar cu privire la biserici care sunt că a noastră. Da, în elementele fundamentale ale credinţei şi dorinţa de a-L avea pe Isus în centru, dar vreau să avem un echilibru. De exemplu, trebuie să ne ţinem de ceea ce credem că este adevărat, doctrina. Trebuie să urmăm aceasta dar nu trebuie să lăsăm diferenţele doctrinare să se infiltreze între lucrurile neesenţiale. Lucruri care ne-am putea face să ne izolăm de alţi oameni pentru care a murit Hristos. Înţelegeţi? Da, îmi voi menţine poziţia doctrinară, voi predica despre aceasta, dar nu mă voi izola de cineva pentru care a murit Hristos, cineva care cu-adevărat Îl iubeşte pe Hristos.

    Un al lucru cu privire la care vreau să vă avertizez, nu l-am văzut, dar vreau să vă avertizez. Nu vă daţi ochii peste cap şi nu batjocoriți din mândrie sau priviţi cu dispreţ când o biserică în zona noastră sau oriunde altundeva, o biserică care păstrează elementele fundamentale ale credinţei şi are oameni ca membrii care cu adevărat Îl iubesc pe Isus. Nu vă bateţi joc, nu subestimaţi bisericile pentru că nu au aceleaşi convingeri pe care le avem noi. Aderența ta la simplitate în serviciul divin, felul în care îţi creşti copiii, sau chiar felul în care înţelegi harul lui Dumnezeu, nu ar trebui ca vreodată să te facă să dispreţuieşti pe cineva care cu adevărat Îl iubeşte pe Isus. Mă înţelegeţi? Nu am văzut așa ceva în biserică şi nici nu vreau să existe aşa ceva. Nu vom face aşa ceva! Nu putem face aşa ceva! Pentru că nu-i în caracterul creştinilor!

    Haideţi să ne uităm la felul în care sporeşte dragostea. Şi vom încheia cu aceste cuvinte. Capitolul 4, versetul 10, spune "Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea." Deşi Pavel recunoaşte că ei aveau dragoste şi iubeau cu adevărat, poate ar spune acelaşi lucru și despre noi toţi, Pavel nu e mulţumit cu calitatea sau gradul la care iubeau tesalonicenii. Nu era mulţumit şi nu avea de gând să-i lase nici pe ei să fie mulţumiţi. Nu le putea spune, "Aţi ajuns la destinaţie!" Pentru că a spune că cineva a ajuns la dragoste desăvârşită înseamnă a spune că sunt în imaginea perfectă a lui Dumnezeu. Deci în loc să-i lase să stea liniştiţi în situaţia lor, i-a chemat să fie alături de el deşi printr-o scrisoare. Dar i-a chemat lângă el. I-a îndemnat, i-a înconjurat şi i-a rugat să continue în dragoste. Şi din nou aceste rugăminţi sunt la timpul prezent, pentru a urma o practică obişnuită lui Pavel. Pavel când era între fraţi în mod constant le spunea: creşteţi în dragoste, creşteţi în dragoste, creşteţi în dragoste. Daţi-mi voie să vă întreb ceva. Te uiţi în biserică la cineva şi rochia trebuie să-i fie mai lungă sau spui, "Trebuie să porţi o haină mai mare, musculosule." Sau, "Nu ar trebui să te uiţi la o anumită emisiune" sau nu ar trebui să faci un lucru sau altul. Deşi acele lucruri au o anumită valoare pentru ei. Deci fiţi foarte atenţi! Dar când a fost ultima dată când fără să distrugeţi câtă dragoste au acumulat, dar să-i încurajaţi să-şi crească dragostea? Să-i încurajaţi să înainteze în dragostea lor pentru Dumnezeu şi dragostea pentru ceilalţi. Când a fost ultima dată când ai făcut asta? Pentru Pavel o făcea mereu. Gândiţi-vă la acest mare teolog, acest gânditor şi conducător al credinţei creştine care în mod constant pune pe primul loc ceea ce noi considerăm ca "lapte spiritual". Dragostea! Dragostea! Dragostea! Vedeţi? Aceasta este responsabilitatea predicatorilor veţi spune. Da, este. Deci nu fiţi supăraţi pe noi. Este responsabilitatea să încurajăm, să implorăm, să sfătuim. Nu vreau doar să primiţi informaţie, ci să fiţi schimbaţi pentru că sunt obosit de tot ceea ce ştiu şi nu pot face. Vreau să creşteţi şi de aceea folosesc cuvinte precum acestea să vă provoc, să vă dau un impuls, să vă împung, să vă stârnesc, să vă mişc, să vă stimulez, să vă motivez, să vă determin, să vă inspir şi să vă străpung. Toate aceste cuvinte. De aceasta avem nevoie când ne adunăm împreună ca trup. Nu vă uitați doar la ceea ce unii nu au obţinut încă, ci binecuvântaţi pe Dumnezeu pentru ceea ce au reuşit până aici şi apoi încurajaţi-i să meargă mai departe. Binecuvântaţi-i să meargă înainte şi să-L cunoască pe Dumnezeu. Să demonstreze dragoste în trupul lui Hristos. Dacă valoarea unui predicator este precum sarea, va găsi destulă motivaţie să continue pentru premiul alergării prin Evanghelia lui Isus Hristos. Şi va avea o totală nemulţumire cu privire la viaţa lui şi va desconsidera mediocritatea în propria viaţă. O să o urască! Şi te va încuraja să faci acelaşi lucru, dar ţineţi minte că este un echilibru biblic în care pe de-o parte urăşti mediocritatea şi înaintezi cu toate forţele dar pe de altă parte trebuie să te odihneşti în Hristos. Şi trebuie să ţii aceste două lucruri în echilibru. Şi singurul fel în care poţi realiza această nu este prin a face doar un studiu biblic, ci prin a-ţi reînnoi mintea constant prin Cuvântul Lui.

    Cuvântul "a spori", "peresuo" înseamnă "a trece peste şi deasupra", "a fi plin". Nu există nimic slab sau sărăcăcios în credinţa creştină. Nu-i aşa? Mulţi dintre voi nu vă veţi aduce aminte, dar când eram copil era o reclamă la ceva produs de păr care spunea să foloseşti doar un strop. Doar un vârf îţi aranjează părul perfect. Doar o picătură nu merge în creştinătate. Creştinătatea are de-a face cu abundenţa, a întrece măsura, a excela, a exploda, a răsări dinăuntru, toate aceaste pentru că slujim un Dumnezeu care are har nelimitat şi putere. Ar trebui să fim oameni care să trăim din abundenţă. Nu pentru a flata, nefiind falşi, dar dintr-o inimă transformată. Dragoste din abundenţă. Şi daţi-mi voie să spun că simt ca şi cum cineva mi-a străpuns inima cu o lance a plângerii. La timpul prezent, "să excelăm". Nu-i uimitor cum Pavel în mod constant îi încurajează să exceleze, deci ei trebuie în mod constant să aibă succes. Nu luaţi aceasta în mod literal. Nu spune, "Nu excelez în mod constant, oare ce-i cu mine?" Nu face aceasta. Voi veni la tine acasă, nu face asta. Dacă nu excelezi aşa cum ar trebui laudă-l pe Isus Hristos pentru ispăşirea de pe cruce prin care am speranţă şi mari promisiuni de la Dumnezeu. Deci pot înainta, lăsând în urmă ce-i în urmă şi continuând spre premiu. Opriţi această posomorâre nebiblică. Daţi-o lui Hristos şi ridicaţi-vă din nou şi mergeți înainte pentru că harul Lui de bun, harul Lui e sigur. Hebert spune, "În practicarea dragostei credincioşii nu pot niciodată să se odihnească gândindu-se că au făcut suficient. Dragostea trebuie extinsă spre standardul divin al dragostei." Şi unde găsim dragostea aceasta? În Hristos, în Hristos. Ni s-a dat o însărcinare prin care într-un fel totdeauna vom eşua, realizaţi aceasta? Pentru că standardul este atât de sus. Dar nu priviţi la eşec pentru că El a purtat eşecurile noastre pe cruce. Trebuie să vă uitaţi la progres! Uitaţi-vă la progres! Uitându-vă la mine poate aţi zice, "Paul, după treizeci de ani nu eşti tot ceea ce ar trebui să fii." Şi v-aş răspunde, "Dacă m-aţi fi cunoscut înainte de a mă converti în loc să mă criticaţi, v-aţi pune în genunchi mulţumind lui Dumnezeu pentru puterea pe care a demonstrat-o în viaţa mea." Nu că sunt aşa de bun acum, dar am fost mult mai rău atunci.

    Vreau să fac o paralelă într-un alt text. Iubesc textul acesta! 1 Ioan 2:7-8, "Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care aţi avut-o de la început. Porunca această veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit." Aceasta este partea care îmi place. "Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cu privire la voi; căci întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar." "Bine, Ioan, ne încurci puţin aici. Nu-i o poruncă nouă dar totuşi e o poruncă nouă. Ioan, ce încerci să ne spui?" E un lucru uimitor! El spune că dragostea este o poruncă veche chiar de la începuturi. O găsiţi în Levitic, în Vechiul Testament, în Lege. Dumnezeu totdeauna a fost un Dumnezeu al dragostei şi din totdeauna a cerut de la noi dragoste. Dragostea este o poruncă veche. Deci atunci cum este o poruncă nouă? Pentru că atunci când Isus Hristos a venit în lumea aceasta şi a trăit, iar apoi a murit pe cruce ne-a dat o definiţie mai radicală şi infinită a dragostei decât orice lege ne-ar fi putut da. Exprimarea dragostei Lui a fost atât de măreaţă ca şi cum niciodată n-ar mai fi existat dragoste înainte de El. Dragostea Lui a fost atât de minunată ca şi cum nimeni niciodată n-ar fi cunoscut dragostea înainte de a veni El. Dragostea Lui a eclipsat orice cuvânt despre dragoste, orice exemplu de dragoste. Dragostea lui a eclipsat totul. Ce credeţi? Aţi fost chemaţi să faceţi la fel! Nu doar să vă daţi zeciuiala, să vă faceți datoria, dacă găsiţi măgarul cuiva pe câmp să nu-l împuşcaţi. Nu, este o nouă poruncă. Întrece orice măsură pe care o vedem în Vechiul Testament. Înseamnă să-ţi trăieşti viaţa cum Hristos a trăit-o pe a Lui. Este o jertfă de miros plăcut să-ţi trăieşti viaţa cum a trăit Hristos, să mori faţă de sine, să dai din tine şi să te dai pe tine celorlalţi. Şi nu vă gândiţi la ceva fel monastic de a trăi. Nu-i adevărat că de fiecare dată când ţi-ai căutat folosul personal şi ai fost zgârcit şi mă refer la viaţa ta şi ai fost zgârcit cu dragostea ta, nu ai simţit viaţa ca o corvoadă? Dar de fiecare dată când ai oferit dragoste din abundenţă, indiferent cât de mult te-a costat, nu-i adevărat că parcă zburai? Erai atât de plin de bucurie, atât de plin de mulţumire şi pace. Înţelegeţi? Nu predică lepădare de sine şi nu ne învaţă să dăm şi să turnăm dragostea noastră doar ca să ne facem datoria. Acesta este felul de viaţă, acesta este scopul pentru care ai fost creat, acesta este motivul pentru care te-a pus în şcoală, să te înveţe dragostea. Tineri păstori mi-au spus că nu pot predica aşa ceva pentru că ar fi un ipocriți dacă ar predica aşa ceva, dar vreau să vă spun înaintea lui Dumnezeu că nu vreau să fac asta. Vreau să fiu cinstit şi vreau să iubesc cum a iubit Isus, dar nu sunt ipocrit predicând asta. Mă lupt pentru ținta aceasta. Şi zici, "Dar nici nu te-ai apropiat destul!" Am recunoscut asta deja. De multe ori trebuie să predicăm despre un standard la care suntem falimentari. Nu-i ipocrizie, ci e îndatorirea noastră. Ipocrizie e să pretinzi că ai ajuns desăvârşit când eşti departe încă. Daţi-mi voie să vă spun ceva despre predicare. Dacă adevărul ar veni de la mine ca şi cum aş fi autorul spunându-vă ceea ce trebuie să faceţi fără să-mi pese de propria răspundere, ar fi ipocrizie. Dar dacă predic în felul acesta, "Ai auzit ce ne-a spus El, ţie şi mie?" Atunci dă-mi voie să te întreb, "Ai auzi ce ne-a spus El, ţie şi mie?" Daţi-mi voie să mă rog pentru voi şi voi rugaţi-vă pentru mine. Haideţi să privim la această chestiune importantă. Tineri, fraţi şi surori, când vă certaţi acasă, ascultaţi la cuvintele acestea rostite în seara aceasta. Soţul şi soţia care se rod unul pe altul, ascultaţi Cuvântul care a fost rostit aici în seara aceasta. Fraţi şi surori în Hristos care nu sunteţi împotrivă unul altuia, dar totuşi vă ignoraţi unul pe altul, ascultaţi Cuvântul rostit în seara aceasta. Cea mai mare rugăciune a mea este să suferiţi prin textul aceasta la fel de mult cât am suferit eu în ultimele zile. Rănile făcute de un prieten sunt mai valoroase decât mângâierile şi sărutările unui duşman care nu are curajul să-mi spună adevărul.