Vom începe un studiu astăzi, numit: “Tot ce ne-a învăţat Isus”. Şi povara pe care o am pe inimă, este să aduc un echilibru în ceea ce priveşte marea trimitere. Toţi creştinii ştiu cât de important este să împlinească ceea ce se numeşte marea trimitere, pe care Domnul Isus le-a dat-o ucenicilor Săi, chiar înainte de a se înălţa la cer. Prima parte a marii trimiteri se găseşte în Marcu 16:15: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit." Însă mai este o altă parte a acestei mari trimiteri, pe care eu o numesc: cealaltă jumătate, şi care este descrisă în Matei 28:18-20. Isus a spus: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

    Pe măsură ce am observat creştinismul, creştinii născuţi din nou, misiunile creştine şi bisericile creştine, în ultimii 52 de ani, de când m-am născut din nou, descopăr că majoritatea creştinilor se axează pe Marcu 16:15 în ceea ce priveşte marea trimitere. Şi foarte puţini se axează pe Matei 28:19. Sunt de părere că 99% se axează pe Marcu 16:15, şi aproximativ 1% se axează pe Matei 28:19-20. Ca să folosesc o ilustraţie, este ca şi cum 100 de oameni cară un buştean, dintre care 99 sunt la un capăt, iar unul singur la celălalt capăt, chinuindu-se să-l ţină ridicat. Aşa văd eu lucrurile. Aşa că am descoperit că trimiterea pe care Domnul mi-a dat-o mie, când am început să predic Cuvântul, după ce m-a înzestrat cu acest dar, era să accentuez cealaltă latură a marii trimiteri, care este împlinită doar de aproximativ 1%. Deşi ar trebui să fie 50/50.

    Prima parte a marii trimiteri este evanghelizarea, şi ceea ce numim în general lucrare misionară. Să mergi în locuri greu de ajuns, lucru foarte important, pentru a duce mesajul Evangheliei, că omul este în păcat, "...toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu." Şi că Hristos a murit pentru păcatele lumii; El este singura cale către Tatăl. Hristos a înviat din morţi şi cel care crede în El, şi este botezat va fi mântuit, iar cel care nu crede va fi judecat. Dar, oare Domnul a vrut ca lucrurile să se oprească aici? Ca o dată ce cineva crede, acceptă că este păcătos, Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor al său, să se oprească aici? Asta e tot? Cum rămâne cu Matei 28:19, unde ni se spune să mergem în toată lumea, şi să facem ucenici? Acum, ce înseamnă să fii un ucenic? Primii apostoli care au auzit asta pentru prima dată, nu aveau nici o îndoială cu privire la ce înseamnă a fi ucenici. Pentru că Domnul Isus le explicase foarte clar în Evanghelia după Luca, în capitolul 14. În Luca 14:25, când Isus a văzut o mare mulţime de oameni, venind după El, citim că S-a întors şi le-a zis unele dintre cele mai dure cuvinte spuse cuiva. Cei mai mulţi dintre predicatori şi pastori, dacă văd o mare mulţime de oameni care vin să-i asculte, nici măcar n-ar visa să spună astfel de cuvinte.

    Aşadar, vedem că Isus era diferit. Pe El nu îl interesau cifrele. În ziua de azi sunt foarte puţini predicatori, care să nu fie interesaţi de cantitate. Şi ce vedem în versetele ulterioare până la sfârşitul capitolului 14 este că Isus pune accent pe calitate. El dorea ucenici. Aşa că El se întoarce şi le spune: „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu." Nu există opţiunea de a fi un ucenic de mâna a doua. Pur şi simplu nu poţi fi un ucenic. Aşadar, aici vedem prima condiţie a uceniciei. Biblia spune că trebuie să cinstim pe tatăl şi pe mama noastră. Deci la ce se referea Isus când a spus că trebuie să urâm? Este o exprimare relativă. Domnul Isus a folosit un limbaj dur uneori, precum: "Dacă ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o. Este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă." Multe cuvinte puternice. Cuvintele pe care le rostea erau duh şi viaţă. Deci ce voia să spună de fapt, este că în comparaţie cu dragostea noastră pentru El, dragostea noastră faţă de rudele noastre pământeşti, faţă de fraţi şi surori, trebuie să fie precum este întunericul în comparaţie cu lumina. Să vă dau o ilustraţie: Dacă dragostea voastră pentru părinţi, soţie, copii, fraţi, surori, este precum lumina stelelor, dragostea voastră pentru Hristos trebuie să fie ca lumina soarelui. Şi când soarele răsare, stelele pălesc. Ele sunt acolo, dar nu se mai văd. Deci aceasta este însemnătatea acestor lucruri. A urî înseamnă că dragostea pentru tatăl şi mama ta sunt aproape invizibile. Îi iubeşti, dar în lumina dragostei tale pentru Hristos, care este ca soarele strălucitor, dragostea faţă de ei este aproape ca întunericul. Este la fel ca ura. Şi mai înseamnă şi că nu trebuie să permitem rudelor, fraţilor sau surorilor noastre, să ne împiedice să facem ceea ce ne cheamă Domnul să facem.

    Deci prima condiţie a uceniciei este dragostea supremă pentru Hristos. Îl iubim pe Hristos mai mult decât pe părinţii noştri, mai mult decât pe soţia noastră, mai mult decât pe copiii noştri, mai mult decât orice frate sau soră dintre rudele noastre, sau din cadrul bisericii, şi mai mult decât viaţa noastră. Ai spune oare că lucrarea misionară şi evanghelizarea i-a adus pe creştini în acest loc, pe cei care se declară creştini născuţi din nou? Ai ajuns tu, dacă te declari creştin născut din nou, în acest loc, în care poţi spune că Îl iubeşti pe Hristos mai mult decât orice persoană de pe acest pământ? Observând credincioşii din multe ţări, în ultima jumătate de secol, constat că acest lucru nu se întâmplă. Ei L-au acceptat pe Hristos, cântă: "Păcatele îmi sunt iertate, şi mă îndrept spre cer", dar nu au devenit ucenici.

    A doua condiţie a uceniciei, este menţionată în v. 27. "Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu." Din nou, acest categoric: "NU POATE". Ce înseamnă să porţi crucea în fiecare zi? Acolo spune: crucea lui însuşi. Nu trebuie să port crucea Domnului Isus, nici crucea altcuiva, ci trebuie să-mi port propria cruce. Şi în alt pasaj din Luca 9:23, Isus a explicat astfel: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Aici sunt adăugate cuvintele: "în fiecare zi", care sunt valabile şi în cazul anterior. Aşadar, dacă trebuie să ne luăm crucea în fiecare zi a vieţii, crucea noastră, şi să-L urmăm pe Hristos, înseamnă că Domnul Isus Însuşi a purtat o cruce zilnic. Altfel, cum mi-ar putea cere să-L urmez pe El, purtându-mi zilnic crucea? Deci, era o cruce lăuntrică în viaţa Domnului Isus, pe tot parcursul acelor 33 de ani şi jumătate, care s-a sfârşit prin crucea fizică pe care dus-o pe Calvar. Trebuie să înţelegem ce reprezintă această cruce lăuntrică. Pentru că dacă nu port această cruce în viaţa mea, şi anume acelaşi spirit care L-a motivat pe Isus în viaţa Sa pământească, eu nu pot fi un ucenic.

    În ziua de azi nu mai folosim cuvântul "cruce" des, cu excepţia faptului că a devenit simbolul creştinismului. Oamenii au cruci de aur şi de fildeş. Dar pe vremea când Isus vorbea despre cruce, aceasta reprezenta cel mai înfiorător mijloc prin care oamenii erau executaţi, inventat de romani. Un simbol potrivit zilelor noastre ar fi sfoara unei spânzurători, scaunul electric, ghilotina sau ceva de genul acesta; ... mijloace de execuţie. Aşadar, crucea era un simbol al execuţiei, al crucificării unui om, al condamnării la moarte. Pentru că era un criminal; doar criminalii erau crucificaţi. Deci, Isus vorbeşte despre ceva din noi ce trebuie omorât, în fiecare zi, dacă vrem să-L urmăm. Ce trebuie să omorâm? După cum vedem în alte locuri, Isus vorbea despre sinele nostru. Dacă îşi iubeşte cineva viaţa, o va pierde. Aşadar, aceasta este crucea pe care trebuie s-o luăm, unde sinele nostru este crucificat în fiecare zi. Sau, cu alte cuvinte, să spun cum spunea Isus în grădina Ghetsimani: "Facă-se nu voia Mea, ci a Ta." Puterea sinelui meu se găseşte în voinţa mea. Vreau să fac voia mea. Vreau să fac ce îmi place mie. Aceasta este rădăcina oricărui păcat. Şi dacă aceasta nu este omorâtă, înseamnă că nu-mi iau crucea. Şi am văzut că acest lucru trebuie să-l facem zilnic. Doar atunci pot fi eu un ucenic. Cu alte cuvinte, în fiecare zi, ... nu trebuie să spun neapărat acele cuvinte, dar trebuie să am acea atitudine, prin care nu voi face voia mea astăzi, oricare ar fi domeniul, ci voi face voia lui Dumnezeu.

    Este unul din lucrurile pe care Isus ne-a învăţat să ne rugăm. "Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ." În cer nici un înger nu face voia lui însuşi. Ei întotdeauna aşteaptă să facă ce vrea Dumnezeu ca ei să facă. Şi asta fac ei în fiecare zi în cer. Deci dacă vrem ca zilele noastre să fie precum zilele cerurilor pe pământ, dacă vrem ca viaţa noastră să fie o viaţă cerească, acesta este secretul: Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ! Cu alte cuvinte, atitudinea mea faţă de Domnul trebuie să fie: 'Doamne, nu vreau să fac niciodată voia mea, cu privire la orice. Nu vreau să mă căsătoresc cu cine vreau eu, nu vreau să-mi iau o slujbă care-mi place mie, nu vreau să trăiesc unde vreau eu. Vreau să ştiu care este voia Ta în orice aspect al vieţii. Când cineva mă tratează urât vreau să reacţionez cum vrei Tu, nu cum vrea firea mea.' Aceasta înseamnă a-ţi lua crucea în fiecare zi. Şi spune că, dacă nu faci asta, NU POŢI fi un ucenic al Domnului. Referitor la ce a spus Isus despre cealaltă jumătate a marii trimiteri, consideri că trăiesc astfel credincioşii pe care i-ai întâlnit? Îşi poartă ei crucea zilnic, mor ei faţă de ei înşişi zilnic? Faci asta, tu însuţi? Astfel, putem observa că trimiterea din Matei 28:19 s-a luat foarte puţin în serios de către creştini.

    A treia condiţie a uceniciei se găseşte în Luca 14:33. Prima este să-L iubim pe Isus mai mult decât pe orice rudă, prieteni sau oricine altcineva de pe pământ. A doua este să-L iubim pe Isus mai presus decât viaţa, şi voinţa noastră proprie. Iar a treia este să-L iubim pe Isus mai mult decât orice lucru pământesc. În Luca 14:33 Isus spune: "Oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu." Ce înseamnă asta în termeni practici? Înseamnă oare că trebuie să devenim pustnici, să mergem în junglă şi să trăim acolo? Să renunţăm la toate lucrurile? Posesiunile se referă la lucrurile la care ţinem. Posesiunea mea este lucrul la care nu pot renunţa. Dacă casa mea este posesiunea mea, mă ţin strâns de ea, pentru că e a mea. Eu o posed şi ea mă posedă pe mine. Poate fi o maşină scumpă sau acţiuni şi titluri de valoare. Eşti stăpân pe ele şi ele te stăpânesc la rândul lor. Mintea ta se concentrează aşa mult pe aceste lucruri. Mintea ta nu este interesată de lucrurile nevaloroase pe care le deţii, ci de posesiunile foarte valoroase. Deci ce înseamnă? Că trebuie să renunţăm la posesiunile noastre, dacă vrem să fim ucenicii Lui? Trebuie oare să vând tot ce am? A fost un anumit tânăr care a venit la Isus(Marcu 10), căruia Isus i-a spus să vândă tot ce avea. Dar Isus nu a poruncit aceasta tuturor. Zacheu, de exemplu, I-a spus lui Isus în Luca 19, că va da jumătate din averea sa săracilor, şi că îi va despăgubi pe cei pe care îi înşelase. Şi Isus a fost de acord cu asta. El a spus că mântuirea intrase în casa aceea. El nu i-a cerut lui Zacheu să renunţe la tot, aşa cum îi ceruse tânărului bogat. În casa Mariei şi a Martei şi a lui Lazăr, Isus nu le-a cerut să renunţe la nimic.

    Aşadar, El nu le-a spus tuturor că trebuie să vândă tot. Este ca şi cancerul. În unele cazuri cancerul este aşa de extins, încât doctorul spune că singurul mod în care poţi fi vindecat, este să ţi se îndepărteze un întreg organ. Poate fi vorba de un organ intern, canceros, iar doctorul spune că nu există altă cale. Trebuie să îndepărtezi tot organul, altfel vei muri. Dar în unele cazuri, cancerul nu este atât de extins, iar doctorii trebuie să taie doar puţin. Iubirea de bani este ca un cancer. În cazul tânărului bogat, cancerul se extinsese atât de mult, încât Domnul a trebuit să-i spună: "Vinde tot ce ai şi dă la săraci." Dar în cazul lui Zacheu, acest cancer îl afectase mai puţin. Iar în cazul Mariei şi Martei chiar şi mai puţin. Aşadar, Isus nu a dat aceeaşi poruncă tuturor. Depinde de cât de mult eşti acaparat de iubirea de bani, de cât de extins este acest cancer în viaţa ta. Asta Îl determină pe Domnul să-ţi spună la cât trebuie să renunţi în realitate şi să-ţi vinzi posesiunile.

    Însă, această atitudine de a renunţa la tot ce avem, este înţeleasă mai bine, dacă ne gândim la povestea lui Avraam şi Isaac. Avraam ţinea foarte mult la Isaac. Îl iubea, îl adora, şi ţinea mai mult la el decât la soţia sa. Şi Dumnezeu a văzut că Isaac devenise un idol mic, în inima lui Avraam. Isaac era de fapt dumnezeul lui Avraam. Îl iubea atât de mult, iar Dumnezeu voia să-l detaşeze de acea idolatrie, de a-l poseda pe Isaac. Aşa că i-a spus să-l ducă pe muntele Moria şi să-l omoare, să scape de el. Şi Avraam s-a supus. Dumnezeu i-a dat 3 zile în care să se gândească. Aşa că a mers timp de 3 zile până la muntele Moria, şi I-a spus Domnului: "Da, Doamne, mă voi închina Ţie; Ţi-l ofer pe Isaac." Dar în timp ce ridica cuţitul ca să-l înjunghie pe Isaac, Dumnezeu i-a spus: "Opreşte-te! Du-l acasă!" Aşadar, putem spune că începând din acea zi, Avraam nu a mai fost stăpân pe Isaac, dar era totuşi al lui. Isaac era tot în casa lui, era tot fiul său, nu era mort, dar niciodată nu l-a considerat ca pe o proprietate.

    Aceasta este o imagine foarte frumoasă, a ceea ce înseamnă să renunţăm la posesiunile noastre. Gândeşte-te la lucruri foarte valoroase; lucruri pământeşti, materiale, pe care le ai în viaţă. Care sunt lucrurile pe care le preţuieşti, şi care sunt foarte importante pentru tine? Poate ar trebui să faci o listă cu ele. Acestea sunt posesiunile tale. Trebuie să fii foarte sincer, dacă vrei să fii cu adevărat un ucenic. Trebuie să fii sincer cu privire la posesiunile tale. Iar apoi trebuie să iei această decizie: Sunt eu dispus să mă opresc să mai am această atitudine posesivă asupra acestor lucruri? A fi posesiv înseamnă să ţii ceva foarte strâns. De exemplu, dacă ţin acest pix strâns în mâna mea, am o atitudine posesivă asupra lui. Poate fi casa ta, contul bancar, acţiuni şi titluri de valoare, maşina sau orice lucru valoros, proprietăţi... A-l avea înseamnă că îţi deschizi palma şi e tot acolo. E tot în palma ta, nu i l-ai dat nimănui. Dar spui: 'Doamne, recunosc că acest lucru nu e al meu, ci este al Tău. Mi l-ai dat mie, iar eu sunt administrator, şi vreau să-l folosesc cu credincioşie. Dar nu vreau să am o atitudine posesivă. Acest lucru nu este stăpân peste mine. Îl am; Îţi mulţumesc că mi-ai permis să îl am.' Aşadar, aceasta este diferenţa dintre a poseda şi a avea. Iar aici spune că trebuie să renunţ la toate posesiunile mele. Pot avea multe lucruri pe care Domnul mi le dă înapoi, şi le pot folosi, dar nu am o atitudine posesivă. Aşadar, a treia condiţie a uceniciei este: să-L iubesc pe Isus mai presus de toate lucrurile pământeşti.

    Avem aici cele trei condiţii ale uceniciei în Luca 14. Prima, să-L iubeşti pe Isus mai mult decât pe oricine, orice fiinţă umană de pe acest pământ. "Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine."(Ps.73:25) Aceasta este mărturisirea unui adevărat ucenic. Nu-mi găsesc plăcerea în nimeni de pe pământ mai mult decât în Hristos. A doua condiţie a uceniciei este să-L iubesc pe Hristos, mai mult decât voinţa şi alegerea mea. Doamne, nu doresc ceea ce vreau eu, cu privire la orice lucru. Vreau să se facă voia Ta în orice aspect al vieţii mele. Cu privire la cum îmi petrec timpul, banii, energia, viaţa, ambiţiile, viitorul, toate le pun la picioarele lui Isus. Iar a treia condiţie este să nu am o atitudine posesivă. Orice lucru de pe pământ îl voi deţine cu mâna deschisă. Hristos înseamnă mai mult pentru mine decât orice lucru. Dacă Domnul îmi ia anumite lucruri sau le pierd, voi spune ca Iov: "Domnul a dat şi Domnul a luat– binecuvântat fie Numele Domnului!”(Iov 1:21) Aceasta este atitudinea unui adevărat ucenic. Acum, dacă cineva nu îndeplineşte aceste trei condiţii ale uceniciei, potrivit cu Luca 14, el nu este un ucenic. Deci când Isus le-a spus apostolilor să meargă în toată lumea şi să facă ucenici, El se referea la faptul că trebuie să-i aduci pe oameni, nu numai în locul în care să-L cunoască pe Isus, ca Cel care le iartă păcatele, dar să-L cunoască ca Domn. Asta înseamnă că Îl iubim mai mult decât pe oricine, mai mult decât viaţa noastră, mai mult decât voinţa noastră, şi mai mult decât toate lucrurile pe care le deţinem pe pământ. El înseamnă mai mult pentru noi decât toate acestea.

    Ai putea spune că misionarii creştini şi evangheliştii, care predică Evanghelia, au împlinit a doua jumătate a marii trimiteri? Eu aş spune că nu. Vezi de ce am folosit acea ilustraţie, în care 99% împlinesc doar Marcu 16:15, iar 1% împlinesc Matei 28:19-20? 99 de oameni ţin un capăt al buşteanului, iar un singur om ţine celălalt capăt al buşteanului. Domnul m-a chemat pe mine, să-i ajut pe cei care care se află singuri la capătul unui buştean. Eu cred că aceasta este o mare nevoie în ziua de azi. Din acest motiv, creştinismul are o mărturie atât de rea. Sunt atâtea naţiuni şi toţi ştim cum creştinii născuţi din nou, au adus atâta ruşine Numelui Domnului. De ce se întâmplă asta? Pentru că aceştia au fost doar convertiţi. Ei nu au fost făcuţi ucenici. Ei nu au ajuns să renunţe la voinţa lor, sau să se detaşeze de lucrurile pe care le posedă. Astfel, rezultatul final este, după cum a spus Isus în Luca 14, că ei sunt ca nişte oameni care au zidit o fundaţie. La mijlocul acestei secţiuni referitoare la ucenicie, Isus vorbeşte despre un om care vrea să zidească un turn. Aceasta este imaginea întregii vieţi de creştin. Şi, după ce a terminat fundaţia, spune că nu mai poate termina. Iar semnificaţia, văzută în contextul celor trei condiţii ale uceniciei, este că acest om nu este dispus să plătească preţul, pentru a termina turnul. Poate că are banii, dar nu vrea să-l ducă la bun sfârşit.

    Aşadar, fundaţia este că păcatele ne-au fost iertate, şi am primit Duhul Sfânt, sunt un copil al lui Dumnezeu. Asta e tot ce presupune viaţa de creştin? Trebuie să semene cu un turn, potrivit cuvintelor lui Isus. Un astfel de om care nu termină turnul este subiectul bătăii de joc, spune în versetul 29, iar îngerii din cer, se miră de creştinii care doar toarnă fundaţia în viaţa lor de creştini, imaginându-şi că asta înseamnă a fi creştin. De aceea este foarte important pentru noi să accentuăm şi să înţelegem, ceea ce spune în Matei 28:19. Că trebuie să mergem la orice naţiune şi să facem ucenici. În oricare naţiune ai fi astăzi, dacă predici Cuvântul, tu ar trebui să faci ucenici.

    Vreau să mai spun un lucru, înainte să închei, şi anume, că în legătură cu asta Isus a spus: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele. Dacă faceţi aceste lucruri, dacă mergeţi în toată lumea, şi faceţi ucenici, Eu voi fi cu voi întotdeauna." Cum pot oamenii să pretindă această promisiune, fără să îndeplinească condiţiile? Ce siguranţă minunată avem! Dacă eu decid să merg în toată lumea, să predic Evanghelia şi să fac ucenici, Domnul va fi cu mine întotdeauna.

    Tatăl nostru care eşti în ceruri, ajută-ne să înţelegem acest lucru în viaţa noastră, astfel încât să ne examinăm pe noi înşine, şi noi înşine să fim ucenici mai întâi, iar acolo unde avem responsabilitatea de a predica, să facem ucenici din alţii. Ne rugăm în Numele Domnului Isus. Amin!