Să ne deschidem Bibliile la Ioan 15. În câteva momente ne vom ridica să citim acest text, dar înainte de aceasta, permiteți-mi să vă explic câte ceva despre cititul Scripturii în biserică. Poate că unii dintre voi sunteți din biserici unde nu este acordată prea multă atenție citirii Scripturii. Și totuși suntem îndemnați în acest sens în 1 Timotei, în capitolul 4, unde Pavel îi spune lui Timotei să nu neglijeze acest important aspect. Și cred ca Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este citit pentru că și aici se manifestă o atitudine modernă a evenghelismului, legată de Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, înțeleg că există momente în care urmărești în Biblie ceea ce pastorul citește în acel moment și-ți zici, "Am citit asta... nu-mi spune prea multe." Ce însemnează asta? Ce spune asta despre tine și despre mine? Dă-mi voie să te încurajez, chiar și noi, pastorii, citim un text și este necesar să citim același pasaj de câteva ori înainte să reușim să-l citim corect în biserică. Vreau să înțelegeți două aspecte foarte importante: Unul este că noi citim Cuvântul și-L ascultăm ca pe un act de închinare; nu e ca și cum am avea două etape în slujba noastră, prima, de rugăciune și închinare și apoi a doua etapă în care citim Cuvântul și predicăm. Pentru că totul trebuie să fie un act de închinare. Un alt aspect pe care trebuie să-l înțelegeți este că atunci când tu și cu mine ascultăm, chiar dacă nu înțelegem și chiar dacă există o luptă sau o neliniște în mintea noastră, fiind distrași de la ascultare, dacă de fiecare dată când suntem distrași, ne concentrăm mintea iarăși la textul citit și încercăm să înțelegem cu o dorință mai puternică, vă dați seama ce faceți prin asta? Îl iubiți pe Dumnezeu cu mintea voastră. Declari prin asta: da, este un aspect din mine care este încă foarte decăzut; da, mă străduiesc în viața mea de creștin și da, pentru ca prin Duhul Sfânt am fost născut din nou, înțeleg că acestea sunt cuvintele vieții, și prin credință mă voi lupta să-mi țin mintea concentrată pe textul care se citește acum.

    Un alt lucru pe care aș vrea să-l scot în evidență este ideea de credință. Dumnezeu a făcut în așa fel ca, în economia asta în care trăim, tot ce facem să fie făcut efectiv prin credință. Vreau să știți că eu vin să predic aici prin credință, pentru că adesea predicăm și nu observăm nimic, nici o modificare, nu vedem trezirea pe care o urmărim. Așa că ce facem, ne retragem înapoi în cuibul nostru? Lăsăm noi loc unor astfel de lucruri? Nu! Slujba noastră este o slujbă făcută prin credință. Așa că venim, predicăm Cuvântul lui Dumnezeu prin credință, crezând că deși nu vedem nimic, ceva s-a întâmplat. Și când stăm aici și citim Cuvântul lui Dumnezeu, nu ne lăsăm mintea să fugă aiurea, liberă, ci ne concentrăm și spunem, "Nu! O să o aduc la supunere! O să-mi fac fiecare gând supus lui Hristos." Și atunci când vom sta în picioare și vom citi Cuvântul, asta nu este nu știu ce ritual reformat, nu, ci este ceva biblic și îți oferă acum ocazia de a-L adora pe Dumnezeu chiar mai mult decât cântecul pe care tocmai ce l-am cântat, pentru că acolo ai fost ajutat de versuri și de acompaniamentul muzical. Acum nu mai ai nici un alt ajutor, când vom citi acest text, decât pe adevăratul ajutor, pe Mângâietorul, pe Duhul Sfânt.

    Acum că v-am spus aceste lucruri, haideți să citim din Ioan 15 de la versetul 1, "Eu sunt adevărata viță, și Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădița, care este în Mine și n-aduce rod, El o taie; și pe orice mlădița care aduce rod, o curăță, ca să aducă și mai mult rod. Acum voi sunteți curați, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduceți rod, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc, și ard. Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea, și vi se va da. Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți rod, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl, în numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții." Să ne rugăm.

    Tată, vin înaintea Ta, în numele Fiului Tău. Tată, prin caracterul Lui, prin neprihănirea Lui, prin credincioșia Lui am eu încredințare să mă rog. El este Mijlocitorul meu, Tată, și vin înaintea Ta doar în numele Lui, pentru că toată neprihănirea mea este ca o haină pătată. Doamne, Te rog, de dragul Lui, pentru zidirea poporului Tău, Doamne folosește-l pe cel slab, folosește-l pe cel demn de milă. Fă Doamne cunoscut poporului Tău Cuvântul. Pentru ca ei să poată trăi cu un nou imbold de viață, o putere nouă, un scop nou, ca să aibă nădejdea că pot învinge păcatul, că pot fi mai asemănători lui Hristos, că Tu care ai început lucrarea Ta în ei, o vei duce până la capăt, că există o sursă de viață și de putere în această viață creștină, mult mai măreață decât ce-au cunoscut ei până acum. Tată, Te rugăm să ne ajuți. Doamne, totul este împietrit, totul este nefolositor, totul este slab fără prezența Duhului Tău. Chiar și jertfa noastră de predicare este nefolositoare dacă nu sfințești Tu ceea ce este oferit pe altar. Tată, Te rugăm, pentru bunul nume al Lui Hristos și pentru binele acestor oameni, în afara nevoii mele proprii, Te rog să ne vorbești și să ne înveți. În numele lui Isus, Amin.

    Vreau atât de mult ca bucuria voastră să fie deplină. Dacă ești creștin, vreau ca viața lui Hristos să fie o realitate tot mai mare în viața ta, mai mult decât oricând. Vă cunosc, pentru că sunt exact ca și voi; mă uit în oglindă și știu ce văd, văd petele, rușinea, diformitățile. Știu că mulți dintre voi, pentru că ați fost născuți din nou aveți o dorință fierbinte să fiți tot mai mult asemenea lui Hristos. Aveți o inimă care vă îndeamnă să arătați ca El, să vorbiți ca El, să umblați ca El. Apoi vă uitați în oglindă și observați atâta eșuare, atât de puțină putere. Și vă întrebați câteodată cât va mai continua acest chin, această continuă măcinare. Și atunci deschizi televizorul, disperat și auzi tot felul de promisiuni nebunești făcute de oameni nesăbuiți care nu cunosc Scripturile, și puținul din Scriptură pe care-l cunosc, îl răstălmăcesc. Și îți promit tot felul de lucruri care în final se transformă în nimic. Știu cum e să predici la amvon în fața a mii de oameni și știu cum e să vezi mulți oameni convertiți, după care vin acasă și nu am răbdare cu copii mei sau nu îmi iubesc soția precum și-a iubit Hristos Biserica. Văd și eu contradicțiile aceste înlăuntrul meu tot timpul. Dar vreau să știți că, deși viața de creștin este un proces continuu de sfințire și deși asta înseamnă să faceți câteodată trei pași înainte și patru înapoi, câteodată zece pași înainte și unul înapoi, vreau să știți că există o nădejde uriașă că veți deveni tot mai asemănători cu Hristos. Și există o sursă de viață și de putere. Chiar există. O găsim într-o viață de continuă supunere și legătură cu Isus Hristos, pe care o găsim descrisă pentru noi aici în acest capitol. Vreau să înțeleg acest capitol, nu doar pentru a vi-l putea predica, ci trebuie să-l înțeleg pentru a-l putea trăi. Pentru că la fel ca și voi, și eu obosesc uneori; sunt atâtea cuvinte spuse și atât de puțină putere... Atât de multe cunoștințe și totuși ți se par dificil de făcut cele mai simple lucruri. Știu că până când Hristos va reveni și ne vom bucura împreună cu el de victoria finală, știu că viața de creștin va fi o continuă luptă. Da, accept asta, va fi o luptă continuă, dar nu o înfrângere. Chiar putem înainta din victorie în victorie, dar totul este într-un fel unic, intim legat de Hristos. Nu are nici o legătură cu vreun truc, cu o învățătură sau vreo anume binecuvântare, ci doar cu o Persoană, și despre asta învățăm în acest text, despre acea Persoană și cum să rămânem în El.

    M-am uitat prin notițe ieri și azi și nu îmi dau seama cum voi reuși să trec prin toate astea într-o singură predică. Dar dacă nu voi reuși, voi continua și data viitoare. Dar trebuie să înțelegem acest lucru, trebuie ca tu să înțelegi. Sunt atât de multe acolo, și sunt ale noastre, sunt ale noastre, promisiunile sunt ale noastre. Hristos este da și amin pentru noi. Noi suntem cei care trăim sfârșitul, cei din zilele din urmă, cei de la împlinirea vremurilor. Mesia a venit, Mesia plouă peste noi cu har. Cât timp vom trăi pe acest pământ vom fi tot timpul Biserica din pustiu, tot timpul vom fi un popor măcinat și împroșcat, ne vom lupta tot timpul cu carnea asta, nu lăsați pe nimeni să vă păcălească; dar, totuși, acestea sunt zilele lui Mesia, aceste sunt zilele lui Hristos. Lucrul a fost făcut. Dar acel lucru terminat nu este un îndemn la dormitare, trebuie să cugetăm la aceste lucruri și să le aplicăm.

    Vreau să ne uităm, începem cu versul 1. Aici Isus spune, "Eu sunt adevărata viță". Acum, toți puteți spune că înțelegeți, dar crede-ți-mă, și asta poate suna a clișeu, dar poate să îți ia o viață de om să înțelegi asta: Isus este sursa întregii vieți spirituale adevărate. Este doar un Mijlocitor și acesta este Isus Hristos. Așa că esența acestui mesaj este despre faptul că tu trebuie să arunci afară orice învățătură sau scurtătură care ți-ar îmbunătăți viața spirituală și să alergi la Hristos. Precum femeia care s-a ținut de pulpana hainei Sale, nu-I dați drumul. Nu doar pentru salvarea și justificarea ta, ci prinde-L și nu-L mai lăsa pentru orice, pentru că Isus nu este doar salvarea noastră, justificarea noastră, El este și sfințirea noastră, este totul! El este sursa întregii vieți spirituale adevărate. De câte ori te uiți la un pasaj ca acesta trebuie să te întrebi, "Asta I-a venit pe moment sau Hristos construia pe o metaforă folosită mai dinainte?" Pentru că ai fi uimit, dacă ai studia Vechiul Testament, cât de mult din ceea ce a spus Isus este extras din Vechiul Testament. Chiar este! Așa că vreau să ne oprim puțin și vreau să vă uitați în Psalmi, capitolul 80, versetul 8. Ca un fapt divers, ceea ce mă convinge atât, dacă mai e nevoie să mă convingă și altceva decât lumina Duhului Sfânt, dar o face într-un mod științific practic despre faptul că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu este unitatea de idee din Scripturi, cum se leagă și cum curg împreună. Nu poți inventa așa ceva. Dar în Psalmul 80, versetul 8, este scris despre Iahve, Dumnezeu, și despre poporul lui Israel, "Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri și ai sădit-o. Ai făcut loc înaintea ei, și ea a dat rădăcini și a umplut țara. Munții erau acoperiți de umbra ei, și ramurile ei erau ca niște cedri ai lui Dumnezeu. Își întindea mlădițele până la mare, și lăstarii până la Râu." Apoi aici se schimbă, "Pentru ce i-ai rupt gardul acum, de-o jefuiesc toți trecătorii? O râmă mistrețul din pădure și o mănâncă fiarele câmpului." Deci ce vedem aici? Vedem poporul lui Israel, care era o viță pe care Dumnezeu a scos-o din Egipt. Și Israel, binecuvântat de Dumnezeu, umblând în supunere, în legământ cu Dumnezeu trebuia să fie o vie întărită în rădăcinile lui și care să aducă viață, viață spirituală în toată lumea și să aducă roade. Apoi vedem că vița care trebuia să aducă rod este acum atacată, este mâncată de vie. De ce se întâmplă asta?

    Vreau să mergem un pic în carte lui Isaia, capitolul 5, începând cu versetul 1, "Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curățat de pietre și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut numai struguri sălbatici. "Acum, dar - zice Domnul - locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea! Ce aș mai fi putut face viei Mele, și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii." Și acum urmează, "nu va mai fi curățată, nici săpată; spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor să nu mai plouă peste ea." Câteva puncte pe care vreau să le observăm: mai întâi, Israel, ca și multe alte personaje și personalități singulare din Vechiul Testament au fost prelucrate de Dumnezeu ca și tipare. Tipare a ceva ce urma să vină, o completare perfectă a acelui lucru. Și aici avem poporul lui Israel, care trebuia să fie un exemplu de viață spirituală pentru popoare, și să dea roade pentru Dumnezeu. Dar ce vedem aici? Aceștia eșuează. Eșuează. De ce eșuează? Pentru că era doar carne! Pentru că era uman. Pentru că depindea de om. Și de câte ori apare omul într-o ecuație, apare și eșecul. Dar acest lucru pe care-l vedem în Vechiul Testament de continuu eșec are darul de a produce în noi ce anume? Să ne întoarcă privirea de la omul care nu a fost de-a lungul timpului altceva decât o răsuflare trecătoare. Să ne întoarcă privirea de la om, înspre Dumnezeu pentru toată viața spirituală. Să vă dau un exemplu: Uitați-vă la exemplul măreț al credinciosului Noe. Dar ce vedem și la el în final? Eșec. De ce? Pentru că oamenii nu sunt salvatori. Și Noe și eșecul lui arată către Unul care urma să vină, mai mare ca Noe. Apoi avem un Moise, magnificul salvator al lui Israel, cel care cu ajutorul Dumnezeu atotputernic i-a scos pe poporul lui Israel din robie, dar chiar el nu a intrat în țara promisă. De ce? Eșecul uman. Deci ce învățăm din asta? Că dacă există o viță, dacă există o fântână care să ne dea viață, aceea nu este un om. Nici nu este rezultatul muncii unui om. Este 100% Dumnezeu. Și aici este problema ta și problema mea! Dacă ne încredem în Hristos sau în vreun alt om, în vreun alt învățător, sau vreo altă tabără. Sau ne încredem în Hristos Însuși. De câte ori intră un om în ecuație, tot ce te poți aștepta este eșec.

    Un alt lucru pe care vreau să-l înțelegeți, în această metaforă a viei și a viței este vorba de Hristos, dar aici mai găsim și un avertisment pentru toți care suntem aici, astăzi în biserică: noi nu suntem vița ci noi suntem mladițele, și noi suntem desemnați să creștem și să ne extindem peste zid și să aducem rod pe toată suprafața pământului, dar este de asemenea și un lucru care poate împiedica asta: neascultarea noastră. Este eșecul nostru în a vedea că am fost puși de-o parte pentru Dumnezeu și doar pentru Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu, care stăpânește peste biserica Sa este un Dumnezeu gelos și plin de zel, care a făcut totul pentru că te iubește și a vrut să te aducă la El pentru El și nu să te împartă cu nimeni. Bărbații și femeile care au fost folosiți de Dumnezeu de-a lungul istoriei au avut personalități diferite și chiar ideologie teologică diferită, dar au avut tot timpul un lucru în comun, simțul de separare pentru Dumnezeu. Și ei au aparținut lui Dumnezeu. Și roada lor a fost pentru El și pentru gloria Sa. Știu că vreți și voi să aduceți roadă, știu că vreți și voi să faceți lucruri minunate în Numele Dumnezeului vostru, dar pentru asta trebuie să realizați că aici nu este loc de 25%, 35%, 50% sau chiar 98%. Trebuie să aveți o inimă, fără de care nu veți ajunge niciodată la devotarea perfectă, o inimă care tânjește după aceasta, "Dumnezeule, vreau să fiu tot pentru Tine!" Am împlinit 50 de ani acum câteva luni și regretul meu nu se leagă de ceea ce am dăruit, ci de ceea ce am păstrat. De ceea ce am păstrat, și urăsc asta. Și asta atârnă acum de mine precum zdrențele. În timp ce vorbim despre Hristos ca adevărata sursă a vieții spirituale, vreau să știți că asta rămâne doar vorbărie, dacă nu mergi mai departe și rezolvi problema cea mare: o inimă dăruită Lui. Totul pentru El, viața ta pentru El, respirația pentru El, bătăile inimii pentru El, mișcările mâinilor, picioarelor, nasului, gurii, urechilor, totul pentru El. Nu mai sunteți ai voștri, ați fost cumpărați cu un preț. Pot să vă învăț tot ce aveți nevoie să știți despre Ioan capitolul 15, dar n-o să vă ajute la nimic dacă nu ajungeți la o decizie. Doar dacă ajunge la tine venind de la Duhul Sfânt mesajul că aparții lui Dumnezeu și că trebuie să aduci rod doar pentru El și tu spui, "Da, prin harul lui Dumnezeu, acest lucru îl voi face."

    "Binecuvântați sunt cei curați la inimă, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu." Poate acum îți vine în minte că asta are ceva de-a face cu misticul sau ceva cu puritatea unui călugăr, dar nu este adevărat. Cuvântul acesta se referă la ceva neamestecat, curat, fără loialități concurente. Vezi, tu poți să aduci roadă și poți folosit într-un mod minunat de către Dumnezeu cu minimul de cunoștințe pe care le ai acum în cap, dacă inimă ta caută curăția, loialitatea neîmpărțită pentru Dumnezeu. Unii dintre voi care sunteți tineri credincioși doriți să fiți o jertfă vie pentru El, să fiți via Lui, să aduceți roadă pentru El. Ca orice faceți, fie că mâncați, beți sau orice alt lucru faceți să-l faceți doar spre gloria lui Dumnezeu, iar dacă sunteți mai în vârstă, mai mari ca mine, poate sunteți de 60 de ani, de 70, de 80, dar râvna voastră n-ar trebui să se micșoreze, trebuie să strigați în continuare către Dumnezeu.

    Deci, după cum vedeți, nu e important doar să învățăm ce înțeles are Ioan 15, ci pregătirea inimii. Doamne, vreau să fiu al Tău, vreau să aduc roada pentru Tine. Dacă mi-ai dat talent, nu vreau să îl irosesc pentru lume, dacă mi-ai dăruit daruri, nu o să le folosesc pentru avantajul meu. Dacă mi-ai dat suflare, o să ți-o întorc în laude aduse ție, dacă mi-ai dat putere, atunci Te iubesc cu toată puterea mea. Aproape că ar trebui să ne oprim acum, deoarece cercetarea inimii noastre ne cere să continuăm. Dacă ai de gând să mergi doar până la jumătate cu aceasta, atunci restul întâlnirilor noastre de aici nu-ți vor mai fi de nici un folos. Ci trebuie să fii plin de râvnă în legătură cu acest lucru: vreau să fiu al Lui. Nu vreau lumea, nu vreau gloria ei, nu vreau faima ei. Vreau să aduc roadă pentru El și vreau să aduc roadă dacă Dumnezeu va voi, predicând în fața a 5000 de oameni sau dacă Dumnezeu va voi, fără ca cineva să-mi cunoască numele. Vreau să aduc roadă. Voi lovi în multe lucruri, voi arunca cu piatra în multe lucruri și aș vrea să înțelegeți asta. Dacă ești un predicator tânăr aici, azi, este un pericol uriaș care este prezent acum. Toți cred că dacă ești foarte cunoscut pe Youtube, sau la masa de studiu, sau la conferințe, acesta este un semn de spiritualitate. Nu a existat vreodată o minciună mai mare. Nu te dedici lui Dumnezeu ca să fi recunoscut de oameni în viața asta, nici chiar de către acei oameni ai lui Dumnezeu; o faci pentru El. Și nu uita aceasta, este o întrebare filosofică: ar planta Dumnezeu cei mai frumoși trandafiri, cele mai frumoase mlădițe în mijlocul unei păduri unde nicio ființă vie nu umblă vreodată? Ar face El asta? Și, răspunsul unui student din prima jumătate a anului întâi de seminar ar fi, "Nu, căci cum Și-ar obține El gloria dintr-un lucru atât de frumos dintr-un loc pe unde nimeni nu trece?" Neghiobule, El își găsește gloria în ele pentru că le privește El Însuși în fiecare zi. Nu are nevoie de altcineva să le admire, nu are nevoie de aplauzele nimănui, nu are nevoie de nimeni să cumpere cărțile cuiva ca să se simtă glorificat de acea persoană. El vede orice bărbat evlavios și orice femeie evlavioasă care aduce roadă în El, îi vede și se bucură și atrage atenția tuturor celor din ceruri de la persoanele pe care toți le știu și îi face să se uite la cel pe care nimeni nu-l știe. Așa că întărește-te. Nu trăim această viață creștină doar pentru a fi pe o scenă ca să fim văzuți de oameni, noi trăim pe o scenă la care se uită Dumnezeu. Și El ne vede pe toți. Deci vrei tu să te decizi cu toată inima, vrei tu să faci din asta ținta ta? "Vreau să aduc rod pentru El. Să nu fac struguri sălbatici, să nu fiu o viță sălbatică, nesupusă.  Vreau să fiu al Lui și să aduc rod pentru El." Aceasta este prima provocare. Vei face acest pas? Căci dacă nu faci acest pas, nu este nevoie să mergi mai departe. 

    Vedem aici că Isus a spus ca El este adevărata Viță. El singur. Nu este completat de altceva. Nu este Isus plus încă ceva. Este Isus singur, El este adevărata Viță. Vreau să observați aici ceva care este foarte important: în primul rând, Isus este, și am mai spus asta, dar o spun din nou, Isus este sursa exclusivă a întregii vieți spirituale. Și orice ar însemna asta, trebuie să o știi de la bun început, dacă o să trăiești în viața ta de creștin cu orice nivel de putere, aceasta va veni direct din legătura ta intimă, personală, reală, biblică cu Isus. El este adevărata Viță. Dar de asemenea El este Pâinea vieții. Ascultați ce spune Ioan 6, "Isus le-a spus, "Eu sunt Pâinea vieții. Cel care vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cel care crede în Mine, nu va înseta niciodată." Te întreb ceva: mergi vreodată în viața asta a ta de creștin, flămând? Cu o foame lăuntrică? Eu merg. Mergi vreodată însetat, cu o sete în lăuntrul sufletului tău? Te simți sterp? Știi ce reprezintă acel lucru? Nu este diavolul care îți macină bucuria. Este Dumnezeu care strigă după tine, "Aleargă la Hristos! Apropie-te mai mult de Hristos!" Vreau să vă spun că acei care se agață strâns de El, cu adevărat, care se îmbibă de El și beau din El și mănâncă din El, ei nu sunt flămânzi, ei nu sunt însetați. Și dacă te regăsești printre cei flămânzi și însetați, atunci Dumnezeu strigă către tine să te întorci. Să te întorci. Văd atâția credincioși care zic, "Sunt flămând și sunt însetat, așa că voi merge de la o mare la alta mai strălucitoare, căutând Cuvântul Domnului, voi asculta o nouă învățătură, mă voi uita pe Youtube să văd dacă sunt ceva personalități la orizont care să mă ajute." Și Dumnezeu strigă la tine, "Nu, fugi la Fiul Meu!" Eram în România cu câțiva ani în urmă și soția mea învăța acolo de-a lungul unei săptămâni, într-un grup de femei și la un moment dat s-au cam săturat de ea, pentru că o tânără i-a spus, "Orice problemă am, tu vii cu un singur răspuns, că trebuie să alerg la Hristos prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. "Și soția mea i-a răspuns, "Îmi pare rău, nu am un alt răspuns." Dar noi nu vrem să facem asta, nu-i așa, noi vrem mai degrabă să alergăm la oameni, și la învățături, și la proceduri, la metode, și la zece pași pentru a reuși și la asta și la aialaltă, mai degrabă decât să alergăm la Hristos. Vedeți voi, sfinții din vechime știau asta, de aceea vorbesc atât de mult despre a fi singur cu Dumnezeu în dulap, citind Scriptura stând în genunchi, strigând la Dumnezeu. Îmi pare rău, America. Nu este nici o putere creștină instant. Nu sunt microunde în ceruri. Nimic nu este nimic instant. E doar agățare și agățare și agățare și agățare de Hristos. Este agățare de El. Cunoașteți istoria căderii din Eden, când un blestem cade pe diavol și un blestem cade pe Adam și un blestem cade pe Eva și implicațiile acestora. În blestemul care cade asupra diavolului vedem judecată curată, dar în blestemul care cade peste capul bărbatului și al femeii observăm milă. Știți de ce? De fiecare dată când bărbatul iese în câmp, el lucrează zi și noapte, doar ca să-și piardă propria recoltă. Asudă în fiecare zi a vieții lui și simte dureros zădărnicia efortului său nefolositor și inutil. Veți spune, "Aceasta este judecata lui Dumnezeu!" Da, dar amestecată cu aceasta este și mila Lui, pentru că în fiecare strop de zădărnicie a acțiunilor noastre este un strigăt al lui Dumnezeu, "Ai căzut, ai căzut, ai căzut! Întoarce-te, întoarce-te, întoarce-te la Mine! Nu există viață în afară de Mine." De fiecare dată când o femeie dă naștere și strigă cu o durere pe care un bărbat nu e în stare niciodată să o înțeleagă, acolo este și strigătul lui Dumnezeu, "Ai căzut, ai căzut! Întoarce-te, întoarce-te la Mine!" De fiecare dată când un creștin simte o sete puternică sau o foame lăuntrică, aici este strigătul lui Dumnezeu, "Întoarce-te la Mine, întoarce-te la Mine!" Dar tu nu vrei. Mai degrabă te lași condus de vreun "vorbe goale" sau de vreo promisiune a unei metode prin care, dacă e aplicată corect, totul va fi bine. Nimic, nimic nu va reuși să-ți stingă setea, dacă ești cu adevărat născut din nou, nimic altceva decât Hristos. Numai Hristos. Dacă ai fost născut din nou din Duh Sfânt, acum ești o făptură nouă, care nu poți fi satisfăcută cu nimic mai puțin decât cu Dumnezeu. Acum ești o făptură nouă, care nu poți fi satisfăcută cu nimic mai puțin decât cu Dumnezeu. Și dacă poți fi satisfăcut cu orice mai puțin decât cu Dumnezeu, acesta este un clar semn că nu ești convertit. Dumnezeu este Cel care Se va asigura că vei simți golul din sufletul tău, dacă vei alerga după orice altceva decât după însuși Hristos.

    Tot aici, El spune că el este fântâna de apă vie. În Ioan capitolul 7 stă scris, "În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat, "Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura." Să ne uităm aici un moment, deoarece găsim ceva foarte important la Ioan 15. În primul rând, nu am nevoie de niciun alt text din Biblie ca să dovedesc dumnezeirea lui Isus Hristos. Această exprimare este o blasfemie. Niciun profet nu vorbește așa. Niciun profet din Vechiul Testament. Niciun apostol din Noul Testament. Nu! Nu poți spune așa ceva, dragul meu prieten, decât dacă ești Dumnezeu. Nu poți spune acest lucru. În ultima zi, în ziua cea mare a praznicului, este cea din urmă zi. Ai fost vreodată la o sărbătoare mare, la vreun festival religios mare, la vreo conferință religioasă? Ai plecat acolo cu o mare așteptare că viața ta se va schimba, că vei fi umplut de vreun predicator iscusit și de înțelepciunea pe care Dumnezeu i-o va fi dat... și te urci în mașina ta în drum spre casă și te simți aproape amețit. De ce? Pentru că te simți aproape la fel de însetat și de flămând acum plecând, ca și atunci când ai venit. Aceasta este mila lui Dumnezeu. El strigă tare la tine, "Există o singură fântână! Și asta este Isus." Acum o să vii să-mi zici, "Dar frate Paul, L-am căutat", multă lume va veni și va zice, "Am citit Scriptura și am strigat către El și... și nimic!" Atunci eu vin cu întrebarea, care poate părea prea concretă și poate prea simplă, "Cât timp? Cât timp? O oră? O zi? 24 de ore? O săptămână? Un an? Cât timp?" Cei mai mulți vor simți nevoia să-și plece capetele... vor spune că nu pot să le vorbesc în felul acela. Vezi, dragul meu prieten, aș vrea să te pot trece prin analele istoriei noastre ca biserică și să-ți arăt cât de superficiali suntem noi ca oameni. Dacă simțim setea, simțim foamea în inimile noastre, decidem să creștem studiul Bibliei de la 5 minute la 15. Încercăm să strecurăm acolo o mică rugăciune, poate o oră sau două, pentru câteva zile și apoi? S-a dus! O, Doamne, suntem atât de... Nici nu trebuie să-ți spun să analizezi Biblia sau să studiem istoria bisericii, nu a fost niciodată așa. Ce vezi acolo, nu vezi sfinți minunați care s-au născut mari sfinți. Acolo vezi bărbați disperați, femei disperate, care nu aveau nici un loc unde să meargă. Care s-au convins că nu pot fi satisfăcuți, care erau cunoscuți că au studiat Scripturile luni la rând, cercetând cu toată puterea minții lor, care se ascundeau prin magazii și plângeau către Dumnezeu noapte, după noapte, după noapte... Noi am inventat asta: El trebuie să vină. Ei bine, dacă nu a venit în câteva minute, înseamnă că treaba asta nu merge. Of, dragul meu prieten, aici vorbim de o durată de-o viață, toată viața. Un lucru foarte diferit pe care îl văd între predicatorii care m-au crescut pe mine și pe cei de azi este că predicatorii de acum sunt foarte deștepți. Nu știu cât timp petrec ei cu Dumnezeu, dar cei din vechime, ei puteau spune ca profetul, "Dumnezeu, în fața căruia stau!" Ei trăiau cu Dumnezeu. Ei se hrăneau din Cuvântul Său. Ei strigau cu putere de-a lungul nopții. Când nu puteau dormi, vedeau în asta pe Dumnezeu care-i mâna din paturile lor să se întâlnească cu El. Când se loveau de probleme, ei alergau la Dumnezeu, și stăteau acolo cu zilele. Noi nu suntem așa, am dreptate? Îi acordăm câteva momente, minute, zile, apoi ne spunem, "Ceva nu merge, ceva este clar greșit!" Moise a stat pe munte 40 de zile și apoi alte 40. Nu spun că asta trebuie să facem noi, dar uitați-vă la comparația dintre el și noi. Dragul meu prieten, vreau să-ți spun ceva: aceste cuvinte sunt adevărate. Și acest lucru mă încurajează atât de mult. Sunt adevărate. El zice, "Dacă vii la mine nu o să flămânzești, dacă vii la mine nu o să însetezi." Asta-mi spune mie că pot să merg să mă ascund într-o cămăruță în rugăciune, că pot să merg să mă agăț de coarnele altarului, să mă lupt cu Dumnezeul meu până când El îmi îndeplinește promisiunile pe care mi le-a făcut. Dumnezeu iubește o astfel de îndrăzneală. O iubește. E ca și cum orice înger care trece prin fața ușii ar spune, "Nebunule, cât o să mai stai pe preșul acestei uși ca să dovedești neadevărate cuvintele stăpânul meu?" "El va răspunde! El va răspunde! El mă va umple! Da!" Problema este că nu vrem să așteptăm. Problema este că noi credem ca există un plan B. Problema este că noi credem ca există o cale mai ușoară. Nu există o cale mai ușoară. Decât să ne încredem și să ne supunem. Decât să-L căutăm în rugăciune. Decât să ne alăturăm Lui în puterea nopții. Ascultă: de câte ori însetezi, este chemarea lui Dumnezeu la rugăciune, chemarea lui Dumnezeu la Cuvânt, chemarea lui Dumnezeu să-L cauți. De fiecare dată când ești flămând, este Dumnezeu. Nu-mi vorbi! Nu vreau să știu despre vorbe! Dar puterea! Viața! Asta e ceea ce-ți confirmă! Vorbe, vorbe, vorbe, nu-i pasă nimănui. Dar putere, să trăiești. Vezi? Există speranță. Există! Dar viața asta creștină nu este acest ceva mic pe care-l vezi, este totul. Nu este acest timp de închinare, este 24 de ore. Este o călătorie sălbatică și minunată, și periculoasă și plină de pasiune, o căutare, o alergare după Dumnezeu, care adoră să fie găsit.

    Unul dintre lucrurile cu privire la care trebuie să vă avertizez mai mult decât orice altceva în timpul acestei predici, este unul simplu. Este acesta: dacă te uiți în Vechiul Testament, dacă te uiți în istoria Bisericii, dacă te uiți în jurul tău azi, vei vedea că tu și cu mine, chiar și cei născuți din nou, chiar și cei convertiți în mod autentic, suntem încă porniți spre a căuta izvoare false, fântâni false, miraje care nu ne vor potoli setea cu adevărat. Și vreau să vă zic faptul că evanghelismul este plin de astfel de lucruri. Dați-mi voie să vă citesc ceva din Ieremia capitolul 2, versetele 11-13, "Și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor! Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază, zice Domnul. Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate care nu țin apă." Un puț crăpat ar putea fi sinonim cu un idol, ceva la care tu alergi, la care tu mergi în loc să mergi la Hristos. Poate fi ceva la care tu singur alergi, sau ceva la care toată biserica aleargă. Și o să vă dau o întreagă listă, dar înainte de asta, să ne mai uităm puțin în Ieremia capitolul 2. Aici, Cuvântul spune, "Și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei?" Este uimitor, aici ni se zice că n-a existat nici o situație când un popor păgân, care să fi avut dumnezei falși și care să-i fi părăsit pe acești zei falși. Adică sunt păgâni care ar muri pentru dumnezeii lor, înainte să-i schimbe. "Și, totuși", zice Dumnezeu, "poporul Meu, care are un Dumnezeu adevărat, și-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!" Apoi zice, "Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază, zice Domnul." Vreau să vedeți ceva aici: toți credeți că adulterul este un păcat foarte urât, împotriva trupului și împotriva lui Dumnezeu. Și așa și este. Uciderea este la fel, un păcat foarte mare, minciuna, hoția, toate aceste încălcări ale legii lui Dumnezeu sunt rele și Dumnezeu spune că sunt fapte abominabile împotriva Lui, dar foarte rar auzim așa ceva, "Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază." Aici atrage atenția tuturor cerurilor, poruncindu-se să îngrozească efectiv de un așa păcat, care este atât de rău. Care este acesta? Când mergem oriunde altundeva decât la Dumnezeu ca să ne umplem, când mergem la oricine altcineva decât la Dumnezeu ca să găsim împlinire. Acum, da-ți-mi voie să revin.

    Dragii mei credincioși, ascultați-mă: Dumnezeu este foarte gelos! Știu cum sucesc lucrurile cei de la Hollywood și cei din mass-media, dar ei fac asta pentru că nu înțeleg Scriptura. Acest text vrea să ne spună că Dumnezeu te iubește. Cu adevărat, chiar te iubește. Și știe că nimic bun nu poate fi găsit pentru tine în afara Lui. Gelozia Lui izvorăște din dragostea Lui. Știe că cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să lepezi absolut totul pentru a-L dori doar pe El. Și Îl înfurie să te vadă însetat, să te vadă sărăcit spiritual, Îl înfurie să te vadă flămând, chiar din zelul Său arzător pentru tine. Și de asta și strigă către tine, "Întoarce-te la Mine!" Acesta este una dintre cele mai mari cauze ale încercărilor. Acesta e unul din marile motive ale bolilor prin care trecem: este vântul Său puternic, menit să ne îndrepte spre El. Și pot observa ceva întotdeauna. Dacă studiezi istoria Bisericii, în perioadele de persecuție poți vedea un popor curățit și de ce poți vedea un popor purificat? Pentru că le este luat totul, orice sprijin și orice ajutor, cu excepția lui Dumnezeu. Sau poți să te uiți la oricare biserică din Virginia, te uiți la mersul ei spiritual nehotărât și dintr-o dată, când, dintr-o dată, cineva dintr-o congregație micuță, este lovit de o boală incurabilă, observi o trezire spirituală bruscă. De ce? Pentru că atunci nimeni nu-i mai poate ajuta, decât Dumnezeu. Dar noi trăim într-o națiune care are atâta sprijin și atâtea ajutoare, și atâția comercianți și atâtea lucruri oferite ca să-i sature pe oamenii lui Dumnezeu, că lesne ne întoarcem de la Domnul. Și căutăm nădejde și bucurie și pace și viață și putere și multe alte lucruri în locul Persoanei lui Isus Hristos și a unei relații strânse cu El. Și când facem asta, acest lucru este revoltător.

    Apoi continuă, "Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine..." De-a lungul vieții mele creștine, în trecerea așa de rapidă a anilor, observ o chestie intimă, un lucru care începe să se producă, să vă dau un exemplu: iubesc legea lui Dumnezeu, sunt învățat în Scriptură să iubesc Legea lui Dumnezeu, dar vă spun sincer că nu umblu toată ziua gândindu-mă la Legea lui Dumnezeu, ori fiind îngrijorat să nu încalc vreo regulă. Mai degrabă umblu îngrijorat să nu fi supărat o Persoană, să nu fi întristat pe Cineva sau să fi reprimat pe Cineva. Eu umblu cu Hristos; Hristos locuiește în mine. Și da, iubesc Legea lui Dumnezeu și cuget la Legea lui Dumnezeu, ea mă învață și așa mai departe... dar ceea ce este înlăuntrul meu este o Persoană. Și nu îmi opresc ochii să privească la ceva pentru că legea îmi spune asta ci nu mă uit pentru că nu vreau să-L supăr pe Hristos. Pentru că mă bucur de viața în duh, pentru că este ceva din viața și puterea Lui care curge prin mine, mă transformă, mă încurajează. Și când acel ceva este reprimat, acest lucru mă ucide. Există intimitatea cu Hristos.

    În Cuvânt spune, "Poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat, M-au părăsit pe Mine..." Dragul meu prieten, ai alerga oriunde în lumea asta ca să-ți rezolvi o problemă, ai alerga la orice persoană, la consilieri, dar petreci atât de puțin timp cu Isus Hristos, atât de puțin timp în Cuvântul Lui. Când eram tânăr, misionar în Peru, într-o congregație foarte vie, într-o zi a venit la mine un pastor peruvian, s-a așezat în fața mea și mi-a zis:
    -Paul, am venit la tine să te mustru!
    -Bine, frate, dar de ce?
    -Tu îți conduci oamenii în idolatrie.
    -Frate, aceasta este o acuzație gravă, pe ce te bazezi în ea?
    -Când ei au o problemă, la cine merg?
    -Vin la mine, doar sunt pastorul lor.
    -Și tu ce faci?
    -Păi, mă rog cu ei, studiez Scripturile, le arăt ce este nevoie...
    -Paul, ca pastor al lor tu ai luat locul lui Dumnezeu în viața lor. Uite, noi suntem peruvieni; am fost crescuți să credem că preoții au toate răspunsurile. Tu nu ai făcut alta decât să faci schimb de locuri cu aceștia.
    -Și eu ce ar trebui să fac?
    -Când vin la tine, trebuie să-i întrebi, "Ai încercat să găsești răspuns la Dumnezeu? Cum te-a ajutat Dumnezeu, ce ți-a arătat Dumnezeu, cum te-a îndrumat Dumnezeu? Și când el îți va spune, "Nu știu despre ce vorbești!", atunci trebuie să le spui, "Dumnezeu este singurul care-ți poate rezolva problemele și eu ca pastor o să te conduc înapoi la Hristos iarăși și iarăși, ca tu să nu-ți extragi viața din mine, să nu-ți extragi înțelepciunea de la mine, ci de la Dumnezeu.
    -Așa că oamenii vin la mine și-mi zic, "Frate Paul, am problema aceasta." Care este?
    -Păi asta și asta...
    -Ce ți-a arătat Dumnezeu?
    -Ce vrei să zici?
    -Păi, cât timp ai căutat un răspuns la problema ta în Scriptură? Cât timp ai petrecut în rugăciune? Și el va zice, "Păi, am venit la tine!" Exact, vreau să mergi și să studiezi Scripturile.
    Bineînțeles, erau și dăți când era vorba de o chestiune crucială, care trebuia rezolvată imediat, dar de cele mai multe ori le spun, "Vreau să mergi și să studiezi Scriptura și să te rogi două săptămâni." Și persoana îmi va spune, "Păi, nici eu nu știu de unde să încep." Și atunci stau și-i scriu o listă cu toate textele și-i spun, "Ia astea și du-te acasă. Strigă către Dumnezeu. Caută voia Lui. Dacă te vei întoarce la mine, eu voi continua să te instruiesc să mergi iarăși și iarăși înapoi la El. Și dacă vei veni la mine cu o interpretare greșită, o să-ți arăt o cale mai bună, dar mereu o să te îndrum și o să te îndemn înspre Hristos." Vedeți voi, noi credincioșii avem nevoie de de pastori, avem nevoie de învățători, avem nevoie de aceste lucruri, dar trebuie să înțelegeți că nu există alți preoți afară de Hristos, nu avem alt mijlocitor și Mare Preot, decât pe El. Asta nu înseamnă că va trebui să ții totul în tine, că nu ar trebui să mergi la un pastor, la un frate. Sigur că trebuie. Dar nu ar trebui să-l ocolești pe Hristos. Acesta este un puț crăpat, un izvor fals.

    Trebuie să scot în evidență ceva pentru voi, pentru că-l consider foarte important. În primul rând, unul dintre puțurile crăpate din zilele noastre este reprezentat prin ritualul religios. Este foarte posibil ca, după cum cred și unii dintre istoricii religioși, atunci când Isus a ieșit din odaia de sus, trecând prin valea Chedron și mergând înspre grădina Ghețimani să fi trecut pe lângă templu. Deasupra porții templului era o viță de vie gigantică din aur. Unii istorici spun că era gigantică, având strugurii de mărimea unui om. Era o vița de vie gigantică din aur ce reprezenta Israelul, care reprezenta serviciul și ritualurile cultului Vechiului Testament, ale serviciului de slujire; ale sacrificiilor, ale ritualurilor și spălărilor. Și este foarte posibil ca Isus să se fi uitat și să zică același lucru pe care l-a spus și femeii în Samaria, "Vă spun, sursa spirituală nu se află pe muntele acesta, și nici pe muntele acela, și nu este nici în ritualul acesta sau acela, în sacrificiul acesta sau în curățarea aceea, ci este în Mine. Eu sunt adevărata viță, și dacă vreți o viață spirituală și creștere spirituală, dacă vrei să ajungi la statura de om mare, dacă vrei să aduci rod, trebuie să veniți la Mine pentru a reuși." Poate voi o să-mi spuneți, "Frate Paul, dar noi nu avem un templu în zilele noastre. Cum se aplică asta la noi?" O să vă explic în câteva momente, dar mai întâi vă rog să mă înțelegeți; nu știu dacă asta se aplică la biserica voastră, nu încerc să vă atac aici. Și nu spun că asta este rău; ceea ce vreau să zic este că e cel puțin interesant faptul că există pe aproape toate website-urile bisericilor; când dai click pe adresa lor, o să vezi în atât de multe dintre biserici, mai ales la bisericile specializate în creșterea bisericii, care analizează creșterea demografică și caracterizează oamenii. Dai click pe website-ul lor și ce vezi dintr-o dată? Toate aceste fețe frumoase și zâmbitoare care sunt acolo să te încurajeze, să te iubească, sunt oameni minunați cu care să poți trăi, în preajma cărora poți să-ți crești copiii. Știți ce spun toate acestea? Folosesc congregația, Îl înlocuiesc pe Isus cu congregația. Nici nu mai dai de Isus pe pagina lor de internet. Nu găsești altceva decât această minunată congregație încurajatoare, și dacă vii în această minunată, congregație încurajatoare, atunci toate nevoile tale vor fi împlinite. Frații mei, ăsta este un puț crăpat și stricat. Sunt atâția oameni de felul acesta în zilele noastre în țara aceasta, iar voi care sunteți dintre reformați e posibil nici să nu aveți idee de ceea ce se întâmplă, dar pot să vă asigur. Se pune atâta accent pe congregație, "Vino să vezi comunitatea noastră atât de pozitivă și de frumoasă. Membrii comunității noastre care te vor face și pe tine fericit." Este adevărat. Înțeleg că Isus a spus, "Oamenii vă vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei dacă veți avea dragoste unul pentru altul", dar aici vorbim de ceva cu totul diferit. Nu poți să-L găsești pe Isus pe pagina de internet. N-o să găsești altceva decât despre ce frumoasă comunitate este acolo... și despre cum să te conectezi - ăsta este termenul folosit  astăzi - cu toți acei oameni minunați. "Ești singur? Noi avem aici oameni minunați!" "Nu ai prieteni? Noi avem aici oameni minunați!" Le-ar fi greu să cânte o cântare despre Isus ca fiind Prietenul păcătoșilor, că este un Prieten ca nimeni altul. Asta pentru că Isus este undeva în fundal. Asta pentru că un grup de oameni zâmbitori, iubitori și de suport nu este ceva scandalos. Un Salvator crucificat și indignat este scandalos.

    Un alt lucru pe care vreau să-l scot în evidență sunt evenimentele din biserici. Am fost invitat câteodată să predic - acum mă informez mai bine - în locuri în care totul este un festival foarte bine proiectat pentru divertisment și extravagant și unde toți de-acolo trăiesc săptămână de săptămână doar pentru ce se întâmplă acolo în acele întâlniri. Muzică minunată, frumoasă, orchestrată, o cuvântare sau o lecție puternică, emoțională, plină de bucurie, care te zidește și te face să crezi ca poți, să crezi că poți, și după aia ieși de-acolo pentru o nouă săptămână, și Hristos nu este cu tine; ei nu-i îndreaptă pe oameni spre Hristos. Totul ține de muzică, de atmosferă, totul constă în a prezenta anumite lucruri într-un anume fel pentru a încuraja pe anumiți oameni. Dragul meu prieten, un lucru pe care-l iubesc la biserica unde merg eu, unde sunt doar un simplu membru, este că dacă vii acolo, nu vii din alt motiv, decât pentru Isus. Pentru că Isus este singurul lucru oferit acolo. Asta e totul. Ce faci tu în biserica ta? Rugăciune? Rugăciune colectivă? Citirea Cuvântului? Expunere din Cuvânt? Câteva imnuri? Iarăși rugăciune colectivă? Căutarea lui Isus? Dragul meu, eu iubesc oamenii, și iubesc comunitățile, iubesc muzica și iubesc toate lucrurile astea, dar toate astea sunt foarte departe în fundal. Isus este totul. Tu ai nevoie de Hristos! Știu că sună ca un clișeu, dar chiar asta vreau să îți spun: TU AI NEVOIE DE HRISTOS! Femeie, tu ești dezamăgită de soțul tău care nu poate să-ți satisfacă toate nevoile tale: el nu a fost proiectat ca să-ți satisfacă toate nevoile tale și dacă ești o creștină, el nu va fi niciodată capabil să-ți satisfacă toate nevoile tale. Acum, că ai fost născută din nou, este Unul singur care poate să-ți satisfacă toate nevoile tale. Nu este soțul tău, este Isus. Nu este soția ta, domnule, este Isus. Nu sunt părinții tăi, nu sunt copiii tăi; este doar Hristos. Vezi asta? Toate celelalte sunt puțuri crăpate.

    Un alt lucru care-L înlocuiește pe Isus astăzi ca și sursă de viață spirituală: devoțiunea zilnică, timpul de liniște - am făcut asta, mi-am făcut treaba. Adică, scenariul din zilele noastre este, "Ți-ai citit cele două capitole de azi? Ai făcut rugăciunile pentru lista de cereri repartizată?" "Da!" "Bun!" Bun?! Vechii predicatori te-ar întreba, "Te-ai întâlnit cu Isus în Cuvântul Lui azi? Te-ai întâlnit cu El în rugăciune azi? Ai strigat spre Hristos? Te uiți tu țintă la Isus? Crești tu în dependența de El?" Noi am redus totul la mici ritualuri și mici intervale de timp astfel încât persoana să fie satisfăcută în viața sa creștină. E ca și cum L-am scoate pe Isus din dulap pentru 10 minute și apoi Îl punem înapoi la loc pentru tot restul vieții noastre. Totul în viața noastră este proiectat ca niciodată să nu ne desprindem de Isus. Vezi tu, metafora pe care cred că o să reușesc să te fac să o vezi în următoarele câteva zile, în acest text este pur și simplu aceasta: o mladiță nu poate trăi despărțită de viță. Nu poate. Tu nu poți trăi fără o continuă îmbibare și hrănire din Hristos. Aici avem un sens despre care vom vorbi, anume cel pozițional, că tu ai fost răscumpărat, ai fost unit cu Hristos, că tu trăiești în trupul Său, că El este Capul tău, dar mai există un motiv pentru care acest lucru trebuie luat în posesie, că trebuie să fie prefăcut în realitate și vom vorbi despre asta în timp.

    Un alt lucru care a devenit foarte popular prin biserici, foarte popular. L-au înlocuit pe Hristos cu erezia colosenilor: înțelepciunea lumii și filozofia. Psihologia și reușita prin sine însuți, auto-ajutorarea, trăirea unei vieți mai bune acum. Dacă cineva vrea să fie un vorbitor motivațional, nu am nicio problemă cu asta, să fie un vorbitor motivațional secular. Este ca și cum i-ai da să bea vin sau băuturi tari unui om care nu mai are nici o speranță. Ca să-i treacă durerea. Dar în creștinism nu avem așa ceva. Este ca și cum Isus ar fi pus ca o marca pe diverse lucruri. De exemplu, ideea de căsătorie... eu predic despre căsătorie, căsătoria este foarte importată pentru mine, dar e ca și cum creștinismul și creștinătatea ar fi bazată doar pe a avea o căsnicie bună, o familie bună, când de fapt totul ar trebui bazat pe Hristos. Și mai este situația finanțelor... știți că există lucrări cum ar fi cea a lui David Ramsey și alții ca el care fac această treabă în legătură cu finanțele. Apreciez o parte din înțelepciunea care se află acolo și nu-i acuz pe aceștia, dar văd oameni care se entuziasmează că, în numele lui Isus ei își aranjează situația financiară, dar ei nu au niciun fel de dragoste sau pasiune pentru Hristos. Se lasă duși de val în ideea de ce li se întâmplă în numele lui Isus, fără însă a avea vreo relație cu Isus. Dragul meu prieten, asta este greșit. Un creștin matur nu urmărește o căsătorie bună ca un scop final de sine stătător... aceasta este idolatrie. Un creștin matur nu urmărește o situație financiară perfectă... nu acesta este scopul lui... aceasta este idolatrie. Un creștin matur își dorește să-L onoreze pe Hristos în căsătoria sa, își dorește să-L onoreze pe Hristos în administrarea finanțelor sale. Există profesii și politici care L-au adoptat pe Hristos ca pe o unealtă prin care să-și atingă scopul. Nu prietene, nu e bine, toate aceste lucruri sunt departe, în planul secund. Numai Hristos este în prim-plan.

    Un alt lucru pe care-l mai găsim: experiențele supranaturale. Știu că am de-a face cu două grupuri foarte diferite sau extreme de persoane în seara aceasta aici. Sunt persoane care trăiesc experiențe și iar experiențe dar care nu au adevărul și persoane care cunosc toate tipurile de adevăruri dar sunt morți sau amorțiți. Lăsați-mă să vă zic ceva: viața creștină, sursa ei nu se regăsește în mersul la o întâlnire și în entuziasmarea de ceva, sau aprinderea sau prin ceva care ți se întâmplă... Din nou, este doar prin apropierea de Hristos. Dragul meu prieten, ascultă-mă: cu cât înaintez în vârstă și în înțelepciune prin studierea Scripturii și trecerea anilor, aceasta nu mă face mai independent, mă face mai dependent de Hristos. Este atât de mult în joc... mă agăț de El. Nu pot să-mi ajut copii, nu pot să-mi ajut soția, nu pot să-mi ajut comunitatea în care predic, nu pot nici măcar să-mi ajut propriul meu suflet. Singurul cuvânt pentru păcătos este, "Fugi la Hristos, aleargă, agață-te de El, nu-L lăsa să plece!" Și același mesaj este și pentru cei sfinți, "Fugi la Hristos, fugi la Hristos!" Nu la experiențele supranaturale... ci Hristos.

    Un alt lucru, și e foarte important, vreau să mă ascultați. Acest lucru a devenit foarte comun în creștinismul de azi: un moralism. Toți suntem martorii diminuării culturii occidentale. Uni dintre voi care sunteți mai tineri nici nu puteți înțelege ce spun pentru că nu se mai predă istorie acum. Noi nu mai trăim în țara în care locuiam cu 25 de ani în urmă. Noi nu mai trăim în țara care exista cu 50, 150, 200 de ani în urmă. Este o entitate complet diferită. Părinții fondatori ar fi atât de îngrețoșați încât ar vomita. Dacă ar fi știut ce va ajunge munca lor, e posibil să se fi răzgândit din a o mai face și atunci nu ar mai fi căutat să trăiască în această democrație. S-a ajuns la un deces spiritual. Și mă uit la părinții care-și educă copiii în sistemul învățării acasă, și eu sunt un astfel de părinte. Ei nu pun accentul prea mult pe Isus. Ei insistă pe părinții fondatori ai țării noastre, pe principii și reguli și legi, pe construirea caracterului, pe integritate, pe idei, pe toate aceste lucruri, pe moralitate, pe aceste modalități de comportament excelent. Dragul meu, scopul meu numărul 1 ca și un educator al copiilor mei, este ca și copiii mei să-L vadă pe Hristos ca fiind totul. Ca ei să-L vadă pe Hristos ca fiind valoros. Creștinătatea nu este în primul rând o religie etică sau morală. Ea are o etică distinctă, are o moralitate distinctă, dar credința noastră nu este urmarea unui grup de idei despre adevăr sau o anumită etică. Credința noastră este urmarea unei Persoane, este devotarea față de o Persoană, este iubirea unei Persoane. Și cel mai bun lucru pe care pot să-l fac pentru copii mei este să fiu sincer plin de pasiune pentru Hristos. Pentru ca ei să vadă că totul este, inclusiv moralitatea mea este putredă în comparație cu Persoana lui Isus Hristos și cunoașterea Lui. Asta este ceea ce vrem noi să transmitem copiilor noștri. Îi aud pe așa de mulți dintre cei care își educă proprii copii apelând la Deuteronomul, capitolul 6, "Și poruncile acestea să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie." Și aceștia pierd cu totul din vedere ce e mai important. Nu se presupune că ar trebui să-i învățăm doar reguli: cum să umble, cum să trăiască, cum să vorbească, cum să stea sau cum să dea mâna cu cineva. NU! Toată ideea este în umblarea pe cale, la venire și la plecare îi învățăm să-L iubească pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima lor, cu tot sufletul lor, cu toată mintea și cu toată puterea lor. Da, copiii tăi au nevoie de moralitate, dar dacă asta e tot ceea ce îi dai, felicitări, crești un fariseu! Înainte să ajung un creștin eram un om sălbatic. Și am rămas un sălbatic. Și nu dorința de reguli sau de principii este cea care m-a făcut să merg pe cărarea cea strâmtă. Este o Persoană care și-a vărsat propriul sânge pentru sufletul meu. Acesta este singurul lucru care poate îmblânzi acest suflet al meu. Este singurul lucru care poate îmblânzi orice suflet. Noi urmăm o Persoană. Noi căutăm o Persoană. Și El este real și poate fi cunoscut.

    Un alt lucru pe care-l găsim este că o predică puternică a fost folosită ca un înlocuitor al lui Isus Hristos. Dă-mi voie să împărtășesc ceva cu tine: carismaticii au oamenii lor în haine albe care pot sufla peste oameni și să-i dea pe spate, aceia sunt eroii lor. Evangheliștii au oamenii lor cu clădiri uriașe, bugete uriașe și o grămadă de botezuri și aceștia sunt eroii lor. Și în mișcarea reformată avem oameni care sunt foarte, foarte, foarte inteligenți. Și totul este greșit. Dragul meu prieten, am învățat atât de mult, iubesc istoria bisericii. Nu mi-e rușine s-o spun, iubesc puritanii, îl iubesc pe Charles Spurgeon, pe Martin Lloyd Jones, îi iubesc pe mulți din predicatorii din ziua de azi, ca Piper și alții, au fost o binecuvântare așa de mare pentru mine dar ei nu îl pot înlocui pe Hristos. Și nu pot fugi la ei sau fugi la cărțile lor. Pot citi cărțile lor doar dacă aceste mă îndrumă spre Hristos. Și oamenii pe care-i apreciez ar prefera mai degrabă să li se ardă toate cărțile decât ca cineva să le citească și să se oprească acolo. Noi avem nevoie de Hristos! Vezi, eu îți spun asta acum ție, dar toți îți spun același lucru, nu-i așa? Dar, vezi tu, eu cred că doar Duhul Sfânt poate să te ajute să asculți asta în mintea ta și să pricepi ce îți vorbesc eu aici. Trebuie să lepezi orice altceva și să alergi la Hristos. O apreciez foarte mult pe soția mea. Pentru că de ori de câte ori fulgeră și tună, mă ridic din pat într-o clipită să merg să văd ce-mi fac copiii, băiețelul meu cel mic în special, dacă se întâmplă ceva, merg să-l verific. Și odată a tunat și unul dintre copii s-a agitat. Eu am sărit repede, dar ea m-a oprit și mi-a zis, "Paul, copilul acela nu trebuie să învețe să-l cheme pe tatăl lui care va veni alergând în orice clipă. Copilul acesta știe destule acum ca să-L cheme pe Dumnezeu." Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să ne îngrijim de nevoile copiilor noștri sau să nu mergem la ei când aceștia plâng, dar cred că ați înțeles ce vreau să zic prin asta, nu-i așa? Copilul acela nici măcar nu are nevoie de un tată minunat care va fi întotdeauna acolo lângă el. Ca idee, cred că uneori e mai bine ca să aibă un tată bețivan care nu a fost niciodată lângă el, dacă absența sa îl face să alerge spre Hristos. Dragul meu prieten, mi-e drag un moment când un frate mai tânăr a venit la mine și mi-a spus, "Frate, ai dreptate, Isus este tot ceea ce avem nevoie!" Eu i-am răspuns, "Tinere, Isus este tot ceea ce avem!" "Asta cred și eu." "Da, dar nu asta ai spus, Isus este tot ceea ce avem, și despărțiți de El nu avem nimic." El este tot ceea ce avem.

    Încă un lucru, și vreau să fiu foarte clar aici, pentru că de multe ori Hristos este înlocuit în multe cercuri de oameni pe care le frecventez, cu cunoștința. Cunoștința teologică. Vreau să știi ceva, și acum, din nou, aici mă adresez unor grupuri de persoane complet diferite. Oamenii mă întreabă uneori, "Frate Paul, de unde vine zelul?" Și eu le răspund, îmi place să le răspund în felul acesta, "Teologie sistematică" Și ei mă întreabă din nou, "Nu, cred că m-ai înțeles, de unde vine zelul?" Și eu le răspund, "Teologie sistematică". De ce? Pentru că avem o mărturie atât de rea de la mulți oameni din ziua de azi. Zelul meu vine din Hristos, dar eu am înțeles lucrările lui Hristos din adevărurile Scripturii, puse bine în ordine. Și mai vreau să știi că deținerea cunoștinței nu înseamnă despărțire între creștinism și Scripturi. Noi trebuie să creștem în cunoștință. Noi trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată mintea noastră. Cauza pentru care creștinismul în America este în starea în care se află este dată de două motive. Unul este că o mare majoritate a persoanelor care se numesc creștini nu sunt convertiți, nu sunt regenerați și nu sunt creștini. Celălalt este ignoranța teologică absolută a celor care predică. Am mai spus-o și o spun din nou, este adevărat. Și vin atâția tineri la mine și-mi spun, "Vreau să fiu un misionar, vreau să merg într-o misiune chiar acum!" Și primul lucru pe care-l spun este, "Minunat, avem nevoie de mai mulți misionari. Hai să vorbim cinci minute despre ." Și ei îmi vor spune că nu știu despre ce vorbesc. Apoi le explic și tot nu înțeleg și atunci mă rog de ei, "Te rog, orice ai face, nu te duce pe câmpul de misiune. Noi nu avem nevoie de încă o persoană care dorește să-și dea viața." Sunt mai multe activități misionare în prezent decât în toată istoria Bisericii și cea mai mare parte a acestora este putredă. Și de ce este putredă, vă spun eu de ce este putredă. Un om m-a sunat cu mulți ani în urmă și mi-a zis, "Frate Paul, vreau să merg cu tine în Peru și să lucrez cu tine!" Eu i-am zis, "Povestește-mi despre doctrina ta." El mi-a răspuns, "Nu sunt prea tare în doctrina, vreau doar să vin în Peru și să-mi dau viața." L-am întrebat, "Cum te descurci cu rugăciunea de mijlocire?" El mi-a răspuns, "Cu rugăciunea am avut tot timpul de furcă, eu doar vreau să vin în Peru și să-mi dau viața." Eu i-am răspuns, "Tinere, nu e nimeni în Peru care să aibă nevoie de viața ta. Ei au nevoie de Dumnezeu și de cineva care să-și poată deschidă gura și să le spună despre Dumnezeu într-un mod corect, cu pasiune și cu putere." Așa că este necesar să avem cunoștință. Dar cunoștința nu este totul. Poți avea un om pierdut învățând un alt om pierdut. Cuvinte, cuvinte, cuvinte, atât de multe cuvinte, atât de puțină putere. Trebuie să cunoaștem, dar această viață creștină nu este doar adevăr propozițional. Credința noastră este fondată pe doctrina sănătoasă a Scripturii, dar doctrina sănătoasă a Scripturii nu este un punct final în el însuși. Ascultați ce a spus Isus, "Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine." Cunosc bărbați care cunosc toată Scriptura, dar dacă vine vorba să vorbesc cu ei despre a depinde de Hristos, despre a te agăța doar de Hristos, ei habar nu au despre ce le vorbesc. Este mai mult decât vorbe, este vorba despre putere. Și dacă o să am timp, o să vă vorbesc despre unul dintre lucrurile esențiale din rugăciune: ceea ce studiem, cunoștința pe care o avem trebuie să se regăsească în viața noastră, trebuie să fie aprinsă și înflăcărată printr-o viață de rugăciune și prin providența lui Dumnezeu. Într-o zi făceam ceva cu fiul meu și ne-am uitat într-o revistă la un om cu costum metalic, Iron Man, care scotea flăcări din palme și din picioare și de peste tot. Și fiul meu mi-a zis, "Aș vrea să construiesc un costum ca acela." Eu i-am răspuns, "Păi eu aș vrea să zbor cu el." Apoi i-am zis, "Știi, sunt niște probleme aici. Păi, nu știu eu prea multe despre acest personaj, dar doar uitându-te în fotografia aceasta îmi dau seama că nu este destul metal în costumul acela care să susțină greutatea pe care se presupune că o are. Nu știu ce e înăuntrul acelui costum, dar știu că tehnologia noastră nu este atât de avansată. Asta este o chestie imposibilă, fiul meu. Dar mai e o problemă și mai mare..." El m-a întrebat, "Care-i aceea?" Eu i-am răspuns, "Este marea problemă din mecanică, din ingineria mecanică: nu contează că ai putut să-l construiești, nu cotează ca acel ceva este stabil din punct de vedere structural. Poți să-l alimentezi? Unde este bateria pentru așa ceva? Și bateria pentru acest lucru, doar dacă nu ești chiar Omul de Fier sau Omul de Metal ar fi atât de mare încât ai avea nevoie de toată puterea pe care acesta o poate dezvolta doar ca să duci bateria." Așa că, fiule, ideea este că poți avea structura, dar dacă nu ai puterea sau viața, nu contează. Este la fel pentru cei din voi care privesc lucrurile dintr-o perspectivă mai reformată: iubesc declarațiile de credință, iubesc mărturisirile. Sunt uimit de acestea, de cuprinsul lor, de precizia și frumusețea lor, dar vreau să știi ceva: poți avea inteligența lui David Brainerd, dar dacă nu ești afară în zăpadă, întins pe un trunchi de copac, strigând spre Dumnezeu după putere, aceasta îți va fi de puțin ajutor.

    După cum aflăm din acest text și vă rog să mă iertați că am înaintat așa de puțin, dar, după cum vom învăța din acest text, există un sens în fiecare părticică de rod pe care-l producem noi, există un sens: este rezultatul biruinței prin rugăciunea cu credință. Și dacă crezi că am inventat acum asta, o să studiem împreună Scriptura, dar de asemenea, unul dintre lucrurile minunate pe care le zice despre acest text D.A. Carson este în cuvinte simple aceasta: rodul pe care-l producem noi ca și creștini, viața pe care o producem noi ca și creștini este direct proporțională cu rugăciunea. În aceste ultime momente pe care Isus le are cu ucenicii, aici în Evanghelia lui Ioan, este uimitor ce mult are de-a face cu rugăciunea, cu rugăciunea, cu rugăciunea... Totul este dus la bun sfârșit cu ajutorul rugăciunii. Puterea se găsește în rugăciune, viața... Ce pot să vă spun din propria-mi experiență este că victoria se află în legătura de durată, singur, doar în prezența lui Dumnezeu. Prin aceasta s-a produs orice modificare care există în viața mea. Nu sunt un predicator prea grozav în expunerea ideilor, deși mi-aș dori să fiu. Gândurile-mi vin câteodată așa de repede în cap încât am impresia că este ca un accident feroviar în capul meu. Dar L-am văzut pe Dumnezeu făcând lucrări mari... Și cred că bătăliile sunt câștigate în rugăciune. Dacă e nevoie de vitalitate, o găsești prin rugăciune, dacă e nevoie să fie dărâmate ziduri, se realizează prin rugăciune, dacă sunt vrăjmași de cucerit, răspunsul este în rugăciune. Răspunsul se află în trăirea secretă a omului, cea în fața lui Dumnezeu. Vin câteodată la conferințe de genul acesta și mă sperii foarte tare; aș prefera să fiu undeva în junglă și să predic acolo, pentru că sunt prezenți atâția oameni care sunt atât de deștepți. Știu atât de multe și câteodată, nu vorbesc neapărat despre reformați aici, dar câteodată ei stau aici și așteaptă să zici ceva care nu este corect. Și eu întotdeauna spun lucruri. Cum i-am spus lui Jo Bicky odată, "Dr. Bicky, am scris cartea aceasta, dar mi-aș dori foarte tare să o editați." "De ce?" "Pentru că uneori desenez cu linii mari, groase, și cred că unele din ele ar trebui redirecționate." Dar slăbiciunea, atunci când un om este slab și când își cunoaște limitele, asta îl face să alerge și să se agațe de Hristos. Am auzit că Spurgeon câteodată se ținea de un scaun sau de o masă și nu voia să iasă afară și să predice. Ăsta era secretul lui Spurgeon. Și cred că o să fie foarte supărat pe cei mai mulți din biografii lui când vor ajunge în ceruri, pentru că aceștia vorbesc doar despre creierul lui. Și știu ce le va spune, "Puilor, ați spus că era creierul meu, nu era creierul meu, ci faptul că mă simțeam atât de neajutorat, atât de speriat, atât de gol, nu aveam nimic." Tocmai de asta când mergea la amvon zicea mereu, "Cred în Duhul Sfânt, cred în Duhul Sfânt, cred în Duhul Sfânt." Deci nu este vorba doar despre cunoștință.

    Cam atât vom vorbi în seara asta. Doamne sfinte, nu am reușit să trecem nici măcar de prima fraza, nu-i așa? Sunteți norocoși că nu sunt Richard Owen Roberts; nu știu dacă îl cunoașteți, dar are peste 80 de ani și săptămâna trecută a venit și ne-a predicat. Doar introducerea despre el însuși a durat 45 de minute către o oră, apoi a zis, "Acum vom merge la textul pentru seara aceasta." Și bătrânelul acela predică 2 ore, 2 ore și jumătate în fiecare seară. Dar noi suntem mai spirituali decât voi, cei din Virginia, așa că ne place tipul acela de predică. Un ultim lucru pe care vreau să vi-l zic este despre un puț stricat care ne distruge, este spiritul laodiceean, o independență, un resort pe care-l avem. Isus a spus în Apocalipsa 3:17, "Pentru că zici, "Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic", și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol." Am auzit de un credincios chinez care a venit odată în Statele Unite și, după ce a vizitat mai multe biserici de aici a zis, "Este uimitor câte ați putut să faceți voi aici, despărțiți de Dumnezeu." Isus ne spune în capitolul 6 din Evanghelia după Luca, "Atunci Isus Și-a ridicat ochii spre ucenicii Săi și a zis, "Ferice de voi care sunteți săraci, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a voastră! Ferice de voi care sunteți flămânzi acum, pentru că voi veți fi săturați! Ferice de voi care plângeți acum, pentru că voi veți râde!"

    Vreau să închei cu asta și o să vorbim despre asta o grămadă. Nu există o cale prin care aș putea să scot în evidență îndeajuns cât de important este pentru voi. Sărăcia în duh este cheia - dacă există așa ceva - unei vieți creștine. Și o să vă spun că marea putere a providenței lui Dumnezeu, puterea lucrării Lui în viața ta și asta include, după cum vom vedea, încercări, disciplinare, totul este făcut ca să creeze în tine sărăcie în duh... Totul... Îmi pare rău, dar ăsta este adevărul. Vezi tu, Dumnezeu va intra în viața ta și va plănui totul pentru a crea în viața ta o tot mai mare și tot mai mare slăbiciune. Dar slăbiciunea nu este o piedică în viața creștină. Trebuie să înțelegi acest lucru. Slăbiciunea este catalizatorul vieții creștine. Problema ta nu este că ești prea slab, ci problema ta este că ești prea puternic. Sau cel puțin crezi că ești. Și pot să-ți dovedesc asta. Cât timp ai petrecut în Cuvânt azi, cât timp ai petrecut gândindu-te la Cuvântul lui, cât timp ai petrecut în rugăciune. Răspunsul la aceste întrebări îți va spune cât de slab crezi tu că ești. Slăbiciunea este catalizatorul unei vieți spirituale și puternice. Dar problema este că diavolul, care este un ucigaș, va interveni prin minciuni și se va folosi de slăbiciunea ta, ca să te tragă departe de Hristos, în loc să te apropie de El. Spun asta sufletelor născute din nou, nu celor care sunt în biserică dar nu sunt convertiți, pentru că cel neconvertit aude despre har și asta îl face să neglijeze sfințenia și să alerge tot mai mult spre păcat, dar când cel născut din nou, sufletul regenerat cu adevărat, creștinul adevărat aude despre har, asta îl face să alerge spre sfințire.

    Când păcătuiesc sau când există un păcat, cum ar fi de exemplu cel al nerăbdării, pentru care a trebuit să-mi cer iertare, să zicem că ieri, unuia dintre copiii mei, și în următoare zi, deși m-am pocăit cu adevărat în fața lui Dumnezeu și mi-am cerut iertare sincer față de copil și m-am hotărât cu adevărat și absolut să abandonez acel păcat, mă regăsesc a doua zi păcătuind în același fel față de soția mea. Diavolul vine la cel credincios în acel moment și îi spune, "Du-te pe tușă, ipocritule. Adică se presupune că te-ai căit ieri și acum ai făcut la fel azi. Pleacă de aici, El nu vrea să audă de tine. Pune mai întâi lucrurile în regulă și abia apoi vino la El." Asta este o minciună sfruntată a diavolului, scoasă din însăși adâncimile iadului. Chiar în mijlocul acelui păcat care se repetă, dacă ești credincios cu adevărat, păcatul trebuie să te facă să alergi înspre Hristos, nu departe de El. Și acum lăsați-mă să lărgesc un pic situația: totul ar trebui să te facă să alergi spre Hristos. Orice slăbiciune pe care diavolul ar folosi-o împotriva ta, chiar și inima ta ar folosi-o împotriva ta, să te condamne și să-ți spună că trebuie să mergi pe tușă, pentru o vreme, ca să-ți dovedești sinceritatea înainte de a reveni la Isus, totul e o minciună. Totul în viața noastră ar trebui să ne facă să ne agățăm cu atât mai tare de Hristos. Vezi tu asta? Și pot să fac aici o declarație foarte periculoasă pentru urechea nedeprinsă: dar pentru cel care este născut din nou și urăște păcatul, el își dă seama că însuși păcatul propriu este un catalizator care-l ajută să se apropie de Hristos. Când am locuit în Peru în timpul războiului civil cu El Sendero Luminoso (Partidul Comunist Peruan - "Calea Luminoasă") și oamenii mureau - mureau în pragul ușii mele - bombele explodau peste tot; trebuia să stai la coadă două-trei ore pentru un pachet de orez, nu știai dacă o să trăiești sau o să mori. Focuri de armă se auzeau peste tot chiar și în fața bisericii, geamurile bisericii se spărgeau de la bombele care explodau, totul era teroare. Amenințări cu moartea, teama de moarte, teroare... teroare care te paraliza... Biserica era absolut splendidă în acea perioadă. Era cea mai pură formă de creștinism pe care am văzut-o în viața mea. Nu puteai să-i târăști pe oameni afară din biserică. Nu puteai să le întrerupi părtășia. Trebuia să-i convingi să plece acasă. Voiau să fie împreună, voiau să vorbească despre Hristos, voiau să fie alături de cei dragi ai lor. Războiul era în pragul casei în Lima, bombele explodau peste tot, eternitatea era întipărită pe fața fiecăruia și toți știau: nu ai cum să supraviețuiești de aici dacă nu ai parte de mâna providenței. Și biserica era atât de frumoasă, atât de puternică, pentru că nu aveau altă nădejde decât Hristos. Apoi războiul s-a terminat... banii străini au început să curgă... parcurile s-au înfrumusețat, afacerile au început să se deschidă din nou, au apărut noi locuri de muncă. Nu mai trebuia să stai la coadă pentru mâncare, nu mai trebuia să depinzi doar de Dumnezeu și totul s-a schimbat după asemănarea bisericii din vest. Voi trăiți într-un loc foarte periculos, nu realizați? Pericole mari de jur împrejurul vostru. Lucruri care vă pot fura eternitatea. Urmează-L pe Hristos, agață-te de El. Așa că atunci când păcătuiesc, mă agăț de Hristos. Chiar și atunci când nu vreau să mă agăț de Hristos, acest fapt mă conduce să mă agăț de Hristos. Când mă uit la mine și-mi zic, "Nu am pasiune", atunci trebuie să fug la El, căci nu mai am pasiune. Totul doar spre Hristos. Aproape ajung la un punct unde Isus începe să eclipseze totul. Hristos este totul în toți. Dacă nu-L cunoști atunci doresc să vorbesc cu tine după întâlnirea aceasta, te rog să vii la Hristos. Biblia ne învață că oamenii sunt niște epave în fața lui Dumnezeu. Te afli într-o situație atât de rea în afara lui Hristos, încât ultimul lucru pe care îl vei auzi după ce vei fi fost condamnat în ziua judecății înainte de a face primul pas în iad, o să fie o cântare a întregii creații, lăudându-L și aplaudându-L pe Dumnezeu că a scăpat pământul de tine. Atât de rău apari tu în fața Dumnezeului nostru cel sfânt. Dar Dumnezeul nostru, în dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit a trimis pe Fiul Său. Și Fiul Său, stând pe lemnul acela, a luat asupra Sa păcatul lumii, vina faptelor păcătoase ale poporului Său au fost aruncate asupra capului Său și toată mânia lui Dumnezeu pe care tu ar fi trebuit să o suferi pentru eternitate a căzut asupra Sa și L-a zdrobit. După ce a purtat povara aceasta a strigat, "S-a sfârșit!" și Și-a dat duhul. În a treia zi după moartea Sa, a înviat din morți și Biblia ne spune că aceasta este o declarație publică despre mai multe lucruri. Unul din acestea este în Romani capitolul 1, și este declarația publică a lui Dumnezeu că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Dacă vei spune: am nevoie de mai multe dovezi, atunci te vei duce în iad cu nevoia ta cu tot. Pentru că Dumnezeu spune că nu îți va mai da alte dovezi. L-a înviat din morți. Dar asta nu dovedește doar faptul că este Fiul lui Dumnezeu, dar dovedește conform Epistolei către Romani 4:25 că jertfa Lui acoperă fărădelegile poporului Său și această justificare a fost acceptată ca plată pentru păcatele noastre și cei care cred vor fi iertați cu desăvârșire. În Faptele Apostolilor avem o altă declarație că învierea Sa însemnează că lumea asta are un Împărat și un Judecător. Și El se va întoarce într-o zi și îi va judeca pe vii și pe morți și singurul mod în care poți sta înaintea Sa este numai îmbrăcat în neprihănirea Sa.

    Dacă te întrebi, "Ce trebuie să fac ca să fiu salvat?", pocăiește-te de păcatele tale! Ce înseamnă asta? Lasă-mă să-ți dau o idee despre cum arată. Pocăința este într-un anume sens o răsturnare a realității tale. O să mă întrebi ce vreau să spun. O să-ți dau exemplul apostolului Pavel - pocăința mai înseamnă și să-ți schimbi mintea (să te răzgândești) - lucru care ar putea să te facă sa zici, "Asta este ceva superficial..." Dar nu și dacă realizezi ce înseamnă mintea. Mintea ta este centru de control al absolut tot ceea ce ești tu, centrul de control a ceea ce cunoști, a emoțiilor tale, a tot. Să-ți preschimbi mintea - lasă-mă să-ți arăt ce a însemnat asta pentru apostolul Pavel. Când apostolul Pavel se îndrepta spre Damasc, pe drumul Damascului, în mintea lui el Îl considera pe Hristos ca pe cel mai mare blasfemator din câți au trăit, în mintea sa credea că toți creștinii trebuiesc omorâți. Pe drumul spre Damasc el s-a răzgândit. Tot ceea ce el considera - poți să-ți imaginezi șocul pe care l-a avut - tot ceea ce el considera adevărat despre cel mai important lucru, totul era greșit, totul. Cel pe care el Îl considera cel mai mare blasfemator era mult așteptatul Mesia, Dumnezeu întrupat; cei care el credea că trebuiesc omorâți erau chiar poporul lui Dumnezeu. S-a răzgândit. Și care a fost urmarea? A început să propovăduiască exact credința pe care pornise să o distrugă. Aceasta este pocăința. Ce este credința? Un vechi diacon din biserica unde mergeam eu în Illinois, când eram un tinerel creștin, mi-a zis că el a fost întotdeauna un om bun, oamenii așa credeau, până într-o zi când a auzit o predică și Duhul lui Dumnezeu i-a iluminat inima și l-a făcut să vadă că era exact numai bun de mers în iad. Dar nu și-a dat seama ce înseamnă să crezi, pentru că întotdeauna auzise despre Hristos că este Fiul lui Dumnezeu, și nu avea nici o problemă cu asta dar știa că nu asta înseamnă să crezi. Așa că s-a urcat în hambarul său cu fân și s-a ridicat pe o grindă, stând undeva la vreo 3 metri înălțime, balansându-se înainte și înapoi în acest fel. S-a uitat în jos și spunea că dintr-o dată s-a luminat. Și asta a fost expresia inimii sale, a spus, "Dumnezeule, o să mă încred în ceea ce Fiul Tău a făcut pentru mine și dacă asta nu este suficient ca să mă salveze, atunci voi merge în iad pentru că refuz să cred în orice altceva."

    Credința este atunci când ne bazăm numai pe Hristos. O să mă întrebi, "Cum o să știu când o să cred?" Aceasta este diferența dintre ce cred eu, ce mă învață istoria bisericii și ce cred eu că ne învață Scriptura. Vii aici în seara aceasta, eu te întreb dacă vrei să mergi în rai, tu îmi spui că da, eu îți spun, "Spune această rugăciune și roagă-L pe Isus să vină în inima ta." Tu faci asta și eu te declar salvat. Asta este cât se poate de eretic. Cum îți dai seama că ești salvat? Chiar vrei să... chiar o să te bazezi tu pe afirmația unui om? Cum îți dai seama că ești salvat? Cercetezi Scriptura, primești îndrumare, strigi către Dumnezeu până când Spiritul Dumnezeului celui viu o să-ți confirme în inima ta că ai fost născut din nou. Lucrarea Duhului lui Dumnezeu, a dragostei lui Dumnezeu revărsate în inima ta. Vezi tu, eu te pot conduce spre apă, dar nu te pot forța să bei și nici nu pot să îți spun când ai făcut-o. Este credința în Hristos, căutarea lui Hristos. Am văzut oameni ridicându-se în timpul predicii și strigând, "Mărit să fie Dumnezeu!" - eram în țara Galilor la o predică în locul numit Edwin Roberts și un om a sărit în picioare în mijlocul serviciului și a strigat, "Ce să fac pentru a fi salvat?" Eu i-am răspuns, "Crede în Domnul nostru Isus Hristos!" Și el a răspuns, "Sunt salvat!" Eu i-am răspuns, "Asta e de bine." Dar am văzut și oameni cu care a trebuit să lucrez săptămâni și luni în luptă până când într-o zi, Duhul lui Dumnezeu a confirmat în inima lor că sunt născuți din nou. Apoi acesta a adus mărturie a acestui fapt prin trăirea lui, pentru că pe aceia pe care Dumnezeu i-a îndreptățit, pe aceia El i-a și sfințit. De aceea sunt aici pastori care știu destul cât să-și dea seama că dacă Duhul lui Dumnezeu îți confirmă în inima ta în seara aceasta că ești născut din nou, ei se vor bucure cu tine și apoi te vor avertiza cu învățături din Cuvânt, spunându-ți, "Minunat, dacă crezi cu adevărat că ai fost salvat, dar acum vom trece prin Scriptură, vom examina viața ta și te vom urmări până când această credință a ta va fi în totalitate confirmată." Sau îți vor spune că vor lucra cu tine pentru luni de zile până când Dumnezeu îți va arătă ție însuți. Asta este diferența între evenghelismul biblic și nebunia pe care o vedem că se întâmplă în zilele noastre. Haideți să ne rugăm.

    Tată, mă rog ca să-i ajuți pe acești oameni. Doamne, Te rog ajută-ne. În Numele lui Isus. Amin.