Tată ceresc, te rog ai milă de predicatorul nostru astăzi. Știi că păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-L vedem pe Hristos, doar pe Hristos. Și toată biserica spune „amin”.

    Acum câțiva ani eram în Boston pentru a vorbi undeva și se întâmpla că eram liber într-o vineri seara. Întotdeauna mi-am dorit să vizitez grădinile din Boston, însă tocmai se închidea. Și s-a întâmplat că echipa Celtic juca un meci de basketball în acea seară. Se întâmpla că mă plimbam și eram deja departe de grădină. Și se întâmpla că jucau tocmai cu echipa noastră preferată, San Antonio Spurs. Ghiciți cine a mers la meciul de basket! Singur, singurel, am mers și mi-am cumpărat un bilet, m-am îndreptat spre locul meu, m-am așezat, încăperea era arhiplină și mi-am zis: „Cred că sunt singurul fan Spurs din întreaga arenă.” M-am gândit că ar fi mai bine să fiu liniștit. Mai bine să am grijă. Ha! La sfârșitul primului sfert deja dădusem drumul acelor strigăte de război de fiecare dată când cei de la Spurs marcau. Acest lucru este riscant atunci când realizezi că ești singurul care-i face galerie echipei tale.

    Poate nu ați fost niciodată în Boston să le țineți galerie celor de la Spurs, dar tot trăiți într-o versiune modernă a Babilonului, urmându-L pe Hristos. Poate vă simțiți singuri. Sunteți singurii din familie. Sunteți singurii din afacerea voastră. Vă simțiți ca singurul de la școală. Vă simțiți ca singurul dintre vecini. Singurul care a ocupat o poziție, care are convingeri, care crede în Dumnezeul cel atotputernic. Și, în consecință, vă simțiți ca o voce singură. Vă simțiți în spatele rândurilor dușmanului. Vă simțiți ca o minoritate într-o societate seculară. Adevărul este că nu sunteți singuri, însă sunt momente în care vă simțiți singuri. Voi credeți într-un Dumnezeu bun. Mulți oameni din societatea noastră nu cred în Dumnezeu. Voi credeți în bine și rău. Societatea neagă existența binelui și răului. Voi credeți în crucea lui Hristos și în iertarea păcatelor, însă există mulți în lumea noastră care neagă și batjocoresc ideea păcatului, iar apoi blestemă Numele lui Hristos. Voi credeți în viața de după moarte, însă poate oamenii cu care ieșiți să alergați nu cred în nimic altceva decât în a trăi o viață de distracții înainte de moarte. În astfel de momente realizați că nu sunteți acasă. Nu știți când să vorbiți, nu știți când să tăceți. Nu știți cum să vă comportați în Babilon. Cum să trăim în integritate și să avem influență în cultura noastră atunci când cultura noastră nu ne împărtășește valorile? Și cum să facem acest lucru fără a fi considerați pompoși, aroganți sau nesimțiți? Aceste întrebări, și altele, sunt adresate în cartea puternică a Vechiului Testament a lui Daniel.

    Vă amintiți că povestea lui Daniel este o poveste despre trei prieteni care au fost luați captivi în Ierusalim, în 605 î.Hr. Ei au fost duși în Babilon unde urmau să-și petreacă viețile slujind regelui Babilonului. Capitolul 1 detaliază determinarea lor de a-Și păstra credința și să nu mănânce mâncarea necurată. Capitolul 2, cel la care ne-am uitat săptămâna trecută, dezvăluie visul fascinant al regelui Nebucadnețar și interpretarea strategică a acelui vis de către Daniel. Vă amintiți că în ciudatul vis, regele a văzut o statuie colosală. Era constituită din diferite metale de o valoare descrescătoare. Împărăția Babiloniană era reprezentată de capul de aur al acelui chip. Dar Daniel a văzut, de asemenea, o piatră care va distruge chipul, în cele din urmă. Piatra, așa cum am învățat, Îl simboliza pe Hristos. El este piatra pe care nimeni nu a tăiat-o de undeva, Cel care va instaura o Împărăție veșnică care va demola toate împărățiile anterioare. Nebucadnețar a fost atât de uimit și de impresionat de interpretarea lui Daniel încât l-a promovat pe Daniel și pe cei trei prieteni ai lui într-o poziție înaltă.

    Auziți o întrebare, acum: dacă ați fi fost Nebucadnețar, după ce ați auzit acest vis povestit, cum l-a interpretat Daniel, cum ați fi reacționat? Iată o posibilitate. Cred că l-aș invita pe Daniel la un hamburger și un suc să discutăm despre acest vis. Pentru că eu aș vrea să aud mai multe despre acea piatră. Cine e acea piatră? Cine e acea piatră care va veni și va demola toate împărățiile de dinainte și va instaura o Împărăție eternă care nu va fi niciodată demolată? Vreau să aud mai multe despre acea piatră. Aceasta cred că ar fi fost o reacție matură și responsabilă, așa cred eu. Dar, pe măsură ce îl vom studia pe Nebucadnețar, veți vedea că nu este cunoscut ca un om matur sau responsabil. În loc să interpreteze sau să caute să interpreteze semnificația pietrei, Nebucadnețar hotărăște să construiască o statuie. Dacă vreți să vă umpleți spațiul gol de pe foi – cred că vă place să aveți unde să vă puteți lua notițe – scrieți cuvântul „pompos”. Vom începe să vorbim despre regele pompos.

    Suntem în Daniel 3:1: „Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului.” În conformitate cu Septuaginta, aceste lucruri din capitolul 3 s-au întâmplat la 16-20 de ani după evenimentele din capitolul 2. Interesant! Acest lucru ne spune că regele Nebucadnețar s-a gândit la statuia asta pentru aproape două decade! În loc să fie fascinat de derularea profeției așa cum a fost spusă, el a fost hotărât să schimbe istoria. Și el a ridicat o statuie, un chip asemănător cu cel pe care îl văzuse în vis, cu excedpția faptului că el a eliminat toate celelalte împărății. El voia ca toată istoria să fie a Babilonului. Chipul nu mai conținea stratul Persiei, stratul Greciei, stratul Romei. Nebucadnețar le-a dat de-o parte și, într-un mod arogant, s-a pornit să remodeleze viitorul de parcă ar fi putut. Întreaga statuie era Babilonul. Întreaga statuie era Nebucadnețar.

    Daniel 3:2-3: „Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. Atunci, dregătorii, îngrijitorii şi cârmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii şi toate căpeteniile ţinuturilor s-au strâns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S-au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar.” Ce mulțume a fost chemată să stea înaintea acestei statuii! Ce coincidență curioasă este faptul că statuia avea 60 de coți înălțime și 6 coți lățime. Nu doar că este o proporție grotească a unei persoane, 6 coți lățime este puțin, avea probabil mâini mici. Dar, de asemenea, așa cum știm din studierea Scripturilor, este simbolic pentru numărul umanității. Numărul 6 este numărul umanității decăzute. În Apocalipsa, capitolul 13, Antihristul este prezentat având numărul 666. Numărul 6 este numărul căzut mai jos de numărul perfect din Biblie, numărul 7. Orice încercare a umanității de a se ridica, este insuficientă. O statuie a Babilonului, o statuie a lui Nebucadnețar și povestea acestui chip va merge pe aceeași pagină cu toate celelalte eforturi omenești de auto-promovare care au eșuat. Povestea turnului Babel, povestea orașului Ierihon, toate acestea sunt distruse acum. Povestea orașului regelui Babilonului, totul este un pământ acum! La fel este cu povestea piramidelor, cu ruinele incașilor și cu templele aztecilor. Toate au eșuat în a crea imortalitatea pe care o promiteau. Și, exact ca această statuie, sunt subiecte de discuție pentru împătimiții de istorie. Nimic mai mult.

    Totuși, noi încă mai construim astfel de lucruri. Și fiți atenți. Cei care construiesc astfel de lucruri le place să fie aclamați. Daniel 3:4-6: „Iar un crainic a strigat cu glas tare: ‘Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului de aur pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar. Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.’” Aceasta este o strategie ciudată de a crește biserica. Închinați-vă sau vă prăjim ca pe o bezea!

    Daniel 3:7: „De aceea, în clipa când au auzit toate popoarele sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.” Câți dintre voi credeți că aceasta era o închinare din inimă? Câți dintre voi credeți că aceștia erau oameni care abia așteptau să meargă la închinare? Acest lucru era impus, era constrâns, era poruncit. Toți se închinau pentru că regele a poruncit. Toți, cu excepția a... trei evrei. Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Nu știm unde e Daniel, posibil să fie într-o delegație.

    Așadar, atenția se întreabă spre cei trei prieteni ai săi. Ei sunt oamenii evlavioși. Trecem de la regele pompos, la oamenii evlavioși. Regele își primește raportul (Daniel 3:12-13,15-16): „‘Dar sunt nişte iudei cărora le-ai dat în grijă treburile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!’ Atunci, Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului. ‘Acum fiţi gata şi, în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?’ Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: ‘Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.’”

    Vă rog să înțelegeți că cei trei oameni nu căutau necazul. Singurul motiv pentru care regele a aflat că ei nu se închinau a fost faptul că poliția închinării, patrula închinării a observat că ei nu se închinau. Nu făceau grevă, nu mergeau la un protest, nu făceau scene, dar nici nu aveau de gând să se închine unei statui. Trebuie să ne așteptăm ca în Babilon să existe momente în care să fim forțați, chemați, cineva ne va porunci să mergem împotriva valorilor noastre. Nu contează cât de amabil încercăm să ne comportăm, oricât de respectuos ne vom ține de convingerile noastre. Va veni o vreme în care în care ți se va cere să faci ceva ce trece peste ceea ce tu crezi. În Babilon există întotdeauna o presiune care te împinge spre a schimba tabăra. În Babilon există întotdeauna o presiune care te împinge spre a ține mai multe tricouri în dulap. În Babilon ți se va spune întotdeauna să faci galerie echipei Celtic.

    Așadar, Șadrac, Meșac și Abed-Nego aveau vreo trei opțiuni. Puteau spune, „Ei bine, trebuie să ne plecăm și să ne închinăm, altfel ne vom pierde pozițiile de influență. Și nu vrem să ni se întâmple asta.” Puteau să se fi justificat sau să se fi compromis. Puteau spune, „Ne vom pleca fizic, dar înlăuntrul nostru noi stăm în picioare.” Sau ar fi putut face ceea ce au ales să facă. Puteau spune, „Ei bine, vom rămâne în picioare pentru Dumnezeu. Chiar dacă asta înseamnă că va trebui să îndur cuptorul.” Exact acest lucru s-a întâmplat. Ei nu voiau să se plece și-atunci regele le-a spus (Daniel 3:15): „Și care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”

    Ceea ce urmează este una din cele mai mărețe perspective asupra rugăciunii și asupra suveranității din întreaga Biblie. Dacă nu ați auzit niciodată de acest pasaj, sunt cu adevărat încântat să vi-l prezint. Versetele 16-18: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: ‘Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!’” Cunoșteau abilitatea lui Dumnezeu? Știau că Dumnezeu are capacitatea să-i elibereze? Și-au condiționat legământul lor cu Dumnezeu de un răspuns pozitiv la rugăciune? Nu! Ei au spus, „Noi ne-am adus cererea noastră. Știm că Dumnezeu are capacitatea necesară. Știm că Dumnezeu are abilitatea aceasta. Dar noi Îl vom sluji pe Dumnezeu indiferent de felul în care ne răspunde.” Amintiți-vă. Rugăciunea nu înseamnă a-I cere lui Dumnezeu ceea ce vrem noi, ci Îl invităm pe Dumnezeu să facă ceea ce este drept. Ei și-au făcut cererea cunoscută. Aceasta înseamnă rugăciunea. Însă smerenia în rugăciune spune, „Doamne, voia Ta să fie și nu a mea.” Așa au făcut Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Și-au pus încrederea în Dumnezeu.

    Cât l-a mai scuturat acest răspuns pe Nebucadnețar! Nu-i venea să creadă. Știe cineva de câte ori au crescut temperatura focului? De șapte ori! Le-a spus slujitorilor să mărească focul de șapte ori! Iar soldații cărora li s-a spus să îi lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego și să îi arunce în cuptor... Știe cineva ce s-a întâmplat cu ei? Au ars! Așadar, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncați în acest cuptor. Regele Nebucadnețar a avut loc în primul rând. S-a pus chiar în fața ușii cuptorului pentru că voia să-i vadă pe evrei sfârâind. Și ghiciți ce s-a întâmplat! Daniel 3:24-25: „Atunci, împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: ‘N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?’ Ei au răspuns împăratului: ‘Negreşit, împărate!’ El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: ‘Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!’” Cum explicăm asta? Nu doar că cei trei oameni, Șadrac, Meșac și Abed-Nego, erau neatinși de flăcări, ci mâinile le erau dezlegate. Și mai era cineva acolo cu ei, cineva care semăna cu o divinitare. Cine credeți că era? Nu știm. Posibil să fi fost un înger. Se poate. Sau posibil să fi fost Isus Hristos.

    Eu cred că era Isus Hristos. Cred că era Isus, Cel care i s-a arătat și lui Iosua înafara zidurilor Ierihonului, înaintea marii bătălii. Același Isus care li S-a arătat și lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego și le-a spus, „Mergeți în foc în Numele Meu? Vin și Eu acolo cu voi.” Știți că Biblia ne învață că Isus Hristos e „Același ieri, azi și în veci” (Evrei 13:18). Și că El exista înainte de întemeierea lumii. Îi aducem disgrație lui Isus atunci când Îi limităm slujirea Sa de la nașterea din Betleem încolo. El a fost prin preajmă încă de la începuturile lumii. Și Același Isus care a stat cu ucenicii Săi, a stat și cu Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, chiar și când ei erau în cuptorul cu foc. Din acest lucru vreau să înțelegeți promisiunea că El va sta și cu voi. Unii dintre voi treceți chiar acum prin cuptorul cu foc. Unii dintre voi sunteți singurele persoane din familie sunt credincioși, singrurele persoane credincioase de la locul de muncă. Simțiți că toți ceilalți cântă un alt cântec. Simțiți că sunteți depășiți. Nu sunteți singuri! Isus Hristos este cu voi. Și Același Isus care le-a dat lor putere este Același Isus care vă va da și vouă putere.

    Iată promisiunea mesajului, promisiunea lui Dumnezeu: dacă rămâneți în picioare pentru Dumnezeu, El va sta cu voi. Rămâneți în picioare pentru Dumnezeu, El va sta cu voi. Cu un secol și jumătate înainte, profetul Isaia scria aceste cuvinte (Isaia 43:2): „Dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.” Nu spune că nu va fi niciun foc. Spune că atunci când veți trece prin el, nu vă va mistui. Se poate să simțiți căldura, se poate să simțiți ceva flăcări, se poate chiar să fiți răniți. Dar nu veți fi mistuiți. Focul nu vă va consuma. În realitate, focul vă va da putere. Veți ieși o persoană și mai bună când veți trece de partea cealaltă a cuptorului. Nebucadnețar, înainte de întâmplarea cu cuptorul, nu avea niciun interes în privința credinței celor trei evrei. Atunci când el a văzut (Daniel 3:27-30) „focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: ‘Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! Iată acum porunca pe care o dau: Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.’ După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste în ţinutul Babilonului.”

    Încercările diavolului au avut efect invers. Ce a fost intenționat ca rău, s-a transformat în bine. Încercările diavolului au avut efect invers atunci și la fel au și în zilele noastre. Vă încurajez să luați acest învățați o lecție și să imitați curajul și credința lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Vreau să vă încurajez să fiți zgârciți cu închinarea voastră. De fiecare dată când cineva intră in viața voastră și vă cere să vă închinați lui, să celebrați realizările lui, atrăgând atenția voastră asupra lui, în acele momente să deveniți suspicioși. Nu vă dați închinarea voastră lor. Acei care vorbesc cu un limbaj trufaș, vorbesc limbajul diavolului. Aroganța este o trăsătură a diavolului. Diavolul este cel care a spus (Isaia 14:13): „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor.” Satan a spus aceste cuvinte! Și el și-a învățat ucenicii să le repete.

    Știați că, în conformitate cu profeția lui Daniel pe care o vom studia în câteva săptămâni, Antihristul și necazul cel mare vor avea „ochi ca ochii de om și o gură care vorbea cu trufie”. Așadar, de fiecare dată când sunteți în preajma unui lider care vorbește trufaș, pompos, să știți că el a inhalat pucioasa iadului. Să-l evitați. E uimitor, o mulțime de oameni sunt gata să se plece înaintea lui. Dar voi să nu fiți dintre aceia. Voi să fiți ca Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Voi să rămâneți pe poziții pentru credința voastră. Rămâneți pe poziții pentru credința voastră, să nu compromiteți niciun milimetru. Așa cum spune David Jeremiah, „Cei ce se compromit plătesc scump. Adam a compromis legea lui Dumnezeu și a căzut alături de Eva, l-a costat Paradisul. Adam a compromis adevărul și a mințit cu privire la căsătoria sa, aproape l-a costat familia. Sara a compromis cuvântul lui Dumnezeu și l-a convins pe Avram să aibă un copil cu Agar, și așa am pierdut pacea în Orientul Mijlociu. Esau a acceptat compromisul și și-a vândut dreptul de întâi născut. Samson s-a compromis și și-a pierdut vederea. David a sedus o femeie și și-a pierdut copilul. Solomon s-a compromis și a pierdut împărăția. Ahab s-a căsătorit cu Izabela, acesta a fost un compromis. Și și-a pierdut tronul. Petru și-a compromis credința și a mințit cu privire la Isus. Iuda și-a compromis credința și și-a pierdut viața.

    În ce domeniu ești tu tentat să te compromiți? Ce statui de aur apar rostogolindu-se în viața voastră? Ce slujitor arogant al lui Satan vă cheamă să vă închinați? Puteți să vă compromiteți, dar dacă faceți asta, o veți face plătind un preț mare. Sau puteți să vă ridicați și să rămâneți tari pe poziții. Puteți să vă ridicați și să rămâneți tari pe poziții. Vă puteți pune în șir cu Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Ei au simțit flăcările pentru decizia lor. Dar atunci când erau în foc, ghiciți cine era acolo ca să-i scoată afară. Dumnezeu i-a protejat, Dumnezeu a stat cu ei, Dumnezeu i-a eliberat, Dumnezeu i-a răsplătit. El le-a îndepărtat legăturile și i-a protejat de foc, S-a alăturat lor în cuptor, i-a redus la tăcere pe dușmanii lor, le-a răsplătit cum meritau și a folosit chiar această experiență pentru a-i atrage atenția regelui Nebucadnețar. În timp ce sunteți în cuptor, în timp ce sunteți încercați, trebuie să știți că cineva privește totul. Poate nu credeți că e așa, dar există cineva care observă că voi nu bârfiți. Cineva va observa că, atunci când mergeți într-o călătorie cu serviciul, voi sunteți singurii care nu mergeți cu ceilalți la cluburi pentru bărbați. Cineva observă că voi nu vă îmbătați. Cineva observă că vouă vă pasă de familia voastră și că nu vă înjosiți partenerul în public. Cineva observă că voi vă respectați părinții. Cineva observă că voi chiar vă terminați treaba la timp. Cineva observă bunătatea voastră. Cineva observă. Există un Nebucadnețar care privește.

    Pentru cei care faceți parte din biserica Oak Hills, mi-ați auzit poveștile de atâtea ori încât le puteți repeta voi înșivă. Și știți că, în timpul anilor de liceu, eu nu am fost unul care să mă închin înaintea unei statui de aur, dar m-am închinat înaintea butoiașelor de bere. Nu căutam să fiu recunoscut de alții, dar cu siguranță făceam tot ce era necesar să mă încadrez, să mă amestec și să fiu acceptat. Dar nu cred că v-am povestit despre una din colegele de liceu. O fată pe nume Suzzy. Eu și Suzzy eram în aceeași clasă, am avut parte de multe experiențe împreună, am făcut parte din câteva grupuri împreună. Drumurile noastre se încrucișau de multe ori. Dar diferența între mine și Suzzy era faptul că ea își trăia credința. Era creștină. Nu trebuia să o întrebi asta, puteai să îți dai seama. Puteai să vezi după felul în care se purta. Nu era ciudată, era de o bunătate contagioasă. Din clasa noastră, ea era una din cele două-trei persoane care chiar își trăiau credința. Încă îmi amintesc că ea păstra o Biblie în dulap. Nu-mi amintesc să ne fi lovit peste cap cu ea, dar cu siguranță o știa. Și-mi amintesc că o vedeam citind din ea. Și, cu siguranță, îmi amintesc felul în care o trăia. Ea era persoana care, atunci când intra în clasă, ne făcea să spunem: „Gata, liniște. Vine Suzzy.” Și atunci când spuneam o glumă nesărată sau când foloseam cuvinte nepotrivite, spuneam: „Scuze, Suzzy. Nu știam că ești aici.” Suzzy și-a petrecut anii de liceu într-un cuptor asemănător cu cel al lui Nebucadnețar. Ea nu se pleca înaintea idolului popularității. Ea nu se pleca înaintea statuii de aur a acceptării. În ziua absolvirii noastre, două persoane au fost invitate să ne conducă în rugăciune. Una dintre persoane a fost Suzzy. Și ghiciți cine a fost cealaltă... Nici acum nu știu de ce. Eu întotdeauna încercam să impresionez oameni, așa că mi-am scris rugăciunea pe o foaie, cu multă grijă, foarte impresionat, cu un limbaj înflorat. Și am ascuns-o în pălăria ce o purtam. Știți despre ce pălărie vorbesc, nu? Cea pe care o primești când absolvești. Așadar, când mi-am dat jos pălăria am putut să-mi văd rugăciunea. Și am putut să-mi citesc rugăciunea. Suzzy nu s-a rugat citindu-și rugăciunea. Ea s-a rugat din inimă. Încă îmi aduc aminte după toți acești ani, puteți crede? Ca și cum ea era obișnuită cu acest tip de conversație.

    Nu știu unde a ajuns Suzzy după absolvire, știu unde am ajuns eu și nu sunt mândru de acest lucru. Ea a mers în drumul ei, eu în drumul meu și mă gândeam că nu am să o mai văd niciodată. Să fiu sincer, nu am văzut-o, dar m-am gândit la ea de multe ori. Și, în mod special, m-am gândit la ea la aproape doi ani după acea zi de absolvire. A fost momentul când, ca rezultat al influenței unor buni prieteni creștini, luam în considerare în mod serios să-mi predau inima lui Hristos și să mă rededic în slujba Lui. Însă asta înseamna că trebuia să-mi schimb grupurile de prieteni, asta însemna că trebuie să iau o poziție. Mi-am adus aminte de Suzzy și mi-am zis: „Știi ce? Dacă ea poate să o facă, pot și eu.” Voi sunteți o Suzzy în viața cuiva. Voi sunteți Suzzy în familia voastră. Voi sunteți Șadrac, Meșac și Abed-Nego la locul vostru de muncă. Voi sunteți aceia pe care oamenii vă observă. Poate nu spun asta și posibil să nu-și amintească de voi, iar diferența poate nu va fi văzută preț de ani de zile, însă voi rămâneți pe loc. Pentru că nu sunteți singuri.

    Așa se întâmpla că nu eram singur în grădinile din Boston. Spre sfârșitul primului sfert de meci, când am scos ceva sunete de veselie, cineva la vreo două sectoare mai încolo s-a ridicat și a strigat cu mine. Mai era un fan Spurs acolo. Am bătut palma de la distanță și ne-am încurajat unul pe celălalt. Prietenul meu, nu ești singur. Chiar dacă ți se pare că ești, Isus Hristos este cu tine așa cum a fost cu ei și El vă va trece prin acest foc. Amin?

    Îți mulțumim, Doamne, pentru această poveste puternică din cartea Daniel. Fă ca binecuvântarea Ta să fie peste toți aceia care o ascultă, o primesc și o cred. În Numele lui Isus, toată biserica spune „amin”.