Pentru a experimenta o mântuire completă este foarte important să cunoaştem rădăcina păcatului. Deseori, ceea ce oamenii numesc păcat este de fapt fructul. Vorbim despre lucrurile cele mai josnice precum: fumatul, băutul, pariurile. Apoi mergem mai adânc şi vorbim despre gelozie, despre mândrie, gânduri rele şi mânie. Credem că am pătruns mai adânc, şi, într-adevăr, am pătruns mai adânc decât oamenii care consideră doar luptele şi certurile ca păcat. Însă, Ioan Botezătorul, care a fost înainte-mergătorul lui Isus a spus că Isus a venit să înfigă securea la rădăcina pomului. Asta a spus în Matei, la capitolul 3.

    Este foarte important să cunoaştem unde este rădăcina în viaţa noastră, fiindcă, dacă nu lovim la rădăcină, fructul va continua să iasă. Iar noi va trebui să tot tăiem la el. Este la fel ca boala. În trecut se trata boala doar atunci când ieşea la suprafaţă. Ieşea printr-o febră sau o inflamaţie şi se dădea cu alifie. Tratarea se făcea doar când ieşea la suprafaţă. Lucrurile s-au schimbat când oamenii au descoperit antibioticele. Dacă ai o inflamaţie pe mână, doctorul spune: "Pentru a scăpa de ea, înghite această pastilă." Însă, un om needucat nu poate înţelege asta. Omul needucat nu poate înţelege cum se vindecă inflamaţia înghiţind pastila în stomac. Doctorul spune: "Rădăcina inflamaţiei este acolo jos. Şi dacă te ocupi de problemă acolo în sânge, inflamaţia se va opri." Însă omul needucat nu poate pricepe asta. El tot susţine că trebuie pus un unguent. Însă, doar scapi de inflamaţie aici. Ea apare apoi în altă parte. Aşa este şi cu mulţi credincioşi, chiar şi atunci când vor biruinţă asupra păcatelor. Ei cred că au scăpat de păcat, dar apare altceva, în altă parte.

    Trebuie să-L lăsăm pe Isus să înfigă securea la rădăcină. Şi rădăcina păcatului este centrarea pe sine. În puţine cuvinte... Este atunci când sinele este în centrul vieţii noastre. Iar rădăcina sfinţeniei nu este citirea Bibliei şi facerea de bine, ci este atunci când Hristos devine centrul vieţii noastre. Să înţelegem acest adevăr simplu. Rădăcina păcatului este atunci când sinele este în centrul vieţii mele, iar rădăcina sfinţeniei este atunci când Hristos este în centrul vieţii mele. Cu alte cuvinte, ori totul se învârte în jurul meu, ori toate lucrurile din viaţa mea se învârt în jurul lui Hristos. Una ori alta.

    Deseori folosesc exemplul din astronomie. Ştiţi că timp de mii de ani omul a crezut că pământul este nu numai în centrul sistemului solar, ci în centrul întregului univers. Asta, fiindcă umblau prin vedere. Vedeau soarele mergând în jurul pământului şi urcând din nou. Deci, pământul este centrul. Vedeau luna înconjurând pământul. Vedeau chiar şi stelele înconjurând pământul. Şi părea exact ca şi când pământul este în centrul universului. Nu-i poţi învinui pe oameni. Chiar şi cei inteligenţi, Petru şi Pavel, toţi credeau că pământul este în centru. A fost, totuşi, un om care s-a decis să examineze asta, acum 7-8 sute de ani. A vrut să cerceteze dacă ceea ce credeau părinţii şi bunicii era adevărat. Şi a descoperit că se înşelaseră. A descoperit că pământul nu este nici măcar în centrul sistemului solar. Aşa s-au descoperit multe adevăruri ale ştiinţei. Şi ne-au ieşit toate ecuaţiile corect, fiindcă am găsit centrul corect.

    Atât timp cât omul nu descoperise centrul corect, ceva era greşit în calculele lor şi în înţelegerea fizicii. Ceva era greşit, fiindcă centrul nu era corect. Şi, în umblarea noastră după sfinţenie, va fi mereu o problemă dacă vedem una sau alta ca fiind păcat, şi încercăm să scăpăm de ele... Ne judecăm singuri şi încercăm să scăpăm de anumite obiceiuri... Însă, până nu lovim la rădăcină şi descoperim adevăratul centru, va fi mereu o problemă: nu vei obţine răspunsul corect. Dar, vedem că Domnul Isus a venit să lovească la rădăcină.

    Ce înseamnă pocăinţa? Înseamnă să mă întorc de la o viaţă centrată pe mine însumi. Pocăinţa nu înseamnă doar renunţarea la nişte obiceiuri rele. Înseamnă întoarcerea de la o viaţă centrată pe mine însumi la o viaţă centrată pe Isus Hristos. Dacă înţelegi asta, nu mai poţi fi înşelat de o evanghelie a prosperităţii. Când cineva spune că vei câştiga bani, este oare centrat pe Hristos sau pe tine? Imediat pot realiza că nu este adevărata evanghelie, deoarece este centrată pe mine. Nu este adevărata evanghelie. Sau, poate ceva mai spiritual: "Poţi ajunge în rai!" Pe cine este centrată această gândire? E centrată pe Hristos sau pe mine? Spunem că: "este mai duhovnicesc decât să cred că Isus mă face bogat, sau că Isus îmi va da vindecare". "Nu e mai duhovnicesc? Nu sunt ca cei care vorbesc doar despre vindecare sau prosperitate. Eu cred că Isus mă poate duce în rai!" Sau "El poate să-mi ierte păcatul!" Pe cine este centrată gândirea aceasta? Pe tine sau pe Hristos? Pe tine! Singura diferenţă este că acel om caută bani, iar tu cauţi raiul. Însă, tot tu rămâi în centru.

    Omul a fost creat pentru slava lui Dumnezeu. Ştiţi ce se cântă în rai? "Vrednic eşti, Doamne..." Apocalipsa, capitolul 4 (parafrazat) "... căci Tu ai făcut toate lucrurile şi ele există pentru a face voia Ta... pentru slava Ta au fost create! Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ!" Aşa ne-a învăţat Domnul Isus să ne rugăm. Aşadar, am fost creaţi pentru a fi centraţi în Dumnezeu. După ce înţelegi acest lucru, frate şi soră, multe lucruri vor căpăta sens.

    Când oamenii au descoperit că soarele este în centrul sistemului solar, toate calculele lor au ieşit corect. Ce înseamnă asta în termeni practici? Când spun că trebuie să mă judec singur, nu judec gelozia şi mândria şi alte lucruri mărunte, ci trebuie mers direct la rădăcină. Trăiesc eu, oare, o viaţă centrată pe mine însumi? "Mă doare că mi-a vorbit cineva urât." Cine este în centrul vieţii tale? Tu eşti! De aceea te doare. Dacă ar fi Hristos în centrul vieţii tale, n-ar mai conta că ţi-a vorbit cineva urât sau că te-a vorbit de rău, sau a ţipat la tine. Întrebarea se pune: "Cine este în centru?" Asta vedem şi în povestea fiului risipitor.

    În Luca 15, vreau să vedeţi... Isus vorbea despre doi oameni căzuţi. Primul era fiul cel tânăr, al doilea era fiul cel mare. Însă, fiul cel mare nu pare a fi căzut. Iar, cel care nu arată a fi căzut este mai periculos decât celălalt. Luca 15 - Aceasta este povestea în care, la început fiul tânăr este în afara casei departe de casă, iar fiul cel mare este în casă. Şi, la sfârşitul poveştii, fiul tânăr este în casă, iar fiul cel mare este în afara casei. Aşa se termină povestea. Pe scurt, aceasta este povestea. Deci, trebuie să aflăm cum a ajuns fiul tânăr în casă şi de ce a ajuns fiul cel mare din casă, în afara casei. Cu toţii suntem în casă şi trebuie să ne asigurăm că nu ajungem afară. Amândoi au spus un lucru. Vă rog să ascultaţi. Luca 15:12 (parafrazat) "Fiul mai tânăr a venit la tatăl său şi i-a zis: Tată, dă-mi! Dă-mi!" este limbajul omului centrat pe sine. "Dă-mi bani! Dă-mi vindecare! Dă-mi iertare! Dă-mi raiul! Dă-mi o lucrare!" Orice ar fi, chiar şi lucruri spirituale... "Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi!" Chiar şi "Dă-mi sfinţenie, ca să am o mărturie bună în Biserică!". Şi credem că fiul cel mare este mai bun. El n-a spus niciodată "Dă-mi!". A ţinut totul în el, atâţia ani. Şi, câteodată, Dumnezeu îngăduie o situaţie care scoate în afară corupţia din interior. E minunat când Dumnezeu face asta!

    Când mi-a făcut cineva rău, l-am iertat complet. Chiar l-am iertat, atât cât am ştiut. Am spus: "Doamne, l-am iertat. N-am nimic împotriva lui, orice ar fi făcut împotriva mea." Însă, când am auzit că i s-a întâmplat ceva rău, m-am bucurat. Şi Dumnezeu a spus: "Tu nu l-ai iertat." Aşa am descoperit. Am descoperit corupţia inimii mele când ceva bun s-a întâmplat altcuiva. Exact ca fiul cel mare. Tu ai văzut asta? Ai văzut vreodată în viaţa ta, când cuiva de care nu-ţi place, unei persoane pe care o urăşti, poate unei rude sau şefului tău, i s-a întâmplat ceva bun, iar tu te-ai simţit rău? Asta arată că atitudinea ta e greşită. Este un prilej să te judeci singur. Fiul cel mare putea să se judece singur: "De ce mă simt rău că s-a întâmplat ceva bun cu fratele meu mai mic?" Atât timp cât ceva rău se întâmpla cu el când era departe, era destul de mulţumit. Dar, când s-a întâmplat ceva bun cu el, s-a simţit dintr-odată rău. Găseşti acest sentiment şi la tine, sau vorbesc doar despre mine? Judecaţi-vă singuri. Eu m-am judecat, de aceea pot vorbi despre asta, pentru că m-am curăţit.

    Fiul cel tânăr a venit şi a spus: "Dă-mi!" Dar, ce a spus fiul cel mare? Ascultaţi aici. Luca 15, ultima parte a versetului 29: "Niciodată nu mi-ai dat!" Spune şi el acelaşi lucru. "Atâţia ani... nu mi-ai dat niciodată! Am dorit! Am ţinut această dorinţă în mine. N-am rostit-o niciodată. Dar am vrut! Am vrut! Am vrut!" Cine e mai rău? Cel care a spus deschis "Dă-mi!"? Sau cel care a ţinut în el dorinţa "Sper să primesc! Sper să primesc!"? Este ipocrizie! Singura diferenţă dintre fiul tânăr şi fiul cel mare este că unul a spus-o deschis, iar celălalt a ţinut-o ascunsă în interior. Şi vă spun despre mulţi din cei care predică sfinţenia, că singura diferenţă dintre ei şi păcătoşi este că păcătosul îşi arată păcatele iar celălalt ascunde dorinţele în interior şi se crede mai sfânt. Cel care în secret se uită la pornografie este mai rău decât cel care spune deschis că el se uită la pornografie şi îi place. Noi credem că el este păcătosul, dar să ştiţi că e mai multă speranţă pentru el. Aveţi grijă la această atitudine ascunsă: "Dă-mi!".

    Putem sta în Biserică şi să credem că noi suntem în Noul Legământ. Nu suntem în Noul Legământ dacă nu am lovit la rădăcina păcatului, care este "Dă-mi!" ce provine dintr-o centrare pe sine. "Nu mi-ai dat niciodată! M-am rugat pentru vindecarea copilului meu, şi nu i-ai dat-o, Tată!" O mică plângere. Am eu un astfel de drept? Am dreptul să merg la Dumnezeu şi să-I cer orice? Am descoperit că n-am drept la nimic. Totul este din mila Lui. Sunt mulţumitor pentru orice lucru pe care mi-l oferă Dumnezeu. Însă, deseori, când un credincios se plânge de o rugăciune fără răspuns... "De ce nu m-ai lăsat să mă căsătoresc cu acea persoană?" Cine crezi că eşti tu, ca Dumnezeu să facă să te căsătoreşti cu acea persoană? Te consideri o persoană foarte importantă. Viaţa ta este centrată în totalitate pe tine însuţi. Nu eşti nici măcar în Vechiul Legământ. Nu eşti în nici un legământ. La fel ca Adam, eşti centrat pe tine. "Eu, eu, eu!" Aceasta este viaţa de care a venit Domnul Isus să ne izbăvească. Fiindcă, o astfel de viaţă ne ruinează. Fie că eşti ca fiul cel tânăr, cu păcatul la vedere, fie că eşti ca fiul cel mare, stând în Biserică, prefăcându-te sfânt... Poate eşti un prezbiter cu o dorinţă secretă după onoare, funcţie, respect... "Dă-mi! Dă-mi!" ... dorind în secret să i se ofere onoare. "Mi-ar plăcea un pic de onoare. Mi-ar plăcea să fiu prezbiter, sau să fiu invitat să predic. Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi asta!" Şi te simţi foarte bucuros când ţi se oferă astea. Care e diferenţa dintre tine şi cel care o cere răspicat? De fapt, el este mai sincer.

    Ce înseamnă, deci, să ne judecăm singuri? "Dacă ne judecăm singuri, nu vom fi judecaţi." Înseamnă că un om îşi ia viaţa de creştin în serios şi descoperă: "Doamne, Tu ai venit să mă scapi de această centrare pe sine!" Noul Legământ înseamnă să fii eliberat de centrarea pe sine. Pocăinţa înseamnă să fiu eliberat de centrarea pe mine însumi şi să descopăr adevăratul centru, aşa cum au descoperit oamenii că soarele este în centrul sistemului solar. Să descopăr că m-ai creat să fiu centrat pe Tine.

    Este interesant să vedem în rugăciunea Domnului... Am scris o carte întreagă pe tema acestei rugăciuni, denumită: "Rugăciunea centrată pe Dumnezeu". Fiindcă, orice cerinţă din acea rugăciune Îl pune pe Dumnezeu pe primul loc. "Tatăl nostru care eşti în ceruri... Iartă-mi păcatul?" Nu! Nu asta este prima cerinţă. Am crede că trebuie să fie pe primul loc. Atunci ar fi vorba despre mine. Nu! "Tată! Sfinţească-se Numele Tău! Numele Tău nu este sfinţit, din cauza vieţii mele păcătoase!" La asta vreau să mă gândesc, mai întâi. Dacă încep cu "Tatăl nostru care eşti în ceruri, iartă-mi păcatul!", înseamnă că sunt centrat tot pe mine însumi. "Tatăl nostru, realizez că viaţa mea Te-a dezonorat, nu Ţi-a sfinţit Numele, şi sunt îngrijorat de asta! Vreau să sfinţesc Numele Tău! Fie Numele Tău sfinţit! Vie Împărăţia Ta!" Aceasta este a doua cerinţă. Iertarea şi celelalte pot aştepta. "Împărăţia Ta trebuie să vină! Nu contează ce se întâmplă cu mine. Nu contează dacă nu sunt vindecat de cancer. Nu contează... Vie Împărăţia Ta! Şi, Doamne, facă-se voia Ta, pe pământ şi în viaţa mea, în primul rând, la fel cum se face în ceruri, unde îngerii, grabnic şi cu bucurie, fac voia lui Dumnezeu în totalitate." Îngerii se supun lui Dumnezeu cu bucurie, imediat, şi în totalitate. Şi zic: "Doamne, vreau să fac ce-mi spui Tu, la fel ca în ceruri, cu bucurie, în totalitate şi imediat! Şi, ca să fac voia Ta pe pământ, aşa cum se face în cer, am nevoie de viaţă! Astfel, Te rog să-mi dai pâinea cea de toate zilele, ca să pot face voia Ta!" Trebuie să le conectăm. "Voia Ta să se facă pe pământ şi în viaţa mea!" Şi pentru aceasta "Dă-mi pâinea zilnică! Dă-mi atât cât am nevoie!". Aşa este, şi e valabil pentru mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, educarea copiilor, totul, "ca să putem face voia Ta!". Abia apoi urmează: "Iartă-mi păcatele, ca să pot face voia Ta! Şi vreau să-i iert pe toţi, aşa cum Tu m-ai iertat pe mine. Şi nu vreau să mă opresc la iertarea păcatelor, Doamne! Izbăveşte-mă de tot ce e rău! Orice e rău, orice nu seamănă cu Hristos în viaţa mea, izbăveşte-mă de ele! Şi nu mă lăsa niciodată să fiu ispitit peste puterile mele!" Ştiu că Dumnezeu promite că nu va permite să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar El tot vrea să ne rugăm pentru asta. Aşa cum spunea Isus: "Tatăl vostru ceresc ştie ce nevoi aveţi înainte să-I cereţi, dar tot vrea să vă rugaţi pentru pâinea cea de toate zilele. Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de iertare de păcate, dar tot vrea să vă rugaţi pentru iertarea păcatelor."

    Aşadar, Tatăl vostru ceresc a promis că nu va permite să fiţi ispitiţi peste puteri, dar tot vă spune să vă rugaţi: "Doamne, nu lăsa să fiu ispitit peste puterile mele!" Prin această rugăciune, Domnul îi învăţa că în Noul Legământ nu trebuie să se roage ca în Vechiul Legământ. În Vechiul Legământ se rugau: "Binecuvântează-mă, Doamne! Pedepseşte-mi duşmanii!" E interesant să citeşti în Psalmi, unde spune psalmistul: "Doamne, vrăjmaşul să-şi ia copilul şi să-l zdrobească de stâncă!" Vai... Sunt Biserici care au obiceiul de a citi un psalm în fiecare duminică dimineaţa. Ei rămân fireşti, fiindcă citesc astfel de lucruri: "Zdrobeşte capul vrăjmaşului meu de stâncă!" Aş fi dorit să citească câte o epistolă în fiecare dimineaţă. Efeseni, capitolul 1, în loc de astfel de psalmi. E incredibil câţi creştini trăiesc în Vechiul Legământ. Astfel, Dumnezeu spune că acolo preocuparea lor era: "Scapă-mă de vrăjmaşi, fiindcă mă necăjesc în multe feluri! Doamne, nu e ploaie! Te rog să dai ploaie pe cultura mea! Ajută-mă să prosper!" Şi aşa mai departe... Toate erau centrate pe: "Ce poţi face pentru mine?"

    Atât timp cât un creştin este preocupat cu asta, nici nu realizează că trăieşte în Vechiul Legământ. Şi una din marile lucrări ale diavolului în zilele noastre este să schimbe Evanghelia predicată de apostoli aducând-o înapoi la gândirea din Vechiul Testament centrată pe: "Dă-mi! Dă-mi asta şi asta!" Şi este predicată sub pretextul credinţei. "Credinţa înseamnă să revendici asta! Cere asta şi vei primi! Dă-mi! Dă-mi! Dă-mi! Mergi la Dumnezeu şi cere-I să-ţi dea!" Exact la fel a făcut şi fiul risipitor. Şi şi-a stricat viaţa. Asta voia şi fiul cel mare: "Nu mi-ai dat niciodată!" Să te plângi la Dumnezeu că nu ţi-a dat una şi alta, dar a dat-o altei persoane. Totul este ca în Vechiul Legământ. Domnul vrea să ne elibereze de asta şi să spunem: "Tată, vreau ca Numele Tău să fie sfinţit! De ce vrei să construieşti o Biserică? Pentru că Numele Tău nu e sfinţit în acest oraş, în acest sat în care locuiesc. Vreau ca Numele Tău să fie sfinţit, Tată! De aceea vreau să fie construită Biserica." Nu pentru că am învăţat de la CFC despre construirea Bisericilor locale sau despre importanţa manifestării locale a Trupului lui Hristos... Şi toate aceste cuvinte pompoase... Începe cu: "Tată, fie Numele Tău sfinţit în acest oraş/sat în care locuiesc! Fie ca Împărăţia Ta să fie manifestată în acest oraş/sat! Fă să fie o demonstraţie în acest oraş a unor oameni care fac voia Ta! Poate doar 4-5 oameni, poate 10, a căror pasiune este să facă voia Ta la fel cum se face în ceruri! Doamne, dă-mi 10 astfel de oameni! Nu doar 100 de oameni care vin şi cântă cântări, ascultă un mesaj şi pleacă acasă. Nu... Dă-ne o Biserică centrată pe Dumnezeu! Dacă vor fi doar 3 oameni, fie şi aşa! Nu vrem un amestec de oameni centraţi pe sine şi care trăiesc o astfel de viaţă, ci oameni care vor să fie luminaţi asupra vieţii centrate pe sine, pentru ca viaţa lor să se centreze din ce în ce mai mult pe Dumnezeu! Pentru ca Hristos să fie onorat şi Numele lui Dumnezeu să fie sfinţit!" Aşa trebuie să fie!

    Persoana centrată pe sine, precum fiul cel mare, are o plângere la adresa lui Dumnezeu. Vreau să te întreb: Tu ai o plângere faţă de Dumnezeu, astăzi? "Ţi-am slujit atâţia ani..." Spune cineva asta, azi? Versetul 29: "Atâţia ani Ţi-am slujit! Şi nu mi-ai dat niciodată asta! Totuşi, nu mi-ai dat niciodată aia!" Cine te crezi? Crezi că ai făcut o treabă atât de bună că I-ai slujit lui Dumnezeu atâţia ani? Câtă îngâmfare! Să crezi că acum Dumnezeu îţi datorează un salariu mare, pentru că I-ai slujit atâţia ani. Ca şi când El ar fi avut nevoie de tine... Sunt milioane de îngeri care I-ar sluji de o sută de ori mai bine ca tine, fără nici un salariu. Ştii că e o onoare şi un privilegiu să-I slujeşti lui Dumnezeu? E un privilegiu enorm să poţi face ceva pentru Dumnezeu. Dar să ai această plângere: "Ţi-am slujit! Doamne, am scos draci, am făcut minuni!" Toate sunt în acelaşi duh. "Acum merit raiul!" Iar Domnul spune: "Niciodată nu te-am cunoscut!" De ce spune asta unor oameni care au făcut atâtea lucruri? "Pentru că, în centrul vieţii tale e încă păcat! Eşti centrat pe tine însuţi! Te gândeşti la ce ai făcut tu pentru Mine!"

    Cu mulţi ani în urmă, de ziua mea, I-am cerut Domnului un cuvânt. Şi ce am primit a fost acesta: Luca, la capitolul 10, versetul 20: "Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri." Gândiţi-vă la aceste două lucruri: "Demonii mi se supun în Numele Domnului Isus..." - Zac Poonen a făcut ceva. "Numele meu este scris în ceruri..." - Pentru asta n-am făcut nimic. Domnul spune: "Bucură-te, nu de ceea ce tu ai făcut pentru Dumnezeu, ci de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru tine!" A fost un cuvânt minunat pentru inima mea. "Nu te bucura de ceea ce tu ai făcut pentru Dumnezeu, ci bucură-te de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine, lucruri pe care nu le-ai meritat şi la care n-ai contribuit cu nimic. El le-a făcut pentru tine." Este o viaţă centrată pe Dumnezeu, ce a făcut El. Dacă mintea mea e mereu preocupată de ceea ce am făcut eu pentru Dumnezeu, înseamnă că e centrată pe sine.

    Centrarea pe Dumnezeu înseamnă să mă gândesc la ceea ce El a făcut pentru mine. Asta ne plasează pe toţi pe acelaşi nivel. Dacă eu mă bucur de faptul că scot demoni, mă consider mai bun decât ceilalţi care nu au făcut niciodată asta. Şi chiar dacă am scos amândoi demoni, începem să numărăm câţi a scos fiecare ca să pot fi superior ţie. Câte păcate ai biruit tu şi câte am biruit eu? Mereu e competiţie chiar şi în aceste lucruri spirituale. Dar când e vorba de faptul că Dumnezeu mi-a scris numele în ceruri, pentru asta n-am făcut nimic... Dumnezeu ţi-a scris şi ţie numele în ceruri. Înseamnă, frate, că suntem egali! "Cum să fim egali? Eu sunt credincios de 55 de ani," iar tu te-ai pocăit abia ieri, şi suntem egali?" Aşa este! Aceasta e Împărăţia Cerurilor! Îţi place să faci parte dintr-o astfel de Împărăţie, în care ai fost credincios de 50 de ani, şi Dumnezeu te pune pe acelaşi nivel cu cel ce s-a pocăit ieri? Aceasta e Împărăţia Cerurilor! Amândoi bucurându-ne nu de ceea ce am făcut noi pentru Dumnezeu ci de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. Şi, vă spun ceva... Când ajungem în rai, dacă ajungeţi... Veţi ajunge cu siguranţă acolo, dacă sunteţi centraţi pe Dumnezeu! Dacă sunteţi centraţi pe voi înşivă, nu ştiu... Dar, când vom ajunge acolo, vom descoperi că toată lumea Îi aduce slavă: "Doamne, datorită Ţie! Datorită morţii Tale, suntem preoţi!" Nu vom număra câţi draci a scos Petru, câţi draci a scos Pavel, şi ce a făcut unul şi altul. Asta e doar aici pe pământ, în toate rapoartele trimise de oameni. "Noi am plantat Biserici aici, şi am făcut toate aceste lucruri..." Acolo va fi doar: "Isus a murit pentru noi!" Mă pune pe acelaşi nivel cu un credincios nou. Cum rămâne cu ce am făcut pentru El? Am făcut totul din recunoştinţă! Nu ne lăudăm cu asta. Am iubit mult, pentru că mi s-a iertat mult. Cel care crede că i s-a iertat puţin, a făcut mai puţin.

    Ştiţi, multe din greutăţile vieţii noastre de creştini sunt că încercăm să trăim o viaţă Nou Testamentară, centraţi pe noi înşine. Pur şi simplu nu funcţionează. Tot efortul este irosit. Este ca o poveste ce am auzit-o, că un om trecea dintr-un stat în altul, iar între cele două state era un râu. În acest stat era interzis să consumi alcool, dar peste râu, în celălalt stat, puteai să bei. Şi omul acesta s-a urcat într-o bărcuţă şi a vâslit până în partea cealaltă, şi-a legat barca acolo, s-a dus de a băut mult, s-a distrat de-a binelea, şi s-a întors la barcă, beat. A început, apoi, să vâslească înapoi spre casă, dar nu se mişca deloc. A vâslit şi a tot vâslit, iar când a răsărit soarele, a descoperit că barca lui era încă legată de copac. Multe activităţi creştine sunt exact la fel. "Fac asta şi asta pentru Domnul... Merg aici, dau bani aici..." Însă, viaţa mea este centrată tot pe mine însumi. Taie acea frânghie, şi puţin efort te va duce o distanţă lungă. Aceasta este viaţa de creştin. Totul depinde de faptul că am tăiat sau nu ceea ce mă ţine legat de o viaţă centrată pe sine. Nu e teorie, fraţi şi surori... Aceasta este povestea fratelui cel mare şi a fiului risipitor. Doi păcătoşi centraţi pe ei înşişi, până ce a venit o zi când unul din ei a spus: "Am terminat!". E adevărat, vin din nou, un pic centrat pe mine, pentru că vreau hrană. "E de-ajuns să-mi dai doar ce am nevoie." Dar e într-un duh diferit... "Nu merit nimic..." Mai întâi era gândul că "Merit!", acum nu mai e această gândire de merit.

    Vreau să vă întreb pe toţi, fraţi şi surori, când veniţi înaintea lui Dumnezeu, aveţi gândul: "Merit asta, fiindcă Ţi-am slujit atâţia ani!"? Sau spuneţi: "Doamne, nu merit nimic!"? "Dacă îmi dai ce merit, acesta este iadul. Totul este din mila lui Dumnezeu! Mulţumesc! Sunt copilul lui Dumnezeu, dar nu pentru că e ceva special în mine." Nu trebuie să am o părere de sine foarte joasă, să mă consider un vierme. Nu! Eu sunt copilul lui Dumnezeu! Însă, nu consider că am primit ceva pentru că am meritat... este gratis. Asta mă pune pe acelaşi nivel cu ceilalţi.

    Toţi care aveţi probleme cu mândria, îi priviţi de sus pe alţii, vă consideraţi superiori şi îi desconsideraţi, fiindcă nu sunt aşa culţi, sau educaţi, sau aşa de talentaţi, sau că vorbesc o altă limbă sau provin din altă cultură sau altceva de genul acesta... Trebuie să vă luminaţi în această privinţă. Trebuie să tăiaţi frânghia ce vă ţine barca legată de pom, de viaţa centrată pe voi înşivă. Veţi învăţa să apreciaţi cu uşurinţă pe toţi fraţii. Nu va mai fi deloc o greutate. Multe probleme din viaţa ta se vor rezolva după ce vezi că rădăcina păcatului este centrarea pe sine. Vă spun, multe probleme dintre soţ şi soţie, apar doar din cauză că doi oameni centraţi pe ei înşişi încearcă să vieţuiască împreună. În mod cert apar probleme! De aceea a spus Domnul Isus: "Singura cale este să-ţi iei crucea." Să-ţi iei crucea înseamnă să omori sinele tău. În inima noastră este un singur tron. Acolo e fie sinele, fie Isus. Şi când Domnul Isus a zis să-ţi iei crucea, a însemnat "Omoară sinele tău şi pune-Mă pe Mine pe tronul vieţii tale!" Gândirea ta să nu fie: "Cum mă tratează oamenii pe mine?" sau "Mă respectă oamenii pe mine?", sau "el/ea trebuie să facă asta", ci "Doamne, vreau să Te slăvesc în viaţa mea!". "Sfinţească-se Numele Tău! Vie Împărăţia Ta!" Toată neliniştea din viaţa noastră este doar pentru că sinele e în centru. În ceruri nu este nelinişte, fiindcă Dumnezeu e în centru.

    Lumea e plină de nelinişte, pentru că, în fiecare inimă, sinele e în centru. Casa ta va fi plină de nelinişte, atât timp cât doi oameni centraţi pe sine locuiesc acolo. Măcar unul să moară faţă de sine şi va fi pace. Dacă amândoi aleg să moară faţă de sine va fi rai... va fi părtăşie. La fel şi în Biserică, vrem să adunăm oameni care nu vor să trăiască o viaţă centrată pe ei înşişi, ci centrată pe Dumnezeu.

    Tată ceresc, nu vrem doar să înţelegem aceste lucruri... Minţile agere pricep aceste lucruri foarte repede, şi consideră că au înţeles. Doamne, fă-le reale în viaţa noastră de zi cu zi! Ca Hristos să fie cu adevărat în centru! Ca gloria Numelui lui Hristos să fie pasiunea inimii noastre, iar facerea voii Tale, atât cât înţelegem, să devină ambiţia noastră! Doamne, deschide-ne ochii să vedem acest secret simplu! Arată-ne rădăcina la care vrei să înfigi securea în fiecare zi! Şi ajută-ne să luăm crucea, să murim şi să Te urmăm pe Tine! În Numele Domnului Isus ne rugăm! Amin!