Deschidem iar în Evanghelia după Matei, la capitolul 28, versetul 20, ca să vedem partea neglijată a marii trimiteri, în general vorbind, de către cei mai mulţi creştini. Şi anume, când mergem la toate naţiunile, să facem ucenici în toate naţiunile, oameni care să-L urmeze pe Domnul Isus în totalitate, iar apoi să-i învăţăm să facă tot ce ne-a poruncit El. Aşadar, am studiat tot ce ne-a poruncit sau ne-a învăţat Domnul Isus. Şi, în primul rând, trebuie să practicăm noi înşine, iar apoi să-i învăţăm pe alţii.

    Ne-am uitat în Matei 5, la cele nouă atitudini corecte despre care a vorbit Isus, în primul rând. Ne-am uitat la şase dintre ele la v. 3-8, iar acum vrem să ne uităm de la v. 9-12. În primul rând, v. 9: "Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!" Avem vreun drept să ne numim fiii lui Dumnezeu? Nu noi ne numim aşa, ci aici spune "ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu". Asta înseamnă că Dumnezeu ne va numi fiii Săi, atunci când suntem împăciuitori. Trebuie să avem reputaţia de oameni împăciuitori. Opusul unui împăciuitor este certăreţul. Care este reputaţia ta în Adunarea ta? Poate spui că nu eşti nici certăreţ, nici împăciuitor. Eşti neutru. Atunci nu poţi fi numit fiu al lui Dumnezeu. Aici spune: "Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!" Cei care întotdeauna caută pacea. Ţineţi minte când S-a născut Isus, îngerii din cer au venit, spunând: Luca 2:14 - "Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui." Cei plăcuţi lui Dumnezeu sunt cei care caută pacea.

    Lumea e plină de tot felul de conflicte, lupte, nemulţumiri, bombăneli şi văicăreli. Dacă am privi acest pământ din punctul de vedere al cerului, l-am vedea plin de întuneric, din cauza cârtirilor, văicărelilor, nemulţumirilor, etc. Iar în mijlocul acestui întuneric sunt câteva zone de lumină. Aceştia sunt copiii lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu. Iar o trăsătură a fiilor lui Dumnezeu e că ei sunt împăciuitori. În Filipeni 2, găsim acelaşi lucru repetat acolo. De ce spune în Filipeni 2:14, că trebuie să facem toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli şi fără să ne plângem? Fiecare lucru din viaţa noastră trebuie să-l facem fără cârtire, fără să ne plângem şi fără să protestăm. E un standard destul de înalt. Dar în v.15, spune că doar aşa putem dovedi că suntem "fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat". Numai aşa putem fi "ca nişte lumini" în această lume întunecată. Cum e asta? Ce e întunericul? Cârtiri, văicăreli, nemulţumiri. Ce e lumina? Oamenii împăciuitori, care nu cârtesc sau se plâng. "Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!"

    Când Domnul Isus Şi-a trimis ucenicii la poporul Israel, citim în Luca 10:1, că El a rânduit 70 ca să meargă doi câte doi înaintea Lui, în toate locurile pe unde avea să treacă El. El le-a spus: 'În orice cetate vă duceţi să căutaţi un om al păcii.' Luca 10:5 - "În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: " 'Pacea să fie peste casa aceasta!' Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el, altminteri, ea se va întoarce la voi." 'Şi dacă găsiţi un fiu al păcii "rămâneţi în casa aceea...". Şi "nu umblaţi din casă în casă", fiindcă cu greu veţi găsi o casă asemănătoare într-un oraş.' Cu alte cuvinte, El voia să spună: 'Probabil veţi găsi o singură casă într-un oraş, unde se află un fiu al păcii.' Altfel, de ce a spus: "nu umblaţi din casă în casă"? Dacă erau 10, 20, 30, 100 de astfel de case? Isus ştia că era puţin probabil să găseşti aşa. El a spus: "Nu umblaţi din casă în casă". 'Dacă găsiţi un fiu al păcii într-o casă sunteţi norocoşi, fiindcă ei sunt rari.' Acesta este genul de casă în care locuieşte Dumnezeu. E casa ta o casă a păcii? Se poate spune despre tine, ca soţ, că eşti un om al păcii?

    Ştiţi, întotdeauna e nevoie de doi oameni pentru o ceartă. Nu poţi avea o ceartă, dacă o persoană refuză să se certe şi să se lupte. E ca două palme. Ambele trebuie să se lovească pentru a face zgomot. Nu poţi face zgomot doar cu o mână. Dacă o mână refuză să bată, cealaltă mână nu poate face zgomot. La fel e şi cearta. Dacă un soţ şi o soţie... dacă unul refuză să se lupte, şi moare faţă de sine, nu va fi nici o ceartă. Va fi pace. Aşadar, niciodată nu pot acuza pe altcineva de lipsa păcii. În Adunarea sau în casa mea sau oriunde altundeva. Nu poţi spune: "Soţia mea/soţul meu perturbă liniştea". Asta se întâmplă fiindcă colaboraţi în acea ceartă, astfel că nu mai e pace. Nu poate exista zgomot dacă o mână refuză să se lovească de cealaltă. Aşadar, într-o situaţie de conflict, dacă urmăreşti pacea, vei muri faţă de tine şi o vei lăsa pe cealaltă persoană să se agite cât vrea. Va fi pace. Dacă amândoi sunt dispuşi să moară faţă de sine, atunci va fi părtăşie. Părtăşia e superioară păcii. Pacea e a doua cea mai bună. Părtăşia e cea mai bună. Pace e atunci când cineva refuză să se certe şi moare faţă de sine. Părtăşie e atunci când amândoi mor faţă de sine cu privire la drepturile lor, refuză să cârtească, să se plângă sau să găsească vină. Ei au părtăşie. Acolo unde nu putem avea părtăşie, să căutăm pacea.

    Să vă arăt două versete în Noul Testament care vorbesc despre importanţa acesteia. Deja v-am arătat în Filipeni... În Romani 12:18 spune: "Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii". Exact asta spuneam. Dacă cineva vrea să se certe cu tine, tu refuzi să te cerţi şi să te lupţi, mori faţă de tine şi va fi pace. Probabil nu vei avea părtăşie cu acea persoană. E posibil să nu fie părtăşie nici între soţ şi soţie, dar va fi pace în casă. Atât cât depinde de tine. Întotdeauna e posibil, din partea noastră, să murim.

    Eu refuz să mă contrazic cu oamenii, chiar pe teme doctrinale, dacă descopăr că ei sunt interesaţi numai de discuţii contradictorii. Când oamenii vin la mine acasă şi pun întrebări, sau după o întâlnire, dacă descopăr că sunt într-adevăr dornici să afle adevărul, sunt dispus să petrec ore întregi cu ei. Dar dacă descopăr că ei sunt interesaţi doar de discuţii contradictorii, vreau să caut pacea. Le spun: "Ascultaţi-mă! Hai să schimbăm subiectul! Hai să vorbim despre cricket sau ceva asemănător, unde cădem de acord! Hai să vorbim despre a urmări smerenia, în loc să ne certăm legat de o doctrină." Fiindcă ştiu că această persoană e interesată de discuţii contradictorii. Se înfierbântă, se supără şi se enervează şi nu are rost să continuăm acea discuţie, fiindcă nu vreau să câştig un argument şi să pierd un prieten. Mai degrabă spun: "Hai să rămânem prieteni şi te poţi considera câştigătorul argumentului. Eu nu vreau să mă contrazic cu tine."

    Dacă suntem dispuşi să murim faţă de noi înşine şi faţă de reputaţia noastră, e uşor să căutăm pacea în orice situaţie. Dacă cred că Dumnezeu e suveran, şi niciodată nu va îngădui ca eu să fiu încercat peste puterea mea, sunt dispus să mor faţă de mine însumi. Mulţi oameni spun că dacă urmezi această cale, oamenii vor profita de tine, te vor lua de prost şi te vor călca în picioare. Nu. Dacă crezi 1 Corinteni 10:13, că Dumnezeu nu va îngădui niciodată să fii testat peste puterile tale, El nu va îngădui oamenilor să profite de tine. Vei merge pe calea păcii şi vei găsi, după cum spune în Proverbe 18:10 - "Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost." Deci, când întâmpini controverse caută adăpost în Numele Domnului. Iar apoi vei găsi împlinirea v.7 din Proverbe 16: "Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui." E uimitor ce poate face Dumnezeu! Eu am experimentat asta. Încearcă să fii pe placul Domnului şi vei descoperi că până şi duşmanii tăi vor fi supuşi. Cei împăciuitori sunt numiţi fii ai lui Dumnezeu.

    Vreau să vă arăt un alt verset, din Evrei 12:14 - "Urmăriţi pacea cu toţi", nu numai cu credincioşii, ci cu orice fiinţă umană. Cu vecinul tău dificil, cu soacra ta dificilă, rude, cumnatul tău care te-a înşelat cu privire la avere, sau membrii familiei tale care te-au înşelat şi au profitat de tine. Caută pacea cu ei. Dumnezeu se va asigura că vei primi ceea ce trebuie. Nu trebuie să te lupţi pentru asta. "Urmăriţi pacea cu toţi..., fără care nimeni nu va vedea pe Domnul." Acesta e un verset minunat! Nu e de ajuns să urmărim sfinţirea. Trebuie, de asemenea, să urmăresc pacea cu toţi oamenii. Mulţi oameni urmăresc sfinţirea în viaţa lor personală cu Domnul, dar nu urmăresc pacea cu toţi oamenii. Aici spune că trebuie să urmăresc pacea cu toţi oamenii şi sfinţirea, fără care nu voi vedea pe Domnul. Aşadar, ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu. Asta e diferit de "copii" ai lui Dumnezeu. Copii ai lui Dumnezeu sunt bebeluşii. Un fiu este o persoană matură, care ştie cum să moară faţă de sine, şi să meargă pe urmele Domnului Isus. Întreabă-te dacă meriţi titlul de fiu/fiică a lui Dumnezeu. E foarte uşor să afli răspunsul. Eşti tu împăciuitor? Eşti împăciuitor acasă? În Biserică eşti împăciuitor sau certăreţ? Eşti împăciuitor cu vecinii? Eşti genul de persoană care cauţi ceartă oriunde te duci? Ei bine, nu meriţi titlul de fiu al lui Dumnezeu. Mai degrabă, fiu al Diavolului. Aşadar, să fim atenţi!

    Matei 5:10, o a opta atitudine corectă: "Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!" Mai devreme am văzut "Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!" Când avem o atitudine de smerenie, urmărim pacea, suntem flămânzi şi însetaţi după neprihănire, urmărim blândeţea şi nu ne certăm pentru drepturile noastre, vom descoperi că oamenii din lume, care sunt răi, ne persecută. Toţi cei care caută să trăiască cu evlavie vor fi persecutaţi. Deci, dacă urmărim să trăim în neprihănire, aici spune că vom fi persecutaţi.

    Să vă arăt un verset în 2 Timotei, care e o afirmaţie inspirată de Duhul Sfânt, după cum spune Pavel. 2 Timotei 3:12 - "Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi." Nu spune "unii", nu spune "mulţi", "cei mai mulţi"... Ar putea fi "unii", "mulţi", "cei mai mulţi" sau "toţi". Spune "toţi". "Toţi" include pe fiecare credincios, care - nu orice credincios care se numeşte credincios - ci oricine doreşte să trăiască o viaţă cu evlavie în Hristos Isus. Vei fi prigonit. E posibil ca la locul de muncă să fii prigonit din pricina neprihănirii. Ce înseamnă să fii prigonit din pricina neprihănirii? Se poate întâmpla la locul de muncă sau într-o situaţie, când spui: "Nu voi face această neregulă." Ţin minte numeroase situaţii când lucram în marină, când a trebuit să ţin piept ofiţerului superior şi să spun: "Îmi pare rău, domnule, nu pot să fac asta, fiindcă nu-mi permite conştiinţa. Sunt creştin." E foarte riscant şi periculos să spui asta în armată. Dacă spui asta la un loc de muncă secular, eşti concediat şi îţi pierzi slujba. Dar când spui asta în armată, eşti în pericol de a fi judecat de curtea marţială. Eşti dus înaintea unui tribunal şi probabil eşti băgat la închisoare. Pentru că e un lucru foarte grav să nu respecţi ordinele în armată. Ţin minte numeroase situaţii în care s-a întâmplat asta. A trebuit să mă încred în Dumnezeu să aibă grijă de mine. Dacă mă rugau să fac ceva prin care să acţionez împotriva conştiinţei, le spuneam: "Îmi pare rău, domnule! Sunt creştin. Nu pot face asta. Nu contează cât de superior e ofiţerul." Şi aş fi suferit într-un fel din cauza asta. Asta însemna ca ofiţerul comandant să nu-mi dea o recomandare bună pentru o avansare. Iar odată am fost transferat, într-o jumătate de oră, la un alt post. Însemna să am neplăceri. E în regulă. Nu poţi numi astea persecuţii... Astea sunt ca nişte muşcături de ţânţar în comparaţie cu leii care au devorat creştinii primari. Însă şi creştinii primari s-au confruntat cu asta. Vom reveni la asta imediat.

    Aici vorbim despre apărarea neprihănirii. Sunt multe slujbe în care oamenii fac compromisuri. Ei spun minciuni, înşeală, dau mită pentru realizarea unui lucru nedrept. Iar când creştinii merg pe această cale, cu siguranţă ei nu vor suferi persecuţie. Dar dacă refuză să meargă pe această cale, dacă refuză să ia mită pentru a face ceva nedrept, s-ar putea să aibă parte de ameninţări, s-ar putea să fie ameninţaţi de şefii lor, care vor o parte din acea mită, etc. Sunt multe astfel de cazuri. Când aperi dreptatea, s-ar putea să-ţi pierzi slujba, s-ar putea să nu fi văzut bine de şefii tăi. Dar, Împărăţia cerurilor îţi aparţine ţie. Poate vei pierde ceva pământesc în acest proces... Poate o poziţie, o promovare, dar vei primi ceva ceresc în schimb. Se merită? E corect ca o persoană să spună o minciună, ca să fie admis sau să primească o slujbă într-o anumită situaţie? Nu se merită. Nu pentru un creştin. E mult mai bine să nu procedeze aşa, fiindcă ar fi în afara voii lui Dumnezeu. Dacă eşti admis, într-o anumită situaţie, spunând o minciună, poţi fi sigur că nu Dumnezeu te-a îndreptat acolo.

    Acum... când eşti la ananghie, s-ar putea ca Diavolul să-ţi spună: "Spune o minciună aici! Fiindcă o minciună e atotputernică. Poţi obţine orice prin ea." Iar Duhul Sfânt spune: "Nu! Asta e o minciună. Dumnezeu e atotputernic! Nu minciuna e cea mai puternică metodă prin care obţii ce vrei. Rămâi pentru Dumnezeu. El poate să îţi dea ceea ce El vrea să primeşti." Iar apoi vei descoperi că Dumnezeu îţi dă ceea ce ar trebui să primeşti. Uneori Dumnezeu te va testa. Ştiu că Dumnezeu m-a testat în diferite momente. Şi cred că dacă aş fi picat la acele teste, în acele locuri, nu aş fi unde sunt azi. Nu aş avea lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Şi cred că mulţi dintre voi aţi fi putut avea o lucrare, dacă aţi fi fost drepţi, şi aţi fi fost dispuşi să suferiţi pierderi pământeşti, în unele locuri, de dragul dreptăţii. Împărăţia cerurilor ar fi fost a ta, într-o măsură mai mare. Ai pierdut o parte din ea. Nu poţi face nimic cu privire la trecut. Ce ai pierdut s-a dus şi nu mai revine. Dar poţi face ceva cu privire la viitor. Şi să spui: "Doamne, măcar în zilele care vin, vreau să apăr ce e drept şi cinstit." Un creştin nu trebuie să fie necinstit în nici un domeniu. El nu trebuie să spună minciuni sau să înşele, oricare ar fi câştigul. Dumnezeu caută pe cei care vor rămâne drepţi, pentru a le încredinţa o lucrare mai mare.

    Apoi a noua fericire este similară, dar uşor diferită. "Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni", - nu din pricina neprihănirii acum - "şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!", din pricina Mea. Diferenţa dintre v.10 şi v.11, e în v.10 - fiindcă apăraţi ce e drept. Există şi necreştini care apără ce e drept. Sunt oameni care şi-au pierdut slujbele, judecători care au fost omorâţi, fiindcă au dat un verdict corect. Şi oameni de afaceri, politicieni şi alţii, care au fost omorâţi de duşmanii lor, fiindcă au apărat ce e drept. Nu doar creştinii fac asta. E ruşinos că necreştinii sunt, uneori, dispuşi să apere dreptatea, mai mult decât mulţi care susţin că sunt creştini. Şi cred că vom avea multe surprize în ziua judecăţii, legat de astfel de creştini, care fac compromisuri şi dau înapoi, şi îşi imaginează că intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă eşti drept şi eşti dispus să fii prigonit de dragul dreptăţii, Împărăţia cerurilor e a ta. Dar nu altfel. Iar în v.11, vorbeşte despre a fi prigonit de dragul lui Isus.

    Ştii, dacă ţii ascuns faptul că eşti un ucenic al Domnului Isus, poţi obţine nişte benficii... la locul de muncă, poate eşti drept, iar asta e apreciată de alţii. Dar ţii ascuns faptul că tu crezi în Isus Hristos, El fiind calea de mântuire. Fiindcă te temi că nu vei obţine o promovare. Mai degrabă îi laşi să creadă că eşti necreştin, întocmai cum sunt şi şefii tăi. Ţi-e ruşine să fii un martor al lui Hristos. Am văzut birouri guvernamentale şi bănci, în care necreştinii atârnă calendare cu imaginea idolului lor preferat. Dar e foarte rar ca un creştin să fie dispus să atârne aproape de masa sa, un calendar cu Cuvântul lui Dumnezeu pe el, care dovedeşte faptul că e creştin. Fiindcă îi e ruşine de ce vor spune oamenii despre el. "Oare va vedea şeful meu asta şi astfel nu voi mai fi promovat? Sau mă va necăji în vreun fel." 'Ferice de cei prigoniţi din pricina Mea, cărora nu le e ruşine de Mine.' Ţi-e ruşine cu Domnul Isus la locul de muncă? Nu te lăuda cu faptul că eşti doar drept, fiindcă mulţi necreştini sunt şi ei drepţi. Dar mai mult decât atât, un pas înainte, sunt şi creştin. Sunt un ucenic al Domnului Isus. Dacă rămâi de partea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, şi nu e vorba numai la locul de muncă... Chiar şi ca predicator, dacă susţii tot ce e în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă eşti aici ca să expui înşelarea din cercurile de creştini de azi... Ei bine, oamenii te vor insulta, te vor prigoni, vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate despre tine, fiindcă aperi adevărul. Ce ar trebui să faci când se întâmplă asta? Ar trebui să ne compătimim? Nici pe departe. Spune aici: "Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, fiindcă răsplata voastră e mare în ceruri". Nu vei primi răsplata pe pământ. Vei fi prigonit şi alungat. Însă răsplata ta în ceruri e mare, "căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi."

    Dacă te uiţi în Vechiul Testament, adevăraţii proroci ai lui Dumnezeu au fost prigoniţi. Prigonirile de care au avut parte nu sunt întotdeauna menţionate. De exemplu, un om precum Isaia, care a spus nişte cuvinte dure împotriva poporului Israel... Nu ni se spune în cartea Isaia cum a murit, însă tradiţia spune că el a fost pus într-un trunchi gol de copac, şi a fost tăiat în două bucăţi. E unul din cei menţionaţi în Evrei 11, care au fost tăiaţi în două cu ferăstrăul. Toţi cei care rămân de partea lui Hristos vor fi prigoniţi. Iar Ştefan, când era înaintea Marelui Preot, le-a pus o întrebare... E foarte important ce i-a întrebat, la sfârşitul mesajului său lung... Faptele Apostolilor 7:52 - "Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit". Pe care din prorocii din Israel nu i-au prigonit părinţii voştri? Puteţi numi unul? Ştefan descria istoria lui Israel în acel capitol. El studiase istoria poporului Israel şi ajunsese la o concluzie: că nu fusese nici măcar un proroc, din întreaga istorie a lui Israel, care să nu fi fost prigonit. Nici un proroc adevărat nu a fost popular, nici în Vechiul, nici în Noul Testament. Pastorii pot fi populari, evangheliştii pot fi populari, chiar şi apostolii pot fi populari uneori... Învăţătorii pot fi foarte populari. Însă un proroc aproape niciodată nu e popular. Fiindcă el vine ca să detecteze şi să expună problemele dintr-o Biserică sau ale oamenilor. Iar el vine într-o Biserică să spună ceea ce ei au nevoie să audă, nu ceea ce le-ar plăcea să audă. El le va arăta ceea ce ei ignoră din Cuvântul lui Dumnezeu. Le va arăta zonele din viaţa lor unde nu sunt la înălţimea standardelor lui Dumnezeu. Iar el va fi prigonit. Se întâmplă chiar şi astăzi. Deci asta înseamnă să rămâi de partea lui Isus. 'Dacă eşti prigonit, din pricina Mea şi a Cuvântului Meu, ferice de tine.' Eşti de invidiat.

    Aşadar, astăzi am luat în considerare pe cei împăciuitori, pe cei prigoniţi din pricina neprihănirii, şi pe cei care sunt prigoniţi fiindcă ei mărturisesc, fără ruşine, că aparţin lui Isus Hristos şi susţin Cuvântul Lui. "Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă!", iar în altă versiune spune: "Săriţi în sus de bucurie!" Ar trebui să fiţi entuziasmaţi, fiindcă vă aflaţi pe urmele prorocilor şi ale Domnului Isus Hristos.

    Tată ceresc, Îţi mulţumim încă o dată pentru Cuvântul Tău, atât de clar. Ajută-ne să umblăm în lumină în toate zilele vieţii noastre. Ne rugăm în Numele Domnului Isus, Amin!