Daţi-mi voie să fac un sumar a ceea ce am discutat până acum pentru a clarifica unele lucruri, iar apoi vom continua. Punctul central al sesiunii precedente a fost pasiunea lui Dumnezeu pentru slava Lui. Întrebarea este, slava lui Dumnezeu şi bucuria noastră pot fi unite sau trebuie să fie în competiţie? Slava lui Dumnezeu şi dorinţa mea după fericire trebuie să fie oare în dezacord? Eu am crescut simţind lucrul acesta. Îmi aduc aminte că veneau misionari la biserică şi spuneau, "Tinerilor nu mai faceţi voia voastră, ci urmaţi voia lui Dumnezeu!" Şi totdeauna mă întrebam dacă nu cumva ar fi o a treia alternativă. Poate voia mea să corespundă cu voia lui Dumnezeu? Pentru a putea face voia Lui, care este şi voia mea, pentru a putea pune capăt frustrării interminabile cu care Îl urmăm pe Isus. Acesta era felul în care simţeam şi vreau să vă elibereze de gândurile acestea. Poţi să cauţi slava lui Dumnezeu, sau poţi să alergi după fericirea proprie! Dacă doar aceste două opţiuni există, atunci sunteţi condamnaţi la o viaţă plină de frustrare. Dacă cu adevărat încercaţi să fiţi creştini, veţi experimenta frustrarea aceasta. Nu trebuie să alegeţi între cele două! Slava lui Dumnezeu şi bucuria mea pot fi oare una?

    Am început cu pasiunea lui Dumnezeu pentru slava Lui şi întrebarea este, de ce am început aici? Este un lucru foarte greu de înţeles, de ce am început în felul acesta? Până ce nu simţiți şi credeţi că Dumnezeu are valoare supremă în Univers, Dumnezeu are frumuseţe supremă în Univers, că Dumnezeu este fundaţia şi suportul tuturor lucrurilor în Univers, Dumnezeu este ţinta Universului, că Dumnezeu este realitatea centrală în Univers, până ce nu veţi simţi lucrul acesta, veţi distorsiona realitatea, chiar şi Evanghelia într-o minciună ce are ca punct central omul. Unii iau chiar şi crucea şi o transformă într-un ecou al excelenţei umane şi spun, "ce valoare imensă am avut, din moment ce El a murit pentru mine." În loc să realizeze că crucea este plata pentru păcatele noastre şi celebrarea unui har nemeritat! Nu are de-a face cu excelența mea! Ci eu trebuie să ajung să văd slava şi să mă bucur de ea pentru că m-a răscumpărat. Deci am început ieri seară cu lucrul cel mai greu şi va fi tot mai uşor de aici înainte, cel puţin mai uşor de înţeles, chiar dacă poate nu e mai uşor de trăit. Am început cu lucrul cel mai greu pentru că dacă nu reuşesc să creez o revoluţie copernicană, să ieşiţi din centrul sistemului solar şi să puneţi slava lui Dumnezeu în centrul sistemului solar al vieţii voastre, veţi distorsiona orice vedeţi. Şi ştiu că mulţi tineri din lume nu au libertatea de a-L pune pe Dumnezeu în centrul vieţii lor. Vreau ca voi să fiţi diferiţi şi din motivul acesta am incepup cu slava lui Dumnezeu.

    Am să fac un sumar de 5 minute despre ceea ce am discutat ieri seară. Am început prin a spune că Dumnezeu are mare pasiune pentru slava Lui. Lucrul acesta este antidotul cel mai bun împotriva gândirii centrate pe om. Mulţi oameni sunt dispuşi să spună că trebuie să-L avem pe Dumnezeu în centrul vieţii, dar mulţi din aceeaşi oameni se poticnesc când spun că Dumnezeu este teocentric. Am petrecut o oră întreagă ieri seară argumentând că Dumnezeu este teocentric. Am folosit trei pasaje din Scripturi deşi aşi fi putut folosi 25 de pasaje. Am vorbit despre Psalmul 19:1 "Cerurile spun slava lui Dumnezeu." Şi cine a făcut cerurile? Dumnezeu a creat cerurile. De aceea Dumnezeu face ca cerurile să spună despre El. Dumnezeu, în mod radical, este dornic să fie în centrul tuturor lucrurilor. De ce au mers milioane de oameni să vadă "Stăpânul inelelor?" Anul acesta în decembrie, soţia mea şi cu mine am aniversat trei ani de când am fost să vedem filmele acestea. De ce? Care este secretul acelor bolovani uriaşi care omorau toate creaturile acelea? Nici nu-mi aduc aminte cum se numeau. Ce ne atrage la armata aceasta magnifică şi calul acela alb care desparte armatele şi ajunge în cetate la momentul perfect? Cum îl cheamă pe omul acela? Gandalf! Ce ne atrage spre lucrurile acestea? Nu-i un lucru rău că suntem atraşi de aşa ceva. Pe inimile noastre este scrie, "nu sunteţi creaţi pentru a privi în oglindă, sunteţi creaţi pentru Dumnezeu." Nu ştim cum arată Hristos şi inventăm povești, pilde şi fenomene cinematografice extraordinare, pentru a putea gusta puţin cum va fi când versetul 24 din Ioan 17 se va împlini. Deci nu păcătuiţi atunci când staţi în faţa Marelui Canion şi sunteţi atraşi de mărimea lui, de munţii Stâncoşi şi de Alpi. Când sunteţi atraşi de natură sau mergeţi la un film şi sunteţi atraşi de mărimea artificială de pe ecran, nu păcătuiţi decât dacă idoliatrizati Marele Canion, Alpii sau filmele, ci să fie o rampă de lansare înspre închinare! Ţin minte că am mers cu soţia mea să mâncăm după ce am văzut al doilea film, eram în Hudson Wisconsin, pentru că era aniversarea noastră şi urma să stăm la o pensiune în zona aceea. Am mers la film, iar apoi am mers să mâncăm. Şi i-am spus, "Noel, după ce am văzut filmul acesta, mă gândesc că tot ce am văzut pe eran a fost artificial, ştim cum realizează imaginile acelea. Am fost foarte mişcat de imagini, deşi filmările au fost făcute într-o încăpere cam de mărimea locului acesta. Platoul de filmare e un punct minuscul în Noua Zeelandă, pământul e un punct minuscul din sistemul nostru solar, sistemul nostru solar e un punct minuscul în galaxia noastră şi galaxia noastră e un punct minuscul în Univers, şi Isus a lansat totul cu degetul mic de la mâna Lui. În alte cuvinte, am lăsat ca uimirea şi bucuria mea în cinematograf să fie o cale prin care să-L onorez pe Isus, care face ca "Stăpânul inelelor" să arate absolut ridicol în contrast cu El. Când Îl vedeţi pe El cu adevărat, după cum spune Evrei 1:3 că "ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui." În fiecare zi Isus spune, "Să fie pământul! Universule, continuă-ţi existanța azi! Va veni o zi când vom schimba lucrurile! Totul va fi "strâns ca o carte de piele pe care o faci sul." Deci toate lucrurile care v-au uimit în cinematograf vor fi un indicator al realităţii. Aţi fost creaţi pentru Isus şi satisfacţia sufletului vostru se găseşte în El. În dimineaţa aceasta vom vorbi despre lucrul acesta.

    Trecem de la slava lui Dumnezeu, înspre pasiunea noastră pentru Dumnezeu. Vreau să încep cu un text, haideţi să mergem în Filipeni capitolul 1 şi voi citi versetele 20 şi 21. Am să vă arăt ce am găsit acum câţiva ani în textul acesta şi îmi place să împărtăşesc cu oamenii. Ieri seară la încheiere, am spus că Dumnezeu este slăvit în voi atunci când voi sunteţi satisfăcuţi în El. Deci nu este nici un conflict între preocuparea lui Dumnezeu cu slava Lui şi căutările voastre după satisfacţie. Pentru că atunci când voi sunteţi satisfăcuţi în El, El este glorificat prin satisfacţia voastră. Este vestea cea mai bună din lume pentru mine, pentru că nu trebuie să aleg între satisfacţia mea şi slava Lui. Dacă satisfacţia mea este în frumuseţea şi gloria Lui, ca Galdalf care ajunge fix la momentul ideal, atunci sunt cel mai fericit om din lume. Am nevoie de un text care să susţină lucrul acesta. Nu vreau doar să credeţi pentru că este o idee interesantă, că Dumnezeu este glorificat în mine atunci când eu sunt satisfăcut prin El.

    Vreau să vă arăt un text care mi se pare foarte clar, dacă stai să te gândeşti. Pavel care era în închisoare spune în versetul 20, "Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea." Dorinţa mea este ca Hristos să fie scos în evidenţă, mărit şi proslăvit, pe pământ, în trupul meu, fie că trăiesc, fie că mor. Iar apoi explică în versetul 21 cum se poate petrece lucrul acesta. "Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig." Haideţi să punem laolaltă cele două perechi din versetul 20: "fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea", iar versetul 21 vorbeşte despre aceleaşi lucruri, adică "a tri" şi "a muri." Viaţa corespunde cu "a trăi" şi moartea corespunde cu "a muri", deci vedeţi perechile din versetul 20 şi 21. Versetul 21 începe cu cuvântul "căci" care înseamnă că ni se oferă un argument pentru lucrurile acestea. Pavele, cum se poate ca prin moartea ta Hristos să fie proslăvit? Ar trebui să întrebaţi lucrul acesta. Cum aş putea să mor, pentru ca felul în care mor să-L scoată în evidenţă pe Isus? V-aţi gândit vreodată la lucrul acesta? Adolescenţii poate nu se gândesc la moarte atât de mult, dar ar trebui să vă gândiți la moarte mai mult.

    Ştiu că moartea va veni, dar gândul acesta nu-mi preocupă mintea prea mult. Cred că este foarte uşor să fi distras să te gândeşti la moarte, sau să te gândeşti la Dumnezeu în general. Cultura încearcă se ne distragă de la a confrunta realitatea sau de a ne gândi la eternitate. Accentul este pe lucrurile materiale şi este natura umană de a privi doar la prezent şi nu în viitor şi la consecinţele acţiunilor noastre. Suntem mereu ocupaţi şi alergăm încoace şi încolo şi suntem pe o altă cale decât cea în care ne gândim la Dumnezeu, la viaţă şi la ce urmează după viaţă. Am avut prieteni care au murit şi m-am gândit la moarte. Bunicii mor, dar nu se întâmplă foarte des ca cineva de vârsta ta să moară. Mă gândesc mult la moarte pentru că mă întreb dacă acţiunile mele mă vor ajuta să ajung în rai. Dacă cineva deschide subiectul morţii, unii nu vor să discute despre moarte pentru că îi înspăimântă şi evită subiectul acesta în grup. Dar cred că mulţi tineri se gândesc la moarte şi sunt speriaţi.

    Când vă întrebaţi cum voi muri? Când voi muri? Cum va fi când voi muri? Una dintre întrebările pe care ar trebui să vi le puneţi, cum spune Pavel, ar fi să vă întrebaţi cum veţi putea să-L proslăviţi pe Isus în drum spre spital? Sau pe stradă dacă sunteţi loviţi de o maşină şi oamenii se uită la faţa voastră, cum puteţi să-L prezentaţi pe Isus? Nu acelaşi lucru îl spune Pavel aici? Vreau ca Hristos să fie onorat, mărit, glorificat în trupul meu. Lui i-a fost tăiat capul în anul 66 dC la ordinul lui Nero. Pavel era întemniţat şi ştia că urma să moară. Când sabia urma să-i taie capul, a vrut ca ceva să se întâmple în momentul acela ca Isus să fie prezentat în mod măreţ. Cum? Versetul 21 dă răspunsul. Priviţi la perechea de cuvinte ce vorbeşte despre moarte. Am să citesc doar părţile care vorbesc despre moarte. "Hristos să fie proslăvit prin moartea mea, căci pentru mine a muri este un câştig." Gândiţi-vă, meditaţi. Vreau ca Hristos să fie onorat prin moartea mea şi se va împlini lucrul acesta pentru că moartea pentru mine este un câştig. Cum se poate lucrul acesta? În versetul 23 găsim o premisă care poate fi folosită ca argument. "Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine." Deci Pavel spune, dacă trăiesc, vreau ca Hristos să fie în centrul vieţii mele. S-ar putea să mor şi dacă voi muri vreau ca Isus să fie prezentat în mod măreţ. Lucrul acesta se va întâmpla atunci când consider moartea un câştig şi moartea va fi un câştig, pentru că a muri înseamnă a fi cu Hristos, ceea ce "ar fi cu mult mai bine." Ceea ce-L proslăveşte pe Isus prin moartea ta, este momentul când eşti pe moarte şi o mângâi pe mână pe mama ta spunând "totul este bine, voi fi cu Isus şi acesta este un câştig." Pierzi totul pe pământ, toţi prietenii, mama şi tata, visul de a te căsători, visul de a avea copii, visul de a te realiza pe plan profesional, pe plan sportiv sau orice altceva, toate visele sunt spulberate. Şi consideri moartea ca un câştig. Cine primeşte slava în momentul acela? Isus. Este El atât de preţios pentru tine?

    Haideţi să parafrazăm citatul nostru. Hristos este glorificat prin moartea ta, când eşti satisfăcut în El chiar şi când treci prin moarte. Eşti mai satisfăcut decât a avea sănătate, mai satisfăcut decât a-ţi păstra viaţa, sau decât a continua şcoala, de a te căsători şi a avea copii. Sunt satisfăcut în Hristos, iar atunci când mor şi pierd toate aceste lucruri, spun mamei şi tatălui meu "este un câştig pentru mine." Am fost alături de oameni din biserica noastră când erau în clipa morţii şi sunt uimit cum mor oamenii aceştia. Dau slavă lui Dumnezeu! Ce credinţă puternică ai sădit în oamenii aceştia, câtă confidență, şi cât de minunat Ți-ai prezentat frumuseţea. Încât oamenii aceştia au părăsit bunurile pământeşti, chiar trupul lor de-ar fi distrus, adevărul lui Dumnezeu rămâne în veci. Împărăţia Lui este pentru totdeauna, merg acasă! Cred că versetul acesta spune că Dumnezeu este glorificat în tine, Hristos este onorat în tine, în trupul tău, atunci când tu eşti satisfăcut în El, atât în viaţă – prin faptul că El e Hristosul tău, cât şi în moarte pentru că o consideri un câştig! Nu poţi considera moartea ca un câştig decât dacă eşti satisfăcut în El. Sunt satisfăcut cu El! Şi El primeşte glorie. De aceea, fraza aceasta dezlănţuie cea mai controversată, radicală şi surprinzătoare afirmaţie a hedonismului creştin. Acesta este un alt nume pe care l-am putea folosi pentru sesiunile noastre. Ce frază controversată!

    Romanii foloseau mult fraza aceasta, cred. Definesc hedonismul ca făcând lucrurile în felul tău, practic alegând să faci ceea ce te face să te simţi bine. Înseamnă să faci ce îţi place pe moment, fără să te gândeşti la viitor. Unii oameni cred că e un lucru bun, alţii cred că e rău, dar nu am o părere indiferentă. Cultura noastră promovează hedonismul. Dacă te simţi bine, fă ce vrei! Până la un anumit punct, sunt deschis înspre orice. Cred că viaţa are nu anumit echilibru şi nimeni nu face lucruri care nu-i aduc plăcere. Chiar şi oamenii religioşi au bucurii în viaţa lor. Nu cred că hedonismul e un lucru chiar atât de rău. Cred că este posibil să fii hedonist creştin. Am prieteni pe care i-am văzut punându-şi credinţa în Isus Hristos şi nu am nici o îndoială că cred în Isus ca Mântuitor al lor, dar merg la biserică să se distreze cu prietenii, merg la concerte să facă lucruri prostești. Este un oximoron. Nu poţi fii şi creştin şi hedonist în acelaşi timp. Ori eşti creştin, ori nu eşti. Dacă ai motivaţia greşită şi nu te întrebi cum poate Dumnezeu să te modeleze şi cum poţi să-L slujeşti, cred că este foarte uşor să aluneci în hedonism. Sunt o creştină hedonistă, deşi mă rog să nu fiu, să nu fiu egoistă ştiu că uneori sunt egoistă. Poate hedonismul nu este totdeauna un lucru rău. Hedonismul era privit ca un lucru rău, dar atunci când eşti creştin, trăieşti după voia lui Dumnezeu. Deci dacă trăieşti după voia lui Dumnezeu, e posibil să fii hedonist.

    Definiţia hedonismului este o viaţă trăită pentru plăceri, o viaţă dedicată plăcerilor. Hedonismul creștin, își găsește plăcerea în Dumnezeu. Nu în lucruri, în oameni, în servicii, ci în Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că poţi renunţa la lucrurile de care alţii nu se pot dezlipi pentru că tu îţi tragi satisfacţia din El. Numesc lucrul acesta hedonism creștin. Afirmaţia radicală, şocantă şi surprinzătoare a hedonismului creștin este că de acum înainte, vocaţia ta este să fii fericit în Dumnezeu! Fericire maximă şi eternă în Dumnezeu! Aceasta este misiunea vieţii voastre, ţinta şi datoria! Îmi place expresia aceasta și ideea de a găsi toată fericirea în Dumnezeu. Cred că e minunat să ai toată plăcerea în Dumnezeu. Cuvântul „hedonism” are o conotaţie negativă, dar dacă îţi găseşti plăcerea în Dumnezeu, Dumnezeu te va binecuvânta. Dacă ai motivaţia corectă, dacă ai atitudinea corectă Dumnezeu te va răsplăti şi te va binecuvânta. Nici nu m-am gândit că dacă ai toată plăcerea în Dumnezeu, ai putea fi numit un hedonist creștin. Titlul cărţii pe care v-am dat-o ieri seara a fost "Datoria periculoasă a bucuriei" şi adaug, în Dumnezeu.