Un soț și o familie biblică
Autor: Paul Washer  |  Album: Diverse  |  Tematica: Familie
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 28/09/2016
    12345678910 0/10 X
Copyright 2013, Paul Washer de la HeartCry Missionary Society. Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune.
Aceasta resursa a aparut original pe www.heartcrymissionary.com.
Subtitrarea (daca este cazul) este furnizata de colaboratorii site-ului www.resursecrestine.ro

    Să mergem pentru un moment la cartea Geneza, capitolul 18, versetul 17, "Atunci Domnul a zis: "Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic, și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit". Vedem aici marile promisiuni ale lui Dumnezeu cu privire la Avraam și în timp, cu privire la Israel, dar vreau să vedeți în mijlocul acestor lucruri, interesul lui Dumnezeu față de familie. Interesul lui Dumnezeu față de familia lui Avraam. Versetul 19, "Căci Eu îl cunosc." El nu spune aici că Avraam va evangheliza popoarele sau că va fonda biserici. "Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine." Deci, El i-a poruncit să îngrijească de o familie, și impactul îngrijirii de o familie este absolut extraordinar și important înaintea lui Dumnezeu. Sunt așa de mulți oameni care sunt atât de implicați în slujire și în lucrurile pe care le fac în Numele lui Isus Hristos încât au puțin timp pentru familie. Ei se înșeală pe ei înșiși, sunt în păcat și își rănesc familiile.

    Lăsați-mă să vă pun o întrebare. Este cineva mai important în vechiul legământ decât Moise? Nu. Când te gândești la vechiul legământ, te gândești la Moise. Credeți că aici, în această încăpere este cineva care va avea o slujire cu un impact mai mare ca Moise? Dumnezeu l-a trimis pe Moise în Egipt ca să elibereze un popor. Întregul său plan de răscumpărare a lui Israel este găsit peste acest om, Moise. El a fost foarte important și am dubii foarte mari că cineva dintre noi va avea așa o slujire. Dar atunci când Moise s-a îndreptat spre Egipt pentru a face voia Domnului, Dumnezeu i-a ieșit în cale pentru a-l ucide. Și de ce i-a ieșit în cale pentru a-l ucide? Pentru că nu își tăiase împrejur fiul. El nu și-a făcut datoria de tată față de copiii săi. Dumnezeu avea să facă unele lucruri total diferite din cauza neascultării unui om. Acum știm că în providența Sa, Dumnezeu a prevăzut și a rezolvat, dar ceea ce vreau să vedeți este aceasta, dacă ești un bărbat necăsătorit și ca bărbat necăsătorit vrei să predici și să slujești 24 de ore pe zi fără să te oprești, atunci fă asta. Slavă Domnului. Nu dormi, nu mânca, predică, mărturisește și fă toate acele lucruri. Poți face asta. De ce? Pentru că sunt pasaje din Scriptură care nu au nimic de-a face cu tine ca bărbat necăsătorit. Ești liber de multe dintre poruncile lui Dumnezeu pentru că ești celibatar. Dar când te căsătorești, atunci multe lucruri din Scriptură care, atunci când erai necăsătorit nu se refereau la tine acum se referă și viața și slujirea ta trebuie să se schimbe. Și apoi, de acolo, după ce te căsătorești ești încă liber de unele porunci. De ce? Pentru că nu ai copii. Dar atunci când, în providența Sa, Dumnezeu îți dă copii, atunci viața voastră de cuplu trebuie să se schimbe. În vest, vedem dezintegrarea familiei. Și în multe locuri din vest, familia este deja dezintegrată, distrusă, dispărută. Rata natalității în Europa acum este în așa stare, încât europenii nu o vor recupera niciodată. Vă dați seama? Realizați că rata natalității voastre, acum, ca europeni este la un nivel așa de jos; a căzut mai jos decât ar putea recupera oamenii din punct de vedere istoric. Pentru că nu vedeți că familia și creșterea copiilor este una dintre cele mai mari binecuvântări care poate fi dată oamenilor. Ca națiune, nu veți recupera. Statele Unite este aproape să ajungă la acest nivel. Majoritatea țărilor europene sunt deja acolo. Asta înseamnă că nu veți recupera niciodată ca popor ce ați pierdut. Pentru că am fost învățați să disprețuim familia. Să disprețuim instituția familiei dată de Dumnezeu. Să disprețuim hotărârea lui Dumnezeu de a ne dărui celor mai intime relații - soți, părinți, copii.

    Înainte de toate, vreau să ne ocupăm cu ceva care cred că este foarte important. Sincer, dacă aș predica după metoda mea, nu m-aș duce nicăieri în această după amiază și aș predica în mod evanghelistic. De ce? Pentru că asta este așa de important. Dacă nu înțelegeți aceste lucruri, nu veți avea o biserică biblică, dacă sunteți serioși față de familiile biblice. Lăsați-mă să împărtășesc ceva cu voi, sunt mulți oameni care vorbesc despre familia integrată în biserici și lucruri asemănătoare. Lăsați-mă să spun ceva încă de la început, este foarte important. Familia este un lucru. Biserica este un alt lucru. Nu poți să le pui împreună. Dumnezeu a hotărât să avem o familie și ne-a dat reguli, principii și înțelepciune cu privire la cum trebuie să funcționeze acea familie și care-i sunt scopurile. Dar Dumnezeu ne-a dat, de asemenea, o biserică. Și El ne spune în Scriptură care trebuie să fie scopurile bisericii. Cum bisericile ar trebui să funcționeze. Nu trebuie să încercăm să unim aceste două lucruri. Nu ar trebui să aducem familia în biserică și să facem familia mai importantă ca biserica sau biserica mai importantă ca familia. Sau să le unim. Nu. Noi trebuie doar să ne supunem la ceea ce spune Dumnezeu cu privire la familie și trebuie să ne supunem la ceea ce spune El despre la biserică. Asta este totul. Este foarte simplu. Acestea două nu sunt una împotriva alteia, dar sunt două instituții diferite. OK? Am văzut mișcări familiste în biserici unde doar tații dau Cina Domnului copiilor și tot felul de lucruri. Sau nu există așa ceva ca prezbiterii pentru că eu sunt capul casei mele. Nu, nu este adevărat, prezbiterii există și ca tată ești capul casei tale. Dar sunt două lucruri separate. Și ele lucrează împreună.

    Vreau să privim pentru câteva momente în Genesa 1:26, "Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om dupa chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ." Există ideea (și este adevăr în ea) de a lua stăpânirea. Omul a fost creat nu doar ca să stea liniștit, nu doar să trăiască fără de un scop, ci vedem aici că i-a fost poruncit, "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ." Există ideea că omul a fost chemat să stăpânească pământul. De a fi administratorii lui Dumnezeu. De a îngriji de lume. De a îndeplini orânduirile lui Dumnezeu în lume. Au fost unii oameni care au zis despre asta, "Da, trebuie să ieșim și să luăm stăpânirea." Ei s-au implicat cu toții în politică și alte lucruri încercând să răspândească creștinismul și nu despre asta se învață aici. Există un sens în care voi, bărbaților, sunteți chemați ca să luați stăpânirea. Să fiți administratori al acestui pământ. Dar cum trebuie făcute aceste lucruri? Totdeauna prin avansarea Împărăției și voii lui Dumnezeu. Ca oameni, avem un scop. Și acest scop este declarat de Omul perfect, Isus Hristos. Și asta se vede așa de clar în modelul Său de rugăciune din Matei 6. El stă acolo și zice, "Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-Se voia Ta, atât în ceruri cât și pe pământ." Domnule, de fiecare dată când cineva se uită la viața ta, asta este ce trebuie să vadă. Ca bărbat, atunci când se uită la tine în ochi, asta este ceea ce trebuie să vadă. Că ești un bărbat consumat de o pasiune, ca Numele lui Dumnezeu să fie sfințit, să fie separat ca fiind unic și special în întreaga lume. Tu lucrezi pentru venirea Împărăției Sale, și înaintarea voii Sale pe această planetă. În viața ta nu este vorba de tine, de visele tale, de planurile tale, de nevoile tale, de dorințele tale, ci despre El și împlinirea voii Sale. Ești un slujitor a lui Dumnezeu chemat să fii un administrator. Înțelegi asta? De ce învăț aceste lucruri despre familie? Ei bine, în familie există un lucru pe care noi îl chemăm conducere. Biblia învață că un bărbat trebuie șă-și conducă familia. Învață aceasta și înțeleg dacă nu vă place asta. Dar nu încercați să vă numiți biblici pentru că nu sunteți. Sunteți influențați de propria cultură, de învățăturile feminismului și de orice altceva, dar nu sunteți biblici. Să rămânem în asta. Există învățături în Scripturi despre conducerea unui bărbat în familia sa. Există învățături despre supunere. Soția trebuie să se supună soțului ei. Mulți oameni urăsc asta din cauza învățăturilor feminismului. Alți oameni urăsc asta din cauza abuzurilor masive ale aceastei învățături. Lăsați-mă să vă dau un exemplu. Să ne întoarcem la ce vă învățam despre bărbați. Dacă soția mea se uită la mine și vede un bărbat care este consumat de sine însuși, consumat de propriile dorințe, consumat de propria carieră, consumat de propriile hobby-uri, poate chiar consumat de religia lui, consumat de slujirea lui, consumat de propriile scopuri religioase, atunci, când ea citește în Scriptură că trebuie să se supună acestui bărbat, nu se produce altceva decât mânie și amărăciune în viața sa. "Sunt chemată să fiu ajutor pentru scopurile acestui bărbat? Toate scopurile lui sunt despre el!" Asta, pur și simplu, crează amărăciune și mânie. Dar dacă soția mea se uită la mine și vede un bărbat care a aruncat propriile scopuri, care a aruncat dorințele și voia proprie și vede un bărbat care este dedicat în "sfințească-se Numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta", ea vede un bărbat dedicat scopurilor lui Dumnezeu. Atunci este mult mai ușor pentru ea să spună, "Voi lucra cu el. Mă voi supune conducerii lui, pentru că conducerea lui nu este îndreptată către propriile lui scopuri, ci către voia lui Dumnezeu și văd în viața lui sacrificiu, văd dorință, pasiune și dragoste pentru alții. Așa mă voi uni cu el." Vedeți asta? Dacă bărbații au un păcat, un păcat specific, este egocentrismul, egoismul. De fapt, majoritatea bărbaților se căsătoresc cu mamele lor. Ei vor să se căsătorească cu cineva care să îngrijească de ei exact cum buna și bătrâna mamă s-a îngrijit de ei.

    Acum să privim la altceva. Să zicem că acel bărbat este concentrat doar la "Doamne, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta", deci, este în slujire 24 de ore pe zi și își neglijează soția și copiii. Atunci asta îi provoacă soției din nou mânie și amărăciune. Ca bărbat, viața mea trebuie să fie îndreptată spre "Sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta." Dar slujirea mea în promovarea voii lui Dumnezeu pe acest pământ ar trebui să fie marcată în cercuri concentrice. Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta în primul rând în mine. Dacă vreau să fiu un slujitor util a celui Preaînalt, Împărăția Sa trebuie să vină în mine, voia Sa trebuie să vină în mine. Eu trebuie să fiu făcut asemenea chipului lui Hristos. Trebuie să lucrez în sinele meu. Pentru a fi un slujitor util, de fapt pot fi un slujitor util doar în măsura în care sunt conformat imaginii lui Hristos. Caracterul meu trebuie să se schimbe. Trebuie să învăț să trăiesc principiile lui Isus Hristos. El nu a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească altora. "Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod." A trăi viața jertfitoare până la cruce a lui Isus Hristos. A-ți da viața. Deci, când vorbesc despre "vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta!, nu pot ieși și încerca să fac ca Împărăția să crească în diferile locuri când Împărăția nu crește în mine. A duce creștinismul oamenilor când eu însumi nu trăiesc principiile creștinismului. A trăi o viață creștină radicală nu înseamnă a asculta muzică creștină sau a purta un tricou care are un verset pe spate. Este a muri față de sine, slujind altora. Dar unde începe această slujire. De la mine? Începe cu soția mea. Nu începe cu orașele pierdute, nu începe cu țările unde Evanghelia nu este predicată. Ca bărbat, care în providența lui Dumnezeu este acum căsătorit, prima mea slujire, după ce m-am ocupat cu propria mea nevoie de a crește, propria mea conformitate, este să mă întorc către această femeie și să-i slujesc ei. Acum, cu ce se aseamănă asta? Vom vorbi despre asta mai târziu, eu nu sunt un singur trup cu nimeni altcineva pe pământ. Sunt un singur trup cu ea. Ea este cea mai importantă persoană din viața mea. Cu privire la priorități, ea este cea mai importantă slujire din viața mea. Mă înțelegeți? Și dacă sar peste ea, pentru a sluji altora, greșesc! Pur și simplu, greșesc! De fapt, Biblia zice că dacă nu-i slujesc ei, nici nu pot fi un lider în biserică.

    După soția mea, următoarea mea slujire sunt copiii mei. Copiii mei. Ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde familia? Ce ar folosi unui om să evanghelizeze întreaga lume dacă și-ar pierde familia? Următoarea mea prioritate sunt copiii mei. Și asta nu este decizia mea. Este în providența lui Dumnezeu. În providența Lui, am o soție. În providența lui Dumnezeu am copii. Și trebuie să trăiesc viața creștină înaintea ei și trebuie să trăiesc viața creștină înaintea lor. Și apoi de acolo, este poporul lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu. Unul dintre lucrurile pe care biserica îl face, probabil mai mult decât orice altceva, am văzut că este... ascultați-mă, vorbesc despre faptul că oameni sinceri fac lucrul acesta, ei lasă ca poporul lui Dumnezeu să moară de foame și apoi îi folosesc ca robi pentru a crește propria lor împărăție. Ascultați-mă. Nu-mi pasă mie de cei pierduți? Nimeni nu mă poate acuza de faptul că nu-mi pasă de cei pierduți. Dar vă apun asta, îmi pasă mult mai mult de voi. Faceți bine tuturor oamenilor, întâi celor din casa credinței. Multe biserici mor de foame, și voi tot căutați să evanghelizați, fiecare duminică dimineața, fiecare duminică seara, fiecare miercuri; toate sunt despre evanghelizare și oile mor de foame. Oile mor de foame. Ei nu hrănesc oile, ci le mobilizează ca să iasă să câștige oameni din lume pe când oile mor de foame, familiile lor sunt un dezastru, copiii lor și tot restul este un dezastru, dar este o biserică care "merge". Deci, după soția și copiii mei, este poporul lui Dumnezeu. Și apoi de acolo este lumea. Este lumea. Asta este așa de important. Aș avea așa de multe lucruri despre care aș vrea să vorbesc, va trebui să aleg dintre ele.

    Vreau să priviți la versetul 18 din capitolul 2, "Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur". Sunt excepții. Isus a zis că sunt oameni care s-au făcut fameni de dragul Împărăției, sunt bărbați și femei care au un dar, nu au nevoie de căsnicie și asta este un lucru minunat, dar, în general, nu este bine ca omul să fie singur. Nu este doar din cauza dorinței sexuale, ci cred că mai este un alt motiv. Căsnicia este probabil unul dintre instrumentele cele mai mari ale sfințirii. Am crezut că eram spiritual. Gândeam, "Predic prin jungle, pot sta zile întregi fără mâncare și orice altceva de dragul lui Hristos. Sunt un bărbat spiritual." Și după ce m-am căsătorit am descoperit cât de nespiritual cu adevărat eram. Un băiat egoist și imatur care nu a știut nimic despre dragoste. Nimic despre dragoste. Deci, căsnicia este un mare instrument al sfințirii. Vom vorbi despre asta în câteva minute, dar vreau doar să subliniez ceva aici. Spune, "Îi voi face un ajutor potrivit". Aceste tipuri de pasaje, ca și "Îi voi face un ajutor potrivit" și pasajele care vorbesc despre supunere, trebuie învățate și sunt niște doctrine frumoase, dar sunt înfricoșătoare și vă voi spune de ce. Nu doar pentru că contrazic cultura, sunt înfricoșătoare din cauza bărbaților religioși și răi. Bărbați religioși și răi. Nu este nimic mai rău pe fața pământului decât un om care nu este convertit, dar care totuși ia Biblia în serios. Nu glumesc, este oribil. Când un bărbat începe să încerce să-și comande casa potrivit legilor, poruncilor și învățăturilor din Scripturi și inima lui nu este convertită, devine un Hitler, devine un Nero. Este insuportabil, este robie, este teribil. Soția este aruncată jos, iar copii nu au nici o siguranță. Este groaznic. Și am văzut bărbați care au luat versete ca acestea și le-au folosit doar pentru a asupri familiile lor. Toți acei bărbați trebuie să se teamă în ziua judecății, când Dumnezeu le va arunca sufletul în iad pentru ceea ce au făcut. Deci, vreau să știți că sunt conștient de aceste lucruri și le urăsc. Dar, nu vorbim despre bărbați de acest fel. Vorbim despre un bărbat care realizează că a primit autoritate în casă cu scopul de a-și da viața pentru soția sa. Pentru beneficiul ei. Și să-și dea viața pentru copiii săi, pentru beneficiul lor, promovarea lor. Ascultă-mă, îți voi spune ce fel de soț ești. Am nevoie doar să mă uit la soția ta. Dacă voi vedea o femeie mică și doborâtă mergând 4 pași în urma ta, ca o floare ofilită care se prăbușește, știu că ești un bărbat vicios. Un bărbat care neglijează, egoist. Când bărbații trăiesc cu adevărat ca Hristos și devin conducătorii casei lor, viața soției este promovată și binecuvântată și devine o viță roditoare. Copiii la fel. Vorbesc la general ca și în cartea Proverbe. Un bărbat neprihănit poate avea o soție care se luptă cu diferite lucruri, un bărbat neprihănit poate acea copii care se luptă cu diferite lucruri, dar nu este pentru că îi asuprește. Vreau să realizați că aceste texte sunt pentru binecuvântarea noastră. Am fost creat ca să-mi conduc casa. Am fost regenerat și chemat ca să-mi conduc casa. Și îmi conduc casa. Îmi găsesc cea mai mare fericire în a-mi lua responsabilitatea de a-mi conduce casa. Este înfricoșător pentru că știu că voi sta într-o zi în fața lui Dumnezeu și voi da socoteala de cum am îngrijit de fiica Sa. Dar în același timp, vreau să știți ceva. Soția mea își găsește bucuria cea mai mare în a-mi fi un ajutor potrivit. Lumea urăște asta. Cultura urăște asta. Dacă chiar acum, aici ar fi o rețea de televiziune și ar transmite în întrega Danemarcă această învățătură primitivă, preistorică, neandertalică și m-ar lăsa să vorbesc pentru un moment, aș spune asta, "Nu veniți voi cu rapoarte despre cum societatea decade, cum imoralitatea crește, cum orice lucru se dezintegrează din punct de vedere social? Aveți toate răspunsuile, dar recunoașteți că întreaga voastră lume decade." De ce se decade? Pentru că am refuzat să ne supunem Dumnezeului nostru. Punct. Femeile au fost învățate că a fi o soție și o mamă este un lucru groaznic, este un lucru neobișnuit, aproape bolnav, pervertit. Ar trebui să fiți departe de aceste lucruri. Aveți o carieră, aveți asta și cealaltă. Aceasta este o minciună! Este o minciună. Nu spun că femeile nu ar trebui sau nu pot să primească o educație, nu spun că nu pot face lucruri în afara casei, și cu siguranță nu spun că femeile sunt doar o extensie a soților lor. Ceea ce spun este că așa cum am spus îmi voi găsi cea mai mare bucurie în a fi un slujitor în contextul familiei mele, a soției și copiilor mei. Soția mea își găsește bucuria ei cea mai mare în a face același lucru. Nu îi cer să facă ceva ce eu nu fac. Vedeți ceea ce spun? Ea își va găsi bucuria cea mai mare în promovarea Împărăției cerurilor prin familia ei așa cum eu îmi voi găsi cea mai mare bucurie în a face la fel. Și așa cum am fost chemat ca să stabilesc o direcție în supunerea către poruncile lui Dumnezeu și în propășirea Împărăției Lui pe acest pământ ea a fost chemată ca să vină alături de mine și să mă ajute în acest efort. Vedeți asta? Sper că da.

    Vreau să mergem pentru un moment (așa cum am spus sărim în diferite locuri), vreau să mergem în Romani, capitolul 8 ca să vă arăt scopul căsniciei. "Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați." Acesta este unul dintre cele mai importante pasaje despre căsnicie din Biblie. Vedeți unde mergem. "Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său." Care este scopul căsniciei? O mulțime de cărți creștine, chiar și cele mai sincere sunt foarte greșite. Scopul căsniciei nu este acela de a crea un mic rai pe pământ, de a-ți umple viața cu fericire sau de a-ți satisface toate nevoile. Dacă eu satisfac toate nevoile soției mele, este idolatrie. Dacă ea satisface toate nevoile mele este idolatrie. Soția mea nu a fost creată pentru a-mi satisface toate nevoile și eu nu am fost creat pentru a satisface toate nevoile ei. Nu putem. Iată de ce căsnicia s-a destrămat. Nu poți aștepta ca partenerul tău să facă ceva pentru ce nu a fost destinat. Hristos trebuie să satisfacă nevoile soției mele. Doar El poate face asta. Și doar Hristos le poate satisface pe ale mele. Care este scopul căsniciei? Scopul căsniciei este ca prin ea, eu și soția mea, să devenim conform imaginii lui Isus Hristos. Acesta este scopul căsniciei și dacă înțelegeți asta, vă va face căsnicia așa de puternică. Am fost chemat de Dumnezeu în slujire ca să predic. Am fost chemat ca să predic. Și probabil nu prea spuneți așa aici, dar în țara mea se spune, "Da, el a fost chemat ca să predice, și-a întors spatele chemării lui și Dumnezeu l-a omorât." Dacă Dumnezeu te cheamă ca să predici și tu nu predici El te omoară. Știu că dacă ești în afara voii lui Dumnezeu vei fi disciplinat, dar nu sunt așa de sigur că Dumnezeu își găsește plăcerea în omorârea oamenilor. Dar este un sens în care am fost chemat și acea chemare este irevocabilă. Nu este bazată pe mine, nu eu am luat decizia. Dumnezeu m-a chemat în slujire. Dacă merge bine în slujire, minunat! Dacă merge groaznic, nu plec nicăieri. De ce? Pentru că nu am intrat în slujire de dragul slujirii sau pentru vreun beneficiu personal. Am intrat în slujire pentru că Dumnezeu m-a chemat să fac așa. Un tânăr a venit în biroul meu și avea așa o privire... L-am întrebat:
    - Ce se întâmplă?
    - Sunt îndrăgostit.
    - Ești îndrăgostit? De cine?
    - De cutare și cutare.
    - Și?
    - Vreau să mă căsătoresc cu ea.
    - De ce? Ia loc.
    - Vreau să mă căsătoresc cu ea pentru că este pur și simplu... frumoasă și când suntem împreună mă simt minunat. Putem sta de vorbă, facem diferite lucruri împreună și, pur și simplu, simt că mă împlinește!
    Am un baston mare după scaun și atunci când îi aud vorbind așa pur și simplu îi plesnesc. Îi trezesc un pic. Și am zis:
    - Bine, să vedem dacă înțeleg ceea ce spui. Vrei să te căsătorești cu această fată pentru că ea îți satisface toate dorințele egoiste și egocentrice.
    - Nu, nu voiam să zic asta!
    - Dar, tinere, este exact ceea ce tocmai ai spus. Vrei să te căsătorești cu ea pentru că este frumoasă. Ce se va întâmpla când nu va mai fi frumoasă sau când vei întâlni pe cineva mai frumoasă ca ea. Ce vei face atunci? Vrei să fii cu ea și să te căsătorești cu ea pentru că puteți discuta. Ce se va întâmpla când vei putea vorbi cu secretara ta mult mai ușor decât cu soția ta. Pentru că asta se va întâmpla la fel.
    Vedeți problema? Iată de ce oamenii se căsătoresc în societățile lumești. Realizați asta? Doar din dorințe egocentrice și egoiste, și iată de ce relațiile lor se destramă. Vedeți asta? Dar dacă faceți parte dintr-o cultură lumească nu aveți alte motive pentru care să stați împreună decât pentru beneficiile care le aveți din asta. De ce sunteți împreună? Credeți că sunteți creștini radicali pentru că puteți sta și predica pe o bancă într-un parc? Creștinismul radical este când spui, "Mă voi lega de o persoană pentru o viață, fie că voi câștiga sau nu din asta pentru că Dumnezeu m-a chemat să fac astfel." De ce sunt căsătorit cu Charo? Soția mea este din Peru. De ce sunt căsătorit cu ea? Ei bine, vreți fundamentul de stâncă? Sunt căsătorit cu ea pentru că în același mod în care Dumnezeu m-a chemat în slujire, și acea chemare este irevocabilă, cred că Dumnezeu m-a chemat ca să-mi dau viața pentru această femeie. A-mi da viața pentru a-I sluji fiica. Iată de ce sunt căsătorit. Veți zice că asta nu este foarte romantic. Nu am spus că asta este căsnicia mea, am spus că este fundamentul. Priviți la asta. Soția mea este frumoasă, este un pic bătătoare la ochi pentru că este latină. Este frumoasă. Să zicem că un fel de dezechilibru chimic îi dă viața peste cap și ea nu mai este frumoasă. Să zicem că a avut un accident rutier și este mutilată. Nu mă duc nicăieri. De ce? Pentru că nu m-am căsătorit cu ea pentru că este frumoasă. M-am căsătorit cu ea pentru chemarea mea irevocabilă de a-mi da viața pentru o fiică a lui Dumnezeu. Vedeți asta? Ce se întâmplă dacă în relația noastră nu putem discuta prea mult. Trecem prin acele momente în care pare că nu comunicăm. Nu mă duc nicăieri pentru că nu m-am căsătorit cu ea pentru asta. M-am căsătorit cu ea pentru că Dumnezeu m-a chemat. Vedeți că în întreaga mea căsnicie nu răspund neapărat soției mele. Îi răspund Lui! Dacă voi discuta cu ea și voi zice, "Nu te voi iubi așa cum Hristos iubește biserica pentru că nu mă respecți așa cum a zis Hristos." "Când vei începe să o faci tu, voi începe și eu." Nu pot face asta pentru că Dumnezeu spune pur și simplu, "Tăceți amândoi, ți-am poruncit să-ți dai viața pentru ea fie că te apreciază și te respectă fie că nu. Tu trebuie să mi te supui." Sunt în laț acum, Dumnezeu m-a prins aici. Nu pot face nimic. Nu vreau să fac nimic decât să mă supun mai mult. Vedeți că căsnicia noastră este fondată pe aceasta.

    Să ne uităm la altceva acum. Știți că sunt site-uri pe internet care organizează întâlniri. Găsește persoana care este compatibilă cu tine. Este un pic sperietor. Găsește persoana care este compatibilă cu tine. Nu vine de la Dumnezeu. Nu vine de la Dumnezeu. Veți zice, "De ce?" Pentru că Dumnezeu, de obicei, nu lucrează așa. Presupun că poate, dar este foarte rar. Vreau să mă căsătoresc cu o femeie care iubește toate lucrurile pe care le iubesc eu. Vrei să te căsătorești cu o femeie care iubește tot ceea ce iubești tu, deci, ea va face tot ceea ce vrei să faci tu, omule egoist. Dumnezeu, în majoritatea cazurilor, îți va da o soție care nu este compatibilă cu tine. Și veți zice, "O, poate trebuia să mă căsătoresc cu el!" Dar, vedeți, lumea vă spune exact opusul, nu-i așa? Ei vă spun exact opusul. De ce? Pentru că tot ceea ce vă va spune lumea este egoist și egocentric. Ei vă spun exact opusul. Iată cum se va întâmpla. Dumnezeu vă va da o pereche care va fi puternică în toate domeniile în care trebuie să fie puternică așa încât să nu fii ispitit peste puteri. Dar Dumnezeu îți va da un soț/o soție care nu-ți va satisface așteptările în multe dintre domeniile în care vrei ca să-ți satisfacă așteptările. De ce? Pentru că te urăște? De ce face El asta? Întâi de toate pentru că multe dintre așteptările tale sunt probabil firești și egocentrice. Dar cel mai important motiv este acesta: când te gândești la Isus, la ce te gândești? Te gândești la mânia și judecata Sa? Eu nu. Acestea există, dar când mă gândesc la Isus, dacă cineva mi-ar zice să-L descriu, care ar fi primele cuvine care mi-ar veni în minte? Ar fi dragoste necondiționată, har, milă. Toate acele rugăciuni care le faceți, "Doamne vreau să fiu asemenea lui Isus, Doamne vreau să fiu conformat imaginii lui Hristos." Dumnezeu îți va da o pereche, care nu satisface toate condițiile. De ce? Pentru că dacă te căsătorești cu un bărbat/femeie care satisface toate condițiile nu vei învăța niciodată cum să iubești necondiționat. Vedeți asta? În căsnicie trebuie să vă puneți o întrebare, aceeași întrebare care trebuie să o puneți în toate lucrurile, vrei cu adevărat ce vrea Dumnezeu? Și la fel ca majoritatea, uneori nu vreau. Dacă Dumnezeu vrea să te conformeze imaginii lui Hristos, tu vrei o căsnicie ca în cartea de povești, vrei o căsnicie ca la Hollywood, cel puțin una ca în filme nu care este în realitate. Dumnezeu vrea ca tu să devii conform imaginii lui Hristos, așa că deseori îți va da o pereche care nu împlinește de cele mai multe ori cele mai importante condiții pentru tine. Așa că înveți a iubi o persoană care nu satisface condițiile, înveți să dai har, favoare nemeritată revărsată peste această persoană. Vedeți? Vreți cu adevărat să fiți ca Isus? Despre aceasta este căsnicia. Și asta o face așa de minunată, așa de reală. Și o face așa de puternică. Majoritatea oamenilor în Danemarca se căsătoresc și zic, "Această persoană nu este așa cum am gândit, nu suntem compatibili, trebuie să ieșim și să ne găsim sufletele-pereche." Ceea ce spune este, "Această persoană nu mi-a împlinit dorințele mele egoiste și egocentrice, îmi voi găsi pe cineva care o poate face." Creștinismul intră în relația cu această persoană. Și când lucrurile sunt minunate, și căsnicia poate fi minunată, și sunt timpuri când este minunată. Dar în timpurile de conflict, nu ești cutremurat, nu gândești că ai făcut o greșeală căsătorindu-te cu persoana greșită. Nimic din toate acestea. Știi că acesta este scopul! Aceste mici conflicte, aceste mici lucruri care au loc... așa încât vei învăța nu să conformezi soția ta imaginii tale, ci vei învăța să o iubești. Vei învăța să-l iubești. Poți încerca toată ziua să-ți faci soția ca tine, poți încerca să-ți faci soțul ca tine, dar nu va funcționa. Ceea ce aveți de făcut ambii e să vă depuneți silința ca să deveniți asemenea lui Hristos. La fel ca spițele roții de la bicicletă. Acele spițe nu se ating niciodată, dar dacă această spiță este îndreptată spre osie și această spiță este îndreptată spre osie, ele se îndreaptă una spre alta. Soția mea și eu suntem două persoane foarte diferite. Foarte diferite. Dar atunci când ea se îndreaptă spre Hristos, conformitatea cu Hristos și eu mă îndrept spre conformitatea cu Hristos, noi ne unim. Și diferențele din viețile noastre au fost folosite de Dumnezeu ca să-mi arate cât de diferit sunt de Hristos. Vă voi da un exemplu, îmi este rușine să vă spun asta, dar vă voi spune-o. Când ne-am căsătorit eu și soția mea am crezut că vom fi o echipă ca Batman și Robin. Ca eticheta echipei noastre să fie să ieșim în străzi și să mărturisim și tot felul de lucruri. Soția mea când deschide Biblia este uimitor. Femeia poate să se uite la un fragment și, pur și simplu, să înceapă să spună tot felul de lucruri înțelepte, poate scrie tot felul de lucruri, dar ea, pur și simplu, nu făcea asta. Și eu îi spuneam, "Uite, ți-au fost date așa de multe daruri, îți risipești viața, de ce nu faci asta și de ce nu faci cealaltă" și eram așa de frustrat. Și într-o zi s-a prăbușit în fața mea plângând și a zis, "Eu vreau doar să fiu soția ta!" Vedeți, eu încercam să o fac după imaginea mea. Ea a zis, eu vreau doar să fiu soție. Soțiile păstorilor... dacă a existat vreodată un nume din groapa iadului, acesta este unul din ele. Soția păstorului. Când eram păstor și m-am căsătorit cu Charo, toți au spus, "Bine, ea este soția păstorului. Ea trebuie să conducă lucrarea femeilor, ea trebuie să facă asta și cealaltă." Și într-o zi a trebuit să aranjez toate aceste lucruri, așa că m-am ridicat la amvon și am zis, "Eu sunt chemat ca să fiu pastor, nu văd niciun loc în Biblie unde ea este chemată să fie soția păstorului. Ea este chemată să fie soția mea, nu a voastră. Ea trebuie să fie creștină, trebuie să crească în Hristos, ea trebuie să slujească potrivit darurilor și chemărilor ei. Ea nu este soția pastorului. Ea este o persoană cu propriile ei chemări. Ea va fi evlavioasă, așa cum trebuie să fie creștinii, ea va face parte din această adunare, așa cum trebuie să fie creștinii, dar nu puneți peste ea ceva ce Dumnezeu nu a pus peste ea." Când lumea o întâlnește pe soția mea au așa o reacție, "Aceasta este soția lui Paul Washer, ea probabil predică pe străzi, face tot acest fel de lucruri." Și apoi sunt dezamăgiți pentru că asta este ceea ce face soția mea: merge la biserică duminică și miercuri. Pe internet femeile corespondează cu ea și îi cer ajutorul, câteodată face câte o conferință. Dă sfaturi fetelor care vin acasă la noi și au necazuri. Ea mi-a zis, "Am două slujiri, prima este soțul meu, a doua sunt copiii mei." Ea își dedică întreaga viață pentru asta. Asta este chemarea ei, asta este ceea ce dorește să facă. De ce spun toate aceste lucruri? Dacă ești în slujire, soția ta nu este o extensie a ta. Ea este chemată ca să-ți fie ajutor. Dar realizați cât ia unei soții ca să administreze o întreagă casă? Realizezi cât de mult îi ia unei femei ca să te ajute în ucenicia copiilor tăi? În cazul nostru, copiii fac școala acasă. Deci, ea le predă copiilor noștri în fiecare zi. Este o slujbă full time. Dumnezeu aduce împreună oameni care deseori nu sunt foarte compatibili, așa încât să poată fi conformați imaginii lui Hristos. Și după ani, începi să vezi înțelepciunea acestor lucruri și este minunat.

    Acum lăsați-mă să împărtățesc ceva cu voi despre soție și copii. Aceasta este o ilustrație groaznică și șocantă care în realitate probabil nu se va întâmpla. Dar, o folosesc doar pentru a vă face să aveți idee despre cum trebuie să fie o familie. Dacă sunt într-o barcă cu soția și cei trei copii ai mei și sunt unicul care poate înota, și barca se afundă, pe cine voi salva? O voi salva pe soția mea. De ce am spus asta? Ei bine, cum să vă explic asta mai bine? Ați mai auzit vreodată despre fraza, "Nu este dragoste mai mare decât dragostea de mamă"? Ei bine, eu nu găsesc această frază nicăieri în Biblie. Văd că este spus că nu există dragoste ca cea a Tatălui. Voi spune unele lucruri, și femeilor, ascultați-mă, dacă voi vedea că vă ridicați de pe scaunele voastre și vă apropiați de mine, voi ieși. Nu vă mâniați pe mine, doar ascultați-mă. Există un sens în care unele mame iubesc și este un lucru minunat. Dar majoritatea femeilor își iubesc copiii într-un mod parazitar. Știu că sună urât. Majoritatea femeilor sunt ca paraziții pe copiii lor. Și iată de ce. Soțul nu satisface nevoile soției sale de dragoste, afecțiune, căldură, sensibilitate, toate lucruri care el trebuie să le facă pentru ea. Și astfel, ea le obține de la copiii ei. Și iată de ce, mai târziu, în viață , când fiul ei întâlnește o fată specială cu care vrea să se căsătorească acea mamă devine un demon. Pentru că, pentru ea, acea fată care tocmai a venit în viața ei este ca o preacurvă. Ea fură sursa ei (a mamei) de dragoste, afecțiune și căldură. Ea se ține de copii. Ascultați-mă, cei doi băieți ai mei și fata mea vor fi cei mai fericiți copii de pe fața pământului dacă vor ști că tatăl lor o iubește pe mama lor mai mult decât orice altă persoană pe pământ. Și ei vor fi cei mai fericiți copii din lume dacă vor ști că mama lor iubește pe tatăl lor mai mult decât pe orice altă persoană pe pământ. Pentru că ei vor ști că mama și tata nu se duc nicăieri. Această familie este tare ca o stâncă. De asemenea, ei vor învăța să-și respecte mama pentru că acei băieți nu sunt cel mai important lucru din viața mea, mama lor este. Și ei vor învăța să o respecte ca fiind cea mai importantă persoană pentru mine. Dacă fiica mea mă vede că iubesc pe mama sa așa cum trebuie, asta o va salva de la o viață groaznică. De ce? Fiindcă fiica ta nu se va căsători cu niciunul mai bun ca tine, tată. Și dacă tu o maltratezi pe mama sa, ea se va căsători probabil cu un bărbat la fel pentru că ceea ce va ști că face un soț este ceea ce va vedea la tine, un soț care își neglijează soția, se comportă cu ea ca și cu cineva de rând. Ea se va căsători cu un băiat care face la fel. Dar dacă eu o iubesc pe mama sa așa cum trebuie să fie iubită, când vreun băiețaș va veni și îi va spune, "Te iubesc", ea îl va privi și va râde. "Tu nici măcar nu știi ce este dragostea. Eu știu ce este dragostea, l-am văzut pe tatăl meu iubind pentru 20 de ani. Du-te de vorbește cu tatăl meu, învață de la el apoi întoarce-te și vorbește cu mine." Vedeți? Acestea sunt doar câteva lucruri, nici măcar nu am intrat în lucruri ca și copiii, instruirea lor, educarea și disciplinarea lor. Cuvinte absolut străine. De ce? Pentru că în cultura voastră, la fel ca și în a mea, părinții nu-i învață pe copiii lor, nu-i educă și nu-i disciplinează. Statul sau altcineva învață și educă copiii lor, dar nimeni nu-i disciplinează. Toate lucrurile pe care Biblia poruncește să le faceți, le-ați lăsat pe seama statului și iată de ce se destramă familiile.

    Ideea despre modul potrivit de a căuta o pereche, știți ce învață Biblia cu privire la asta. Modul potrivit de a vă ajuta copiii să-și caute perechea, cum să fii implicat în această acțiune. Lăsați-mă să închei cu asta. Să zicem că ai o rană mare pe frunte care sângerează. O rană mare care sângerează, oribilă. Și vii la mine și zici:
    - Frate Paul, am nevoie de câteva sfaturi.
    - Bine.
    - Am această rană pe frunte care sângerează, și eu mă fac ca și cum nu am observat-o până acum. Am această rană pe frunte care sângerează și nimeni nu-i cunoaște cauza, ai putea să te rogi despre ea, să vezi dacă Domnul îți spune ceva despre asta?
    - Desigur.
    Am hotărât să mă rog prentru asta și Domnul zice, "Urmărește acea persoană pentru 24 de ore." Deci te urmăresc, am început la miezul nopții, și deodată ceasul sună ora unu. Și tu mergi spre un perete de cărămidă și faci Bum! Te lovești exact în frunte. Asta este interesant, zic, și apoi te urmăresc și este ora două și clopoțelul de la ceas face ding ding și tu mergi spre perete și faci Bum Bum! Și așa eu te urmăresc pentru 24 de ore și când ajungem la 12 amiază ești cam așa... Este ora 12 și tu, la fel ca o ciocănitoare îți lovești capul de perete. Deci, vii la mine ziua următoare și mă întrebi:
    - Frate Paul, ți-a arătat ceva Domnul?
    - Da, uite, eu nu sunt un medic, dar cred că am aflat care este problema ta.
    - Care este atunci?
    - De fiecare dată când sună ceasul îți lovești capul de un perete de cărămidă. Încetează și rana ta va trece.
    El a spus lui Israel în Isaia 1, "Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni." De ce vreți să continuați să faceți asta?" Ce se întâmpla? Dumnezeu a zis, "Fă asta" și ei au spus, "Nu!" Sau Dumnezeu le-a spus să facă asta și ei nici măcar nu știau ce a spus Dumnezeu. Te descrie asta pe tine? De ce relațiile mele sunt încurcate, de ce familia mea este încurcată, de ce se întâmplă asta și cealaltă. Din nou, lăsați-mă să spun asta, un bărbat sau o femeie poate căuta să facă ceea ce Dumnezeu a arătat oamenilor, și lucrurile tot pot să nu meargă bine mereu. Spre exemplu, o persoană poate să nu-și bată capul de perete de câteva ori pe zi, dar poate avea o durere de cap care nu vine din niciun lucru pe care l-a făcut. Sunt unele taine ale providenței pe care nimeni nu le poate înțelege. Nu vă spun, la fel cum fac mulți învățători în ziua de azi, că dacă veți face un șir de lucruri, totul va merge perfect în viața voastră, dar vă spun că veți evita mult rău, și lucrurile vor merge mai bine. Un om vine la mine și-mi spune, "Am lupte tot timpul." "Cu adevărat? Unde?" "În baruri." "Atunci încetează să te duci la baruri și nu vei mai avea lupte." Nu înseamnă că nu va ieși nimeni pe stradă și-i dă una, dar cu siguranță va avea mai puține lupte dacă încetează să se ducă la bar. Este același lucru, începi să înveți ceea ce zice Dumnezeu cu privire la fiecare aspect al vieții tale și lucrurile vor merge mai bine. Să ne rugăm.

    Tată, vin înaintea Ta și te rog să folosești asta pentru a-Ți ajuta poporul. În Numele lui Isus. Amin.

    Am o carte aici, pe care vreau să v-o recomand pentru că este foarte echilibrată. Se numește "Învață-i cu sârguință" (Teach them diligently) de Lou Priolo. Și lucrul important despre această carte este că învață disciplina. Poate vom avea alte lecții înainte de a pleca eu, și vă voi vorbi despre asta. El învață disciplina, dar iată ceea ce trebuie să înțelegeți, disciplina este ceva care are loc departe pe cale, după ce ai investit timp în învățătură și în educare. Avem o regulă în casa mea, încerc să-mi termin munca cel puțin la ora 17, de cinci ori pe săptămână. Mă trezesc cât de devreme este nevoie așa încât să-mi termin munca la 16,40 și vin acasă. Avem o regulă, când vin acasă, copiii sunt ai mei. În clipa când intru pe ușă, ei sunt ai mei. Ei nu mai aparțin mamei lor, ci mie. Mama i-a ținut toată ziua, acum ei sunt ai mei ca să-mi investesc viața în ei. De ce am copii? De ce voi aveți copii? Dacă altcineva îi crește, îi invață și toate celelalte... Deci, când tata vine acasă, el nu se așează în scaunul lui leneș ca să se relaxeze. Ei sunt ai mei, până când se culcă. Și eu sunt cel ce-i culcă. Nu încerc să mă pun în evidență, dar vreau să spun că lucrul meu nu se sfârșește atunci când mi-am asigurat familia. Am lucrat doar pentru a pleca acasă și a putea sta cu familia mea și când copiii se culcă, atunci este mama lor. Și când mama se culcă, atunci mă culc și eu. Dacă nu vreți să faceți acest gen de lucruri atunci, pur și simplu, rămâneți necăsătoriți.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4196
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni