Ce dulce și bogat este acest timp, Doamne, când ne adunăm în Numele Tău, sub Cuvântul Tău, prin Duhul Tău și pentru gloria Ta cea mare. Iubesc să fiu împreună cu copii Tăi și este un mare har să ne îndreptăm atenția asupra acestei mari cauze: armonia rasială și diversitatea rasială, armonia etnică și diversitatea etnică. Doamne, te rog, folosește acest sfârșit de săptămână în biserica noastră în toate cele șase servicii pentru ca Domnul Isus să fie glorificat prin a ne ajuta să înțelegem diversitatea etnică si armonia etnică, spre slava Domnului Isus. Fie ca, crucea Domnului Isus să-și îndeplinească scopul ei printre noi, fie ca Evanghelia Domnului să aducă acest nou fel de trăire între noi. Ajută-mă, Doamne, să pot spune bine ceea ce mi-ai dat și să pot deschide Cuvântul Tău înțelept. Folosește aceste cuvinte slabe și imperfecte pentru a face lucrarea Ta, pentru înțelegerea cauzei Tale. În Numele Domnului Isus m-am rugat. Amin.

    Cu 38 de ani în urmă, pe 16 ianuarie 1968, când eram în ultimul an la Colegiu, Martin Luther King a avut un mesaj în Memphis, Tennesse care s-a numit: "Bunul Samaritean sau dacă aș fi strănutat..." A devenit cunoscută ca predica "Am văzut muntele", pentru că știa că se apropie moartea lui şi-a imaginat ca și cum s-ar fi uitat dincolo de Iordan la pământul promisiunii de libertate și dreptate pe care și-o dorea pentru poporul afro-american, dar nu avea nici o așteptare de a ajunge acolo viu. Din păcate nici nu a ajuns, deoarece a fost omorât pe 4 aprilie în același an în Memphis, Tennesse, la vârsta de 39 de ani. De ce să fie omorât aşa un tânăr la vârsta de 39 ani? Împușcat într-un motel.

    Este necesar să-i învăţăm pe copiii noştri aceste lucruri, dacă aveţi copii; iar dacă nu cunoaşteţi, ca adulţi această parte a istoriei trebuie să cititi biografia lui Steven Oughts sau orice altă carte biografică şi să deveniţi familiari, altfel avem tendinţa să uităm. Eu am trăit aceste lucruri, în Greenvile Carolina de Sud şi sunt foarte reale pentru mine. Nu voi uita niciodată această mişcare, eram foarte, foarte mult în partea greşită a lucrurilor. Segregaţionismul a fost lumea în care am crescut. Separarea mandatată legal a tuturor raselor la toate nivelele, a avut un impact opresiv și înjositor incredibil asupra comunităţii afro-americane şi un efect incredibil de amorţire a conştiinţei comunităţii oamenilor albi. Ne uităm înapoi ruşinaţi şi dezgustaţi. Şcoli separate, moteluri separate, toalete separate, bazine de înot separate, surse de apă separate. Cum poţi comunica această minciună într-un mod mai clar de atât: că a fi negru era o boală? A fost un timp vrednic de dispreţ în istoria noastră şi un timp vrednic de dispreţ pentru biserica lui Isus Hristos, care în mare parte a fost oarbă şi inactivă, într-o tăcere tragică şi chiar încuviinţând aceste rele, cel puţin aşa a fost biserica în care eram eu. Schimbarea numită Mişcarea Drepturilor Civile, uneori numită doar Mişcarea a avut mulţi catalizatori din care vom menţiona câţiva, iar unul în particular ne va conduce în tema noastră.

    17 Mai 1954, Curtea Supremă declara verdictul în cazul Brown contra Bordului de Educaţie: „Separarea sau segregarea mandatată de stat în şcolile publice este o încalcare a ordinului al 14-lea din Drepturile Civile". Mulţi cercetători spun că: "Brown rămâne cea mai importantă decizie a Curţii Supreme din secolul XX." Unii dintre noi ar spune că şi verdictul în cazul din 1973 Roe versus Wade ar avea aceeaşi importanţă, dar din motive opuse. Brown a încercat să restabilească drepturile unui grup care era opresat, iar Roe versus Wade a luat acele drepturi de la grupul opresat, dar vom vorbi mai multe despre acest lucru săptămâna viitoare.

    Iată un alt catalizator: un an şi jumatate mai târziu, la 1 decembrie 1955, o femeie de culoare, în vârstă de 42 de ani, Rosa Parks (am celebrat de curând moartea ei pe 2 noiembrie). Ea a refuzat să se ridice de pe unul din scaunele din mijlocul autobuzului, care nu erau reglementate ca fiind nici pentru albi, nici pentru negri. Unui negru i se permitea să se aşeze pe unul din aceste locuri, dacă nimeni nu-i cerea locul respectiv. Un bărbat a cerut acel loc unde era ea aşezată. Şoferul autobuzului a ridicat pe cei trei care erau aşezaţi lângă ea, dar ea nu a vrut să cedeze locul său. A fost arestată şi, ca reacţie, nici un negru din Montgomery, Allabama nu a mai călătorit cu autobuzul timp de 381 de zile. Motivul pentru care am menţionat acest caz este pentru că Martin Luther King tocmai devenea tânărul păstor, de 26 de ani, a Bisericii de pe strada Dexter din acel oraş. Nu a fost o alegere personală, ci i s-a încredinţat, pur şi simplu, conducea Mişcării in Montgomery. Pentru următorii 13 ani a fost o influienţă absolută, neegalată şi a vorbit cu mai mult efect în toţi acei 13 ani decât oricine până atunci.

    Pe 19 octombrie 1983, Senatul Statelor Unite a votat pentru a numi a treia zi de luni din ianuarie sărbătoare naţională, care acum este instituită. Preşedintele Reagan a semnat această lege pe 2 noiembrie 1983 pentru a comemora ziua naşterii lui Martin Luther King pe data de 15 ianuarie 1929. Vom celebra acestă sărbătoare în Biserica Betleem nu pentru ca Martin Luther King avea o teologie sau o viaţă publică şi privată exemplară. Orientările vizionare de la Seminarul Crozer erau în mod distict şi serios nebiblice. Este dificil de urmărit dacă mai târziu în viaţă, Martin Luther King a respins acele scrieri din seminar, pe care le puteţi găsi şi citi on-line (dacă doriţi am notate site-urile). Scrierile din timpul seminarului nu sunt întotdeauna un indiciu a ceea ce un adult de aproape 40 de ani crede, dar este greu de cunoscut. El nu a exprimat clar ceea ce crede despre dumnezeirea lui Hristos, naşterea din fecioară, învierea în trup. În timpul seminarului, având o influienţă foarte liberală, el nu credea în nici unul din aceste adevăruri. Nu acesta este motivul pentru care sărbătorim naşterea lui Martin Luther King sau a oricărei personalităţi istorice. Marcăm această zi din pricina crezurilor pe care le-a declarat public şi a binelui pe care l-a lăsat liber în lume, în jurul său.

    Martin Luther King a chemat la libertate, drepturi şi justiție care trebuiau de mult aplicate. A făcut acest lucru apelând la valorile şi viziunile credinţei creştine istorice, printr-un talent retoric incredibil, fără a accepta violenţa şi cu un succes fără precedent care a dăinuit în timp. Acestea sunt motivele pentru care marcăm ziua naşterii lui. De fapt, aş merge mai departe să spun că, personal vreau să mă alătur unei fetiţe albe de clasa a IX-a care a scris o scrisoare lui Martin Luther King în anul 1958, spunându-i "Mă bucur că nu aţi strănutat..." A spus această poveste, (puteţi găsi on-line cel puţin 5 din discursurile lui pe site-ul historyoutloud.org, nu trebuie să fim în necunoaştere a istoriei, aşa cum s-a desfăşurat cu adevărat, iar internetul este o unealtă pentru a arăta faţa reală a lucrurilor) în predica: "Dacă aş fi strănutat..." din 16 ianuarie 1968. A povestit cum, în anul 1958, tocmai terminase de scris o carte intitulată "Paşi spre libertate" şi făcea un tur de acordare de autografe. În timp ce stătea la masă, scriind, o femeie de culoare a venit la el. L-a întrebat dacă era Martin Luther King, a răspuns pozitiv şi atunci l-a înjunghiat în piept. S-au grăbit să-l ducă la spital, evident a supravieţuit, dar medicul curant i-a spus că vârful cuţitului s-a oprit aproape de, nu ştiu dacă era aorta sau o altă arteră principală a inimii, iar dacă ar fi strănutat ar fi fost deja mort. Şi-a construit întreaga predică în jurul acestui lucru "Dacă aş fi strănutat...", este o predică remarcabilă. Această poveste a circulat în toată ţara şi o fetiţă albă de clasa a IX-a din NewYork i-a scris o scrisoare în care îi spunea "Mă bucur că nu aţi strănutat." Şi vreau să spun în faţa dumneavoastră, ca unul care a crescut nerespectându-l, spunând despre el tot felul de lucruri, numindu-l comunist, mă bucur că nu a strănutat...

    Cred că tuturor trebuie să ne pară bine că nu a strănutat. Ar fi fost şi alte alternative prin care revoluţia ar fi putut veni dacă vocea lui nu ar fi fost atât de puternică. Sunt mulţumitor Domnului că acel cuţit nu a penetrat aorta atunci când a fost înjunghiat. Să mergem în textul din Galateni capitolul 2 versetele de la 11 la 16 şi aş vrea ca aceste versete să redefinească şi să ne întărească angajamentul nostru pentru armonie şi diversitate rasială şi etnică, pentru gloria lui Hristos, atât în Biserica Betleem cât şi în întreg oraşul. La ce mă refer când vorbesc despre angajamentul nostru la diversitate şi armonie rasială? Mă refer la frumuseţea care se poate observa atunci când creştinii de origini etnice diferite sunt împreună trăind, lucrând, lăudând pe Domnul, relaxându-se, mâncând. Nu vorbesc doar de diferenţa în culoarea pielii. Este un lucru deosebit de frumos şi bun când creştinii, cu toate diferenţele de origini, pot face aceste lucruri împreună în pace şi spre gloria Domnului. S-ar putea să fie situaţii în care să trăieşti cu o singură rasă umană este inevitabil. Ca, de exemplu, în oricare oraş din Minessota. În cazul acesta nu pot condamna pe nimeni, dar sunt raţiuni temeinice din punct de vedere biblic, istoric şi cultural a faptului că creştinii ar trebui să poată lăuda pe Domnul împreună, să poată lucra impreună, să se relaxeze împreună şi să poată mânca împreună, indiferent de diferenţele etnice dintre ei. Acest lucru este bun şi frumos şi din această cauză merită să fie îndeplinit.

    Cred că textul din Galateni 2:11-16 ne va ajuta să înaintăm în înţelegerea acestor lucruri. Sunt moderat, am 60 de ani, m-am gândit la aceste lucruri, le-am studiat mult timp, nu îmi fac iluzii ca raiul să coboare pe pământ înaintea morţii mele, dar ştiu că atât timp cât voi trăi voi vorbi despre aceste lucruri, încercând să le fac clar înţelese. Asta e tot ce eu pot face. S-ar putea ca Domnul să îndeplinească ceva extraordinar în biserica aceasta, conform rugăciunii lui Kenny. S-ar putea întâmpla acest lucru, dar ascultarea mea nu depinde de îndeplinirea acestuia. Sunt într-o călătorie lungă şi voi rămâne pe această cale până la sfârşit încercând să conving pe cât mai mulţi, înălţându-L pe Hristos prin diversitatea şi armonia rasială. Rugăciunea mea este ca acest sfârşit de săptămână să ne ajute să înţelegem un pic mai mult în acest domeniu. Dacă Domnul doreşte să îndeplinească mai mult sunt recunoscator, Doamne lucrează Tu, dar eu voi încerca să fiu cât mai coerent şi sper să mă pot întoarce şi peste 10 ani şi să discutăm împreună din nou despre aceste lucruri. Vom vedea!

    Cuvântul cheie a fragmentului este versetul 14. Să deschidem Biblia la acest text. Ne vom uita prima dată la versetul 14 şi apoi la celelalte versete din textul citit. Galateni 2:14: "Când i-am vazut eu (pe Petru, pe Barnaba şi pe ceilalţi) că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa (un alt nume al lui Petru) în faţa tuturor: "Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii (el mânca împreună cu Neamurile), cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?" Decizia lui de a nu mai lua masa, de a nu mai sta la masă cu Neamurile îi forţa pe ceilalţi şi reprezenta un fel de lege, spunând "nu mâncaţi cu ei, pentru că nici eu nu mai mănânc la masa cu ei!". Fraza cheie este "nu umbla drept după adevărul Evangheliei". Puteţi vedea implicaţiile imense pe care le are? Implică faptul că există un mod de viaţă, de acţiune, de comportament care nu este conform cu Evanghelia, cu adevărul Evangheliei, este în afara Evangheliei. Există moduri de viaţă, alegeri, probleme de relaţionare care nu sunt după dreptarul Evangheliei.

    Abia dacă pot să mă gândesc la câte mii de biserici erau în orbire groaznică şi trăiau departe de adevărul Evanghelic ca şi cea în care am crescut eu. Am votat într-o seara de miercuri interzicerea negrilor în lăcaşul bisericii. Aşadar, există acţiuni şi comportamente la suntem îndemnaţi prin Evanghelie. De obicei ne gândim la un set de crezuri pe care le desprindem din Evanghelie, credinţa în Domnul Isus vine prin cunoaşterea Evangheliei. Putem observa că sunt atât crezuri, cât şi comportamente care vin din cunoaşterea adevărului Evangheliei. Evanghelia aduce în viața cuiva credinţe şi Evanghelia aduce acţiuni în viaţa unei persoane.Credinţa vine din cunoaşterea adevărului Evanghelic, iar Martin Luther King nu a cunoscut întregul adevăr. Dar şi acţiunile unei persoane se schimbă atunci când înţelege adevărul Evangheliei. Mare parte a bisericilor creştine din Sud nu au înţeles aceste lucruri corect pe vremea lui Jim Craw.

    Cea mai importantă întrebare pe care trebuie să ţi-o pui cu privire la comportamentul personal este dacă ai vreun obicei, o faptă, o acţiune sau atitudine care să fie în contradicţie cu Evanghelia, care să nu fie după calea pe care Evanghelia o stabileşte, care să arate că nu este în aceeaşi direcţie ca cea pe care Evanghelia o arată. Aceasta este cea mai importantă întrebare pe care fiecare trebuie să o pună cu privire la comportamentul individual: este acest mod de viaţă conform cu dreptarul Evangheliei? Nu este nici o altă carte în Noul Testament care să facă mai clar mesajul Evangheliei ca şi Epistola către Galateni. Ai putea să te întrebi: "Bine, dar Epistola către Romani?" Cartea Romani este doar mai lungă! Nu este nici o altă scriere mai clară despre Evanghelie ca şi Galateni şi nu trebuie să mergi mai departe de versetul 16 din capitolul 2 pentru a înţelege. Galateni 2:16: "Totuşi, fiindcă ştim, că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus ca să fim socotiţi neprihăniti prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii."

    Acesta este un verset cu foarte multe repetiţii. Mai simplu spus: justificarea, socotirea cuiva ca neprihănit este doar prin credinţă şi nu prin faptele Legii. Pentru Pavel aceasta este inima Evangheliei, nu este întreaga Evanghelie, dar este inima ei. Dacă scoţi din Evanghelie acest adevăr, nu mai rămâne nici o Evanghelie. Justificarea este doar prin credinţă şi nu prin faptele Legii. Justificarea este ceea ce face un Judecător prin emiterea unui verdict care rămâne în Univers. Justificarea este lucrarea unui judecător. El socoteşte neprihănit sau el condamnă. Este acţiunea unui judecător, nu este acţiunea noastră, este acţiunea lui. Dacă suntem chemaţi la curtea unde judecătorul judecă, atunci acesta ne va declara vinovaţi sau nevinovaţi. El ascultă toate dovezile şi va pronunţa verdictul: vinovat sau nevinovat, justificat sau condamnat. Aceasta este lucrarea Domnului: justificarea este lucrarea lui Dumnezeu, nu este lucrarea omului. Întotdeauna, într-o curte de justiţie dreaptă, verdictul este conform cu adevărul. Oamenii vinovaţi sunt condamnaţi cu închisoarea, oamenii nevinovaţi sunt lăsaţi liberi. Justificarea, dacă judecătorul este drept, înseamnă că eşti eliberat dacă eşti un om drept, curat şi vei fi condamnat dacă eşti vinovat. Aşa lucrează un judecător drept.

    Dar nu acesta este mesajul Evangheliei, în cazul nostru, aşa-i? Cu toţii ne înfăţişăm vinovaţi înaintea curţii de justiţie a lui Dumnezeu. Conştiinţa mărturiseşte vinovăţia noastră. Biblia, de asemenea, mărturiseşte acelaşi lucru, oamenii din jurul nostru, dacă sunt sinceri, pot mărturisi împotriva noastră. Noi nu merităm să fim socotiţi neprihăniţi, ci să fim condamnaţi pentru că suntem vinovaţi. Evident nu acesta este mesajul Evangheliei. Totuşi Evanghelia care este cel mai sfânt, drept şi curat Judecător care a fost, este sau va fi vreodată. Se uită la mine şi la tine şi spune: "nevinovat, fără condamnare, drept", iar întrebarea este: "Cum este cu putinţă acest lucru?" Răspunsul este Isus Hristos! Domnul Isus Hristos a trăit o viaţă perfectă, fără păcat, dreaptă, îndeplinind toate cerinţele Legii, lucruri pe care noi nu le-am îndeplinit şi apoi Domnul Isus Hristos printr-o substituire magnifică pe care doar Dumnezeu în chip de om o putea face, se aşează sub mânia lui Dumnezeu şi suportă în locul nostru pedeapsa pentru fiecare faliment al nostru, îndurând vinovăţia noastră. Aşadar, El este Cel care ne dăruieşte îndreptăţirea şi îndură pedeapsa în locul nostru. Cât de mult beneficiem de pe urma acestei substituiri! Răspunsul răsună foarte clar în versetul 16, "Nu prin faptele Legii!" Noi nu suntem socotiţi neprihăniţi prin faptele Legii, indiferent care ar fi acestea, ci doar prin credinţa în Domnul Isus Hristos.

    Imaginaţi-vă următoarea scenă: Domnul Isus este în faţa Curţii de Judecată a Cerului ca şi Înlocuitor al nostru. Judecătorul ne priveşte în timp ce ne spunem pledoaria. Iată ce ar trebui să spunem dacă murim în noaptea asta şi ne întâlnim cu Dumnezeu: "Sunt vinovat! Nu am nici un drept în această Curte de Justiţie! Nici un drept! Merit iadul! Dar Domnul Isus Hristos a murit în locul meu şi mi-a dăruit toată neprihănirea pe care nici nu am putut să mi-o imaginez, Tată. Mi-a purtat păcatul şi mă încred în El. El este singura mea Revendicare, singurul meu Drept, singura mea Nădejde. Îl iubesc pe Domnul Isus şi depind în totul de El. Domnul Isus este îndreptăţirea mea, Domnul Isus a dus pedeapsa mea. Aceasta este singura mea revendicare, Tată." Ştii ce se va întâmpla în acel moment? Dumnezeu va spune "nevinovat". Dumnezeu te priveşte prin Fiul Său, te vede în uniune cu Fiul Său. Acesta este versetul 16, aceasta este Evanghelia!

    O, cât de multe atitudini şi comportamente noi, dulci, blânde, adânci, puternice, frumoase, nobile, umile, bune, înţelepte, răbdătoare, grijulii şi slujitoare decurg din cunoaşterea Evangheliei. Dacă citiți a doua jumătate a tuturor scrierilor lui Pavel, în toate găsiţi exemplificată această viaţă care derivă din Evanghelie. Una dintre procupările principale şi constante ale Evangheliei este ruperea ostilităţilor etnice. Această preocupare este foarte aproape de inima Evangheliei, domină Noul Testament: ostilităţile dintre evrei şi neamuri, încetarea ostilităţilor dintre evrei şi neamuri. Totul este amestecat cu religia, ştiu lucrul acesta. Nu spun că există o corespondenţă exactă între albi şi negri sau asiatici şi spanioli şi ceea ce vorbeşte Biblia despre evrei şi neamuri, dar sunt suficient de multe lucruri în comun pentru a putea prelua esenţa. Îndemnul la unitate şi armonie a celor care cred în Domnul Isus este atât de puternic. Ochii noştri sunt acoperiţi, nu ştiu de ce avem ochii acoperiţi, dar când Evanghelia este predicată cu credincioşie "solzii de pe ochi" cad ca şi orice alt lucru care ar separa un frate în credinţă de altul.

    Îndemnul la unitate are putere prin adevărurile Evangheliei. Să vă citesc un alt text în care găsim aceleaşi îndemnuri ca în Galateni capitolul 2, Romani 3:29-30: "Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? (se referă la toate grupurile etnice în afară de Iudei) Da, este şi al Neamurilor; deoarece Dumnezeu este Unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur (Iudeii) şi tot prin credinţă pe cei netăiaţi împrejur." Observaţi şi în acest text cum funcţionează doctrina justificării prin credinţă. Prin această doctrină toţi credincioşii sunt împreună, într-o profundă unitate. Singurul lucru care ne îndreptăţeşte să stăm înaintea lui Dumnezeu este credinţa în crucea Domnului Isus. Nu există nici o pretenţie etnică, originile mele etnice, intelectul meu, trupul meu, căsnicia mea, istoria mea nu are nici o greutate când sunt puse în balanţă cu ceea ce Domnul aşteaptă de la mine. Un singur lucru pot să îl aduc în faţa Domnului: credinţa mea în El. Când un negru sau un alb, un asiatic sau de oricare altă culoare a pielii îşi mărturiseşte credinţa personală, orice lucru care ar putea să îi separe devine relativ. Este acel gigantic "doar" - "socotit neprihănit doar prin credinţă" care înlătură orice alt lucru şi oferă unitate în Evanghelie.

    Aşadar, Petru, ce s-a întâmplat? Să ne întoarcem în textul din Galateni, versetele 11-13. "Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile (bravo ţie Petre!); dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor." Poate nu ar trebui să fiu aşa de surprins de ceea ce s-a întâmplat în biserica mea cu 40 de ani în urmă! Dacă până şi Barnaba a fost prins de făţărnicia celorlalţi! Pavel spune în versetul 14 că acest comportament nu este conform cu Evanghelia. El se uita la Petru stând la masă cu Neamurile, experimentând libertatea oferită de Evanghelie, justificarea prin credinţa personală împletită cu timpul de relaxare împreună, stând la aceeaşi masă, gustând aceleaşi mâncăruri fără ruşine – aceasta este libertatea Evangheliei, unitatea Evangheliei şi s-a întâmplat ceva! Iar când Pavel vede aceste lucruri spune: "i-am stat împotrivă în faţă, căci era de osândit" pentru că nu umbla drept după adevărul Evangheliei. Aceasta nu este o greşeală minora, ci nu este după adevărul Evangheliei. Deci ce se întâmplă atunci când Petru se retrage din aceste relaţii? El mânca împreună cu Neamurile, nu uitaţi aceasta: el stătea la masă cu Neamurile. Nu scrie că se închinau, ci că mâncau împreună, socializau, petreceau timp împreună. A sta la masă cu cineva este un lucru bun. Ar fi bine să se întâmple des în acestă biserică! Mai des decât se întâmplă acum, cu toate că nu ştiu cât de des aveţi mese împreună. Imaginaţia mea îmi spune că este loc pentru mai multe întâlniri împreună, ca biserică. Nu trebuiesc regizate şi super programate aceste întâlniri, nu este loc pentru superficialitate, ci întărirea relaţiilor naturale, simple, libere care se poate întâmpla atunci când stai la masă împreună. În acest timp ne putem bucura de libertatea Evangheliei uitând limitările etnice. Eu cred cu tărie că ar trebui să fie astfel de momente de părtăşie împreună, momente naturale, pline de bucurie, spontane. Cred că este posibil să fie astfel de întâlniri, fără a fi nevoie de un program fix care să forţeze.

    Dar ce s-a întâmplat cu Petru? Erau nişte oameni care veneau de la Iacov, adică un grup de creştini conservatori care veneau din Ierusalim. Ei considerau Neamurile ca fiind inacceptabile deoarece nu erau tăiate împrejur şi nu aveau reguli stricte cu privire la mâncare şi nici nu nerespectau anumite sărbători cu toate că aceşti oameni dintre Neamuri erau creştini. Şi-ar fi compromis convingerile biblice prin aceşti creştini "defecţi". Pavel spune că justificarea doar prin credinţă a învins toate acestea, în Galateni 3:26 "Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus." Și versetul 28, "Nu mai este nici Iudeu, nici Grec, nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus." La sfârşitul versetului 12 vedem care a fost lucrul care l-a împins pe Petru să acţioneze cum a făcut-o: teama. Se temea de oamenii care veneau de la Iacov. Nu era condus de Evanghelie în acest moment, ci de teamă.

    Care era motivul temerilor? Nu îi era teamă de Neamuri, stătuse la masă cu aceştia, se temea de cei care erau la fel ca el. Ce se întâmpla? Îi era teamă de Iudei! El era Iudeu și îi era teamă de Iudei pentru că mâncase cu Neamurile! De ce îi era frică? Nu spune exact care este temerea lui, dar am să vă arăt trei posibile răspunsuri şi am să vă rog să vă gândiţi dacă vă regăsiţi în vreuna din aceste posibilităţi. Vă puteţi întreba: este viaţa mea condusă de astfel de frici în relaţiile cu oameni de diferite etnii sau în oricare alt fel de relaţii. Cred că fiecare din aceste trei posibile motive au avut un rol în teama ce a trăit-o Petru.

    1. Să-i fi fost oare teamă de conflicte?
    Oamenii care vin de la Iacov vor reacţiona la această situaţie, dacă îl vor vedea pe Petru stând la masă cu Neamurile vor considera că este total nepotrivit. Cel mai bine este să eviţi un astfel de moment! Aşa că, dacă mă retrag eu şi toţi ceilalţi iudei se retrag împreună cu mine, Barnaba face şi el la fel, atunci ei nu vor vedea nimic nepotrivit. Se vor întoarce la Ierusalim liniştiţi, iar noi o luăm de la capăt. Pavel are un cuvânt pentru comportamentul lui: făţărnicie, ipocrizie. Evitarea conflictelor înseamnă a nu umbla drept după adevărul Evangheliei. Dacă te afli în această stare de evitare a conflictelor, iar lucrurile sunt clare ca şi cele prezentate aici, schimbă-te! Încrede-te în Evanghelie, este vestea bună şi îţi va da putere.

    2. Să-i fi fost teamă că libertăţile sale religioase să nu fie suficient de bine fundamentate, iar oamenii care veneau de la Iacov să câştige astfel argumentaţia?
    Va fi o ceartă, vor aduce textul din Geneza 17 despre tăierea împrejur, şi textele despre mâncarea curată şi cea necurată. Au Biblia de partea lor, iar eu îl am doar pe Pavel! Poate că aşa pare! Ţi-a fost vreodată teamă că intuiţia evanghelică s-ar putea să nu fie destul atunci când înfrunţi opoziţie? Aşa că te moleşeşti şi spui că ceilalţi ar putea avea un argument mai puternic. Laşi lucrurile jos şi nu mai reacţionezi. Te întorci după ce a trecut totul. Cât curaj! Teama care vine din nesiguranţa credinţei şi convingerilor religioase. Uneori trebuie să-ţi urmezi convingerile după cum ţi se pare că este corect. Dumnezeu nu i-a chemat pe toţi să fie teologi şi să petreacă ore în şir studiind toate argumentele de la oricare dezbatere. Ştiţi la ce suntem chemaţi? Suntem chemaţi să fim asemenea lui Hristos, să împrăştiem mireasma lui Hristos. Caută să cunoşti Evanghelia, să înţelegi viaţa pe care te îndeamnă să o trăieşti. Chiar dacă nu ai o argumentaţie articulată şi clară, poţi liniştit să spui că miroase ca şi vestea cea bună a Evangheliei! Cred că mulţi dintre noi trebuie să trăim aşa şi mă rog ca Domnul să ne dea "un nas sensibil".

    3. Poate motivul temerilor lui Petru este acest al treilea punct. S-ar putea să sune un pic mai "la moda", mai ca o noutate. Oare să-i fi fost teamă lui Petru că oamenii de la Iacov să creadă că a devenit un fan al lui Pavel, un admirator al lui?
    Imaginaţi-vă contextul: am citit mai devreme în text cum Petru şi Pavel au mers la Ierusalim pentru o dezbatere majoră cu privire la tăierea împrejur, iar la sfârşitul acestei discuţii şi-au dat mâna prieteneşte. Petru i-a spus lui Pavel: "Cred că ai o chemare specială, cred că eşti un apostol, dar tu eşti apostolul Neamurilor, iar eu sunt al Iudeilor! Fii binecuvântat! La revedere!" Este vorba de aceşti doi giganţi ai credinţei: unul orientat înspre Neamuri cu Evanghelia, celălalt mergând la evrei cu vestea bună. Iată-l, aşadar pe Petru, imediat ce părăseşte confortul oraşului natal, se conformează cu felul de viaţă a lui Pavel, se poartă ca şi Pavel. Imaginaţi-vă aceşti oameni ai lui Iacov care vin şi spun: "Toată lumea traieşte ca Pavel, toţi îl imită pe Pavel! Nu mai ai nici o coloană vertebrală? Nu înţelegi care este miza aici? Renunţi la Lege şi te alături grupului lui Pavel!" A fi un admirator, un fan este un lucru periculos! Dar este la fel de periculos să îţi fie teamă să rămâi un admirator al unuia care trăieşte viaţa arătată în Evanghelie!Îţi este teamă de a lua o poziţie împotriva discriminării rasiale pentru că ceilalţi te vor judeca şi te vor asocia cu oamenii de culoare? Poate te vor considera un liberal? Nu poţi face ceva care să fie prea liberal, aşa-i?

    Nu ştiu care din aceste trei ar fi fost motivul fricii lui Petru. Ştiu ceea ce îmi spune textul, că era condus de teamă, iar această teamă l-a făcut să respingă părtăşia cu cei care erau de etnie diferită. El se temea de cei care erau la fel ca şi el, Iudei! Această teamă a ruinat vestea Evangheliei pentru un timp, a adus greutăţi şi în viaţa lui Petru! El era liber, stătea liniştit la masă cu Neamurile, trecea cu uşurinţă de aceste limitări etnice, iar teama a distrus toate acestea! Pentru un timp a distrus armonia, diversitatea.

    În încheiere, poate cel mai bun lucru pe care îl pot face este să vă las câteva întrebări sau îndemnuri. Nu lăsaţi teama să strice viaţa fericită şi liberă pe care o puteţi avea în părtăşie lăudând, stând la masă cu fraţii și surorile care sunt diferiţi. Nu vă lăsaţi conduşi de frică! Sau altfel spus: îndrăgostiţi-vă de Evanghelie din nou! Iubiţi această Evanghelie. Atunci când cântăm "Aleluia Domnului Isus", găsiţi corespondent emoţional în inimile voastre? Dacă nu, rugaţi-L pe Domnul să vă reînnoiască dragostea pentru Evanghelie. În acele momente îndreptăţirea doar prin credinţă te inundă cu bucurie, te umple! Te ştii acceptat, iubit, primit! Nu mai sunt vinovat, sunt văzut îndreptăţit, curat! Şi totul doar din pricina Domnului Isus, prin suferinţele Lui! Deschide inima, lasă aceste adevăruri să te pătrundă! Îţi promit că atunci când te ridici de pe scaun, iubind Evanghelia, nu vei fi capabil să faci ceea ce a făcut Petru. Petru a greşit. Aceasta este o încurajare, nu-i aşa? A greşit, nu s-a purtat drept după adevărul Evangheliei. Pavel a trebuit să îl înfrunte pe faţă, pentru îndreptarea lui. Tot aşa trebuie să facem şi noi unul pentru altul. Când adevărul Evangheliei ne va trezi, vom reveni şi la mesajul justificării doar prin credinţă. Credinţa şi nimic altceva, este cel mai mare lucru care uneşte toţi oamenii creştini din lume. Haideţi să trăim aşa, împreună. Să ne rugăm.

    Tată din ceruri, sunt mulţumitor pentru Domnul Isus Hristos. Te iubesc Doamne Isuse. Eşti preţios pentru mine şi ştiu că vorbesc în numele multora din acest loc. Mă rog ca sângele Tău preţios, ca neprihănirea Ta să schimbe tot mai multe inimi, iar noi să rămânem în ascultare de Evanghelie în relaţiile ce le avem cu oameni de etnii diferite. Doamne, lucrează Tu cu putere şi prospeţime. Ajută-ne să mergem un pas mai departe ca indivizi, biserică şi oraş în ascultare de Tine. Fie ca Biserica Betleem să fie o parte a soluţiei şi nu a problemei. Ajută-ne să ducem acest mesaj de unitate şi să fim o mărturie în locurile unde trăim. Fie ca mireasma lui Hristos să se poată transmite prin noi în felul în care trăim, muncim, ne închinăm, ne relaxăm, mâncăm împreună cu cei care sunt diferiţi. În numele Domnului Isus şi pentru gloria Lui. În Numele Lui mă rog, amin.